Ocupatii traditionale ale rromilor

Ocupatii traditionale ale rromilor

Cea mai importanta ocupatie traditionala a rromilor este prelucrarea metalelor.

Prelucrarea fierului cuprinde specializarea pe meserii: fieraritul, lacatuseria potcovaria, caretaria si feroneria. Fierarul confectioneaza unelte agricole, obiecte de uz casnic, elemente de fier pentru constructii si instalatii. Lacatusul face si repara lacate, zavoare, balamale, chei si diferite tipuri de incuietori de usi si de porti. Potcovarii potcovesc cai, boi si magari. Caretaria sau legatul carutei consta in trasul sinelor pe roti si confectionarea legaturile de fier ale carutelor sau saniilor

Tinichigeria, in cadrul careia se confectioneaza burlane, jgheaburi si acoperisuri, este meseria practicata mai ales de rromii gabori.

De prelucrarea aramei se ocupa caldararii. Acestia confectioneaza si repara vase de arama de uz gospodaresc (cazane de fiert tuica, caldari, tavi, tigai) sau de cult (cristelnite pentru botez, caldarusa de Boboteaza, pocalul bisericesc). Cea mai importanta tehnica de lucru este alamirea tiganeasca, procedeu vechi, transmis in cadrul familiei si tinut secret, care cuprinde marea maiestrie a ciocanirii aramei.

Cositorirea vaselor de arama este o meserie aproape disparuta, de care s-au ocupat spoitorii.

Unul dintre mestesugurile traditionale ale rromilor este si prelucrarea metalelor pretioase, aur si argint. Argintarii confectioneaza bijuterii, piese de harnasament (pinteni), piese de imbracaminte (nasturi, butoni), obiecte de uz casnic (tacamuri, castroane, tavi, solnite aurite, cupe de argint aurite, cesti) si obiecte religioase (cadelnite, sfesnice, cristelnite, candele, cruci). Se remarca tehnica filigranului, tehnica modelarii in relief prin ciocanire si arta incrustarii cu pietre pretioase.

In cadrul prelucrarii lemnului, ocupatie a rromilor rudari, s-au dezvoltat o serie de specializari: rudaritul propriu-zis practicat de butnari, cei care fac obiecte casnice din lemn (blide, cani, donite, maiuri de batut rufe) si de covatari / albieri, cei care fac albii si coveti; linguraritul practicat de lingurari, cei care confectioneaza linguri, lingurite, cupe, linguroaie, polonice; fusaritul practicat de fusari, mesteri in confectionarea fuselor; ladaritul practicat de ladari, specializati in mobilier (mese, scaune, dulapuri), dar mai ales in lazi de zestre, lacrite (cutii mici de lemn), hambare si tronuri (lazi mari de tinut malaiul sau alte cereale). O ramura distincta este aceea a corfarilor, care impletesc corfe sau cosuri din nuiele de alun, de rachita sau de salcie.

In ceea ce priveste lautaria, aceasta este una dintre cele mai cunoscute meserii traditionale rrome. Lista marilor nume de lautari rromi incepe cu Barbu Lautaru si memorabila lui intalnire cu Franz Liszt si se incheie, in functie de epoca in care au trait acestia, cu Cristache Ciolac, Fanica Luca, Petrea Cretu Solcanu, lautarii din Clejani, Grigoras Dinicu, Farimita Lambru sau Ion Onoriu.

Aceasta meserie se transmite din tata in fiu; se practica in grup, cu banda, in taraf, mai nou, cu formatia; are drept ocazii nuntile, petrecerile, targurile; nu presupune cunoasterea notelor muzicale, se invata "dupa ureche", cel putin forma clasica / initiala a lautariei, astazi, multi lautari avand studii de specialitate; instrumentele folosite, in ordinea frecventei, sunt: vioara, (inclusiv un tip de vioara improvizata, de fapt o viola cu arcusul in semicerc sau cu sase coarde), lauta, tambalul, acordeonul (preluat din muzica germana), basul (asa numesc lautarii violoncelul si contrabasul), cobza, chitara, cimpoiul, fluierul din lemn de salcie, de plop tremurator sau de trestie (tip flautul lui Pan), tamburina (folosita de ursari), clarinetul.

Muzica lautareasca contine multa improvizatie (de aceea in prezent unii lautari rromi au ales jazz-ul, arta improvizatiei si a variatiunii), este spontana, bogata ritmic, variata melodic, dezvolta ample valente interpretative (imita uneori trilurile pasarilor), contureaza ritmuri suple, combinate (de la suav la patimas, de la jalnic la exuberant, de la gratios la impetuos), foloseste schimbarile de ritm si de masura, sincopa (tonul sacadat si fraza prelungita), repetitia si tehnica variatiunilor, in unele spatii geografice (Spania, Portugalia), prelucreaza elemente de ritm arabe preluate din "canto flamenco" de Andaluzia, in alte zone (Balcani), combina armonios ritmul impus de muzica autohtona cu "flori" de stil orientale, mai ales turcesti, de genul "manea" si "meterhanea" (cantece originar turcesti, de dragoste, predominant instrumentale, cantate rar, sacadat, in ritm de jale), care au inceput sa decada, in spatiul lor de origine, inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, iar lautarii preiau unele elemente de stil.

Muzica rromani, vocala sau instrumentala, este parte a manifestarilor artistice ale comunitatii, ea putand avea caracter ritualic (cantecul de nunta, bocetul etc.) sau neritualic (cantecul de dragoste, cantecul de leagan etc.), in vreme ce muzica lautareasca face parte dintre ocupatiile traditionale ale rromilor, asadar aduce venit si apartine profesionistilor interpreti, vocal sau instrumental, ai muzicii populare autohtone.

Faptul ca artistii rromi preiau motive sau fraze muzicale din muzica rromani sau chiar "stilul" de interpretare al muzicii rromani (rr. "rromane gila" / cantece rrome) si le transpun in muzica lautareasca este cu totul altceva si, fara sa creeze confuzie intre cele doua tipuri de muzica, acest fenomen este cunoscut sub numele de "maniera rroma" de interpretare.

Intre meseriile rromilor pierdute sau aflate pe cale de disparitie se numara: prelucrarea osului si a cornului, prin care se realizau piepteni, nasturi, manere de cutit, manere de pipa, capete de bata pastoreasca si cornuri de praf de pusca; prelucrarea pieilor de animale, prin care se confectionau site si ciururi; prelucrarea parului de animale, prin care se faceau perii, bidinele si pensule; caramidaritul, prin care se confectionau caramizi din lut nearse; geambasia sau negustoria de cai, meserie practicata de catre lovarii din Transilvania, despre care legendele spun ca intelegeau graiul cailor.

O alta ocupatie a rromilor, disparuta in zilele noastre, este ursaritul / umblatul cu ursul, ocupatie practicata de catre ursari, situata intre spectacolul ambulant de circ si vindecarea magica. Valorificand semnificatia ursului ca stramos totemic, simbol al puterii, fertilitatii si reinnoirii ciclurilor naturii, animal htonian si lunar, posedand virtuti apotropaice si taumaturgice, ursarii faceau din spectacolul de dresaj al ursului, un ritual cu multiple semnificatii si functii: apotropaica, de protectie a casei de atacul animalelor salbatice ("daca-ti joaca ursul in batatura nu te mai calca ursul toata iarna"); initiatica, de fertilizare si de fecundizare, dupa caz ("calcatura ursului" este un joc ritualic prenuptial la feciori si la fete); taumaturgica ("calcatura ursului" vindeca de iele, de sperietura, de deochi, de farmece, de cununii legate si de alte "boli" induse prin mijloace magice sau prin forte supranaturale libere).