PROCESUL DE SOCIALIZARE A INDIVIDULUI

Pentru a supravietui, copilul este implicat din prima clipa a vietii, in reteaua de interactiuni din grupul sau social (familia si comunitatea de rude si vecini). Dependenta totala a copilului de adulti, face ca el sa polarizeze in mare parte interactiunile sociale, intrand in centrul de atentie al grupului. Copilul incepe sa inteleaga ca el constituie ceva aparte in mediu, devenind constient atat de sinele sau, cat si de sinele celorlalti. Copilul incepe sa sesizeze ca oamenii sunt diferiti, ca se comporta in mod diferit si, ca oamenii fiind diferiti, pretind copiilor sa se poarte in moduri diferite. Din diversitatea acestor moduri de comportament, el este nevoit, pentru a se mentine in interactiunile vitale lui, sa imite comportamentul persoanei de care depinde cel mai mult, considerat de sociologul american G. H. Mead drept un altul semnificativ, insusindu-si astfel primul comportament concret.

In timp, copilul sesizeaza ca oamenii se comporta atat in functie de felul de personalitate, de sinele lor, cat si in functie de ceea ce sunt - parinti, frati sau bunici; femei sau barbati; copii, tineri, adulti sau varstnici; agricultori sau negustori, deci in functie de categoriile sociale carora apartin. Categoriile constituie generalizari, astfel ca orice copil isi insuseste comportamentul abstract al unui altul generalizat, deci rolurile specifice societatii sale, precum si credintele, valorile si normele pe baza carora acestea sunt posibile, devenind astfel fiinta sociala.

Acest proces spontan (neintentionat) prin care copilul sesizeaza, isi insuseste si incepe sa practice credintele, valorile, normele si comportamentele societatii, devenind fiinta sociala, adica individualitate umana, constituie socializarea.

Socializarea are ca scop asigurarea continuitatii societatii prin formarea culturala a generatiilor, realizandu-se prin:

Expunerea selectiva a comportamentelor pozitive si, respectiv, prin ascunderea comportamentelor negative (ex.: evitarea certurilor intre parinti in prezenta copiilor)

Implicarea si responsabilizarea treptata a copiilor in activitati consacrate social, ca de exemplu cele din gospodarie sau cele de la scoala/ gradinita;

Recompensarea comportamentelor pozitive prin recunoastere, elogiere, prestigiu si solicitare si respectiv, sanctionarea comportamentelor negative prin criticare, ridiculizare, evitare si ostracizare.

Socializarea vizeaza, implicit, sensul valoric al societatii. Prin toate acestea, individul simte tot mai mult ca practicarea modelelor de comportament, satisfacandu-i necesitatile, ii este benefica. De asemenea, socializarea este un "proces prin care individul invata ceea ce trebuie sa faca pentru ceilalti si ceea ce trebuie sa faca pentru ceilalti si ceea ce poate in mod legitim sa astepte de la ei".

In procesul socializarii se parcurg mai multe etape:

Socializarea primara - este socializarea initiala realizata in grupul primar (familia);

Socializarea secundara - realizata in grupurile secundare (scoli, grupuri de munca, cluburi). Viata il determina pe individ sa isi insuseasca si alte roluri in afara celor dobandite in familie, cum ar fi cele de elev, student, sot, parinte etc. Rolurile, ca standarde sociale obiective, neputand fi modificate in mod subiectiv de individ, il determina pe acesta sa-si adapteze credintele, valorile, normele si modelele de comportament la cerintele lor, deci sa se socializeze in continuare.

Chiar daca raportul dintre socializarea primara si socializarea secundara este, aparent, de succesiune, de fapt, acest raport este de complementaritate, deoarece:

socializarea primara, fiind initiala, fundamenteaza socializarea secundara;

realizandu-se in familie, socializarea primara determina traiectoria sociala a individului, inclusiv modalitatile de socializare secundara pe care le va suporta;

definitivandu-se in grupurile de varsta in care copilul experimenteaza pentru prima sau pentru unica data in viata relatiile libere si de egalitate, socializarea primara determina inclusiv modul in care el va suporta socializarea secundara.

In scoala, socializarea secundara se realizeaza atat explicit, prin intermediul programelor de invatamant, cat si implicit, prin modelele de personalitate ale profesorilor, colegilor si prin experientele sociale pe care le prilejuieste.

La locurile de munca, socializarea secundara se realizeaza intr-o succesiune de faze ce includ:

alegerea pregatirii specifice statusului social vizat;

jucarea anticipata a unor roluri specifice statusului social adoptat;

ajustarea la cerintele specifice statusului social obtinut;

adaptarea la obiectivele specifice statusului social detinut.

Desi socializarea primara si socializarea secundara sunt succesive prin debut, ele insa se suprapun pe perioade insemnate din viata individului. Astfel, copiii sunt supusi simultan atat socializarii primare, in familie si grupurile de varsta, cat si socializarii secundare, in scoli, biserici etc., in timp ce adultii sunt supusi atat socializarii secundare la locurile de munca, cat si socializarii primare, in familia proprie, ca soti, parinti, bunici. Rezulta ca socializarea, ca proces de pregatire a individului pentru statusul sau social, se realizeaza atat anticipat (socializate anticipata), prin efortul individului de a exersa comportamentele specifice unor statusuri viitoare, cat si ulterior (resocializare), prin efortul individului de a renunta la unele comportamente specifice unor statusuri trecute si de a-si insusi comportamentele specifice statusurilor prezente.

In epoca moderna, concomitent cu socializarea asigurata de familie, grupurile de varsta, scoala si locurile de munca, se realizeaza inca o forma de socializare prin mass-media, mai ales prin televiziune. In "epoca mass-media" omul depinde, ca informare si petrecere a timpului liber, tot mai mult de tehnica si nu de oameni, rezulta ca omul, comutandu-se relational de la oameni la tehnica, se insingureaza, se instraineaza, deci se desocializeaza. Omul desocializat, fiind in afara unor retele de relatii care sa il sustina, sa-l echilibreze si sa-l directioneze este usor manipulabil.

Socializarea secundara, constand in insusirea de noi roluri sau in adaptarea rolurilor, presupune insusirea sau chiar elaborarea personala de modele de comportament. Aceasta este posibila datorita repetarii situatiilor de viata si nevoii de a le raspunde. Astfel, individul dobandeste experienta si capacitatea de a sesiza variatiile din comportamentul altora si, facand abstractie de diferente, el generalizeaza asemanarile pe care le extrage si le integreaza in modelele proprii de comportament.

Societatea incurajeaza sau descurajeaza comportamentele aflate in formare, in functie de gradul in care acestea sunt conforme cu modelele culturale atat prin scopurile urmarite, cat si prin metodele si mijloacele folosite de individ. Societatea vegheaza formarea comportamentelor inclusiv prin faptul ca valorile si normele sale devin atat de interiorizate de catre individ incat controlul social (extern) se transforma intr-o mare masura in autocontrol (intern). Orice situatie contine o componenta sociala, care consta in necesitatea, resimtita afectiv de individ, de a obtine raspunsuri favorabile sau de a evita raspunsurile nefavorabile din partea societatii. Aceasta necesitate actioneaza asupra individului permanent, proiectandu-i comportamentul prin anticiparea sau presupunerea reactiei altor oameni.

Desi in procesul socializarii individului nu i se transmit explicit foarte multe informatii, totusi prin ceea ce el sesizeaza ca normal isi insuseste implicit atat de profund valorile, normele, moravurile si modelele de comportament specifice societatii sale, incat acestea se vor interioriza in psihicul sau ca stereotipuri care permit infaptuirea actelor prescrise si blocheaza comiterea actelor proscrise.

Socializarea, depinzand atat de cerintele societatii, cat si de necesitatile si posibilitatile individului, se realizeaza in functie de multitudinea combinatiilor acestor trei factori. Astfel, indivizii, diferiti ca necesitati si posibilitati, vor avea, chiar si in acelasi mediu social experiente sociale diferite, care il vor socializa in mod diferit, iar daca acelasi individ s-ar afla in medii diferite, unde s-ar putea sa fie cel mai dotat sau cel mai putin dotat, el ar fi socializat in moduri diferite.

Socializarea realizandu-se de-a lungul intregii experiente sociale a individului, este cert ca, in masura in care experienta traita de acesta este comuna majoritatii indivizilor, in aceeasi masura indivizii se vor socializa in mod asemanator si se vor asemana ca personalitate, asemanarea astfel generalizata constituind specificul national de personalitate, personalitatea de baza.

Personalitatea de baza este apta sa puna in evidenta situatiile de interes national, precum calamitatile, crizele si razboaiele si, respectiv, sa asigure consensul emotional si modul comun de actiune in fata acestora.

In procesul socializarii individul contactand doar o parte a modelelor culturale ale societatii, rezulta ca diferenta dintre totalitatea modelelor culturale si partea contactata de individ reprezinta modelele pe care individul nu le cunoaste si prin care el ramane descoperit si neadaptabil, fiind astfel impins spre pozitii sociale inferioare, caracterizate de mari dificultati in a gasi de lucru si in conditionarea de a accepta munci brute, periculoase, umilitoare, temporare, rau platite si neasigurate social. Aceasta diferenta constituie prin sine atat masura obiectiva in care societatea este nevoita sa-l suporte pe individ in limitele sale, cat si masura subiectiva in care individul este nevoit sa suporte presiunea societatii asupra limitelor sale.

S. Freud considera socializarea ca fiind produsul interactiunii dintre natura si cultura, al confruntarii dintre impulsurile naturale ale individului de a-si satisface necesitatile psihofizice (idul) si constiinta cerintelor sociale de a se conforma normelor (superegoul). Din aceasta confruntare rezulta tipul de personalitate (egoul).

Astfel, cand:

superegoul (constiinta) este dominant in raport cu idul (impulsurile), precum in cazul indivizilor crescuti in conditii restrictive, idul fiind reprimat, va rabufni in mod patologic, personalitatea individului riscand sa devina de tip psihopat;

idul (impulsurile) este dominant in raport cu superegoul (constiinta), precum in cazul indivizilor crescuti in conditii libertine; superegoul ramanand nedezvoltat, individul nu va avea sensul binelui si al raului, personalitatea individului riscand sa devina de tip sociopat.

Dezechilibrul dintre id si superego de la un anumit stadiu al evolutiei individului poate avea efecte atat de grave incat, sustine Freud, risca sa duca la fixatia individului la stadiul respectiv sau chiar la regresia acestuia catre stadiul in cauza.

De cele mai multe ori, actiunile agentilor de socializare fiind simultane, ele:

sunt receptate, ierarhizate si optate in functie de trasaturile native ale indivizilor, in mod diferit, avand astfel efecte socializante diferite, din care rezulta, in cadrul fiecarei generatii, diversitatea tipurilor de personalitate si, intre generatii, schimbarea acestora si a societatii;

se influenteaza reciproc, impunand astfel adaptarea agentilor de socializare, din care rezulta schimbarea lor ca institutii fundamentale sau ca organizatii si grupuri importante si, respectiv, a societatii.

Actiunile simultane ale agentilor de socializare pot fi si contradictorii, din aceasta cauza, indivizii risca sa fie atat de derutati incat sa evite reactiv, deci fara discernamant o parte din actiunile agentilor de socializare, restrangandu-si astfel socializarea, sau sa raspunda inertial, deci tot fara discernamant, tuturor actiunilor agentilor de socializare, distorsionandu-si astfel socializarea.

Tot din cauza contradictiilor dintre actiunile agentilor de socializare primara si actiunile agentilor de socializare secundara copilul incepe sa-si dea seama ca, desi cerintele specifice socializarii primare pareau un "dat natural", constituie de fapt ceva artificial, din constientizarea acestei artificialitati rezultand criza existentiala de la varsta adolescentei.

Indivizii, socializandu-se in functie de cerintele generale ale societatii, devin umani si, respectiv, in functie de cerintele specifice institutiilor fundamentale ale acesteia, precum economia, religia, medicina, arta si guvernarea, se particularizeaza ca tipuri umane, intr-o tipologie, formulata de psihologul german Edward Spranger, ce include:

omul teoretic, preocupat de cunoasterea stiintifica;

omul economic, preocupat de bogatie;

omul estetic, preocupat de arta;

omul activist social, preocupat de ajutorarea semenilor;

omul politic, preocupat de putere;

omul religios, preocupat de transcedenta.

Desi aceste tipuri se regasesc in toate societatile, fiecare societate, caracterizandu-se prin anumite dominante valorice, pune accent sau chiar idealizeaza unul dintre tipuri, transformandu-l in ideal de personalitate. Datorita faptului ca tipurile umane si, respectiv, idealul de personalitate, constituie prin sine tipare pe care cultura le pune asupra personalitatii, expresia personalitatii poate fi considerata ca fiind de factura culturala si ca prin fiecare personalitate se exprima, in nuante ce depind de trasaturile native ale individului, cultura societatii sale.

CURSUL 2

ROLUL FAMILIEI IN SOCIALIZAREA INDIVIDULUI

Psihologia cognitiva contemporana insista asupra importantei emotiilor. Primul loc in care copilul invata sa stabileasca relatii cu altii este reprezentat de familie, iar mama sa, in cea mai mare parte a timpului, reprezinta un liant afectiv. Emotia este prima resursa care ii permite individului sa-si structureze raporturile cu lumea, copilul invatand sa-si inhibe anumite emotii si sa le exteriorizeze pe altele. Copilul va avea mai multe sanse sa-si dezvolte competentele sociale daca va fi educat intr-un mediu familial care ii acorda atentie si dragoste, permitandu-i experiente emotionale multiple, care vor contribui la formarea semnificatiilor pe care le dobandeste lumea inconjuratoare.

Copiii care adopta comportamente violente sunt, de cele mai multe ori, copii care nu au achizitionat competentele sociale necesare integrarii sale in societate datorita carentelor educative  si morale de la nivelul familiei. Supervizarea (controlul parental) este unul dintre factorii care explica delincventa tinerilor. Pentru a fi eficienta, supervizarea parintilor trebuie sa fie continua, sa fie aplicata cu regularitate, coerenta, in conformitate cu varsta la care se afla copilul, sa nu existe decalaje/ diferente intre comportamentele adoptate de fiecare dintre cei doi parinti.

Rolul parintilor in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor a suferit o serie de modificari in ultima vreme, in special datorita integrarii femeii, din ce in ce mai mult, pe piata muncii.

Activitatea profesionala a femeii, care reprezinta un proces de alegere personala sau o necesitate economica este un fapt care a luat amploare in tarile industriale, dupa anii

Un alt aspect determinant al implicarii femeii in activitatea profesionala este dat de echitatea impartirii sarcinilor domestice intre cei doi parteneri si de modul cum ei contribuie la cresterea si educarea copiilor.

Perceptia si experienta conflictului in familiile in care diviziunea muncii intre sexe este bine determinata va fi bine diferentiata de familiile in care barbatul isi asuma o parte din sarcinile domestice. Astfel, la nivelul familiei putem vorbi de  existenta a patru situatii legate de perceperea conflictului:

Nivelul ridicat al conflictului intre activitatea profesionala, familie si colectivitate are un efect negativ asupra solidaritatii familiei. Cercetarile arata ca activitatea remunerata desfasurata de femeie poate sa determine perturbari la nivelul vietii familiale.

Numarul de ore consacrat activitatii remunerate in comparatie cu numarul de ore alocat activitatilor casnice de catre femei si de catre barbati este determinat de conflictele de rol intre familie si munca. Chiar daca barbatul desfasoara anumite activitati gospodaresti, femeia continua sa isi asume o parte disproportionata a sarcinilor domestice fata de munca remunerate.

Implicarea parintilor in activitati profesionale si mai ales cea a mamei are consecinte asupra dezvoltarii fizice si sociale a copiilor si asupra randamentului lor scolar.

Lipsa serviciilor de ingrijire constituie o problema esentiala pentru toate femeile angajate, impiedicandu-le chiar sa participe la piata muncii.

In familiile in care femeia munceste in afara caminului conjugal barbatii au inceput sa consacre o parte din timpul lor sarcinilor domestice. Totusi, este necesar de diferentiat nivelul de participare efectiva la sarcinile familiale si nivelul de asumare a responsabilitatilor (decizii, planificari), aceasta presupunand o sarcina mentala poate mai grea decat cea materiala. Impartirea responsabilitatilor familiale intre barbati si femei se schimba mult mai incet decat asumarea unor sarcini materiale, si chiar daca barbatii cresc timpul lor de participare la viata familiei, acesta este alocat in special activitatilor de relationare cu copiii.

Efectele acestei inegalitati in impartirea sarcinilor domestice in ceea ce priveste binele psihologic al femeii si calitatea relatiei conjugale sunt complexe. Multe cercetari arata ca femeile par sa accepte inegalitatea in practica vietii familiale cotidiene ca pe o realitate sociala.

O mai mare implicare a barbatilor in sfera familiala are efecte pozitive asupra investitiilor lor in rolul parental si implicit asupra dezvoltarii psihice a copiilor, dar acest aspect nu duce si la diminuarea conflictelor de rol care apar intre soti si la impiedicarea aparitiei tensiunilor din interiorul cuplului.

Consecinte ale carierei mamei asupra dezvoltarii copiilor

Angajarea mamei pe piata muncii duce la marirea veniturilor familiei, aspect care are consecinte pozitive asupra cresterii si dezvoltarii copiilor, dar poate avea consecinte negative datorita diminuarii timpului pe care mama il petrece zilnic cu copiii.

Diminuarea timpului petrecut de mama in familie poate duce la o diminuare a sustinerii afective si sociale pentru copii. Copiii care beneficiaza intr-o mai mare masura de prezenta parintilor au mai putine probleme de comportament si rezultate mai bune la scoala.

Totusi, prezenta parintilor alaturi de copii nu este legata in mod strict de angajarea lor pe piata muncii, ci mai mult de varsta copiilor. Trebuie sa se asigure copilului un "timp de calitate" si nu prezenta fizica a unuia dintre parinti.

O alta problema care apare legata de prezenta copiilor in cuplul conjugal este legata de modul in care femeia percepe dublul rol pe care il are - cel de mama si cel de persoana angajata pe piata muncii.

Ridicarea statutului profesional al femeii diminueaza efectul negativ dat de supraincarcarea activitatilor legate de cumularea de roluri, permitandu-i sa obtina o mai mare gratificare intelectuala si sociala si totodata sa apeleze la serviciile sociale de specialitate pentru cresterea si ingrijirea copiilor.

Studiile au aratat ca apelarea la serviciile de ingrijire a copiilor asigura o buna calitate a dezvoltarii fizice si psihice a acestora, cu precadere in domeniul lingvistic, cognitiv si de socializare.

Pe plan psihologic, femeia poate trai stresul legat de concilierea intre sarcinile legate de locul de munca si cele pe care trebuie sa le indeplineasca in familie.

Dupa nasterea unui copil pot aparea doua situatii contradictorii: ramanerea acasa pentru a creste copilul sau urmarea carierei profesionale.

Unele femei raman acasa in ciuda unei puternice investitii profesionale, mai mult pentru indeplinirea "datoriei de mama", decat pentru "dragostea maternitatii". Pentru astfel de femei este greu sa delege o alta persoana care poate avea grija de copil sau sa apeleze la un serviciu social de specialitate. Totusi, studiile au aratat ca mamele care raman acasa in ciuda investitiei profesionale mari, dar care isi doresc sa reinceapa activitatea profesionala prezinta mai multe simptome depresive si au o experienta negativa a schimburilor consecutive datorate nasterilor decat alte mame. Ceea ce are un rol important asupra echilibrului psihologic il reprezinta coerenta intre dorintele femeii si statusul ei in raport cu locul de munca.

O alta dificultate aparuta pe plan psihologic se refera la gradul de anxietate maternala de separare. Ellen Hock a aratat ca este vorba de o stare emotionala dezagreabila legata de experienta de separare zilnica intre mama si copil, manifestata printr-un sentiment de anxietate, tristete sau culpabilitate.

Diferentele individuale in trairea anxietatii maternale de separare sunt determinate, in special, de caracteristicile de personalitate si de modul de reprezentare a rolurilor sociale.

Astfel, anxietatea de separare este asociata la femei cu propriile experiente de atasament pe care le-au trait in timpul copilariei: mamele cu un nivel ridicat de anxietate au stabilit, in copilaria lor, o relatie putin sigura cu parintii lor. La varsta maturitatii aceste femei au o reprezentare negativa de sine, un scazut nivel al stimei de sine si un risc mare de manifestare a simptomelor depresive.

In ceea ce priveste reprezentarea rolurilor sociale, mamele care se reangajeaza sunt mai putin anxioase in legatura cu separarea de copil si pe parcursul primului an de viata al copilului anxietatea se diminueaza repede.

In cazul mamelor care se reangajeaza dupa concediul de maternitate, in ciuda dorintei lor initiale de a ramane acasa cu copilul, dovedesc un nivel ridicat de anxietate de separare.

Un nivel moderat al trairii anxietatii de separare reprezinta o relatie psihologica satisfacatoare pentru copil.

Ajutorul din partea societatii

Principalul ajutor pe care femeia il solicita din partea societatii se refera la aspectele privitoare la cresterea si ingrijirea copiilor.

Astfel, de cele mai multe ori, femeia implicata intr-o activitate profesionala recurge la sprijinul pe care il ofera cresele si gradinitele, transferand o anumita parte a functiei de educatie si socializare primara acestor sectoare abilitate.

La nivelul societatii romanesti apar mai multe probleme legate de apelarea la serviciile specializate:

Multe femei considera ca serviciile specializate sunt destul de scumpe in comparatie cu veniturile familiei;

Dificultatea de a gasi un loc la o cresa sau o gradinita cu program prelungit;

Numarul redus al centrelor de zi unde copilul de varsta scolara mica poate fi lasat atata timp cat mama lucreaza;

Inexistenta unor servicii specializate care sa ofere ingrijire copilului acasa (baby- sitter specializate);

Educarea femeii din Romania de a apela la un specialist (psiholog, psihoterapeut) pentru solutionarea problemelor de cuplu determinate de angajarea ei pe piata muncii este destul de redusa.