SOCIETATEA COMERCIALA CA UN CONTRACT

SOCIETATEA COMERCIALA CA UN CONTRACT

Precizari.

Societatea se constituie prin contract. Prin incheierea contractului, asociatii realizeaza o tripla intelegere:

- sa puna ceva in comun - aportul (miza),

- sa desfasoare o activitate in comun,

- sa obtina profitul, pe care sa-l imparta.

Aceste elemente esentiale deosebesc contractul de societate comerciala de alte contracte. In lipsa lor, contractul nu va fi nul, dar nu va fi un contract de societate.

Aportul asociatilor

Prin aport se intelege obligatia ce si-o asuma fiecare de a aduce in societate un bun cu valoare patrimoniala. Efect al aportarii, asociatul devine debitorul societatii.

Poate fi adus in societate:

- aport in numerar, ce are ca obiect o suma de bani (este obligatoriu la constituirea oricarei forme de societate - art. 16 (1) din Legea 31/1990);

- aport in natura, (bunuri mobile, imobile, bunuri incorporale, creante, un fond de comert). Art. 16 (2) din Legea 31/1991, dispune ca "aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate si sunt varsate prin transferarea drepturilor corespunzatoare si prin predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de utilizare".

- aport in industrie (prestatii in munca sau servicii, permise numai asociatilor din societatea in nume colectiv si a asociatilor comanditati - art. 16(5) din LSC. Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori majorarea capitalului social. In schimbul acestui aport, asociatii au dreptul sa participe, potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si a activului social, ramanand totodata obligati sa participe la pierderi. Aportul in natura constand intr-o industrie trebuie evaluat si precizat in actul constitutiv.

Evaluarea o fac partile. Daca partile nu se inteleg, sau daca legea prevede o limita de capital social, evaluarea o face judecatorul, numind un expert.

Operatiunea de aportare are efect translativ de drepturi. Dreptul adus ca aport social, trece de la asociat la societate.

Legea nu cere ca aporturile asociatilor sa fie egale ca valoare, ca ele sa aiba acelasi obiect si nici ca aportul unui asociat sa aiba un obiect unitar.

Asumarea obligatiei de aport, se numeste subscriere la capitalul societatii. Obligatia ia nastere prin semnarea contractului de societate sau prin participare la subscriptia publica.

Depunerea aportului este numita varsarea aportului. 

Asociatul ce intarzie sa depuna aportul social, raspunde pentru pagubele pricinuite:

- daca aportul consta intr-o suma de bani si varsamantul se face cu intarziere, asociatul este obligat la plata dobanzilor legale din ziua in care trebuia sa se faca varsamantul. Societatea creditoare nu trebuie sa faca dovada existentei prejudiciului. Daca se face dovada ca prin nerespectarea obligatiei au fost cauzate prejudcii, asociatul va plati si despagubiri. Deci, raspunderea asociatului aportator este mai severa decat raspunderea debitorului obisnuit (dobanzile se cumuleaza cu despagubirile).

- daca obiectul aportului este o creanta si societatea nu a putut-o incasa, asociatul va fi obligat la dobanda legala din ziua scadentei creantei si la despagubiri.

In anumite situatii nerespectarea obligatiei de aportare poate duce la excluderea asociatului din societate. Cazurile sunt prevazute in art. 222 din LSC

Capitalul social.

Expresia valorica a tuturor aporturilor este capitalul social. Capitalul social are semnificatie contabila reprezentand o suma convenita de asociati evidentiata in bilantul societatii la pasiv: la dizolvarea societatii el trebuie restituit, deci se constituie ca o obligatie.

Capitalul social are o semnificatie juridica: el constituie gajul general al creditorilor societatii.

Capitalul social este fix pe toata durata societatii. El poate fi majorat sau micsorat de catre asociati, in conditiile legii prin modificarea actului constitutiv.

Diminuarea capitalului social, sub o anumita limita stabilita prin lege - art. 10(2) pentru societatile pe actiuni sau societatile in comandita simpla, art.11 pentru societatile cu raspundere limitata - prin folosire, poate duce la dizolvarea societatii.

El este intangibil, in sensul ca nu poate fi folosit pentru plata dividentelor pentru asociati.

Capitalul social trebuie sa fie real, adica sa fi intrat efectiv in patrimoniul societatii, valorile cu care au subscris asociatii.

Capitalul subscris reprezinta valoarea totala a aporturilor subscrise. Capitalul subscris este egal cu capitalul social.

Capitalul varsat este valoarea aporturilor depuse, care au intrat efectiv in patrimoniul societatii.

Capitalul social este divizat in fractiuni, denumite dupa forma juridica a societatii:

- parti de interes in societatile de persoane (societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla);

- parti sociale in societatile cu raspundere limitata;

- actiuni in societatile de capitaluri (societatea pe actiuni sau in comandita pe actiuni).

In schimbul aportului subscris si varsat asociatii primesc parti de interes, parti sociale sau actiuni, dupa caz.

Patrimoniul societatii.

Patrimoniul societatii se constituie din totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand societatii.

Patrimoniul social are un activ si un pasiv care se evidentiaza in registrele societatii, respecandu-se normele legale contabile.

Activul social (fondul social) cuprinde valorile aduse ca aport si cele dobandite in cursul activitatii societatii.

Pasivul social cuprinde toate obligatiile societatii.

In patrimoniul societatii, pe toata durata existentei, trebuie sa existe bunuri a caror valoare sa fie cel putin la nivelul capitalului social, pentru protejarea creditorilor societatii, in acest sens, art. 3 din Legea 31/2990 dispune: obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.

Intentia asociatilor de a colabora in desfasurarea activitatii comerciale.

Unul din elementele esentiale ale contractului de societate il reprezinta elementul psihologic, intentia asociatilor de a colabora in desfasurarea activitatii comerciale (affectio societatis).

In teoria clasica, s-a considerat ca affectio societatis consta in colaborarea voluntara interesata, activa si egalitara a asociatilor. S-a spus ca in societate nu exista o colaborare egalitara intre asociati (votul reprezinta numarul de parti de interes, parti sociale sau actiuni detinute de asociat si nu persoana asociatului. Deci asociatii nu sunt egali intre ei).

In dreptul modern, affectio societatis este vazut ca o convergenta de interese, ca o vointa de unitate. S-a obiectat ca interesle asociatilor nu sunt obligatoriu convergente. S-a retinut si ideea ca affectio societatis este o notiune multiforma; ca ea exprima intentia asociatilor de a colabora in derularea activitatii comerciale ce face obiectul societatii[1].

Analizand acest element al contractului de societate retinem ca:

- participarea la activitatea societatii este, in principiu, activa si interesata. Totusi, ea este diferita in functie de forma juridica a societatii si se realizeaza prin exercitarea dreptului de vot in adunarea asociatilor.

- asociatii au interese convergente, interese intelese in mod abstract: fiecare asociat doreste obtinerea si impartirea profitului. Actiunile asociatilor pot avea o motivatie foarte diferita, dar motivele care determina o anumita conduita nu prezinta importanta din punct de vedere juridic cu privire la comuniunea de interese generala (obtinerea unui castig prin impartirea profitului).

- colaborarea asociatilor presupune o egalitate juridica si excluderea raporturilor de subordonare. Egalitatea juridica consta in aceea ca o subdiviziune egala a capitalului social, da dreptul la un vot.

Din punct de vedere practic, affectio societatis este un criteriu de a distinge intre societatea comerciala si grupurile de interes economic, sau contractele propriu-zise[2]. Literatura juridica releva situatii multiple de colaborare in relatiile juridice: coproprietatea, participarea salariatilor la beneficii, inchirierea unui fond de comert prin participarea la castig, etc.

Pluralitatea de subiecti, colaborarea lor nu transforma situatiile juridice amintite in societati comerciale, deoarece lipseste affectio societatis, intentia partilor de a colabora la desfasurarea unor activitati comerciale.

Profitul (beneficiul)

Profitul (beneficiul) este excedentul veniturilor fata de cheltuielile societatii. Cauza contractului de societate comerciala consta in obtinerea unui beneficiu care sa se imparta intre asociati.

Legea nr. 31/1990, in art. 67 (1), prevede: "Cota parte din profit ce se plateste fiecaruia dintre asociati constituie dividend.

Scopul urmarit constituie criteriul de distinctie intre societatea comerciala si asociatie: societatea comerciala urmareste obtinerea si impartirea profitului; asociatia are un scop ideal, moral, cultural, etc.

Pentru a fi impartit, profitul trebuie sa fie real, adica sa se fi inregistrat un excedent de venituri fata de cheltuieli.

Profiul trebuie sa fie util, adica sa reprezinte castigul ramas dupa intregirea capitalului social daca acesta s-a micsorat in cursul exercitiului financiar. Conform art. 69 din Legea nr. 31/1990, daca se constata o pierdere a activului net, capitalul social subscris va trebui reintregit sau redus inainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.

Beneficiile se impart conform vointei partilor. Vointa asociatilor rezulta din actul constitutiv in care trebuie sa se prevada, potrivit art. 7 (f), partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi, pentru societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata si potrivit art. 8 (k),   modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor, pentru societatea pe actiuni sau in comandita pe actiuni. Daca actul nu cuprinde clauze de impartire a beneficiilor, acestea se impart proportional cu aportul social adus de fiecare in societate, art. 67 (2) din Legea nr. 31/1990.

Legea interzice clauza leonina, adica intelegerea care favorizeaza pe unii asociati in paguba altora. Clauzele de acest fel, sunt socotite nule.

Plata dividendelor

Dupa intocmirea situatiei financiare anuale, adunarea asociatilor va repartiza profitul realizat de societate pe destinatii legale. In maxim 5 luni de la incheierea exercitiului finciar, discuta si aproba situatia financiara anuala; fixeaza dividendul si stabileste termenul de plata a acestuia.

Articolul 67(2) din Legea nr. 31/1990 prevede ca " acestea se platesc in termenul stabilit de adunarea generala a asociatilor, sau dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data aprobarii situatiei financiare anuale aferente exercitiului financiar incheiat. In caz contrar, societatea comerciala va plati daune-interese pentru perioada de intarziere, la nivelul dobanzii legale, daca prin actul constitutiv sau prin hotararea  adunarii generale a actionarilor care a aprobat situatia financiara aferenta exercitiului financiar incheiat nu s-a stabilit o dobanda mai mare"

Dreptul la actiunea de restituire a dividendelor platite contrar legii se prescrie in termen de 3 ani, Termenul incepe sa curga de la data scadentei.