Rromii despre timp, spatiu si Dumnezeu

Rromii despre timp, spatiu si Dumnezeu

Cheia de bolta a gandirii rrome asupra structurii spatiale si temporale a universului este credinta in armonia cosmosului si prezentul continuu. Cea dintai se traduce prin faptul ca fiecare lucru isi are locul sau bine definit si definitiv in lume, ca de pilda astrele, care apartin spatiului celest, si animalele, care apartin pamantului. Orice suprapunere dintre spatii este privita ca rupere a echilibrului sau ca devianta si orice trecere dintr-un spatiu in altul (nasterea, moartea) trebuie insotita de complexe ritualice apotropaice, menite sa protejeze individul si comunitatea de eventuale bruiaje spirituale sau impurificari.

Bazandu-se pe opozitia pur (rr. uźo) - impur (rr. maxrime), viziunea binara asupra lumii se traduce, la nivelul relatiei cu divinul, intr-o credinta de tip maniheist, asemanatoare dualismului persan, in cadrul careia fortele binelui, reprezentate de Dumnezeu (rr. o Del / Devel), si fortele raului, reprezentate de Diavol (rr. o Beng), sunt complementare si asigura armonia lumii.

Dualismul are reflexe si in conceptia asupra rolurilor complementare ale barbatului si femeii in familie. Femeia se ocupa de cresterea si educarea copiilor, de treburile gospodaresti interne, este foarte importanta ca actant ritual in cutumele de familie, iar barbatul este autoritatea normativa, se ocupa de castigarea unui venit pentru intretinerea familiei si de relatiile cu exteriorul.

Mergand si mai departe, s-ar putea spune ca femeia are mai dezvoltat simtul timpului, ea este mai conservatoare, transmite cultura traditionala, inclusiv limba materna - "i dejaki ćhib" -, iar pentru ca timpul trece si trecerea lui lasa semne vizibile, femeia este mai puternic ancorata in realitatea acestei treceri, ea este mana care actioneaza, in timp ce barbatul este vointa din spatele acestei actiuni, gandirea creatoare, inclusiv pentru propunerea noului. Barbatul are mai dezvoltat simtul acut al spatiului, nedeterminat in nomadism, si totusi bine determinat prin comanda sociala a legilor puritatii, el face regulile de conduita intracomunitara, de control si sanctiune sociala. El reprezinta virtualitatea, drumul care trebuie parcurs, intra in relatie directa cu alteritatea si se afla in relatie de interdependenta cu femeia, aceasta din urma fiind aceea care pastreaza memoria comunitatii.

Toate acestea pentru ca legea rromani - "Rromanipen" - nu se invata, ci se mosteneste, iar binele reprezinta armonia, conformarea la model, in vreme ce raul este dezechilibru si deviere de la model. De pilda, nu este nimic rau in faptul ca sarpele musca omul, pentru ca acesta este comportamentul lui firesc, ar fi insa suspect daca sarpele ar sta linistit, el ar reprezenta un pericol ascuns, de care omul nu ar sti cum sa se apere. La fel, stiut fiind faptul ca animalele sunt de obicei tarcate, acelea care au doar culoarea alba sau neagra sunt considerate purtatoare ale raului. De exemplu cainele alb (rr. "o parno зukel") este animal psihopomp, conduce sufletul in lumea mortilor, iar veverita neagra (rr. "i kali katarina") este animal demonic - "i Bengesqi".

In cadrul dualismului bine-rau sau Dumnezeu-Diavol (rr. Devel-Beng), cel dintai este, ca in toate culturile traditionale, reprezentarea binelui absolut, intruchiparea adevarului suprem. Dumnezeu este omniprezent in numeroase sintagme ale limbii rromani, El este reprezentat in expresiile cotidiene de ramas-bun - " a Devleça!" (mergi cu Dumnezeu - la revedere) si "Aćh Devleça!" (ramai cu Dumnezeu - la revedere), in expresii ale politetii cutumiare - "Xa Devleça!" (mananca cu Dumnezeu), in expresii care reflecta inalte forme de respect: "Ćumidau te pire!" (iti sarut picioarele) spune un rrom, "Le Devlesqere nane!" (nu sunt ale lui Dumnezeu) ii raspunde celalalt.

In relatia cu Dumnezeu, rromii o venereaza mai ales pe Fecioara Maria.  Cea mai importanta sarbatoare a rromilor caldarari din Romania este ziua de 8 septembrie, nasterea Sfintei Marii, zi de mare pelerinaj la Manastirea Costesti, Valcea. Cele mai puternice juraminte se fac in fata icoanei Maicii Domnului. Icoana ei se afla expusa pe pereti aproape in fiecare casa de rromi traditionali, fiind preferabila unei cruci, pentru ca o cruce ar reprezenta un mort, fie el si Isus Hristos, iar mortul este "maxrime" (impur) si "bibaxtalo" (aduce nenoroc).

Mai mult decat atat, Dumnezeu este invizibil. Isus mort pe cruce nu-L reprezinta. Fecioara Maria, in schimb, este Aceea care i-a nascut Fiul si, in icoanele ei, Isus apare viu, asa cum este El, cel adevarat.

Credinta speciala a rromilor in Fecioara Maria poate avea si o explicatie suplimentara: punerea Ei in relatie cu zeita mama venerata de pre-arienii din India. De altfel, in acelasi spirit al divinizarii mamei sacre, rromii au o veneratie speciala pentru sfinte, mai mare chiar decat pentru sfinti, fapt demonstrat si de alte doua mari pelerinaje: cel al rromilor din Apusul Europei la Sf. Sara (Franta - Camargue, 24-25 mai) si cel al rromilor ortodocsi din Romania (dar nu numai ortodocsi si nu numai din Romania) la moastele Sf. Paraschiva (Iasi, 14 octombrie).

In loc de concluzie in ceea ce priveste relationarea rromilor cu sacrul, asadar cu fortele divine, ar fi interesanta formularea unei ipoteze. Prima atestare din lume a rromilor este intr-un document scris, la 1068, de un calugar de la o manastire din actuala Georgie, in care se vorbeste despre erezia athinganoy-lor (purilor, celor de neatins). Reunind aceasta idee cu unul dintre fundamentele modelului cultural rrom si anume opozitia pur - impur, cu dualismul gandirii rrome in relatie nu numai cu sacrul (Dumnezeu - Diavolul / O Devel - O Beng), dar si cu dinamica vietii pamantesti (bine - rau, femeie - barbat) si cu reprezentarea Sfantului Graal prin pocalul puterii (rr. o taxtaj), se poate reconstitui ceea ce s-ar putea numi vechea religie pierduta a rromilor.