Sociologia evolutionista a lui Herbert Spencer

Sociologia evolutionista a lui Herbert Spencer

In a doua jumatate a secolului al XlX-lea, istoria sociologiei inregistreaza si incercari de transpunere a legilor lumii organice, pe baza analogiilor dintre societate si organismele vii, in explicarea si intelegerea societatii si a vietii sociale. Ele au aparut sub diferite forme, fiind considerate fie viziuni naturiste, fie biologiste, organiciste sau evolutioniste.

Conceptiile organiciste din sociologie sunt considerate un tip distinct in seria de conceptii sociologice fundamentale asupra societatii, alaturi de cele mecaniciste (care considera societatea ca un sistem mecanic specific), nominaliste (care considera ca societatea nu este altceva decat indivizii din care este formata) si cele functionaliste (pentru care nu este esential daca societatea este un mecanism sau un organism, natural sau artificial, ci daca un sistem de indivizi aflati in interrelatii si interactiuni reciproce se organizeaza si evolueaza intr-un corp social si intra in relatii cu alte corpuri asemanatoare).

Specificul conceptiilor organiciste consta in faptul ca ele concep societatea ca o unitate vie, o realitate naturala, supraindividuala, a carei aparitie si existenta sunt spontane. Cel care a pus bazele organicismului social a fost filosofici, si sociologul englez Herbert Spencer (1820-1903), considerat fondatorul filosofiei evolutioniste.

Evolutionismul sociologic spencerian este o incercare de a integra universul social in universul cosmic in general, iar parghia acestei integrari o constituie principiul universal al evolutiei de la stari neomogene dar incoerente, neorganizate la stari eterogene dar coerente, organizate. Spencer considera ca in evolutia sociala apar doua tipuri de societati: militare si industriale. Iar criteriul principal al distinctiei dintre cele doua tipuri de societati este organizarea.

Formularea timpurie a teoriei sale asupra evolutiei se gaseste in lucrarea Statica sociala, bazata pe doctrina utilitarista, ce are ca obiect efortul uman pentru realizarea fericirii. In privinta vietii sociale si umane, el considera ca dificultatile, neimplinirile si, deci, absenta fericirii se datoreaza lipsei de adaptare a oamenilor la situatia sociala in care traiau, faptului ca ei continuau sa-si duca existenta bazata pe competitie si prada.   In acelasi timp, un nou tip de societate "cooperativa" incepe sa existe. Ceea ce face ca societatea bazata pe "lupta pentru existenta" sa fie depasita datorita avantajelor pe care le ofera cooperarea si solidaritatea sociala.

Numai ca un asemenea obiectiv, realizarea "celei mai mari fericiri", nu poate fi atins decat daca statul nu se implica in activitatile private ale oamenilor. Guvernarea statului trebuie sa se limiteze la actiuni menite sa asigure libertatea egala a fiecaruia dintre membrii societatii. De aceea, Spencer a fost convins ca "bolile" societatii nu pot fi vindecate exclusiv pe calea legislatiei. In locul legislatiei directe, care vizeaza corectarea structurii societatii, este necesara si promovarea educatiei, ca mijloc de afirmare a tipurilor de caracter si a ideilor oamenilor.

Teoria generala a evolutiei

Acest set de teze si de teorii constituie nucleul intregului sau sistem de sociologie, pe cale 1-a elaborat si 1-a sistematizat in jurul teoriei evolutiei, pe care initial a denumit-o "teorie a dezvoltarii". Pentra H. Spencer, dezvoltarea si echilibrul ordinii sociale se manifesta ca un proces care actioneaza la nivelul intregului univers. Astfel, in istoria devenirii existentei universale s-au inregistrat trei genuri fundamentale de evolutie:

a)      evolutia anorganica;

b)     evolutia organica, vegetala si animala;

c)      evolutia supraorganica.

Sociologia este stiinta care are ca obiect de studiu evolutia supraorganica, a carei esenta poate fi evidentiata atunci cand studiem relatiile dintre parinti si copii precum si actiunile combinate ale parintilor pentru cresterea si educarea copiilor.

Ca si la nivelul regnului anorganic sau organic, si in cazul agregatelor umane, exista doua categorii de factori care actioneaza asupra lor. Prima categorie este formata din proprietatile interne ale membrilor grupelor, iar a doua, din actiunile mediului extern in care societatile umane, rudimentare sau evoluate, exista.

Daca ne referim la factorii externi, acestia cuprind:

A)         climatul (cu toate componentele lui);

B)          suprafata solului si configuratia lui;

C)         flora si fauna.

De aceste conditii, organice si anorganice, care caracterizeaza mediul, depinde "posibilitatea evolutiei sociale". In privinta factorilor interni (intrinseci), acestia se refera la omul individual ca o fiinta sociala si constau din:

a)            caractere fizice ale omului, care pot determina structura si dezvoltarea
societatii;

b)           caractere emotionale umane, care favorizeaza, impiedica sau modifica
actiunile, societatii;

c)     inteligenta si tendintele spirituale specifice omului si care au partea lor
in determinarea imobilitatii sau schimbarii societatii.

Dupa ce prezinta sintetic conceptia sa asupra factorilor fenomenelor sociale, H. Spencer analizeaza fiecare dintre acesti factori, plecand de la premisa ca orice societate este determinata de caracteristicile unitatilor care o compun. Bazandu-si cercetarile pe datele oferite de nivelul cunoasterii stiintifice a epocii sale, si-a sistematizat concluziile pe doua teme majore: caracteristicile omului primitiv si ideile primitive.

In privinta omului primitiv, Spencer considera ca, de fapt, pot fi identificate trei tipuri umane fundamentale: omul primitiv fizic, omul primitiv emotional si omul primitiv intelectual, fiecare avand caracteristici proprii care se reflecta in caracterele si configuratia vietii sociale a acestora.

Astfel, omul primitiv fizic este mai apropiat de regnul animal decat omul civilizat. Fiind precoci, oamenii primitivi se reuneau mai greu in grupe si numai in scopuri de aparare si de procurare a hranei. Erau mai slabi ca forta fizica si intelectuala si, deci, mai putin capabili de a realiza progresul.

Omul primitiv emotional era conservator, rezistent la schimbari. Conduita acestor tipuri umane era marcata de impulsivitate, ceea ce implica o lipsa a cooperarii si a unor actiuni comune. O alta caracteristica este sociabilitatea scazuta in raport cu cea a omului civilizat, ceea ce determina formarea unor grupe sociale foarte slabe, cu legaturi fragile, ceea ce implica o coeziune umana si sociala scazuta. Sentimentele putin cristalizate favorizeaza disensiuni continue, dar pe masura ce se produce un anumit progres in evolutia gruparilor umane si sociale, apar la omul primitiv emotional o serie de trasaturi specifice: aprobarea semenilor, aparitia sentimentului ego-altruist, dragostea fata de societate, admiratia fata de puterea superioara aparitia sentimentului de dreptate. Insa aceste caracteristici spirituale ale tipului uman mai sus mentionat sunt insuficient dezvoltate.

Si omul primitiv intelectual prezinta unele caracteristici care il situeaza la niveluri de evolutie inferioare fata de omul civilizat. Inteligenta acestuia este una primitiva, relativ simpla, manifesta tendinte spre imitatie si incapacitate de a distinge intre ceea ce este util sau inutil. De asemenea, nu-si poate concentra atentia spre lucruri complexe si abstracte.

Din perspectiva sociala, analiza de mai sus conduce la concluzia ca dezvoltarea facultatilor intelectuale superioare se realizeaza pe masura ce se realizeaza progresul social. Interpretarea fenomenelor sociale implica nu numai factorii interni, specifici omului primitiv (aflat in cele trei ipostaze mentionate), ci si un ansamblu de factori mai complecsi, respectiv, ideile elaborate de facultatile omului, experienta personala, credintele, ideile despre sine insusi, despre altii si despre lumea care il inconjoara si care afecteaza in mod semnificativ comportamentul omului

Conform legii evolutiei, orice agregat tinde sa se integreze si sa se diferentieze ca urmare a integrarii. Ceea ce inseamna ca si agregatul ideilor primitive trebuie sa se supuna acestei legi. La inceput, nenumaratele notiuni initiale vagi formeaza o masa neorganizata care inregistreaza o dezagregare lenta. In acest proces, asemanatorul se uneste cu asemanatorul si formeaza grupe cu caracteristici putin diferite, care, treptat, se constituie intr-un tot consolidat, formand o conceptie generala asupra modului cum se desfasoara si se petrec lucrurile in general.

Principiul organizator al ideilor primitive il reprezinta capacitatea omului de a trece de la un mod de existenta la altul. Herbert Spencer utilizeaza aceasta conceptie pentru a analiza modul cum au aparut si au evoluat o serie de idei cu un rol fundamental in viata individuala si sociala a omului.

Obiectul sociologiei ca stiinta

Expunerea datelor anterioare era necesara, in viziunea lui Spencer, pentru a putea demonstra ce este sociologia, deoarece fara adunarea si generalizarea rezultatelor lor ar fi imposibila explicarea originii si dezvoltarii factorilor principali ai aparitiei si evolutiei sociale, intre care se situeaza ideile si sentimentele umane. Astfel, se constata ca fenomenele evolutiei sociale sunt determinate partial de actiunile mediului extern la care agregatul social este expus si, partial, de natura unitatilor individuale din care este format. Aceste doua serii de factori se modifica progresiv, pe masura ce societatea evolueaza, astfel ca se pot formula unele concluzii cu caracter generalizator.

La inceputurile sale, evolutia sociala depinde integral de un concurs de circumstante favorabile. Pe masura ce societatea evolueaza, ea devine din ce in ce mai independenta de circumstante, ceea ce face posibila formularea unor principii ale evolutiei, comune tuturor societatilor. In acest sens, analiza factorilor interni ai societatilor primitive (omul in cele trei ipostaze ale sale - fizic, emotional si intelectual) a condus la concluzia ca unitatea sociala primitiva are atat trasaturi generale, cat si unele specifice, implicate de ideile si sentimentele ce le insotesc. Aceasta a determinat necesitatea cercetarii genezei credintelor privind natura proprie a lucrurilor inconjuratoare. Si pe aceasta baza, se poate formula o concluzie generala: conduita omului primitiv se determina prin sentimentele cu care acesta priveste pe ceilalti oameni care il inconjoara si pe cei care nu mai sunt.

Ca disciplina stiintifica, sociologia porneste de la unitatile sociale, supuse actiunii unor conditii (fizice, emotionale, intelectuale) date si are ca misiune explicarea tuturor fenomenelor si proceselor sociale care rezulta din actiunile combinate ale unitatilor componente ale societatii.

Dar pentru a putea fi explicate realitatile si fenomenele sociale atat de complexe si de vaste, ele trebuie studiate in vederea cunoasterii relatiilor lor actuale de coexistenta. Acest obiectiv se poate realiza, in principal, "comparand societatile de gen diferit si societatile aflate in perioade diferite pentru a constata care sunt caracterele de grandoare, de structura si de functie care se gasesc asociate in mod obisnuit'.

Intre principalele concluzii la care ajunge Spencer dupa analiza societatii in structura si functionarea sa generala ar putea fi:

in devenirea sociala de ansamblu exista doua tipuri de societati: societatile razboinice si societatile industriale;

2. aceste tipuri de societati reprezinta forme extreme de organizare sociala, care, pe parcursul evolutiei sociale, se transforma una in alta;

trecerea de la societatea razboinica la societatea industriala este dezirabila, daca avem in vedere ca aceasta implica "incetarea razboiului' (caracteristic societatii razboinice) si daca se accepta faptul ca progresul social nu poate fi realizat fara disparitia pericolului razboaielor dintre natiuni;

societatea industriala se va caracteriza, in consecinta, printr-o restrangere semnificativa a activitatilor corporate, prin extinderea la maximum posibil a libertatii individuale si a intreprinderilor private;

aceasta nu inseamna ca in viata sociala nu va mai exista control, guvernare, comunicare sociala si interactiune psihica;

de asemenea, in societatea industriala vor exista si vor actiona si "institutii domestice', in domenii si sfere ale vietii sociale, cum sunt: problemele populatiei umane, relatiile dintre sexe, dintre parinti, copii si descendenti (relatii care pot fi convergente, divergente si chiar opuse);

toate aceste institutii care regleaza si viata comuna si cea individuala au menirea de asigura realizarea idealului uman general - perpetuarea speciei - fara de care nici un alt ideal nu ar mai avea nici un sens;

or, perpetuarea speciei nu se poate asigura decat prin asigurarea armoniei dintre generatiile succesive, proces in care fiecare generatie- matura, tanara sau in varsta - se sprijina reciproc si coopereaza autentic in solutionarea problemelor comune si specifice cu care se confrunta fiecare dintre ele.

Herbert Spencer afirma ca "societatea este un organism', aratand similaritatile dintre acestea, insa el preciza ca intre aceste doua tipuri de organisme exista si diferentieri: daca orice organism biologic este simetric, organismele sociale sunt asimetrice; un organism viu este o realitate concreta, in timp ce societatea este un organism discret; daca in orice organism concret "constiinta' este concentrata in sistemul nervos, in societate constiinta este difuzata in intregul "agregat', ea nedispunand de un "sensorium' social specific. Si, in lumina acestei conceptii, a analizat in detaliu caracteristicile, functiile, sistemele si procesele sociale.

Merita mentionata precizarea de mai sus, intrucat unii dintre succesorii sai au sustinut ca societatea, ca organism, este asemanatoare, in caracteristicile sale esentiale, unui organism biologic. Ceea ce ar avea drept consecinta faptul ca stiinta societatii (sociologia) nu poate fi decat o stiinta care se intemeiaza, inainte de toate, pe biologie.

In sociologie, evolutionismul a aparut in acelasi timp cu teoria evolutionara a lui Ch. Darwin din biologie. Herbert Spencer a fost sociologul care a reusit cea mai ampla sinteza a lui. Evolutionismul sociologic spencerian este o incercare de a integra universul social in universul cosmic in general, iar parghia acestei integrari o constituie principiul universal al evolutiei de la stari omogene dar incoerente, neorganizate, la stari eterogene dar coerente, organizate.

Numele lui Spencer este strans legat de evolutionism. Preluand modelul biologiei, el a elaborat un principiu universal al evolutiei, conform caruia toate evenimentele din lume se desfasoara dupa o lege unitara a evolutiei. Principiul evolutiei spune ca toate evenimentele din natura, inclusiv dezvoltarea culturala, parcurge drumul de la simplu la complex.

Eroarea constitutiva a evolutionismului lui Spencer consta in faptul ca el nu are nici o conceptie clara asupra biologiei, de la care preia modelul evolutiei. Urmandu-1 pe zoologul francez Lamarck, el considera dezvoltarea embrionara ca prototip al dezvoltarii popoarelor si rateaza intelegerea ideii lui Darwin, care spune ca dezvoltarea indivizilor este un fenomen fundamental diferit de fenomenul dezvoltarii popoarelor.

Daca lasam la o parte deficientele sistematice care se datoreaza transpunerii principiului evolutiei la dezvoltarea societatii, putem observa in opera lui Spencer o teorie a modernitatii care a eliminat religia bazandu-se exclusiv pe economie si pe industrie. Pentru Spencer umanitatea este o fictiune. Conteaza doar individul. In timp ce viata animalelor este subordonata conservarii speciei, omul traieste conform principiului individualitatii. Acesta isi gaseste expresia atat in constiinta de sine, cat si in configurarea de sine care are loc de-a lungul intregii vieti. Cu aceasta viziune, Spencer deschide calea individualismului modern si a pluralismului sociologic. Starea finala, catre care tinde dezvoltarea sociala, este una eterogena, intr-adevar, Spencer considera ca o societate eterogena, adica diferentiata si mobila, este mai apta decat una omogena sa se adapteze unor circumstante schimbatoare. Aceasta este ideea care supravietuieste in teoria postmodernismului.