TRATAMENTUL DE REVENIRE

TRATAMENTUL DE REVENIRE

Structurile obtinute la calire sunt in afara de echilibru, in piese s-au format tensiuni de valori ridicate care ar putea produce fisurari ulterioare, iar fragilitatea este ridicata. Pentru inlaturarea unor asemenea neajunsuri, de obicei, dupa calire se aplica un tratament termic de revenire.

Prin aplicarea tratamentului termic de revenire, structura otelului calit sufera transformari care contribuie la reducerea instabilitatii structurale, imbunatatirea tenacitatii, indepartarea in mare masura a tensiunilor interne, dar in acelasi timp, are loc o reducere a duritatii.

Dupa calire, in functie de continutul de carbon si de modul in care s-a aplicat calirea, structura otelului este formata din troostita si martensita sau din martensita si austenita reziduala. La incalzirea pentru revenire, structura de calire va suferi variatii de volum si de duritate ca urmare a transformarilor care au loc (fig. 7.22). Analizand aceasta curba, distingem mai multe zone de temperaturi corespunzatoare transformarilor care au loc.

In primul domeniu T₀T₁ nu exista o variatie de duritate si nici de structura.

In cel de-al doilea domeniu se manifesta o contractie a epruvetei, o reducere de duritate care se datoreste reducerii continutului de carbon a martensitei, in acelasi timp a tetragonalitatii retelei acestui constituent structural. Are loc transformarea martensitei de calire in martensita de revenire.

In cel de-al treilea domeniu T₂ T₃ se constata ca atat alungirea cat si duritatea cresc atingand insa valori mai scazute decat cele initiale. Urmare a conditiilor termice favorabile, la aceste temperaturi, o parte din austenita reziduala se va transforma in martensita de revenire, ceea ce explica cresterea de duritate care are loc. De obicei in acest domeniu, unde se obtine duritatea maxima, se stabileste temperatura de incalzire pentru revenire. In aceste conditii, tensiunile interne au fost reduse intr-o masura apreciabila, tenacitatea imbunatatita cu mentinerea la cote ridicate a duritatii.

La incalziri spre temperaturi mai ridicate de T₃ structura va degenera trecand la una troostitica, sorbitica si apoi perlitica.

Viteza de incalzire la revenire se pare ca nu are o influenta deosebita asupra evolutiei reactiilor de transformare.

Durata de mentinere la temperatura se stabileste ca si la calire, iar viteza de racire nu are nici o influenta daca s-a atins echilibrul structural. In cazul in care revenirea este aplicata unor oteluri aliate cu Mn si Cr, se recomanda viteze de racire mari pentru a preveni fragilitatea la revenire

Functie de domeniul de temperaturi la care se aplica revenirea se disting trei categorii :

a - revenire joasa la care incalzirea se aplica la 150200°C ; se aplica otelurilor carbon, iar structura este formata din martensita de revenire si austenita reziduala ;

b - revenire medie aplicata la 250350°C otelurilor slab si mediu aliate pentru o structura de martensita de revenire si troostita, la 350450°C pentru o structura troostitica si la 450550°C pentru o structura troostito-sorbitica ;

c - revenire inalta cu incalzire la 500600°C aplicata otelurilor inalt aliate pentru o structura sorbitica sau de perlita globulara.