MIRCEA CUZINO-STANESCU - N.A.T.O. SI DESOVIETIZAREA ROMANIEI
N.A.T.O.
ROMANIEI
EDITURA OMEGA PRESS INVESTMENT
BUCURESTI - SEPTEMBRIE 1997
I.S.B.N.-973-97531-9-1
CUVANT INAINTE .
I. INTRODUCERE .
II. DEKAGHEBIZAREA STRUCTURILOR SOCIETATII .
III. DEKAGHEBIZAREA INSTITUTIILOR SOCIETATII .
IV. DEKAGHEBIZAREA INSTITUTIILOR STATULUI .
IV. CONCLUZII SI PERSPECTIVE .
Acoperind un spectru larg de domenii ale vietii publice si prelucrand o cazuistica bogata, noua carte a lui Mircea Cuzino Stanescu se axeaza pe una din problemele cruciale ale momentului: raporturile Romaniei cu N.A.T.O., cu Uniunea Europeana, cu lumea occidentala in general. Luciditatea politologului se aliaza, odata mai mult, cu verva polemistului pentru a oferi publicului prezentul volum - o carte in care analiza pertinenta a mecanismelor cauzale ale evolutiilor esentiale din campul politicii externe romanesti, corelarea lor cu elementele reziduale camuflate, dar active din viata noastra publica interna, se face intr-o maniera accesibila si atractiva. "Personajele" cartii - de la clanul Paunescu la clanul scanteist aflat la conducerea ziarului "Adevarul" si de la nefericitul teoctist la preafericitul Catarama - baleiaza principalele sectoare ale societatii romanesti, principalele institutii, organisme si puteri ale Statului. Radiografierea "sine ira et studio" a acestor sectoare, institutii si organisme pune in evidenta un numitor comun: persistenta oculta a unor structuri de tip K.G.B.-ist care se constituie actualmente in principalul obstacol pe calea integrarii euroatlantice a Romaniei. Este principala teza a analizei politice efectuate de prietenul si consilierul meu, Mircea Cuzino Stanescu, este principala concluzie a cartii si inlaturarea acestui obstacol, este cruciada esentiala in care s-a angajat tanarul autor in calitatea sa de politolog, dar si in cea de militant al Partidului Democrat, al partidului care a fost si ramane port-stindardul reformei in Romania.
Abraham Lincoln spunea intr-un discurs din 1858, cativa ani inainte de inceperea razboiului de secesiune: "I belive this government cannot endure permanently half-slave and half-free". Parafrazandu-l pe marele luptator pentru libertate vom constata ca nici fortele care influenteaza sau controleaza azi dezvoltarea Romaniei nu pot ramane pe jumatate democratice si pe jumatate kaghebiste; confruntarea dintre cele doua este ireductibila si ea nu poate sfarsi decat prin a da castig de cauza celor dintai. Dar acest proces nu se desfasoara de la sine si primul pas catre victorie este expunerea publica a elementelor si cardasiilor promoscovite, plasarea lor in cercul de lumina al reflectoarelor: "mehr licht", cum clama Goethe. Unul din reflectoarele care contribuie la aceasta iluminare a scenei publice, la disiparea tenebrelor, este volumul pe care il tin in mana. Unul din multele necesare, pentru ca problema subteranelor obscure din cercurile cele mai influente ale societatii romanesti trebuie abordata si cu instrumentele analistului politic - cum o face Mircea Cuzino Stanescu - dar si cu cele ale ziaristului precum si cu cele ale politicianului.
Nu e o sarcina usoara, dare conditie "sine qua non" a reformei. De aceea, ca lider reformist al unui partid reformist, salut aparitia cartii de fata intr-un moment in care perdelele de fum lansate de inamicii reformei, corelate cu o serie de dificultati obiective, dar si de erori subiective in derularea acesteia, risca sa creeze o stare de confuzie in randul opiniei publice si sa altereze perspectiva reala asupra obiectivelor strategice ale societatii romanesti.
Si salut totodata in persoana tanarului meu coleg Mircea Cuzino Stanescu un politolog, un autor si un militant al Partidului Democrat profund devotat, in fiecare din aceste trei onorante calitati, cauzei perpetuarii si aprofundarii Reformei in Romania, cauzei integrarii euroatlantice a tarii noastre, optiunii noastre irevocabile pentru un viitor democratic, prosper, european in conditiile unei rupturi definitive cu un trecut poluat moral si politic de miasmele duhului asiatic.
Societatea romaneasca traieste un sentiment de profunda deceptie ca urmare a esecului sperantelor noastre de a fi primiti in N.A.T.O. inca din primul val. Reactiile sunt diverse, de la exprimarea de sentimente ostile Occidentului, pana la asimilarea cu obida a semisuccesului de la Madrid si recladirea, cu pasi mici, a sperantei. Dincolo de aceste reactii publice exista, intr-o parte a clasei politice, a aparatului institutional, in general in cercurile conservatoare ale societatii si o reactie de jubilatie secreta, mascata cu mai multa sau mai putina abilitate sub declaratii ipocrite si regrete simulate. Nu ne erijam in cenzori ai moravurilor si nu ne propunem sa abordam in perspectiva etica acestor atitudini; ne multumim sa analizam sub raport politic existenta si persistenta in pozitii cheie ale societatii romanesti a unor asemenea mentalitati si rolul jucat de ele in gestatia rezultatului de la Madrid.
Romania a parcurs un drum important pe calea democratizarii dupa decembrie 1989 si mai ales dupa noiembrie 1996. Occidentul a perceput prompt si corect toate evolutiile si involutiile noastre. Putem trasa acum, in cunostinta de cauza, drumul sinuos parcurs de democratia romaneasca in ultimii sapte ani:
16-22 decembrie 1989 - revolta anticomunista a romanilor, desfasurata pe fondul unei lovituri de Stat, organizata cu sprijinul serviciilor secrete sovietice de elemente ale nomenclaturii P.C.R., ale conducerii Armatei si Securitatii impotriva dictatorului Ceausescu.
speriate de radicalizarea maselor, fortele conservatoare declanseaza diversiunea criminala a "teroristilor" si pregatesc aducerea trupelor sovietice in tara. Se profileaza un regim de tip "perestroika", al unei democratii superficiale si simulate, import Est.
fortele reformiste din afara F.S.N., presa libera si mediile occidentale actioneaza in sensul constientizarii populatiei fata de pericolul criptocomunist, obtinand primele succese in Timisoara si Bucuresti. Dupa o serie de actiuni reprimate cu brutalitate, spiritul democratic isi gaseste expresia in manifestatia-maraton din Piata Universitatii.
In acelasi timp, fortele reformiste din interiorul F.S.N. sunt fie prea acaparate de gestionarea curenta a sarcinilor executivului, fie inca inconstiente de esenta criptocomunista a liniei impuse de echipa Iliescu-Birladeanu, pentru a reactiona prompt si eficient. Totusi, prezenta unei aripi reformiste in interiorul conducerii provizorii, limiteaza amploarea brutalitatilor antidemocratice si face imposibila reintoarcerea la un regim fatis dictatorial.
"trend"-ul democratic suferea un nou recul in urma reprimarii bestiale a studentilor si militantilor pentru democratie din Piata Universitatii, de catre minerii chemati de Ion Iliescu, condusi de Miron Cosma si dirijati de cadre ale Securitatii, Armatei si Politiei. Nu numai miscarea democratica, ci si imaginea externa a Romaniei avea sa sufere enorm de pe urma evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, recuperarea credibilitatii Romaniei ca depozitar al valorilor occidentale urmand sa se faca abia in noiembrie 1996, odata cu victoria in alegeri a fortelor democratice;
stafeta luptei pentru reforme de profunzime si de structura este preluata de fortele cu orientare prooccidentala din interiorul F.S.N.. Acestea elaboreaza si pun in aplicare un program socioeconomic modern, reformator, al guvernului Roman, salutat ca atare de fortele politice democratice din tara si de mediile internationale;
In septembrie 1991, fortele conservatoare spun NIET programului de reforma al guvernului Roman. Folosind aceeasi masa de manevra pe care o folosisera cu un an inainte minerii din Valea Jiului, aceste forte lovesc pe la spate guvernul legitim, democratic constituit, retezand tendintele de modernizare si liberalizare socio-economica, aflate in plin avant si intarziand mult procesul inevitabil de aderare a Romaniei la sistemul de valori de tip occidental;
si dupa acest nou recul, eforturile de democratizare se reiau, in conditiile succedarii la putere a unor guverne din ce in ce mai conservatoare. Constientizarea progresiva a masei electorale si flexibilizarea pozitiilor conducerilor partidelor democratice duc la aceea ca, dupa un insucces electoral in 1992, o coalitie democratica sa preia puterea in 1996, pe calea alegerilor. Acest succes este dublat si de alegerea ca sef al statului a unei personalitati reformiste, dl. Emil Constantinescu, prin mobilizarea in favoarea sa, in turul doi al alegerilor prezidentiale, a electoratului celuilalt candidat reformist major, dl. Petre Roman.
Nu am facut acest excurs istoric din ratiuni academice sau platind tribut unui "viciu" intelectual al sistematizarii. Ca orice sistematizare, aceasta analiza e mai importanta prin ceea ce presupune despre viitor decat prin ceea ce spune despre trecut, e mai importanta prin desemnarea "casutelor" goale ale unei posibile extrapolari decat prin completarea "casutelor" aferente evenimentelor cunoscute.
Ce observam asadar din acest rezumat al confruntarii reforma-antireforma, democratie-comunism, Europa-Asia, viitor-trecut, Vest-Est, C.I.A.-K.G.B. (denumirile nu conteaza decat in masura in care descriu doua stari de spirit ireconciliabile), confruntare desfasurata in Romania ultimilor sapte ani? Observam ca, sistematic, fortele democratice sunt cele active, "ofensive", propunand si initiand schimbarea, in timp ce cele conservatoare sunt reactive, "defensive", opunandu-se acesteia. Mai observam ca maniera de actiune a fortelor democratice este transparenta si lenta, bazandu-se pe persuasiunea deschisa, de zi cu zi, a opiniei publice, in timp ce maniera de reactie a fortelor conservatoare este oculta si brusca, bazata pe punerea in aplicare la o data prestabilita a unor planuri de lovitura urzite in obscuritatea culiselor si invaluite in secret.
De aceea, extrapolarea analizei de mai sus ne conduce la concluzia ca este posibila chiar si in ziua de azi o contralovitura din partea fortelor conservatoare si ca aceasta se poate produce prin surprindere. Altfel zis, este randul "negrelor" la mutare.
Cartea de fata isi propune ca, in perspectiva unei posibile noi contralovituri a fortelor antireformiste, sa analizeze metodele susceptibile a fi aplicate, conexiunile externe susceptibile a fi utilizate, institutiile si, de ce nu, persoanele susceptibile a fi implicate sau folosite.
Exista, in prezent, o multitudine de termeni care descriu diverse fatete ale complexului de forte, relatii si interese care actioneaza conjugat pentru mentinerea Romaniei intr-o stare de democratie aproximativa, subdezvoltare si dependenta politico-economica. "O anumita parte a presei" vorbeste pe larg despre necesitatea "dekaghebizarii Romaniei", sugerand ca legaturile prea persistente si oculte intre segmente ale societatii romanesti si serviciile secrete sovietice, oricum ar fi ele rebotezate, sunt la originea tendintelor conservatoare. Alte persoane publice, inclusiv primul ministru Victor Ciorbea, vorbesc despre "desovietizarea" unor institutii dintre cele mai sensibile ale Statului roman, printre care Presedintia, S.R.I., S.I.E. etc., ca despre un obiectiv recent indeplinit sau in curs de desavarsire, in termeni politico-ideologici (si cateodata cu conotatii de ordin moral) problema se pune in sensul "decomunizarii" societatii romanesti. Se mai vorbeste despre necesitatea "intrarii in Europa" sau mai la obiect, despre cea a "aderarii la structurile euro-atlantice". Inventarul termenilor folositi ar putea continua, exercitiul risca insa a deveni pedant. in fond nici unul dintre acesti termeni nu este incorect, el nu e insa nici acoperitor, ci pune accentul pe una sau alta din laturile unui fenomen global de metamorfoza. Pentru ca societatea noastra, institutiile noastre, mentalul nostru colectiv si cateodata si cel individual au fost prea multa vreme incastrate in rigolile unui model aberant de pseudovalori, pentru a reveni in chip spontan si imediat la modelul "natural" al unei societati care n-a cunoscut trauma comunismului de Stat intinsa pe o jumatate de secol din istoria sa. De aceea "Dekaghebizarea" este un termen corect atata vreme cat se refera la aceasta metamorfoza din perspectiva necesitatii renuntarii la utilizarea serviciilor informative ale tarii ca politii politice, ca instrumente de spionaj al societatii civile, institutiilor liberale ori al cetatenilor. Termenul provine de la initialele "Komitet Gosudarstvennogo Bezopastnosti" (Comitetul Securitatii de Stat), institutie, formal inexistenta astazi, a unui stat, Uniunea Sovietica si el disparut nu inainte de a-si fi lasat demni mostenitori. Aparent, asadar, Dekaghebizarea ar parea o actiune fara obiect. In realitate, spiritul K.G.B.-ist perpetuat prin agentii sai inca activi in Romania, mai dainuie si se mai face simtit.
"Desovietizarea" descrie aceeasi metamorfoza din perspectiva istorico-geografica: Uniunea Sovietica nu mai exista si principalul ei succesor, Rusia, se afla la 1000 de km de granita noastra. Dar modul de productie asiatic, sistemul politic bazat pe teroare, pe castrarea elitelor si indobitocirea maselor, structura sociala proprie statului sovietic si satelitilor sai, n-au disparut si nu pot disparea peste noapte. Nu vrem sa cadem in maniheism si sa spunem ca aceste modele socio-politico-economice sunt necesarmente "rele", in timp ce modelele europene sunt necesarmente "bune"; poate ca modelele de tip asiatic sunt bune pentru popoarele Asiei mijlocii, aflate intr-un anumit stadiu de dezvoltare, intr-un anumit context cultural si care, iata, nu se grabesc sa imbratiseze modelul european de democratie dupa destramarea U.R.S.S., destramare la care aceste popoare au contribuit din plin. Un lucru este cert, insa: pentru Romania, cu istoria ei, cu religia ei, cu originea poporului ei, cu contributia ei la cultura universala, cu traditiile si cu aspiratiile ei, singurul model acceptabil este cel occidental, european, democratic si liberal in sensul larg al cuvantului.
Termenul "decomunizare" surprinde latura ideologica a metamorfozei in chestiune si nu se refera atat la adaptarea sau respingerea unei anumite ideologii, cat mai ales respingerea modelului in care o anumita conceptie despre lume si viata devine ideologie de Stat. Pentru o mai buna subliniere a esentei fenomenului, sa punem in evidenta urmatorul paradox: intr-un sens profund, prin inertii si persistenta anumitor mentalitati, Romania ultimilor sapte ani, in care nu a functionat, legal sau ilegal, un partid comunist, a fost o tara mult mai "comunista" decat, sa zicem Franta sau Italia, tari in care partidele comuniste functioneaza legal si, iata, acced chiar la putere. Paradoxul consta in aceea ca prin "decomunizare" intelegem o componenta a transformarii Romaniei iliesciene, in care partidul comunist era prohibit intr-o tara mai apropiata de modelul francez sau italian, tari in care partidele comuniste isi pun fara rezerve felinarul rosu la poarta.
Se pune intrebarea: la urma urmei, la ce serveste o Dekaghebizare, daca ea e urmata de o C.I.A.-izare, MOSSAD-izare, Deuxieme-Bureau-izaresau, Doamne-fereste, Intelligence-Serviceizare? intrebarea a fost de altfel pusa, cu naivitate de unii, cu perfidie de altii. Fireste, orice tara este indreptatita sa-si aiba propriile servicii de informatii si nu pledam pentru ca cele ale Romaniei sa fie la remorca unor servicii speciale straine. Pledam insa pentru ca acestea sa abandoneze stilul kagebist si sa adopte odata cu intreaga societate romaneasca, stilul occidental. Adica, stilul acelor servicii speciale care NU isi suspecteaza "de plano" propriii cetateni, pentru simplul motiv ca marea majoritate a cetatenilor, participanti prin mecanismul democratic la decizia privind structurile de autoritate, le simt pe acestea prietene, protectoare si legitime, nu ostile si uzurpatoare, cum erau percepute autoritatile comunismului de Stat. Stilul acelor servicii speciale care, pe care le avem ca model, NU au ca obiectiv eliminarea fizica a adversarilor, fie ei dizidenti individuali, elite sau chiar intregi clase sociale, ci doar punerea adversarilor in imposibilitatea de a dauna binelui public. Stilul acelor servicii speciale care NU isi propun colaborarea cu lumea interlopa ori adoptarea metodelor acesteia, rolul lor fiind prin definitie acela de aparator al Statului de drept. Stilul acelor servicii speciale care NU isi propun, ca obiectiv major al activitatii lor, spionajul economic si furtul de tehnologie, pentru simplul motiv ca ele reprezinta si apara societati concurentiale care produc tehnologii noi, care creaza, care inoveaza, care imbogatesc tezaurul de cunoastere al umanitatii, care se afla in avangarda progresului stiintific si, prin urmare, n-au de la cine fura cunostinte. Si exemplele ar putea continua.
Or, nu e un secret pentru nimeni ca, pana mai alaltaieri, cam de astfel de trebsoare se ocupa K.G.B.-ul si filialele sale din tarile socialiste. Mai grav, cel putin in cazul Romaniei, acest gen de activitati nu a fost stopat alaltaieri - a se citi in 1989 - ci a continuat si ieri - a se citi in ultimii sapte ani, ele trebuie stopate azi, pentru a nu se perpetua si maine si poimaine.
Care este secretul supravietuirii acestor structuri kagebiste? in primul rand, insusi caracterul lor ocult, capacitatea indelung exersata de a-si aplica diferite masti care de care mai credibile si de a actiona dindaratul lor catre indeplinirea telului propus. Cate intreprinderi comerciale, indeosebi cele de comert exterior, de transport ori de turism, nu erau in realitate oficine K.G.B., eventual controlate prin sucursalele acestuia de la Bucuresti, Budapesta, Praga, Sofia ori Berlin-Est? Cate din fundatiile umanitare, pacifiste, culturale, cate din publicatiile, organizatiile neguvernamentale si civice din Occident nu indeplineau acelasi rol ascuns? Cati dintre oamenii politici, cadrele militare si din structurile informative, din Vest ca si din "tarile fratesti" ale "lagarului socialist" nu erau in solda Moscovei actionand contrar intereselor propriilor tari? Cati dintre acestia nu au fost reactivati in 1989, nu au fost propulsati pe orbite ametitoare si in pozitii din care puteau controla destinele tarilor si popoarelor lor?
In al doilea rand, in cazul Romaniei, supravietuirea s-a datorat controlului absolut asupra elementului politic "emanat" in 1989 pana la nivelele sale de varf. Asa se face ca masuri evidente de inlaturare a acestui flagel nu au fost luate, au fost amanate sau simulate, legi clare avand ca obiectiv deconspirarea legaturilor oculte nu au fost promovate, iar numirile in pozitii-cheie s-au facut dupa principiul "lupul paznic la oi".
In al treilea rand, supravietuirea structurilor kagebiste s-a facut gratie elementului economic. Ale cui au fost cele mai prospere firme aparute peste noapte dupa 1989? Cine a preluat controlul asupra unor uriase resurse de valuta, abil disimulate prin conturi elvetiene? In folosul cui s-au derulat cele mai avantajoase contracte externe aflate in curs in momentul evenimentelor din decembrie? Cine sunt "investitorii strategici" straini de origine romana, recrutati din randul celor care au "fugit" sau au "ramas" in Vest in conditii suspecte cu zece-cincisprezece ani in urma si ai cui bani ii investesc ei de fapt? Cine avea conexiuni cu traficantii internationali discreti si platitori in "cash", de la arme si pana la nasturi, de la uraniu si pana la chiloti de dama? Disparitia formala a Partidului si a Securitatii nu a insemnat altceva pentru acesti tovarasi, revopsiti domni (si inca ce domni!) decat disparitia controlului asupra activitatii lor, nu insa si incetarea acestei activitati. Or, daca numele firmelor dezvoltate prin "initiativa individuala" de acesti "intreprinzatori privati" poarta, toate, nume care mai de care mai anglo-saxone pline de x-uri, de y-uri si de w-uri, daca contabilitatea lor (cea de aratat la fisc) se face, conform legii, in sistem francez, rapoartele secrete, reale, de activitate se redacteaza in continuare cu litere chirilice! in aceste conditii, este oare de mirare ca Romania nu a fost invitata sa intre in randurile N.A.T.O.? Atata vreme cat pe teritoriul Romaniei actioneaza structuri a caror ratiune de a fi este distrugerea sistemului de valori occidental si inlocuirea lui cu un model asiatic, fie ca se cheama panslavist, comunist sau "democratie originala", pot fi invinovatiti decidentii din cadrul N.A.T.O. pentru aceasta optiune? Atata vreme cat oameni indoctrinati pana in maduva oaselor cu ura impotriva sistemului capitalist, liberei initiative, proprietatii private si celorlalte valori occidentale au ocupat pe fata si continua sa ocupe, in mod ocult, pozitii cheie in societatea romaneasca, putea tara noastra sa faca parte din N.A.T.O., organizatie a carei ratiune de a fi este tocmai apararea acestor valori? Acesti din urma sapte ani au constituit un interval de reflectie suficient de lung pentru fiecare din noi. Unii dintre colaboratorii regimului comunist, aflati dupa 1989 in situatia de a alege liber, au dezavuat acel regim si au aderat prin fapte si atitudini la sistemul de valori occidental. Altii au preferat sa ramana cantonati in vechile optiuni. Este dreptul lor sa nostalgieze dupa romantica perioada a colectivizarii, cand duceau ei "munca de convingere" cu ciomagul si cu pistolul. Este dreptul lor sa infiereze, macar verbal, "odioasa burghezo-mosierime", in absenta posibilitatii de a-i mai baga la canal pe reprezentantii acestei clase sociale. Dar nu este dreptul lor sa impiedice in continuare, prin cramponarea de niste pozitii nedrept dobandite, evolutia normala a Romaniei catre familia de tari din care face parte in mod natural, catre sistemul de valori catre care se simte atrasa in chip firesc.
In noiembrie 1996 Romania a trait, practic, a doua Revolutie. Poate mai putin spectaculoasa decat cea din decembrie 1989, dar poate mai profunda. Cu experienta anului 1989 in minte, romanii trebuie sa vegheze ca sa nu le fie furata si aceasta Revolutie. Sa nu se mai repete situatia prin care vinovatii s-au transformat in acuzatori, victimele in acuzati, comunistii in democrati, minerii in forte de ordine si profitorii dictaturii in stapani cu acte-n regula ai Romaniei democratice. Pentru aceasta insa trebuie luminate ungherele cele mai intunecoase ale hatisului de cardasii politico-economico-administrative, trebuie puse in evidenta si taiate fara ezitare, toate firele rosii prin care sunt manevrate, de la Moscova, marionete cu chip de oameni politici sau de oameni de afaceri, cu uniforma de general, sutana de episcop sau roba de magistrat, cu statut de oameni de cultura sau de ilustri condeieri din presa, cu tescherea de bancheri, frac de diplomati sau loden cenusiu de agenti secreti. Pentru aceasta trebuie pus degetul pe rana, trebuie identificati si papusile si papusarii, trebuie aratat fara teama si fara false pudori cine ce rol joaca, cine ce vina poarta.
Este ceea ce ne propunem sa facem in aceasta carte.
Asa cum am aratat mai sus, oamenii aflati in solda K.G.B.-ului sau afiliati ideologic la acesta, s-au infiltrat in toate structurile de influenta ale societatii romanesti si isi exercita, din ascunzisurile lor, influenta nefasta. Vom urmari si devoala aceste retele, analizand sistematic toate compartimentele susceptibile sa contina asemenea forte, respectiv:
Structurile societatii:
a) clasa politica;
b) clasa antreprenoriala;
c) elita culturala.
Institutiile societatii;
a) presa;
b) justitia;
c) biserica;
d) sistemul financiar - bancar.
Institutiile statului:
a) armata;
b) structurile informative;
c) diplomatia.
Informatiile pe care ne vom fundamenta analiza sunt atat de natura confidentiala, bazata de regula pe continutul unor dosare zavorate cu grija in seifuri ale unor servicii specializate, cat si de natura publica. In calitatea mea de analist politic specializat in probleme de mass-media, voi acorda o importanta deosebita acelui urias rezervor de informatie deschisa, aflata la indemana oricui, care este presa scrisa si audiovizuala; prin analiza, sistematizarea, compararea, urmarirea in timp si corelarea pieselor de informatie relative la un subiect dat se poate edifica o imagine noua, mai bogata si mai clara asupra subiectului, se poate asadar ridica informatia "bruta" si "anarhica" existenta liberin societate, la un nivel calitativ nou. Este procedeul predilect pe care l-am folosit in precedenta mea carte - "MASS-MEDIA SI DEZASTRUL P.D.S.R." - lucrare aparuta cu cateva luni in urma si ale carei concluzii si anticipari privind viitorul partidului d-lui Iliescu au inceput deja, iata, sa se confirme in urma Conferintei Nationale a P.D.S.R. din luna iunie. Este procedeul pe care il folosesc masiv si in aceasta carte; cititorul trebuie sa inteleaga ca am construit o ipoteza a structurii kaghebiste care sufoca si conduce Romania de mai bine de 50 de ani, pornind de la informatiile in exclusivitate aparute in presa.
II. DEKAGHEBIZAREA
STRUCTURILOR SOCIETATII
Vom urmari in cele ce urmeaza penetratia plosnitelor rosii controlate direct sau indirect de serviciile kagebiste, in randul clasei politice, ale clasei antreprenoriale si ale elitei culturale. Influenta determinanta a acestor straturi sociale asupra evolutiei Romaniei nu mai trebuie, credem, pusa in evidenta si tocmai din aceasta influenta decurge importanta primordiala a monitorizarii atente a eventualelor simpatii si optiuni pro-K.G.B. din partea elementelor ce le compun.
1. Dekaghebizarea clasei politice
Acordand respectul cuvenit protocolului si ordinii de precedenta emanate din acesta, vom incepe cu formatia politica ce se considera "principalul partid de pe scena politica" - P.D.S.R.-ul - si cu liderii sai. Despre dl. Iliescu si legaturile sale cu K.G.B.-ul s-a scris enorm, chestiunea facand chiar la un moment dat obiectul unui proces penal, intrat in istorie sub numele de procesul "Iliescu-K.G.B.-Ziua". Bazat pe marturii si probe indubitabile, ziarul "Ziua" demonstrase angajamentele pe care fostul presedinte al Romaniei si le luase fata de K.G.B. in perioada studentiei sale petrecute in Uniunea Sovietica. Pentru "ofensa adusa autoritatii" Presedintia de atunci i-a dat in judecata pe directorul cotidianului, Sorin Rosea Stanescu si pe ziarista Tana Ardeleanu (sa remarcam ca insasi incadrarea penala ceruta prin actul de acuzare eluda raspunsul la chestiunea esentiala: a colaborat sau nu Ion Iliescu cu K.G.B.-ul? Tribunalul nu trebuia deci sa analizeze si sa se pronunte asupra acestei intrebari esentiale pentru societatea romaneasca, ci asupra intrebarii cu totul secundare daca publicarea acestui adevar constituie sau nu o ofensa la adresa autoritatii). intr-o prima instanta, un complet de judecata aservit Puterii avea sa-i condamne pe cei doi ziaristi la ani de temnita pentru curajul dezvaluirii lor. Un tribunal echidistant politic avea sa corecteze ulterior aceasta eroare juridica, disculpandu-i total pe Sorin Rosea Stanescu si Tana Ardeleanu.
Demn de reamintit este urmatorul detaliu: a doua zi dupa pronuntarea acestei sentinte, intr-un editorial, directorul ziarului "ZIUA"II provoca deschis pe Ion Iliescu sa-i deschida proces de calomnie pentru afirmatia ca acesta ar fi colaborat cu K.G.B., aratand ca doar un asemenea proces ar putea face lumina in chestiunea esentiala a apartenentei sau nu a fostului sef al statului roman la serviciile secrete ale unui stat strain. Iliescu insa a tacut malc. Reiese cu claritate din acest episod ca fostul presedinte stia ca "proba veridicitatii" acuzatiilor lui S.R. Stanescu exista si a facut tot posibilul ca aceasta proba sa nu isi gaseasca calea catre justitie, care ar fi intarit astfel, cu autoritatea ei, concluziile ziaristilor.
Ar fi insa insuficient daca ne-am opri aici in analiza activitatii pro-K.G.B. a lui Ion Iliescu. in fond, intreaga activitate a sa dinainte si mai ales de dupa 22 decembrie 1989 pare in totalitate dedicata slujirii acestor structuri. Grupul conspirativ din care facea parte, alaturi de Virgil Magureanu, Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu, s. a, cunoscut de Securitate sub numele conspirativ de dosarul "CORBUL 1", "CORBUL 2", facea obiectul unei supravegheri atente din partea serviciilor romane de contrainformatii, a caror colaborare cu colegii sovietici nu se baza pe o incredere reciproca deplina. Dupa 1989, proiectat la repezeala si in mod misterios in fruntea Statului, Ion Iliescu se caracterizeaza prin obedienta fata de Uniunea Sovietica, mergand pana la solicitarea trimiterii de trupe sovietice in Romania; a trebuit sa functioneze simultan un complex de factori externi si interni, printre cei din urma numarandu-se opozitia elementelor patriotice din conducerea Armatei si a Securitatii, dar mai ales pozitia ferm anticomunista a populatiei, pentru ca acest vis sa nu devina realitate. Fara indoiala ca democratia romaneasca post-decembrista ar fi fost inca si mai "originala" decat a fost, cu cate un tanc sovietic la fiecare colt de strada, cu cate un pluton de soldati rusi beti in fiecare sectie de votare.
De fapt, ar fi fost o noua "democratie populara"!
Dar, intrucat n-a fost sa fie asa, dl. Iliescu s-a multumit sa faca tot posibilul pentru eliminarea opozitiei democratice, fie prin mijloace violente, ca pe 29 ianuarie, 18 februarie, 14-15 iunie 1990 etc., fie prin infiltrarea ei cu elemente ale politiei politice curand reinfiintate, mai intai sub numele de U.M. 0215, apoi sub cel de Serviciul Roman de Informatii. Sa recunoastem si in mijloacele violente si in cele "subtile" de actiune ale politiei politice, stilul, experienta si metodele dezvoltate de-a lungul timpului de organizatia care a purtat succesiv "glorioasele" nume de CEKA, GPU, OGPU, NKVD si K.G.B..
Un nou prilej pentru a-si arata devotamentul fata de interesele Moscovei a fost acela al semnarii grabite, alaturi de ministrul de externe Adrian Nastase si in ciuda opozitiei prim-ministrului Petre Roman, a Tratatului cu Uniunea Sovietica. Constientizat de opozitie, de aripa reformista din F.S.N. si de presa libera, Parlamentul de atunci nu s-a grabit sa rectifice injositorul Tratat cu un Stat muribund, pentru ca, in decembrie 1991 dl. Iliescu sa ramana fara partener de Tratat, U.R.S.S. sucomband fara glorie sub povara crizei interne ideologice, politice, sociale si economice.
Demna de remarcat este si reactia sefului Statului roman cu ocazia tentativei de lovitura de Stat de la Moscova din august 1991. in timp ce primul sau ministru, dl. Petre Roman riposta prompt si violent fortelor conservatoare printre care si K.G.B.-ul care incercau sa curme tendintele democratice de la Moscova, presedintele Romaniei se complacea intr-o lipsa suspecta de reactie, intr-o expectativa prelungita, cu speranta vadita intr-o victorie a fortelor conservatoare.
Poate si pentru atitudinea sa din timpul puciului de la Moscova avea sa plateasca Petre Roman o luna mai tarziu, cand democratia a dat inapoi din nou pentru un moment sub batele mineresti. in orice caz, faptul ca guvernul adoptase un program puternic reformist si ca reformele "amenintau" sa dea roade pozitive, pare a fi fost considerat intolerabil de catre Ion Iliescu. Rezultatul - apelul la ortacul Cozma si o noua mineriada.
Stilul imprimat de Felix Edmundovici Dzerjinski, supranumit "Felix cel de Fier", serviciilor secrete sovietice, este perfect recognoscibil in "modus operandi" utilizat in septembrie 1991: brutalitatea imbinata cu tradarea, ipocrizia altoita cu cinismul perfid.
Toate aceste actiuni cu caracter punctual sunt legate in mod vizibil de obiectivul slujirii intereselor Moscovei, de obedientele kagebiste. Mai putin vizibil, dar la fel de puternic legat de acest obiectiv si de aceste obediente este comportamentul politic al lui Ion Iliescu in perioada 1992-1996. Aparent, in aceasta perioada presedintele Romaniei n-a avut alt scop decat sa blocheze si in acelasi timp sa simuleze procesul de reforma, in realitate, prin aceste actiuni el nu facea altceva decat sa amane cat mai mult - in speranta sa, pana la calendele grecesti - momentul integrarii euroatlantice a Romaniei si in special admiterea tarii noastre in structurile N.A.T.O.. Ca acest curs de actiune servea de minune intereselor rusesti, nu mai e nevoie de demonstrat. Tot asa cum nu mai e nevoie de demonstrat ca el leza vital idealurile si sperantele romanilor.
Nici macar dupa noiembrie 1996, cand prin vointa populara Ion Iliescu si partidul sau au pierdut puterea politica, actiunile pro-K.G.B. si procomuniste ale acestora nu au incetat. Sicanarea desantata a executivului, cu scopul vadit de a frana reforma chiar si de pe bancile opozitiei, incitarea unor categorii socio-profesionale mai putin evoluate politic, nemultumite de costurile reformei si incapabile sa inteleaga caracterul inevitabil si tranzitoriu al acestora, la manifestari violente, se inscriu pe aceasta linie. Sa fie o intamplare ca, tocmai in momentul in care primul ministru, dl. Victor Ciorbea, se deplasa la Washington in speranta deblocarii "in extremis" a intrarii in N.A.T.O. in primul val, in Valea Jiului s-au declansat miscari revendicative de esenta comunista? Cum putea dl. Ciorbea sa-si convinga interlocutorii americani de stabilitatea in democratie a societatii romanesti, de angajamentul ei plenar pe calea reformei, cand vestile din Romania vorbeau de manifestatii cu caracter antireformist si de-a dreptul comunist? Si mai departe, sa fie o simpla coincidenta faptul ca aceste manifestatii au incetat de indata ce a disparut "pericolul" obtinerii de catre primul ministru, din partea americanilor, a unei schimbari de atitudine favorabile tarii noastre in chestiunea primirii Romaniei inca din primul val?
Intoleranta tipic bolsevica a d-lui. Ion Iliescu fata de opinii alternative in raport cu ale sale s-a vadit din nou, de altfel, cu ocazia recentei Conferinte Nationale a P.D.S.R.. Pentru ca a indraznit sa gandeasca diferit de "linia partidului", grupul condus de dl. Melescanu a fost exclus sau silit sa se autoexcluda din P.D.S.R.; in "vremurile bune" de acum 4 - 5 decenii, chestia asta s-ar fi lasat si cu cativa ani buni la Canal, ca sa mai mediteze tovarasii in liniste la democratia de partid si la principiul centralismului democratic. Dupa cum se vede, odata format, reflexul pavlovian al deversarii de adrenalina la vederea "dusmanului de clasa" nu dispare asa usor!
Partea proasta este insa ca aceasta reactivitate de tip bolsevico-kagebist este intru totul impartasita si de tovarasii din nomenclatura de partid ai d-lui. Iliescu. Nesatul posesiunii, acel"libido habendi" care-l indeamna pe dl. Adrian Nastase sa amaseze case peste case, tablouri peste tablouri, averi peste averi, ne-ar trimite cu gandul mai degraba catre un personaj tipic pentru acumularea primitiva de capital, catre "Avarul" lui Molliere, decat catre un propovaduitor al comunitatii de bunuri, lata insa ca, atunci cand nu e vorba de averea sa, de confortul sau si de orgoliul sau, prim-vicele de la P.D.S.R., dl. Nastase, se regaseste alaturi de dl. Iliescu pe terenul infierarii cu manie proletara a deviationismului de dreapta si a pactizarii cu dusmanul de clasa reprezentat azi de guvernul reformist al Romaniei. Tot cautandu-si destinul si vocatia pe sub fustele Partidului Comunist, dl. Nastase s-a impregnat de feromonii bolsevismului la fel de mult cat si dl. Iliescu la sedintele de instructaj ale tovarasului Bodnarciuk. Fara indoiala, insa ca stralucita cariera de ginerica de nomenclaturist a lui Bombonel ar fi greu de imaginat fara binevoitoarea obladuire a "organelor"; nu-i era doar ingaduit oricui sa beneficieze de privilegiile rezervate printisorilor rosii! Nu erau pentru oricine nici plimbarile prin cele strainataturi sub pretexte mai mult sau mai putin transparente, nici sinecurele bine platite, nici carierele profesionale cu grija netezite de maini nevazute, nici inchiderea ochilor la anumite gusturi si inclinatii intime cam deochiate si in orice caz incompatibile cu morala proletara ori cu codul penal in vigoare in acele vremuri.
Dusman de moarte cu Bombonel cel cu nuri de odalisca, dl. Dan Martian coboara din rasa dogmaticilor ascetici, severi, incruntati, ce par a-si repeta mereu in gand cele trei-patru idei cu care strabat viata, de teama de a nu uita cumva vreuna dintre ele. Atunci cand cele trei-patru idei mai sunt pe deasupra si idei comuniste, platitudinea personajului devine exasperanta. Fost lector la "Stefan Gheorghiu", dl. Dan Martian pare a fi singurul dintre colaboratorii "onorabilei institutii" care credea ceea ce propavaduia. Oplosit asadar din adanci convingeri stangiste sub aripa sarac - dar - curatului Ion Iliescu, profesorul de marxism-leninism se vede inconjurat de hrebenciuci, nastasi si paunesti care de care mai opulenti si se crede pe semne intr-un cosmar burghezo-mosieresc, asediat de rechini ai capitalului care-i dau tarcoale in mercedesuri prevazute cu girofaruri. Undeva, in departare, steaua cea rosie de pe turnul cel mai inalt al Kremlinului se transforma si ea, incet darsigurintr-un imens girofar calauzitor al maselor largi de miliardari. inspaimantat, profesorul scoate un tipat ascutit ca lupta de clasa, trezindu-l pe dl. Gherman care trudea din greu in prezidiu; profetic, el ridica dreapta pentru a blestema Vitelul de Aur caruia i se inchinau tovarasii sai de partid, ori poate pentru ca, apucand fulgerul razbunator al zeilor pagani, sa izbeasca necrutator purificand prin foc aceasta oranduiala cruda si nedreapta, ce lumea o imparte in mizeri si bogati. Dar, pe cand statea asa, cu bratul ridicat la ceruri precum statuia taranului rasculat din Piata Obor, aude ca prin vis vocea d-lui. Ion Iliescu: ". multumesc! Se abtine cineva? Este cineva impotriva? in unanimitate, dl. Adrian Nastase a fost ales prim-vicepresedinte al P.D.S.R.!"
Sa-l lasam insa pe dl. Martian prada angoaselor sale existentiale si sa trecem la dl. Miron Mitrea. Tovaras cu origine sanatoasa, cu dosar-beton, dl. Mitrea si-a ales in viata nobila profesiune de sofer, vocatie care i-a permis sa mediteze indelung, intre o bucsa si un cui poantou, la sensurile adanci ale existentei. Astfel si-a dat el seama ca lumea capitalului ii exploateaza crunt si napraznic pe cei multi si saraci si tocmai de aceea, pentru a inlatura aceasta stare de lucruri, se cuvine a intra el in randurile Partidului Democratiei Sociale din Romaania. Calculul distinsului neam-de-manivela s-a dovedit corect: prin intrarea in randurile cele mai din fata ale P.D.S.R., domnia sa a scapat de saracie si implicit de exploatarea cea atat de antipatica ce-i pandeste pe oamenii simpli si lipsiti de avere, conform axiomei de mai sus. Cum, dar, sa nu-i fii recunoscator marelui Lenin, cel care a demascat mecanismul exploatarii omului de catre om si care a facut posibil ca, prin lupta de clasa, acest raport sa se inverseze? Cum, dar, sa nu iei pilda lui Stalin, genialul carmaci care a cotit-o si el, de la o pozitie sociala umila si marginala catre varfurile ametitoare ale puterii, depasindu-i la scurtatura pe tovarasii de drum mai intelectuali, deci mai sovaielnici? Cum, dar, mai ales sa nu te simti tovaras intru spirit si sa nu-l iei drept model pe eficientul Felix Edmundovici, omul care a stiut, ca si tine, sa-si joace un rol principal mai mult prin culise?
Cam acesta este asadar tabloul conducerii la varf a P.D.S.R., surprinzand distributia reala de autoritate si influenta a principalilor actori. El nu este lipsit de analogie cu un tablou renascentist, cu tematica sacra. Undeva, deasupra, sus, sus de tot, dl. Ion Iliescu, in chip de Dumnezeu-Tatal, siesi suficient, da porunci in pachete de cate zece si imparte table ale legii trase la xerox pe lespezi de piatra format A4. In chip de porumbel alb, dl. Oliviu Gherman pluteste distins, imaterial si detasat deasupra prezidiilor, comitetelor si comitiilor ca duhul sfant deasupra apelor. Rastignit intre d-nii Nastase si Mitrea, precum Hristos intre doi talhari, dl. Dan Martian isi inalta privirea catre dl. Ion Iliescu si ii spune: "Tata, fa sa treaca de la mine acest pahar! La auzul cuvantului "pahar", dl. Nicolae Vacaroiu care, precum Toma Necredinciosul, se indoise o clipa, revine in sanul credintei, lata insa ca, printr-o transfigurare artistica demna de penelul unui Rubens, la picioarele crucii d-lui Martian regasim din nou figura planturoasa a d-lui Adrian Nastase in chip de Maria Magdalena imbracata practic doar in propria-i durere. Pletele bogate, curgand rau pe umerii rotunzi, dezvaluie mai mult decat acopera sanii grei cu areole roze, coapsele adanci, usor desfacute intr-o atitudine de extatica uitare de sine, spatele indelung patruns de fiorul dragostei divine.
Intr-adevar, imaginea de mai sus pare coborata dintr-o panza de Boticelli. Atata doar ca, pe tablita din capatul de sus al crucii din mijloc, in locul traditionalelor initiale I.N.R.I. - Isus Nazariteanul Regele Iudeilor - putem citi emblematicele initiale K.G.B. - Komitet Gosudarstvennogo Bezopastnosti!
Iertati sa fim ca ne-am abatut de la rigorile unei sobrietati autoimpuse si ca, pret de cateva pasaje, neam lasat pana sa zburde pe coclaurile unei simbolistici poate mai putin potrivite cu seriozitatea pe care o presupune gravitatea subiectului tratat in aceasta lucrare. Dar, ludic sau pedant abordand subiectul, concluzia e una si aceeasi: ca principal partid de guvernamant in perioada stagnarii, dintre septembrie 1991 si noiembrie 1996, P.D.S.R. este principalul vinovat pentru stoparea, practic, a reformei, pentru erodarea credibilitatii externe a Romaniei, pentru tentativa de compromitere, in ochii populatiei, a insusi sistemului de valori bazat pe democratie, economie de piata si Statul de drept (tentativa esuata de altfel, majoritatea covarsitoare a romanilor ramanand adepta acestor valori si fiind convinsa ca tocmai simularea si nerespectarea lor de catre fosta putere a condus tara catre criza actuala) si in consecinta P.D.S.R. poarta vina pentru esecul temporar inregistrat de aspiratia noastra de integrare euroatlantica. Asa cum au subliniat-o nenumarati oficiali si analisti politici occidentali, asa cum au declarat-o fara echivoc figuri politice de greutatea lui Bill Clinton, Helmut Kohl ori Jacques Chirac, in ultimele luni, dupa alegerile din noiembrie 1996, Romania a facut pasi imensi pe calea democratizarii si reformei; dar mostenirea anilor de stagnare nu poate fi compensata intr-un timp atat de scurt.
Traditia bolsevico-kagebista este insa generalizata ca stil de lucru la nivelele de varf si de mijloc ale nomenclaturii P.D.S.R.. Cum putem caracteriza altfel, de exemplu, maniera in care, la lasi, Ion Solcanu i-a exclus pe contestatari pentru simplu motiv ca si-au permis sa critice, in cadru organizat si in virtutea a ceea ce credeau ei a fi "democratia interna de partid", persoana satrapului pedeserist local?
Oare sistemul acesta piramidal, in care fiecare sefulet local are puteri discretionare pe care si le pastreaza nealterate atata vreme cat face cu osardie cuvenitele temenele catre "centru", nu este expresia cea mai clara a unei spiritualitati de tip asiatic, introdusa la noi de defuncta Uniune Sovietica dar care supravietuieste prin partidele totalitare de tip P.D.S.R., P.R.M., P.U.N.R., P.S.M., P.S. etc.? Si, evident, cazul de la lasi nu este singular. Am putea enumera o serie de alte exemple petrecute pe la organizatiile judetene P.D.S.R., daca recentele evenimente de la Conferinta Nationala P.D.S.R. nu ar fi demonstrat acest demers. intr-adevar, scenariul de la lasi s-a repetat identic la Bucuresti, demonstrand cu claritate oricui mai avea dubii sau iluzii, cum inteleg pedeseristii democratia, libertatea de opinie si confruntarea de idei si de la cine mostenesc aceste practici totalitare. O tara intreaga a vazut cum grupului reformist condus de Teodor Melescanu i s-a pus cu brutalitate pumnul in gura. Pentru ce?
pentru ca a indraznit sa aiba o alta parere fata de conducerea partidului. La comunisti, libertatea de opinie este buna sa fie afisata in statute si rapoarte triumfaliste, sa fie pretinsa de la adversarii politici, nu insa si sa fie aplicata in practica;
pentru ca a indraznit sa puna in discutie - in mod argumentat si intemeiat - prestatia liderilor care au dus partidul la dezastru in alegerile din iunie si noiembrie 1996. La comunisti, persoana liderului e sacrosancta, simplul fapt de a-ti pune intrebari in legatura cu ea e blasfemie, simplul fapt de a o mentiona in afara unui context laudativ si fara o revarsare de termeni elogiosi, e o tradare;
pentru ca a indraznit sa sugereze o atitudine civilizata, constructiva, fata de actuala putere. La comunisti ura fata de dusmanul de clasa e lege de baza si orice slabire a acesteia e condamnabila;
poate cel mai important dintre toate: pentru a fi indraznit sa vorbeasca. Sa vorbeasca in public, fara retineri si fara ipocrizie. La comunisti, ca si la mafioti, incalcarea "legii tacerii" - omerta - se pedepseste cu moartea. Moartea politica, atata vreme cat uciderea fizica a dizidentilor nu este (inca?) posibila.
De altfel, analogiile dintre mentalitatea bolsevico-kagebiste, perpetuata de P.D.S.R. si de aliatii sai si ceea ce se numeste "morala hotilor", adica mentalitatea lumii interlope, nu se opresc aici. Sa fie o intamplare ca, sub protectia premierului -pe atunci- Vacaroiu, "omul de afaceri" grec Peter Kaneghines isi construieste o terasa vizavi de sediul Guvernului, terasa care misuna de proxeneti si prostituate si tulbura linistea cetatenilor chiar sub ochiul "vigilent" al Executivului? Sa fie o intamplare ca un anume Puzdrea isi construieste in aceeasi perioada, un urias complex en-gros pe domeniul public fara aprobari in regula si obtinand profituri uriase din aceasta "afacere"? A trebuit sa survina alegerile din noiembrie si schimbarea de guvern pentru ca problema constructiilor ilegale - dintre care "complexul Puzdrea" este doar cazul cel mai notoriu si mai proeminent - sa se puna in termenii legalitatii si ai respectarii interesului cetatenilor. Sa fie o intamplare ca nava ucrainiana "Rostock", esuata de sapte ani in canalul Sulina, mai bloca pana de curand, aceasta importanta artera navigabila? Sa ne amintim ca tehnica "esuarii" deliberate de nave de sacrificiu a fost atent pusa la punct de K.G.B., ea vizand sabotarea unor ambarcatiuni de asa maniera incat sa provoace maximum de daune prin scoaterea din functiune pe timp cat mai indelungat al celor mai sensibile cai de navigatie, cum ar fi canalele porturilor New York, Rotterdam, Goteborg etc. Sa ne mai amintim ca timp de 7 ani regimul Iliescu s-a luptat - si da-i si lupta! - cu epava in chestiune, rezultatul fiind nu numai continuarea blocarii caii de navigatie, nu numai afectarea configuratiei zonei prin redistribuirea cursului de apa, ci si aruncarea -de asta data pe apa Sambetei - a milioane de dolari din avutul public. Numai "afacerea" cu grecul Elefterios Drosinos i-a adus acestuia 500.000 de dolari din trezoreria Statului, desi contractul prevedea clar clauza "no cure - no pay" adica plata oricarei sume de bani urma sa se faca numai in cazul inlaturarii epavei "Rostock". Vinovat: Serban Mihailescu, pe atunci secretar de Stat in Ministerul Transporturilor, actualmente deputat P.D.S.R. si ferit de ancheta penala pentru matraplazlacurile cu grecul, de umbrela imunitatii parlamentare oferita de P.D.S.R.. Aceeasi umbrela care-l protejeaza si pe celebrul deja deputat Bivolaru. Faptul ca, in ciuda evidentei pierderi de popularitate pe care i-o aduce tutelarea acestui personaj mai mult decat dubios, P.D.S.R.-ul il apara cu devotament, demonstreaza ca daca Bivolaru "ar vorbi" despre laturile oculte ale modalitatilor de acces pe listele P.D.S.R., costurile politice si de imagine pentru acest partid ar fi infinit mai mari. Si, iarasi, cum poate fi calificata practica de a oferi protectia partidului elementelor infractionale, personajelor de joasa conditie morala, altfel decat o practica comunista? Ne aducem aminte din relatarile celor mai in varsta ca, prin anii 1945 -1950, in criza de cadre si avand de infruntat repulsia poporului roman, partidul comunist atragea in randurile sale toata scursura satelor, toti indivizii aflati la marginea societatii, certati cu datina si cu legea, ocoliti de oamenii cinstiti, clienti ai puscariilor in perioada anterioara in care justitia functionase normal, fauna interlopa din randul careia Nicolae Ceausescu avea sa devina cel mai notoriu reprezentant. Este adevarat ca in schimbul protectiei Partidului aflat la inceputurile sale, lumpenii plateau prin activism si devotament in timp ce in ziua de azi ei platesc cash, in miliarde, aceluiasi Partid aflat in faza terminala; dar aceasta stare de lucruri nu schimba esenta morala a lucrurilor.
Nu poate mira pe nimeni, in aceste conditii, declaratia cadristului-sef al P.D.S.R., Octavian Cosminca, anume ca "nu face nici o diferenta intre guvernul Groza si guvernul Ciorbea". Aceasta, culmea, apropo de decizia celui din urma de a anula actul aberant al celui dintai prin care se "retragea nationalitatea romana" regelui Minai! intr-adevar, fata de ideologia P.D.S.R.-ului, fata de "conceptia sa despre lume si viata" si mai ales fata de "criteriile morale" cu care opereaza acest partid, nu exista nici o diferenta intre guvernul Groza si guvernul Ciorbea, tot asa cum nu exista nici o diferenta intre nedreptate si dreptate, intre minciuna si adevar, intre coruptie si principialitate, intre comunism si democratie.
A le cere pedeseristilor sa sesizeze diferentele dintre aceste notiuni e ca si cum ai cere unui daltonist sa sesizeze cele mai fine nuante cromatice.
Sub raport moral, P.D.S.R. reprezinta actualmente putregaiul societatii romanesti, care prin insasi existenta sa intineaza si tesuturile sanatoase invecinate. Atata vreme cat sistemul de valori occidental se afla la polul opus fata de ceea ce a propagat si propaga acest partid in viata publica romaneasca, nu e de mirare ca, pana in noiembrie 1996, nici nu se putea pune problema admiterii Romaniei in structurile euroatlantice si a integrarii ei in noua ordine mondiala. Iar timpul scurs de la acel moment al marii schimbari este prea scurt si piatra de moara a mostenirii pedeseriste atarnata de gatul noii puteri este prea grea, pentru a se fi putut obtine rezultate concrete pe calea integrarii mult dorite de 90 % din poporul roman.
Insa tandemul Iliescu-Nastase nu este singurul vinovat pentru actuala stare de lucruri, tot asa cum gruparea Iliescu-nu este singura forta politica a carei obedienta moscovita si a carei sistem de legaturi securisto-kagebiste si-au pus amprenta asupra actului de guvernare din perioada ultimilor ani. Vom vedea mai jos ca nici "gruparea reformista" din P.D.S.R. n-a fost mai breaza.
Am vorbit mai sus despre atitudinea brutala, kagebista pe care a avut-o "establishment"-ul pedeserist fata de aripa dizidenta din partid. "Gasca celor cinci" -Melescanu, Boda, Salagean, Enache si Cosea - a suferit un tratament similar celui aplicat "bandei celor patru" -aripa din cadrul Partidului Comunist Chinez incluzand-o si pe vaduva lui Mao Tse-dun, care a pierdut lupta pentru succesiunea "marelui timonier", deschisa imediat dupa moartea acestuia. Sa nu uitam insa ca, trunchi sau ramura disidenta, avem de-a face cu lemn din aceeasi esenta, fie ca e vorba de P.D.S.R.-ul ramas in jurul cuplului Iliescu-Nastase, fie ca e vorba de cel pornit sa intemeieze un nou partid - Alianta pentru Romania. Printr-o confuzie de termeni, gruparii Melescanu i s-a atribuit eticheta de "aripa reformista". Este adevarat ca "cei cinci" doreau sa reformeze partidul a carui scleroza si incapacitate politica devenise evidenta; dar prin extrapolare hazardata si confuzie de termeni s-a ajuns sa se inteleaga ca acesti domni ar dori o reformare de esenta a societatii romanesti ca ar fi reformisti in sensul larg si profund al termenului. Or, disidenta din P.D.S.R. nu si-a propus asa ceva, nu s-a manifestat in acest sens si nu exista indicii ca ar fi realmente vorba de o forta politica reformista de genul Partidului Democrat sau al Conventiei Democratice. Este adevarat ca, in Parlament, cu ocazia discutarii recentei motiuni de cenzura la adresa guvernului, dl. Cosea a avut o interventie moderata in raport cu tonul uzual al pedeseristilor. Dar aceasta interventie, tardiva de altfel, vine din partea unei persoane care a fost nu ministrul culturii in guvernul P.D.S.R., nu ministrul apelor nici al sportului, ci chiar ministru de Stat si ministrul Reformei in cabinetul Vacaroiu. Or, atata vreme cat este unanim recunoscut ca acest cabinet n-a facut altceva decat sa simuleze si sa franeze reforma, primul vinovat pentru aceasta este tocmai ministrul Reformei! Daca ar fi fost o personalitate atat de reformista cat se pretinde a fi azi, dl. Cosea putea fie sa profite de pozitia-cheie, pentru demararea reformei, in care se afla, pentru a promova o reforma reala, fie daca sesiza ca una dintre singurele doua forte situate deasupra sa - premierul Vacaroiu sau presedintele Iliescu - se opune reformei, sa-si dea demisia facand public totodata motivul acestui gest. Or, "reformistul" de azi Mircea Cosea nici n-a promovat reforma cand ii statea in putere s-o faca, nici nu s-a delimitat de fortele evident antireformiste. De fapt, in afara de un scandal de natura sexuala, de un mare numar de plimbari prin strainatate, de aranjarea catorva prietene pe la posturi caldute in tari cu climat ageabil si de cheltuirea fara noima a fondurilor provenite din Occident pentru campania de privatizare (esuata in cele din urma), dl. Cosea nu s-a remarcat, in calitate de ministru al Reformei, prin nimic!
Faptul ca s-a putut crea aceasta confuzie si ca gruparea Melescanu-Cosea a putut fi receptata ca "reformista" de o parte a presei merita o analiza mai atenta. O serie de publicatii au actionat concertat in acest sens, in virtutea obedientei pe care i-o datoreaza lui Virgil Magureanu, dirijorul din umbra al Aliantei pentru Romania - subiectul va fi dezvoltat pe larg in capitolul dedicat dekaghebizarii presei. O alta parte insa a fost indusa in eroare, a vadit lipsa de profesionalism, a cazut victima confuziei de termeni discutata mai sus ori pur si simplu s-a aliniat unui curent de moda. Consideram ca, "sponsorizata" politic fiind de omul cu dosarele din Romania si totodata vechi complotist pe o linie politica agreata de K.G.B. - ne referim la "profesorul" Virgil Magureanu - Alianta pentru Romania e o grupare care nu trebuie sa fie tratata cu superficialitate si lipsa de profesionalism de catre presa independenta.
Pentru ca, iata cine sunt principalii sai exponenti, in afara de "play-boy"-ul Mircea Cosea, seducatorul amant surprins de presa in exercitiul functiunii, il avem pe baschetbolistul Melescanu, sotul si totdata opera sotiei sale Felicia, care se doreste un fel de Hillary Clinton de Dimbovita, scop in care i-a bagat in gura barbatelului, in loc de saxofon, un trabuc gros menit sa-i dea un aer mai intelectual. Sigur ca, asemeni unei Naomi Campbell sau oricarui alt top-model international, manechinul de inalta clasa Teodor Melescanu arata bine ori cu ce l-ai impodobi - trabuc, saxofon sau flasneta de cantat imnuri de slava in fruntea Comitetului de sprijin al candidaturii lui Ion Iliescu la trecutele alegeri. Dar un lucru e clar: in familia Melescanu se produce o profunda diviziune a muncii: unul este cu partea de "look" si alta este cu partea de gandire. La urma urmei, cine spune ca barbatul trebuie sa aiba cap si femeia sa aiba picioare lungi? Sa terminam cu aceste prejudecati - iata ca se poate foarte bine si invers!
Nu e nici un secret faptul ca, in timpul regimului comunist, dl. Melescanu a ocupat posturi privilegiate in diplomatie si a indeplinit lungi misiuni la Geneva si in alte puncte critice ale planetei. in ciuda acestui fapt, tinand seama de imprejurarea ca performantele si calitatile intelectuale ale domniei-sale sunt mai mult. fizice, ne indoim de zvonurile ca simpaticul Teo ar fi avut un grad inalt si ar fi ocupat un post cheie in Securitate. Nu credem - cel mult un agent mediocru, acolo, selectat mai mult pentru reprezentativitate. Nu acelasi lucru se poate spune insa despre colegul sau de "dizidenta" pedeserista, dl. Viorel Salagean, ale carui legaturi cu dl. Virgil Magureanu l-au impins si i-au dat sperante a candida, in 1992, la presedintia Romaniei, in cadrul unei vaste actiuni diversioniste de donare a prezidentiabililor in scopul dezorientarii electoratului. Actiunea diversionista s-a repetat si in 1996, pe o scara mai larga, insa de asta data fara succes.
Trecand mai repede peste nesemnificativul Marian Enache - sarguincios, de altfel, cepeunist si parlametar iliescian din prima legislatura, autor al ridiculei Proclamatii de la Podul Inalt prin care se voia a se da o lovitura zdrobitoare Proclamatiei de la Timisoara - sa ne oprim la "hipopotamul transpirat" dl. losif Boda. Modest politruc in cadrul Academiei "Stefan Gherghiu" pana in 1989 si, se zice, infiltrat de Securitate in preajma lui Iliescu in misiune de lupta cu ochiul si timpanul, dl. Boda a continuat sa transpire alaturi de Iliescu si dupa revolutie, simuland devotamentul fata de acesta dar in realitate urmarindu-si propriile interese ca si pe cele ale "legaturii sale superioare", dl. Magureanu. Prieten de taina cu Ion Cristoiu, dl. Boda s-a folosit de paginile "Evenimentului zilei" pentru a-si slefui lent si sarguincios imaginea, dandu-i in acelasi timp sefului sau de la Cotroceni iluzia ca "lucreaza" la slefuirea imaginii Presedintelui. Cand insa a primit ordin de la Magureanu sa se duca ambasador in Elvetia pentru a se ocupa de resursele banesti pe care directorul S.R.I. le adunase, pe semne din mici economii de cosnita, el s-a dus ambasador in Elvetia, tot asa cum mai apoi, la ordin, a calatorit in Extremul Orient pentru afacerile conduse prin diversi intermediari de acelasi Magureanu. in calitate de sef al campaniei prezidentiale a lui Ion Iliescu, losif Boda este responsabil pentru toate nenumaratele marlanii petrecute cu ocazia si in cadrul acelei campanii, prea multe si prea bine cunoscute pentru a le mai enumera acum.
Iata dar care este "alternativa" emanata din cadrul P.D.S.R.-ului: din punctul de vedere al problematicii luate in discutie de noi in aceasta carte, ea nu se deosebeste cu nimic de oferta pedeserista originala!
Dar P.D.S.R.-ul nu si-a realizat singur "opera" de anulare, pentru o lunga perioada de timp, a sanselor de integrare euroatlantica a Romaniei. Din perspectiva timpului, cel mai devotat lacheu, cel mai credincios catel al sau se dovedeste a fi fost Partidul Romania Mare, proprietatea lingaului ceausist Corneliu Vadim Tudor. De multe ori, cand calitatea de principal partid de guvernamant, sau poate o jena elementara, nu permiteau P.D.S.R.-ului sa-si exprime clar optiunile antioccidentale, o facea P.R.M.-ul in locul sau, acestui partid fiindu-i total necunoscute notiuni precum cele de "jena" sau "bun simt". P.R.M. este un partid fatis nationalist, sovin, antisemit, extremist si nostalgic dupa randuiala comunista. Elogiile la adresa lui Nicolae Ceausescu sunt frecvente in fituicile acestui partid - saptamanalele "Romania Mare" si "Politica" - ale caror scribi par a trai si azi in "epoca de aur", a-l omagia in continuare, tarifat pe "marele carmaci", a-si "aduce aportul" la Festivalul National "Cantarea Romaniei", a doini din frunza verde de parai "maretele realizari", a adula pentr-un toi si doi covrigi tot ceea ce detesta un intreg popor. Nu e de mirare ca acest partid - relicva a comunismului este ocolit de toate formatiunile politice, nu e bagat in seama de nimeni, nici macar de cei pe care-i injura grosolan si care socotesc mai onorabil sa-l ignore decat sa se compromita raspunzandu-i, nu e de mirare ca pana si P.D.S.R.-ul, cand solicita sau accepta serviciile P.R.M.-ului, o face cu jena si cu discretie, nu e de mirare ca, in ziua de azi, a fi criticat de P.R.M., de fituicile sale sau de liderul sau, a devenit un veritabil titlu de noblete, un certificat de validare a unui comportament public demn, echitabil si democratic. Nu-i de mirare ca insasi notiunea de patriotism sufera, adjudecata si compromisa fiind de aceasta gasca de nostalgici, care declara, printre altele, ca organismele internationale "ne pun in genunchi pe coji de nuca", in speranta de a excita xenofobia in randul romanilor pentru a o putea exploata politic in folos propriu. in opinia - declarata public! - a acestor stafii ale comunismului, Nicolae Ceausescu cel care i-a facut pe romani sa manance salam cu gheare de sobolani, platit si acela cu ore si ore de stat la cozi infernale, era nici mai mult nici mai putin decat "un patriot"! Cel care a demolat cu furie oarba monumente ale istoriei nationale, biserici, cartiere intregi din toate orasele tarii, pentru a le inlocui cu cvartale hidoase de "cutii de chibrituri" in care romanii sa duca o viata de albine lucratoare intr-un stup, este creditat de acesti tovarasei cu o netarmurita "dragoste de popor"! Cel care s-a pus cu trup si suflet in slujba Moscovei simuland independenta fata de aceasta pentru a putea mai bine spiona, fura tehnologii, submina interesele Vestului si slujii pe cele ale Estului, e declarat "bun roman" de catre oameni aflati si azi, cu sau fara acte in regula, in solda aceluiasi etern si omniprezent K.G.B.!
Partidul Romania Mare este cel care militeaza fatis pentru reintroducerea dictaturii in Romania si face elogiul acestei forme de guvernamant. in logica sa falsa si perversa, dictatura este singura capabila sa refaca rezerva valutara a tarii, intrucat a facut-o deja in trecut. Sa remarcam insa ca, in realitate, atunci cand vorbesc de miliardele de dolari acumulate de Ceausescu, peremistii nu se refera la rezervele valutare ale Tarii ci la cele ale familiei dictatoriale care dispunea cum voia de acesti bani si in orice caz nu in folosul poporului roman care ii muncise de fapt. Este adevarat ca Ceausescu a lasat in tezaurul public trei sau patru miliarde de dolari, pe care rapiditatea derularii evenimentelor din decembrie 1989 i-a impiedicat sa-i "puna bine". Dar acesti bani au fost acumulati, in principal, prin exploatarea fortei de munca ieftine a unui popor transformat intr-un popor de sclavi, al carui consum era redus la minimum de subzistenta si a carui "entuziasm" productiv era stimulat prin mijloace coercitive. Acesta e singurul mod prin care o noua dictatura ar putea "reface rezerva valutara": prin inchiderea granitelor, fixarea arbitrara a cursului valutar, confiscarea valutei de la cei care o detin sau o pot castiga, reintroducerea muncii obligatorii de sapte zile pe saptamana contra unui salariu de minima subzistenta, exportul hranei de la gura populatiei, penuria de produse alimentare, cozile de opt ore pe zi pentru a nu lasa timp omului sa se gandeasca la destinul sau si puscaria pentru cine carte stie! Iar de aceasta "rezerva valutara" acumulata cu atatea sacrificii ar urma sa beneficieze exclusiv noul dictator si noua sa camarila (apropo, oare pe cine are in vedere C.V. Tudor pentru rolul principal intr-o dictatura?).
Am aratat mai sus ca Ceausescu a lasat in tezaurul public trei sau patru miliarde de dolari, bani care in realitate dispunea cum voia, dar trebuia sa indeplineasca, cat de cat, unele formalitati pentru a-i pune in miscare. Acesti bani reprezentau insa mai putin decat fondurile de care dispunea dictatorul, cu titlu personal si fara a da nimanui nici o socoteala de folosirea lor; conform declaratiilor generalului loan Mihai Pacepa, fost conducator al Directiei Informatii Externe (D.I.E.) din cadrul Securitatii: "Conturile lui Ceausescu contineau mai multa valuta decat toate seifurile Bancii Nationale si ale Bancii Romane de Comert Exterior"!
Cine dispune actualmente de acesti bani? Cum ii foloseste? in interesul cui? Sunt cateva dintre misterele de nepatruns ale ultimilor opt ani. Un lucru e cert insa: acesti bani nu au fost vreodata si nu sunt folositi in folosul poporului roman, dupa cum niciodata "rezervele valuare ale tarii" acumulate de vreo dictatura nu vor fi folosite in folosul celor ce le-au produs!
Am vazut asadar care este pretul muncii din perspectiva unei mentalitati dictatoriale, de tip bolsevico-kagebist. Sa vedem care este pretul vietii omenesti din aceeasi perspectiva. Dupa cum se stie, in anii '20-'30 a acestui secol, principala ratiune de a fi a serviciilor sovietice de spionaj extern era lichidarea fizica a persoanelor din emigratia rusa care, din strainatate criticau sistemul sovietic nou instaurat. Cel mai mare "succes" pe aceasta linie a fost asasinarea in Mexic a lui Lev Trotsky, concurentul lui Stalin la sefia Partidului Comunist, asasinare executata printr-o lovitura de piolet In cap de catre un apropiat al victimei. Dupa realizarea acestui "vis" al lui Stalin, serviciile de informatii externi ale Moscovei si-au indreptat intr-o proportie sporiti atentia catre activitati precum spionajul militar, cel economic, influentarea si dezinformarea societatilor democratice occidentale, s.a.m.d., activitati care daca nu erau in sine foarte onorabile, cel putin nu aveau crima ca scop primordial. Totusi, aceasta latura a activitatii K.G.B.-ului, vizand suprimarea persoanelor incomode, continuat sa existe in sanul sinistrei organizatii si s-a transmis si la organizatiile-fiica, inclusiv Securitatii romane. Conform generalului Pacepa, acest gen de operatiuni primisera in jargon denumirea de operatiuni "ude" prin contrast cu cele "uscate", care nu presupuneau crime.
Exista indicii serioase ca traditia operatiunilor "ude" a fost transmisa de Securitate unora din serviciile de informatii ale Romaniei post-decembriste. Un exemplu concludent in acest sens este cazul Culianu. Reputat om de stiinta, profesorul Culianu era si un bine cunoscut critic al regimului Iliescu. El a fost gasit asasinat intr-un WC public, avand in buzunar doua bilete de avion pentru Romania, pe numele sau si al logodnicei sale. Foarte recent, pe 24 iunie a. c, ministrul de interne Gavril Dejeu a primit asigurari din partea Biroului Federal de Investigatii al S.U.A. (F.B.I.) ca asasinul lui Culianu se afla pe teritoriul Romaniei. Principalii suspecti par a fi S.R.I., S.I.E., Tarom (organizatie care, asa cum vom arata, a functionat ca oficina a Securitatii) si "omul de actiune" al lui Ion Iliescu - Gelu Voican Voiculescu.
Adevarul juridic in cazul asasinarii profesorului Culianu pare, la aceasta data, greu de stabilit, lata insa cum reactioneaza Partidul Romania Mare la aceasta actiune de tip kagebist: "Dar cea mai infioratoare crima a celui refugiat in megalopolistul gangsteresc numit Chicago (profesorul Culianu - n.a.) este dezvaluita. intr-o apologie gretoasa dedicata acelui excrement peste care nu a curs destula apa in acea toaleta letala special pregatita pentru el de destin. Duhoarea aceea din Chicago ne reproseaza noua ca Eminescu ne-a invatat sa ne iubim patria ca pe cel mai pretios dar. in viziunea ce fierbea si fermenta in creierul de fecale al lui Culianu, Eminescu si doar Eminescu este vinovat ca romanii sufera de patriotism - care ar fi chiar o boala psihica. El este unul dintre subordonatii privilegiati ai celor ce doresc ca Romania sa se transforme intr-o colonie divizata, usor controlabila de magnatii «supermetropolei» carora li s-au vandut".
lata cum vede si Ted Anton, in cartea sa de analiza "Eros magie si asasinarea profesorului Culianu" (aparuta recent la editura Nemira) raporturile dintre Partidul Romania Mare si Ted Anton, in cartea sa de analiza "Eros magie si asasinarea profesorului Culianu" (aparuta recent la editura Nemira) raporturile dintre Partidul Romania Mare si asasinatul din Chicago: "Amenintarile cu moartea la adresa altor scriitori s-au intensificat. Romania Mare l-a atacat pe prietenul lui Culianu, Vladimir Tismaneanu, profesor la Universitatea din Maryland: «Fereste-te tradatorule, deratizarea e pe urmele tale». La Washington, Dorin Tudoran a inceput sa primeasca amenintari care il numeau pe Culianu. «Am primit telefoane care spuneau: Te vom trimite pe urmele prietenului tau, Culianu». in cele din urma, F.B.I.-ul din San Diego i-a identificat si prins pe romanii care telefonau, tata si fiu, care nu au divulgat de ce sau pentru cine actionau. in Grecia, la Atena, prietenul din studentie al lui Culianu, Victor Ivanovici, a fost amenintat de doua ori in cursul saptamanii in care aparuse articolul sau despre asasinat. Cele mai multe din aceste mesaje utilizau limbajul arhaic al nationalismului mistic al Garzii de Fier. Scrisorile primite de Victor aveau chiar ortograme iesite din uz. Observatori avizati spuneau ca aceasta este o veche tactica a Securitatii. in cartea sa, «Orizonturi rosii», Ion Pacepa relateaza in detaliu campanii internationale de compromitere in care Securitatea folosise retorica nationalista pentru a intimida disidentii, inventand uneori noi grupuri de extrema dreapta.
La 28 februarie 1992, un articol din Romania Mare celebra abject, in mod public si cu satisfactie, uciderea lui Culianu. «Atras de erosul si magia Renasterii si calatorii in afara lumii acesteia», scria Leonard Gavriliu, Culianu «are in sfarsit posibilitatea de a-si face cercetarile». Stilul era o sinteza a retoricii agresive a extremei drepte care capatase o noua vigoare in stilul mai nou, obscen, al anilor 1990. «Este imposibil sa treci cu vederea, daca esti cu adevarat Roman, abominabila crima facuta de pigmeul din Chicago. IMPOTRIVA CULTURII ROMANE. Cadavrul din closet a demolat totul: proza noastra, poezia, dramaturgia, artele, cinematografia, filozofia etc. ucigand toata speranta noastra pentru maine, cu toate ca, luati bine aminte, articolul sau fusese oferit spre publicare dupa caderea ireversibila a regimului comunist».
Ziarul Romania Mare a fost raspandit - si este in continuare trimis - la toate institutele est-europene din America de Nord, cu toate ca nici unul dintre ele nu I-a cerut si nu-l comanda. Articolul a retrezit interesul F.B.I.-ului chiar in momentul in care detectivii din Chicago gasisera ceea ce parea prima pista serioasa".
Cum se raporteaza Partidul Romania Mare la principalele evenimente politice interne din ultimul timp? Reforma accelerata a guvernului Ciorbea este privita ca o "politica antinationala a guvernului romano-maghiar de la Bucuresti", demersurile de integrare euroatlantica sunt subminate din rasputeri, acordarea cetateniei romane regelui Mihai este un "act iresponsabil" de care beneficiaza "unul dintre cei mai mari raufacatori ai istoriei nationale" iar miscarile revendicative de tip comunist ale minerilor din Valea Jiului, in luna iunie a acestui an, sunt incurajate pe fata de conducerea P.R.M.. Dupa ce a salutat mineriada din 1991 prin intermediul presei sale, dupa ce a solicitat eliberarea lui Miron Cozma, principalul responsabil pentru tulburarile de atunci, prin vocea liderului sau CV. Tudor, iata ca alt lider al P.R.M., Ilie Neacsu, intervine la comandamentul politiei din Petrosani in legatura cu grevele si demonstratiile mineresti in momentul cand acestea se aflau la punctul lor culminant. Dezvaluirea de catre presa a inregistrarii discutiei purtate intre liderul P.R.M. si comandamentul politiei din Petrosani justifica pe deplin titlurile de prima pagina din perioada respectiva, care aratau ca "Minerii sunt manipulati de P.R.M.". Cat despre persoana desemnata de P.R.M. sa controleze evenimentele din Valea Jiului, Ilie Neacsu, acesta este un binecunoscut securist si editor al revistei de trista faima si extrema stanga "Europa". Conexiunea kagebista este asadar in floare!
Concluzia e una singura: nu putem sa intram in N.A.T.O. atata vreme cat electoratul constientizat, nu va elimina partidul extremist, antisemit, sovin si xenofob P.R.M. din Parlamentul Romaniei! Cine este dispus sa-si bage-n casa, de buna voie, un dusman de moarte? Ce tara democratica va accepta intr-o alianta democratica un Stat in care e posibil sa acceada la putere, prin demagogie si populism, un partid care poarta intacte ideologia, mentalitatile si metodele kagebiste? Corneliu Vadim Tudor face caz de "patriotismul" stapanului sau, Nicolae Ceausescu! Sa privim lucrurile in fata: Ceausescu a fost o sluga credincioasa a Moscovei, comunist pana-n maduva oaselor, el n-a desovietizat nimic, s-a prefacut doar in scopul de a insela Occidentul si de a obtine informatii si tehnologii pe care, pe filiera Securitate-K.G.B., se grabea sa le puna la dispozitia Uniunii Sovietice. in afara acestei diversiuni - care, ce-i drept, a inselat o vreme Occidentul - nu-i nici o deosebire intre Ceausescu si predecesorul sau, Gheorghe Gheorghiu Dej. O spunem raspicat: pana cand nu se va recunoaste ca Ceausescu a fost un tradator national, iar generalul Pacepa - un erou national, pentru ca a demascat legaturile sale oculte cu Moscova si rolul acestuia de agent dublu al K.G.B.-ului care afisa o "independenta" de opereta fata de U.R.S.S., servindu-i in realitate interesele, pana atunci Romania nu are nici o sansa sa fie primita in N.A.T.O.!
Foarte recent, de altfel arhivele Securitatii au pus in evidenta un adevar stupefiant: prin serviciile sale secrete in 1968 Ceausescu aflase ca N.A.T.O. nu are in vedere o riposta militara la o eventuala interventie a Pactului de la Varsovia in Cehoslovacia si a transmis aceasta informatie Moscovei. Tradand acest secret, el se face vinovat de inabusirea "primaverii de la Praga"!
Din pacate nu numai C.V. Tudor - cel care isi recunoaste starea precara a sanatatii mintale, afirmand in revista Romania Mare ca intr-o anumita situatie de depresie a fost silit sa se trateze cu "un pumn de medicamente de cap" - ci si alte personalitati publice isi redescopera vocatia de elogiatori de profesie ai lui Ceausescu.
S-au gasit chiar si-n ziua de azi, in presa "libera", lachei slugarnici ai defunctului dictator care, atunci cand premierul Ciorbea a vorbit despre desovietizarea Romaniei in lunile de dupa alegeri, au sarit in sus de trei coti (performanta atletica remarcabila de altfel, aceea de a sari pana la triplul propriei tale inaltimi!), afirmand fara jena ca desovietizarea Romaniei ar fi infaptuit-o Ceausescu. Jalnic (mega) editorialist, jalnic editorial, jalnica conceptie! Mult trebuie sa fi facut sluj cristoiul la usa lui Nicu Ceausescu, hapaind din zbor oasele aruncate dupa masa de acesta, pentru a se fi patruns de o asemenea idee! in realitate, premierul a avut dreptate: desovietizarea Romaniei a inceput dupa noiembrie 1996 si ea se continua si in prezent nu fara dificultati, asa cum rezulta si din volumul de fata. Ea nu continua de la sine, ci prin eforturile statornice ale fortelor progresiste, aflate actualmente la putere. intre acestea se distinge curentul cel mai reformist al coalitiei guvernamentale, reprezentat prin Partidul Democrat, caruia daca conjunctura politica i-ar "da mana libera" pentru desovietizarea tarii, acest proces s-ar desfasura mult accelerat. Buna credinta a conducerii majoritatii celorlaltor partide din coalitia guvernamnetala este si ea mai presus de orice banuiala, capacitatea lor de a actiona nestingherit pare a fi insa deseori subminata de "cartite" din interior.
Pentru ca, din pacate, nu putem afirma ca, conexiunea kagebista s-ar restrange doar la actuala opozitie ori doar la aripa stanga si extrema stanga a spectrului politic. Mentionand in treacat, mai mult ca pe o pata de culoare, cazul veleitarului politic Constantin Niculescu, tartorul Partidului Automobilistilor, fost candidat la Presedintia Romaniei, al carui comportament de satrap a fost pe larg pus in evidenta in presa, vom trece la partide mai serioase in randul careia filiera K.G.B.- Secu isi face simtita prezenta. Astfel, seful P.N.T.-C.D. Salaj, loan Puscas, se dovedeste a fi fost omul securitatii pus pe langa persoana lui Corneliu Coposu, cu sarcina sa-i spioneze miscarile si sa-i raporteze vorbele si actiunile. O comportare ciudata manifesta si senatorul P.N.T.-C.D. Corneliu Turianu, care ia apararea lui C.V. Tudor in chestiunea ridicarii imunitatii parlamentare a acestuia pentru infractiunea de calomnie si se opune modificarii legii in sensul permiterii vanzarii de teren catre cetatenii straini - modificare esentiala pentru atragerea de investitori straini, pentru deschiderea Romaniei catre spatiul vesteuropean. Dar daca in randurile P.N.T.-C.D. aceste cazuri par a fi mai degraba sporadice si se intalnesc la nivele ierarhice medii, cu totul alta este situatia in Partidul National Liberal. in conducerea acestui partid se gaseste un personaj - Viorel Catarama - a carui cariera profesionala ante-si post revolutionara este mai mult decat elocventa. Pana in decembrie 1989 dl. Catarama dobandise o inalta pozitie intr-una din intreprinderile socialiste de comert exterior - si se stie foarte bine de cine erau patronate aceste intreprinderi. in sectiunea dedicata dekaghebizarii serviciilor de informatii romanesti vom dovedi clar ca ele erau puternic infiltrate de agenti acoperiti ai securitatii si simplul fapt de a lucra, macar ca portar, intr-o asemenea structura presupunea un dosar "beton" si obediente clare. Daramite a primi insarcinari privind contacte cu cetateni straini, negocieri, frecvente calatorii in strainatate. Or, cine zice Securitate, zice K.G.B.!
Acesta este omul care s-a fofilat pana in functia de prim- vicepresedinte al P.N.L., retrogradat actualmente vicepresedinte, dar inca influent prin potentialul sau financiar si prin ascendentul asupra presedintelui Mircea lonescu Quintus si asupra altor membri din conducerea partidului printre care si actualul prim-vicepresedinte Valeriu Stoica. Despre activitatea de afacerist a d-lui. Catarama ne vom ocupa in capitolul dedicat dekaghebizarii clasei anteprenoriale, pentru moment ne vom ocupa doar de impactul activitatii sale politice asupra P.N.L.-ului si implicit asupra coalitiei guvernamentale. Presa a scos la lumina un document care dovedeste fara echivoc faptul ca P.N.L. primeste lunar milioane de lei de la Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri, controlat de Viorel Catarama. Altfel zis, marele Partid National Liberal este finantat cu banii pagubitilor din afacerea SAFI! Se rasucesc in mormant marii barbati ai neamului, Bratienii si Tatarestii, vazand ca partidul dus de ei candva pe culmi traieste azi de pe urma unor afaceri dubioase, din bani castigati prin exploatarea increderii unor deponenti de buna credinta, lasati cu buzele umflate de cei in onestitatea carora au avut incredere! Ce efect poate avea aceasta imprejurare asupra prestigiului si credibilitatii partidului? Ce efect pot avea indignatele si justificatele titluri de presa in genul: "Presedintele P.N.L. a mintit de la obraz cand a afirmat ca nu exista nici o legatura intre partid si SAFI"? Cui foloseste compromiterea P.N.L. si, prin el, a intregii coalitii guvernamentale, subminarea increderii in aceasta si in programul ei de reforma? Oare nu tocmai fortelor conservatoare, antioccidentale, care fac tot posibilul pentru intarzierea Integrarii noastre euroatlantice, pentru zadarnicirea incadrarii Romaniei in noua ordine mondiala?
Romania are nevoie sa se integreze plenar in lumea occidentala caracterizata prin democratie, economie de piata si Statul de drept, are nevoie sa intre in circuitul valorilor materiale si spirituale, fara restrictii si fara privilegii pentru fostii conducatori de ieri si de alaltaieri. Ea are nevoie de o reala spiritualizare si transparentizare a granitelor, de asa maniera incat nationalismul, sovinismul, extremismul sa-si piarda ratiunea de a fi, iar cei care excita si utilizeaza in folos propriu aceste fenomene sa-si piarda "obiectul muncii". Avem nevoie ca toate valorile noastre materiale -produse industriale si agricole, active productive si destinate sferei serviciilor, terenuri, active imobiliare etc. precum si toate valorile noastre spirituale, sa fie cotate pe o piata libera, sa fie evaluate just, sa intre intr-un circuit al schimbului de valori avantajos si pentru partenerii straini care vor fi astfel stimulati sa investeasca, sa efectueze transferuri de tehnologie, sa aplice tehnici manageriale moderne in Romania - dar si pentru romani, care vor fi astfel conectati deplin la o civilizatie de tip superior, la un mod de viata pe care l-am sperat totdeauna a fi si al nostru.
Numai prin eliminarea ramasitelor kaghebiste din viata noastra publica si in principal din randurile clasei noastre politice, aceste deziderat poate fi indeplinit!
Sa nu uitam ca dupa esecul de la Madrid am fost eliminati pierzand astfel trenul si catre Europa, pierzand si lumina de la capatul tunelului. Totusi pentru a reusi Romania trebuie sa aiba o economie pregatita, pentru aceasta trebuie insa ca si scena politica romaneasca sa aiba fason european. Altfel zis, prin optiunea unui electorat din ce in ce mai constient de propriul sau interes, in Parlamentul Romaniei trebuie sa ramana numai acele partide care fac parte din una dintre marile familii politice europene: social-democratia, crestin-democratia si liberalismul. Toate partidele antioccidentale, sovine, xenofobe, antisemite ori intr-un fel sau altul extremiste trebuie sa dispara din viata politica, odata cu liderii lor vetusti si cu ideologiile lor anacronice.
Numai astfel Romania se va putea sincroniza cu Europa democratiei si prosperitatii, numai astfel vom putea recupera anii de intarziere provocati de guvernarea rosie tutelata de Ion Iliescu!
2. Dekaghebizarea clasei antreprenoriale
"Majoritatea zdrobitoare a cadrelor din conducerea firmei Oltcit au fost ofiteri acoperiti sau colaboratori ai Directiei de Informatii Externe a Securitatii (D.I.E.)" -declara generalul loan Minai Pacepa. Si cum lupii - isi schimba parul, dar naravul - ba, cei mai multi dintre acestia functioneaza actualmente in cadrul colaborarii dintre fabrica craioveana si firma sudcoreeana DAEWOO, unde incearca sa fure tehnologia de la partenerul strain si produc, prin incompetenta tehnica, pierderi de 1000-1500 dolari pe masina fabricata - afirma aceeasi competenta sursa.
"Comertul cu armament era controlat de Securitate" declara alt general deosebit de bine informat - l-am numit pe Victor Stanculescu. Si acesti domni continua sa controleze diferite sectoare cheie ale vietii economice, in calitate de antreprenori privati sau de Stat. Revenind la generalul Pacepa: "La mijlocul anilor 1970 intregul TAROM a fost transformat intr-o organizatie acoperita de spionaj". Actualmente, TAROM-ul submineaza programul de reforma al guvernului Ciorbea provocand pierderi imense la fiecare zbor si organizand greve pentru a-l impiedica pe ministrul Transporturilor sa schimbe aceasta stare de lucruri. Pentru a nu se desparti de dragele lor aparate de zbor sovietice, care consuma de trei ori mai mult combustibil decat aeronavele moderne, occidentale, cu care trebuie dotata compania de zbor, lucratorii de la TAROM au mers pana acolo incat au blocat pistele de aterizare, punand in pericol siguranta zborurilor!
Si tot generalul Pacepa declara ca in perioada 1980-1989, tranzactiile cu armament ale Romaniei insumau fantastica suma de 10 miliarde dolari, declaratie despre care generalul Stanculescu afirma: "Informatiile date de Pacepa sunt cat se poate de reale".
Am citat aceste cateva exemple pentru a ilustra urmatoarele:
De unde putea sa-si dobandeasca competenta manageriala un George Copos, spre exemplu absolvent al Institutului de Educatie Fizica si Sport, specializat in dansuri populare. Tot dansand kazaciocul prin preajma lui Nicu Ceausescu, actualul patron al firmei "Ana Elec tronic" putea sa invete multe despre bautura, femei, expresii argotice, nu insa si despre cum se conduce o activitate economica. De unde putea sa-si dobandeasca competenta manageriala un inginer Badea, actualmente boss la firma "Computerland", propulsat pe vremuri in conducerea selectului Institut de Cercetari Informatice datorita calitatii sale de ginerica al celebrului pentru brutalitatea sa de nomenclaturist comunist Ion Dinca, supranumit Ion Teleaga pentru hobby-ul sau de a incatusa (la propriu!) pe cei care nu-i erau pe plac? Si exemplele ar putea continua la nesfarsit!
Astfel a aparut in Romania o clasa antreprenoriala compusa in parte din figuri pitoresti care au facut nu o data obiectul preocuparilor presei si anume cu localizare in paginile care se ocupa de fenomenul coruptiei. Conform unor evaluari, practic jumatate din marile scandaluri de coruptie din ultimii ani pot fi atribuite unor fosti securisti.
lata-l de pilda pe celebrul Corneliu lacubov, fost presedinte al F.P.P. II Moldova, omul de incredere al numai putin celebrului Viorel Hrebenciuc, un veritabil "pontifex maximus" al coruptiei in Romania. Conform rezultatelor unui control al Garzii Financiare, Corneliu lacubov a falsificat semnatura Ministrului Finantelor de atunci, Florin Georgescu si a presedintelui F.P.S. Emil Dima, facandu-se totodata vinovat si de trafic de masini pe banii F.P.P.-ului. Este cel care a organizat "operatiunea telefoanelor marsave" in judetul Bacau - tentativa de frauda electorala a P.D.S.R.-ului, sub acoperirea unui asa-zis sondaj de opinie incercandu-se manipularea alegatorilor in detrimentul candidatilor opozitiei democratice de atunci, prin calomnii si insulte. Este de asemenea implicat intr-un scandal de corupere de minore, care le erau oferite potentatilor participanti la orgii sardanapalice. La 8 aprilie 1994 Corneliu lacubov semneaza un document prin care se angajeaza sa se puna la dispozitia lui Adrian Nastase pentru campania electorala din 1996, cate 250-300 milioane de lei lunar, prin asigurarea unor garantii bancare de catre presedintele F.P.P. II. Operatiunile urmau sa se desfasoare cu ajutorul lui Razvan Temesan, prin banca condusa de acesta - BANCOREX. Se constata ca numarul creditelor acordate de BANCOREX cu garantia F.P.P. II a crescut ametitor incepand din primavara lui 1994, banca acceptand bilete la ordin avalizate de F.P.P. II in valoare de circa 37 milioane de dolari. Se poate evalua ca este vorba de o finantare a P.D.S.R. din banii publici. La ora la care redactam acete randuri, scandalul garantiilor acordate de F.P.P. II este in plina ancheta, dar Corneliu lacubov a parasit tara catre zari necunoscute.
lata-l si pe "miliardarul de carton" Ilie Alexandru. Fost boxer devenit specialist in afaceri pe picior mare datorita relatiilor cu Angelo Miculescu, ex-ministru ceausist si socrul lui Adrian Nastase, si-a construit "imperiul de carton" gratie "generozitatii" creditoare a aceleiasi vaci de muls - BANCOREX. Enorme credite acordate fara garantie au fost aruncate in afaceri neinchipuit de bune, nu ne indoim (cum ar fi de pilda reproducerea ranch-ului familiei Ewing si a turnului Eifell pe meleaguri slobiziote), dar care l-au adus pe marele financiar in incetare de plata a datoriilor. Actualmente, semnatarul hartiilor de credit e la zdup, sub multipla acuzatie de falsificare de cecuri, inselaciune si fals in declaratii, adevaratii beneficiari ai banilor se bucura de inalte imunitati, iar contribuabilul roman ramane perdant, ca de obicei, asteptand sa fie recuperati banii vaporizati de Ilie Alexandru, daca s-ar descoperi zacaminte de petrol texan pe domeniile firmei Hermes.
lata-l - intr-o ordine aleatoare - pe managerul Placinta de la Bacau, cel caruia ii facea reclama insusi presedintele Iliescu, dandu-l in campania electorala, drept exemplu pozitiv de reusita in afaceri. in vesnice conflicte cu colaboratorii si cu partenerul german exasperat de pretentiile tot mai aberante ale pedeseristului, directorul intreprinderii "Agricola International" din Bacau, inconstient ca vremea acestui tip de fapte, totusi, a apus, pune S.R.I.-ul pe urmele adjunctului sau, incercand in mod reflex sa foloseasca serviciile informative platite de la buget pentru transarea unui conflict profesional sau poate personal. in cea mai buna traditie kaghebista. simpla aparitie a omului cu petlite albastre trebuia sa fie de natura a convinge pe oricine ca albul e negru si ca sefu' are intotdeauna dreptate. La sapte ani dupa marea transformare din decembrie si la cateva luni dupa marea transformare din noiembrie, S.R.I.-ul n-a marsat insa la solicitarea domnului Placinta!
lata-l si pe alt apropiat al fostului partid de guvernamant, aflat si acesta in solda omniprezentului pe harta coruptiei Viorel Hrebenciuc, presedintele "Petrogaz" Teodor Vostinaru. Fost puscarias, implicat candva intr-o retea clandestina de trafic cu petrol, Vostinaru a fost inregistrat in timp ce punea la cale impreuna cu Liviu Luca, liderul federatiei sindicale Petrom, un "condominium" asupra afacerilor cu gaz din Romania; intelegerea a fost dezvaluita de presa, fiind astfel impiedicata, cel putin pana in prezent, sa se materializeze. Din inregistrare rezulta implicatiile politice ale aranjamentului, de exemplu certitudinea celor doi complotisti ca au capacitatea de a numi o persoana care sa le favorizeze interesele in postul de secretar de Stat cu problemele energetice, lata si un panseu politic al lui Teodor Vostinaru cu care inclinam sa fim de acord: "Eu nu pot sa cred ca deputatii si senatorii P.D.S.R. nu vor vota ce zicem noi. Toti se gandesc la un singur lucru: sa apuce cat mai mult!"
Oare asa sa gandeasca, de pilda, omul de afaceri Vasile Vacaru, patronul firmei "Tigris" beneficiara a nenumarate tratamente preferentiale conditionate politic, intamplator aceeasi persoana cu liderul P.D.S.R. Vasile Vacaru?
Oare asa sa gandeasca, de pilda, omul de afaceri Ion Solcanu, patronul unei bune parti din traficul cu Republica Moldova, intamplator aceeasi persoana cu liderul pedeserist Ion Solcanu?
Oare asa sa gandeasca deputatul P.D.S.R. Bivolaru, autorul unei delapidari de 75 miliarde lei care da cu tifla justitiei de la adapostul imunitatii parlamentare, in jurul caruia au facut zid colegii din opozitie, pentru ca nu cumva adevarul sa iasa la lumina?
Judecand dupa insasi aceasta reactie cvasiunanima, raspunsul pare a fi afirmativ!
Sa analizam mai atent doar cateva cazuri tipice. Un apropiat al lui Adrian Nastase - P.D.S.R. este Gheorghe Chivu, patron al grupului de firme IRIS si beneficiar, pana in noiembrie 1996, al inaltei protectii pedeseriste. Una din firmele sale a incasat ilegal de la bugetul Statului prime de peste 130 milioane lei. De altfel, asa cum au constatat organele de control, intre firmele lui Gh. Chivu au ioc, dupa modelul mafiot, scurgeri de profit, de asa maniera incat sa se ascunda provenienta si destinatia fondurilor. Prezentand date nereale in cererea de credit, firma AGROIRIS obtine, cam la doua luni odata, credite uriase de la Banca Agricola, de ordinul sutelor de milioane de lei intr-o transa. Este vorba, fireste, de credite cu dobanda redusa, subventionata, altfel zis, platite din buzunarul contribuabilului. Nesatisfacut insa cu "mulgerea" Bancii Agricole, patronul grupului de firme IRIS foloseste aceleasi metode pentru a profita de banul public si de "generozitatea" BANCOREX - ului de data aceasta pentru a obtine credite in valuta. Actualmente in ancheta pentru fals si uz de fals.
Despre ce economie de piata, despre ce sistem concurential poate fi vorba, atata vreme cat unii obtin credite preferentiale iar altii stau cu caciula in maini pe la usa bancilor (cu capital de Stat, s-o precizam odata in plus!) pentru a obtine (sau a nu obtine) aceleasi imprumuturi la termene, cu dobanda si in conditii total discriminatorii si dezavatajoase. lata cum modul de productie asiatic, mentalitatea asiatica, total opusa sistemului european, democratic, concurentiai si de drept, isi gasesc expresie intr-o componenta fundamentala a activitatii economice - creditul. Si cine are interesul sa evite concurenta libera, deschisa, creatoare de valori, daca nu exponentii cei mai de seama ai regimului comunisto-kaghebist, stralucit continuat de cel iliesciano-nastasian?
Ce interes (si ce sansa de succes) ar avea un Vasile Vacaru, de exemplu, sa-si desfasoare activitatea economica intr-un mediu de tip occidental, concurential atunci cand firmele sale primesc credite cu dobanzi de 6% in momentul in care clientii de rand primeau de la aceeasi banca (BANCOREX) imprumuturi cu dobanzi de 50-60%? in aceste conditii este perfect justificat modul in care presa descrie genul acesta de tranzactii: "Razvan Temesan a dat o pomana de 2.984.600 marci firmei lui Vasile Vacaru"! Este vorba de un credit acordat firmei S.C.TIGRIS S.A. Topoloveni, a senatorilor P.D.S.R. Vasile Vacaru si Gheorghe Rizescu, credit aprobat cu de la sine putere de presedintele BANCOREX, in ciuda avizului nefavorabil al expertilor bancari si in conditiile in care conducerea firmei TIGRIS Topoloveni e urmarita pentru fals si escrocherie de catre Parchetul din Pitesti.
Fiind vorba in ultima instanta, de o banca cu capital de Stat, deci de prejudicierea interesului public, oare cum de nu s-a implicat, de exemplu, S.R.I.-ul in aceasta afacere, stiut fiind ca principala structura informativa a tarii are si atributii pe linie economica. Sa fie oare pentru ca, la data respectiva senatorul P.D.S.R. Vasile Vacaru ocupa nici mai mult nici mai putin decat functia de presedinte al Comisiei parlamentare de control al S.R.I.? Oare cum de nu s-a implicat Comisia parlamentara anticoruptie in acest caz? Sa fie aceasta pentru ca, la data respectiva, senatorul P.D.S.R. Gheorghe Rizescu era nici mai mult nici mai putin decat presedintele acestei comisii?
Culmea e ca TIGRIS Topoloveni a obtinut credite de milioane de marci germane in conditiile in care era inglobata in datorii la BRD, Credit Bank si la Banca Agricola. Sa fie vorba de vreo scapare, de vreo neglijenta din partea expertilor bancari ce au facut evaluarea cererii de imprumut? Nicidecum: atat sefa Comisiei de Risc si Credite, Ana Capetti, cat si seful Serviciului Analiza si Urmarire Garantii Materiale, au sesizat acest lucru ca si lipsa unor garantii reale din partea solicitantului de credit si au dat aviz negativ cererii. Conform tuturor reglementarilor bancare si a normelor bunului simt, imprumutul nu putea fi acordat in aceste conditii. Aceste reglementari si norme n-au functionat insa in cazul presedintelui Temesan, care aproba fara scrupule stralucita afacere.
Ei, dar poate ca a fost vorba doar de un caz izolat, o scapare, un moment de obliterar mentala a boss-ului BANCOREX! Poate ca asa ar sta lucrurile, daca n-ar exista si alte credite aprobate, intr-o veselie, de catre Temesan pentru firmele lui Vacaru, contrar opiniei expertilor dintre care unul - Ana Capetti - avea sa plateasca opozitia sa fata de Temesan si delictul de opinie cu cateva luni in puscarie.
Oricarui tanar care porneste pe drumul vietii poate sa-i fie util urmatorul sfat: cum sa obtii 420 de milioane de lei in 24 de ore. Nimic mai simplu: te duci la restaurant, iei o masa copioasa, dupa care scoti o foaie de hartie mai curata din geanta diplomat si scrii de mana, pe coltul mesei, o cerere in acest sens catre BANCOREX, avand grija sa nu se pateze prea tare hartia de vin, sosuri sau ciorbe. Daca ai reusit sa duci la bun sfarsit aceasta activitate, nu-ti mai ramane decat sa astepti pana a doua zi cand creditul iti este virat in cont prin grija parinteasca a d-lui. Temesan. Toate acestea insa fireste, doar daca te cheama Ionel Gherghina, esti consilier judetean si vicepresedinte al P.D.S.R. - Arges si totodata director al societatii TIGRIS.
Societate in care s-a constatat o frauda financiara de 1.7 miliarde lei comisa prin fals si jefuire a 29 de actionari de capitalul social ce li se cuvenea. in acest fel, sase actionari devin prin inselaciune actionari majoritari. Sa ne mai miram atunci ca, asa cum a demonstrat presa, cele 1,33 miliarde lei detinute de senatorul P.D.S.R. Vasile Vacaru, nu au acoperire legala?
Si totusi, senatorul miliardar este mic copil pe langa alti distinsi oameni de afaceri devoratori de credite preferentiale din banci cu capital de Stat, cum ar fi fratii Paunescu. A scrie pe larg despre toate cazurile de interes sub raportul cercetarii fenomenului coruptiei, legate de acesti domni, ar echivala cu scrierea unei enciclopedii a jafului din patrimoniul public - un adevarat "Gheseftorum Magnum Romaniae". Ne vom rezuma la cateva din cele mai tipice.
Provenit dintr-un mediu cu puternica concentrare securisto-kaghebista - comertul exterior - fratele cel mare George se dovedeste a fi cel mai destept, mai viteaz si mai frumos dintre cei trei frati, contrar traditiilor povestilor populare in care acest privilegiu revenea mezinului. in continuare insa, evolutia celor trei e ca-n povesti: ei se bat din rasputeri cu zmeul imperialismului american si cu stihia capitalismului decadent, care in presa, care prin baruri si alte localuri de alienare nerecomandate proletariatului, care pe taramul muncii informative. Si da-i si lupta, si da-i si lupta, vorba aia, zi de vara pana-n seara, de multe ori voinicii nostri fiind siliti de situatia tactica sa paraseasca Tara Salamului de Soia si sa urmareasca balaurul capitalului pana in groaznicele sale barloguri de la Paris, Londra sau New York. in finalul povestii insa, surpriza: Zmeul Zmeilor invinge si pentru o clipa soarta celor trei pare pecetluita, lata insa ca, nici una nici doua, ei se dau de trei ori peste cap si se prefac, mari, in niste capitalisti de toata frumusetea, care nici comunism n-au mancat si nici gura nu le miroase. Si care doar din sentimente prooccidentale si democratice au militat cu sarg pentru o integrare economica pe scara cat mai larga a Romaniei cu Rusia si celelalte tari ale fostei Uniuni Sovetice.
Dar viata de capitalist e grea si asa cum voinicii din poveste erau siliti sa apeleze adesea la ajutorul fiarelor padurii si fratii Paunescu nu resping ajutorul lui Razvan Temesan, atunci cand acesta li-l ofera cu nobila generozitate (cu atat mai nobila cu cat nu-l oferea din buzunarul propriu ci din cel al Statului). Astfel, aflandu-se clanul Paunescu in posesia unor prea multe actiuni la compania DAC AIR, actiuni fara valoare pe piata si cu valoare nominala de un milion bucata, BANCOREX cumpara asemenea hartii cu 36 milioane lei bucata, facand astfel sa treaca din patrimoniul public in buzunarul clanului, dintr-un condei, frumusica suma de 20.8 milioane dolari. Aceasta pe langa creditarea firmelor paunestene cu sute de milioane de dolari, fara alte garantii decat onorabilitatea debitorilor (in termeni de specialitate, este vorba de credite fara acoperire).
Cu alta ocazie - pesemne de ziua vreunuia din ei - "Razvan Temesan Ie-a facut plocon fratilor Paunescu Hotelul Intercontinental" ca sa reproducem un titlu din presa vremii. Cum? Nimic mai simplu: printr-un credit de 10 milioane de dolari pe care membrii Comitetului de Directie al BANCOREX il aproba dupa ce banii fusesera deja virati in baza semnaturii lui Temesan! Conditiile imprumutului aprobat, extrem de avantajoase: termen de 5 ani, un an de gratie, dobanda de 6 % in conditiile in care clientii obisnuiti, daca obtineau un credit, nu "pupau" o dobanda mai mica de 10 %. Dar cel mai interesant este ca rambursarea se face din profitul activului pentru achizitionarea caruia se solicita creditul - respectiv Hotelul Intercontinental - iar garantarea se face cu actiunile la acelasi activ. Pai sa tot faci afaceri in felul asta: daca activul e profitabil, plateste datoriile si dobanzile si ramai proprietarul hotelului fara sa fi investit nici un ban din buzunarul propriu, daca insa hotelul aduce profit, pierderea revine BANCOREXULUI, care-si recupereaza creditele sub forma unui activ neprofitabil. Unde-i atunci riscul intreprinzatorului? Unde-i stimulentul lui ca sa gestioneze competitiv activul pe care l-a dobandit, in caz ca, ori e laie ori balaie, el tot nu iese in pierdere? Cum se poate adapta o astfel de mentalitate comunista, bazata pe certitudinea ca Statul poate sa absoarba, sub raport economic, orice incompetenta manageriala, cu cerintele unei economii occidentale, competitive si performante pe care ne-o dorim.
Dar poate ca, incapabili sa se adapteze unei conceptii liberale, concurentiale, asupra afacerilor, fratii Paunescu sunt macar niste buni social-democrati cu grija pentru nevoile sociale ale salariatilor. Eroare: desi au contribuit gras la pusculita unui partid care se declara social-democrat - P.D.S.R.-ul - putin le pasa lor de nevoile propriilor salariati a caror soarta sta in puterea lor s-o imbunatateasca, necum de nevoile categoriilor defavorizate la scara intregii societati. Pentru ca, desi F.P.S.-ul a preferat sa vanda Intercontinentalul fratilor Paunescu si nu prestigioasei firme hoteliere Mariott. Tocmai datorita angajamentului celor dintai de a asigura protectia sociala a salariatilor, imediat ce s-au vazut cu sacii in caruta noii patroni au procedat la concedieri masive si arbitrare.
De altfel, Intercontinentalul n-a fost singurul mare hotel facut cadou de Bancorex firmei General Consulting & Procurement (G.C.P.) - adica fratilor Paunescu. in aceeasi situatie se afla si alta prestigioasa unitate hoteliera - Lido. Printr-o cerere catre Bancorex, G.C.P. solicita "de urgenta" un credit de 4.9 miliarde de lei pentru ca sa-si poata varsa aportul la capitalul social al societatii STAR LIDO. Sefa serviciului Analiza Credite din Bancorex, d-na Rodica Vatamanu, solicita, firesc, cifra totala a angajamentelor G.C.P. fata de banca, pentru a putea evalua riscul la care s-ar supune aceasta acceptand creditul. Totusi, creditul e aprobat in aceeasi zi, contrar opiniei expertilor, desi G.C.P. inregistrase pierderi de 1.079 milioane lei si nu existau garantii valabile pentru imprumut.
Tot asa cum fara garantii valabile a fost acordat alt imprumut de 14 milioane dolari acordat tot de BANCOREX tot firmei G.C.P., formal creditul fiind garantat cu un bilet de ordin avalizat de Institutul Roman de Investitii (I.R.I.), firma apartinand clanului Paunescu, (cu alte cuvinte, daca Paunescu - debitorul intra in incapacitate de plata, tot in incapacitate de plata este si Paunescu - garantul, altfel zis, imprumutul a fost garantat cu praful de pe toba. Eventualitatea intrarii in incapacitate de plata a cunoscutului magnat nefiind de altfel de loc improbabila atata vreme cat stilul sau preferat de lucru pare a fi cel de a face noi imprumuturi, mai mari, pentru a acoperi vechile datorii, in timp ce activele achizitionate, prost gestionate, merg in pierdere.
Pana cand poate merge insa aceasta jonglerie cu miliardele, din ce in ce mai multe si manipulate in ritm din ce in ce mai accelerat?
La ora la care asternem pe hartie aceste randuri inca mai putem exclama stupefiati: "E pur si muove!" - girueta imprumuturilor paunesciene inca se mai misca, sandramaua inca mai sta in picioare. E adevarat insa ca funia s-a apropiat de par: la acuzatiile de fals si inselaciune aduse de Parchet lui George Constantin Paunescu s-a adaugat si cea de subminare a economiei nationale. intr-adevar, prin blocarea unor uriase sume de bani publici, prin deturnarea lor de la circuitul firesc pentru a fi puse ilegal la dispozitia unor firme private, cuplul Paunescu-Temesan n-a facut altceva decat sa submineze economia nationala privand-o de acest fluid vital care este fluxul de capital.
Am mentionat mai sus afilierea politica "de suflet" a fratilor Paunescu fata de Ion Iliescu si de P.D.S.R.. lata insa ca nici extractia securisto-kaghebista si nici preferinta pentru metode mafiote in afaceri nu cantoneaza necesarmente pe cineva intr-o anumita zona a spectrului politic. O contrapondere de marca a Paunestilorin zona liberala a acestui spectru o reprezinta persoana lui Viorel Catarama. Provenit din exact aceleasi structuri ca si George Constantin Paunescu, din aceeasi sfera de activitate care functiona sub acoperirea de "comert exterior", posesor insa probabil, datorita varstei mai fragede, al unui grad mai mic decat distinsul om de afaceri al carui "modus operandi" l-am analizat in paragrafele anterioare, Viorel Catarama este un intelectual la fel de rafinat ca si acesta, un om de afaceri la fel de onest ca si acesta si un om politic mai bine plasat decat acesta, bucurandu-se in plus de protectia imunitatii parlamentare fata de imputarile ce i-ar putea fi facute vizand unele eventuale matraplazlacuri. Altfel zis, capra sare masa, iada sare casa!
In rest, similaritatile se tin lant. incepand cu modul brutal si insensibil in care sunt tratati salariatii de la "Elmoberom" - Beius, similar cu cel in care sunt tratati cei de la Intercontinetal atunci cand isi exprima niste revendicari legitime in raporturile cu patronul si sfarsind cu sursa de finantare a matrapazlacurilor, a operatiunilor de transfer propietate din patrimoniul public in cel privat - etern generoasa BANCOREX. Similaritatile cu modul de lucru al Paunestilor sunt atat de frapante incat a trece in revista principalele lovituri ale lui Catarama risca sa provoace cititorului atent al pasajelor dedicate clanului Paunescu o neplacuta senzatie de "deja vu". Vom mentiona asadar doar cateva din aceste operatiuni. Astfel, firma lui Catarama primeste credite de la presedintele Bancorex pentru cumpararea de actiuni la societatea Carpatina, in conditii contraveniand actelor normative in vigoare. Care au fost asigurarile oferite bancii la perfectarea creditului? Ati ghicit: imprumutul s-a acordat fara garantii materiale! Tot asa, cum fara garantii materiale i s-au stabilit d-lui. Catarama de catre Bancorex plafoane de credit pana la 3 milioane dolari si 4.5 miliarde lei. Si pentru ca sa aiba bietul baiat si ceva bani de buzunar "Temesan i-a vandut ilegal lui Catarama peste 6 milioane dolari" - pentru a cita din nou din presa vremii. Cum asemenea prieteni, sa tot haladui prin lumea afacerilor, sa tot participi la concurenta "loiala" si "onesta" cu adevaratii intreprinzatori privati, lipsiti de sprijinul material, moral si informational al structurilor kaghebiste!
Dar cea mai cunoscuta afacere necurata a lui Viorel Catarama ramane escrocheria SAFI. Atragand cu abilitate economiile unor naivi intr-un fond de investitii - asa numitul Fond Mutual al Oamenilor de Afaceri - administratorii acestuia au creat pentru un timp iluzia ca sunt capabili sa ofere profituri mari deponentilor, fara insa a investi cu folos banii respectivi ci din simple smecherii contabilicesti pe hartie. Fondul a fost in capacitate de plata atata vreme cat sumele retrase erau mici, iar sumele intrate erau mari datorita increderii populatiei in "fatada" afacerii - el functionand, practic ca un fel de joc piramidal tip Caritas. in momentul insa in care autoritatile care reglementeaza piata valorilor mobiliare au impus un calcul corect al profiturilor, adevarul a iesit la iveala, increderea s-a prabusit si fondul a intrat in incapacitate de plata. Efectele acestui fenomen ar fi fost insa limitate daca, pe de o parte, persoane din administratia fondurilor care au avut acces la informatii privilegiate, nu ar fi decis - coincidenta! - sa-si retraga investitiile taman inainte de prabusire si daca, pe de alta parte, fondurile ar fi fost bine gestionate. Ele au fost insa folosite fie pentru constructia unui bloc, fie in alt fel imobilizate in afaceri ale lui Viorel Catarama, de asa maniera incat n-au putut fi returnate investitorilor si s-a produs panica in randul acestora. Fondul fiind administrat de doua personalitati cu rang inalt in ierarhia P.N.L. - Catarama si Danielescu - o parte din aceste sume, asa cum am aratat mai sus, au ajuns sa alimenteze activitatile acestui partid.
Rezultatul "ingineriilor financiare" ale senatorului Viorel Catarama sunt:
Pentru toate acestea credem ca, in curand, Viorel Catarama ar trebui sa paseasca pe calea deschisa de prietenul sau George Constantin Paunescu si sa fie pus sub acuzare pentru subminarea economiei nationale.
Dupa cum tot subminarea economiei nationale consideram a fi complexul de fapte penale de care e invinovatit Sever Muresan, slujitor credincios al vechii puteri si care a incercat (fara succes) a se pune si in serviciul celei noi. Scoaterea sumei de 160 milioane dolari din circuitul economiei romanesti, trecrea lor peste granita infasurate in izmenele din valiza mai mult sau mai putin diplomatica a ex-presedintelui Bush - conform alegatiilor presei - dau o serioasa lovitura incercarii de a se repune pe picioare ale unei economii nationale in suferinta cronica de pe urma decapitalizarii. Conform acelorasi alegatii, vechea putere n-ar fi total straina de aceste manipulatii ilegale: se pare ca varfurile regimului Iliescu nu s-ar fi "inteles din pret" cu George Bush privind onorariile cuvenite acestuia pentru prestatia in favoarea regimului de pe terenurile de tenis si din fata microfoanelor (suma in discutie ar fi de 500.000 de dolari) si ca si-ar fi scos parleala permitand organelor abilitate sa controleze activitatea intermediarului afacerii de "lobby" - Sever Muresan. Odata ajunse la rezultatele controlului "organele" s-au apucat cu mainile de cap.
Din pacate, in toate cazurile de mai sus, presa a semnalat din vreme, politia a cercetat, in unele Parchetul a intervenit, in unele justitia este in curs de a-si spune cuvantul insa fara rezultate concrete. Toate cazurile au un rezultat comun din punct de vedere al celor pagubiti, fie ca sunt ei investitorii de la SAR - FMOA, fie ca sunt deponentii de la Banca Dacia Felix, fie ca sunt toti cetatenii cinstiti ai acestei tari, contribuabili la buget, in alte cazuri. Iar acest rezultat poate fi sintetizat in cateva cuvinte: "prinde orbu', scoate-i ochii!". Altfel zis, in afara de satisfactia (eventual!) a pedepsirii vinovatilor, pagubasii nu se aleg cu mare lucru, ei recupereaza in cel mai bun caz, partial si tardiv niste bani devalorizati de inflatie si platiti cu un enorm consum de nervi. De aceea, mai ales in noile conditii in care comisiile anticoruptie initiate de presedintele Constantinescu si-au demarat activitatea in intreaga tara, poate ca ar fi mai eficienta o actiune preventiva decat una punitiva.
Ca si in cazul vietii politice, viata economica romaneasca trebuie sa fie asanata de asemenea practici ca si cele analizate in acest subcapitol situate la 180 de grade fata de sistemul de valori occidental, pentru ca Romania sa fie luata in considerare pentru aderarea la N.A.T.O. si mai ales la U.E. (Ca si in cazul vietii politice si in viata economica sunt admisibile din punct de vedere al Occidentului anumite elemente specifice, unele variatii de la un anumit standard, dar nu sunt admisibile elemente care reprezinta structural, fundamental, opusul sistemului de valori occidental si care sunt prin insasi natura lor totalitara, anticoncurentiala si antidemocratica, esentialmente incomparabile cu acesta.
3. Dekaghebizarea elitei culturale
In ceea ce urmeaza ne vom referi la o componenta a societatii pe cat de restransa numericeste, pe atat de capabila sa exercite o influenta, indirecta dar hotaratoare, asupra mersului societatii - ne referim la elita culturala. Problema care se pune in fata autorului la elaborarea acestui subiect este deosebit de delicata, si marturisim ca il abordam cu infinita jena: este vorba in toate cazurile de oameni cu o imensa opera personala de valoare incontestabila; mai mult, este vorba in majoritatea cazurilor de oameni care isi pun azi energia, talentul si prestigiul in slujba ideilor juste, prooccidentale. Totusi, avem senzatia ca a omite aceste segment de extrema importanta al societatii noastre din analiza de fata ar fi, pe de o parte, nedrept si nestiintific, iar pe de alta parte ar duce, inclusiv prin acest caracter nedrept care ar induce suspiciunea de partizanat, prejudicii cauzei finale pe care o servim - punerea in lumina a tuturor motivelor unor posibile retineri din partea occidentului fata de acceptarea deplinei integrari a Romaniei, retineri ce si-ar avea sorgintea in elemente trimitand la trecutul comunist.
Ne grabim sa precizam ca multe din compromisurile mari sau mici, publice sau secrete, pe care elita culturala a gasit cu cale sa le faca in timpul comunismului, sunt compulsorii si deci scuzabile; noi nu ne erijam in nici un caz in judecatori ori cenzori ai moravurilor, ci ne rezumam la modestul rol de cronicari obiectivi, rezumandu-ne la fapte si abtinandu-ne de la comentarea lor.
Ca exemplu membri ai Comitetului Central au fost si d-nii Radu Beligan, Nicolae Breban, Eugen Barbu, Mircea Radu lacoban etc. etc. Tot asa cum subtilul stilist care este Mircea Horia Simionescu a indeplinit functia de sef de cabinet al calaului culturii romane din perioada ceausista, Dumitru Popescu - Dumnezeu. Tot asa cum distinsi oameni de cultura precum Nicolae Manolescu sau Zigu Ornea s-au simtit (sau poate au fost) obligati sa-si aduca prinosul de adulatie simbolurilor si "valorilor" comunismului. Poate ca noi, generatia mai tanara, intelegem mai greu ca anumite compromisuri erau necesare pentru un om de cultura, nu pentru privilegii personale, ci pentru a da o sansa propriei opere sa se exprime in societate. Dar ne este foarte greu sa intelegem de ce scriitorii consacrati ca Romulus Rusan trebuia sa caute compania si protectia unui stalinist notoriu caGogu Radulescu, binecunoscut agent al K.G.B.-ului, a unui individ de teapa lui Nicu Ceausescu, ori trebuia sa accepte privilegiul unor lungi si repetate calatorii in lumea libera, privilegiu acordat de regula persoanelor "cu misiune".
Fireste, exista o diferenta semnificativa intre acestia si oameni de cultura ca Eugen Simion, Fanus Neagu, Valeriu Cristea, Tudor Gheorghe, Marin Sorescu si altii care s-au pus in slujba regimului Iliescu si asiatismului pe care-l reprezenta acesta, in conditiile deplinei libertati de optiune intre comunism si democratie, intre conservatorism si progres. Dar, pe de alta parte, ne putem pune intrebarea: oarece diferenta este, de pilda, intre studiile leningradene ale marelui pianist Dan Grigore si cele moscovite ale lui Ion Iliescu? Oare K.G.B.-ul de pe malul Nevei functiona dupa alte principii si cu alte metode, in raport cu cel de pe malul Moscovei? Oare se jena el sa-si recruteze agentii din randul tinerilor trimisi la studii de "tarile fratesti" spre deosebire de K.G.B.-ul din capitala unionala? Greu de crezut! Sa-l intrebam insa pe distinsul "Kulturtrager" losif Sava, cel care este susceptibil a avea informatii de la prima mana, fiind si domnia-sa beneficiarul unui stagiu de studii si perfectionare in patria K.G.B.-ului. Este adevarat ca in perioada ceausista a platit si dl. Sava, ca atatia altii, cu "trecerea pe linia moarta", simpatiile prosovietice manifestate anterior, inclusiv in scris. Este adevarat ca in ultimii ani ai dictaturii ceausiste el s-a remarcat printr-un apolitism ce nu l-a caracterizat nici inainte, nici dupa aceasta perioada si nici chiar in prezent, cand il apreciaza in public, la TVR, pe I. V. Stalin ca fiind "un intelectual", entuziasmandu-se de gustul acestuia pentru literatura si pentru sculptura. Poate tocmai din cauza acestui apolitism se ajunsese la un moment dat in situatia in care doar doua persoane publice - Nicolae Ceausescu si losif Sava - mai aveau ingaduinta de a apare in direct pe postul de televiziune: pana intr-atat aveau "organele" siguranta ca dl. Sava nu va profita de prezenta pe micul ecran pentru a exprima o opinie politiceste gresita!
Cu riscul de a ne repeta, vom preciza o data in plus ca faptele si atitudinile mentionate mai sus nu pot afecta opera persoanelor in chestiune, insuficient elogiata poate si nici valoarea si meritul lor asa cum este el exprimat prin aceasta opera. Romania se va integra insa in structurile euroatlantice in primul rand prin si pentru generatia sa tanara, neafectata de servituti comuniste si totodata beneficiara a climatului cultural realizat prin efortul si uneori prin compromisul inaintasilor. Fara indoiala ca Occidentul are capacitatea de a intelege si tolera unele dintre aceste servituti, dintre aceste compromisuri, manifestate la generatii mai vechi, care s-au afirmat in anii celei mai dure dictaturi.
Dar nu i se poate pretinde a avea naivitatea sa le ignore!
lata de altfel ce opineaza acelasi loan Petru Culianu, al carui asasinat in conditii de natura sa indice suspiciuni la adresa unui S.R.I. continuator al mentalitatilor si metodelor K.G.B.-ului, a fost evocat mai sus:
"Cu cateva exceptii notabile, Romania inca nu are cu adevarat o elita intelectuala care sa asigure realmente tranzitia spre un viitor pluralist, normal. in absenta unei ferme decizii de a iesi din izolare, Romania nu va putea evita prabusirea intr-un abis chiar mai adanc decat cel din care tocmai a iesit".
Si iata si opinia aceluiasi despre dizidenta intelectuala antedecembrista: "Putinii dizidenti au fost utilizati de computer pentru a face reclama papusilor de guma care, ca Iliescu, aveau sa indeplineasca un rol temporar in scenariu. Cunoscandu-i deja bine, mintea mea a prevazut, probabil, ca Plesu si Dan Petrescu vor accepta noua situatie".
Sau, in alta parte: "Se poate afirma fara nici o ezitare ca Romania se afla pe locul intai in ceea ce priveste prostia inteligentei sale".
No comment.
III. Dekageblzarea institutiilor societatii
In cele ce urmeaza ne vom ocupa de patru institutii deosebit de importante ale societatii, care sunt:
Infiltrarea acestora cu mentalitati, practici si persoane formate in spirit kagebist si/sau avand afilieri de o natura oarecare cu aceasta institutie are un efect particularmente nociv asupra evolutiei societatii romanesti in general si in particular asupra sanselor admiterii in N.A.T.O. si in Uniunea Europeana.
1. Dekaghebizarea presei
Abordarea problematicii presei ar parea la prima vedere deosebit de simpla si directa, datorita caracterului prin excelenta deschis, public, al acestei activitati. S-ar parea ca n-ai altceva de facut decat sa te duci la colectia de periodice si sa extragi pasajele ele mai relevante. Lucrurile nu stau chiar asa pentru ca, asa cum spune un aforist, vorbirea i-a fost data omului pentru a-si disimula gandul; scrisul, am adauga noi, potenteaza aceasta functie a vorbirii.
Asa se face ca, in afara unor cazuri simple, primitive - cum ar fi cazul lui C.V. Tudor - aceasta metoda directa trebuie completata cu interpretari si corelari de mai multor atitudini publice. Sigur, un C.V. Tudor (ne referim in cele ce urmeaza la jurnalist, nu la omul politic) nu are jena sa spuna verde-n fata ce gandeste: ca doreste dictatura, ca occidentalii in general si americanii in special sunt niste indivizi cu care nu e bine sa avem de-a face, umbland acestia sa ne fure tarisoara si s-o duca cu ei, ca, vezi Doamne, ce bine era inainte, pe vremea parizerului de soia, a salamului cu gheare de sobolan, a tacamurilor si a "adidasilor" de porc refuzati la export (aceste din urma elemente sunt fireste, precizarea noastra, ele facand parte dintr-o realitate cotidiana pe care dl. C.V. Tudor probabil nu o cunostea), s. a. m. d. Acelasi lucru se poate spune despre complicii domniei-sale la revistele "Romania Mare" si "Politica": ca-si afiseaza "conceptiile" si "convingerile" fara rusine, dar si fara responsabilitate fata de raul pe care il face imaginii si intereselor Romaniei. Caci, ne intrebam la acest sfarsit de secol si de mileniu, cine mai poate tolera extremismul, sovinismul, xenofobia, antisemitismul, intr-o tara care se doreste acceptata in randul tarilor democratice, civilizate? Si pe de alta parte, cui serveste neadmiterea Romaniei in structurile euroatlantice, daca nu Moscovei, cea ale carei interese au fost slujite cu credinta si de idolul d-lui. C.V. Tudor - Nicolae Ceausescu?
Sa ne punem manusile de cauciuc si sa desfacem, cu o penseta, paginile "Romaniei Mari": "capeteniile hortyste vor fi bagate in masina de tocat si vor iesi chiftele marinate. Vor protesta komisarii europeni? Nu-i nimic, pana se vor hotari sa ne bombardeze, ca pe sarbi, o sa-i luam si pe ei, ca la popice, si-i vom face spaghete milaneze"; "La alegerile din Franta, amicul nostru Jean Marie Le Pen si Frontul National au obtinut un scor excelent: peste 15% din sufragiile alegatorilor" (vorba romanului: spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti - n.a.); "Sionismul ca factor dizolvant si ipoteza Roger Garaudy"; "Pana cand evreii nu vor renunta sa robeasca, sa terorizeze si sa ucida omenirea, ei nu numai ca vor fi alungati din toate tarile, ci vor fi stersi de pe fata pamantului; "Rabinul Rosen era un escroc dibaci (.) si o intreaga natiune a sfarsit prin a fi la cheremul lui"; "Ce rezistenta grozava anticomunista a putut sa desfasoare Corneliu Coposu, de vreme ce i-a furnizat Securitatii Statului avalansa aceea de note informative semnate cu pseudonimul Calinescu, care au aparut in publicatiile lui Adrian Paunescu"; "Veniti cu noi, baieti si fete, sa aruncam in Tap cu pietre. Veniti cu noi, sa dam si-n Ciorbea cu un pietroi. Invitati-I pe Ciorbea la noi, sa-l facem o ciorba speciala, poate scapam de el" (din lozincile scandate cu ocazia unei manifestatii P.R.M. - n.a.) etc. etc.
Dupa cum am aratat insa, asta e macar antioccidental cu firma la poarta! Nu face nici un secret din faptul ca s-a inconjurat de fosti ofiteri de securitate si nostalgiaza pe fata dupa vremurile (pentru el si ai lui)bune. Nu se rusineaza a-l coopta in conducerea partidului pe un alt "om de presa" la fel de prestigios si de distins ca si Vadimul, directorul fituicii de scandal cu profil antisemit "Europa", fost securist si mai nou, persoana care s-a implicat in grevele si manifestatiile cu caracter comunist ale minerilor din Valea Jiului. Miscari la care, nu intamplator, s-a scandat numele lui C.V. Tudor si cel al lui Adrian Paunescu, asa cum odinioara comunistii strigau: "Ana, Luca si cu Dej au bagat spaima in burgheji!". Sa recunoastem insa ca un alt faimos slogan bolsevic al obsedantului deceniu - "U.R.S.S. - bastion al pacii e!"~ nu s-a scandat inca in Valea Jiului: ce sa-i faci, nici macar tandemul CV. Tudor-llie Neacsu nu le reuseste chiar pe toate! Dam asadar o inalta apreciere faptului ca senatorul de Butinaru isi afiseaza fara jena si fara rezerva sentimentele: aceasta il face mai putin periculos, tot asa cum o curva cu condicuta e mai putin periculoasa decat una cu aere de doamna, din punct de vedere al probabilitatii de a transmite vreo boala venerica. Aceasta din urma si mai periculoasa categorie este insa din pacate mai bine reprezentata in presa romaneasca.
Sa ne ocupam asadar de dl. Ion Cristoiu. Sluga credincioasa a lui Nicu Ceausescu, asa cum C.V. Tudor fusese a lui Nicolae Ceausescu, dupa revolutie a reusit sa creeze multa vreme iluzia ca ar fi devenit un ziarist independent, pe alocuri critic al puterii instalate dupa decembrie. Probabil insa ca legaturile oculte care-l tin atasat de nucleul dur al fortelor conservatoare sunt prea puternice si piesele de la dosarul sau, prea compromitatoare, pentru a putea zburda in voie. Asa se face ca, dupa o lunga pseudoopozitie fata de regimul Iliescu -perioada in care n-a incetat sa incerce a "baga pe gat" opiniei publice "reformisti" si "moderati" gen Adrian Nastase, losif Boda etc. - Cristoiu isi da in cele din urma arama pe fata subminand deschis eforturile pentru reforma ale coalitiei C.D.R. - P.D. si coalitia in sine, atacand nejustificat guvernul Ciorbea si politica sa. Totul culmineaza cu un lung editorial intitulat "Slava Domnului ca nu intram in N.A.T.O.!" din care ne permitem sa reproducem cateva pasaje edificatoare.
"Sfidand o stare de spirit pe cale de a deveni, supusa principiului cercurilor concentrice, bocet national, vom raspunde; ne vom face cruce, rasufland usurati, slava Domnului ca nu am intrat in N.A.T.O.!
Asertiunea va provoca, sunt sigur, mania natomanilor de tot soiul: din prostie, din demagogie, din interese de tejghetar. Toti se vor ridica pentru a ne acuza ca suntem agenti ai Moscovei, ca pledam impotriva intrarii Romaniei in Europa, ca suntem comunisti.
Pentru a face fata noii ipostaze - cea de membru al Aliantei - Cehia, Polonia si Ungaria vor fi obligate la un efort financiar urias. Asa cum se arata intr-un articol, cel consacrat vizitei lui Bill Clinton in Polonia, presedintele american «va reaminti ca a fi membru N.A.T.O. - calitate pe care Polonia si-o doreste enorm ca protectie impotriva Rusiei - implica serioase costuri». Costurile procurarii de arme si echipament american. E pregatita populatia din Polonia, Cehia, Ungaria pentru acest inspaimantator efort financiar? O intrebare ce capata nuante dramatice in conditiile in care in tarile respective, desi premiante la capitolul reforma, se confrunta cu grave probleme sociale. Sub acest semn, Jack Matlock, fost ambasador al S.U.A. la Moscova, declara in articolul din 30 iunie 1997 din International Herald Tribune: "«E o prostie din partea acestor tari sa-si asume asemenea costuri in timp ce ele trebuie sa achite costurile insumate ale necesitatilor lor sociale. Aceste tari sunt libere sa cumpere arme americane. Problema este cum le vor plati. Daca contribuabilul american le va finanta, aceasta va fi o subventionare directa a industriei de armament. Daca le vor plati ele, aceasta ar putea duce la o reala impovarare a bugetelor acestor tari»". Dilema avansata de fostul ambasador e falsa. E greu de crezut ca administratia S.U.A. va cere contribuabilului american sa dea din buzunar pentru intrarea in N.A.T.O. a Cehiei, Ungariei si Poloniei. Mai mult ca sigur, nota de plata va fi achitata de aceste tari din Europa Centrala, bete la ora actuala de satisfactia ca se numara printre favorite.
Pragmatici, realisti, americanii si-au dat seama ca economia romaneasca, aflata la inceputuri in materie de reforma, nu va putea suporta inspaimantatoarele costuri ale admiterii in N.A.T.O. in primul val. in aceste conditii, romanii ar trebui sa multumeasca conducatorilor S.U.A.. Acestia s-au dovedit nu doar mult mai lucizi decat conducatorii de la Bucuresti, dar si mult mai grijulii fata de viata cotidiana a romanilor."
Fara comentarii.
Dar cine se afla in spatele tuturor cristoilor si melescanilor? Cine tine in mana toate sforile si trage de ele dupa bunul sau plac? Cine a vrut sa-si "traga" partid parlamentar si astfel s-a nascut Alianta pentru Romania? Cine a vrut sa-si "traga" cotidian si astfel s-a nascut "National-ul"? Vreun personaj de o desteptaciune iesita din comun? Dimpotriva! Vreun colaborator al "Intelli-gence Service-ului? Dimpotriva, unul al securitatii si fost director al S.R.I.-ului, pe numele sau romanesc Virgil Magureanu, pe numele sau unguresc Imre Astalos; in ceea ce priveste numele sau rusesc, inca nu l-am aflat. De domnia sa ne vom ocupa insa mai in detaliu la capitolul consacrat Dekaghebizarii serviciilor informative romanesti.
Tot comedia echidistantei o joaca si cuplul Dumitru Tinu - Cristian Tudor Popescu, de la "Adevarul". Plimbat prin mai toate calatoriile si "vizitele de pretinie" ale lui Ceausescu, Dumitru Tinu comenteaza azi eforturile depuse in scopul intrarii Romaniei in N.A.T.O., in termenii: "De ce sare Ciorbea calul?"
«Pentru ca sa fie si mai convingator ca Romania este pura si dura, dl. Ciorbea a mai venit cu o bomba: el a anuntat ca un elev constiincios, care vine cu temele facute (expresie draga premierului, utilizata ori de cate ori se intalneste cu marimile lumii, fie ca e vorba de FMI, Banca Mondiala sau N.A.T.O.", ca «ultimile influente sovietice au fost eliminate prin masuri hotarate la nivelul presedintiei si al guvernului», amintind, intre altele, de «desovietizarea» serviciilor secrete romane. Citesti si te cruceresti! Ce desovietizare? Dl. Ciorbea pare picat de pe alta planeta. Asta s-a intamplat cand domnia-sa era pionier. Desovietizarea serviciilor secrete a facut-o Ceausescu incepand cu 1965 si a desavarsit-o in 1969, dupa invazia in Cehoslovacia, cand se simtea el insusi amenintat. De-a dreptul stupide sunt referirile la Dekaghebizarea S.R.I., premierul preluand pe nemestecate elucubratiile lui Pacepa, care zice ca Magureanu e obstacolul principal in calea admiterii in N.A.T.O. (si are dreptate! - n.a.).
Premierul Ciorbea se pune astfel, de buna voie si nesilit de nimeni, intr-o pozitie penibila. Pe de o parte vine cu argumentul indubitabil ca Romania are un ascendent in fata celorlalte tari candidate prin faptul ca s-a bucurat de un statut special, de independenta, in cadrul Pactului de la Varsovia, gratie caruia ea nu a participat la structurile militare ale acestuia, nu are baze sau elemente de infrastructura militara pe teritoriul ei si de 30 de ani ofiterii romani n-au mai fost formati in Uniunea Sovietica (toate, realizari de pe vremea Odiosului). Pe de alta parte, vine dl. Ciorbea si anunta victorios, cum tocmai facu el desovietizarea. Ar trebui sa se hotareasca: ori s-a facut in urma cu 30 de ani, ori o facu el adineauri".
Dupa cum se vede, apologia regimului Ceausescu realizata de dl. Dumitru Tinu pe 30 aprilie 1997 frizeaza, uneori, vadimismul!
Cat despre C.T. Popescu, cel care scria pe 15 iunie 1990 ca nimeni nu se mai poate indoi azi (in urma "interventiei" minerilor) de faptul ca fenomenul Piata Universitatii a fost manipulat din exterior - acesta aminteste, prin figura sa agresiva, vesnic incruntata si la panda, de tipul securistului cu origine sanatoasa din obsedantul deceniu, necrutator cu dusmanul de clasa si gata oricand sa ciomageasca fara scrupule si fara remuscari, cu conditia sa i se indice pe cine. Probabil ca aceasta atitudine neanderthaliana si acest facies feroce i s-au imprimat pe chip si-n oase in urma lungilor ani petrecuti in acelasi birou cu fiul generalului de securitate Iulian Vlad - "qui s'assemble se ressemble". Cu asemenea afinitati elective, nu-i de mirare ca dl. C.T. Popescu scrie cum scrie; ce-i de mirare este ca atunci, pe 14 iunie 1990, in mijlocul minerilor, l-a rabdat inima sa ia notite de reporter si n-a schimbat stiloul pe-un furtun de cauciuc pentru a da o mana de ajutor ortacilor la plantatul florilor si la celelalte activitati aferente desfasurate prin partile Pietii Universitatii.
Desigur insa ca intre timp moda s-a mai schimbat si nu mai e de bon ton sa scrii cum scriai in iunie 1990. lata dar cum vede acum dl. C.T. Popescu raporturile dintre elite si mase:
"Culmea, insa, la cea mai recenta dezbatere pe teme monarhiste, derulata vineri pe TVR 1, la editia speciala, dl. A. Cornea, analist la revista 22, cum scria pe ecran, isi permite sa spuna despre ziarul Adevarul, care nu facuse altceva decat sa taxeze penibilele balbaieli ale monarhistului guvernamental Hossu-Longin in legatura cu reimpropietarirea familiilor regale cu palatele Elisabeta si Savarsin, isi permite deci acest nemernic sa afirme ca ziarul Adevarul, ziarul numarul unu al tarii, are manifestari. antidemocratice! in prima clipa nu poti decat sa ramai trasnit, paralizat in fata unei asemenea enormitati icnite de matreata aceea cu barba. Cum, domnule? Romanul asta de aeroport schilod pe dinauntru, rozatorul asta de burse pe afara, emanatul din spuma murdara a asa-zisei "elite" fara de tara, homunculul asta crescut in spinarea unui popor nefericit, ajunge sa insulte la Televiziunea Nationala sutele de mii de cititori ai Adevarului spunandu-le ca ziarul pe care il citesc e antidemocratic!? Moderatorul emisiunii, Razvan Popescu stupefiat de ce auzea si jenat probabil de faptul ca nici un reprezentant al Adevarului nu se gasea in studio, a incercat de doua ori sa-l aduca la realitate pe A. Cornea. fara rezultat".
Dupa cum se vede, daca vadimismul d-lui. Dumitru Tinu isi gaseste expresia in admiratia netarmurita fata de Nicolae Ceausescu, "desovietizatorul", vadimismul d-lui. C.T. Popescu imbraca forma nationalismului si vulgaritatii. Tot ce mai lipsea in josul articolului mentionat era mai vechea lozinca - "Moarte intelectualilor!"
Ati crede poate ca, in urma unor repetate asemenea "manifestari", in urma adoptarii unei linii politice descriind acea curba plana nu lipsita de asemanare cu o sinusoida, ziarul "Adevarul" isi va fi pierdut o buna parte din cititori, odata cu credibilitatea. Eroare: el se pretinde a fi ziarul cu cel mai mare tiraj din tara (si pretinde tarife publicitare in consecinta!). Este adevarat ca ziarul nu prea poate fi vazut pe tarabe, iar unde e vazut, e vazut zacand, multa, multa vreme, din lipsa de cumparatori. Suntem asigurati insa ca, in schimb, exista un mare numar de abonamente. Cate insa dintre aceste abonamente sunt reale si cate vor fi fiind fictive, platite din surse oculte, este o intrebare la care credem ca doar Virgil - Imre Astalos - Magureanu ne poate raspunde!
Pentru a compensa pesemne pentru lipsa de penetratie a ziarului, cuplul din fruntea sa isi face loc toata ziua, vrei-nu vrei, pe toate televiziunile publice, private, de Stat sau cooperatiste, pentru a deplange soarta tarii care, nemaiascultand de indicatiile "Adevarului" asa cum asculta odinioara de cele ale "Scinteii", se duce, iata, de rapa. Nu poti sa mai deschizi televizorul pe vreun canal oarecare fara sa ai cele mai mari sanse de a revedea calota intens reflectorizanta a d-lui. C.T. Popescu sprijinita mediativ si cautat in doua degete ale mainii dinspre camera de luat vederi in timp ce privirea pierduta prin balarii se screme sa exprime un sictir elevat si infinit. Vesnicul secund care duce acum tucalul iui Dumitru Tinu dupa ce l-a dus pe cel al lui Darie Novaceanu (spre a-l injura ulterior cu osardie) nu are, fireste, prea multe motive de bucurie in viata si cine ce alte dureri sau neputinte, in afara de adjunctivita decompensata, ii mai amarasc zilele si-i mai acresc expresia fetei. Dar e de-a dreptul nebunesc a crede ca, daca tu nu razi niciodata, problemele societatii nu se rezolva si tara se afunda in mocirla.
Cu riscul de a-i furniza un nou motiv de suparare, il informam pe aceasta cale pe dl. C.T. Popescu de faptul ca, in ciuda prezentei sale masive, stihinice, pe micul ecran (pentru care l-ar invidia si campionul absolut de pe vremuri al acestui sport, Nicolae Ceausescu), in fond si la urma urmei, nimeni nu-l baga in seama!
Ar fi multe de spus si despre domeniul audiovizualului, intrucat insa radiourile si televiziunile private au fost obtinute prin donare dupa cele de Stat, exista un grad mare de similaritate intre biografiile personajelor cele mai reprezentative din generatiile mai vechi - cele noi, evident, fiind mai putin susceptibile sa faca obiectul investigatiilor noastre - indiferent in ce zona a audiovizualului s-ar plasa aceste personaje. De aceea, pentru a nu risca redonante, ne vom rezuma la o cariera tipica, exemplara, reprezentativa pentru categoria in chestiune.
In "epoca de aur" tanarul Mihai Tatulici era un devotat comunist angajat trup si suflet in activitatea de propaganda inchinata idealurilor nobile ale socialismului si asa mai departe. Coleg prin stratosfera structurilor uteciste si prieten indeaproape cu mai sus mentionatul Ion Cristoiu, el s-a facut remarcat prin osardia pe care o punea in catehizarea tinerei generatii cu evanghelia ceausista. Este autorul unor opere de profunda vibratie proletara, de autenica traire comunista, de analiza lucida a realitatilor societatii noastre socialiste multilateral dezvoltate, cum ar fi documentarul in care il ridica in slavi pe tovarasul Nicolae Ceausescu pentru conditiile de munca si de viata asigurate tinerilor sudori; doar datorita unor intrigi marsave, nu ne indoim, filmul n-a obtinut Oscar-ul, Cezar-ul, Ursul de Aur sau Periuta de Aur, premiu la care era cu siguranta indreptatit. Dar curajul justitiar al lui Mihai Tatulici nu s-a oprit la actul eroic de a demasca, in plina dictatura, genialitatea dictatorului; el si este si un erou al Revolutiei prin aceea ca a avut bravura sa se apropie de un Nicu Ceausescu ranit, sangerand, tinut de fiecare brat de cate o persoana hotarata si sa-i dea o palma celui in fata caruia facuse temele pana atunci. Devenit pentru aceste acte eroice megastar al postului PRO TV, dl. Mihai Tatulici este actualmente animatorul unei manifestari interesante cu public, de tip Cenaclul Flacara, menit sa-l puna in evidenta ego-ul hipertrofiat. Mai nou Cenaclul Tatulici s-a specializat in convingerea romanilor, care pana atunci optau pro N.A.T.O. in proportie de 95 %, de oportunitatea intrarii Romaniei in N.A.T.O.. Printr-o pura coincidenta, desigur, dupa actiunea persuasiva pro N.A.T.O. a Cenaclului Tatulici, proportia atractiei romanilor fata de N.A.T.O. s-a redus cu vreo 10 procente.
Adaptand intrebarea esentiala a acestei carti la specificul subcapitolului pe care-l incheiem, vom interoga retoric: cu astfel de oameni la carma constiintei publice poate oare spera Romania a fi primita in structurile euroatlantice pentru a fi incadrata cu drepturi depline intr-o noua ordine mondiala, dorita de intreaga lume civ'izata? E foarte posibil ca oarecine sa-si fi facut socoteala ca, pana la admiterea Romaniei in N.A.T.O. si in U.E., diversii tatulici si cristoi pogorati din C.C. al U.T.C. sa, si faca iesirea din scena publica prin simplul efect al trecerii anilor si schimbarii naturale de generatii; dar daca Europa isi poate permite sa astepte aceste firesti evolutii pentru a ne accepta, ne permitem noi oare sa le asteptam, pasiv, pentru a fi acceptati?
2. Dekaghebizarea justitiei
Cea de-a treia putere in Stat - justitia - n-a fost nici ea scutita de un intens proces de sovietizare in perioada de dupa 1944, imprimandu-i-se treptat un puternic caracter de instrument politic de represiune in mana Partidului Comunist. Asa se explica avalansa de condamnari severe din perioada "obsedantului deceniu", cand se renuntase si la aparentele de legalitate, justitia nemaiavand alt rol decat acela de a gasi pretexte pentru pedepsirea "dusmanului de clasa". Transformarea sistemului juridic de tip occidental, existent in Romania antebelica, intr-un sistem pseudojuridic de represiune politica, dupa model sovietic, a fost opera agentilor de influenta K.G.B. infiltrati in conducerea politica a Republicii Populare Romane. Agenti care aveau o vasta experienta in rastalmacirea legii, in aplicarea aberanta a dreptatii, inca din perioada marilor procese - spectacol, a marilor procese - eveniment propagandistic, prin care, in anii ,30, losif Vissarionovici Stalin si-a eliminat dusmanii politici reali, potentiali sau imaginari.
Este adevarat ca, dupa anii '60, represiunea n-a mai fost atat de intensiva, dar aceasta mai degraba din cauza epuizarii "dusmanilor de clasa" decat din cauza revenirii justitiei la statutul sau anterior. Ceea ce nu inseamna ca, atunci cand "cuceririle revolutionare ale socialismului biruitor" au fost puse in pericol, bratul "justitiei" comuniste n-a stiut sa loveasca la fel de necrutator; mai sunt printre noi de altfel si mai sunt chiar si in functie, procurori care au instrumentat represiunea impotriva minerilor din Valea Jiului, muncitorilor din Brasov, revolutionarilor din Timisoara si Bucuresti, ridicati in anii '80 impotriva comunismului si dictaturii. Justitia si-a pastrat in continuare raportul ancilar de obedienta neconditionata, fata de Partid si de interesele politice, cu toate ca unele modificari superficiale s-au facut simtite, in special in ceea ce priveste efortul autoritatilor de a pastra anumite aparente juridice. Prin inertia mentalitatilor, acest tip de raportare a justitiei la elementul politic a tins sa se perpetueze dupa decembrie 1989, el regasindu-se pana in ziua de azi la unii reprezentanti ai magistraturii. Este adevarat ca, in ultimii sapte ani, multi magistrati s-au detasat de acest tip de mentalitati, mai ales in randurile generatiilor tinere. Din pacate insa, reprezentanti ai celor care nu s-au detasat si nu se pot detasa de ele populeaza inca nivelele cele mai inalte, de decizie si de orientare strategica, ale ierarhiilor celei de-a treia puteri.
Cum poate sa se dezbare de vechile naravuri, spre pilda, un losif Uglean, actualmente nici mai mult nici mai putin decat Presedinte al Curtii Supreme de Justitie? Conform dezvaluirilor presei, inaltul magistrat s-a pretat la diverse operatiuni - termenul folosit a fost acela de "potlogarii" - care nu pot fi incadrate altfel decat ca trafic de masini. El este bun prieten cu celebrul ex-senator iliescian Vasile Mois, care a omorat doi ciobani, a fost implicat in adoptia ilegala a 12 copii si a reusit, in doi ani de prezenta in Parlamentul Romaniei, sa dobandeasca nu mai putin de 4 case si 9 automobile, dupa cum reiese din presa vremii. Evident, prin mijloace cinstite ca, vorba aia, hotul neprins e negustor cinstit!
De altfel, revenind la dl. Uglean - dl. Presedinte al Curtii Supreme de Justitie promitea de mic: ca elev, a fost prins furand perne si plapumi din internatul care-l gazduia. Cand a mai crescut -in ani si in pozitie ierarhica s-a apucat, conform acelorasi surse din presa, de bisnita de masini. Potrivit unor recente dezvaluiri, nici tentativa de viol n-a fost straina de preocuparile d-lui Presedinte al Curtii Supreme. Dar adevarata implinire a vocatiei sale justitiare a venit de abia in regimul Iliescu, cand a pus mana pe 100 milioane de lei credit preferential si a reusit din micile economii, desigur - sa-si faca un apartament la Craiova, unul la Bucuresti, o vila in str. Paris din Capi tala si o casa de vacanta in Oas.
Strangator, domnul jude, nu? Totusi ne vine greu sa credem ca ascensiunea ametitoare a d-lui. Uglean pe scara ierarhica, de la umila pozitie de hot de perne la demnitatea de presedinte al Curtii Supreme de Justitie -altfel zis, varful piramidei puterii judecatoresti - s-a putut face fara colaborarea oculta a "organelor". Vezi insa ca "organele" astea te ajuta, dar numai dupa principiul "do ut des". Asa se face ca dl. Uglean se cramponeaza de pozitia sa actuala, in ciuda faptului ca insusi presedintele Constantinescu i-a cerut demisia de onoare: cum poti sa-ti servesti "pretenii" daca nu mai ai painea si cutitul, daca nu mai esti intr-o pozitie care sa-ti permita sa mai atingi usor cu mana unul sau celalalt din talgerele balantei justitiei?
Asa se face ca dl. Uglean - patru case se afla pe exact aceeasi pozitie pe care se afla inainte de alegerile din noiembrie, spre deosebire de tizul sau, Nastase -patru case, care a fost matrasit de aceste alegeri pe o pozitie inferioara.
Sa ne miram atunci de atitudinea colegului d-lui. Uglean, dl. Stefan Mateescu, judecator la Curtea Suprema de Justitie, care declara presei, in legatura cu cazul Sever Muresan - Mircea Hossu, ca prin afirmatiile facute in cadrul conferintei de presa a Ministerului de Interne "Executivul se implica in activitatea justitiei"? Atunci cand in cazul poate celei mai mari jecmaniri din timpul regimului Iliescu, un judecator al Curtii Supreme pune bete-n roate politiei incercand s-o intimideze in actiunea sa de lamurire a dedesubturilor afacerii, situatia ni se pare a fi cam cu ochi si sprancene! Cu atat mai mult cu cat planurile urzite de musamalizare a cazului inregistreaza un prim succes si o prima confirmare, printr-o manevra suspecta, despre care Ministrul de Interne Gavril Dejeu declara: "Muresan si Hossu au fost pusi in libertate printr-un fals". Practic, o grefiera de la judecatoria sectorului 4 "greseste" in intocmirea unui act, taman atat cat trebuie ca pentru acea "greseala" inculpatii sa poata fi eliberati pentru un motiv formal. Dupa cum se vede, daca inainte cursul Justitiei era dirijat de Partidul Comunist Roman, forta politica conducatoare din Republica Socialista Romania, organizatie insumand 4 milioane de membri, azi mersul justitiei este dirijat de ciclul menstrual al unor anumite grefiere (vezi in acest sens si cazul grefierei de la lasi care s-a apucat nici mai mult nici mai putin decat sa arda dosarele pe care le avea in custodie, lamurirea cazului tergiversandu-se pana in ziua de azi, ca de altfel si disparitia dosarelor privind infierile din Tribunalul Municipiului Bucuresti).
Presa contine si o serie de severe acuzatii la adresa Procurorului General al Romaniei, Nicolae Cochinescu. Astfel, acesta ar fi refuzat punerea sub urmarire a lui Miron Mitrea si Viorel Ros pentru fals, uz de fals si calomnie, eludand astfel articolul 138 C din Codul Penal. Refuzul sau de a da curs actiunii penale impotriva lui CV. Tudor, pentru calomnie in cazul "Listei rusinii" este de notorietate. Sa amintim putin istoria cazului: fostul Parlament ridica imunitatea senatorului CV. Tudor, cu majoritatea de doua treimi ceruta de Constitutie, dar inainte ca actiunea penala sa fie declansata, in urma alegerilor din noiembrie presedintele P.R.M. dobandeste un nou mandat senatorial. Senatul se pronunta, prin vot majoritar, in sensul ca vechea ridicare a imunitatii lui C.V. Tudor ramane valabila. Dl. Cochinescu interpreteaza insa ca era necesara o noua ridicare de imunitate, cu o noua majoritate de doua treimi intrucat ar fi vorba, pasa-mi-te, de o noua imunitate dobandita odata cu noul mandat. El are in acest sens suportul Curtii Constitutionale si culmea, pe cei al unui jurist si senator taranist, dl. Corneliu Turianu - de altfel, acelasi care se opunea masurii reformiste de a se permite achizitionarea de teren de catre investitorii straini. "Nicolae Cochinescu ascunde dosarele mineriadei din 1990" - ne asigura in continuare presa. De fapt, este vorba de 59 de dosare instrumentate ilegal, dintre cele 72 de dosare intocmite participantilor la fenomenul "Piata Universitatii" continand acuzatii care de care mai fanteziste si mai absurde cum ar fi tulburarea linistii publice, ofensa adusa autoritatii, blocarea drumurilor publice, subminarea puterii de Stat etc. Dintre procurorii care figureaza in dezvaluirile presei in legatura cu dosarele mineriadei din 13- 5 iunie 1990, se numara: Petre Buneci, Horia Ghibanescu, Emil Dinu (acesta cu 22 de dosare ilegal instrumentate!) Vasile Leanca, Ovidiu Paun, Cornel Popescu, Al. Tuculescu si Monica Macovei. Acestia sunt "demnii" reprezentanti ai Procuraturii romane, conduse pana de curand de Nicolae Cochinescu, numit in postul de Procuror General al Romaniei, de catre Ion Iliescu, pe o perioada de sase ani!
Nu e de mirare, in aceste conditii, ca presa abunda in titluri de genul: "Procurorul Gheorghe Mocutail acuza pe Cochinescu ca franeaza dosarele penale ale pedeseristilor"; "Cochinescu a mintit ca lui Gh. Samoilescu; se va face dreptate" (este vorba de victima procurorului Dan loan Mirescu, prietenul si colegul de partid al lui CV. Tudor, care obtinuse, in anii comunismului, condamnarea lui Gh. Samoilescu la 25 de ani inchisoare pentru un omor pe care acesta nu-l comisese), "Procurorul General este sluga credincioasa a lui Ion Iliescu" s.a.m.d. Esenta problemei o constituie insa ceea ce publicistul Constantin Alexandroaie numea "meteahna stalinista a lui Cochinescu" Dl. Alexandroaie se referea in mod particular la institutia invechita a recursului in anulare in materie civila, sustinuta de actualul Procuror General, institutie care a permis multor chiriasi din casele nationalizate sa blocheze accesul urmasilor fostilor proprietari la recuperarea acestor proprietati, transferand litigiul in fata Curtii Supreme. Dar expresia "meteahna stalinista" se poate extinde la modul general in care dl. Cochinescu concepe actul de justitie, opunandu-se extinderii prerogativelor Ministerului Justitiei asupra corpului procurorilor. in aceste zile, ordonanta de urgenta privind organizarea judecatoreasca, ce opereaza schimbarile necesare in sensul dorit de Ministrul Justitiei trecut de "furcile caudine" ale Curtii Constitutionale, care a apreciat ca trecerea parchetelor in subordinea Ministrului Justitiei nu contravine principiului separatiei puterilor in stat si speram ca in momentul in care publicul larg va putea citi aceste randuri ea sa fi devenit operanta, apropiind Romania de modelul de Stat de drept civilizat, occidental, pe care ni-l dorim.
Pentru ca, asa cum cu indreptatire aprecia cotidianul ZIUA "din personajele care blocheaza batalia impotriva coruptiei este insusi procurorul General al Statului, Nicolae Cochinescu. Prestatia acestuia a fost sub orice critica. Cochinescu nu reprezenta altceva decat prelungirea umbrei lui Ion Iliescu deasupra justitiei Romane. Cochinescu trebuia sa ia jos laba de pe Parchetul General fiindca a blocat Reforma justitiei. Si mai ales, a blocat ofensiva impotriva coruptiei". Este clar asadar ca numai prin modificarea Legii de organizare judecatoreasca in sensul trecerii procurorilor in subordinea Ministerului Justitiei, se poate asigura un act de justitie echitabil si totodata respectarea principiilor democratiei, separarii puterilor Statului de drept etc. etc.
Nici predecesorul d-lui. Cochinescu, fostul procuror general Vasile Manea Dragulin, nu era de o alta extractie decat actualul procuror general. Faptul ca o tara europeana avansata pe calea democratiei, civilizatiei si Statului de drept - ne referim la Republica Ceha - a respins propunerea ca di. Manea Dragulin sa devina ambasador al Romaniei in aceasta tara, spune multe despre perceptiile Europei privind institutia procuraturii din Romania. Nu e de mirare, in aceste conditii, ca la nivelele ierarhice medii exista procurori care-si fac de cap. Sa luam doar cazul unui reprezentant al Parchetului din Rm. Vilcea, despre care presa titreaza: "Prim procurorul Paul Constantinescu a lucrat mana-n mana cu mafiotul Gorun". Conform celor aratate, procurorul a pretins 10 milioane de lei pentru a schimba o incadrare, a ajutat la musamalizarea unei crime etc. Cazurile de coruptie in parchete sunt, pare-se, destul de frecvente, ajungandu-se la tensiuni intre corpul judecatorilor si cel al procurorilor si in situatia in care (citam din nou din presa independenta) "judecatorii cinstiti, prin vocea lui Valeriu Stoica, solicita indepartarea din Parchetul General si din parchetele judetene a procurorilor necinstiti". Un alt caz de coruptie in magistratura, pe care presa l-a pus in evidenta pe larg, este cel al judecatoarei Constanta Taiatu. Cu un tupeu stupefiant aceasta a impropietarit un cetatean particular cu. cateva hectare din parcul Herastrau. Dupa care, conform dezvaluirilor din presa, sub protectia senatorului P.D.S.R. Ion Predescu, a reusit sa evite anchetarea modului abuziv in care a instrumentat cazul, facandu-se nevazuta ulterior printr-o tara din America de Sud. La fel de scandalos este si cazul ziaristului si revolutionarului loan Itu, consilier municipal la Primaria Bucurestiului din partea P.N.T.-C.D., care a fost aruncat in inchisoare in urma unei inscenari grosolane, pretinzandu-se ca ar fi luat mita 10 milioane de lei pentru a obtine repartitia preferentiala a unui spatiu comercial.
Toate aceste erori judiciare si multe altele pe care le consemneaza presa, n-ar fi fost posibile daca n-ar fi existat aceasta perpetuare a mentalitatilor de tip bolsevico-kagebist in sistemul juridic, daca s-ar fi realizat o reala separare a puterilor in Stat si o reala independenta a magistraturii fata de elemntul politic, implinirea acestor deziderate este si ea o conditie "sine qua non" a acceptarii Romaniei in structurile euroatlantice, in lumea civilizata, ca o componenta a noii ordini mondiale.
3. Dekaghebizarea bisericii
Ne vom referi in cele ce urmeaza exclusiv la principala confesiune din tara - Biserica Ortodoxa. Aceasta si pentru ca ortodoxia este cel mai raspandit cult religios din tara si pentru ca evolutia sa se impleteste strans cu istoria politica a romanilor. Din pacate, in ultimii 50 de ani, acesta interferenta intre politic si religios a imbracat forma unei cooperari amiabile intre ierarhiile Bisericii Ortodoxe si autoritatile comuniste.
In perioada de inceput a comunizarii tarii, datorita numarului mare de adepti, Biserica ortodoxa reprezenta o forta importanta, capabila sa organizeze si sa inspire lupta de rezistenta impotriva unui regim ateist. Din pacate o asemenea reactie nu a avut loc decat sporadic, prin actiuni spontane si necoordonate ale unor elemente situate in rangurile inferioare ale ierarhiei eclasiastice. inaltii ierarhi au preferat, de regula, calea compromisului. in timp ce autoritatile comuniste scoteau in afara legii, printr-un decret din 1948, Biserica sora greco-catolica, confiscandu-i bunurile, Biserica ortodoxa prelua aceste bunuri din chiar mana comunistilor. in timp ce prelatii catolici erau inchisi sau deportati, cei ortodocsi continuau de regula sa-si desfasoare activitatea in conditii de relativa normalitate. Se poate suspecta chiar ca inalta ierarhie ortodoxa a vremii va fi privit cu satisfactie decretul de interzicere a cultului greco-catolic, masura abuziva prin care regimul comunist facilita reintoarcerea la credinta ortodoxa a unui mare numar de romani din Transilvania, marind astfel "turma" pastorita de patriarhul de la Bucuresti. in orice caz, nici unul din patriarhii Romaniei din perioada comunista - Justinian Marina, Justin Moisescu si actualul patriarh, preafericitul Teoctist - nu a fost inregistrat de istorie cu vreun gest de protest fata de incalcarea de catre comunisti a drepturilor catolicilor din tara noastra.
lata insa ca orice pact cu Diavolul se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, impotriva celui ce l-a incheiat. Daca la inceputul perioadei comuniste taisul persecutiilor s-a indreptat mai ales impotriva catolicilor, pe masura ce puterea comunista avea mai putina nevoie de colaborarea ierarhiei ortodoxe, persecutiile au inceput sa loveasca mai frecvent si aceasta confesiune. Din ce in ce mai multe biserici cadeau sub lama buldozerelor, pe fondul intensificarii campaniilor ateiste. Nici in acesta situatie ierarhia ortodoxa n-a fost la inaltime; in loc sa genereze prin mijloacele care-i stateau la indemana, o reactie populara impotriva masurilor antireligioase, in loc ca intreg soborul, in frunte cu patriarhul Teoctist, sa se aseze in fata buldozerelor sfidand barbaria demolatoare, ei au preferat o atitudine de neimplicare, amintind de spalarea pe maini a lui Pilat din Pont.
Oricat de ample si de impresionante, insa, demolarile de biserici palesc ca importanta fata de un alt aspect, nevazut, al Raului. Dupa inspiratie kagebista, s-a incercat prin intermediul capilor bisericii transformarea aparatului eclasiastic intr-o vasta retea informativa si de influenta care, acoperind toata tara, sa actioneze asupra sufletelor credinciosilor. Pe de o parte se urmarea strangerea de informatii, inclusiv prin divulgarea secretului confesiunii, pe de alta parte se dorea temperarea reactiilor de revolta a maselor fata de abuzurile din ce in ce mai scandaloase ale guvernarii comuniste. Practic, s-a urmarit transformarea Bisericii intr-o politie in sutana, o politie a sufletelor. Iar fata de acest curs de actiune, reactiile patriarhilor, mitropolitilor si episcopilor au fost, in cel mai bun caz, echivoce, in cel mai rau caz - de colaborare deplina!
Cu toate acestea, exista un singu r caz de inalt ierarh care a marturisit colaborarea sa cu Securitatea - este vorba de mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului. Toti ceilalti ierarhi tac. Tac, chiar daca stiu ca o marturisire a lor ar contribui la lamurirea unei parti a mecanismului de control psihologic al maselor de catre serviciile secrete comuniste. Mai mult chiar, colaborarea cu Securitatea s-a extins si in plan extern, misiunile ortodoxe ale Romaniei in Occident fiind transformate, dupa modelul rusesc, in veritabile agenturi de spionaj. insusi generalul Mihai Pacepa dezvaluie faptul ca "Bisericile Diasporei erau conduse de ofiteri D.I.E. "! Cum se poate astepta cineva de la astfel de oameni cu pistolul sub sutana, care pana mai ieri au spionat si subminat Occidentul, sa adopte peste noapte valorile acestuia si sa fie, la randul lor, acceptati de acesta?
Iata insa ca regimul comunist a cazut si odata cu el si posibilitatea de a silui credinta religioasa a oamenilor. Paradoxal, insa, ierarhia Biserici Ortodoxe a continuat "sa-i dea Cezarului ce-i al Cezarului" si in timpul regimului Iliescu. Chiar si in prezent, dupa caderea acestui regim, prin vointa populara, in noiembrie 1996, Patriarhia si mitropoliile ortodoxe se manifesta ca o frana pe calea reformei. Ele se opun cu indarjire retrocedarii catre Biserica Catolica a lacasurilor de cult confiscate de autoritatile comuniste in 1948, impiedicand in acest fel formarea si dezvoltarea comunitatilor catolice din Ardeal. Acest gest este, pe de o parte, anticonstitutional, venind in contradictie cu prevederile din Legea suprema privind libertatea religioasa si pe de alta parte antipatriotic, subminand unitatea in diversitate confesionala a poporului roman si invitand la tensiuni interconfesionale.
Iata spre exemplificare, pozitia preafericirii - sale exprimata intr-un document oficial inaintat recent Parlametului Romaniei: "Consideram, asadar ca <<Legea privind restituirea bunurilor de natura patrimoniala Bisericii Romane Unite cu Roma» este un abuz (.) Patriarhia Romana roaga onoratii parlamentari sa se intrebe cu toata raspunderea pentru ce este nevoie, in Romania de astazi, ca Biserica Catolica Orientala de rit bizantin (.) sa aiba nevoie de reinfiintarea atator ordine calugaresti catolice si greco-catolice, calugari si calugarite de import, pentru ca in tara nu exista? (.) Promovarea unui astfel de proiect de lege, asa cum este conceput, va legifera, de asemenea, prozelitismul catolic oriental de rit bizantin, incalcarea si violentarea drepturilor omului pentru majoritatea credinciosilor ortodocsi (.). Acestea sunt motive majore si reale pentru care Biserica Ortodoxa Romana propune respingerea proiectului de lege initiat de domnii deputati loan Avram Muresan si Tudor Dunca (.)" Semnat: Teoctist. Acest text justifica reactia preotului catolic Matei Boila, deputat P.N.T.-C.D. si initiatorul proiectului de lege: "Teoctist e un analfabet in materie juridica, el e un om de rea-credinta si totodata un om care nu a cunoscut niciodata dragostea crestina, deci nu e crestin", sustine prelatul catolic.
De altfel, tocmai acest refuz al Bisericii Ortodoxe de a retroceda proprietatile din Ardeal apartinand de drept cultului greco-catolic, deci in ultima instanta Vaticanului, sta la baza intarzierii nepermise a vizitei Papei in Romania. Autoritatile ecleziastice ortodoxe refuza cu indarjire sa-si dea acordul pentru aceasta vizita, aducand ca motivatie persistenta acestui conflict, precum si prozelitismul catolic in Romania. Este inutil de precizat insa ca o vizita a Papei in tara noastra ar fi facilitat mult eforturile de integrare euroatlantica a Romaniei, ar fi insemnat o recunoastere a progreselor facute de ea pe calea libertatii religioase si o mai usoara acceptare a sa din partea Occidentului.
In aceasta opozitie surda fata de vizita Papei, patriarhul Teoctist nu e singur. O pozitie constant obstructionista o adopta multi dintre inaltii prelati ai Transilvaniei, in frunte cu mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala. Acesta este secondat de Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Clujului, de loan Salajan, episcopul ortodox al Covasnei si Harghitei si de Andrei, episcopul de Alba. Totul porneste, iarasi, de la "restitutio in integrum"! in viziunea arhiepiscopului de Cluj, restituirea bisericilor catolice ar fi o "retrocedare prin constrangere", iar in viziunea episcopului de Alba, cine-i pentru restituire e "de orientare ateista sau francmasonica".
Ce sa mai vorbim despre prestatia celebrului arhimandrit Simeon Tatu, staretul manastirii Plumbuita si "distins" fost senator P.D.S.R., un adevarat Dumitrascu in sutana, exponent al aripii celei mai conservatoare din fostul partid de guvernamant. Cel care a tinut sa-si sarbatoreasca iesirea din viata parlamentara, in noiembrie 1996, printr-un memorabil dat al poalelor peste cap, denuntand de la tribuna Parlamentului o iminenta "lovitura de forta" in sanul Bisericii, prin care patriarhul Teoctist urma sa fie inlocuit cu episcopul Banatului Nicolae Comeanu. A fost, speram, ultima ocazie a sfintiei - sale de a se face de ras in viata publica.
Un alt arhimandrit, loanichie Balan de la manastirea Sihastria, in numele clerului Bisericii Ortodoxe, declara urmatoarele: "Sadea Dumnezeu sa nu intram in N.A.T.O."; "Noi sa fim ortodocsi. Noi trebuie sa mergem sa umblam la sentimentul religios ortodox. Si rus si ucrainean si romanesc". "Suntem crestini ortodocsi condusi de neortodocsi";"Noi n-avem incredere in Occident! Occidentul este protestant, catolic. Sau nu-i nimic"; "Nu ne trebuie raiul occidental!"; "Avem un rai frumos, al nostru, cu munti, cu oite, cu oameni smeriti".
lata insa ca numai ierarhia ortodoxa, ci si compartimentul specializat al Executivului - Secretariatul de Stat pentru Culte - adopta o pozitie obstructionista fata de curentul pro-european din viata noastra publica. Manifestand conceptii de tip protocronist - pentru care Andrei Plesu il gratula cu epitetul "cretin care incearca sa faca legatura intre geto-daci si Sfintii Parinti ai Bisericii Crestine" - dl. ministru al cultelor si totodata nepot al parintelui Staniloaie, Gheorghe Anghelescu, a starnit indignarea majoritatii parlamentare prin pozitiile sale pro-ortodoxiste exprimate cu ocazia dezbaterii in legislativ a Legii privind restituirea bunurilor de natura patrimoniala Bisericii Unite cu Roma (catolicii).
Din pacate, exista segmente prestigioase ale societatii civile - vom numi aici Fundatia Anastasia - care se raliaza pozitiei Bisericii Ortodoxe in conflictul acesteia cu catolicii din tara si de peste hotare. Fara indoiala ca a incuraja o atitudine rigida, conservatoare, a ierarhiei bisericesti, nu serveste intereselor majore ale Romaniei, nu serveste cauzei integrarii euroatlantice, edificarii Statului de drept, democratizarii, transformarii economice si adaptarii la economia de piata, in ultima instanta nu serveste asimilarii Romaniei in efortul de edificare a noii ordini mondiale.
4. Dekaghebizarea sistemului financiar - bancar
Se zice ca traia odata pe meleagurile Imperiului Rus un tanar seminarist din Georgia, reconvertit la valorile lumii interlope si totodata la valorile - neintinate inca pe acea vreme - ale comunismului. Imbinand aceste doua hobby-uri oarecum inrudite - hotia si comunismul - tanarul a considerat oportun, la un moment dat, sa sparga o banca si sa aduca o buna parte din profitul rezultat in urma acestei operatiuni si anume o caruta de bani - la propriu, nu la figurat! - drept ofranda pe altarul Partidului Bolsevic. Marele preot care oficia la sus-zisul altar - prenumele sau Lenin - l-a remarcat pe tanarul sfios si bland si luandu-l sub aripa sa protectoare, i-a asigurat o ascensiune fulgeratoare in ierarhia Partidului.
Tanarul se numea losif Vissarionovici Djugasvili si avea sa-si dobandeasca ulterior o oarecare notorietate sub numele de Stalin.
Am facut acest preambul pentru a arata ca legatura dintre bolsevism si sistemul bancar este straveche si ca printr-o traditie demult incetatenita, ea se desfasoara in favoarea primului si in defavoarea celui de-al doilea. Aceasta traditie s-a pastrat pana in zilele noastre sau, mai bine zis, pana in zilele marelui preot Iliescu si ale blandului si sfiosului sau emul, Razvan Temesan. Dar, pana a ajunge sa ne ocupam de marele rechin, hai sa incepem prin a ne "face mana" cu ceva plevusca.
O rosioara interesanta este Alexandru Dinulescu, prins actualmente in plasa justitiei dupa ce a functionat multa vreme ca presedinte al Credit Bank. Printre "momelile" carora, conform Parchetului, le-ar fi cazut prada dl. Dinulescu, se numara:
Un bibanas cu o cariera destul de interesanta desfasurata tot prin zona in care fluviul K.G.B. se varsa in Marea Finanta, este dl. Lucian Negrea. Fost coleg de grupa cu deputatul P.D.S.R. Florin Georgescu, cel care a condus finantele Romaniei (spre ruina) in perioada 1992-1996, dl. Negrea a fost retras, dupa 1989, din postul de la Agentia Economica din Buenos Aires unde, conform dezvaluirilor presei, lucrase sub acoperire. Dar "exilul" sau in Romania n-a tinut mult: el a fost retrimis la Agentia Economica din Bogota, in 1992, se pare in acelasi scop, chiar daca de catre alta institutie (sau de catre aceeasi institutie rebotezata altfel). Implicandu-se insa intr-o serie de afaceri, s-a considerat mai prudent sa fie retras si din Columbia, in 1994.
Director al Directiei impozite si taxe din cadrul Ministerului Finantelor condus de catre prietenul sau, pedeseristul Florin Georgescu, apoi director general la Finante Publice si Controlul Financiar de Stat din acelasi minister, dl. Lucian Negrea transforma directia intr-o anexa a S.R.I. conform unor dezvaluiri de presa bazate pe marturiile colegilor din minister. Rezulta din aceste dezvaluiri ca dl. Director general conditiona rambursarea TVA, in conditii legale, catre agentii economici, de sponsorizarea P.D.S.R.-ului de catre acestia; daca nu "cadeau la pace", patronii erau amanati "sine D.I.E." cu recuperarea fondurilor la care aveau dreptul.
Sa trecem insa si la clienti mai seriosi. "Banca Columna a finantat P.D.S.R. si PS din banii contribuabililor" - anunta titluri mari de presa. Aplecandu-ne asupra dezvaluirilor insirate mai jos de aceste titluri, constatam ca:
Dupa cum se vede, numele de familie al fostului dictator se va repeta cu o frecventa comparabila cu cea din emisiunile omagiale din trecutul nu prea indepartat. Printr-o stranie concidenta, un grup de persoane eminamente susceptibile sa cunoasca secretul numerelor de cont ale depozitelor elvetiene ale Tovarasului, au venit, iata, taman din Elvetia, cu fondurile de milioane de dolari necesare lansarii bancii Columna. Gestiunea prestigioasei intreprinderi financiare private pare a se fi facut insa ulterior mai degraba dupa metodele si criteriile profesionale din Scornicesti decat dupa cele din Zurich, ca pentru a confirma zicala englezeasca "easy come, easy go", sau varianta aproximativ echivalenta a acesteia din limba romana: "din lucrul furat, praful se alege".
Banca Columna a fost implicata in tentativa de privatizare frauduloasa a intreprinderii "Azomures" - Tg. Mures. A trebuit sa vina noua putere si noua conducere a F.P.S.-ului pentru a le "da peste maini" securistilor care prea se intinsesera la cascaval. Din pacate insa, pe ultima suta de metri a fostei puteri, vechea conducere a F.P.S. a reusit sa plaseze fondurile acestei institutii la Banca Columna in asemenea conditii contractuale si pe asemenea termene, incat o dezvaluire completa a malversatiunilor si o posibila cadere a bancii ar afecta siguranta acestor depozite, interesele F.P.S.-ului si in ultima instanta interesele cetateanului roman.
Dupa cum se vede, de pe vremea tanarului Djugasvili si pana in prezent modalitatile de a profita de pe urma sistemului bancar s-au mai perfectionat!
Dar capul caracatitei coruptiei bancare - cum a fost caracterizat de presa - ramane fostul presedinte al Bancorex, Razvan Temesan. Numele lui a fost mentionat in cateva alte capitole ale acestei carti, in legatura cu "lantul de aur" care leaga mafia politica si pe cea antreprenoriala de sistemul bancar; el va mai fi mentionat si in legatura cu operatiunile externe ale serviciilor secrete ramase in sfera K.G.B.-ului. Activitatea acestui om ar merita spatii mult mai largi decat cele pe care le avem la dispozitie, ele ar merita de fapt o adevarata monografie. Si cum meritul nu trebuie sa ramana nerasplatit, acesta monografie este in curs de intocmire de catre Parchet, capitolele sale purtand sugestivul titlu de dosare penale. Dupa atata munca, d-lui. Temesan i s-a aprobat actualmente un binemeritat concediu de 30 de zile in arestul politiei, urmand ca perioada exacta a retragerii domniei sale din activitate, intr-o casa de odihna cu zabrele la fereastra, sa fie stabilita de catre tribunal.
In ceea ce ne priveste ne vom multumi cu o sumara si in nici un caz exhaustiva trecere in revista a principalelor "initiative" ale fostului director Bancorex. Spicuim la intamplare din dezvaluirile documentate ale presei:
"Prin acordarea unor credite ilegale Asociatiei Valeologia de catre Bancorex s-a mai creat o paguba de 3.990.600.000 lei si 134.000 de dolari. Se fac vinovati Razvan Temesan si Dan Corneliu Pascariu".
Exemplele de acest gen pot continua la nesfarsit. Ele pun in evidenta legaturile directorului Bancorex cu lumea politica, cu lumea afacerilor, cu politia, cu serviciile de informatii etc. etc. Ne vom ocupa in continuare de un caz tipic care ilustreaza insa conexiunile pe care megabancherul regimului Iliescu le-ar avea cu. lumea interlopa. Este vorba de cazul SANCA. lata istoria acestui caz, asa cum se deseneaza el din relatarile lui Alexandru Raducanu, patronul firmei SANCA.
Firma se bucura de oarecare prosperitate pana in momentul in care "a pus ochii pe ea P.D.S.R.-ul". Conform dezvaluirilor presei, capii P.D.S.R. in complicitate cu Razvan Temesan ar fi facut presiuni pentru ca patronul sa cedeze 35% din patrimoniul (aproximativ 75 miliarde lei) unui "om de paie" numit de mafia politico-financiara. in urma refuzului acestuia, "sefii P.D.S.R. i-au pus pe cap mafia tiganeasca si Razvan Temesan i-a blocat contul in Bancorex", aceasta desi "daca ratiunile politice nu dictau altfel, elementele economice indicau ca SANCA era o afacere prospera". in operatiune ar fi implicati Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, consilierul prezidential Victor Opaschi, ministrul Mihai Ungheanu si Dimitrie Sturza.
Solicitarea s-a facut sub pretextul strangerii de fonduri pentru campania electorala a P.D.S.R.; patronul Raducanu afirma insa ca "acestia ar fi vrut cei 75 de miliarde pentru ei, nicidecum pentru regimul Iliescu". "Omul de paie" urma sa fie Cornel Stegaru managerul hotelului Bucuresti, actualmente aflat sub ancheta Parchetului.
In momentul blocarii creditelor firmei SANCA, aceasta avea nevoie de lichiditati pentru hrana animalelor din fermele sale si pentru plata salariatilor. Fiind la curent cu starea de necesitate in care se afla patronul, mafia politico-financiara" a trimis la el tigani care i-au oferit bani cu camata. Acestia au spart sediul SANCA, i-au devastat si au furat documentele, justificand titlurile de presa in genul "Mafia tiganeasca este bratul inarmat al mafiei politice".
Din proprie initiativa, Raducanu ii ofera toate probele privind mafia politico-financiara generalului Costica Voicu. Aceasta nu-l impiedica sa fie conform exprimarilor presei "jefuit la drumul mare". Tribunalul judetean Ialomita dispune, contrar prevederilor legale, executarea silita a mijloacelor de munca ale fermei Jilava, propietatea lui Raducanu.
Asa se distruge o afacere de catre elemente ale sistemului bancar, sistem al carui ratiune de a fi este tocmai favorizarea vietii economice si de catre organe ale Statului, a caror ratiune de a fi este printre altele, protejarea acesteia. Conform lui Costel Bobic, insa, in legatura cu acest caz "presiunile asupra generalului Costica Voicu erau uriase". Cat despre presedintele Iliescu, acesta ar fi fost pur si simplu "dezinformat cu ajutorul unui serviciu secret'. Aceasta in conditiile in care "Temesan si-a aservit Ministerul de Interne si Inspectoratul General al Politiei acordandu-le unor ofiteri superiori credite maxime cu dobanda preferentiala" (lucru confirmat dupa alegeri de investigatiile efectuate din dispozitia noului ministru de interne Gavril Dejeu). Printre altele, repunerea in functiune a uriasului complex avicol de la Titu ar fi avut ca scop anularea concurentei intre SANCA si Avicola International din Bacau, intreprindere in care Viorel Hrebenciuc ar avea interese speciale.
De altfel, din portretul realizat de Costel Bobic, fostul secretar general al guvernului ar fi eminenta cenusie din spatele mai tuturor afacerilor veroase derulate prin Bancorex: "Temesan semneaza orice la ordinele lui Viorel Hrebenciuc", care de altfel ar fi instrumentat numirea lui Temesan in fruntea Bancorex-ului. Acelasi Hrebenciuc care "a marcat o afacere de milioane de dolari in spatele cartilor lui Iliescu" si care l-ar fi dezvaluit lui Bobic modul in care controleaza o parte din presa prin intermediul lui Temesan, in special uzand de parghia contractelor de publicitate si sponsorizari lor.
Un alt fost demnitar cu care Temesan intretine legaturi de taina este Teodor Melescanu, cei doi intalnindu-se pentru misterioase consultari la somptuosul World Trade Center Village.
La ora la care incheiem pasajul dedicat domniei sale, dl. Razvan Temesan se afla in arestul politiei, pentru 30 de zile, fiind cercetat in doar unul din cazurile expuse de presa privind prestatia sa in calitate de presedinte al BRCE, devenita ulterior Bancorex - si anume pentru abuz in serviciu prin utilizarea improprie a parcului de automobile din dotarea bancii. Fara indoiala ca, in cazul sau, Justitia isi va spune cuvantul si ca acest cuvant va avea greutate. Spre surprinderea generala, cel care a sarit sa-i ia apararea afirmand ca Razvan Temesan ar fi avut dreptul sa modifice arbitrar cursul leu-dolar (ceea ce ar scoate din cauza acuzatiile privind tranzactiile preferentiale cu firma ASTRA a lui Gheorghe Vultura fost (inca) Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu; pesemne ca legaturile subterane care-i unesc pe cei doi sunt mai puternice si mai obscure decat se vede la suprafata. Tot "in corzi" se afla si George Constantin Paunescu, beneficiar de marca al "generozitatii" bancherului. Cum ramane insa cu toti hrebenciucii, vacarii, cataramele, taracilele, miron-mitrii etc. etc., care au muls de la aceeasi vaca si care asista azi, de dupa gardul protector al imunitatii parlamentare, la avatarurile colegilor lor de ieri de la ugerul B.R.C.E.-ist?
Sau inca mai traim cumva intr-o societate in care toti sunt egali dar, vorba lui George Orwell, unii sunt mai egali decat altii?
IV. Dekaghebizarea institutiilor statului
Ne vom ocupa mai jos de raporturile oculte intre K.G.B. si persoane ocupand pozitii cheie in urmatoarele institutii ale Statului:
Prezenta si persistenta acestor legaturi micsoreaza semnificativ sansele integrarii Romaniei in N.A.T.O., in Uniunea Europeana, in sistemul de valori occidental, in suita de raporturi interstatale, interetnice, interculturale. intereconomice etc. care prefigureaza noua ordine mondiala.
1. Dekaghebizarea fortelor armate
Avem in vedere in cele ce urmeaza, totalitatea structurilor militarizate ale tarii, incluzand mai intai armata si apoi politia, jandarmeria, serviciul de Paza si Protocol etc.; nu vor face obiectul acestui capitol serviciile care au un rol pur informativ, cum ar fi S.R.I. sau S.I.E., chiar daca acestea mai au inca o structura militarizata, ele urmand a fi studiate in capitolul urmator.
Sa incepem cu cea mai importanta dintre aceste institutii - Armata.
Imediat dupa decembrie 1989, a fost scoasa de la naftalina si proiectata in fruntea Ostirii o figura sinistra a corpului de generali romani: Nicolae Militaru. Scolit prin Uniunea Sovietica, dedicat trup si suflet comunismului in formele sale cele mai virulente, bolseviste si staliniste, generalul a fost dovedit de securitate a avea legaturi stranse cu K.G.B.-ul; pentru a nu tulbura cooperarea fructuoasa dintre RSR si U.R.S.S., dintre serviciile lor secrete, ca in atatea alte cazuri, in cel al lui Militaru nu s-au aplicat rigorile legii, Ceausescu preferand sa-l indeparteze de la comanda, sa-l scoata la pensie si sa-l supravegheze indeaproape. Ca si alti stalinisti inselati de comedia independentei fata de Moscova pe care o juca Ceausescu, sau poate mai degraba nemultumiti de pierderea unor pozitii personale privilegiate pe care Ie-a prilejuit-o virajul nationalist din politica Secretarului General al P.C.R., el si-a compensat frustarile prin ridicole comploturi de opereta ticluite prin parcuri, intre un scranciob si o vata de zahar, cu tovarasi de lupta gen Ion Iliescu, Virgil Magureanu, Cico Dumitrescu si alte bauturi racoritoare. Fireste ca intreaga actiune n-ar fi avut nici un efect - in afara de acela de a da o paine catorva agenti ai securitatii pusi sa-l urmareasca si de a spori pofta de mancare si circulatia periferica a pensionarilor "complotisti" prin agreabile plimbari in aer liber - daca, in 1989, in urma Maltei, K.G.B.-ul n-ar fi hotarat sa traga energic sforile acestor marionete, pentru a le inalta cat mai sus.
Putin timp dupa aceea, Ion Iliescu devenea presedintele Romaniei iar Nicolae Militam - comandantul armatei romane.
Inaltarea in functie a lui Militam incalca toate regulamentele militare, ordinea de succesiune a generalului Milea fiind Guse - Stanculescu, ambii indeplinind functia de adjuncti ai ministrului apararii, dar primul ocupand-o si pe cea de sef al Marelui Stat Major. Dar generalul Guse nu convenea datorita atitudinii sale antisovietice, el opunandu-se tentativei de aducere in tara a trupelor U.R.S.S. sub pretextul anihilarii "teroristilor", iar Victor Atanasie Stanculescu inca nu era sigur, atitudinea sa in legatura cu sotii Ceausescu fiind echivoca.
Mandatul generalului Militam a fost de scurta durata -aproximativ doua luni - dar a acoperit perioada cea mai confuza si cea mai critica a postrevolutiei. Este perioada in care Securitatea a fost "varsata" la Armata, comandantul acesteia dovedind in acest fel acces la toate informatiile Securitatii. Generalul Stanculescu declara de altfel ca stie de la seful arhivelor armatei ca "Militam a colectat dosare" in epoca in care era in fruntea ostirii. Atunci au fost facute pierdute sau au fost "periate" multe dosare, incepand cu cel al generalului Militam personal si continuand cu cele ale unui numar de persoane publice de azi.
Din punct de vedere politic, Nicolae Militam a fost comandantul armatei, deci "a tinut spatele" in timpul primei mari manifestatii anti-F.S.N. din 12 ianuarie si 28 ianuarie 1990. Cu toate aceste dovezi de credinta, el a fost debarcat, fie pentru ca era prea compromis, fie pentru ca devenise prea puternic; probabil fiecare dintre aceste considerente a contribuit in masura aproximativ egala la inlocuirea sa cu generalul Stanculescu la conducerea Ministerului Apararii Nationale in guvernul provizoriu. Este interesant de remarcat ca nici de aceasta data antisovieticul Guse, cel manipulat de K.G.B., nu a fost chemat la comanda armatei.
Cine era omul care l-a inlocuit? "Generalul cu piciorul in ghips" poate fi definit ca un maestru al jocului dublu, ca un artist al situatiilor ambigue. Ocupand inainte de revolutie o functie care presupunea legaturi stranse cu Securitatea si anume cu segmentele cele mai apropiate de K.G.B. ale acesteia, cele care se "dedicau" spionajului tehnologic, Victor Atanasie Stanculescu a fost informat, sau a "mirosit", ca chestia de la Timisoara poate sa aiba in spate forte serioase, profesioniste, croite sa-l termine pe Ceausescu, asa ca a calculat ca-i mai bine sa stea in expectativa pentru a vedea cine are sanse mai mari de a invinge. Asa se face ca si-a bagat fidelitatile in expectativa si piciorul in ghips. Bucurandu-se de increderea cuplului dictatorial, "Victoras ai grija de copii" Ie-a dat sfaturi si ajutoare concrete calculate sa-l "puna bine" cu orice parte ar iesi invingatoare din conflict, cum ar fi acela de a parasi pe calea aerului cladirea Comitetului Central, in 22 decembrie 1989. Este, evident, solutia care-l dadea cea mai mare libertate de miscare cuplului dictatorial: acesta putea sa fuga in strainatate, fie sa incerce a organiza rezistenta in afara capitalei (solutiile alternative - rezistenta in Comitetul Central sau fuga prin subterane intr-un Bucuresti rasculat neacordandu-le "odiosilor" nici o sansa de supravietuire). Stanculescu Ie-a dat o sansa de salvare Ceausestilor; acestia si-au jucat cartea (prost, incercand sa organizeze rezistenta in tara fara a fi constienti de amploarea urii pe care le-o purtau romanii!) si au pierdut: din acel moment, generalul si-a ales tabara si s-a prezentat la procesul de la Targoviste pentru a se asigura ca totul este dus la bun sfarsit fara fisura.
Chiar si ordinul de retragere a trupelor in cazarmi, Jat de Stanculescu pe 22 decembrie la orele 11 a. m. (si care fara indoiala ca a salvat realmente vieti omenesti) a fost in esenta o solutie de neutralitate, de expectativa si de joc dublu: in fond, el n-a fost un ordin de "intoarcere a armelor" impotriva dictaturii si daca cumva evolutiile ulterioare ar fi fost favorabile ceausestilor, el ar fi putut fi interpelat ca o inteleapta manevra tactica de temporizare si de conservare a fortelor prin neangajarea lor impotriva unui "inamic" numericeste covarsitor -populatia revoltata.
Victor Atanasie Stanculescu a fost ministrul apararii si comandantul armatei in perioada fenomenului Piata Universitatii si in timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, ca si, de altfel in perioada CADA - miscare a ofiterimii romane orientata in sensul democratizarii armatei si careia esaloanele superioare l-au bagat cu brutalitate pumnul in gura.
Ulterior acelei perioade extrem de critice din evolutia Romaniei postdecembriste, V.A. Stanculescu nu a mai jucat un rol politic direct. El a revenit la prima lui iubire; negotul cu arme (o afacere de altfel deosebit de rentabila: conform propriei declaratii a lui Stanculescu, tranzactiile cu armament ale Romaniei se ridicau in anii 1980 la 10 miliarde dolari; a pastra controlul a 10% din aceste trafic tot reprezinta un mic dar deloc neglijabil miliard de dolari!), lata cum vede presa aceasta activitate a generalului in continuitatea sa securisto-kaghebista-sereista:
Prezentam in continuare o Nota pe care am primit-o de la un grup de lucratori din cadrul Contrainformatiilor Armatei, document de care Procuratura e obligata, prin lege sa tina seama: "In perioada 1980-1984, Victor Atanasie Stanculescu era urmarit indeaproape de Directia a IV (Contrainformatii Militare) pentru tranzactii ilegale cu armament. Existau indicii precise ca el a reusit sa fure 1.500.000 de dolari, pe care ii avea depusi la o banca din Elvetia. Directia a IV-a din perioada respectiva, generalul Constantin Duta, l-a chemat pe generalul Victor Atanasie Stanculescu pentru a da unele lamuriri, intilnirea a avut loc in vara anului 1984, la Baneasa. in fata probelor evidente (inscrisuri de banca, fotocopii, declaratii, inregistrari audio etc.) Stanculescu a recunoscut, in scris, ca are o asemenea suma depusa in Elvetia. Informata despre tot mersul anchetei, Elena Ceausescu n-a vrut sa dea crezare acestui fapt, mai ales ca Stanculescu o coplesea, cu tot felul de cadouri si atentii. Reamintim tuturor ca, pentru delapidarea unei asemenea sume, Legea prevedea pedeapsa cu moartea. Familia Ceausescu nu l-a condamnat pe Stanculescu la moarte, dar Stanculescu a condamnat familia Ceausescu la moarte, fiindca asa se scrie istoria pe la noi. Cu banii acestia a fost acceptat sub umbrela "Imperiului Bali". Partea trista, e alta: in toiul evenimentelor din decembrie 1989, primul general ucis a fost Constantin Nuta. Il atrasese Stanculescu in capcana, ca un paianjen, si l-a pulverizat acest criminal spuna ca nu-i asa, fiindca atunci vom veni si cu alte dovezi.
Fireste, cele de mai sus reprezinta alegatii ale presei, neverificate inca (de altfel dl. Stanculescu a infirmat o parte dintre aceste afirmatii, fara insa a produce dovezi). Dar este un fapt ca generalul Stanculescu este in ancheta pentru afacerea "Motorola" - o achizitie de echipament militar efectuata in conditii dubioase, in baza, printre altele, a semnaturii Ministrului Apararii Nationale general colonel Victor Athanasie Stanculescu. Dupa cum tot un fapt este si prosperitatea inexplicabila a firmei "Balli", proprietatea aceluiasi general, firma care anuntase la bursa din Londra ca reprezinta F.P.S.-ul in tranzactiile de pe aceasta piata.
Am putea continua analiza inceputa cu exemplele generalului Vasile Ionel, fost consilier cu probleme militare al presedintelui Iliescu, scolit si temeinic indoctrinat in Uniunea Sovietica si coleg cu Stanculescu in Directia Achizitii a armatei prin anii 1960. Ori cu alt coleg al generalului Stanculescu, atat in momentele Timisoara si Bucuresti 1989, cat si in momentul Piata Universitatii 1990 - generalul Chitac. Riscam insa a repeta, cu mici variatiuni, aceleasi doua prototipuri prezentate mai sus si exemplificate prin generalii Militam si Stanculescu. Primul, prototipul militarului rigid, sclerozat, conturat intr-o mentalitate comunista, incapabil sa evolueze. Cel de-al doilea, dornic sa-si faca uitat trecutul valorificand capitalul acumulat, in slujba comunismului (fie ca e vorba de fonduri, de relatii sau de influenta oculta), capabil sa se adapteze rigorilor economiei de piata cu exceptia unei singure dintre acestea: concurenta loiala. Subliniem: loiala! Pentru ca un asa zis capitalist care realizeaza averi de milioane de dolari pornind de la conturi cu origine dubioasa de.sute de milioane de dolari, nu e un capitalist, ci un plescar.
Ne vom ocupa insa, in continuare, de un caz special, care nu se incadreaza in prototipurile de mai sus. Este vorba de binecunoscutul colonel Valeriu Pricina, realizator al emisiunilor TV cu specific militar, fosila vie ramasa din jurasicul ceausist si transmisa cu sfintenie, epoca dupa epoca si conducere dupa conducere a Televiziunii publice, pana in zilele noastre. Mereu la datorie, colonelul - trompet lauda cu sarg regimul in functiune, trambitandu-l in patru zari maretele victorii si geniul strategic. Alaltaieri, constata triumfal ca mai toate subunitatile obtineau numai rezultate bune si foarte bune in pregatirea de lupta si politica, sub impactul fortei ideilor si al pretioaselor indicatii ale Comandantului Suprem, tovarasul Nicolae Ceausescu (uitand sa specifice ca "pregatirea de lupta si politica" se constituia mai mult din culesul porumbului). Ieri, tinta elogiilor d-lui. Pricina era perestroika regimului Iliescu. Azi, acelasi brav colonel de tinichea inalta natiunea spre N.A.T.O., in zbor, cu aceleasi metode statute ale propagandei comuniste.
Desigur, ar fi exagerat sa afirmam ca doar din cauza de Pricina n-a intrat Romania in N.A.T.O.. Dar asemenea pricinasi sunt mai multi prin trasneala luptei cu gura si acestia manifesta o rezistenta la reforma atat de indarjita, de l-ar fi facut sa paleasca de invidie si pe spartanii de la Termopile!
Vom continua analiza cu celelalte institutii militarizate din Romania. Mai intai, un titlu-bomba: MAFIA A INFILTRAT POLITIA. Sub acest titlu cu litere de-o schioapa din ziarul "Ziua" putem cita:
"Am foarte multe date despre Temesan si tot eu il bag in puscarie. Dar astept unda verde de sus. Nitu va prezenta cazul intr-o conferinta de presa. Toate la vremea lor! Mai intai ii bag in puscarie pe Maimut, Bobic si Ana Capetti". Aceste cuvinte ii apartin generalului Valerica Dabu, adjunctul sefului Politiei Capitalei. Ele au fost rostite in public, fara fereala, inclusiv in fata a doi reprezentanti ai presei: Mihai Antoci de la ZIUA si Andrei lonescu de la Antena 1. Ascunzand dovezile impotriva lui Razvan Temesan si tergiversand prezentarea lor, Valerica Dabu se face vinovat de favorizarea infractorului si tainuire de probe. Din punct de vedere juridic, vinovatia generalului, precum si a sefilor sai, daca ii fac acestuia jocurile, este la fel de mare ca si cea a faptasului. Amintim ca generalul Dabu a beneficiat de credite preferentiale, cu dobanda mica, de la BANCOREX-ul lui Temesan. Generalul Nitu este direct vizat de declaratia lui Dabu. Care este rolul sau in aceasta hora periculoasa? Cati alti generali si ofiteri superiori din Politia Romana mai sunt implicati in jocuri de santaj? Ofiterii curati trebuie sa faca lumina! O adevarata stabilitate nu va fi in Romania atat timp cat dovezile despre Mafie sunt tinute la dosar pentru santaj.
Sa fie adevarat ce sustine generalul Dabu? Sa fie adevarata afirmatia din titlu? Ne propunem sa raspundem in cele ce urmeaza la aceasta din urma Intrebare. Pentru ca, evident, o Politie infiltrata de mafie nu-si poate indeplini functiunile intr-un stat de drept. Prin aceasta se face implicit jocul fortelor antidemocratice, conservatoare, cercurilor care vor sa mentina Romania sub influenta Asiei si in orbita Moscovei.
Mai intai, un punct de vedere oficial: "A rezultat ca, an de an, a crescut ingrijorator fenomenul infractional, in special crima organizata care a devenit, in timp, un real pericol la aderarea sigurantei nationale. Aceasta situatie s-a manifestat cu precadere in planul economic, financiar-bugetar, dar si la adresa vietii, sanatatii si sigurantei cetatenilor, a bunurilor acestora si a patrimoniului public. Coruptia a devenit un fenomen generalizat. Or, s-a observat ca la aceste neimpliniri au contribuit ingaduinta, neimplicarea ferma si uneori toleranta a unor factori de conducere".
Pasajul de mai sus este extras dintr-un Comunicat al conducerii Ministerului de Interne din 28 februarie 1997. Comunicatul este insotit de cateva masuri concrete, printre care "eliberarea din functie", dupa "verificari", a urmatorilor:
Comunicatul citat mai sus exprima o serie de adevaruri cu caracter general, global si destul de vag. Dar sa vedem situatia ceva mai in detaliu, asa cum ne-o prezinta presa:
Exemplele, evident, ar putea continua. Sa trecem insa mai departe, la S.P.P. si anume la cel mai de seama reprezentant al acestui serviciu, Dumitru Iliescu. Este binecunoscuta afacerea acestuia constand din achizitionarea nejustificata a unei tipografii in valoare de 2 milioane de dolari (nejustificata din punct de vedere al necesitatilor, obiectivelor si legilor ce reglementeaza functionarea serviciului pe care l-a condus pana putin timp dupa alegeri, dar foarte necesara din punct de vedere al unei posibile utilizari frauduloase in campania electorala). Mai putin cunoscuta este implicarea sa in procesul Frumusanu-Crainiceanu (in care acuzat pentru omor deosebit de grav este un alt S.P.P.-ist de marca, maiorul Vasile Dorel Gabor), implicarea constand in obstructionarea justitiei, influentarea martorilor. Cert este insa ca Dumitru Iliescu este beneficiarul ascensiunii ierarhice de-a dreptul napoleonice: in doi ani a avansat de la capitan la colonel, apoi, dupa mineriada din septembrie, a fost avansat general de brigada pentru ca, pe cand parasea definitiv Cotroceniul, Ion Iliescu sa-i arunce de pe scari, cum arunci un os unui caine credincios si a doua stea de general. Astfel se vazu Napoleon din Strehaia si general de divizie!
Concluzionand: daca vrem sa intram in N.A.T.O., in Uniunea Europeana, in randul tarilor democratice si civilizate, nu mai avem nevoie de o armata politizata, indoctrinata, pedeserizata, cum s-a intamplat in timpul regimului Iliescu cu o parte a corpului ofiteresc si a corpului generalilor. Nu mai avem nevoie in Armata si Politie de cadre militare croite dupa calapodul sovietic de badarani care bat oamenii, comit abuzuri, incalca legile, morala si bunul simt. Nu mai avem nevoie ca minerii sa "faca ordine" in locul politiei si jandarmeriei. Avem nevoie de forte armate si de forte de ordine profesioniste, instruite, civilizate, bine echipate si eficiente.
Pe scurt, avem nevoie, si in acest domeniu, de reforma.
2. Dekaghebizarea serviciilor de informatii
Dupa cum se stie, Romania dispune de nu mai putin de sase servicii de informatii, actionand paralel si cateodata chiar concurent. Acestea sunt: Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.), Serviciul de Informatii Externe (S.I.E.), unitatea informativa a Ministerului de Interne (U.M. 0215), Serviciul de Paza si Protocol (S.P.P.), Directia de Informatii a Armatei (D.I.A.).
Ne vom ocupa in cele ce urmeaza de primele doua, ca fiind cele mai importante si cele mai apropiate, prin specificul lor, de munca informativa pura, concluziile pot fi insa extrapolate si la celelalte.
O mare parte din dezvaluirile utilizate in procesul de analiza provin de la generalul loan Mihai Pacepa, a carui activitate de subminare a Securitatii, a K.G.B.-ului, a comunismului international, de colaborare cu serviciile speciale occidentale, continuam sa o consideram deosebit de benefica pentru interesele Romaniei si de-a dreptul eroica. Cotidianul care are meritul de a fi facut accesibile publicului larg aceste dezvaluiri este ziarul ZIUA.
"Serviciile secrete din Romania sunt conduse de K.G.B."! Aceasta afirmatie abrupta a generalului Pacepa constituie pivotul capitolului de fata, care se constituie intr-un sir de marturii directe si de dovezi indirecte intre sustinerea acestei teze. Vom dezvolta argumentatia pornind de la ceea ce consideram a fi trasaturi de baza ale stilului kaghebist de a duce munca informativa. Acestea sunt:
Aceste trasaturi au fost preluate de catre Securitate de la K.G.B., dezvoltate prin cooperare cu acesta si perpetuate pana in ziua de azi.
In calitate de sef al Directiei de Informatii Externe din cadrul Securitatii, generalul Pacepa este sursa cea mai autorizata sa indice ca "S.I.E. a colaborat cu serviciile secrete ale Moscovei". "Conducerea Romaniei se iluzioneaza ca a democratizat S.I.E." arata acesta "fara putinta de tagada", tot asa cum Ceausescu se iluzionase ca a romanizat D.I.E.. in realitate, agentii K.G.B. au rezistat, cu o tenacitate de capusa si "romanizarii" lui Ceausescu si "democratizarii" lui Iliescu. La ora la care scriem aceste randuri, generalul loan Talpes, conducatorul iliescian al S.I.E., a fost demis, din fericire, de catre presedintele Constantinescu.
"Peste 40 % din conducerea initiala a securitatii si D.I.E. era compusa din agenti sovietici", arata in continuare Pacepa. Prima intrebare pe care ne-am pus-o a fost: oare la cat s-a redus procentajul in ziua de azi? A doua intrebare, in urma unei analize mai atente, a fost: oare acest procentaj de 40 % s-a redus, ori nu cumva el a crescut?
O opinie similara privind colaborarea fructuoasa intre regimul Ceausescu si Uniunea Sovietica, atat in plan informativ cat si in plan politic, a fost exprimata si de o alta persoana deosebit de avizata: fostul general de securitate Caraman. Acesta declara: "Popularitatea occidentala a lui Ceausescu era dirijata de la Moscova". Dupa Revolutie, Caraman insusi a fost readus in primul plan al serviciilor speciale romanesti la interventia lui Sevarnadze, ministrul de externe al Uniunii Sovietice dar totodata fost sef al K.G.B.-ului din republica sa natala - Grusia. Influenta lui Sevarnadze in promovarea lui Caraman s-ar fi exercitat prin intermediul ministrului de externe postdecembrist Sergiu Celac, fostul traducator al lui Ceausescu pentru limbile engleza si rusa si, conform dezvaluirilor din presa, colaborator al serviciilor secrete sovietice. Asa se explica faptul ca serviciul informativ creat de Caraman a rezultat a fi un serviciu de tip sovietic.
Dupa revolutie au existat si tentative de rezistenta la ofensiva sovietica de extindere a influentei asupra serviciilor secrete romanesti. Conform unor dezvaluiri de presa, generalul Doicaru si-ar fi oferit serviciile, in anul 1990, pentru a crea un serviciu de spionaj-contraspionaj orientat impotriva Moscovei. La scurt timp dupa aceasta, el a incetat din viata, in conditii dubioase.
lata si un alt strigat de alarma al extrem de avizatului general Pacepa: "Spionajul roman continua sa execute operatiuni de tip sovietic pe teritoriul S.U.A.". Demascand ziarul "Dreptatea" al lui Dean Milhovan ca fiind finantat de S.I.E., Pacepa conculzioneaza: "Pentru cercurile de specialitate din Washington este de necrezut ca in aceste zile hotaratoare pentru viitorul Romaniei (declaratia dateaza din luna iunie 1997 - n.a.) serviciul sau de spionaj continua operatii de dezinformare de tip sovietic pe teritoriul S.U.A.".
Sa recunoastem ca a le cere unor oameni avizati asupra acestor activitati sa sustina cu entuziasm intrarea noastra in alianta militara in care joaca rolul preponderent, inseamna a intinde cam mult coarda!
Unul dintre cei mai importanti pasi spre dekaghebizarea serviciilor secrete romanesti il constituie desfiintarea firmelor acoperite. "Brigada SD avea ca misiune spionajul, in comertul exterior", arata generalul Pacepa precizand: "spionajul, nu comertul exterior era sarcina principala a personalului care lucra in comertul exterior si preocuparea de baza a salariatilor din agentiile de transport rutiere, aeriene si navale romane". Sa ne amintim pe de alta parte, de activitatea oculta a "majoritatii" zdrobitoare a cadrelor din conducerea Oltcit, aratata intr-un capitol anterior si care are reflexe semnificative si in prezent. Iar generalul Stanculescu precizeaza: "Romtehnica era obligata sa cotizeze anual cu 100 milioane dolari la firma Dunarea".
Unul dintre principalele domenii de activitate al acestor agenturi mascate era si este inca furtul de tehnologie. Importanta acestei practici in modul de gandire kaghebist este pus in evidenta de Alexandru Saharovski, consilierul sefului suprem al K.G.B.-ului, Iuri Andropov (ulterior secretar general al P.C.U.S.) care-si aminteste ca Leonid Brejnev declara: "Spionajul tehnico-economic a devenit stiinta stiintelor". Este semnificativ de altfel faptul ca Brejnev isi incepea ziua consultandu-se cu Saharovki asupra problemelor spionajului tehnologic ("razvetlike tehnologica") si nu cu primul ministru asupra problemelor curente ale tarii.
Perpetuarea acestor practici in Romania postdecembrista este ilustrata de evaluari ale oficialilor sau expertilor americani, de genul: "Romania continua sa fie pirat industrial" ori "Evolutia spionajului industrial al Romaniei este urmarita de autoritatile S.U.A.". Generalul Pacepa aprecia ca practicarea pe scena larga a furtului tehnologic face din Romania o Etiopie a Europei. Si tehnologia Candu de control al fiziunii nucleare a facut obiectul "curiozitatii" spionilor securisto-kaghebisti. Tot conform declaratiilor generalului Pacepa, "D.I.E. a furat din S.U.A. proiectul unui complex de laminare a aluminiului". Iar generalul Stanculescu recunoaste: "Combinatul Fagaras s-a dezvoltat pe baza informatiilor furate din Occident" (sa precizam: intr-o perioada in care domnia-sa ocupa o pozitie-cheie in structurile insarcinate cu preluarea si utilizarea rezultatelor acestor furturi tehnologice).
O alta metoda de furt tehnologic era asocierea intreprinderilor romanesti in proiecte de cooperare cu firme occidentale. in baza reputatiei de "independenta fata de Moscova" a regimului Ceausescu (reputatia construita cu grija, cum am vazut, prin cooperare securisto-kaghebista), o serie de bariere legislative in calea transferului de tehnologii strategice catre Romania erau ridicate de state si firme din Vest. Informatiile tehnologice rezultate ajungeau de urgenta in mana rusilor. Este cazul de pilda, al furtului de tehnica N.A.T.O. (avionul VTOL - Vertical Take-Off and Landiny, adica avionul cu decolare si aterizare verticala), realizat prin cooperarea partii romane cu firma germana Fokler in cadrul unei societati mixte. Detalii despre aceasta operatiune ar putea da ambasadorul de atunci al Romaniei la Viena si sotia sa (in realitate, el colonel si ea capitan in D.I.E.), spioni care se afla si acum in diplomatie, mai precis in misiune la Rabat.
Genul acesta de practici s-a perpetuat, din pacate, pana in ziua de azi. "Iliescu a pastrat politica nationala de furt tehnologic" arata presa, "si ei continua la 6 luni dupa ce cripto comunistii au fost alungati de la putere". Efectele acestei stari de fapt sunt exprimate sec si explicit de Nike Weinstein, vicepresedintele giganticei companii transnationale Texas Instruments: "Firmele serioase nu vor investi in Romania pana nu va disparea spionajul industrial".
O "afacere" punctuala, in care sunt implicati generalii Caraman, V. Angelescu si V. Nanescu din S.I.E., este firma "Marsue". Firma a fost infiintata in 1993, reprezentand un paravan pentru implantarea de agenti acoperiti. Peste cativa ani firma e desfiintata; colonelul Nicolae Nadejde (fost D.I.E.) este judecat pentru delapidarea sumei de 230.000 dolari din contul firmei. Acesta sustine ca, la lichidarea firmei, i-ar fi remis banii patronului firmei, panamezul Gonzales (si acesta agent D.I.E.). Banii sunt revendicati cu insistenta de generalul Anghelescu, fost adjunct al sefului S.I.E., generalul Nanescu si colonelul Biris, pentru a fi transferati la Bancorex. Adica lucrul petrecandu-se in 1996 - in pusculita P.D.S.R.-ului.
Cateva file din biografia profesionala a generalului Anghelescu: fost comandant batalion de paza la inchisoarea Poarta Alba, este remarcat si trimis la studii la Moscova. Acolo este recrutat de Directia I K.G.B.. Activeaza in D.I.E. ca agent dublu. Printre sarcinile sale de serviciu: rapiri si lichidari de personalitati cu activitate anticomunista din Occident. La un moment dat este specializat in problema apropierii de catre Securitate a mostenirilor in valuta: atunci cand deceda un cetatean occidental, de obicei de origine romana, avand mostenitori in tara, acestia erau "convinsi" sa cedeze mostenirea in valuta in schimbul unei compensatii simbolice.
Reactivat de Caraman dupa 1989, inaintat general si promovat in functia de adjunct al sefului S.I.E., pentru avea cunostinte utile privitoare la conturile secrete ile Securitatii din Elvetia.
Si un ultim detaliu in legatura cu aceasta sordida afacere: conform generalului Pacepa, "Temesan e Implicat si in afacerea Marsue".
Cam aceasta este proiectia in exterior a activitatii serviciilor secrete romane. Cat priveste activitatea interna a acelorasi, sa readucem in atentie o declaratie fara echivoc a unui membru al acestor servicii, capitanul Bucur: "S.R.I. este o politie politica". Capitanul Bucur este cel care a facut publica activitatea de spionaj intern impotriva fortelor politice din opozitie, presei libere etc. desfasurate prin ascultarea si inregistrarea ilegala de convorbirile telefonice, activitate desfasurata de S.R.I. in timpul directoratului iui Virgil Magureanu. El a furnizat si probele celor declarate (casetele inregistrate). Rezultatul: in fata tribunalului militar a ajuns nu Virgil Magureanu ci. capitanul Bucur.
De altfel, reflexul de a functiona ca o politie politica s-a pastrat si la institutii cum ar fi procuratura si politia: vezi cazul prim-procurorului Parchetului de pe langa tribunalul Maramures, Eugen Rosea si al colonelului Liviu Ivans, care conform acuzatiilor d-lui. Scott Long de la organizatia pentru apararea drepturilor omului "Human Rights Watch" au anchetat abuziv un grup de homosexuali pentru a obtine informatii despre politicieni si oameni importanti din judet.
Aceeasi imagine este perceputa de ochiul fin al specialistului si peste ocean: "Romania continua sa fie un stat politienesc", spune generalul Pacepa. Traditia acestui gen de activitati este veche si provine pe filiera Securitate-K.G.B.. Conform aceluiasi general Pacepa, Nicolae Auricaru, seful D.I.E., a condus toate "operatiile ude" (asasinatele politice) ale Securitatii, primind direct de la Ceausescu ordinul de lichidare a unor personalitati incomode ca Noel Bernard, Paul Goma, Emil Georgescu etc. (ulterior gen. Duicaru avea sa fie numit in fruntea activitatii de turism, pentru a aprofunda transformarea si a acestei ramuri intr-o activitate in primul rand de spionaj).
lata in continuare - reprodusa pe larg, deoarece il consideram deosebit de semnificativ - comentariul-confesiune al generalului Pacepa extras dintr-un amplu interviu acordat ziarului ZIUA; interviul apare sub titlul deopotriva semnificativ: "Guvernul si Parlamentul Romaniei trebuie sa inceapa sa pliveasca radacinile rusesti" si beneficiaza de elocvente subtitluri ale redactiei cum ar fi: "Credibilitatea Romaniei este intinata de crimele comise de politia politica in trecut", ori "Occidentul cunoaste foarte bine operatiunile spionajului roman din ilara granitelor tarii", lata textul:
"Trei luni mai tarziu insa, Ion Iliescu care cunostea doar sistemul sovietic de guvernare bazat pe politie politica, spionaj, Ie-a rebotezat cu nume noi facand si alte schimbari cosmetice in organizarea lor. De aceea, in 1990 am inceput sa scriu articole in presa americana si sa dau interviuri atat pe posturi radio si televiziune din S.U.A. cat si pentru "Vocea Americii" si "Europa Libera" in care am demonstrat ca Securitatea si spionajul lui Ceausescu au supravietuit sub nume noi. Abia atunci guvernul Romaniei m-a acuzat public, pentru prima oara ca as fi "tradator".
Potrivit insinuarilor sefului S.R.I. Virgil Magureanu si a celorlalti securisti cu care s-a inconjurat, eu as fi fost recrutat de C.I.A. cand aveam 10 ani, dupa care as fi devenit spion englez, german si francez, iar acum as lucra pentru Moscova atat impotriva Romaniei, cat si impotriva S.U.A.. Alte insinuari ale conducerii S.R.I., ca de exemplu aceea ca as fi cerut azil politic deoarece urma sa fiu arestatin Romania pentru furt, sunt si mai ridicole. Am cerut azil politic la 24 iulie 1978, cand am sosit la Bonn cu un mesaj secret al presedintelui Romaniei catre cancelarul german si oricine l-a cunoscut cat de cat pe Ceausescu stie ca nu ar fi trimis ca mesager personal la conducatorul celei mai importante tari din Europa de Vest pe cineva care urma sa fie apoi arestat si discreditat.
In sfarsit, vreau sa spun cititorilor de ce am scris acest nou serial pe care S.R.I. si S.I.E. l-au etichetat drept un nou act de tradare. Istoria contemporana a demonstrat ca doar expunerea brutala si in toata goliciunea crimelor comise de regimuri totalitare, naziste si comuniste, poate preveni repetarea lor. De aceea guvernul german a creat muzeul STASI pe care nici macar fostii STAS-isti n-au indraznit sa-l eticheteze act de tradare. De aceea guvernul S.U.A. si al celorlalte tari ale N.A.T.O. au initiat organizarea unui memorial al crimelor comise de comunism, pe care nici fostii mebri ai nomenclaturii sovietice nu l-au numit act de tradare.
Tot de aceea a fost creat si Muzeul Holocaust din Washington, care a convins America mai bine chiar decat guvernul ei de necesitatea de a starpi din fase orice forma de dictatura totalitara ce ar putea genera noi asasinate rasiale si politice. Muzeul expune cu un asemenea realism lagarele de concentare naziste incat cei ce-l viziteaza devin parte integranta a acelei lumi de necrezuta teroare, populata doar cu victime si calai. Totul de la temperatura rece ce te inconjoara in salile muzeului pana la filmele non-stop in care barbati si femei scapati din lagarele mortii descriu iadul prin care au trecut, te Ingheata nu numai la figurat, dar si la propriu. De cate ori am iesit din acel muzeu am avut senzatia fizica ca am scapat din Auschwitz sau Dachau si dorinta organica de a ma alatura celor ce militeaza pentru a face Imposibila repetarea lor.
Crimele comise de politia politica si spionajul Romaniei comuniste intineaza trecutul tarii, iar ascunderea lor ii pericliteaza credibilitatea in Occident. De aceea guvernele Cehoslovaciei, Poloniei si Ungariei au demascat inca de acum sapte ani crimele comise de serviciile secrete comuniste ale tarilor lor. Din nefericire, conducerea S.R.I. si S.I.E. continua sa ascunda si acum aceste crime si cineva trebuia sa ajute Romania si pe conducatorii ei de azi sa rupa valul de secretizare care continua sa le inconjoare.
Nu am ridicat acest val pentru a arunca cu noroi in fostii mei colegi ori pentru a declansa investigatii asupra activitatii lor trecute. De aceea nu am nominalizat pe ofiterii care au pregatit crimele descrise in acest serial si nici pe cei care le-au executat. Ei au servit, ca si mine, o organizatie ce isi are radacinile in traditii rusesti, nu romanesti si atata timp cat aceste radacini nu vor fi plivite, alti ofiteri vor continua sa comita aceleasi crime.
Biroul de presa al S.R.I. m-a acuzat recent ca as fi adus daune prestigiului international al tarii prin dezvaluirile pe care le-am facut in serialul dedicat spionajului Romaniei comuniste si criptocomuniste. Nu este adevarat. Actiunile si faptele pe care le-am descris in acest serial reprezinta doar o umila fractiune de ceea ce Occidentul cunoaste despre operatiile spionajului roman pe pamant occidental. Nu eu, ci organele de contrainformatii ale tarilor N.A.T.O. au investigat de exemplu, asasinatele si rapirile politice comise de spionajul roman in tarile lor. Nu eu, ci organele N.A.T.O. au anchetat pe Francois Rousilhe si Nahit Imre cei doi spioni ai K.G.B. din legatura lui Caraman care au adus N.A.T.O. cele mai costisitoare daune din intreaga sa istorie. Nu eu, ci autoritatile D.I.E., al carui nume se bucura de inalta apreciere acum N.A.T.O. pentru ca a demascat pe acesti agenti K.G.B.. Nu eu, ci spionajul rus si roman, pe care Caraman i-a predat nu de mult Securitatii si presei franceze spre a compromite pe decedatul ministru al apararii Charles Hernu, care a fost cel mai puternic critic al U.R.S.S. si in acelasi timp cel mai puternic sprijinitor al S.U.A. si N.A.T.O. in guvernul francez. Nu eu, ci autoritatile de resort ale S.U.A. au studiat pe toate fetele colaborarea din 1991-1993 dintre S.R.I. si K.G.B. pentru recrutarea diplomatilor americani acreditati la Bucuresti, Mark Sulivan si Harold Nicholson.
Romania a pierdut ultimii sapte ani deoarece a fost condusa de un guvern care a trait in trecut si si-a cheltuit onergia pentru a ascunde adevarul despre acel trecut. Acum tara cunoaste cel putin o parte a adevarului despre norviciile secrete mostenite de la Kremlin. Sper ca Guvernul si Parlamentul Romaniei vor incepe, in sfarsit, .a le pliveasca radacinile rusesti. Sper, de asemenea, ca vor gasi apoi calea pentru a convinge tara si restul lumii ca trecutul criminal al acestor servicii nu se mai poate repeta.
Principalul vinovat pentru transformarea S.R.I.-ului intr-o politie politica este fostul director al acestuia, Virgil Magureanu (este stupefiant de altfel, cum un personaj OU performante intelectuale atat de modeste a putut sa exercite o influenta atat de mare in societatea romaneasca. Totusi nu se poate spune ca Ion Iliescu nu era informat de acest gen de activitati, lata ca rezulta din informarea unui inalt ofiter S.R.I. catre fostul presedinte al republicii; privitor la activitatile lui Magureanu:
Un alt mod de implicare al lui Magureanu in viata politica este prin intermediul presei. Stapan absolut al dosarelor de securitate si al secretelor sordide din viata oamenilor, Magureanu a avut un timp indelungat la dispozitie in care a putut copia orice amanunt delicat, orice document compromitator, din dosarul fiecarui personaj important din societatea noastra. Credem ca aceasta imprejurare e o posibila explicatie a obedientei pe care liderii importanti de opinie o manifestau si o mani festa inca fata de Virgil Magureanu. Raporturile "speciale" intre ziarul "National" si Virgil Magureanu nu mai constituie un secret; iata cum comenteaza presa: "Si cu asta vreau sa inchei: banii pentru "National" provin tot de la Magureanu, o stiu din sursa sigura. Chiar daca vineri a aparut o nota, pe pagina 1, din care reiese ca Virgil vrea sa cumpere cu 1 milion de dolari, o vila gigantica in Cartierul Primaverii. Notita a fost strecurata chiar de Asztalos, ca sa impuste macar unul din cativa Iepuri: sa arate ca "National" il critica, deci n-ar fi ziarul lui; sa mai dea odata masura formidabilei lui bogatii; sa demonstreze ca nu-i pasa de nimeni si de nimic; sa sfideze pe fata, asa cum a facut si atunci cand si-a publicat (tot pe mana lui Cristoiu!) dosarul de Securitate. Daca si Cristoiu are un dosar? Evident, of course. Nu de turnator, ci de colaborator. Sa fi uitat el cu cine se vedea inainte de 1990, ce vorbea si ce telefoane dadea? Exista destui care n-au uitat".
Pe de alta parte si conducerea "Adevarului" manifesta o neutralitate binevoitoare fata de actiunile d-lui. Magureanu si o sustinere implicita a pozitiilor acestuia, lata un alt comentariu de presa din perioada formarii actualului guvern: Dumitru Tinu si Cristian Tudor Popescu se intrec in a demonstra ca persoana sa (Adrian Severin - n.a.) e incompatibila cu portofoliul extern. Inainte ca Severin sa fie numit. Oare de ce? Sa fie la mijloc o manevra a extremistilor? E vorba de o riposta a K.G.B.? - adica, cu alte cuvinte, a S.R.I., condus inca la acea data de Magureanu. De altfel, sa ne amintim ca deputatul PD Adrian Vilau i-a facut fara menajamente "kaghebisti" pe cei doi din fruntea "Adevarului"; atunci cand acestia, in cursul unei emisiuni televizate, i s-au plans lui Adrian Severin de indelicatetea si lipsa de diplomatie a colegului sau, ministrul de externe a raspuns la fel de nediplomat: "si ce, nu-i asa? ", lasandu-i fara replica pe interlocutori.
Un alt titlu de presa - "Cristoiu e cooptat de Magureanu in partidul pe care de mult il ticluieste" - ne permitem sa trecem la implicarea directa a fostului director S.R.I., inca de pe vremea cand nu era fost, in activitatea politica. intr-adevar, exista un asemenea partid! El se numeste Partidul Noua Romanie si exploateaza" influenta uriasa pe care o are (Virgil Magureanu - n.a.) pe langa anumite firme si oameni cu bani". Cine-i face reclama PMR-uli (adica Partidului Magureanu Roman) devenit prin omisiune de bat PNR? Cine altcineva decat "Nationalul": "PNR a reusit totusi, sa-si pastreze imaginea intacta, situandu-se in afara scandalurilor care au macinat esicherul politic". Dar, nici o grija, viitor de aur Partidul nostru are: Conform informatiilor de ultima ora, structura PNR va fi, imbogatita cu un aport substantial de membri ai P.U.N.R., din filialele judetelor Alba, Cluj, Salaj, Maramures, Bihor, Hunedoara, Bistrita-Nasaud si Sibiu, la care s-ar putea adauga o aripa disidenta a P.D.S.R., cum nu este exclusa, nici fuziunea noii miscari, cu PS. in opinia presedintelui PL ,93, Horia Rusu, exprimata la 17 iunie, miscarea politica a lui Virgil Magureanu va atrage cativa membri marcanti ai Grupului "Un viitor pentru Romania", care vor forma staff-ul noii miscari preconizate.
E clar: inca putin mai lipsea ca sa citim ca PNR-ul a "inghitit prin absortie" PS-ul, P.U.N.R.-ul, Alianta pentru Romania, PL'93-ul, GUVR-ul si chiar P.D.S.R.-ul cu padurea lui (de ciumeti) cu tot.!
Revenim la mai vechea noastra mirare: cum de a reusit un. cum sa-i spunem? l-am spune prost, dar nu vrem sa-i socam pe cititor. in sfarsit, un personaj cu o inteligenta mai degraba evaziva, ca dl. Magureanu, sa invarta pe degete o tara intreaga. Pentru ca, sa o recunoastem, comportamentul d-lui Magureanu nu straluceste prin inteligenta: a te apuca sa-ti trantesti case peste case si vile peste vile, a scoate ochii consatenilor cu opulenta ta, a-ti etala o avere pe care n-ai cum s-o justifici dintr-un venit de bugetar, nu ni se pare un curs de actiune prea intelept. Iar a darama cu elicopterul gardul vecinilor din localitatea natala care aveau obiceiul in copilarie, sate fugareasca pe ulitele satului, ni se pare de-a dreptul infantil. Si chiar daca dl. Valeriu Stan, in ciuda scandalului pe care l-a declansat cu privire la locuintele de protocol ale fostilor demnitari, s-a abtinut sa-l aduca in discutie si pe dl. Magureanu, aceasta nu inseamna ca situatia detinerii de catre acesta a unei locuinte de protocol nu e discutabila.
In orice caz, stralucita inteligenta a directorului sau a permis S.R.I.-ului ca, dupa o munca si lupta indarjita de 7 ani cu agentii imperialismului, sa prinda impresionanta cifra de. zero spioni. Unele cazuri semnalate de presa ne indreptatesc sa propunem drept deviza a principalului serviciu informativ al tarii - cel putin asa cum a functionat el in perioada Magureanu - o parafraza dupa un indemn celebru: "S.R.I., fa-te ca lucrezi" Astfel, sub titlul: "in incercarea de a-si justifica lefurile, S.R.I.-stii fabrica agenti de norma", presa aduce in discutie cazul geologului Mihai Stefanescu, pe care niste agenti magureni nu ti l-au scos spion cu acte-n regula pentru singura vina de a. avea rude in strainatate. Tot asa a patit si inginerul bacauan Adrian Ursei: haituit timp de un an de S.R.I., s-a ajuns in cele din urma la concluzia ca n-a vandut "agenturilor straine" nici un secret major pentru simplul motiv ca. nu avea acces la nici un secret. Din articolul referitor la cazul in chestiune rezulta ca singura informatie pe care puteau spera sa-l afle "agenturile" era secretul prin care intreprinderea la care lucra inginerul Ursei reusea sa faca produse atat de proaste. Ce tainice ingrediente si ce sofisticate tehnologii folosea in acest scop? Lucru care, de altfel, nu i-a impiedicat de loc pe magurenii de Bacau, angajati in periculoasa, indelungata si platonica actiune de filaj al imperiului Ursei sa-si incaseze cu constiinciozitate cateva chenzine pentru prestatia efectuata.
Fireste, situatia este actualmente ceva mai buna decat cu opt luni in urma, in momentul alegerilor. intre timp au "zburat" din fruntea unor servicii informative personaje ca Dumitru Iliescu (S.P.P.), Dan Gheorghe (U.M. 0215) si chiar Virgil Magureanu (S.R.I.) si loan Talpes (S.I.E.). Dar actiunea de curatire morala trebuie continuata si aprofundata daca se doreste realmente reforma serviciilor speciale din Romania.
Dupa cum se poate observa, capitolul pe care suntem pe cale sa-l incheiem, pivoteaza in jurul a doua personaje principale - profesorul Magureanu si generalul Pacepa. Ele simbolizeaza, unul, trecutul, Orientul, K.G.B.-ul, celalalt viitorul, occidentul, serviciile de informatii ale societatilor democratice si civilizate. in loc de concluzie, vom cita fragmente din texte de presa. Primul este o scrisoare deschisa comuna a ziarelor "Lumea libera" din New York si ZIUA din Bucuresti: Statele Unite si celelalte tari N.A.T.O. se mandresc cu cetatenii lor care au fost condamnati la moarte de fostele regimuri comuniste si ii trateaza ca eroi. Ne indoim insa ca Romania se poate mandri cu faptul ca a ramas singura tara din Europa al carui Guvern continua sa considere subminarea comunismului drept un act de tradare nationala. E timpul ca tara sa se debaraseze nu numai de serviciile sale secrete mostenite de la Kremlin, dar si de acest concept sovietic ce a fost perpetuat de securistul sef al S.R.I. Virgil Magureanu si de ceilalti securisti care continua sa formeze osatura S.R.I. si S.I.E..
Cel de-al doilea este un articol intitulat "Pacepa si Raceanu sa fie reabilitati" si este semnat Sorin Rosea Stanescu: "Organizatia Natiunilor Unite si guvernele occidentale au decis de mult ca germanii care l-au tradat pe Hitler, nu au tradat Germania. A sosit timpul ca Guvernul roman sa decida, in sfarsit, ca cei ce l-au tradat pe Ceausescu, nu au tradat Romania. A sosit, de asemenea, timpul ca oameni ca generalul loan Mihai Pacepa, care si-au riscat viata ajutand guvernul Statelor Unite sa lichideze comunismul, sa fie considerati eroi nu numai la Washington, ci si la Bucuresti".
"Este in afara oricarei indoieli ca dezvaluirile facute de fostul adjunct de la Serviciul de Informatii Externe, care a dat o lovitura mortala regimului Ceausescu, prin plecarea sa si prin informatiile pe care Ie-a pus la dispozitia adversarilor K.G.B., i-au atras multi dusmani. in Romania sunt numerosi cei care au tremurat in urma refugierii in S.U.A. a lui Pacepa, a epurarii care a avut loc, in urma dezvaluirilor facute de general, in timpul regimului de teroare comunista sau dupa, in "cei sapte ani apocaliptici" ai epocii Iliescu. Ca sa nu mai vorbim de acest serial, incomod pentru o serie de persoane, unele mentinandu-si si in prezent un rang inalt in structurile diplomatice ori in alte structuri ale statului, persoane care ar fi dorit ca trecutul lor sa fie sters cu buretele.
loan Mihai Pacepa a fost condamnat la moarte. Ca si o alta proeminenta personalitate aflata in prezent sub protectia Statelor Unite, diplomatul Mircea Raceanu. Sentintele s-au pronuntat in tara lor. Pentru cea mai cumplita infractiune: tradarea. Au fost judecati de magistrati comunisti. Este un stigmat pe care nu-l merita cei doi dusmani ai comunismului, ai sistemului de tip totalitar, care si-au riscat viata pentru ca N.A.T.O. in care vrem sa intram sa poata face fata loviturilor K.G.B.. Pentru ca economiile de piata sa supravietuiasca si sa se poata dezvolta in pace. Pentru ca democratiile sa invinga. Pentru ca Drepturile Omului sa fie respectate. Pentru ca binele sa biruiasca raul. Este motivul pentru care si unul si celalalt se bucura nu numai de protectia, ci si de stima si respectul autoritatilor din Stalele Unite si din intreaga lume democratica.
Eu cer, in numele bunului simt, in numele opiniei publice, care a inteles rostul si valoarea luptei impotriva oricaror forme de totalitarism, ca Ion Mihai Pacepa si Mircea Raceanu sa fie reabilitati. Si asa, a trecut neingaduit de mult timp de cand autoritatile democratice din aceasta tara ar fi trebuit sa intreprinda ceva in acest sens.
Un alt rezultat practic al demersurilor lui Pacepa a fost demascarea manevrelor antidemocratice, de politie politica, desfasurate de Virgil Magureanu si ale caror consecinte au fost extrem de grave, atat in plan intern, cat si in plan extern. Este semnificativ ca realitatea I-a determinat pe premierul Victor Ciorbea sa recunoasca public la Bruxelles, ca serviciile secrete ale Romaniei nu au fost inca desovietizate. Aceasta afirmatie i-a creat primului ministru, in cercurile guvernamentale de la Washington, acea simpatie de care Romania avea nevoie pentru parteneriatul startegic cu prima putere a lumii. Pacepa, ca si Mircea Raceanu, de altfel, au avertizat conducerea Romaniei asupra faptului ca nu vom fi primiti in N.A.T.O. in rand cu Polonia, Cehia si Ungaria, precizand si motivele care ar putea conduce la o asemenea decizie. Generalul condamnat la moarte a facut mai mult chiar. I-a atras atentia ministrului roman de Externe, Adrian Severin, ca Administratia S.U.A. si-ar sutea schimba in ultimul moment decizia, daca Guvernul de la Bucuresti va lua masuri rapide si spectaculoase, facand din organele de informatii si contrainformatii ale Romaniei institutii capabile cu exigentele N.A.T.O.. Din pacate, atat Presedintia, cat si Guvernul au actionat prea timid in aceasta directie.
Romania, acum in pragul unui moment crucial din existenta ei, momentul "Madrid" este, din nefericire, singura tara din Europa care continua sa considere subminarea comunismului, a totalitarismului si lupta anti-K.G.B. drept acte de tradare nationala. Aceasta dualitate a Guvernului roman starneste reactii de dezaprobare la Washington. Ca, de altfel si la Bucuresti, in randul sustinatorilor fortelor democratice.
Sa dea Dumnezeu ca inceputul saptamanii viitoare sa coincida cu evenimentul crucial al primirii Romaniei in N.A.T.O.! Chiar daca aceasta primire va fi abia la cea de a doua creasta a primului val. Daca Romania va fi nominalizata si daca se va stabili un termen, putem spune ca ne aflam cu un picior in N.A.T.O.. Daca asa vor sta lucrurile, sa stie opinia publica, dar si autoritatile do la Bucuresti, ca un rol pozitiv l-au jucat si Pacepa si Raceanu. Daca vom fi doar cu un picior in N.A.T.O. si nu cu doua sau daca nu vom fi deloc, sa stie opinia publica ca unul dintre motive este si acela ca Raceanu si Pacepa nu au fost ascultati pana la capat. Si nu au fost pentru ca acesti prieteni si militanti ai democratiei sunt doua fiinte condamnate la moarte. Pentru simplu fapt ca au anticipat, cu cativa ani buni, demersul de azi al intregii Romanii!"
3. Dekaghebizarea diplomatiei
Din amplele si pertinentele dezvaluiri publice ale generalului Pacepa privind functionarea spionajului de tip moscovit, aflam printre altele ca, in conformitate cu standardele sovietice, la un moment dat 50% din diplomatii romani erau ofiteri D.I.E.. Nemultumit de aceasta stare de lucruri, Nicolae Ceausescu a intervenit si a cerut ca acest procentaj sa se ridice la 100 %. Fara indoiala ca, in mintea lui de taran din Scornicesti si ucenic cizmar de mahala bucuresteana, diplomatul adevarat de cariera era un om care pierde vremea pe la receptii unde nu face altceva decat sa mai suga o tarie si sa mai bage la ghiozdan o saratica, ceva, acolo, ca tot e pe gratis. Asa ca, de ce sa nu-i inlocuim pe acesti functionari inutili cu niste spioni cinstiti, iuti de mana, care sa fure si ei o tehnologie, o inventie, un patent, sau macar un cleste de cuie, ca-i bun si ala la casa omului.
Nu stim in ce masura s-a indeplinit visul titanului din Scornicesti, dar avem motive sa apreciem ca in momentul 1989 el se realizase macar partial si ca, prin urmare, securistii din M.A.E. reprezentau intre 50 si 75 %. De atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Aceasta cu atat mai mult cu cat, asa cum titra recent o publicatie bine informata, "La Externe aschia nu sare departe de Micut", tendinta diplomatilor de a-si aduce copii alaturi de ei, in M.A.E. tinzand sa transforme Externele intr-un soi de reunire de familie. Fie furi prin tot soiul de privilegii oferite de oculta mafie bolsevico-kaghebisto-securista, fie astepti sa fii doar rasplatit de acestia. Este semnificativ ca unul din ultimile acte normative semnate de raposatul cabinet Vacaroiu, Hotararea de Guvern din 15 noiembrie 1996, se ingrijea de bunastarea si fericirea diplomatilor nostri, asigurandu-le scutirea de taxe vamaie pentru bunurile traficate peste frontiera. Urmasilor lui Kogalniceanu, Titulescu si Gafencu li s-a dat, cu alte cuvinte, liber la bisnita.
Inalta concentrare kaghebista din diplomatia romaneasca, perpetuarea acestei stari de lucruri pana in ziua de azi si nocivitatea acestei situatii pentru interesele tarii sunt confirmate si de generalul Stanculescu, care declara recent: "Pacepa are dreptate: retelele care actioneaza acoperit in diplomatia romana trebuie retrase imediat".
Subiectul a provocat de altfel, recent, o confruntare intre principalele institutii abilitate sa realizeze politica externa a tarii, respectiv Presedintia Romaniei si M.A.E.. Cel din urma a facut publica o lista continand propunerile pentru nominalizarile de ambasadori intr-o serie dintre capitalele cele mai importante din punctul de vedere al intereselor romanesti. Printre aceste propuneri figurau domnii:
Radu Onofrei pentru Paris;
Gabriel Gafita pentru Bonn;
Mihai Croitoru sau loan Donca pentru Londra;
Stelian Oancea pentru Madrid;
Ion Neamtu pentru Viena;
loan Petru Cordos pentru Bruxelles;
Napoleon Pop pentru Tel Aviv;
Dan Mihai Birliba pentru Budapesta;
Dan Haulica pentru Academia di Romanio din Roma;
Alexandru Popescu pentru Helsinki etc.
Fata de aceasta oferta, "Presedintia a apreciat ca schimbarile propuse prin aceasta lista nu sunt de substanta si ca exista printre cei propusi persoane asupra :arora planeaza anumite suspiciuni, o buna parte din aparatul M.A.E. format in ultimile decenii avand legaturi stranse cu aparatul Securitatii".
Daca rigorile protocolului si interesele politice il Dbliga pe Emil Constantinescu la un limbaj oarecum rezervat in aceasta problema, nu aceleasi restrictii planeaza asupra presedintelui Uniunii Scriitorilor, Laurentiu Ulici, care-si poate permite sa spuna lucrurile inca si mai pe sleau: "Lista contine numai nume ale unor functionari din M.A.E., iar acestia nu pot servi Romania chiar daca vor, mentalul lor fiind tributar ideologiei comuniste". Pledand sub sloganul "Mai bine intelectuali decat kaghebisti" - pentru selectarea drept reprezentanti oficiali ai Romaniei a unor personalitati din elita culturala, Ulici l-a acuzat pe "cei de pe lista, ca sunt comunisti nevindecabili". Printre acestia se afla multi absolventi ai Institutului de relatii internationale din Moscova - M.G.I.M.O. - care pregateste si ofiteri de informatii, "fiind recunoscut ca unul dintre cele mai importante institute de acest fel din lume". Propunerile au fost considerate atat de scandaloase si de sfidatoare, incat la un moment dat opinia publica s-a indoit chiar de autenticitatea listei, presa apreciind: "Adrian Severin va trebui sa dovedeasca falsitatea listei, daca nu vrea sa fie acuzat de nostalgii comuniste sau si mai rau - Doamne fereste - sa nu fie acuzat ca face jocul unor servicii secrete".
Cateva dezvaluiri de presa despre unii din cei mentionati in "lista M.A.E. - K.G.B.":
Dan Minai Birliba, fost sef al Departamentului Relatii Internationale din C.C. al U.T.C., apropiat al lui Nicu Ceausescu (de altfel si al mai cunoscutilor nomenclaturisti utecisti Mihai Tatulici si Ion Cristoiu);
loan Petru Cordos - inalt functionar la Ambasada din Paris in perioada in care a fost injunghiat si aruncat pe fereastra ambasadei militantul anticomunist losif Nicolae; politia franceza a acuzat pentru acest asasinat Securitatea romana;
Gabriel Gafita - in legatura cu tezaurul Sinagogii din Cluj, nerestituit in urma expunerii sale in strainatate, a sugerat ca Romania sa renunte la tezaur, multumindu-se a primi in locul lui copii dupa obiectele ce-l compuneau. Vorba lui Laurentiu Ulici: "acestia nu pot servi Romaniei".
Sa lasam insa plevusca la o parte si sa analizam cine a reprezentat oficial Romania in cele mai importante capitale ale lumii, in timpul regimului Iliescu:
La Paris, l-am avut pe Caius Traian Dragomir, candidat la alegerile din 1992 pentru functia de presedinte al Romaniei, prin insasi aceasta pozitie, a fost nedemn din partea sa sa accepte a-l reprezenta pe omul pe care-l criticase vehement in timpul campaniei electorale, contracandidatul sau Ion Iliescu. Se zice ca, incapabil sa respecte rigorile vietii diplomatice care impun printre altele politete si punctualitate, acesta ar fi absentat la reuniuni si evenimente onorate de prezenta presedintelui Frantei pentru motivul ca. nu s-a putut trezi la timp!
La Londra, l-am avut pe Sergiu Celac, definit de Pacepa drept "colaborator al serviciilor secrete sovietice", care si-a impanat ambasada cu colaboratori care-i impartaseau ideile si optiunile.
La Bonn, l-am avut pe Florea Dudita, al carui fiu a compromis tara ajungand in paginile presei germane pentru betii si scandaluri in diverse localuri, soldate cu interventia politiei. Pana si Adrian Nastase recunostea intr-un interviu ca Romania nu putea fi mai prost reprezentata in Germania decat a facut-o pedeseristul Dudita; totusi a trebuit sa intervina schimbarea din noiembrie 1996 pentru ca el sa fie retras de urgenta de la post ca si ceilalti mai sus mentionati.
In sfarsit, la Washington l-am avut pe Mihai Botez, a carui infiltrare de catre Securitate in cercurile diasporei romanesti din S.U.A. a fost pusa in evidenta de presa. Dupa decesul acestuia, cel mai important post de ambasador din nomenclatorul Ministerului Afacerilor Externe a fost ocupat de un personaj care merita o prezentare mai ampla: Mircea Geoana.
Fiu de general de Securitate, Mircea Geoana a urmat, in 1990, un curs rapid de instruire la S.I.E. (fara indoiala ca "organele" n-au simtit nevoia sa-l supuna unei instruiri mai indelungate, considerand ca tanarul isi insusise "meseria" de spion din familie). Cu un asemenea start si bucurandu-se de aprecierea si protectia lui Teodor Melescanu si, mai important, ale Feliciei Melescanu, omul face o cariera stralucita in diplomatie, devenind Secretar de Stat, purtator de cuvant al M.A.E. si, dupa numai cinci ani in diplomatie si fara vreo experienta ambasadoriala anterioara, direct ambasador al Romaniei in cea mai importanta capitala a lumii.
In calitate de ambasador se remarca prin partizanatul sau fata de P.D.S.R. si de Ion Iliescu: la receptii erau invitati apoape exclusiv "clientii" fostului partid de guvernamant, iar ambasadorul a comandat unei firme specializate un film cu elogii despre guvernarea P.D.S.R.-film pe car. e in treacat fie spus, dupa alegerile din noiembrie 1996 a "uitat" sa-l achite. S-ar putea crede ca aceste alegeri au constituit un moment delicat pentru tanara odrasla de securist. Ei bine, nu: dupa ce mama sa putea fi vazuta la Cotroceni intre cele doua tururi de scrutin pentru prezidentiale, exprimandu-si simpatia pentru presedintele in functiune, Ion Iliescu, aceeasi doamna topaia frenetic in noaptea de 17 noiembrie, alaturi de noul presedinte ales, manifestandu-si public bucuria pentru succesul acestuia. Iar fiul sau, consecvent oportunismului de familie, a fost primul oficial roman care s-a grabit sa-l felicite pe Emil Constantinescu pentru castigarea alegerilor.
S-ar putea crede ca mentinerea in functie a lui Mircea Geoana nu s-ar datora acestui gest slugarnic, ci inaltului sau profesionalism. Eroare: "inaltul sau profesionalism" a condus la o situatie conflictuala ireductibila intre Ambasada Romaniei si diaspora romana (asta, apropo de admiratia pe care o purtam patriotismului diasporei maghiare si poloneze care-si sprijina neconditionat tarile de origine, neuitand insa sa precizam ca ambasadorii acestor tari in S.U.A. nu sunt securisti de cea mai joasa speta, carieristi lipsiti de scrupule si oportunisti fara rusine care imbina slugarnicia fata de cei mari cu dispretul catre cei de rand). "Geoana go nome" a ajuns un fel de cuvant de ordine in randul americanilor de origine romana, care nu-si pot explica mentinerea lui in functie dupa democratizarea tarii, asa cum apreciaza presa, "Mircea Geoana a adancit prapastia intre Ambasada si exil". Legat prin toate firele de Securitate si de metodele kaghebiste ale acesteia printre altele, Geoana este sustinut de "cel mai murdar lobby-ist american", Van Kloberg, cel care l-a servit, la vremea sa, pe Ceausescu. Ambasadorul Romaniei la Washington nu stabileste legaturi pozitive cu diaspora romana din S.U.A., nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca nu poate: mentalitatea sa se situeaza la polul opus fata de spiritul acelor oamnei care, in anii cei mai grei ai dictaturii, au ales libertatea. Chiar si foarte recent, dupa Madrid, in timp ce diaspora era preocupata de ce se poate face pentru marirea sanselor de intrare rapida a Romaniei in N.A.T.O., Mircea Geoana facea pe curierul, transmitand prin Alfred Moses presedintelui Bill Clinton o scrisoare din partea unei persoane particulare: Razvan Temesan.
lata cum descrie presa, sub titlul : "Un fiu de general de securitate distruge fragila unitate a diasporei romano-americane", conflictul dintre Geoana si exilul romanesc: Un grup compus din 17 organizatii romanesti din America au adresat Presedentiei o scrisoare deschisa prin care isi exprima "stupoarea" fata de prelungirea mandatului actualului ambasador al Romaniei in Statele Unite, Mircea Geoana. Reactionand la informatiile difuzate de unele ziare si posturi de televiziune bucurestene, exilul romanesc afirma ca "Ambasada romana nu are nici o influenta si credibilitate in randurile covarsitoarei majoritati a comunitatilor romanesti" din S.U.A. si Canada. in conditiile foarte bunelor relatii romano-americane "care nu se datoreaza ambasadorului Geoana, ci presedintelui Emil Constantinescu si premierului Victor Ciorbea, a politicii lor de reforma accelerata, cel mai nepriceput ambasador ar putea face o treaba excelenta la Washington". Fara inlaturarea lui Geoana, autoritatile de la Bucuresti nu vor putea sa-si apropie diaspora. Sansa unica de a consolida fragila unitate constituita intre romanii americani poate fi irosita de "un fiu de general de Securitate" care "nu inspira respect si incredere" si care nu poate fi receptat ca un "releu" intre diaspora si tara. Ca ultima forma de protest, liderii comunitatii romanesti intentioneaza sa invite intreaga emigratie sa boicoteze Ambasada Romaniei la Washington. Apelul este semnat de Asociatia Credinta si Libertate, Congresul Mondial al Organizatiilor Romanesti, Uniunea si Liga, Asociatia Culturala a Romanilor din Hamilton (Canada), A.F.D.P.R. - filiala S.U.A., Centrul Cultural din New York, Cuvantul Romanesc (Canada) Meridianul Romanesc, Comitetul pentru Proprietate Privata (New Jersey), Lumea Libera Romaneasca, American-Romanian Cultural Media, Free Romanian Television, C.D.R. si P.N.T.-C.D. (filialele din S.U.A.), Biserica Trei Ierarhi si Biserica Pogorarea Maicii Domnului din New York si Consiliul Parohial al Bisericii Sfanta Cruce din Virginia.
Conflictul este deci ireductibil, presedintele Constantinescu si Ministerul Afacerilor Externe nu au decat doua solutii extreme: fie sa schimbe ambasadorul Romaniei in S.U.A., fie sa schimbe diaspora romana din aceasta tara.
In concluzie, daca Romania vrea realmente sa-si ocupe locul pe care-l merita in randul tarilor democratice, civilizate, in noua ordine mondiala, este strict necesara epurarea diplomatiei romanesti de toate ramasitele sovietice sau sovietoide si vindecarea ei definitiva de kaghebita cronica de care sufera in ultima jumatate de veac. Nu este o problema tehnica, este o problema de vointa politica.
Dar o problema care isi asteapta cam de multisor rezolvarea.
V. Concluzii si perspective
De cincizeci de ani, poporul roman aspira nestramutat la a-si dobandi statutul de normalitate pe care-l merita de drept intr-o Europa democratica, civilizata si prospera. Pana la revolutie, el a trebuit sa puna surdina acestei aspiratii si multi au platit-o cu libertatea sau chiar viata. in decembrie 1989 el a facut un prim pas important pe acest drum. in noiembrie 1996 el a facut un al doilea pas, la fel de important. Se acumulase o speranta patetica, cum ca, in iulie 1997 se va face un al treilea, hotarator.
N-a fost sa fie asa. La Madrid, am facut doar jumatate de pas. Nu ne-am impiedicat, n-am iesit din cursa, dar nici n-am pasit peste prag. Judecand la cald, rezultatul ne mahneste. Judecand la rece, solutia 3 + 2 smulsa in extremis de tripletul nostru de inaintasi Constantinescu-Severin-Babiuc in meciul (amical, dar crucial!) cu N.A.T.O. de la Madrid, poate fi considerat un scor onorabil, ca un rezultat de egalitate care ne aduce un punct (nu doua, cum sperasem noi, nu zero, cum sperasera cei de la echipa Conservatorul P.D.S.R. sau de la alte echipe din coada clasamentului) dar care mai ales ne mentine in cursa pentru calificare.
Fiind prezent la Madrid in zilele de foc ale lui iulie, am avut posibilitatea de a ma convinge pe viu de cateva realitati. in primul rand de vointa politica inflexibila, egal inflexibila, a principalelor componente ale coalitiei guvernamentale, C.D.R. si U.S.D., privind integrarea euroatlantica a Romaniei in intervalul de timp cel mai scurt posibil. Acesta este un lucru de o importanta capitala. Pentru ca daca unul dintre acesti pilieri ai democratiei ar fi dat semne de slabiciune, de oboseala, sub povara deceptiei si a dificultatilor interne, intreaga constructie ar fi fost in pericol.
In al doilea rand, de simpatia deosebita de care se bucura tara noastra ca rezultat al transformarilor democratice din ultimile opt luni. Spiritul eroic prin care am incercat, in acest interval de timp, sa recuperam o ramanere in urma de sapte ani, ne-a dus pe locul patru in optiunile occidentalilor, dar pe locul intai in simpatia lor. S-a vorbit mai mult si mai cald, la Madrid despre Romania decat despre Polonia, Cehia, Ungaria!
In al treilea rand, de perpetuarea, in felul nostru de a fi si de a ne manifesta, a unei mosteniri balcanice care, sa o recunoastem, contrasteaza cu stilul occidental. Cred ca nici unul dintre membrii delegatiei romane prezenti acolo nu poate uita, de exemplu, spectacolul de joasa speta oferit de dl. Mihai Tatulici la Centrul de Presa al N.A.T.O. din Madrid. Ce s-a intamplat: in incercarea de a "se baga mereu in fata", reprezentantul PRO - TV-ului pe pamant, dl. Tatulici, a oferit o receptie la Hotelul Eurobuilding, sediul presei romane in speranta de a-si recupera investitia prin prestigioasa prezenta a d-lui. Emil Constantinescu in fata platourilor cu sandwiciuri si totodata a camerelor de luat vederi. Presedintele s-a eschivat, insa, de la onorarea invitatiei. ingrijorat ca ramine cu onoarea nereperata, inepuizabilul Tatulici a pus mana de la mana si, pe cai numai de el stiute, si-a transportat bericile si micii in sala de conferinte de presa rezervata presedintelui Romaniei in cladirea Centrului de Presa al N.A.T.O., organizand acolo un coctail. Altfel zis, daca tu refuzi invitatia de a veni la mine, nu-i nimic, ma invit eu la tine, vrei-nu vrei! Asa se face ca spatiul rezervat de organizatori pentru conferintele de presa ale presedintelui Romaniei s-a transformat intr-o expozitie cu materiale publicitare PRO TV: a fost instalata o masa pe care zaceau in devalmasie pixuri, CD-uri, sepci, tricouri, brichete etc. etc., toate purtand inscriptia PRO TV, peste intreaga sala tronand, in bataia obiectivelor, mobilizatoarea lozinca: "PRO TV - te uiti si castigi!"
Ideea de a fi transformat intr-o anexa si un pretext al campaniei publicitare PRO TV se vede ca i-a displacut Presedintelui; de data asta insa, era pe terenul sau, la o actiune mediatica programata, si nu putea sa dispara pur si simplu. in timp insa ce Emil Constantinescu vorbea de la un pupitru situat frontal in raport cu ziaristii prezenti, dl. Tatulici aplica politica pasilor marunti si, cu un compact - disc in mana, sub pretext ca vrea sa i-l faca cadou Presedintelui, se apropie tiptil de pupitru, de asa maniera incat, privind (sau filmand) scena din unghiul potrivit, se putea crea senzatia ca cei doi barbati sunt impreuna, umar la umar, nedespartiti si ca Emil Constantinescu participa la o conferinta de presa a PRO TV. Vizibil enervat Presedintele isi scurteaza alocutiunea si se indreapta grabit spre iesire; dar vorba lui Caragiale: moftangiul, dupa el! Spre amuzamentul asistentei, Tatulici fuge dupa Constantinescu si incearca sa-i plaseze CD-ul; hartuitul zice: "bine, bine", dar nu ia discul si dispare lasandu-l pe demnul reprezentant al PRO TV cu coada intre picioare si facand marunt din buze.
Sa recunoastem insa ca, spre deosebire de protagonistul unei alte confruntari sportive celebre, Mike Thyssen, dl. Tatulici NU si-a muscat de ureche partenerul din vijelioasa cursa cu obstacole!
Intamplarea ne aduce aminte de alta scena similara la care am asistat in acelasi Madrid fierbinte al lui iulie 1997. Presedintele Constantinescu vine pentru prima data la Hotelul Eurobuilding - resedinta presei. Cativa dintre noi suntem informati ca va veni prin intrarea nr. 2 si il asteptam acolo. Presedintele ajunge la hotel si da mana mai intai cu Sorin Rosea Stanescu, multumindu-i pentru aportul ziarului ZIUA Ia campania pro N.A.T.O. a Romaniei. Mirosind ca-i rost de a-si face ceva reclama, Horia Alexandrescu se repede sarjand furtunos, il impinge efectiv cu umarul pe S.R. Stanescu si se "implementeaza" in fata Presedintelui, ca sa dea si el mana cu seful statului si mai ales sa fie vazut intretinandu-se cu acesta. Ce conteaza ca S.R. Stanescu si-a riscat libertatea in timpul regimului Iliescu, dezvaluind conexiunile acestuia cu K.G.B.-ul si usurand astfel accesul la putere al actualului Presedinte, in timp ce Horia Alexandrescu nu stia cum sa-l mai omagieze pe dl. Iliescu? Important e ca pe retina Presedintelui sa se intipareasca odata in plus chipul radios, servil, al ziaristului "echidistant" aflat in slujba oricui e la putere.
La aceasta pare, de altfel, a se rezuma intreaga conceptie despre lume si viata a d-lui Alexandrescu: la a se insinua in prezenta persoanelor cu influenta pentru ca, bombardand repetat si obsesiv ochiul acestora cu imaginea sa, sa devina un detaliu nelipsit, un element marunt si inutil, dar vesnic prezent, din tabloul Puterii. Probabil ca, daca s-ar putea analiza cu un aparat special succesiunea imaginilor depuse de-a lungul ultimilor sapte ani pe retina demnitarilor din Romania, s-ar putea detecta o nesfarsita succesiune de mici alexandresti, inghesuiti unul peste altul, insinuati subtil pe la receptii, coctailuri, conferinte de presa, ceremonii festive si alte pomeniri. De o asa maniera incat, la intrunirile importante sau macar simandicoase, oamenii sa aiba tendinta, observandu-i lipsa, a se intreba "de ce lipseste Horia Alexandrescu? ", in loc sa aiba reactia mult mai legitima ca, atunci cand il remarca, sa intrebe "dar ce cauta aici Horia Alexandrescu? ". Altminteri, omul e o prezenta bine venita in grupul de presa prin glumele cu care alunga monotonia lungilor ore petrecute in comun in diverse mijloace de transport.
Sa revenim insa la lucruri importante: gratie guvernarii pedeseriste si a prezentei extremistilor in Parlamentul Romaniei, intrarea tarii in N.A.T.O. a fost amanata cu doi ani. Cat despre intrarea in Uniunea Europeana, fata de starea jalnica in care a adus regimul Iliescu economia romaneasca, poate ca aceasta necesita o cura de vitaminizare prin reforma si o convalescenta de cativa ani inainte de a fi pregatita sa mearga alaturi de economiile vest-europene. Ar fi poate, asadar, in interesul Romaniei sa mai asteptam in ceea ce priveste Uniunea Europeana. Dar important este ca, intr-un interval de timp scurt, tara sa fie pregatita temeinic pentru integrare, atat in N.A.T.O. cat si in UE. Asa cum am incercat - cu succes sper - sa demonstram in aceasta carte, conditia primordiala este inlaturarea tuturor urmelor ocupatiei bolsevice de aproape cincizeci de ani, desovietizarea, dekremlinizarea si dekaghebizarea totala a societatii romanesti, marea curatenie de primavara in institutii, in structuri si in mentalitati, pentru a transforma Romania intr-o tara demna, pentru a-si recapata locul meritat in lumea democratica, civilizata, in noua ordine mondiala.
Ne-ocer, implicit sau explicit, partenerii occidentali. Ne-o cere electoratul, opinia publica romaneasca in cvasiunanimitate. Ne-o cere memoria eroilor care s-au sacrificat in lupta contra bolsevismului. Ne-o cere, in primul rand, constiinta noastra de romani si de europeni totodata.
Fotografie istorica din noaptea de 3 noiembrie 1 996, cand for-fele democratice au castigat alegerile, momentul in care incepe Desovietizarea Romaniei. Presedintele Emil Constantinescu ii cere lui Sorin Rosea Stanescu sa-i mai acorde un ultim ajutor in lupta finala pentru castigarea Cotroceniului.
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| MIRCEA CUZINO-STANESCU - N.A.T.O. SI DESOVIETIZAREA ROMANIEI |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
