Principiile schimbului social

Principiile schimbului social

Q. Schimb social= inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. (DEX)

Prin schimb social se intelege de regula orice tranzactie care implica doi sau mai multi actori sociali si prin care cel putin un obiect incarcat cu valoare comerciala sau afectiva isi schimba proprietarul. Tranzactia poate implica schimbul a mai multe obiecte si se poate desfasura intr-un interval de timp nelimitat."[1]

Schimbul reprezinta premisa interactiunii umane. "Indivizii schimba intre ei cunoastere, simboluri sau obiecte cautand sa isi satisfaca reciproc nevoile. Alaturi de schimbul comercial, monetar - standardul economiei moderne - pot fi identificate mai multe forme asemanatoare prin care obiectele trec de la un individ la altul: trocul (schimbul in natura: produse agricole contra lemne pentru foc, de exemplu, schimb frecvent intalnit si astazi intre locuitorii din satele romanesti de campie si de munte) sau schimbul de daruri constituie exemplele cele mai elocvente in acest sens. Schimbul imbraca toate tranzactiile posibile intre fiinte umane, de la cele mai mari tranzactii materiale comerciale, la schimbul de dragoste si afectiune".[2]

Schimbul social este, pentru Levi Strauss, "un proces supraindividual, astfel ca interesul individual, chiar daca poate fi implicat in el, nu poate determina si sustine procesele de schimb social. Levi Strauss muta accentul de pe bunurile schimbate pe schimb in sine, argumentand ca relatia este premergatoare schimbului, deci este cea care conteaza. "[3]

Schimbul social nu este de natura biologica, ci culturala, constituindu-se drept un comportament normativ, guvernat de reguli. Trei mari principii guverneaza schimbul:

principiul raritatii si a interventiei sociale,

principiului costului social al schimbului si

generalizarea normei reciprocitatii.

In economie, raritatea unui produs determina interventia societatii, in timp ce abundenta este lasata in seama naturii. Raritatea sociala, arata Levi Strauss, se manifesta invers. Societatea impune constrangeri transformand abundenta fizica (de exemplu cea a femeilor) in raritate sociala (prin norme precum exogamia si prohibitia incestului). O cale simpla prin care societatea creeaza raritate "este de a-i interzice individului consumul propriului sau produs sau facandu-l mai putin valoros. De exemplu, daca iti faci singur un cadou de Craciun, acesta are mai putina valoare decat daca il primesti de la altcineva."[4]

Q. Cum pot fi rezumate principiile schimbului social, conform lui Peter M. Blau?

Peter M. Blau a propus definirea conceptului de organizare sociala referindu-se la "caile prin care comportamentul oamenilor devine conform cu ordinea sociala, adica acele stereotipii din comportamentul oamenilor ce sunt determinate mai curand de conditiile sociale in care acestia se afla, decat de caracteristicile lor fiziologice sau psihologice ca indivizi."[5]

un individ ofera altuia anumite servicii "ca recompensa pentru activitatea acestuia; in acest fel, al doilea individ se simte obligat fata de primul; pentru a se achita de aceasta obligatie, el trebuie sa-i faca, la randul sau, primului individ anumite servicii care pot avea valoare de recompensa; daca serviciile pe care si le fac reciproc cei doi indivizi au o anumita valoare pentru fiecare dintre ei, fiecare va incerca sa-i faca celuilalt cat mai multe servicii pentru a-1 obliga sa-si mareasca oferta de raspuns cu scopul de a se achita de obligatii; pe masura ce se primesc cat mai multe bunuri in cadrul acestui schimb, nevoia celor doi indivizi de a schimba servicii incepe sa scada"[6]

Daca interactiunea dintre oameni este conditia sine qua non absolut necesar, indispensabil, neaparat trebuincios) a societatii, iar daca aceasta conditioneaza, la randul ei, supravietuirea adaptativa a speciei, asa cum am vazut ca demonstreaza sociobiologii,

inseamna ca "analizand interactiunea dintre oameni putem da seama de regularitatile sau legile constitutive ale socialitatii.

Analiza acestora trebuie deci sa porneasca de la investigarea nevoilor (biologice) ale fiintei umane, dar acestea devin totdeauna manifeste doar in raport cu anumiti stimuli sau conditii date ale mediului inconjurator. In raporturile complexe dintre stimuli si raspunsurile organismului au cautat psihologii cheia comportamentului social al omului."

Q. In opinia lui Burrhus Frederich Skinner, principiile fundamentale ale comportamentului social sunt urmatoarele:

organismul are, in general, "tendinta de a evita experientele neplacute, dar el poate suporta efectele neplacute ale unor asemenea experiente daca ele reprezinta costurile satisfacerii unor nevoi imperioase;"[8]

organismele "manifesta anumite tipuri de comportament numai atata vreme cat acestea produc efectele dorite si asteptate;" [9]

pe masura ce nevoile sunt satisfacute prin anumite comportamente, "predispozitia pentru aceste comportamente dispare;" [10]

daca un comportament s-a dovedit recompensator, dar efectul recompensator a incetat subit, "organismul va inceta treptat sa manifeste comportamentul respectiv si va reactiona agresiv;" [11]

daca un eveniment s-a produs simultan cu un comportament sanctionat pozitiv sau negativ, "evenimentul respectiv poate deveni un stimul care genereaza comportamentul sau care evita, dimpotriva, manifestarea comportamentala asociata

Frederich Skinner a descris una din "cele mai influente sisteme pentru studierea procesului invatarii. Este interesat de explicatiile prin contingenta―ce duce la ce― si de aceea se ocupa de anticiparea comportamentului mai mult decat de intelegerea lui; rezulta asadar ca sistemul sau nu este o teorie in intelesul strict al cuvantului."[13]

CONTINGÉN A, contingen e, s. v. legatura, raport, rela ie. s.f. Insu irea de a fi contingent (II); rela ie intre fenomene, evenimente contingente; atingere, legatura exterioara, raport; intamplare. - Din fr. contingence, lat. contingentia. Sursa: DEX '98

Q. Conform lui Caspar C. Homans, care este diferenta dintre comportamentele umane si cele animale si care sunt elementele socialitatii?

in cazul comportamentelor umane sanctiunea este aplicata de partenerul interactiunii, printr-o activitate care exprima anumite sentimente."[14]

in aceasta perspectiva, "elementele socialitatii sunt:

activitatea, adica ceea ce fac oamenii intr-o situatie data;

interactiunea, care reprezinta procesul prin care o unitate de activitate a unei persoane stimuleaza unitatea de activitate a unei alte persoane;

sentimentul, care se refera la starile psiho­logice interne ale oamenilor angajati in activitati si interactiuni."[15]

Q. Raporturile dintre cele trei elemente ale sociabilitatii pot fi formulate, dupa Caspar C. Homans, pornind de la principiile fundamentale ale psihologiei skinneriene, de unde rezulta cinci axiome[16] ale sociabilitatii. Care sunt cele cinci axiome ale sociabilitatii si ce reprezinta aceste axiome?

Conform primei axiome dintre cele cinci, "daca o situatie-stimul se aseamana cu una care in trecut a ocazionat o activitate recompensata, situatia-stimul prezenta va genera o activitate similara celei recompensate;"[17]

cu cat este mai des recompensata o activitate, cu atat mai probabila va fi manifestarea ei;" [18]

cu cat activitatea de recompensare va fi considerata mai valoroasa, cu atat mai frecventa va fi activitatea prin care se obtine recompensa respectiva;"[19]

cu cat mai des a fost recompensata in trecut o activitate, cu atat mai putin valoroasa va deveni ea;"[20]

cu cat avantajul care ar trebui sa rezulte dintr-o activitate se apropie de marimea costurilor implicate de respectiva ac­tivitate, cu atat mai probabile sunt comportamentele care exprima nemultumirea celor angajati in aceasta activitate."[21]

axiomele lui Caspar C. Homans reprezinta enunturi banale privind comportamentul sociouman, ceea ce recunoaste si sociologul american atunci cand spune ca principiile fundamentale ale socialitatii nu sunt si nu pot fi ezoterice[22].

pe de alta parte, aceste principii sunt tautologice[23], fiindca elementele comportamentului social sunt definite de Homans unul prin celalalt.

Q. De ce a elaborat Peter M. Blau principiile schimbului social si cand considera ca activitatile umane sunt sociale, spre deosebire de Caspar C. Homans?

Peter M. Blau a elaborat principiile schimbului social, "pentru a depasi tautologiile lui Caspar C. Homans

spre deosebire de Caspar C. Homans, Blau considera ca activitatile umane sunt sociale:

numai daca urmaresc scopuri specifice, denumite recompense", [25]

si daca actorii au capacitatea si posibilitatea sa aleaga alternativele cu cele mai mici costuri, in asa fel incat profitul activitatii sa poata fi maximalizat."[26]

Q. Care sunt elementele socialitatii dupa Blau si de ce paradigma lui homo oeconomicus (traditie marginalista) nu poate fi aplicata tale quale (asa cum este, neschimbat, ca atare) pentru intelegerea lui homo sociologicus?

Elementele socialitatii dupa Blau, sunt:

"Recompense;

Costul;

Profitul;

aceasta inseamna ca omul social nu poate fi redus la un porumbel, cum facea Skinner, ci doar la homo oeconomicus."[27]

mai mult decat atat, Blau recunoaste ca "paradigma lui homo oeconomicus nu poate fi aplicata tale quale pentru intelegerea lui homo sociologicus, fiindca:

oamenii nu urmaresc decat rareori un scop specific, excluzandu-le pe toate celelalte, nespecifice;

preferintele umane sunt, de regula, inconsistente;

informatia privind alternativele actiunii nu este vreodata completa;

alegerea alternativelor nu este libera, ci este supusa presiunilor mediului social

Notes

"Homo economicus (sau Homo oeconomicus, in traducere omul economic), este conceptul teoriei economice conform careia individul actioneaza rational si din interes propriu."

"Homo sociologicus: este un concept conform caruia gusturile sunt considerate a fi determinate partial sau chiar total de mediul social."[30]

Schimbul social - norme si valori

Q. Schimbul social (adica actiunile indivizilor, motivate de asteptarile lor fata de ceilalti, asteptari care, de regula, se si realizeaza poate fi analizat in analogie cu:

"paradigma schimbului in general si a celui economic in special

Practic, "individul uman se angajeaza in interactiuni cu alti indivizi constientizand posibilitatea de a primi mai mult decat da celuilalt si mizand pe faptul ca celalalt rationeaza in acelasi fel."[32]

Reciprocitatea[33] este, pentru P. Blau, "mecanismul de pornire al socialitatii, adica al activitatii si structurii sociale".[34]

Schimbul generaza normele. Privitor la acest fapt, A. W. Gouldner "presupune organizarea  sistematica  a valorilor, simbolurilor si normelor unei societati, ceea ce face ca elasticitatea comportamentelor particulare sa fie limitata de predominarea unei valori sau norme ultime, fundamentale.

In consecinta, absolutismul moral impune indivizilor sa urmeze regula morala prescrisa chiar daca in felul acesta ar lovi pe cineva care i-a ajutat sau le-a facut un mare bine. Cum absolutismul moral conduce la instabilitatea grupului, membrii sai se comporta adesea contrar acestui principiu, aplicind principiul reciprocitatii care le cere sa ajute in primul rind pe cei care i-au ajutat si sa nu-i ajute pe cei care s-au abtinut de la acordarea ajutorului."[35] A. W. Gouldner introduce termenul de norma a reciprocitatii, desi aceasta reglementeaza ulterior schimbul.

Din momentul in care se pune in functiune mecanismul de pornire, "schimbul genereaza obligatii pentru parteneri, iar acestea sunt nespecifice si nedefinite in timp, ceea ce face ca obligatia sa genereze, la randul ei, increderea, prima conditie a socialitatii."[36]

Q. Pentru ca increderea sa fie mentinuta, schimbul social trebuie sa imbrace totdeauna caracterul unui proces, in sensul ca el trebuie sa inceapa cu valori mici, urmand ca acestea sa fie majorate doar daca principiul increderii se mentine, in caz contrar, se produce una dintre urmatoarele situatii:

"schimbul este intrerupt, iar cel care a tradat increderea este pedepsit si, de regula, marginalizat;

schimbul continua, dar actorul care nu raspunde asteptarilor este treptat subordonat, relatia ierarhica constituita astfel asigurand celui care a initiat schimbul un beneficiu net (profitul);

initiatorul schimbului isi schimba partenerul, sporindu-si profitul prin majorarea asteptarilor fata de noul partener, in general, derularea schimbului social se supune unor legi sau principii abstracte, generale, universale, care exprima raporturile stabile, necesare si cauzale dintre oameni."[37]

Q1. Care sunt principiile schimbului social propuse de J. H. Turner si cui pot fi aplicate

"cu cat o persoana se asteapta sa obtina un profit mai mare din schimbul cu o alta persoana, cu atat mai dispusa este prima persoana sa initieze relatia de schimb;

cu cat schimburile dintre doua persoane sunt mai dese, cu atat mai ferme sunt obligatiile lor reciproce;

cu cat aceste obligatii reciproce sunt mai des violate, cu atat mai aspra este sanctiunea negativa aplicata celor care nu respecta obligatiile;

cu cat recompensele obtinute dintr-un schimb sunt mai mari, cu atat mai mica este valoarea pe care le-o atribuie partenerii;

cu cat s-au stabilizat relatiile de schimb, cu atat mai echitabil devine schimbul;

cu cat este mai controversata echitatea schimbului, cu atat mai dispuse sunt partile deprivate sa aplice sanctiuni negative celor care incalca normele echitatii;

cu cat anumite relatii de schimb sunt mai echilibrate si mai stabile, cu atat celelalte relatii de schimb ale unitatilor sociale respective vor fi mai dezechilibrate si mai instabile."[38]

Este usor sa aplicam aceste principii "diferitelor forme de interactiune umana care satisfac conditiile schimbului social. Relatiile dintre profesor si student, parinti si copii, prieteni, subordonati si sefi ierarhici, dintre indragostiti, dintre soti etc. pot fi intr-adevar explicate corect cu ajutorul paradigmei schimbului social. Daca facem asemenea aplicatii ale paradigmei schimbului social vom putea insa sesiza destul de usor si limitele acesteia."

Q2. Care sunt limitele paradigmei schimbului social?

Peter M. Blau nu reuseste, de fapt, "sa depaseasca tautologia axiomelor lui Homans."[40]

el nu observa faptul ca "recompensele nu pot fi totdeauna definite independent de natura interactiunilor in care se formeaza."[41]

nu putem, deci, explica cu aceleasi principii si relatiile dintre doi oameni de afaceri si pe cele dintre doi indragostiti sau soti, cum incearca sa faca sociologul american:

de pilda, "in relatia dintre doi indragostiti este practic imposibil sa facem distinctia intre valoarea extrinseca[42] si cea intrinseca a bunurilor schimbate.

aceasta dovedeste ca schimbul social reprezinta doar o dimensiune sau o fateta a socialitatii, respectiv dimensiunea rationala, evaluata prin calcul (cost, profit, beneficiu etc.), ceea ce nu inseamna ca dimensiunea nonrationala (nu neaparat irationala) ar trebui sau ar putea fi ignorata.

paradigma schimbului social propune, deci, o simplificare a relatiilor sociale cu scopul de a le evalua pe acestea dupa un model standard, care este modelul economic, dar in felul acesta nu evaluam decat o parte a elementelor socialitatii."[44]

Rezulta ca "legile sociologice derivate din paradigma formulata de Peter M. Blau nu pot fi nici ele evaluate stiintific decat daca le completam, cum propune de altfel si autorul, cu elemente concrete care vizeaza totdeauna situatii ad hoc (pentru aceasta, anume pentru acest scop), ceea ce le diminueaza serios universalitatea si generalitatea."[45]

Asa, de exemplu, "stabilizarea relatiilor de schimb poate determina instabilitatea relatiilor afective dintr-o organizatie birocratica, dar acestea din urma pot modifica insesi relatiile ierarhice de baza ale organizatiei, ceea ce face dificila masurarea cat de cat precisa a raporturilor de cauzalitate dintre un tip si altul de relatii sociale."[46]

Cea mai importanta dificultate a paradigmei schimbului social consta, deci, "in gradul scazut de relevanta a legilor sociologice pe care le presupune.

Aceste legi se pot dovedi, in principiu, corecte atunci cand avem in vedere grupurile sociale mici si relatiile interpersonale dintre un numar limitat de persoane, dar formele de stabilizare a relatiilor interpersonale nu pot fi insumate pentru a obtine formele de structurare a societatii in ansamblul sau, fiindca aceasta din urma nu poate fi redusa la o simpla suma de indivizi sau de grupuri."[47]

Paradigma schimbului social "este utila pentru a proiecta lumina cunoasterii pe o fateta a societatii, dar numai daca vom constientiza conditia ca elementele vizibile astfel sa fie considerate in stransa legatura cu proiectia in care sunt ele reflectate.

Aceasta proiectie trebuie, deci, schimbata daca vrem sa vedem si partea pe care paradigma schimbului social o umbreste, iar aceasta parte poate fi pusa in lumina numai daca ne ridicam deasupra perspectivei microsociologice in care functioneaza "legile sociologice" ale schimbului social."[48]