Reprezentari media ale saraciei

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE

REPREZENTARI MEDIA ALE SARACIEI

SAU

"SARAC LIPIT.MA AJUTA CINEVA SA-MI CAUT ALTA VIATA?!"

BUCURESTI

C U P R I N S

I. ASPECTE TEORETICE ALE SARACIEI SI REPREZENTARILOR EI SOCIALE

DEFINIREA CONCEPTELOR:

SARACIE, EXCLUZIUNE SOCIALA, UNDERCLASS

REPREZENTARI SOCIALE

ISTORICUL REPREZENTARILOR SOCIALE ALE SARACIEI

CONSECINTE ACTUALE

II. PERSPECTIVA ZIARELOR DIN ROMANIA

CALITATI SI LIPSURI

CUM AR TREBUI SA FIE

III. OBSERVATII PROPRII ASUPRA ABORDARII GAZETARESTI

IV. PERSPECTIVA CELOR AFLATI IN SARACIE

ANEXE :

I. GHID DE INTERVIU

II. INTERVIUL NR.1 SI CONCLUZIA INTERVIULUI NR.2

III. LISTA ARTICOLELOR SELECTIONATE

IV. ARTICOLELE SELECTIONATE

V. BIBLIOGRAFIE

Saracia este starea celui lipsit de mijloacele necesare existentei; saracirea este fenomenul social caracterizat printr-o stare de saracie grava a unei populatii sau a unei parti dintr-o populatie. Un termen care insoteste adesea notiunea de saracie este "excluziunea sociala", definita de Berghman in "Excluziunea sociala in Europa: contextul politic si cadrul analitic" (1996) ca esec al cel putin unuia dintre sistemele: democratic si legal (de integrare civica); piata muncii (integrare economica); statul bunastarii (integrare sociala); familia si comunitatea (integrare interpersonala), dar mentionata de Consiliul Europei inca din 1944. De asemenea, ideea saraciei este asociata cu cea de "underclass", o subclasa sociala a celor marginalizati, dezavantajati (nu este o clasa propriu-zisa pentru ca nu are constiinta de clasa).

Reprezentarile sociale sunt vectorii centrali ai opiniilor, credintelor, conduitelor colective. Originea teoriei reprezentarilor sociale se gaseste in lucrarea lui Serge Moscovici, "La psychanalyse, son image et son public"(1961/1976), pornind de la conceptul de "reprezentari colective" descris de Durkheim in "Reprezentarile individuale si reprezentarile colective" (1898) si in "Formele elementare ale vietii religioase" (1912). Apoi teoria a fost dezvoltata de Claudine Herzlich (1969) si Denis Jodelet (1989), pentru ca apoi sa ajunga in centrul de inters al psihologiei sociale.

Polisemia termenului, varietatea de metode de abordare, interferenta cu notiuni ca: atitudini, cognitie sociala, opinie publica, ideologie, simt comun, atribuiri - fac dificila formularea unei definitii complete a "reprezentarilor sociale", pe care chiar si Moscovici a ezitat sa o dea. Au fost adoptate de-a lungul studiilor definitii precum: ansamblu structurat de valori, notiuni si practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social (Moscovici); principii generatoare de luari de pozitie, in stransa relatie cu insertii specifice regasite in varietatea raporturilor sociale (Doise); teorii ale simtului comun, elaborate si impartasite social, avand un scop practic si concurand la construirea unei realitati comune pentru un grup social (Jodelet).

Moscovici (1984) identifica functiile de baza ale reprezentarilor sociale: domesticesc ceea ce e strain, anticipa derularea raporturilor sociale, constituind o legatura intre trecut si viitor.

Pentru omul Evului Mediu timpuriu, saracul era un personaj privilegiat, fiind un simbol al vietii simple si umile a primilor crestini si al primilor care au ales calea deschisa de apostoli. Din analiza pe care Michel Foucault o face operelor de arta din perioada mentionata, in "Istoria nebuniei in perioada clasica", reiese rolul ce-i revenea saracului - de a aminti societatii promisiunea mantuirii si de a intrupa predestinarea catre aceasta. Alaturi de nebuni, saracii aveau o functie mistica in ordinea lumii, fiind reprezentantii unui mod de cunoastere si de trai mai pur si mai profund.

Pana in secolul al XVI-lea aceasta viziune se schimba treptat, lumea devenind toleranta, protectoare, indulgenta cu saracii si nebunii, dar privind destinul lor cu un aer de superioritate si distantare.

O data cu debutul perioadei clasice apare o ruptura profunda in evaluarea tipurilor existentiale: in 1656, la Paris, decretul de infiintare a Spitalului General transforma vechile leprozerii in internate pentru saraci, nebuni, mici delincventi (de exemplu blasfemiatori, homosexuali); in 1670, in Anglia, este definitivat statutul "workhouse"-ului, loc de detentie pentru vagabonzi si saraci. In felul acesta, saracia devine o forma de dezordine sociala, care trebuie suprimata, o forma de imoralitate asociata cu lenea - pacatul suprem - care trebuie disciplinata prin munca. Prin predicile lui Calvin sau Luther noua imagine a saraciei este aceea a pedespei divine, iar caritatea nu mai este un act necesar ci o incurajare adusa dezordinii.

Se pare ca acest episod din istoria reprezentarilor sociale ale saraciei a lasat urme adanci in gandirea umanitatii, umplandu-le cu suspiciune. Dovada sunt cele doua atitudini predominante in abordarea acestei probleme: fie sentimentul compasiunii, nu mai putin siropos decat in varianta lui din fictiune (filme, povestiri, povesti); fie corelarea saraciei cu caracteristici personale ale celor care sufera de pe urma ei, respectiv invinovatirea lor.

Cu toate ca 2,6 miliarde de oameni traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, modul de a privi pauperitatea nu difera foarte mult de cel al perioadei clasice; este de remarcat faptul ca punctul de vedere al saracilor este dintre cele mai slab reprezentate pe lista abordarilor. In schimb, raportarea la problema saraciei este marcata de stereotipuri si prejudecati.

Considerand functiile reprezentarilor sociale, putem explica de ce saracii apar adesea in imaginatia sociala ca infractori: trecuta lor vecinatate cu nebunii si delincventii in internatele perioadei clasice, desfiintate foarte tarziu in epoca moderna, constituie un stigmat preluat in stereotipurile care actioneaza la nivel inconstient si in modul de raportare la acest aspect indezirabil al realitatii. Suprapunerea saracilor cu cei aflati in afara legii - in cadrul reprezentarilor sociale - este o forma de aparare, de rationalizare a lumii, de impartire a omenirii in personaje bune si rele.

Astfel se produce si disiparea responsabilitatii, considerand saracia o consecinta a esecului personal sau a incapacitatii de adaptare a individului. In tarile in care foametea nu e o problema stringenta, amplificarea suspiciunii fata de nevoiasi e stimulata de fenomenul cersetoriei - care da un aspect agresiv sau dimpotriva, patetic saraciei si saracilor.

Reprezentarile sociale ale saracului, care functioneaza la nivelul celor mai multor grupuri din societatea contemporana, corespund lenesului, infractorului, incapabilului, minoritatii etnice care nu se bucura de popularitate sau, la celalalt pol, victimei patetice. Distinctia intre saracia relativa si cea absoluta, intre cea profunda si cea temporara nu este clara decat pentru specialisti, care sunt probabil si singurii cunoscatori ai cifrelor. Aspectul negativ al persistentei acestor reprezentari consta in faptul ca impiedica dezvoltarea unei abordari corecte si juste a saraciei si a eradicarii ei.

Este interesant de urmarit cum mijloacele de comunicare in masa, al caror rol in societatea contemporana a devenit vital, trateaza problema saraciei, preiau sau prelucreaza reprezentarile "populare" ale acesteia, ale celor care sufera de pe urma ei si ale zonelor afectate grav de saracie.

In ziarele din Romania apar din cand in cand articole care acopera aspecte ale saraciei; nu exista insa in nici un ziar o rubrica dedicata integral acestei probleme, intreaga responsabilitate fiind lasata asupra revistelor si publicatiilor de specialitate (care deocamdata au un public restrans). La cat de extinsa este problema, ne-am astepta poate la mai mult interes din partea jurnalistilor si a publicului cititor; totusi este de apreciat faptul ca subiectul nu este trecut sub tacere si nu este lasat uitarii, desi reprezinta o realitate indezirabila. Fiecare cotidian dedica in medie 10 articole pe an acestui subiect (rezulta din analiza colegilor mei asupra ziarelor din 1998 in 2003 - pe circa 8 titluri din presa).

Dimensiunea lor, continutul informational, judecatile de valoare, tipul de abordare variaza pe un continuum, de la cele care concentreaza informatia si se abtin de la judecati de valoare (exemplul celor care relateaza pe scurt si evacuarea unui bloc in paragina locuit de saraci sau doar situatia materiala precara a unei comunitati), pana la cele care redau interviuri, poze, marturii, care dau frau liber subiectivitatii. Cele mai multe articole prezinta aspecte ale saraciei grave si de durata. Faptul ca cei mai multi actori ai evenimentelor publicate nu au acces la ziare, nu au acces la informatie, nu stiu sa citeasca, nu au legaturi in "lumea normala" - face ca articolele despre ei sa fie doar un ecou al vietii lor, si nu o ridicare a vocii lor. Chiar si folosirea citatelor din afirmatiile celor intervievati capata alt sens decat cel de marturie; prin scoaterea citatelor din contextul amplu al istoriei individuale sau al situatiei de viata - acestea devin doar o tehnica scriitoriceasca de umanizare si "condimentare" a articolului.

Meritul articolelor dedicate saraciei este explorarea traseului si cauzelor prin care subiectii ajung la ea, a istoriei personale a celor care au cazut in saracie, a mecanismelor de inrautatire a situatiei si identificarea catorva mijloace de supravietuire in saracie.

Publicul tinta al ziarelor analizate de noi este clasa mijlocie, oamenii cu resurse medii (din toate punctele de vedere: financiare, educationale.). Majoritatea faptelor prezentate acestui public este structurata sub forma de stiri, de noutati, de evenimente; la fel sunt abordate si aspectele legate de saracie, desi ea este un proces cu evolutie in timp, cu cauze multiple, cu urmari multiple, cu implicatii complexe. In plus, publicul din marile orase este saturat de cersetori si "vagabonzi", devenind in timp imun la unele teme legate de saracie; satui sa le fie mila si speriati de vizibilitatea agresiva a saraciei, oamenii prefera sa stea cat mai departe de ea. Un ziar, pentru a avea credibilitate si pentru a se vinde, trebuie sa intre in aceasta ordine de idei si sa serveasca "weltanschaung"-ul romanului mediu, desi jurnalistii ar trebui sa-i puna in dificultate pe cei confortabili si sa ii consoleze pe cei aflati in dificultate, cum ne reaminteste L. McDonnell, intr-un articol al sau din 2001, intitulat "Nici editorii, nici publicul nu solicita povesti despre saraci" (Berger, 2003).

Din start, aceasta abordare specifica ziarelor noastre dauneaza intelegerii corecte a fenomenului si nu deschide viziunea publicului. Saracia este simplificata la cateva povesti triste, la cateva cartiere periculoase, la cativa oameni sortand gunoaie sau evacuand cladirile in care locuiau ilegal. Din epicul acestor povesti, din fotografiile si citatele care le insotesc, din interpretarea autorilor, reies doar doua tipuri de atitudini ale celor aflati in saracie: resemnarea si acceptarea mizeriei ca starea cea mai probabila din viitor; sau decizia de a iesi in afara legii, pentru a-si putea alina existenta. Intre aceste moduri dihotomice de a trai in saracie, intre culcusul dintre gunoaie si pierzania din ghetou, pare ca nu mai exista nimic; nu aflam nimic despre cei care incearca sa se ridice, nu aflam nimic despre metodele lor de a se ridica, despre lucrurile in care isi pun speranta, nu aflam nimic despre saracia sezoniera, despre copiii care merg totusi la scoala, despre cei care au sanse de iesire din situatie. Nu aflam nimic nici despre programele de asistenta sociala, reusita, esecul sau greutatile de implementare a lor, despre accesul la ajutoare.

Lipsa unei priviri de ansamblu si de profunzime duc inevitabil la incapacitatea presei noastre de a elabora eventuale sugestii de solutionare a problemei, la incapacitatea de a-si asuma un rol activ in combaterea saraciei si de a constitui un mijloc de sustinere a celor aflati in lupta cu ea. Pentru a depasi acest handicap, presa ar trebui sa analizeze saracia dintr-o perspectiva ampla, holistica, procesuala, integrand-o in reteaua sistemelor politic, economic, cultural, in istoria comunitatilor sau zonelor in care apare, in desfasurarea tranzitiei. Aceasta presupune o regandire si o responsabilizare a jurnalismului - destul de greu de facut intr-un timp scurt si fara ajutorul liderilor de opinie (Berger, 2003).

La o analiza proprie a articolelor selectate din ziarele bucurestene din ultimii ani, am ajuns la cateva concluzii, in ceea ce priveste continutul valoric al ideilor legate de saracie si al reprezentarilor sociale ale saraciei, prezente in presa. Criteriile de eligibilitate corespunzatoare acestor articole au fost: descrierea conditiilor precare de viata; prezentarea unei locatii sau a unor cazuri concrete, nu a unei situatii generale (despre saracia in Romania); relatiei personajelor cu mediul de trai i se acorda o importanta egala cu cea a personajelor.

Abordarea segmantarista si superficiala din ziarele noastre are doua efecte principale asupra continutului articolelor. In primul rand, mesajul nu reuseste sa responsabilizeze cititorii, fata de problema - creand impresia de departare, de izolare a saraciei si saracilor (fie in cartierele lor rau famate si periculoase, fie in gropile de gunoi de la marginea oraselor), sugerand starea de ireversibilitate a starii de saracie si de incapacitate a saracilor de iesire din criza - publicul este scutit de datoria de a se implica. Unicul sau rol este acela de a reactiona fie prin teama, repulsie fata de zonele pline de infractori si degenerati, fie prin mila si induiosare fata de bietii ratati ghinionisti; cititorul este astfel multumit de el, a facut tot ce trebuia: s-a revoltat sau a suspinat; suficient.

A doua consecinta tine de rolul pe care si-l insuseste ziaristul: cei mai multi aleg sa fie exploratori curajosi care patrund intr-o lume incredibila si periculoasa, acolo unde nici un cititor nu ar vrea sa se afle vreodata; foarte putini sunt jurnalistii care aleg scenariul unui reportaj social si cedeaza rolul principal celor intervievati - cei care traiesc in saracie. In spiritul de explorator, din dorinta de a da greutate afirmatiilor si de a vinde informatia, cei mai multi autori tin sa sugereze ca situatia pe care au surprins-o este cea mai grava, cea mai tragica posibil, cea mai strigatoare la cer - mai rau de atat nu se poate - ceea ce inhiba focalizarea asupra faptelor obiective.

Este de semnalat si cristalizarea unei simpatii selective. In articolele despre tigani apar mai multe cuvinte cu conotatii negative, se fac referiri la furturi si conflicte cu autoritatile, citatele contin greseli gramaticale, alaturi de ei se adapostesc si persoane cautate de politie, se injura (Silvia Vrinceanu "Locatarii de la celebrul bloc G2 din Focsani au fost evacuati cu forta, cu copii, catei si purcei" in "Evenimentul Zilei", 11iun 2001), zona capata numele de "tiganie" (Georgeta Petrovici "Parafina si noroi in tigania din Satchinez" in "Evenimentul Zilei", 21feb 2002), subiectii nu vor sa vorbeasca pana nu li se da o sticla de bautura (Olivia Steer "Mos Craciun e asteptat in jurul unui ciot de brad, impodobit cu mizerii" in "Evenimentul Zilei", 14dec 1998). In schimb, apar categoriile de saraci merituosi, cum sunt copiii si batranii, de care statul sau autoritatile (entitati infatisate atat de ireale si departate, incat nimeni nu mai asteapta nimic de la ele) ar trebui sa se ocupe prioritar. Un fenomen similar este semnalat de Bullock in presa americana: cele mai multe cazuri de saracie si de "undeserving poor", din ziare, au ca personaje afro-americani (Berger, 2003).

Sunt cateva zone care revin frecvent in articolele selectionate: cartierul Dallas din Galati, Pantelimon si Ferentari din Bucuresti. Ultimele doua au titlu de "sperietoare"; aflam despre ele ca nu putem iesi vii de acolo; din experienta proprie, consider ca, desi multe blocuri dezafectate sunt concentrate in zonele acestea, nu este nimic grav daca ajungi la capatul tramvaiului 14 sau daca intri in Zabrauti.

Este de apreciat faptul ca ziarele nu invinovatesc saracii; nu am intalnit articole care sa sugereze ca subiectii, din lene sau nepricepere, s-au adus absolut singuri in situatia de criza sau absolut singuri au transformat zona lor intr-un ghetou. Vina, asa cum e ea ilustrata in presa, este difuza, risipita undeva la nivelul puterii, se pierde undeva in mecanismul complicat al societatii si al drumului spre capitalism. Toti si nici unul poarta vina. Din nou, aceasta abordare face ca publicul sa nu-si perceapa responsabilitatea si sa simta ca nu are nici o legatura cu povestile despre saracie.

Locuitorii saraci din aceste cartiere "sperietori" nu stiu nimic despre ce scriu ziarele despre ei. Nu stiu nimic despre ce crede lumea despre ei. Realitatea lor este una la fel de complicata ca a noastra, dar are o morfologie diferita. Atunci cand sunt intrebati despre cum traiesc, sentimentele lor sunt contradictorii: scepticismul, frica de a nu ajunge la dispozitia autoritatilor si, in acelasi timp, dorinta de a-si povesti problemele, cuiva care i-ar putea ajuta. Conditiile in care locuieste majoritatea, fara acte, sunt intr-adevar dure: fara apa, caldura, curent, intimitate, curatenie. Numarul infractorilor este mic, conflictele sunt rare, copiii care se tin de scoala sunt foarte putini, nivelul de educatie este scazut, dorinta de a munci este neindoielnica, alternativele pentru un trai mai bun sunt greu de gasit. Toti afirma ca au fost perioade, in trecut, in care au dus-o mai bine. Resentimentele legate de rromi, intre locuitorii zonelor sarace, nu apar decat la un nivel mai ridicat de trai, asociate probabil unor comparatii sociale cu rezultat inechitabil (din interviul cu Schmidt Angela). Cei care au reusit sa-si refaca viata, dupa o perioada de saracie, se concentreaza asupra viitorului copiilor, pentru a-i feri de o noua criza. Pentru saraci, un ajutor oricat de mic are valoare (din interviul cu Muscalu Paula). Ei se autopercep ca oameni amarati, isi dau seama ca sansele lor sunt putine, dar nu vor sa uite ca au si ei calitati, ca au aceleasi valori precum cei care traisc normal (aceiasi grija pentru copii, aceiasi dorinta de a munci, speranta unei vieti mai bune, curajul de a trece prin greutati). Ei sunt niste supravietuitori, in cel mai puternic sens al cuvantului, iar constientizarea acestui fapt este una dintre putinele certitudini pe care le au, unul dintre putinele motive de autoapreciere. In interviuri ne-au declarat ca, in conditiile in care traiesc, daca devin delasatori, daca nu cara zilnic apa pentru spalat, din vecini, "ii mananca paduchii de vii" (din interviuri pe STR.Blanari); aceasta lupta continua si sentimentul unei noi zile in care au supravietuit sunt coordonatele lumii lor. Cu totii isi doresc sa plece din adaposturile improvizate, dar nu stiu unde s-ar putea duce.

Primul pas spre rezolvarea problemei saraciei ar fi schimbarea atitudinii publicului, care in timp ar duce la slabirea prejudecatilor si la aducerea spre realitate a reprezentarilor sociale (atat asupra saracilor ca persoane, cat si asupra zonelor sarace). Mijloacele media ar trebui sa fie primele care isi schimba atitudinea, devenind mai responsabile si mai atente fata de fenomen - incercand sa-l prezinte intr-o viziune mai ampla, mai completa si empatica. Articolele si emisiunile ar trebui sa ia in seama faptul ca saracia nu este un eveniment, o stire de minut, ci un proces cu o istorie specifica si cu multe implicatii; ca nu exista un tip uman anume asociat saraciei, ci ca saracii sunt o patura heterogena. Astfel publicul ar intelege cat de importanta este implicarea sa si cat de mult ar conta putinul pe care l-ar putea face.

GHID DE INTERVIU

CUM LOCUIESC, CUM TRAIESC

Cati membri are familia?

Au mancare; au haine? Cum le procura?

Care sunt dotarile din casa?

Merg copiii la scoala?

CARE E ATMOSFERA IN CARTIER (ZONA)

Sunt scandaluri, conflicte, violenta, dusmanie intre locuitori?

Se fura?

RELATIA CU AUTORITATILE SI CU INSTITUTIILE

Ce fac atunci cand au nevoie de salvare, de politie.?

Au fost vreodata intervievati?

S-au interesant cei de la primarie, de la politie, asistenta sociala de situatia lor?

RELATIA CU PERSOANELE "NORMALE" (MAI BOGATE) DIN VECINATATE

Ii cred vecinii cand isi povestesc problemele?

Care e parerea vecinilor despre situatia lor?

Care cred ei ca e parerea celor care citesc in ziare despre cartierul lor sau despre saracie?

CE CRED EI DESPRE CE SPUN ZIARELE

Citesc? Au citit in ziare despre persoane in situatia lor?

Daca nu, au auzit pe cineva povestind despre ce a citit in ziar, despre saraci?

Ce au auzit ca spun ziarele despre oameni ca ei?

Cred ca ziarele ii prezinta intr-o lumina buna, ca incearca sa ii ajute, ca spu adevarul?

CE CRED EI CA AR TREBUI SA SCRIE ZIARELE

Ar trebui sa povesteasca ziarele despre ei? Ce? Cum?

Ei ar povesti despre viata lor unui reporter?

Cu cine dintre ei ar trebui sa vorbeasca reporterii?

INTERVIUL NR.

3 iunie, ora 12, durata 10 min, cu:

SCHMIDT ANGELA, 50 ANI

SOS. ALEXANDRIA NR.211

SECTOR 5 BUCURESTI

A avut o perioada foarte grea, aproximativ intre 1993 si 1997, cand i s-a nascut al 6-lea copil, dar a reusit apoi sa isi gaseasca slujbe temporare si sa isi sustina familia singura; stie sa citeasca, sa socoteasca si sa scrie, a urmat o scoala profesionala de bijutier, dar nu a lucrat ca bijutier decat inainte de '89. Ia cu imprumut ziare, sa citeasca. Locuieste in Rahova, spre iesirea din Bucuresti; cartierul nu este unul tip "ghetto" dar zona este considerata saraca si nu tocmai sigura. Familia Schmidt nu intra in categoria celor mai sarace - au avut tot timpul un acoperis - dar se situeaza in zona saraciei, cunoscand in timp oscilatii fata de pragul saraciei.

"am 6 copii, i-am crescut singura, dupa primul sot nu m-am mai casatorit cu tatal copiilor mai mici; acum in casa locuim cu totul 6, este casa parintilor mei, aici locuim de cand ma stiu."

".apa o luam de la fantana din curte, toaleta o avem in gradina, gaze inca nu ne-a dat; dar curent avem; au fost zile cand nu mancam ca sa tinem curentul si butelia; baiatul meu la 14 ani aducea mancare acasa, lua faina de la tara sa facem lipii"

"am tinut copiii la scoala, fiecare sa aiba macar cateva clase; o singura fata a ajuns la liceu, acum face a 10-a; am avut zile cand mancam doar paine ca sa mearga copiii la scoala"

"luam lemne, mai strang si hartie si cartoane de la cunoscuti, ca sa nu consum benzina la atatat focul"

"se fura ca peste tot.se mai si bat.cand incep sa se bata.dar fiind langa penitenciarul Rahova, nu ies scandaluri foarte mari"

"salvarea nu vine nicaieri la timp, trebuie sa te descurci singur"

"nu au fost la noi ziaristi, dar eu am mai vorbit pentru radio, ca am lucrat la o doamna de la radio"

(subiectul a dat interviu pentru Radio Romania International, pe o tema similara cu aceasta)

"nu vine politia ca sunt tigani foarte multi si le e frica de ei; sau mai sunt politisti copupti, mana in mana cu tiganii;

tiganii dau ceva in buzunar la inspector si la politisti, ca sa primeasca ajutor social, desi au niste case.

"mai primim ajutoare, ne mai dau acum inainte de alegeri si tot timpul cand sunt alegeri"

"toti avem probleme dar unii si-o fac cu mana lor.nu incearca sa se ridice, chiar daca au ajuns din intamplare in

conditiile alea.cand ai ajuns in patura aia cea mai de jos, putini sunt cei care reusesc sa se ridice.alcoolul, prostitutia, aurolacul sunt pe primul loc si nu incerca sa se ridice.acum 2 ani am auzit de cineva pe care l-a ajutat primaria, traia in cartoane si avea o fetita.am citit si despre Lipscani, asta e vina edililor dar ma gandesc ca si cine conduce un sector nu poate sa le faca pe toate"

"pot zice ca noi am avut un mare noroc si baiatul meu ne-a ajutat foarte mult, era tamplar la 13 si aducea bani

acasa.si nu am lasat nici un strain sa se atinga de copii, nici tatal lor cu care nu m-am inteles."

"am avut mare noroc dar am si muncit, la spalat sticle 12 ore pe zi, incarcam si spalam sticle cu copiii, dar aveam ce pune pe masa."

"imi place sa citesc, daca nu citesc un ziar, oricat de vechi, sa stiu ce se intampla.am citit si despre asta; dupa cum cunosc si eu cartierele, ziarele redacteaza destul de bine situatia, dar mai si adauga.de exemplu despre vanzarea copiilor saraci la munci agricole am auzit si cred asa"

"arata si saracia-saracie dar nu zic despre ei ca oameni"

"in general jurnalistii spun realitatea, de-aia sunt jurnalisti; si chiar cand nu e adevarat, un sambure de adevar tot are, ca nu se poate inspira decat din realitate"

"parerea mea.as zice ca e bine sa zica despre aceasta patura napastuita, ca poate se gaseste cineva care are inima si bani multi si ajuta pe cineva.e bine sa stie omul realitatea, ca si noi suntem oameni.sa se faca un mediu mai adecvat, sa traim toti dupa puterile noastre"

"sa zica ziarele ca unii mai vor sa se ridice, ca noi, dar ceretorilor le place viata asta, dar au niste averi imense; eu sunt impotriva lor, ca majoritatea nu cersesc de nevoie."

INTERVIUL NR.2

Am luat, alaturi de colegii mei, Cuciuc Ada, Guga Simina, x Codrut, interviuri pe STR. Blanari, intr-un bloc dezafectat, fara curent, apa, caldura, geamuri, usi; acest bloc face parte dintr-o serie de cladiri din centrul istoric al capitalei care sunt in plin proces de prabusire, in care s-au refugiat multe familii fara camin, majoritatea cu copii si fara venituri. La NR.2 locuiesc 10 familii. Am intrat in bloc si am reusit sa-i convingem sa coboare in strada, la lumina si sa discute cu noi. Au coborat mai multi, din curiozitate. Am luat, fiecare student cate un interviu; persoana intervievata de mine insa nu citea, nu stia nimic despre ce crede sau zice lumea din jur, evita sa dea detalii, vorbind cat mai putin posibil - mai mult la insistentele sotiei, care a dat si ea interviu. De aceea nu voi reproduce aici interviul (pentru ca ar insemna doar sa repet o parte din informatia din celelalte interviuri). Dar ma voi folosi de toate cele patru interviuri luate in data de 2 iunie de colegii mei si de mine pentru a contura, in raport, perspectiva saracilor asupra situatiei lor.