Functia integratoare a scolii

Functia integratoare a scolii

"Fiecare copil pe care il instruim este un OM daruit societatii "

(Nicolae Iorga)

Integrarea presupune in sens larg plasarea/transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai putin separate intr-unul obisnuit, vizand ansamblul de masuri care se aplica diverselor categorii de populatie , si urmareste inlaturarea segregarii sub toate formele ei.

Ursula Schiopu (1997) defineste procesul de integrare ca "o cuprindere, asimilare, inchidere intr-un tot a unui element care devine parte component a intregului si dobandeste proprietati specific rezultate din interactiunea si interdependent cu celelalte parti componente".

In contextul scolar, integrarea reprezinta procesul de educare a copiilor cu sau fara cerinte special in acelasi spatiu si in aceleasi conditii, avand drept scop final participarea deplina a tuturor copiilor la activitatile scolare si extrascolare; prima conditie pentru integrare este acceptarea constienta de catre membrii grupului a fiecarei persoane, aceasta fiind favorizata de o organizare scolara care pune in act o metodologie de interventie didactica, bazata pe un curriculum flexibil. O versiune mai sintetica a nivelurilor de integrare include:

Integrarea spatial - a fi present;

Integrarea sociala - a fi impreuna cu alti copii

Integrarea scolara - a invata impruna cu ceilalti elevi - Vrasmas, 2001,pp.34-35.

Scoala integrativa

Integrarea scolara, ca proces, este dificil de realizat in interiorul unui sistem de evaluare bazat pe competitive, care valorizeaza doar nivelurile de achizitie academice ridicate. Interactiunea pozitiva intre copiii cu cerinte educationale special si semenii lor nu are loc automat, doar prin plasarea copiilor in medii presupuse "integrate"/"inclusive".

Incluziunea/includerea reprezinta esenta unui sistem educational comprehensiv, specific unei societati care are ca obiective valorizarea si promovarea diversitatii si egalitatii in drepturi. Acest sistem este caracterizat prin:

reatii interpersonal deschise, positive, bazate pe parteneriat;

flexibilitatea programelor scolare, a strategiilor educationale si a serviciilor de support

pentru elevii cu dificultati de invatare;

promovarea egalitatii in drepturi si responsabilitati, precum si asigurarea accesului la oportunitati;

parteneriat cu familia/parintii;

implicarea active a comunitatii in programele scolii;

incurajarea exercitarii dreptului la atitudine si cuvant.

Integrarea scolara a elevilor cu cerinte educative special in invatamantul de masa presupune:

a aduce copiii cu cerinte speciale in scoli obisnuite, alaturi de copiii normali;

a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educational, consiliere scolara,

asistenta medicala si sociala etc.) in scoala respective;

a acorda sprijinul necesa personalului didactic si manegerilor scolii in procesul de

proiectare si aplicare a programelor de integrare;

a permite accesul efectiv al copiilor cu cerinte speciale la programul si resursele scolii obisnuite (biblioteca, terenuri de sport etc.);

a incuraja relatiile de prietenie si comunicare intre toti copiii din clasa/scoala;

a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea diferentelor dintre ei;

a tine cont de problemele si opiniile parintilor, incurajandu-I sa se implice in viata scolii;

a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerinte speciale;

a accepta schimbari in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

Succesul integrarii sociale a copiilor reprezinta rezultatul efortului socializator al familiei, al influentelor educative extra-familiale in care sistemul scolar are un rol determinant. Integrarea socio-profesionala a adultilor in devenire este rezultatul tuturor acestor factori si se manifesta prin castigarea independentei economice si asumarea unor roluri-statusuri active in procesul de participare la viata sociala. Integrarea se bazeaza pe convingerea ca adultii lucreaza in comunitati inclusiv, alcatuite din persoane de diferite rase, religii, aspiratii, cu sau fara dizabilitati. Tot asa, indiferent de varsta, copiii au nevoie sa creasca sis a invete in medii asemanatoare celor in care vor lucre ca adulti, iar scoala este principal institutie care trebuie sa raspunda acestei nevoi.

Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor commune ce le poseda.  Cand lipseste recunoasterea acestor valori, se instaureaza alinierea si segregarea intre grupurile sociale. (Popovici,1999)

Nirje spune ca "integrarea inseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fii tu insuti printre ceilalti". Integrarea se refera la "relatia care se instaureaza intre individ si societate". Integrarea se realizeaza pe mai multe niveluri, de la simplu la complex. Acestea niveluri sunt urmatoarele:

integrarea fizica - permite persoanelor handicapate satisfacerea nevoilor de baza ale existentei si realizarea ritmurilor existentei;

integrarea functionala - se afla in prelungirea celei fizice. Ea se refera la asigurarea functionarii persoanei in mediul inconjurator, prin folosirea tuturor facilitatilor si serviciilor pe care acesta le ofera;

integrarea sociala - se refera la ansamblul relatiilor sociale dintre handicapati si normali, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersecteaza (vecini, colegi, membrii ai comunitatii);

integrarea personala - este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiunea cu persoane semnificative, in diverse perioade ale vietii. Aici sunt incluse relatiile diverse, in functie de varsta subiectului.

Integrarea creeaza prin valorile sociale personalitatea umana si controlul acestei creatii reprezinta gradul de operationalitate praxiologica si axiological pe care societatea si-l recunoaste ca fiindu-i propriu in structura personalitatii integrate.

Mecanismul motivational al strategiei integrarii la ambii poli se bazeaza pe existent configuratiei axiologice. In cadrul strategiilor integrarii se pot distinge trei categorii mari de strategii:

strategii individuale;

strategii colective;

strategii totale.

Strategiile individuale - aceasta categorie priveste mai mult posibilitatile pe care individul, luat ca entitate, le utilizeaza sa se integreze. Orice sistem educational trebuie sa aiba in vedere sa inzestreze individual cu o gama de strategii individuale pe care acesta sa le poata folosi in imprejurarile diferite ale vietii sale. Toate abilitatile, incepand cu abilitatile intelectuale terminand cu abilitatile sociale comportamentale, fac parte din strategiile individuale. Dar nu trebuie neglijat faptul ca strategiile individuale sunt rezultatul unor strategii collective de integrare la care individul este supus in permanenta. Ceea ce este important, este faptul ca aceste strategii individuale nu constituie mecanisme de eludare, ci forma de fluenta si creativitate cu care individul este inregistrat.

Strategii colective - aceasta strategie incepe de la microgrupul familial, microgrupul de strada, strategiile socio-profesionale, deci scolare si culturale. Fiecare dintre aceste subcategorii cunosc o mare varietate de indicatori care sa le defineasca si fara doar si poate ca o psihologie a integrarii ar trebui sa stabileasca intai acesti indicatori individuali si colectivi care sa permita un antrenament, o dezvoltare, o educare a lor in cadrul personalitatii umane.

Strategii totale - societatea ca atare cunoaste si ea o gama variata de strategii prin care faciliteaza integrarea individului in societate si a valorilor in constiinta individului. Gandirea socio-culturala, modelul personalitatii, sistemul de circulatie a valorilor, institutiile sociale etc. sunt tot atatea strategii care deserves procesul de integrare.

Integrarea se bazeaza pe convingerea ca adultii lucreaza in comunitati inclusive, alcatuite din persoane de diferite rase, religii, aspiratii, cu sau fara dizabilitati. Tot asa, indiferent de varsta, copiii au nevoie sa creasca si sa invete in medii asemanatoare celor in care vor lucra ca adulti, iar scoala este principal institutie care trebuie sa raspunda acestei nevoi.

Echipa scolii integrative nu-si pune intrebarea "cum trebuie sa se schimbe unii elevi pentru a invata mai bine?" ci mai degraba >>cum trebuie sa se schimbe scoala ca sa-I integreze pe toti elevii sai? Profesorul din scoala integrative va avea o serie de obiective de perfectionare si autoperfectionare profesionala, cum ar fi:

sa fie capabili sa remarce punctele forte si interesele fiecarui copil sa le utilizeze pentru motivarea interioara in procesul educatiei;

sa stie sa stabileasca obiective ambitioase dar differentiate, adecvate elevului respectiv;

sa formuleze asteptari adecvate pentru fiecare elev, oricare ar fi capacitatile acestuia. Aceasta abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor sa devina membrii ai clasei si ai scolii;

sa stie sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activitati decat pe interventia de la catedra;

sa stie sa ofere zilnic conditii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes.

Competentele utile profesorului din scoala integrativa sunt:

sa realizeze ca raspunde de fiecare copil din clasa;

sa cunoasca diferite strategii de instruire si sa stie sa le foloseasca eficient;

sa lucreze in echipa cu parintii si cu alti profesionisti care se ocupa de copil;

sa perceapa lucrul cu fiecare membru al clasei ca pe o oportunitate de perfectionare profesionala si nu ca problema pe care el sau altii o au de rezolvat;

sa fie flexibil si sa demonstreze un grad ridicat de toleranta.

Educatia si integrarea elevilor cu CES

Educatia speciala este un concept fundamental utilizat in cadrul procesului instructiv-educativ al copiilor cu deficienta si care se desprind tot mai mult de continutul invatamantului special. Conceptul de educatie speciala a capatat valente noi in urma Conferintei Mondiale asupra Educatiei Persoanelor cu Cerinte Speciale de la Salamanca si a Congresului International al Educatiei Speciale. In aceste foruri s-a relevant necesitatea asigurarii unui cadru conceptual si de actiune nou pentru atingerea obiectivului "o educatie pentru toti", concretizata in educatie - scoala incluziva. Aceasta impune recunoasterea cu necessitate a reformei scolii publice, a sistemului de invatamant national si implica pregatirea de ansamblu a scolii si a societatii pentru a asigura primirea si educarea tuturor copiilor deficienti in medii scolare si sociale obisnuite.

Prin cadrele legislative aplicate pentru diferite categorii de deficienta, pentru asigurarea scolarizarii la domiciliu si pentru asigurarea structurilor de sprijin in invatamantul public putem realiza parte din sarcinile ce revin scolii incluzive.

Amintim cateva din directiile de actiune concretizate si anume:

functionarea C.J.A.P.P. la nivel judetean;

functionarea C.S.A.P.P. la nivel de institutie (cabinete scolare de asistenta psihopedagogica);

functionarea comisiilor de expertiza complexa in vederea realizarii diagnosticului diferentiat;

normarea si incadrarea cadrului didactic intinerant;

elaborarea planului cadrul pentru elevii integrati in scoala de masa individual sau in grup;

practicarea muncii in echipa atunci cand se realizeaza integrarea, coordonarea fiind asigurata de catre psihopedagog.

Scoala publica devenita scoala incluziva va dispune de:

dotari tehnico-materiale: Sali specializate (de kinetoterapi, logopedie), aparate pentru diferite tipuri de deficient, mijloace de invatamant adaptate;

asigurarea cu resurse umane corespunzatoare (specialist in domeniu psihopedagogic si cadre didactice itinerante);

adaptari functionale la nivelul cladirilor (modificari ale cladirilor, rampe de acces, scari rulante).

Activitatea de integrare, activitatea desfasurata de profesorul itinerant se dovedeste eficienta daca, pe parcursul scolarizarii in scoala de masa, elevul deficient integrat reuseste sa se adapteze la scoala de masa, sa o frecventeze regulat, sa participle la actiunile clasei din care face parte si astfel sa devina independent de serviciile educationale de sprijin.

Practica scolara in domeniul educatiei integrate a demonstra faptul ca rezolvarea problemelor pe care copiii le intampina in procesul instructive-educativ determina o analiza pe mai multe planuri a problemelor de invatare, in functie de orientarea si perspective de abordare a acestor probleme.

Astfel, putem identifica urmatoarele perspective:

perspective individuala - pune accentual pe identificarea si evidentierea problemelor specific de invatare ale fiecarei categorii de copii cu cerinte educative speciale;

perspective de grup - se refera la relatiile elevului cu ceilalti colegi de clasa si la modalitatile de rezolvare in grup a problemelor de invatare;

perspective curriculare- adaptarea mijloacelor de invatare, asigurarea eficientei invatarii pornind de la particularitatile individuale ale fiecarui elev, rezolvarea dificultatilor de invatare prin folosirea unor tehnici de invatare specific invatamantului integrat.

Strategiile invatarii interactive:

valorificarea experientelor zilnice ale elevilor prin crearea unor scenarii-tip;

valorificarea cunostintelor anterioare ale elevilor in desfasurarea lectiilor noi;

utilizarea situatiilor de joc in invatare;

folosirea problematizarii pe secvente didactice si aplicarea practica a rezultatelor;

colaborarea cu familia si valorificarea resurselor din comunitate ca tehnici de sprijinire a invatarii, predarii si evaluarii;

implicarea elevilor in activitati care presupun cooperare pentru rezolvarea unor problem si unde pot invata sa asculte, sa negocieze si sa accepte parerea celuilalt, indiferent de statutul sau rolul pe care il detin in grupul respective.

Integrarea scolara a copiilor cu dizabilitati mintale se poate realiza, ca si cand cazul copiilor cu alte tipuri de dizabilitati, prin integrare individuala in clase obisnuite, integrarea unui grup de 2-3 copii cu dizabilitati in clase obisnuite sau constituirea unor clase diferentiate integrate in structura scolilor obisnuite (Ghergut, Neamtu, 2000).

Practica psihopedagogica a relevant principiul conform caruia este mai bines a gresesti prin supraaprecierea copilului orientat initial spre invatamantul obisnuit, decat sa-I supraapreciezi calitatile reale, orientandu-l cu usurinta spre invatamantul special. Pentru a favoriza integrarea copiilor cu deficienta mintala in structurile invatamantului de masa si ulterior in comunitatile din care fac parte, este nevoie de aplicarea unor masuri cu character profilactic, ameliorative sau de sprijinire.

O problema cu totul speciala apare in cazul integrarii copiilor cu deficienta mintala in clasele mai mari sau in finalul procesului de scolarizare, atunci cand solicitarile depasesc cu mult capacitatile lor de utilizare a gandirii formale, iar dezidereatul unei calificari si al integrarii sociale, prin participare la activitatile productive, depaseste limitele ergoterapiei, prioritara in etapele anterioare. Actuala forma de pregatire profesionala pentru aceasta categorie de deficient este total ineficienta. O posibila solutie ar fi integrarea acestor copii in scolile obisnuite de ucenici, unde pot invata o meserie cu cerere pe piata muncii, urmata de angajarea si integrarea in unitati productive. In aceste situatii, absolventii respectivi, fara experienta si fara abilitate in planul relatiilor sociale, pot beneficia de supraveghere si indrumare din partea parintilor, tutorilor sau altor persoane calificate.

Integrarea scolara a copiilor cu deficienta de vedere un elev cu deficiente de vedere trebuie privit la fel ca oricare dintre elevii clasei, fara a exagera cu gesture de atentie si fara a fi favorizat mai mult decat ar cere gradul si specificul deficientei sale. Elevii cu handicap de vedere trebuie incurajat sa se deplaseze prin clasa, prin scoala, pentru a invata sa evite obstacole sis a identifice cu mai multa usurinta locurile unde trebuie sa acorde o atentie deosebita, sa fie apreciati mai ales cu ajutorul expresiilor verbale sau cu atingeri tactile, sa realizeze in principiu aceleasi sarcini ca si colegii lor de clasa, iar acolo unde nu este posibil, sa se adapteze mijloacele de invatamant si continutul sarcinilor de lucru la posibilitatile reale ale acestor elevi.

In cadrul activitatilor de predare-invatare in clasele unde sunt integrati elevi cu vedere slaba trebuie sa se acorde o atentie deosebita unor elemente care sa asigure egalizarea sanselor in educatia scolara. In cazul elevilor nevazatori, intervin o serie de particularitati care afecteaza procesul didactic, deoarece acestia folosesc citirea si scrierea in alfabetul Braille, au nevoie de un suport intuitive mai bogat si mai nuantat pentru intelegerea celor predate, au nevoie de metode si adaptari speciale pentru prezentarea si asimilarea continuturilor invatarii, este necesara interventia unui interpret si alocarea unui timp suplimentar de lucru.

Integrarea copiilor cu deficiente de auz reprezinta o problema destul de controversata in multe tari din lume, deoarece pierderea auzului la varste mici determina imposibilitatea dezvoltarii normale a limbajului si, implicit, a gandirii copilului, cu consecinte serioase in planul dezvoltarii sale psihice. Din acest motiv, diagnosticul precoce al pierderii de auz, urmat de protezarea auditiva timpurie, este cea mai eficienta cale de compensare a auzului si garantia reusitei integrarii scolare a copilului cu tulburari de auz. Odata cu integrarea scolara a copilului deficient de auz se impugn anumite cerinte privind modul de organizare al clasei, metodele de prezentare a continuturilor, strategiile de comunicare in clasa.

Integrarea copiilor cu deficiente fizice manifestarile din sfera motricitatii trebuie private in relatie stransa cu dezvoltarea intelectuala, expresia verbal si grafica, maturizarea afectiv-motivationala si calitatea relatiilor interindividuale ca expresie a maturizarii sociale (Ghergut, Neamtu,2000).

Principalele problem privind integrarea scolara a copilului cu dizabilitati fizice:

resursele de la nivelul scolii privind integrarea copiilor care au nevoie de sprijin in actiunile lor de locomotive;

atitudinea personalului din scoala fata de aceasta categorie de copii;

imaginea de sine si gradul de sociabilitate din partea copilului;

posibilitatea efectuarii unor miscari intr-o postura care sa favorizeze normalitatea tonusului muscular in cazul copiilor cu afectiuni motorii cerebrale.

In cazul copiilor nedeplasabili, legislatia prevede posibilitatea pregatirii scolare la domiciliu, dupa o expertiza complexa copilul putand fi inscris la cea mai apropiata scoala, stabilindu-se un curriculum adaptat situatiei sale, un numar mediu saptamanal de lectii sustinute de cadre didactice specializate in activitati cu elevii deficient si care fac parte din corpul didactic al scolii respective.

O particularitate a acestei categorii de copii este aceea ca in lipsa altor deficiente, ei pot fi normali din punct de vedere intelectual.

Integrarea copiilor cu tulburari de comportament presupune aplicarea unor strategii de interventie psihopedagogica destinate prevenirii si corectarii comportamentelor indezirabile mediului scolar si social. Un rol important in cadrul acestui process revine consilierului scolar care poate folosi o varietate de metode si tehnici de consiliere destinate schimbarii sentimentelor si atitudinilor ce stau la baza aparitiei tulburarilor de comportament. Activitatea educativa cu elevii care prezinta tulburari de comportament solicita din partea fiecarui professor o foarte buna cunoastere a naturii umane, a strategiilor de cunoastere a naturii umane, a intelegerii si acceptarii celor din jur asa cum sunt ei in realitate, cu calitatile si defectele lor (Ghergut,Neamtu, 2000).

Orice copil poate intampina dificultati de invatare sau de adaptare scolara datorate unor multiple cauze, dependente sau nu de vointa sa. Acest fapt nu trebuie sa constituie un argument in favoarea excluderii sale din scoala de masa si transferarea intr-o scoala speciala. Abordand o perspective curricular deschisa, transparent si flexibila, putem veni in intampinarea cerintelor unui numar cat mai mare de elevi, inclusiv pentru elevii care sunt exclusi in mod curent din scolile obisnuite. De asemenea, profesorii isi pot schimba atitudinea fata de cerintele impuse de scoala diversitatii, incurajandu-I sa-si dezvolte o noua optica asupra activitatilor didactice care presupun un parteneriat activ intre elevii clasei si profesor.