Motivatia - caractrizare

MOTIVATIA-CARACTRIZARE

1. 1 Scurt istoric

Preocuparile de a explica dinamica comoprtamentului omului se contureaza mai ales de la inceputul secolului nostru. Momentul este marcat de curentul behaviorist sau psihologia comportamentului (behaviour-comportament) care apare ca o reactie fata de subiectivismul ce caracteriza psihologia secolului XIX si fata de metoda acesteia- introspectia. Reprezentantul sau, psihologul American J. Watson, cautand sa creeze o "psihologie obiectiva", reduce intreaga activitate psihica la manifestarile exterioare de conduita si explica comportamentul omului pe baza schemei S-R (stimul- reactie). El considera ca totalitatea reactiilor la stimuli exteriori organismului formeaza tocmai comportamentul omului, adica actiuni obiectiv observabile, miscari, reactii verbale, etc. Astfel, dupa J. Watson, cunoscand stimuli care actioneaza, se pot prevedea reactiile organismului (comportamentului) si invers, observand reactiile se poate specifica natura stimulului care a actionat. El si colaboratorii sai (Yerkes, Thorndinke, Berry etc) reduce intregul comportament al omului la reflexe conditionate si neconditionate simple, la derinderi si obisnuinte (automatisme), pentru ca in studierea comportamentului uman aplica in mod mecanicist tehnicile obiective utilizate in psihologia animala si rezultatele obtinute de catre aceasta in ceea ce priveste invatarea (Iakobson, 76, p. 43).

Reducand intreg comportament al omului si animalului la schema S-R, behavioristii suprima veriga centrala a acestuia; ei neaga insasi existenta diferitelor procese psihice si a cunostintei omului. Modul macanicist in care behavioristii explica comportamentul omului isi gaseste insa in scurt timp adversarii sai. Se considera ca relatia organism-mediu este mult mai complexa ca sa se poata reduce la schema S-R. Astfel, intre S-R se gaseste un sistem complex de procese care da de fapt specificitatea reactiei indivizilor fata de aceeasi stimuli sau aceleasi situatii. Aceste procese capata denumirea de "variabile intermediare"in cadrul carora este cuprinsa si notiunea de motivatie.

"Radacinile aparitiei notiunii de motivatia comportamentului- arata Iakobson- se afla in faptul ca studierea activitatii organismului viu, alaturi de explicarea importantei reflexelor neconditionate si conditionate si a genurilor de intariri pentru formarea reflexelor stabile la fiinta vie, a aratat ca organismul actioneaza si atunci cand nu exista in mod expres o stimulare exterioara. Aceasta activitate este provocata chiar de starea organismului. Astfel, apare notiunea de forta impulsive (drive) care obliga fiinta vie sa fie activa"(op. cit, p. 46).

Ulterior, alaturi de aceasta notiune (impuls) apar si altele considerate de asemenea ca forte interne stimulatoare la activitate: necesitate, trebuinta, instinct, tendinta, tensiuni si altele. Toate aceste fenomene vor constitui elemente ale domeniului motivatiei.

S. Freud, protagonistul si reprezentantul cel mai de seama al psihanalizei atribuie functia motivationala cea mai importanta comportamentului uman "inconstientului", constituit mai ales din instincte biologice. A. Adler, initial discipol al lui Freud, inconstientul nu mai cuprinde ca fundamentale instincte sexuale ci pe acelea care se grupeaza in jurul instinctului eului: frica, mania, amorul propriu, instinctul gregar, instinctul de dominare etc. Toate aceste instincte, care stimuleaza pe om sa actioneze in vederea unui scop, se bazeaza pe "vointa de putere"- motivul determinant al intregului comportament.

Conceptia lui C. G. Jung se considera a fi un compromis intre ideile lui Freud si ale lui Adler. Respingand continutul dat de Freud notinii de "libido", Jung ii atribuie sensul de "dorinta pasionata". El cuprinde in aceasta notiune (libido) toate dorintele, instinctele, trebuintele, tendintele etc. Recurgand la instincte, psihanalistii au cautat, in felul lor, sa acopere "variabila intermediara"a comportamentului- aceea veriga care exista intre influentele mediului si raspunsul omului la aceste influente.

In randul conceptiilor instinctualiste cu privire la motivatia umana se inscrie si teoria lui McDougall reprezentant al psihologiei hornice (horme- impulsie), el respinge mecanismul behaviorist (S-R) si considera, ca si psihanalistii ca factorul dinamic de baza al comportamentului omului il constituie instinctele si impulsiile determinate de ele. Dupa McDougall apar o serie de psihologi, tot de orientare instinctuala care se declara insa adversari ai acestei conceptii (Woodworth, Tolman, Murry, Hull) cu toate ca ei se deosebesc doar prin aceia ca clasifica motivele pornind de la trebuinte si functiile pe care ele le deservesc. In ultimele lucrari insa, mai ales in ale unora dintre acesti psihologi (Tolman si Hull), este vizibil o depasire a propriilor lor conceptii, in sensul ca maresc sfera motivatiei comportamentului omului, recunoscand existenta si a altor factori dinamogeni decat trebuintele primare sau psihogene, ca rezultat al ambiantei sociale in care traieste si se dezvolta omul.

Conceptia lui Tolman prezentata mai sus s-a modificat insa sub influenta teoriei campului a lui Lewin. Problema contemporaneitatii motivelor ocupa un loc important si in teoria lui G. W. Allport cu privire la personalitatea umana; pentru el motivatia este totdeauna contemporana, adica ea depinde de situatia prezenta a individului la un moment dat, situatie creata de trasaturile, atitudinile, interesele si sentimentele acestuia in momentul respectiv, formate insa pe baza experientei anterioare (tocmai ceea ce neglijeaza K. Lewin).

Intelegand astfel motivatia, ea nu mai este considerata ca o forta psihica oarba, ci doar ca un aspect al multiplelor relatii pe care personalitatea umana le realizeaza cu mediul la diferite niveluri, in procesul sau de adaptare si transformare a ambiantei in care traieste si se dezvolta. De la un grup de teorii la altul, si chiar de la un psiholog la altul, modelele adoptate pentru explicarea dinamicii, a motivatiei comportamentului uman devin din ce in ce mai complexe pe masura ce se tinde a o intelege mai bine si a-i surprinde specificitatea in raport cu cea a comportamentului animal. Complicarea modelelor este rezultatul patrunderii tot mai adanci a cunoasterii in esenta personalitatii umane, pentru care motivatia este o variabila definitorie.

1. 2 Definitie si caracterizare generala

Omul face parte din categoria sistemelor deschise, realizand cu mediul ambient toate cele trei forme de schimburi: de informatie, de energie si de substanta. El depinde de aceste schimburi fiind determinat din interior sa se orienteze si sa caute in mod activ sursele de informatie, energie si substanta. In psihologie, au existat doua tendinte opuse: tendinta internalist-determinista si cea externalist-determinista.

Motivatia ne permite sa depasim aceste interpretari unilaterale absolutizante, exprimand pe de-o parte sursa activismului intern si independenta comportamentului de influentele stimulilor externi; iar pe de alta parte exprima si dependenta omului de factorii externi, pe seama carora se pot satisface nevoile si trebuintele proprii. Locul motivatiei in sistemul psihic este unul central, fiind subsumata problemei determinismului vietii psihice si comportamentului. Motivatia ne raspunde la ultimul de ce? in succesiunea secventelor de analiza si explicare a orcarui act psihic si comportamental.

Relatia stimul-reactie va fi trecuta intotdeauna prin filtrul structurii motvationale. Din punct de vedere genetic, motivatia se constituie odata cu structurarea organismului ca unitate biologica integrala. Ea va fi prezenta, intr-o forma specifica, de nevoi si trebuinte organice si fiziologice, inca de la nastere, facand ca, inca din primele momente ale vietii sale individual sa manifeste un anumit activism propriu si o anumita selectivitate in raporturile sale cu noul mediu de existenta, apoi pe masura dezvoltarii psihice si a largirii comunicarii, si interactiunii cu mediul socio-cultural, se vor diferentia si structura forme noi ale motivatiei, legate pe de o parte, de asigurarea si afirmarea statutului propriului Eu in lume, iar pe de alta parte, de continutul activitatilor sociale, in care individul trebuie sa se integreze ca membru al unei colectivitati.

Motivatia devine astfel o lege de baza a organizarii si integrarii intregii vieti psihice a omului, a intregii sale activitati si conduite. In lumina celor prezentate mai sus, putem formula urmatoarea definitie: motivatia este aceea componenta psihica prin care se reflecta si se semnalizeaza starile de necessitate, innascute si dobandite, primare si secundare, ale subiectului si care selecteaza si activeaza comportamente adecvate de satisfacere.

Unele dintre formele motivatiei, relativ putine si simple, s-au format in decursul filogenezei si ii sunt date omului prin nastere. Altele mai complexe si mai numeroase, se formeaza pe parcursul vietii, fiind dependente atat de particularitatea mediului extern si specificul starilor de necesitati interne deja existente, de modul de asimilare si sedimentare a lor.

1. 3 Functiile motivatiei

1. functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic: exista starea de necesitate dar nu declanseaza actiunea si este specifica trebuintelor, care au o dinamica deosebita (debuteaza cu o alerta interna, continua cu o agitatie crescanda, ajungand chiar la stari de mare incordare interna, pentru a se finaliza prin satisfacerea lor).

2. functia de mobil sau de factor declansator al actiunilor efective: specifica motivului, definit de H. Pieron ca "mobilul ce alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizata", probant pentru motiv este declansarea actiunii.

3. functia de autoreglarea a conduitei: se imprima conduitei un caracter activ si selectiv; eficienta reglatorie a motivatiei este dependenta, in egala masura, de energizare si directionare.

Esential pentru motivatie este faptul ca ea instiga, impulsioneaza, declanseaza actiunea, iar actiunea prin feed-back influenteaza la randul ei baza motivationala si dinamica ei.

1. 4 Teorii asupra motivatiei

Cercetatorii constientizand cu timpul ca motivatia include faza activa a comportamentului, permitand sau nu, de alti factori de natura psihica sau materiala, obtinerea succesului, a unui randament crescut al activitatii, au inceput sa contureze unele concepte si teorii asupra fenomenelor motivationale.

1. Teoriile instrumentaliste: au o larga raspandire in psihologie, multe comportamente fiind explicate prin intermediul lor. Presupune stabilirea unor inventare, unor liste cu trebuinte.

H. Murray pornind de la investigarea unor caracteristici ale personalitatii, stabileste o lista de "trebuinte"corespunzatoare unor tipuri de comportamente, existand doua tipuri de trebuinte: primare-viscerogenice (12 la numar, nevoia de apa, aer, hrana, sex etc) si secundare-psihogenice (27 la numar, nevoia de afiliere, recunoastere, realizare etc). Fiind implicate, in mare masura in explicarea diferitelor comportamente sociale ale oamenilor.

O lista asemanatoare este si cea a lui R. B. Catell: 1. trebuinte organice, 2. inclinatii organice viscerogenice, apetitive; inclinatii neapetitive (aici incluzand si diferite tipuri de comportamente, motive sociale si psiho-sociale).

A. H. Maslow aduce critica acestor teorii bazate pe liste pentru ca, fiecare dintre motivele enumerate au o probabilitate egala de a se mainifesta, pentru ca aparitia lor depinde de mai multi factori: starea individului, gradul de satisfacere a altor trebuinte; lista implica izolarea motivelor, iar aparitia lor in diverse conduite, fapt care iarasi nu este exact. O alta analiza critica a listelor de motive o aduce H. Bossel.

2. Teoriile holist -umaniste

De la nevoile considerate in sine se trece la structurarea, organizarea si ierarhizarea lor. Teoria lui Maslow, "piramida trebuintelor"este formata din etaje de motive, suprapuse, crescande ca importanta; are 5 niveluri distincte: trenuintele organice, de securitate, de apartenenta la un grup, de stima si statut social, de autorealizare. Primele 4 reprezinta trebuinte de deficit corespunzatoare motivatiei de tip homeostazic; ultima categorie prezinta trebuintele de crestere si, corespund dezvoltarii personale ale individului. Maslow face urmatoarele precizari: o trebuinta este cu atat mai improbabila cu cat este mai continuu satisfacuta; o trebuinta nu apare ca motivatie decat daca cea inferioara ei a fost satisfacuta ; succesiunea trebuintelor nu trebuie interpretata rigid, in sensul ca trecerea la o alta trebuinta ar necesita satisfacerea in intregime si durabila a trebuintei anterioare; aparitia unei trenuinte noi dupa satisfacerea celei anterioare, nu se realizeaza brusc, ci gradual.

Catalin Manali propune o teorie, teoria dinamico-evolutiva asupra motivatiei, bazata pe evolutia sistemului motivational al indivizilor ca urmare a interactiuni dintre ei, el introduce notiunea de "balanta motivationala", principalele ei stari fiind: stagnarea motivationala dezvoltarea motivationala inegala,involutia motivationala reciproca, coevolutia motivationala.

Un model aparte este cel relationar al motivatiei elaborate de J. Nuttin care incearca sa depaseasca limitele impuse de behaviorism ; punctul de plecare al acestui model il reprezinta relatiile preferentiale, pe care omul, in comportamentul lui, le stabileste cu lumea. Nuttin reuseste nu numai sa faca o sinteza ci si sa elaboreze concepte noi, originale, depasindu-le pe toate celelalte, depasind behaviorismul si introspectionismul; motivatia fiind ridicata la un nivel functional calitativ superior.

Moduri si varietati motivationale

a. Tendinta de aparare-frica

Frica este o bine cunoscuta emotie, dar este si un motiv de comportare. M. Neumann defineste frica: un afect neplacut provenit din amenintarea unei suferinte. Tendintele de aparare care stau la baza fricii au o puternica baza instinctiva. Esecurile repetate pot duce la frica de esec dar ea poate stimula si fantezia.

S. Freud deosebea 3 feluri de temeri: 1. frica reala de obiecte, finite, fenomene (cutremur, trasnet, hoti, circulatie etc); 2. frica morala (de supraeu) in legatura cu incalcarea regulilor (chiulul de la scoala, furtul etc); 3. teama nevrotica ce isi are izvorul intr-un conflict interior, in teama de esec, ea ducand la fobii (frica patologica)- claustrofobie (frica de incaperi inchise), agorafobie (din potriva teama de ample spatii deschise, cum sunt pietele) etc.

O distinctie importanta este aceea dintre frica momentana si teama permanenta, anxietatea. Anxietatea este o frica de un pericol iminent, dar nedefinit, un sentiment de perpetua insecuritate. I se mai spune si "angoasa". Cand e accentuata, devine o stare patologica, o frica nevrotica. Cauzele anxietatii sunt greu de precizat. Exista o certa predispozitie ereditara. Frica puternica poate duce la activizare: fuga, ocolirea pericolului, sau cel putin o puternica mobilizare fizica si psihica. Dar, mai frecvent, produce inhibitie, reducerea activitatii. Randamentul intelectual scade sub imperiul fricii, desi vigilenta, atentia pot creste.

b. Tendinte agresive

Agresiunea este un comportament care urmareste lezarea, prejudiciera altei persone, este vorba de vatamarea fizica a cuiva prin lovire, atac armat; poate fi vorba de prejudicierea morala, prin injuraturi, barfa, calomie, sau producerea de daune materiale.

Sunt 2 feluri de agresiune: una biologic adaptativa, reactiva, cauzata de comportarea altcuiva care ne lezeaza moral sau fizic si alta spontana, biologic nonadaptativa, maligna (Fromm, E. pp. 452-453).

In legatura cu originea tendintelor agresive, exista mai multe teorii: teoria impulsului nativ, teoria frustratiei, teoria sociala a invatarii.

Din punct de vedere pedagogic se vadeste importanta educatiei pentru o conduita civilizata, democratica, precum si necesitatea reducerii modelelor de agresiune, mult prea raspandite prin mass media.