Scoala relatiilor umane

Scoala relatiilor umane

Numerosi sociologi si psihologi au supus conceptele clasice unor severe critici. Ei au reprosat acestora faptul ca nu tin seama de comportamentul uman, ca membrii unei organizatii sunt considerati ca elemente pasive. Contributii insemnate la abordarea managementului prin prisma comportamentului uman au fost aduse de Elton Mayo, Mary Parker Follett, Abraham Maslow, Frederick Herzberg, Douglas McGregor, Kurt Lewin, Chester I. Barnard, William Ouchi s.a.

ELTON MAYO (1880-1949) a investigat comportamentul uman, coordonand faimoasele experimente de la Hawthorne. In urma efectuarii acestor experimente cercetatorii au ajuns la concluzia ca muncitorii lucreaza mai bine daca simt ca sunt participanti la gandirea actiunilor, sunt observati de supervizori si rezultatele lor sunt inregistrate, supervizorii creeaza o atmosfera relaxata si au sentimentul ca apartin unei echipe.

MARY PARKER FOLLETT (1868-1933) s-a numarat printre primii cercetatori care au intuit importanta abordarii echipei de munca in studiile de management. Ea a studiat atat performantele individuale cat si pe acelea ale grupurilor de munca, concluzionand ca managementul poate stimula echipa de munca in organizarea si dezvoltarea spiritului de cooperare dintre lucratori.

ABRAHAM MASLOW (1908-1970). Psiholog si cercetator in stiintele comportamentului, Maslow a introdus termenul de "ierarhia nevoilor" pentru a explica radacinile si geneza motivatiei umane. Teoria ierarhiei nevoilor, dezvoltata in lucrarea Motivatie si personalitate (1970), are la baza urmatorul postulat: "o data ce nevoile fiziologice (hrana, locuinta, securitate personala) au fost satisfacute, nevoile de tip superior (amicitie, stima, autodesavarsire etc.) vor intregi potentialul uman si personalitatea individului".

FREDERICK HERZBERG (n. 1923). Pornind de la chestionarea a 200 de economisti si ingineri cu privire la momentele din timpul muncii in care acestia se simt bine sau nu, Herzberg a impartit factorii care influenteaza motivatia in doua categorii: factori igienici si factori motivatori. Dupa opinia sa, satisfactia in munca se datoreaza factorilor motivatori, iar insatisfactia, factorilor igienici. Omul are doua seturi de nevoi, explica Herzberg: nevoia animalica de a evita durerea si nevoia umana de implinire sufleteasca.

Pornind de la influenta motivatiei asupra metodelor si stilurilor de conducere, D. Mc. Gregor aseaza la baza constituirii diverselor stiluri de conducere doua seturi de teze relative la natura comportamentului membrilor unui colectiv. El denumeste cele doua seturi de teze, teoria X si teoria Y.

Tezele teoriei X

Fiinta umana medie are o aversiune inerenta fata de munca si cauta sa o evite pe cat posibil;

Datorita acestei aversiuni majoritatea oamenilor trebuie sa fie constientizati, controlati, amenintati si pedepsiti pentru a-i determina sa munceasca. Aversiunea este atat de mare incat nici chiar promisiunea rasplatii suplimentare nu este suficienta pentru a o contracara;

Majoritatea oamenilor prefera sa fie indrumati, evita responsabilitatea, au relativ putine ambitii si doresc securitatea inainte de toate.

Tezele teoriei Y

Cheltuirea efortului fizic si intelectual in munca este tot atat de naturala ca si distractia sau odihna. Munca poate fi o sursa de satisfactii cand este efectuata in mod voluntar, iar atunci cand va fi un izvor de pedepse va fi evitata pe cat posibil;

Controlul extern si amenintarea cu pedeapsa nu reprezinta singurele mijloace pentru indreptarea eforturilor indivizilor spre realizarea obiectivelor organizatiei. Omul poate exercita autoconducere si autocontrol in vederea realizarii obiectivelor incredintate lui;

Angajarea fata de obiective este o functie care depinde de recompensele asociate indeplinirii acestora;

Omul normal invata in conditii adecvate nu numai sa accepte dar sa si caute a-si asuma responsabilitati. Lipsa de ambitii si accentul pus pe securitate nu sunt rezultatul unei experiente sau a unor metode moderne de management;

Capacitatea de a exercita si etala un inalt grad de ingeniozitate si creativitate in solutionarea problemelor organizatiei este in mod larg distribuita in intreaga masa a muncitorilor;

In conditiile vietii moderne potentialul intelectual al fiintei umane este numai partial utilizat.

In 1981, alaturi de teoria X si Y a aparut teoria Z a lui William Ouchi.

Tezele teoriei Z sunt urmatoarele:

Accentul trebuie pus pe elaborarea prin consens a deciziilor;

Increderea este punctul crucial al relatiilor dintre manageri si subordonati;

Importanta deosebita are responsabilitatea individuala;

Orientarea spre angajarea pe termen lung a personalului;

Evaluarea performantei si promovarea sunt relativ incerte.

Scoala sistemelor sociale (Managementul modern)

Ideile teoriei clasice precum si abordarile manageriale prin prisma comportamentului si-au gasit numeroase concretizari in activitatea organizatiilor de astazi.

Printre exponentii cei mai autorizati ai managementului modern de astazi mentionam pe Herbert A. Simon, Peter F. Drucker, Tomas Peters, Robert Waterman, Henry Mintzberg, Kenichi Ohmae si Robert Mathis.

"Omul administrativ" al lui H. Simon este diferit de "omul economic" sau de "omul statistic". El nu maximizeaza, nu este capabil de a enumera toate datele si nu are o functionalitate stabila si totala.

Peter Drucker este de parere ca managementul este "functia esentiala a timpurilor noastre", elaborand 5 principii fundamentale ale acesteia:

stabilirea obiectivelor organizatiei;

organizarea productiei si a muncii;

motivarea si comunicarea;

stabilirea metodelor de masurare a performantelor;

dezvoltarea capacitatii si performantelor oamenilor.

HENRY MINTZBERG (n. 1939). Mintzberg este de parere ca managerii pregatiti in scolile de management ar trebui sa faca apel intr-o mai mare masura la priceperea si abordarea originala a problemelor decat la similitudinea unor situatii. Dupa Mintzberg, rolul managerului este determinant pentru ca numai el poate face organizatia sa mearga bine si talentele si resursele sa nu fie risipite.

ROBERT L. MATHIS - la baza conceptiei sale sta ideea ca M.R.U. este un ansamblu de activitati destinate sa conduca la utilizarea eficace a capitalului uman intr-o organizatie. Aceste activitati pot fi grupate in urmatoarele categorii:

planificarea strategica a resurselor umane;

recrutarea, selectia si angajarea personalului (staffing);

dezvoltarea (perfectionarea) resurselor umane;

motivarea angajatilor;

relatiile interpersonale si de munca.

Scoala cantitativa

Abordarile cantitative au luat o deosebita amploare in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand armata britanica si apoi cea americana au adoptat metode cantitative pentru a optimiza alocarea resurselor. Scoala cantitativa se bazeaza pe utilizarea metodelor si tehnicilor matematice statistice si informatice in adoptarea deciziilor si cresterea eficientei organizatiei. Principalii reprezentanti ai scolii cantitative sunt A. Kaufman si J. Starr.

Dezvoltarea managementului in tara noastra

Ca si in alte domenii, precum folosirea lampii cu gaz, Romania se numara printre tarile unde abordarile privind managementul au avut loc foarte devreme in raport cu alte tari.

Pentru aceasta este suficient sa amintim ca in 1837 apare la Brasov lucrarea "Pravila comerciala" a lui Nechifor care prezinta reguli de comportament in conducerea unitatilor comerciale.

Dupa primul razboi mondial au crescut preocuparile pentru dezvoltarea teoriei si practicii managementului. Motivul acestor preocupari l-a reprezentat Institutul Roman pentru Organizarea Stiintifica a Muncii (IROM) infiintat in 1927 de o seama de oameni de stiinta valorosi precum: Gh. Marinescu, Gh. Hurmuzescu, V. Madgearu, D. Gusti, G. Titeica, Gh. Ionescu-Sisesti si altii. Obiectivul fundamental al institutului era, conform statutului, "a face pasul necesar pentru ca Romania sa iasa din domeniul empirismului in domeniul organizarii rationale cu ajutorul stiintei".

Incepand cu anul 1990 si in domeniul managementului au avut loc schimbari importante. Cea mai insemnata parte a conceptelor, metodelor si tehnicilor de management la nivel de organizatie a fost reconsiderata prin prisma factorilor si conditiilor concrete ce ne inconjoara, respectiv ale economiei de piata.

In domeniul transformarii fostelor intreprinderi de stat in organizatii ale economiei de piata, pasii facuti sunt mai mici decat in teorie.

Tipologia firmelor romanesti In functie de forma de proprietate se pot delimita mai multe tipuri de firme.

Intreprinderile private se caracterizeaza prin faptul ca patrimoniul lor apartine unei persoane sau grup de persoane.

In functie de numarul posesorilor de capital, ele pot fi individuale sau de grup.

Firma de grup prezinta ca si caracteristici definitorii dreptul de posesiune asupra patrimoniului sau din partea a cel putin doua persoane.

Formele pe care le imbraca firmele private de grup sunt:

Firma familiala.

Intreprinderea cooperatista.

Societatea pe actiuni.

Intreprinderile de stat constituie o categorie importanta de unitati economice ce se caracterizeaza prin aceea ca intregul lor patrimoniu este al statului. Exista doua forme de firme de stat:

de tip socialist, caracterizate prin centralizarea deciziilor in afara lor la organele de management macroeconomic;

de tip capitalist (publice), se caracterizeaza printr-o puternica autonomie, desi statul este proprietarul intregului patrimoniu.

Firme mixte de stat si private al caror management se apropie de cel al firmelor private.

In Romania, potrivit Legii nr. 15 si 31/1990, firmele se divid in:

regii autonome;

societati comerciale.

Societatile comerciale din Romania imbraca urmatoarele forme:

a)      Societatea in nume colectiv (S.N.C.), ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.

b)      Societatea in comandita simpla (S.C.S.) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; comanditarii raspund numai pana la concurenta aportului lor;

c)      Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.), al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor;

d)     Societatea pe actiuni (S.A.) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor;

e)      Societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) ale carei obligatii sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale.

Managementul fiecarui tip de societate comerciala prezinta elemente specifice referitoare atat la organele de conducere cat si la desfasurarea activitatii lor.