Contrarevolutia monetarista si revigorarea neoclasicismului si neoliberalismului dupa anul 1965

Contrarevolutia monetarista si revigorarea neoclasicismului si neoliberalismului dupa anul 1965

Evolutia economiilor de piata in perioada postbelica si controversele teoretice care au insotit-o au demonstrat ca "revolutia keynesista" nu a insemnat o ruptura totala de gandirea economica neoclasica din tarile occidentale, permitand diferitelor ei esaloane (curente) sa adopte o atitudine relativ diferita fata de keynesism si dirijism, tinand seama si de statutul acestora in diferite etape ale perioadei postbelice.

In primele doua decenii ale perioadei postbelice, anumiti reprezentanti ai "ortodoxiei" neoclasice (indeosebi P.A. Samuelson) au incercat sa atenueze "ruptura" creata de J.M. Keynes si sa demonstreze deplina compatibilitate dintre liberalism si dirijism intr-o "economie mixta". Ei au incercat sa legitimeze, in egala masura, cele doua compartimente complementare ale stiintei economice conventionale contemporane (microanaliza neoclasica si macroanaliza keynesista), ca si cele doua tipuri de politica economica (libertatea agentilor economici individuali si interventia statului pentru corectarea unor imperfectiuni ale pietei din economiile contemporane de piata).

Urmarind sa anihileze sau macar sa diminueze prestigiul si urmarile "revolutiei keynesiste", neoliberalii au lansat o "contrarevolutie monetarista" menita sa dea o explicatie neoclasica si problemelor puse in discutie de Keynes. Ei au urmarit, totodata, sa minimalizeze contributia teoretica a lui J.M. Keynes, contestand "revolutia" pe care acesta pretindea ca a infaptuit-o in stiinta economica, prezentand teoria lui macroeconomica drept o varianta a neoclasicismului. In acest context, unii dintre respectivii economisti s-au autodenumit "neokeynesisti", desi in fond, ei erau antikeynesisti, respectiv pseudokeynesisti ("bastard keynesians").

Elementul comun in teoria monetarista si teoria keynesista despre dezechilibrele (crizele) economice ii constituie banii. Deosebirea dintre ei consta in faptul ca, in timp ce J.M. Keynes explica dezechilibrele printr-un complex de factori de natura obiectiva si subiectiva, ale caror efecte se concentreaza in insuficienta cererii efective de marfuri pe piata, monetaristii le explica numai in functie de cantitatea necorespunzatoare de bani pe piata, negand toate celelalte cauze de natura functionala si structurala. In timp ce Keynes a explicat dezechilibrele economice tinand seama de dereglarile care au loc in toate sferele economiei si de contributia banilor la nasterea si amplificarea acestor dereglari, monetaristii se limiteaza numai la dezechilibre din domeniul comertului si la rolul banilor ca mijloc al schimbului.

Teoria asteptarilor sau anticiparilor rationale ("ratex" sau "rem" - rational expectations macroeconomics) este o varianta recenta a economiei politice liberale neoclasice, desprinsa din curentul monetarist (neoliberal), initiata de economistii nordamericani R. Lucas (Chicago), Th. Sargent (Stanford), W. Wallance (Minnesota) si R. Barro (Harvard).

Respingand keynesismul si dirijismul, care n-au reusit sa asigure stabilitatea si prosperitatea economiei pe termen lung, adeptii acestei teorii considera ca deciziile in economie trebuie luate in mod individual si ca pe baza macanismului pietei se pot rezolva cel mai bine problemele economiei contemporane, in mod spontan, fara interventia statului.

Cele doua postulate de baza pe care este constituita teoria "ratex" sunt:

indivizii cunosc si folosesc toate informatiile si teoriile economice pe care se intemeiaza masurile de politica economica, astfel incat ei pot sa ia decizii economice eficiente, fiind pe deplin informati si capabili sa cantareasca in mod corect consecintele masurilor luate de catre stat si a promisiunilor, de multe ori neonorate de oamenii politici;

acestia sustin flexibilitatea preturilor si a salariilor, deci capacitatea rapida a acestora de a se adapta la schimbari, asigurand echilibrul dintre cererea si oferta de marfuri, considerand deci ca toate felurile de piata s-ar gasi in echilibru.

CC

Incurajati si de "contrarevolutia monetarista" ca si de extinderea teoriei "anticiparilor rationale" din SUA, o serie de economisti francezi au contribuit in decursul anilor 1970 si 1980 la reafirmarea validitatii teoretice si a utilitatii practice a "economics-ului", readucand in atentia opiniei publice importanta pietei si a mecanismului preturilor pentru solutionarea eficienta a problemelor economice de la sfarsitul mileniului al doilea. Reprezentativa pentru aceasta miscare de idei recenta din domeniul gandirii economice este publicarea lucrarii "Economica regasita. Vechi critici si noi analize" (Paris, 1977), sub conducerea economistilor francezi J.J. Rosa si F. Aftalion

Ideea de baza a acestor autori consta in faptul ca stiinta economica traditionala (conventionala), deci "economics-ul" nu este depasita, cum sugereaza criticii radicali, ci este "insuficient cunoscuta si subutilizata" de catre practicieni. In plus, multe dintre criticile formulate de adeptii "anti-economics"-ului sunt fara obiect deoarece, in ultimele doua decenii, economia conventionala (neoclasica) a inregistrat progrese prin depasirea problematicii economice traditionale si abordarea unor probleme noi, aflate la granita dintre economie, politica, sociologie, psihologie, etc.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. De catre cine a fost initiata teoria asteptarilor sau anticiparilor rationale? (3 puncte)

2. Care este ideea de baza a teoriei anticiparilor rationale? ( 4 puncte)

3. Care sunt cele doua postulate de baza pe care este constituita teoria "ratex" (3 puncte)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 12 min.