Rromii, de la inceputuri pana in prezent

Rromii, de la inceputuri pana in prezent

Potrivit recensamantului din 2002, rromii reprezinta 2 la suta din populația Romaniei, care insumeaza 21.680.974 de oameni, aceștia fiind cel de-al treilea grup etnic ca importanța din țara, dupa romani, care reprezinta 89,5 la suta din populație, și maghiari, care totalizeaza 6,6 la suta din cetațeni.

Viața rromilor este controversata inca din momentul in care au patruns in Romania, existand mai multe teorii privind perioada in care aceștia au sosit pe teritoriul țarii noastre. Astfel, in timp ce site-ul www.divers.ro[1] susține ca prezența rromilor este atestata documentar pentru prima data in anul 1385, publicația Romania Mare scrie ca "prima atestare documentara a existenței unor comunitați de țigani este din anul 1068, din timpul Imperiului Bizantin". Aceeași sursa mentioneaza ca, de-a lungul timpului, rromii au fost denumiți in diferite feluri de popoarele cu care au intrat in contact: armeni, pagani, gloata, boemieni, tatari, egipteni, arabi sau țigani. In ultimii ani, organizațiile etnice au reușit sa impuna in majoritatea țarilor denumirea de "rom". In Romania, insa, Ministerul Afacerilor Externe a inaintat un Memorandum catre Guvern solicitand ca in evidențele oficiale sa se foloseasca termenul de "țigan", și nu de "rom", pentru a se evita posibila identificare a romanilor cu membrii acestei etnii. Organizațiile etnice au protestat fața de aceasta decizie, convenindu-se in cele din urma asupra titulaturii de "rrom".

Studiile romanesti despre rromi lipsesc pana in anul 1837, cand Universitatea din Berlin ii solicita lui Mihail Kogalniceanu o lucrare in acest domeniu , numita "Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de cigains". Aceasta lucrare conține prima clasificare pe neamuri a rromilor din Romania[3], aceștia fiind imparțiți in "țiganii coroanei, robi nomazi care circula liber, dar platesc un tribut anual fix" , care cuprind rudarii sau aurarii, ursarii, lingurarii și laieșii, și in "robii proprietarilor particulari, ai manastirilor și ai boierilor" , care sunt imparțiți in laieși și vatrași.

In prezent, neamurile de rromi sunt diferențiate ca fiind urmatoarele: rudarii, care se ocupa cu prelucrarea lemnului, caramidarii, care confecționeaza caramizi și chirpici, lingurarii, ursarii, florari, lautari, caldarari, ciubotari, netoții, aceștia fiind considerați cei "fara ocupație, fara locuința stabila, dar și fara cort sau caruța"[6], care se ocupau cu furturi.

De-a lungul timpului, pentru multe secole, rromii au fost considerați sclavi, robii domnitorilor Țarilor romane sau ai boierilor și ai clerului, aceștia fiind eliberați de-abia in anul 1837, cand divanul Țarii Romanești decide dezrobirea rromilor care aparțineau statului, colonizandu-i in statele boierești. Aceștia primesc pamanturi arabile și sunt tratați ca țarani liberi. Eliberarea tuturor rromilor a avut loc in anul 1855, in Moldova, și in 1856, in Țara Romaneasca.

Chiar și dupa dezrobire, rromii au continuat sa fie marginalizați in societatea romaneasca, identitatea acestei etnii fiind stabilita in perioada interbelica, cand, in anul 1933, "Calinic I. Popp Șerboianu pune bazele unei prime organizații, <Asociația Generala a Țiganilor din Romania>, care iși propunea atat culturalizarea și educarea rromilor (prin inființarea de gradinițe, acces la educație, pregatire profesionala (.), cat și integrarea lor sociala (acordarea de asistența medicala și juridica gratuita, sedentarizarea nomazilor prin improprietarirea cu pamant)"[7]. La scurt timp dupa inființarea acestei asociații, insa, apar dispute intre membrii ei, motiv pentru care, unul dintre aceștia, A. Lazarescu-Lazarica, "inființeaza, in septembrie, același an, <Uniunea Generala a Romilor din Romania" . La primul congres al țiganilor din Romania, in data de 8 octombrie 1933, A. Lazarescu-Lazarica reușește sa fie ales voievodul acestora și impune utilizarea noțiunii de rrom, in locul celei de țigan.

Marginalizarea și excluderea sociala a rromilor au creat diferențe socio-culturale intre ei și populația majoritara, romanii. Aceasta a constituit unul dintre factorii care au determinat ca, in anul 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sanatații, sa le interzica rromilor nomazi deplasarea, pentru ca transmit tifos. Dupa interzicerea deplasarilor, rromiii au inceput sa fie deportați, li s-au confiscat bunurile, li s-au raționalizat alimentele sau au fost expediați la munca publica in Transnistria. Aceasta perioada, cunoscuta ca Holocaustul, a semnificat moartea multor rromi, de frig, de tifos sau de foame, suma deceselor fiind estimata la 36.000 de rromi.

Statutul economico-social al rromilor se imbunatațește considerabil in perioada comunista, cand aceștia dispun de aceleași resurse și servicii sociale ca populația majoritara, insa acest lucru accentueaza prejudecațile rasiale, rromii fiind considerați un grup social marginal.

Rromii au fost recunoscuți ca minoritate naționala abia dupa inlaturarea regimului comunist, acest fapt culminand cu obtinerea unor drepturi politice și civile, insa s-a menținut situația economica și sociala dezastruoasa a acestora. Din aceasta cauza, in anul 2000, Guvernul roman a aprobat o Strategie naționala a situației rromilor, un program pe 10 ani care avea drept scop ridicarea nivelului social și economic al rromilor și integrarea lor in societate. Acest program continua și in prezent, Romania avand legi care sancționeaza dur discriminarea, permite minoritaților sa devina politicieni profesioniști, accepta invațamantul in limbile diferitelor etnii și universitațile multiculturale. Cu toate acestea, rromii reprezinta inca un grup etnic slab dezvoltat fața de romani sau fața de alte minoritați naționale. Problemele actuale cu care se confrunta rromii sunt saracia, aceștia avand cea mai mare rata a saraciei dintre populația Romaniei, lipsa banilor, o situație care duce la alimentarea deficitara, condițiile de locuit sau evacuarile din spațiile aparținand domeniului public, dar și lipsa educației și analfabetismul.