Realizarea si desfasurarea activitatii instructiv-educative

Realizarea si desfasurarea activitatii instructiv-educative

Aceasta situatie a fost prea putin studiata, a fost un aspect neglijat. Cand este studiat procesul de educatie se pune accentul pe aspectele formative si de instructie, pe cand aspectele psihologie sau psihopedagogice sunt considerate in al doilea plan sau chiar neglijate.

La baza oricarui proces educativ (se pune accentul pe aspectele formative si de instructie, pe cand aspectele psihologice sau psihopedagogice sunt considerate) stau factori represivi care se opun tendintelor pulsionale ale copilului. Acestia creeaza fie "repulsii", fie "motivatii", dupa modul in care sunt aplicati sau perceputi atat de educatori, cat si de elevi - ca factori frustranti sau ca factori stimulativi.

Elementul central care se dezvolta in aceste circumstante noi pentru copil reprezentate de scoala este constituit de "intrarea" acestuia intr-o noua "situatie oedipiana".

La scoala, copilul va intampina doua situatii diferite de experienta sa familiala personala: pe de o parte, experientele familiale ale celorlalti copii, colegi, iar pe de alta parte, rigorile programului scolar si personalitatea educatorului. Nu poate sa le ocoleasca pe nici una dintre ele si este obligat sa li se adapteze, mai mult chiar, sa le asimileze uneori impotriva vointei sale. Din aceasta cauza, scoala este privita si asteptata cu teama si repulsie fata de unii copii. Elementele care focalizeaza aceste resentimente sunt raportate, in cadrul procesului educativ, la "autoritatea educatorului" si la "constrangerile" impuse de procesul instructiv - educativ. Aceste aspecte vor realiza o noua forma de "relatie oedipiana", specifica perioadei scolare.

Dincolo de aspectele formale de grup, clasa de elevi poate fi considerata, din punct de vedere simbolic, ca o "continuare a familiei", care are ca rol pregatirea tineretului in vederea integrarii acestuia in societate. Acest grup este format din educator si elevi, in care statutul si rolurile sunt clar stabilite.

Educatorul, din punct de vedere psihanalitic, reprezinta autoritatea, el fiind arhetipul modelului patern, matern, pe care-l preia din familia elevilor si-l reproduce intr-o noua forma, in raport cu rolul sau.

Elevii sunt preluati de educator din familia acestora, avand din punct de vedere psihanalitic semnificatia de "fii" prin statutul lor de discipoli.

Relatia educator-elevi, avand caracterul de subordonare si obedienta, va semnifica din punct de vedere psihanalitic, o "relatie oedipiana" de un tip particular, intrucat implica obligativitatea si represiunea din punct de vedere al educatorului. In felul acesta, scoala este perceputa ca o relatie totalitara de tip frustrant.

Sentimentul de reprimare este resimtit de copil si de adolescent si in raport cu propria sa familie, nu numai cu scoala, iar aceasta perceptie a intolerantei este legata, de fapt de "situatia oedipiana". Nu trebuie insa confundata sau echivalata "frustrarea reprimanta" cu "motivatia formatoare", intrucat atat familia, cat si scoala nu sunt in sine si nici nu doresc a fi relatii represive, ci relatii modelatoare, care urmaresc formarea personalitatii copiilor si adolescentilor.

Educatia este, de fapt, un efort combinat al educatorului si elevilor. In cadrul acestui proces, educatorul reprezinta modelul care se ofera elevilor si cu care acestia trebuie sa se identifice.

Identificarea elevilor cu modelul educatorului poate fi impusa prin violenta si, in acest caz, apar conflicte, refuzul activitatii scolare, absenteismul. Daca modelul este acceptat ca o motivatie pozitiva, aceasta duce in mod fericit si firesc la dezvoltarea valorilor morale ale Supra-Eului elevilor, atasament si interes fata de model si de obiectele de studiu.

Pe parcursul educatiei se formeaza o relatie emotional-intelectuala intre educatori si elevi, care implica o anumita tensiune psihica. Orice situatie oedipiana este resimtita de copil ca o experienta psihotraumatizanta, mai ales cand se face "trecerea" la grupul scolar. Aceasta trecere este vazuta pozitiv in cazul in care educatorul este identificat simbolic cu persoana parintelui protector sau cand vine sa inlocuiasca un parinte frustrant, rece, distant, oferind compensarea unor carente afective familiale.

Atasamentul elevilor fata de educatorul - profesor depinde, in primul rand de tactul acestuia, de capacitatea acestuia emotional - intelectuala de "a intra" in universul ideoafectiv al copiilor, de a-i atrage, de a si-i apropia. In aceste situatii, "frustrarea", care vine din partea "modelului autoritar" al educatorului, este resimtita ca un factor protector si compensator, capabil de a dezvolta motivatii noi, pozitive, interes scolar, aptitudini si conduite noi.