Sociologia educatiei. fisa de identitate

SOCIOLOGIA EDUCATIEI. FISA DE IDENTITATE

1.1 OBIECTUL SOCIOLOGIEI

De obicei, oamenii au reprezentari, idei sau puncte de vedere cu privire la viata lor sociala si adesea se intampla ca unul si acelasi fenomen social sa fie reprezentat, inteles si explicat diferit, in maniere personale, sau de grup. Sa ne gandim, de pilda, la semnificatia diferita pe care o presupune iubirea, pentru oameni diferiti, din perspectiva vietii personale traite, a culturii sau religiei pe care si-o asuma, sau chiar in raport cu perioada istorica in care traiesc ! Sau, un exemplu de alta natura: consumul de alcool. Acesta prilejuieste, de asemenea, reprezentari extrem de diferite: el poate fi pus in legatura cu placerea, cu prilejuirea "ritualica" a unor intalniri, poate fi plasat social sub semnul prohibitoriului, sau, dimpotriva, poate fi vizat sub aspect preponderent economic. Pana la un punct, toate aceste reprezentari tin de simtul comun. Desigur, gandul se poate indrepta asupra lor si articulat-stiintific.

La nivelul simtului comun avem de-a face cu o experienta fragmentara si adesea incoerenta, chiar si cand multe din aceste reprezentari nu sunt false. Trecerea de la nivelul simtului comun inspre nivelul critic si sistematic de abordare a fenomenelor si proceselor sociale presupune depasirea perspectivelor individuale, a experientei spontane, ocazionale si neorganizate. Aceasta inseamna, de fapt, punerea sub conditia intrebarii a simtului comun si trecerea la abordarea stiintifica.

Simtul comun se constituie, in virtutea unor idei asimilate treptat de individul uman, prin convietuirea cu semenii sai. Aceasta asimilare pune accentul pe ceea ce este confortabil, neproblematic, familiar, ea presupunand, de asemenea, credulitatea naiva, utilizarea unor subterfugii de gandire, refuzul ideilor altora, mai ales cand acestea devin nefavorabile propriilor idei etc. In plus, pentru simtul comun, adevarul poate fi alterat prin informatii gresite (neintentionat), eschivare (actul intentionat de ascundere a adevarului), minciuna, manifestari de fatada etc. (Mihu, 1992). Toate acestea fac necesara depasirea simtului comun, prin exercitarea spiritului critic si prin prudenta fata de intuitiile, credintele ori speculatiile individuale sau comune.

A aborda stiintific realitatea sociala inseamna a realiza constructii teoretice coerente cu privire la aceasta, prin intermediul unui limbaj conceptual specific, recunoscut si frecventat de o comunitate stiintifica. Se stie, insa ca "realitatea sociala" este obiect de studiu pentru mai multe stiintele sociale, fiecare avand "identitatea sa epistemologica", identitate conferita de urmatoarele elemente: un obiect (domeniu) propriu de studiu, un sistem coerent de concepte specifice, legi si metode proprii de cercetare. Din secolul al XIX-lea se considera ca sociologia este o stiinta cu identitate epistemologica satisfacuta.

Termenul de sociologie a fost folosit prima oara de catre filosoful pozitivist francez, Auguste Comte, in 1832. Etimologic, acest termen isi afla radacinile in doua cuvinte vechi: socius (latina) - care inseamna "social" si logos (greaca veche) - cu sensul de cunoastere, stiinta, ratiune. Pe linia pozitivismului sau, A. Comte va defini sociologia drept "studiu siintific, sau pozitiv, al faptelor sociale". Intre multele definitii date ulterior acestui termen, amintim acum doar cateva: "stiinta realitatii sociale" (D. Gusti), "stiinta faptelor sociale" (E. Durkheim), "stiinta fenomenelor sociale totale"(G. Gurvitch) etc.

Aparitia sociologiei ca stiinta a insemnat satisfacerea a doua mari categorii de conditii:

q           Conditii epistemologice - ce numesc un model de stiintificitate considerat a fi valabil pentru orice stiinta:

obiectul stiintei - fenomenele reale dintr-un domeniu de referinta oarecare;

principiul determinismului- constituirea si dinamica fenomenelor din domeniul de referinta sunt guvernate de legi care urmeaza a fi descoperite de catre stiinta;

functia descriptiv-explicativa a stiintei: orice stiinta trebuie sa descrie fenomenele reale, sa le explice si sa prevada evolutia lor;

structura teoretico-metodologica a stiintei: orice stiinta presupune folosirea sistematica a metodelor de investigare empirica, analizarea datelor de experienta, propunerea unor teorii explicative aplicabile unui domeniu de referinta si verificarea teoriilor pe cale experimentala.

Sociologia, ca stiinta, respecta toate aceste "repere" epistemologice si de structura.

q           Conditii sociale

contextul social-istoric: este marcat de framantarile sociale din Franta perioadei post-napoleoniene, framantari ce necesitau nu doar o explicatie, ci si " angajarea unor finalitati de ordin terapeutic" (in raport cu conflictele sociale);

contextul cultural- marcat de aparitia unor lucrari de filosofie sociala si de filosofie a istoriei, ca si de credinta in forta mijloacelor rationale in incercarea de surprindere a structurii existentei sociale si a devenirii acesteia.

Ca studiu global al relatiilor sociale, al societatii ca integralitate de raporturi, ca cercetare asupra naturii si esentei, structurilor si functiilor societatii, si ca analiza a comportamentului uman in cadrul social (propriu grupurilor si comunitatilor umane de diferite tipuri), sociologia generala ocupa un loc central in sistemul stiintelor sociale.

Rolul sociologiei in ameliorarea climatului social , ca si in devenirea culturala a unei societati, grup social etc. este des tematizat in literatura de specialitate. Amintim acum doar opiniile lui Giddens (2000) cu privire la aceasta problema. Intre "beneficiile" sociologiei avute in vedere de acest autor se numara si acestea:

constientizarea diferentelor culturale: Sociologia, spune Giddens, ne permite sa vedem lumea sociala din mai multe perspective, iar o intelegere superioara a problemelor celorlalti ne ajuta sa ne intelegem mai bine pe noi insine. Or, a intelege problemele celorlalti, presupune a intelege inclusiv faptul ca ei pot fi plasati pe coordonate culturale diferite de ale noastre. Sa ne gandim, de pilda, la asistentul social ce isi desfasoara activitatea intr-o comunitate de rromi si care nu va castiga niciodata increderea acestei comunitati fara identificarea specificului ei cultural

posibilitatea evaluarii neutral-stiintifice a efectelor initierii politice a unor programe de reforma ce privesc ameliorarea vietii sociale;

posibilitatea reconstientizarii (lucid) de sine, aceasta vizand deopotriva individul si grupul social: Giddens sustine ca sociologia ne poate "inzestra" cu o mai profunda constiinta de sine. Grupurile cu constiinta de sine , care au initiative politice proprii si raspund intr-un mod eficient la diverse politici guvernamentale, beneficiaza de pe urma cercetarilor sociologice. Spre exemplu, Asociatia alcolicilor anonimi, asociatiile ecologice sau alte grupuri sociale delimitate institutional, au urmarit in ultimii ani sa produca diferite reforme practice, cu un succes considerabil;

dezvoltarea posibilitatilor de angajare in practica sociala etc.

Aparuta din ratiuni practice si exercitandu-si vocatia aplicativa si social-transformatoare, sociologia este tot mai mult prezenta in peisajul social. Aceasta se vede inclusiv din faptul ca, tot mai mult, azi, persoanele cu "formatie sociologica" se numara printre consultantii industriali, urbanisti, lucratorii sociali, managerii de personal, sau, altfel spus, printre persoanele care lucreaza in diferite servicii sociale.

Momente teoretice importante in evolutia sociologiei

Auguste Comte

A. Comte este initiatorul termenului de "sociologie" (in cel de-al 47 lea capitol din al sau Cours de philosophie positive) si unul dintre fondatorii acestei stiinte. Termenul de "sociologie" este propus ca o reactie la ideea lui Adolphe Quételet de-a numi "fizica sociala" orice cercetare statistica cu referire la criminalitate si demografie. De fapt, Comte nu credea in aplicarea probabilitatilor (a statisticii) in cercetarea fenomenelor sociale. Pentru el, numele cel mai potrivit al "fizicii sociale" este cel de "sociologie", iar obiectul acesteia este un ansamblul de fenomene deosebit de complexe, fenomene guvernate de legi specifice, adica de "relatii invariabile de succesiune si similitudine". Nu numai ca sociologia este vazuta ca stiinta cea mai complexa, dar ea este in stare " sa contribuie la bunastarea umana, folosind stiinta pentru intelegere si, prin aceasta, putand sa prevada si sa controleze comportamentul uman" (Giddens, p. 16).

Dupa Comte, istoria societatii prezinta o linie ascendenta, pe care se succed "epoci organice"- adica epoci in care se mentine ordinea sociala traditionala, deosebirile sociale fiind socotite normale, iar societatea este considerata ca ceva supraindividual - si "epoci critice"- in care se destrama ordinea sociala traditionala, deosebirile sociale sunt respinse, iar societatea este vazuta ca o suma a indivizilor autonomi. Succesiunea nu este o simpla repetitie, ci, conducand spre o ordine superioara, presupune progresul social. Acest progres social este determinat de "progresul intelectual": schimbarea modului de gandire ar antrena, deci, schimbarea sociala in sens cuprinzator: dinamica institutiilor, moravurilor, dreptului, ar depinde de evolutia intelectuala, ce se petrece in sfera stiintei si filosofiei.

Comte descrie progresul intelectual al umanitatii cu ajutorul "legii celor trei stari". In istoria intelectuala a umanitatii se pot delimita trei perioade, stadii: stadiul teologic, stadiul metafizic, stadiul pozitiv.

Stadiul teologic se defineste prin aceea ca, spiritul uman isi reprezinta "fenomenele, ca fiind produse de actiunea directa si continua a agentilor supranaturali". Fetisismul (credinta ca obiectele sunt inzestrate cu o viata proprie), politeismul si monoteismul marcheaza in acest mod copilaria umanitatii, al carei punct culminant este Evul Mediu. Este vorba despre o perioada caracterizata in plan social-istoric de ordinea de esenta militar-razboinica, in care clerul detine un rang social superior.

Stadiul metafizic utilizeaza pentru explicarea lumii reprezentari speculative, "esente abstracte" precum: "fiinta", "gandire pura"etc., capabile sa genereze prin ele insele toate fenomenele observate si care inlocuiesc factorii supranaturali.

Stadiul pozitiv reprezinta o etapa matura cand spiritul uman ajunge la "starea pozitiva", desprinzandu-se de speculatiile gandirii religioase si de abstractiile metafizicii, spre a se dedica " descoperirii legilor efective ale fenomenelor, adica relatiilor lor invariabile de succesiune si similitudine, folosind combinat rationamente si observatia". In plan istoric, aceasta stare corespunde societatii industriale. Industriasii au luat locul razboinicilor, singura putere cautata fiind aceea de a domina natura in folosul tuturor.

Opozitia dintre aceste stadii, observa Comte nu le face incompatibile. Dimpotriva, sunt etape istorice in care cele trei stari ale spiritului uman coexista. Important este sensul evolutiei, ce presupune "modul in care gandirea devine pozitiva". Sociologia, "ca stiinta a intregului istoric si ca fizica sociala", trebuie sa introduca spiritul pozitiv si in domeniul existentei umane si sa solutioneze astfel "criza lumii moderne", contribuind prin aceasta la "reformarea vietii sociale".

Émile Durkheim

Plasat mai intai pe directia lui Comte, É. Durkheim (in lucrarea Regulile metodei sociologice) considera ca sociologia trebuie sa studieze realitatea sociala cu aceeasi obiectivitate cu care oamenii de stiinta studiaza lumea naturala. Un fapt social, spunea el, este " orice mod de a face, stabilit sau nu, care exercita asupra individului o constrangere exterioara". Din aceasta perspectiva, Durkheim a elaborat "teoria faptului social", ale carei principale teze sunt urmatoarele:

faptele sociale sunt considerate ca lucruri;

faptele exterioare individului, ce exercita o presiune fortata asupra acestuia, iar prin coercitia presupusa indeplinesc o functie socializatoare.

Émile Durkheim este considerat unul din fondatorii sociologiei si pentru alte merite decat acela de a-l fi urmat pe Comte. In primul rand, Durkheim a elaborat cadrul conceptual specific sociologiei si a definit termenii ei operationali (concepte precum: "morfologie sociala", "faptul social", complexul conceptual "reprezentari colective - reprezentari individuale" etc.). Apoi, el a statuat pentru sociologie principiile ei metodologice (principiul dominatiei socialului asupra individului etc.).

In alta lucrare, Diviziunea muncii sociale, Durkheim este interesat de problema solidaritatii sociale, in marginea careia va deschide si un discurs asupra deviantei comportamentale. El spune ca se poate vorbi despre doua tipuri de solidaritate: mecanica si organica. Prima este specifica societatilor primitive, "inferioare", caracterizate prin "dreptul opresiv" si prin preponderenta reprezentarilor colective - in raport cu cele individuale. Conteaza asemanarea, nu diferenta dintre indivizii sociali. In cazul "solidaritatii organice", coerenta grupului rezulta din diferentierea indivizilor. Individualitatea umana se afirma prin sine, iar societatea se dezvolta datorita complementaritatii rolurilor sustinute cu personalitate de catre indivizi. Este cazul societatilor industriale, "superioare", in care diviziunea muncii are rolul de "operator al coeziunii" (Lallment, I,1993.p.63). Prin aceasta functie, societatea comporta totusi o autoritate relevanta fata de personalitatea individului. Acestei societati - mai spune Durkheim, ii este specific "dreptul restitutiv", care "urmareste sa restabileasca starea de lucruri conform justitiei".

Max Weber

In spatiul teoretic al sociologiei germane, Weber se impune, prin originalitatea si forta ideilor sale, in fata unei adevarate pleiade de sociologi: F. Tönnies, G.Simmel, P.Barth, Leopold von Wiese etc.. Sistemul sau doctrinar presupune doua tipuri de angajamente:

teoretice: (tematizarea distinctiei dintre fapte si valori, necesitatea definirii conceptului de "actiune sociala");

metodologice: (descrierea si angajarea in cercetare a metodei "tipului ideal"). "Tipurile ideale" sunt idealizari metodologice , un fel de modele teoretice cu care comparam realitatea sociala (ele sunt ideale in sens logic, nu evaluativ); sunt constructe mentale utile, menite unei mai bune intelegeri si explicari a realului.

Max Weber defineste sociologia drept "stiinta a actiunii umane, disciplina destinata opimizarii actiunii umane". Conceptul de "actiune umana" este, de altfel, central in opera sa. Urmare a analizelor intreprinse, Weber distinge intre patru tipuri de actiune:

actiuni rationale in raport cu un scop (autorul actiunii structureaza precis scopul si alege corespunzator mijloacele pentru finalizarea lui );

actiunea rationala in raport cu o valoare (subiectul actioneaza doar pentru a ramane fidel ideii de onoare);

actiunea afectiva (decurge din trairile si din starea de spirit a subiectului);

actiunea impusa de traditii.

Studiind religiile din China, India , Orientul Apropiat, Europa, a adus importante contributii in domeniul sociologiei religiilor. In cartea sa, Etica protestanta si spiritul capitalismului , Weber demonstreaza ca anumite aspecte din credinta crestina, a confesiunii protestante, au dus la afirmarea capitalismului. Capitalismul afirma ganditorul german, a fost obstructionat in evolutia sa de catre catolicism, care vedea mantuirea dependenta de biserica si nu de o activitate intensa pe pamant. Protestantismul ascetic si puritanismul promovat de Calvin , dimpotriva, incurajeaza un comportament economic deosebit. Profesiunea devine o vocatie, o datorie, o marturie de credinta.

Sociologia contemporana presupune, mai ales, dezvoltarea "sociologiilor de ramura" si angajarea cercetarilor si in domenii mai "subtile" ale realitatiilor sociale, cu programe vizand, de pilda, aspecte sociologice ale stiintei (Thomas Kuhn), rationalitatea comunicarii (Jurgen Habermas) etc.Trebuie, desigur, remarcate si unele teorii aparute in marginea influentei exercitate de Weber, precum "sociologia neostructuralista" a lui Michel Foucoult (ce abordeaza probleme precum: birocratia, nebunia, semnificatia sociala a sexualitatii, dezvoltarea inchisorilor etc.), sau "sociologia cunoasterii" (Richard Rorthy), "sociologia reflexiva" (O.W. Guldner), ori "internationalismul simbolic" (initiat de G. H. Mead si H. Blumer).

Bibliografie

Boudon, R.(coordonator), 1997, Tratat de sociologie, Bucuresti, Editura Humanitas.

Dabu, R., Ielics, B., 1993, Sociologie industriala, Timisoara, Tipografia Universitatii din Timisoara.

Durkheim, E., 1924, Sociologia. Regulile metodei sociologice, Bucuresti, Editura CULTURA NATIONALA.

Ferréol, G., Cauche, P., Duprez, J.M., Gadrey, N., Simon, M., 1998, Dictionar de sociologie, Iasi, Editura Polirom.

Giddens, A., 2000, Sociologie, Bucuresti, Editura ALL.

Ielics, B., 1993, Studii documentare, Sociologie generala-indrumator de studiu, vol I, Timisoara, Tipografia Universitatii din Timisoara.

Ielics, B., 1993, Studii documentare, Sociologie generala-indrumator de studiu, vol II, Timisoara, Tipografia Universitatii din Timisoara.

Lallement, M., 1993, Istoria ideilor sociologice, vol I, De la origini pana la Weber, Bucuresti, Editura ANTET.

Mihu, A., 1992, Introducere in sociologie, Cluj-Napoca, Editura Dacia.

Zamfir, C. si Vlasceanu L. (coordonatori), 1993, Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel.