Sistemul de protectie sociala

Fiind atat de putini salariati este evident ca multi dintre romani fac parte din categoriile care beneficiaza de masuri de redistribuire a veniturilor colectate la bugetul de stat si fondurile de asigurari sociale.

Valoarea indicatorului ponderea in PIB a cheltuielii sociale in cazul Ro­maniei este printre cele mai mici din UE (14% PIB in anul 2006), doar tarile baltice inregistrand valori usor mai scazute Sistemul de beneficii sociale este carac­terizat de predominanta beneficiilor contributorii, cele mai importante dintre acestea - pensiile si asigurarile de sanatate, cumuland aproximativ 78% din totalul cheltuielilor sociale din Romania.

In comparatie cu mediile europene, Romania se particularizeaza prin pon­derea mai crescuta a cheltuielilor cu sanatatea si cu familia, in detrimentul celor efectuate pentru problematica somajului si a celei privind locuirea si exclu­ziunea sociala.

Programele care se asociaza cu un numar (relativ) crescut de beneficiari dar cu niveluri reduse ale cheltuielilor totale sunt cele de asistenta sociala, valoarea totala a acestora reprezentand doar aproximativ 0.7% din PIB, in anul 2006.

Alocatia complementara pentru familiile cu mai multi copii si alocatia de sus­tinere pentru familiile monoparentale sunt beneficii de asistenta sociala selec­tive, acordate familiilor cu venituri reduse, cu cel mai mare grad de cuprindere, apro­ximativ 11% din familiile din Romania beneficiind de una dintre ele.

Desi este principalul mecanism de sustinere a indivizilor ce nu detin veniturile necesare iesirii din saracie, ajutorul social acordat prin intermediul venitului minim garantat este accesat de un numar relativ redus de beneficiari.

Conditionarile impuse pentru evitarea supraincluziunii, cresterea nivelului veniturilor unor categorii de populatie coroborata cu nivelul redus de indexare al pragurilor, au condus in ultimii ani la scaderea numarului de beneficiari.

Sistemul de pensii

Cheltuielile totale anuale pentru pensii in Romania se cifreaza la peste 10 miliarde de Euro constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare. Ponderea lor in PIB a fost in anul 2008 de aproximativ 7,3% (fara a lua in calcul pensiile agricultorilor si cele din sistemele militare care ridica toate cheltuielile la aproximativ 9% din PIB), iar in Bugetul general consolidat de peste 26%. De aceste pensii beneficiau in 2007 aproximativ 5,7 milioane persoane, la un numar mediu de salariati de 4,9 milioane, pentru fiecare persoana care contribuia la sistem si platea impozite revenind astfel aproximativ 1,2 pensionari. Este evident ca riscurile implicate sunt uriase, mai ales ca de atunci situatia bugetara s-a degradat si mai mult.

Studii credibile prognozeaza ca tari cu situatie similara cu a Romaniei (Polonia, Ungaria) vor ajunge la cheltuieli pentru pensii de 16 - 21% din PIB in 2050. Pentru Romania care are cheltuieli publice totale de aproximativ 30 - 35% din PIB, a ajunge chiar la acest nivel ar insemna sa aloce jumatate din Buget numai pentru pensii ceea ce este de-a dreptul imposibil.

Pe langa pensiile speciale inechitabile pentru parlamentari, magistrati si alte grupuri privilegiate se inregistreaza si abuzuri numeroase in masa mare a pensionarilor prin pensionari frauduloase, in special in cazul pensiilor de invali­ditate. Numarul pensionarilor de invaliditate a crescut de peste 4 ori dupa 1990 ajungand in unele judete la aproape 30% din numarul total de pensionari in timp ce in altele este de 5-6%. Este evident ca sistemul de acordare a pensiilor este scapat de sub control de institutiile publice si acest lucru afecteaza grav inte­­­resele masei mari a pensionarilor care isi vad drepturile diminuate complet ne­justificat. La aceasta se adauga perspectivele de imba­tranire a populatiei si scadere accelerata a populatiei tinere care sporesc riscurile pe termen mediu si lung pentru sistemul de pensii.

Si inainte si dupa 1989 sistemul de pensii a fost controlat politic, Casa Natio­nala de Pensii si alte drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) neavand o independenta reala in gestionarea fondului, in elaborarea si adoptarea deciziilor strategice.

Una dintre problemele cu consecinte grave pe termen lung este slaba aco­perire cu asigurari de pensie a populatiei de varsta activa. In prezent, mai putin de jumatate din populatia activa este asigurata pentru pensii (sub 5 milioa­ne din cele 10,5 milioane cat numara populatia activa). Peste 25-35 de ani cei care lucreaza "la negru" sau nu lucreaza deloc (semnificativi ca numar) vor atinge varsta de pensionare fara sa fie asigurati si vor impovara sistemul de asistenta sociala (solicitand din bani publici venitul minim garantat sau alte forme de ajutor social). Intre acestia femeile sunt mai numeroase, casnicele (25% din populatia feminina inactiva) fiind cele care fac diferenta.

Pe termen mediu si lung raportul dintre pensionari si salariati se va mentine ridicat, structura populatiei Romaniei fiind una atipica, cu cohorte/ge­neratii foarte nume­roase la varsta de 19-41 de ani (rezultat al politicilor pro-nata­liste agresive din perioada Ceausescu) si foarte mici la varstele de 0-18 ani (gene­ratiile tranzitiei). Ca urmare, pe piata muncii vor intra in viitor generatii putin numeroase, iar numarul de salariati nu va putea creste foarte mult, chiar in even­tualitatea unei cresteri economice. Numarul de pensionari, pe de alta parte, se va mentine constant un timp pentru pensionarii ne-agricultori si va scadea la cate­goria pensionari agri­cultori care va deveni nesemnificativa numeric in urmatorii 10 ani.

Dupa 2032 (cand generatiile nascute dupa 1967 vor atinge 65 de ani) un val suplimentar de pensionari va intra din zona de contributori in zona de bene­ficiari afectand grav rata de dependenta pentru urmatorii 22 de ani. De-abia spre 2050 sistemul de pensii se va stabiliza pe componenta demografica, echilibrul lui depinzand atunci doar de componenta economica.

Procentul pensionarilor este in prezent de aproximativ 28% din populatie pentru ca avem (inca) o populatie tanara si nu pentru ca varstnicii ar lucra pana la varste inaintate. Oricum si procentul actual al pensionarilor este mare, ca dovada faptul ca a crescut de la 15% din populatie in 1990 la 28% in 2007.

Ponderea pensionarilor va fi de aproximativ 32% din intreaga populatie in 2025 si de peste 45% in 2050 in situatia pastrarii varstei medii reale de pensio­nare din prezent. Pentru a mentine o pondere acceptabila a pensionarilor in popu­latia totala, de aproximativ 30%, varsta medie reala de pensionare[1] ar trebui sa fie de 65 de ani iar varsta legala de aproximativ 70 de ani. In 2025 vom avea 6,5 milioane de pensionari daca mentinem o varsta (reala) de pensionare redusa si 4,9 milioane daca ajungem la 60 de ani. In fine, in 2050, la o posibila populatie de 16,7 milioane de persoane, vom putea avea 5 milioane de persoane pen­sionate (30%) numai daca atingem o varsta medie reala de pensio­nare de 65 de ani deci o varsta legala (statutara) de pensionare de 70 de ani.

Masurile care trebuie luate pentru ameliorarea situatiei trebuie sa por­neasca de la eliminarea inechitatilor si nu de la cresterea continua a cheltu­ielilor pentru pensii pentru a acorda compensatii celor nedreptatiti pastrand neal­terate drepturile acordate nejustificat.

1) Reducerea numarului de pensionari (si implicit a ratei de dependenta) si echilibrarea fondului de pensii:

Cresterea varstei medii reale de pensionare, (care acum este de doar aproximativ 54 de ani) pana spre o medie de 60 de ani prin descu­rajarea pensionarilor anticipate, pensionarilor nejustificate pe motive medicale si interzicerea cumulului pensiei publice cu salariul. Acordarea unor drepturi sociale in mod fraudulos (certificat de handicap, pensie de invaliditate etc.) ar trebui pedepsita prin imputarea tuturor cheltuielilor celor care le-au acordat nejustificat sau au facilitat acordarea lor. In aceasta categorie ar trebui sa intre atat comisiile si medicii care au facilitat pensionari de invaliditate nejus­tificate cat si instantele, alte institutii ori persoane care au acordat nejustificat drepturi privind pensiile speciale.

Egalizarea varstei de pensionare intre barbati si femei si intre categorii ocupationale la 65 de ani pentru ambele sexe este imperativa din perspectiva egalitatii in drepturi a cetatenilor si este necesara pentru echili­brarea in timp a cheltuielilor cu pensiile.[2] Masura poate fi adoptata intr-o varianta cu consecinte partiale imediate prin acordarea pentru femei a drep­tului de a ramane in functie la cerere pana la varsta de pensionare a barbatilor. Acordarea dreptului de a ramane in munca pana la 65 de ani (chiar pana la 70 de ani prin prelungire anuala) numai pentru femeile cu grad de profesor universitar constituie o discriminare fata de femeile care au lucrat in alte domenii. Daca se mentine, dreptul trebuie generalizat.

Este necesara o campanie publica de promovare a avantajelor pe care le au femeile in cazul pensionarii la varste egale cu barbatii deoarece majo­­ritatea populatiei nu este constienta de acestea si sustine inca pen­sionarea femeilor la varste mai mici.

Trebuie evitata dezechilibrarea financiara a fondului de pensii prin decizii politice (mai ales in perioadele electorale) sau judecatoresti, prin intro­ducerea in legislatie a obligativitatii demonstrarii acoperirii financiare pe ter­men mediu si lung pentru orice drept de pensie acordat. Drepturile de pen­sie acordate fara avizele obligatorii de la institutii de control financiar de la nivelul Ministerului Finantelor si de la Casa Nationala de Pensii ar trebui anulate.

2) Eliminarea inechitatilor din sistem prin reducerea pensiilor abe­rante (exagerat de mari) si unificarea sistemului public de pensii. Trebuie recal­culate pensiilor pentru toate categoriile care au obtinut privilegii si eliminarea pre­vederilor privind pastrarea unui drept odata obtinut daca acesta este platit din fonduri care nu au existat la data acordarii sau este obtinut printr-o procedura incorecta/inechitabila fata de generatiile actuale sau viitoare. Principiul contri­bu­tivitatii si al corespondentei intre efortul total de contributie pe parcursul vietii active si nivelul pensiei trebuie sa fie obligatoriu prin lege pentru toate pensiile acordate din bani publici.

3) Introducerea unei pensii minime (sociale) este o masura pozitiva si trebuie mentinuta.