Rromii din Romania - stare de fapt

Rromii din Romania - stare de fapt

Situatia actuala a rromilor din Romania este consecinta directa a unei istorii de excludere sociala si rasism institutionalizat. Prima atestare a rromilor in spatiul romanesc o reprezinta consacrarea statutului de robi in care s-au aflat vreme de aproape cinci secole: in 1385, Domnitorul Dan al Tarii Romanesti ii daruia manastirii Tismana, posesiuni care apartinusera initial manastirii Vodita, intre care si "40 de salase de atigani". Robi puteau detine nu numai boierii, manastirile si domnitorul, dar si taranii mai instariti.

Starea de Robie, numita de abolitionisti "lepra sociala", nu numai ca i-a plasat pe rromi in afara societatii, ci i-a exclus din conditia de fiinte umane, ei fiind considerati bunuri miscatoare, nicidecum persoane, servind totodata si ca unitate de schimb. Obiect al dispretului societatii, robii au fost supusi unei exploatari crunte, abuzurilor si violentelor care au mers pana la viol si tortura. Robia a fost total diferita de celelalte forme de servitute cunoscute in epoca, de pilda iobagia sau rumania, acestea din urma legand taranul de mosie, fara sa-l faca insa pe boier stapan absolut al taranului: pe iobag boierul nu-l putea vinde ca pe un obiect oarecare, pe rob, da.

Robul nu era om, ci obiect, gata sa fie cantarit, pretuit, vandut sau cumparat, asadar nici familia de rromi nu era recunoscuta ca structura a comunitatii, ci ca metoda de inmultire a robilor, similara prasilei necuvantatoarelor domestice. Robia i-a afectat profund si pe copiii rromi, acestia fiind despartiti de familiile lor dupa bunul plac al stapanilor, schimbati, daruiti ori vanduti, deseori la preturi mai mici decat cele ale animalelor, pentru ca nu erau considerati suficient de buni pentru munca. Abuzul sexual al proprietarilor de robi asupra fetelor rrome si torturarea robilor, nesanctionate de lege, ca si multe alte abuzuri ale stapanilor asupra robilor, erau practici aproape generalizate.

Legiferarea Dezrobirii nu a condus la schimbarea fundamentala a statutului rromilor in societate. Politica guvernelor post-dezrobire a neglijat problematica economica - in special improprietarirea - si aspectele de ordin moral, limitandu-se la emanciparea juridica si la sedentarizarea, deseori fortata, a rromilor.

Nu au existat politici de includere a rromilor intre cetatenii Tarilor Romane. Consecinta imediata a fost ca foarte multi rromi, in special fostii robi boieresti si manastiresti, s-au vazut nevoiti sa se intoarca la fostii lor stapani si sa continue sa munceasa pentru acestia, numai pentru hrana si adapost, intr-o stare de semi-robie. Neincluderea problematicii rromilor in politicile publice a condus la recaderea acestora in statusul anterior si la stigmatizarea apartenentei etnice. Marginalizarea si excluderea sociala a rromilor au creat, in timp, un important decalaj socio-economic intre populatia majoritara si comunitatea rromilor.

Politica dominanta a societatii fata de rromi a oscilat intre rasismul de excludere, care a condus la Holocaust / Samudaripen, si rasismul de dominatie, manifestat prin asimilare culturala.

Rasismul de excludere a atins apogeul odata cu politica de purificare etnica din perioada celui de-al doilea razboi mondial, cand "problema evreiasca" si "problema tiganeasca" au fost rezolvate prin Holocaustul impotriva evreilor si rromilor. Fara nici un fel de presiuni externe, Statul roman a luat initiativa recenzarii rromilor in scopul eliminarii celor considerati "indezirabili".

Deportarea in Transnistria a destabilizat profund comunitatea rromilor din Romania, ajungandu-se la decimarea nomazilor si a numeroase grupuri de rromi sedentare. Printre zecile de mii de victime s-au regasit in majoritate batrani si copii, numiti "fara ocupatie", desi era absurd ca acestia sa aiba vreo ocupatie.

O masura care i-a afectat grav pe nomazi a fost confiscarea cailor si carutelor, nu numai pentru ca ii priva pe acestia de posibilitatea de a-si castiga existenta, dar si in contextul in care caruta le servea ca locuinta.

Conditiile de viata in Transnistria erau de neimaginat: deportatii erau privati de hrana, de adapost, de lemne pentru incalzit si gatit, de imbracaminte; erau lipsiti de cele mai elementare obiecte, inclusiv de vase de gatit; asistenta medicala si medicamentele erau inexistente. Datorita foametei, majoritatea rromilor au slabit intratat incat au ajuns niste schelete. Din cauza mizeriei, multi dintre ei au ajuns aproape salbateci. Frigul, tifosul si parazitii ii ucideau in chinuri groaznice. Zilnic mureau cel putin 10-15 rromi.

Conform datelor Comisiei romane pentru crime de razboi, in Deportarea rromilor in Transnistria din perioada 1942-1944 au murit 36.000 de rromi.

Regimul comunist a dus, la randul sau, o politica asimilationista, provenita din rasismul de dominare: nomazii au fost sedentarizati fortat, li s-a confiscat aurul si s-a desfasurat un program sistematic de suprimare a identitatii rrome. In perioada regimului comunist, rromii nu erau recunoscuti ca minoritate nationala.

Pe fundalul anomic de dupa 1989, cu toate ca recunoasterea rromilor ca minoritate nationala a presupus castigarea unor drepturi politice si civile, deteriorarea catastrofala a situatiei economice si sociale a acestora a fost o consecinta a rasismului institutionalizat. Din punct de vedere cultural si social, rromii sunt considerati o "subcultura" parazitara, un grup social marginal, fapt care duce la proliferarea manifestarilor rasiale. In contextul unei democratii in formare, blocarea accederii la drepturile sociale si excluderea de la resursele de dezvoltare individuala / comunitara au indus la o recrudescenta violenta a discriminarii si rasismului, la o profunda fragilizare a statutului de cetatean.

Conflictele interetnice bazate pe discriminarea rasiala fata de rromi - semnalate in localitatile Mihail Kogalniceanu (octombrie 1990), Bolintin-Deal (aprilie 1991), Ogrezeni, Bolintin-Vale, Valenii Lapusului (august 1991), Comanesti (noiembrie 1992), Hadareni (septembrie 1993), Bacu (ianuarie 1995), Alba Iulia, Buhusi (2003), Craiova (2003, 2005) - sunt un motiv de ingrijorare, atat prin violenta (multe s-au soldat cu distrugerea locuintelor rromilor si cu rromi ucisi), cat si prin faptul ca starea de impunitate din statul roman a dus la nepedepsirea celor vinovati. Politia a incurajat aceste manifestari anti-rrome, fie prin pasivitate, fie prin propriile sale violente si actiuni abuzive, pe care le putem defini deseori ca fiind motivate rasial, desfasurate de cele mai multe ori fara suport legal, de tipul razii in comunitati de rromi, uz excesiv al fortei, uz arbitrar al armamentului, arestari fara mandat, tratament violent al arestatilor. Copii rromi sunt victimele cele mai profund afectate, din punct de vedere psihologic si, uneori, chiar si fizic, ale acestui tratament abuziv.