Teoriile deviantei

Teoriile deviantei

1.1 Viziunea functionalista - mijloacele ilegitime de atingere a scopurilor

Unul dintre cele mai cunoscute moduri de a explica devianta este prin conceptul de anomie, imaginat de Durkheim ca o stare definita de cresterea patologica a entropiei sociale, din care va rezulta o relaxare a normelor ce va deteriora ordinea sociala. Aceasta situatie de criza este reinterpretata de Robert K. Merton, el considerand ca ea apare atunci cand se slabeste coordonarea dintre scopurile sociale si mijloacele de atingere a acestora. In articolul intitulat Structura sociala si anomie (1931), Merton afirma ca exista doua elemente ale sistemului social care explica devianta sau conformismul indivizilor: scopurile culturale - "un cadru de aspiratii, de scopuri, obiective sau interese definite cultural" (Merton, 1938, p.672) si normele institutionale - "proceduri care definesc si controleaza modurile acceptabile de a atinge aceste scopuri" (ibidem). Astfel, o societate este functionala atunci cand sunt indeplinite scopurile culturale utilizand mijloacele definite de normele institutionale.

Analizand societatea americana, Merton considera ca principalul scop al existentei promovat de aceasta este realizarea financiara, avand ca mijloc principal munca individuala. Cu toate acestea, exista situatii in care indivizii nu pot sau nu vor sa accepte scopurile sau mijloacele social definite. Rezulta astfel patru comportamente: conformismul (situatia ideala in care scopurile sunt realizate cu mijloacele acceptate), inovatia (o forma de devianta in care scopul scuza mijloacele), ritualismul (situatia in care scopul este inlocuit de mijloace, regulile devenind scop in sine - ex. birocratia excesiva) si evaziunea (alienarea atat fata de scopuri, cat si de mijloace, definitorie pentru grupuri marginale precum dependentii de droguri sau persoanele fara adapost). La acestea se adauga rebeliunea, respingerea activa a scopurilor si a mijloacelor, care "vizeaza inlocuirea ordinii sociale cu o alta"(Ogien, 2002, p.106).

Merton defineste aceste cinci categorii ca moduri de adaptare la societate si nu tipuri de personalitate. El insista asupra importantei celor care aleg conduita de inovatie, "apeland la mijloace ilegitime, dar dovedite eficiente pentru a atinge macar un simulacru de succes definit cultural" (Merton, 1938, p.678). Acestia cunosc regulile institutionale, dar nu le recunosc legitimitatea. Aceasta situatie se intensifica in cazul in care mijloacele legitime sunt restrictionate de o structura sociala prea putin permeabila sau de un stat prea autoritar din a carui rigiditate deviantul doreste sa evadeze.

"Doar atunci cand un sistem de valori culturale promoveaza cu tarie anumite simboluri comune ale succesului, in timp ce structura sa sociala restrictioneaza cu rigurozitate accesul la modurile aprobate de a acumula aceste simboluri pentru o parte semnificativa a populatiei, comportamentul antisocial va lua amploare" (Merton, 1938, p.680)

Inaccesibilitatea mijloacelor legitime pare a fi o cauza importanta a deviantei. Luis Coser formuleaza o teorie a cauzelor violentei care aduce la nivel social teoria Freudiana frustrare-agresivitate, considerand ca functia actelor deviante este de a reduce anxietatea sociala datorata imposibilitatii realizarii unor scopuri. Cu alte cuvinte:

"Atunci cand obiectivele individuale impartasite de catre colectivitate nu pot fi realizate prin mijloace legitime, dar exista mijloace nelegitime accesibile, va rezulta un comportament deviant; cand nu exista nici asemenea mijloace nelegitime, atunci reactia sistemului va fi violenta" ( Coser apud Zamfir, 2005, p.81)

Teoria lui Merton si cele asemanatoare acesteia pot explica fenomene complexe precum crima organizata, bandele de cartier, alienarea, rigiditatea birocratica, contraculturile, revoltele sociale si alte asemenea cazuri. Pentru cercetarea de fata retinem ideea de inovatie si de rebeliune, considerand ca acestea pot explica partial emergenta pirateriei organizate. De asemenea, ideea substituirii mijloacelor legitime cu cele nelegitime ne ajuta sa intelegem fenomenul pirateriei in contextul lipsei accesului la cele dintai. Voi prezenta in continuare teoriile conform carora emergenta economiilor informale este dependenta de mijloacele disponobile pentru atingerea scopurilor, precum si un exemplu de cercetare asupra pirateriei, ca o confirmare a celor dintai.

Sectorul informal presupune existenta unor afaceri pe cont propriu, nedeclarate la stat, in care distributia se realizeaza ilegal, prin retelele sociale. Cartea "Economia informala in Romania", coordonata de Liviu Chelcea prezinta o serie de cercetari etnografice realizate in Romania in unele comunitati implicate in sectorul informal inainte si dupa Revolutia din 1989. Constatand ambiguitatea conceptului, autorii prezinta principalele teorii care au fie o viziune optimista asupra sectorului informal, "un mediu competitiv, imaginativ, generator de locuri de munca" (Hart, 1973 apud Chelcea, L., 2004,p.8), cu autonomie ridicata si cu potentialul de a se transforma in sector formal - fie o viziune circumspecta, care il priveau pe acesta ca o extensie a capitalismului (Scott, 1979), de pe urma caruia se profita prin mentinerea informalilor in periferie (cf Chelcea, L., 2008, p.9), prin urmare un fenomen ce trebuie temperat si nu incurajat. Peruanul Hernando de Soto a sustinut ca mijloacele legitime sunt blocate de multe ori de bariere birocratice, economiile informale putand intra in legitimitate prin inlaturarea acestor bariere(idem, p.15).

Contestand modul sterp in care este analizat sectorul informal, prin obsesia pentru statistici care nu fac decat sa masoare ponderea acestuia in viata economica, autorii isi propun sa analizeze separat diferite activitati economice informale in ideea dependentei fata de context a modului in care se desfasoara acestea. Una din cercetari prezinta casele de amanet din Rovinari, aparute ca "o solutie microsociala la o problema macroeconimica"(Vinea, A. in Chelcea, L.,2004, p.24), si anume imprumutul si schimbul informal, diferentiat, bazat pe relatii sociale ca solutie la lipsa veniturilor datorate somajul ridicat. Acest lucru este posibil intrucat "imprecizia si laxitatea legilor creeaza posibilitatea unor practici informale inserate in cadrul formalizat"(idem, p.77), contrar ideii ca reglementarile prea dure (restrictionarea cailor legitime) favorizeaza aparitia sectorului informal, posibil ilegal. Aceasta viziune functionalista se apropie mult de categoria teoretica a inovatorului la Merton.

O cercetare asupra inovatorilor in domeniul pirateriei audio-vizuale este realizata de Sean Leonard, care a studiat modul de aparitie si dezvoltare a desenelor animate japoneze (anime) in SUA. El argumenteaza ca in America a existat o puternica cenzura a desenelor animate, pentru ca acestea sa poata fi difuzabile publicului foarte tanar. Unii oameni mai avangardisti (pop cosmopolitans), in cautare de experiente noi, au fost atrasi de desenele animate japoneze, care nu erau disponibile in America datorita continutului lor care suferea la capitolul corectitudinii politice. Astfel, prin alti cunoscuti, ei au reusit sa obtina casete video din Japonia, multiplicandu-le si transmitandu-le mai departe, prin retele sociale de schimb complexe. Cum japonezii, desi informati despre incalcarea copyright-ului, nu au reactionat, neavand desfacere pe piata americana, acest comportament s-a extins. In final, s-a format si o organizatie a iubitorilor de anime, care au inceput sa subtitreze filmele in engleza. In cele din urma, japonezii au inteles ca exista piata pentru aceste produse si in SUA, facand disponibile produsele si pe aceasta piata, moment in care pirateria a incetat. Leonard arata cum pirateria poate fi benefica economiei, ajutand la cresterea cererii.

Central in lucrarea lui Leonard este conceptul antropologic denumit in engleza cultural sink, prin care el intelege "un vid care se formeaza intr-o cultura ca rezultat al fluxurilor interculturale sau transculturale" (Leonard, 2005, p.283). El actioneaza precum o gaura neagra, absorbind obiecte culturale, aducand la lumina noi forme de exprimare. In cazul studiat de antropologul american, forta de atractie a fost atat de puternica incat fenomenul a devenit unul de masa in scurt timp. Acest fapt s-a produs utilizand mijlocul nelegitim, chiar daca tolerat, al pirateriei. Intermediarii au fost soldatii americani din SUA, care trimiteau prin posta casete video cu filme. Acestea erau multiplicate si redistribuite in noile comunitati de fani anime din America. Se dezvoltase chiar o economie informala a casetelor video subtitrate de fani, desi majoritatea preferau calea trocului. Avangardistii fani ai fenomenului anime au fost cu adevarat inovatorii din tipologia lui Merton, devianta transformandu-se in schimbare sociala in momentul in care mijloacele nelegitime s-au transformat in mijloace legitime. Argumentul din lucrarea mea este ca in Romania s-a petrecut ceva similar in perioada comunista, datorita lipsei disponibilitatii discurilor cu muzica straina, dar si a absentei unei legi a drepturilor autorilor straini, idee prezentata in partea longitudinala a cercetarii

Al doilea studiu relevant pentru cercetarea de fata din cartea coordonata de Liviu Chelcea este cel al Oanei Mateescu despre preluarea de catre locuitorii unui sat din Oltenia a unui complex de porci dezafectat, prin aproprierea bunurilor ramase (motoare, tevi etc.) si valorificarea acestora. Autoarea considera ca definitia satenilor asupra proprietatii, in special perceptia ca acel complex este "al lor", ca face parte din patrimoniul cultural al satului. Astfel, furturile de porci inainte ca fabrica sa fie inchisa este justificat de "hotii cu cap", cum se autodefinesc acesti devianti, ca un gest normal in conditiile falimentului iminent al complexului datorat proastei gestiuni a acestuia. Statul este si el blamat, chiar de cei care au furat, pentru ca au lasat portita ilegitimitatii deschisa. Asumandu-si "misiunea" de a salva spiritul complexului prin valorificarea materialelor furate (Mateescu in Chelcea, L., p.98), ei aduc elemente de rebeliune in comportamentul lor inovator, aparand ca un fel de haiduci ai fierului. In subcapitolul urmator vom discuta chiar despre aceasta revolta, din perspectiva mai potrivita a studiului subcultural al deviantei.

1.2 Subculturile deviante - normele pirateriei, TAZ si crack-eri

In sociologie, prin subcultura se intelege "un segment al societatii care imparartaseste un tipar distinctiv de norme si valori, care difera de pattern-ul societatii in ansamblu" (Schaefer si Lamm, 1998, p.200). Albert Cohen, pornind de la acest concept, cricica teoria lui Merton pentru ca nu acorda suficienta importanta normelor din grupurile de devianti care sunt altele decat acele "scopuri culturale" universale. Indivizii dintr-un asemenea grup acorda anumite semnificatii comune actelor deviante, care astfel se perpetueaza.

"Subcultura delincventa isi extrage normele proprii din cultura globala, dar le inverseaza sensul; conduita delincventului este normala, in raport cu principiile subculturii sale tocmai pentru ca este anormala dupa normele culturii globale" (Cohen, 1955 apud Ogien, 2002, p.111)

Din randurile de mai sus se observa ca A. Cohen utilizeaza acest termen cu acceptiunea sa de contracultura, de norme opuse, care le confera acestora un caracter negativ, rau intentionat si neutilitar (nu are un scop functional, este devianta de dragul deviantei). Aceste grupuri au o oarecare autonomie, intrucat nu depind de celelalte medii de socializare, fiind de cele mai multe ori grupul de referinta pentru toti membrii sai (cf Ogien, 2002, p.112). Cohen nu renunta la explicatia functionalista, aratand ca subculturile indeplinesc pentru membrii sai functiile pe care societatea nu reuseste, intr-un fel salvandu-i de la esec pe cei care nu reusesc sa se impuna in sistemul social larg (de exemplu mergand la scoala); in acest mod s-ar explica predilectia membrilor acestor grupuri de a apartine claselor inferioare.

Un alt concept utilizat in aceste teorii este tipologia deviantei dupa criteriul accesului la mijloacele ilegitime al membrilor subculturilor deviante, care pot lua trei asemenea forme: subcultura criminala, cea conflictuala si cea de evaziune. Prima dintre ele este cea mai organizata, ea presupunand o expunere mai mare la aceste mijloace ilegitime. Conform celor doi autori, subcultura criminala se caracterizeaza prin expunere la modele de reusita sociala dovedite eficiente, un proces de invatare si responsabilizare continua pe masura avansarii in ierarhie, precum si conformismul membrilor sai, care, solidari fiind, isi reprima eventuala dizidenta (cf Boncu, 2000, p.121).

Consider ca ideea de subcultura devianta caracterizeaza destul de bine un anumit aspect al pirateriei, si anume cea a grupurilor aflate in varful piramidei de distributie a fisierelor piratate , despre care am mai discutat si in Capitolul 2, atunci din perspectiva retelelor sociale. In acest subcapitol voi prezenta cateva de studii teoretice si cercetari etnografice facute realizate cu scopul a cunoaste mai bine sistemele normative care stau la baza activitatii si coeziunii acestor grupuri.

Pentru inceput, voi prezenta un studiu al lui Chris Land (2007), cel care sustine ca legatura dintre pirateria pe mare si pirateria digitala nu este doar una de limbaj, cele doua practici avand in comun "o ideologie proto-anarhista a autonomiei, egalitatii si comunitatii" (Land, 2007, p.170). Land isi construirste argumentele pornind de la un studiu istoric a piratilor secolelor XVII-XVIII. Prima forma de piraterie navala a fost legata de actiunile corsarilor, zisi si piratii-gentilomi (sau privateers in engleza) capitani de nave aflati in slujba Coroanei Britanice care, sub anonimat, jefuiau navele spaniole, acestia fiind oameni respectabili. A doua jumatate a secolului XVII a insemnat aparitia unui nou tip de jefuitori pe mare, piratii propriu-zisi (buccaneers), care actionau ilegal, jefuind inclusiv navele britanice, nemaifiind vorba despre gentilomi, ci de un grup extrem de eterogen format din "proscrisii tuturor natiunilor" (idem, p.172), dar si de unii radicali englezi sau francezi, intelectuali opusi sistemului. Ei navigau sub celebrul steag negru cu craniul si oasele incrucisate, respingand orice autoritate. Echipajul provenea de obicei de pe alte nave de unde dezertasera din cauza platii mici, riscurilor de imbolnavire si moarte, sau a razvratirii impotriva dictaturii capitanului. Daca acceptam veridicitatea acestor informatii, este firesc sa consideram piratii de acest gen un arhetip al subculturii deviante a lui Cohen, sau a conduitei de revolta a lui Merton.

Evadati practic din sistemul restrictiv al navigatiei legitime, piratii, considera Land, cautau "o viata autonoma si libera, in dauna vreunei forme de acumulare" (idem, p.173), asadar nu aveau un scop instrumental, ci mai curand un stil de viata boem ori hedonic, aici separandu-se definitiv de corsari. Autorul le atribuie ca principale valori idealurile Revolutiei Franceze - "Libertate, Egalitate, Fraternitate".(idem, p.178). Organizarea de pe punte era una democratica: capitanul navei era ales prin vot si exista un consiliul general, alcatuit din toti piratii de pe punte, care aveau drepturi egale in luarea deciziilor. Ca pirat nu conta ce nationalitate sau religie ai, iar averea era impartita in mod egal intre pirati. Exista inclusiv un cod de conduita, care trebuia acceptat de noii membrii, acesta incluzand responsabilitati si prohibitii precum interdictia de a aduce femei pe nava (idem, p.179). Exista si o forma de protectie sociala pentru cei care sufereau accidente, care primeau o parte din averea stransa in comun. Solidaritatea se exprima si prin faptul ca navele piratilor nu se atacau de obicei intre ele. Land considera ca piratii liberi au reprezentat "un experiment de organizare democratica radicala" (ibidem).

Desi mai exista si in ziua de azi cateva exemple, piratii au fost infranti in cele din urma, Land fiind de parere ca revolutia pe care ei o pornisera s-a transformat in insurectie, practic o incercare nereusita de a reforma societatea, insa, preluand termenul lui Bey, a existat o perioada in care ideologia lor a functionat, prin ocuparea zonelor temporare de autonomie (TAZ), practic stabilirea pe unele insule din Caraibe nedetectabile in acea perioada de flotele statelor puternice, zone in care se presupune ca a functionat acel sistem democratic utopic despre care am vorbit. Acesta este punctul in care Land face legatura cu ceea ce el numeste noile manifestari ale piratilor - pirateria digitala si miscarile anti-capitaliste. Subculturile formate in jurul pirateriei pe internet, cum sunt comunitatile de tip WAREZ, care sparg codurile programelor/jocurilor, sau detinatorii track-erelor de torrent, cum este PirateBay, care, fara a primi ceva in schimb, administreaza o imensa retea de transferuri de fisiere. Acest tip de site-uri formeaza noi zone temporare de autonomie, de data aceasta in spatiul virtual, zone ce nu pot fi "cucerite" de sistemul legal international tot asa cum piratii marii au reusit sa se ascunda pentru o vreme. Fundamental, ceea ce ii uneste pe acestia cu vechii pirati este, dupa cum afirma Land:

"semnificatia pirateriei de opozitie radicala fata de regimul capitalist de acumulare dominant, rezistenta activa in fata amenintarilor de aceasta data legale si o neincredere si lipsa de respect pentru autoritati" (Land, 2007, p.187)

Si alti autori observa aceasta tendinta spre anarhism a "piratilor internetului". Siva Vaidhyanathan (2005) sustine ca exista o lupta intre ideologia oligarhica, promovata de marile corporatii media din SUA si ideologia anarhica, promovata de acesti pirati (cf. Pitcher, 2005, p.182). El se declara impotriva supra-reglementarii spatiului virtual, care nu face decat sa stimuleze actiunile anarhice. Mai radical, Michael Strangelove (2005)considera ca pirateria este "fundamental necomerciala si in mod explicit anti-capitalista, prin interesul evident al celor care descarca pentru drepturile de autor, prin comunitatile anti-corporatiste si imbratisarea expresiilor fara constrangeri" (Strangelove, 2005 apud Gillespie, 2005, p.561).

Intrebarea care se pune in cazul subculturilor crack-erilor este ce anume ii determina pe membrii lor sa aiba aceste practici deviante, riscante si fara un beneficiu aparent. Sigi Goode si Sam Cruise, in articolul What Motivates Software Pirates (2006) incearca sa afle raspunsul la aceasta intrebare printr-un studiu cantitativ si calitativ a 28 de astfel de indivizi. Din cercetarea cantitativa reiese ca provocarea pe care spargerea codurilor programelor o implica reprezinta cel mai important factor, motivele sociale avando importanta mult mai redusa (dorinta de participare sociala, dorinta de a avea un statut ridicat), iar cele instrumentale (spargerea softurilor din nevoie personala  sau recompensarea financiara a actului deviant) fiind cei mai putin motivanti factori (Goode si Cruise, 2006, p.181), ceea ce confirma viziunea lui Cohen a subculturii neutilitare. Analiza calitativa mai nuanteza aceste rezultate, aratand cum relatiile sociale ale crackerilor depasesc de cele mai multe ori discutiile tehnice, transformandu-se in prietenii in lumea reala. In ceea ce priveste statutul social dobandit prin spargerea codurilor, crackerii recunosc faptul ca aceasta practica ii face sa fie recunoscuti si espectati in mediul virtual, castigand gratitudinea "nepriecputilor", care doar descarca aceste programe (idem, p.186). Autorul mai observa ca piratii software au un simt al dreptatii destul de dezvoltat, sustinand ideea cumpararii de software (nu insa si preturile ridicate) in pofida practicilor anti-sistem pe care le realizeaza.

Rezultatele acestui studiu nu pot fi totusi generalizate, avand in vedere numarul mic de cazuri analizate. Eric Goldman (2003) vorbeste despre grupurile mai largi ale subculturii Warez (care, dupa cum am vazut includ si cracker-ii, dar nu se limiteaza la ei), argumentand prin apelul la o serie de studii socio-antropologice, faptul ca valorile grupului si caile de reusita pe care acestea le implica sunt cruciale in explicarea participarii la aceste practici colective (de spargere a codurilor si distribuire pe internet). Una dintre valorile acestei subculturi este cea a libertatii informatiei, in ideea ca software-ul trebuie sa fie gratuit (idee combatuta in articolul anterior). Astfel, ei se autopercep ca "eliberatori de tehnologie si binefacatori ai celor oprimati, ca un Robin Hood al internetului" (Miller, 2000 apud Goldman, 2005, p.25), de aceea ei se opun puternic ideii obtinerii de profit din ceea ce fac (acesl lucru fiind in concordanta cu rezultatele studiului anterior). Norma reciprocitatii a fost si ea caracteristica acestor grupuri intr-o perioada, insa, o data cu dezvoltarea mijloacelor tehnologice de distributie, ea si-a pierdut din importanta, majoritatea grupurilor Warez oferindu-le acum gratuit (Granade, 2003b apud Goldman, 2005, p.25). Prezentarea sinelui in spatiul virtual este foarte importanta pentru acestia, ei "dobandind respect si faima [..] prin lansarea unui program piratat inainte de alte grupuri" (Farnon, 2003 apud Goldman, 2005, p.26). De aceea, exista o concurenta intre aceste grupuri, ajungandu-se ca software-ul sa fie lansat chiar inainte de a fi disponibil comercial, in ziua 0 (0-day release), de aceasta concurenta beneficiind in special consumatorii de programe sau jocuri piratate. Observam cum normele pe care cercetatorii le atribuie crack-erilor si distribuitorului au un caracter anti-sistem pronuntat, oferind grupurilor propriile scopuri (cai de succes). Nu in ultimul rand, piratii iubesc provocarile, de aceea autorul nu recomanda masuri de criminalizare a pirateriei, intrucat acestea le-ar face munca si mai palpitanta (Goldman, 2005, p.27).

John Cooper si Daniel M. Harrisson (2001) apeleaza la studiul etnografic al unei comunitati de piraterie muzicala, a carei activitate principala este de obtinere a celor mai noi albume/melodii, codificare in format mp3, si distributia sau trocul cu aceste fisiere pe canalul IRC. Ei analizeaza acest sistem de schimb din perspectiva relatiilor de putere, a restrictiilor si privilegiilor asociate cu diferite tipuri de utilizatori. Valorile disonante ale acestor subculturi este explicata de autori prin faptul ca "pentru multi pirati, chestiunea drepturilor de autori este pur si simplu irelevanta"(Cooper si Harrison, 2001, p.87). Cele trei grupuri, despre care am discutat si in Capitolul 2, leecheri, traderi si cetatenii se raporteaza diferit la norma reciprocitatii. Astfel, leecher-ii sunt cel mai putin implicati in comunitate (reaching across), au accesul restrictionat pe multe servere, insa, acolo unde au acces, pot descarca gratuit   ce este disponibil. Trader-i sunt adevarati comercianti, ei imbogatindu-si colectia muzicala prin schimburi de fisiere, a caror valoare este stabilita de raritatea produsului. Ei incearca sa-si imbunatateasca pozitia (reaching up) in comunitate prin acumularea de fisiere cat mai multe, mai diverse si mai rare. Cetatenii sunt cei mai respectati membrii ai comunitatii, avand cele mai multe fisiere, viteze mari de descarcare, dar mai ales disponibilitatea de a oferi altora gratuit muzica. Ei sreprezinta un fel de elita a comunitatii, fiind ghidati de o norma a altruismului (reaching down), dar ei sunt interesati si de privilegiile oferite de pozitia lor, accesul nerestrictionat pe serverele mari, precum si statutul de operator, care permite prigonirea (ban) membrilor de statut inferior cu care acestia se afla in conflict.

Asadar, accentul pus pe norme in medii considerate anarhice, precum cele ale piratilor digitali activi (care nu se ocupa doar cu descarcare, ci si cu administrarea retelelor si punerea fisierelor la dispozitia download-erilor) si nivelul de organizare pe care acestia le au, desi aparent o contradictie, ma determina sa consider ca teoriile subculturii deviante explica destul de bine aceste fenomene. Tendinta de institutionalizare a pirateriei (si nu ma refer aici la retelele de contrabanda, ci la retelele de file-sharing, unde muzica se poate obtine gratuit) poate fi observata pe track-erele de torrent sau pe HUB-urile DC++, unde download-ul se face conform unor reguli auto-definite, care au scopul de a maximiza participarea fiecaruia la aceste medii, un scop utilitarist de altfel. Prin regulile ce promoveaza norma reciprocitatii ,cum ar fi specificarea unei cantitati minime de date ce trebuiesc puse la dispozitie grupului - share, sau raportul optim incarcare/descarcare pentru retelele de tip torrent, ceea ce se numeste ratio. Aceste reguli incearca sa rezolve dilema actiunii colective din perspectiva incurajarii participarii. Despre aceasta chestiune, dar si despre motivele pentru care pirateria este un comportament ilegal dar tolerat voi vorbi in urmatorul subcapitol.

1.3 Devianta tolerata si justificari etice ale pirateriei

white collar crime

1.4 Constructia sociala a pirateriei - periferializare si etichetare

Teoriile prezentate pana acum porneau de la premisa ca actele deviante pot fi delimitate obiectiv de cele non-deviante. Atacand acest punct de vedere, adeptii teoriilor critice sunt mult mai interesati de nivelul la care se realizeaza definirea comportamentelor deviante. Dintr-o perspectiva marxista, sociologi precum Spitzer considera ca definirea deviantei este un privilegiu al claselor dominante, care, cu ajutorul organismelor represive ale statului, reusesc sa-si pastreze puterea, in detrimentul claselor dominate (cf. Ogien, 2002, p.84), in a caror vecinatate devianta este mentinuta. Sistemul criminal penal este combatut de conflictualisti, intrucat el este privit ca "o incercare a celor puternici de a ii constrange pe ceilalti sa le accepte regulile morale"(Schaefer si Lamm, 1998, p.200).

Intrucat pirateria este de multe ori o crima a gulerelor albe, cei care apeleaza la ea par a fi privilegiati de pozitia lor in structura sociala. Daca acest lucru este adevarat la nivel national, unde crimele de acest gen sunt mult mai putin condamnate decat criminalitatea marginala clasica (furturi, omoruri etc.), la nivel international aceste teorii se pot aplica cu succes. Imannuel Wallerstein, in celebra sa teorie asupra Sistemului Mondial si a periferializarii, afirma ca "tarile cu o putere mai mica sunt supuse legilor date de tari cu putere mare" (Wallerstein 1974, apud Piquero si Piquero, 2006, p. 121). Acesta este un mod prin care primele sunt pastrate in periferia marilor puteri, atat economic cat si cultural. Intr-adevar, majoritatea produselor cu drept de autor, exceptandu-le pe cele autohtone, provin din Occidentul interesat sa obtina profit si in afara granitelor. Or, in tarile mai slab dezvoltate, nivelul economic scazut face ca oamenii sa nu-si permita sa le achizitioneze pe acestea. Din aceasta cauza, nu s-ar justifica "importul" de legi.

Interesul marilor corporatii Occidentale pentru a se impune pe piete noi este cel care dicteaza si lupta impotriva pirateriei, este versiunea conflictualista a explicatiei acestui fenomen. Utilizand si argumentele expuse in Capitolul 1 cu privire la proprietatea intelectuala, reiese ca pirateria nu este o realitate in sine, ci o constructie sociala. Majid Yar, dupa ce expune explicatiile clasice asupra cresterii pirateriei mondiale (dezvoltarea clasei mijlocii in tarile lumii a treia, globalizarea, imbunatatirea tehnologiilor de copiere si distribuire), arata cum aceasta se datoreaza mai mult "schimbarii regimurilor legale, activitatilor de lobby, manevrelor retorice si inferentelor statistice subiective" (Yar, 2005, p.691). Astfel, notiunea de piraterie in multe tari s-a modificat cu timpul, ingloband din ce in ce mai mult din practicile inainte considerate legale. Inmultirea reglementarilor internationale privind drepturile intelectuale (prezentate in Capitolul 2) au impus adoptarea legilor anti-piraterie in tarile in care acestea lipseau ori erau slab definite. In plus, numarul de arestari pentru incalcarea drepturilor de autor a crescut si in multe cazuri s-a trecut de la sanctiuni civile la sanctiuni penale, cel care pirateaza riscand sa fie condamnat la inchisoare. Yar o denumeste tendinta de criminalizare a pirateriei, prin care se incearca redefinirea juridica si sociala a acestei practici (idem, p.686).

Modurile prin care se indeplineste aceasta criminalizare par sa confirme ipoteza lui Wallerstein. Astfel, organizatiile anti-piraterie finantate de industriile culturale, in special cele din SUA (MPAA, RIAA), prin "cercetare, strangerea informatiilor, educatie si activitati de lobby", pun presiuni pentru ca legea dreptului de autor sa fie respectata atat pe plan intern cat si international. Guvernele, spune Yar, "au raspuns la presiunile concertate ale acestor grupuri prin infiintarea agentiilor speciale de monitorizare si reglementare a nerespectarii proprietatii intelectuale"(idem, p.689). Ca justificare pentru actiunile lor, ei elaboreaza statistici (expuse in capitolul 2), ale caror rezultate sunt contestabile din punct de vedere metodologic, intrucat "pornesc de la asumptia ca fiecare copie neautorizata il depriveaza pe autor de suma de bani care ar reiesi in urma vanzarii unei unitati a produsului legitim" (idem, p.690), dar si prin autoestimarea pierderilor fiecarui producator datorate pirateriei. In concluzie,

"exista un cerc vicios, in care presiunea de criminalizare a pirateriei duce la intarirea legilor, care produce mai mult furt intelectual prin trecerea in ilegitimitate a vechilor practici tolerate; se produc astfel noi estimari care arata ca epidemia este in crestere, legitimand cererile industriei pentru masuri si mai dure" (Yar, 2005, p.690)

Masurile concrete luate de industriile afectate de piraterie se impart in doua categorii: santajul economic si moralizarea pirateriei. Prima dintre ele se refera la impunerea semnarii acordurilor care protejeaza drepturile intelectuale pe plan international (cum este TRIPS) tarilor mai putin dezvoltate, in special cele din Asia sau din fosta Uniune Sovietica (inclusiv Rusia). Yar noteaza ca "administratia Statelor Unite a initiat sanctiuni economice impotriva tarilor considerate a nu oferi suficienta protectie legala pe teritoriul lor detinatorilor drepturilor din SUA"(idem, p.685), dand exemplul Malaeziei, considerata epicentrul pirateriei din Asia. Asadar amenintarea cu trecerea pe lista neagra sau cu un eventual embargo arata duritatea legiuitorilor cu tarile in curs de dezvoltare. Debora Halbert da exemplul Chinei, constransa sa accepte legislatia internationala in mai multe randuri (1991 si 1995), cu amenintarea amendarii cu sume de peste 1 miliard de dolari americani (Halbert, 1997, p.64). Ea considera ca "este ironic faptul ca Statele Unite sunt principalii sustinatori ai  drepturilor de proprietate cand intr-o vreme ei erau printre cei mai mari pirati"(idem, p.60), referitor la adoptarea tarzie a drepturilor de autor de catre acestia (1891).

In ceea ce priveste moralizarea pirateriei, consider ca acest fenomen se explica cel mai bine prin teoriile etichetarii care, chiar daca sunt formulate in paradigma interactionista se potrivesc discursului critic asupra deviantei. Principalul promotor al acestei teorii este Howard Becker, care a sintetizat ideea sa prin urmatoarea fraza: "comportamentul deviant este comportamentul etichetat de oameni ca fiind deviant"(Becker, 1963 apud Schaefer si Lamm, 1998, p.198). Accentul cade pe procesul etichetarii si nu pe actul deviant in sine. Devianta este "o activitate colectiva de definire in care individul invata sa respecte un rol"(Ogien, 2002, p.131). Nu oricine este in pozitie sa faca aceasta definire, Becker considerand ca exista antreprenori morali, persoane legitimate de societate sa separe deviantiii de non-devianti, facand referire la functiile oficiale, cum ar fi cele de judecator, politist, profesor, psihiatru si alti asemenea "legiuitori". Ogien noteaza contributia lui Goffman la aceste teorii prin conceptul de stigmat, "o diferenta suparatoare care contrazice subit asteptarile obisnuite"(Goffman, 1975 apud Ogien, 2002, p.134). Stigmatele care pot fi ascunse se refera la unele caracteristici necunoscute (cum ar fi depedenta de droguri) care prin deconspirare pot face ca individul sa fie considerat deviant. Acest concept este analog cu cel de devianta secreta la Becker. Atata timp cat devianta nu este cunoscuta ea nu este devianta, dar stigmatul ramane tot timpul atasat de potentialul deviant.

Spre deosebire de alte tipuri de devianta, pirateria nu este asociata cu un stigmat in situatia de download. Daca in cazul economiei informale exista o oarecare precautie in a recunoaste statutul de furnizor, cu greu se poate spune despre cei care utilizeaza retelele de file-sharing ca ascund acest lucru fata de cunoscutii lor. Avand statutul de devianta tolerata, in cazul downloadul ilegal de muzica sau filme, mai ales in campusurile studentesti, intrebarea este, dupa cum spune Ian Condry, "nu de ce nu respecti dreptul de autor, ci cum ai putea sa nu dai si la altii muzica?"(Condry, 2004, p.348). Exista o presiune din partea grupului de referinta pentru schimbul de fisiere, refuzul de a face acest lucru aducand cu sine alte etichetari, deci statutul de deviant. In plus, au existat relativ putine arestari ale practicantilor de file-sharing, astfel incat, neetichetati nici de cunoscuti si nici de autoritati, cu greu pot acestia fi considerati devianti conform teoriilor etichetarii.

Cei interesati de protectia drepturilor de autor au sesizat acest fapt, Majid Yar considerand ca, in logica criminalizarii pirateriei, pe langa presiunile pentru legislatie mai puternica, acestia duc o lupta pe planul simbolic, de moralizare a pirateriei, prin "incercarea de a creea un consens normativ ca pirateria incalca standardele agreeate de comportament acceptabil"(Yar, 2005, p.687). Organizatiile ce apara drepturile de proprietate se erijeaza in antreprenori morali, incercand sa modifice definitia relaxata a publicului asupra pirateriei. Halbert merge mai departe, sustinand ca acestea au construit o adevarata naratiune, cu personaje principale si fir epic. In rezumat, acesta ar fi urmatorul:

"Victime americane inocente sunt deprivate de proprietatea lor legitima de catre pirati care nu numai ca nu au niciun simt al moralitatii, dar primesc si suport guvernamental pentru actiunile lor" (Halbert, 1997, p.72)

Astfel, in povestea construita de acestia se pot identifica victime (Statele Unite ale Americii, avand ca reprezentanti membrii oligopolului media), personaje negative (statele in curs de dezvoltare reprezentate de piratii digitali) si eroi (organizatiile anti-piraterie si Guvernul SUA). Discursurile de acest tip sunt facute in asa fel incat sa justifice interventiile dreptului international in tarile care nu respecta tratate precum TRIPS. Halbert arata cum

"aceasta poveste contrazice economia politica a tarilor dezvoltate si in curs de dezvoltare, in care in mod obisnuit tarile in curs de dezvoltare sunt considerate victime si masuri speciale sunt luate pentru a remedia problemele, inversand rolurile"(idem, p.76).

La nivel microsocial, prin programe de "educare a publicului" si prin campanii sociale, organizatiile antipiraterie incearca sa schimbe reprezentarile sociale despre acest fenomen, operand tot in registrul simbolic. Yar arata cum pirateria este de multe ori asociata de catre acestea cu crima organizata (Mafia) sau terorismul, asocierea reprezentand "un instrument retoric utilizat pentru a creea o perceptie publica a faptului ca pirateria este o amenintare criminala serioasa si periculoasa"(Yar, 2005, p.688).

Chris Land arata cum insasi asocierea cu piratii marii a fost utilizata de corporatiile media, "intr-o incercare complexa, dar lipsita de subtilitate de a evoca teroarea hotiei pe mare in apararea drepturilor de autor"(Land, 2007, p.186). Unele campanii anti-piraterie au utilizat simboluri precum The Jolly Roger (craniul cu oasele incrucisate), cum a fost cea impotriva copierii muzicii pe caseta audio la vremea respectiva. Land considera ca planul nu a functionat, intrucat acest semn "a incetat a mai simboliza moartea, fiind asociat cu imaginea romantica a unor grupuri de oameni rebeli si autonomi"(ibidem) - o reprezentare sociala pozitiva a piratilor.

un concept adoptat de stiintele sociale dupa 1970 pentru a desemna

"totalitatea activitatilor economice la scara redusa, de genul auto-angajarii, care erau, de regula necunoscute, neregulate, nesistematizate statistic si neprotejate de structurile guvernamentale" (Hart, 1973 apud Chelcea, L. (coord.), 2004, p.8).