Planul de invatamant

Planul de invatamant

Planul de invatamant este primul document care concretizeaza continuturile si a carui importanta rezida in faptul ca, prin intermediul sau, se exprima intreaga politica educativa, fie ca este vorba de finalitatile si obiectivele educationale, de optiunile pentru anumite tipuri de valori, de competentele pe care doreste sa le formeze scoala la anumite categorii de elevi.

Ca document de importanta capitala in concretizarea continuturilor procesului de invatamant, planul de invatamant se distinge prin doua caracteristici esentiale care se refera, pe de o parte, la caracterul unitar al sau de unde rezulta si normativitatea pe care el o impune, iar pe de alta parte, la caracterul obligatoriu.

Caracterul unitar rezida din faptul ca toate scolile de acelasi grad, tip sau profil de la scara intregii tari isi desfasoara activitatea dupa un plan de invatamant identic; de exemplu, toate liceele cu profil pedagogic functioneaza dupa acelasi plan de invatamant si toate scolile din cadrul ciclului primar isi desfasoara activitatea dupa un plan de invatamant unic.

Aceasta caracteristica a planului de invatamant se soldeaza cu efecte benefice deoarece, pe parcursul scolarizarii, elevii beneficiaza de o pregatire unitara care, la randul sau, poate ameliora egalitatea de sanse a acestora cand se pune problema trecerii dintr-un ciclu de invatamant in altul sau, eventual, de la un profil la altul.

A doua caracteristica a planului de invatamant se concretizeaza in caracterul obligatoriu si stipuleaza cerinta ca acesta sa fie respectat intocmai de unitatile scolare pentru care a fost elaborat, nefiind admise modificari fie ca este vorba de introducerea unor noi discipline sau de eliminarea altora.

Aceste planuri de invatamant devin modificabile numai in conditii de exceptie-cum s-a intamplat si in Romania dupa Revolutia din decembrie 1989-sau in cazul unei reforme structurale a sistemului de invatamant.

In legatura cu elaborarea acestui document trebuie facuta precizarea ca, in cele mai multe tari, planurile de invatamant pentru invatamantul preuniversitar (ciclul primar si gimnazial) sunt concepute la nivelul ministerului de resort, iar motivatia este simpla deoarece, pe baza acestor documente, cele doua cicluri de invatamant trebuie sa asigure tuturor elevilor o cultura generala care la randul sau sa se constituie intr-o premiza majora pentru formarea culturii de specialitate.

Daca este vorba de alte tipuri de scoli si anume scoli particulare, scoli confesionale, scoli care isi desfasoara activitatea pe o alternativa educationala (de exemplu scoli de tip Montessori, de tip Waldorf etc.), ele pot avea o autonomie in elaborarea planurilor dupa care functioneaza, dar si in acest caz aceste documente trebuie aprobate de ministerul de resort care poate impune si unele modificari in structura planurilor.

Cand aceasta problema se pune la nivelul invatamantului superior trebuie facuta mentiunea ca, in baza principiului autonomiei universitare, facultatile au posibilitatea sa elaboreze planuri de invatamant pentru diversele specializari care intra in structura lor, dar si in acest caz planurile vor trebui aprobate tot de ministerul invatamantului.

In alte situatii, este adevarat, foarte rare, exista posibilitatea ca unele institutii de invatamant preuniversitar sau unele organizatii nonguvernamentale sa doreasca infiintarea unor specializari noi (de ex. educator puericultor sau pedagog social) pentru care nu exista planuri de invatamant, iar in acest caz ele pot elabora aceste documente, dar ele nu pot fi aplicate daca nu au fost in prealabil avizate si aprobate de catre ministerul de resort.

Privit din perspectiva strict structurala planul de invatamant stabileste urmatoarele elemente:

disciplinele scolare care urmeaza a fi studiate si succesiunea acestora pe anii scolari;

numarul saptamanal si anual de ore pentru fiecare obiect, la fiecare an de studiu;

structura anului scolar, adica succesiunea intervalelor de timp afectate studiilor, vacantelor, examenelor.

Cum usor se poate anticipa, la nivelul planului de invatamant disciplinele nu sunt plasate intamplator, ci grupate pe grupe de discipline sau pe trunchiuri de discipline.

Cele mai importante criterii avute in vedere in gruparea disciplinelor se refera la modul de implicare a fiecarei discipline in procesul de invatamant si la specificul continutului fiecarei discipline in parte.

In functie de primul criteriu disciplinele se grupeaza in obligatorii, optionale si facultative, iar in functie de al doilea, in umaniste, realiste si de specialitate.

Grupa disciplinelor obligatorii include obiectele de invatamant care sunt implicate maximal in formarea culturii generale a elevilor si care au un rol decisiv in formarea si dezvoltarea personalitatii acestora.

Trunchiul disciplinelor optionale cuprinde o serie de obiecte de invatamant fata de care elevii pot sa-si manifeste interesul datorita unor aptitudini pe care le poseda, a motivatiei care ii caracterizeaza, a expectantelor pe care le vizeaza dupa parcurgerea acestora.

Desigur, aceasta grupa a disciplinelor optionale este foarte importanta deoarece, pe de o parte, flexibilizeaza in mai mare masura continuturile procesului de invatamant, iar pe de alta parte, ofera elevilor posibilitatea sa opteze pentru continuturi care sunt mai compatibile cu posibilitatile si disponibilitatile lor.

In legatura cu statutul acestor discipline optionale trebuie mentionat faptul ca, in multe sisteme de invatamant, planurile de invatamant sunt concepute in asa maniera incat pe masura ce se inainteaza spre treptele mai inalte ale scolaritatii oferta de discipline optionale sa fie tot mai larga.

In sfarsit, a treia grupa de discipline, si anume, cele facultative include unele discipline spre care elevii se pot orienta, pe care le pot parcurge selectiv deoarece nu presupun obligativitatea frecventei si nu impun o evaluare riguroasa.

Pentru a deveni un instrument util si eficient planul de invatamant trebuie sa onoreze o serie de exigente, dintre care unele se refera la ordonarea disciplinelor astfel incat sa se asigure atat coerenta pe verticala cat si coerenta pe orizontala.

Asigurarea coerentei pe verticala presupune cerinta ca plasarea disciplinelor in cadrul planului sa se faca astfel incat, parcurgerea disciplinelor care se afla la nivele mai mici de scolaritate sa se constituie in premize favorabile pentru intelegerea disciplinelor care se studiaza ulterior. Acest aspect este foarte important deoarece lipsa coerentei pe verticala poate crea dificultati majore in parcurgerea si intelegerea unor discipline. De exemplu, parcurgerea in bune conditii a psihologiei la nivelul ciclului liceal este conditionata de existenta in randul elevilor a unor cunostinte de anatomie si fiziologie, ceeea ce inseamna ca aceasta disciplina ar trebui plasata in cadrul planului inaintea psihologiei. La fel se intampla si in alte situatii cand, sa zicem, predarea unei anumite ramuri a fizicii este conditionata de existenta unor cunostinte de matematica.

In ceea ce priveste asigurarea coerentei pe orizontala ea presupune exigenta ca plasarea disciplinelor in cadrul planului sa fie facuta in asa fel incat sa se faciliteze transferurile interdisciplinare la acelasi nivel de scolaritate. Datorita acestei coerente pe orizontala se stabilesc mai usor corelatii intre discipline, cunostintele diverselor discipline devin mai inteligibile si se retin mai usor in memoria de lunga durata.

Onorand aceste exigente planul de invatamant se constituie, intradevar, intr-un document primordial de concretizare a continuturilor, in elaborarea caruia trebuie sa se tina cont de respectarea unor principii din randul carora unii autori (C. Postelnicu, 2000, pag.134) mentioneaza:

principiul adecvarii curriculum-ului la contextul social-cultural national si european actual;

principiul permeabilitatii fata de evolutiile actuale in cadrul problematicii curriculum-ului;

principiul coerentei, manifestat atat de nivelul relatiei dintre curriculum si finalitatile sistemului de invatamant (obiectivele pedagogiei generale), cat si al relatiei dintre diferite grupe de discipline scolare (obiecte de studiu);

principiul pertinentei, manifestat in legatura cu formularea obiectivelor pedagogice si a optiunilor privind grupele obiectelor de invatamant, implicit continutul fiecareia.

Indiferent de calitatile pe care le poseda in momentul elaborarii sale, este posibil ca, dupa o anumita perioada de timp, planul de invatamant sa nu mai corespunda in totalitate multiplelor exigente impuse, fie de evolutiile inregistrate in perimetrele diverselor domenii ale cunoasterii, fie de evolutiile de natura socio-economica si in consecinta el trebuie revizuit.

Evident, schimbarile de mai mare anvergura trebuie sa aiba loc la perioade mai lungi de timp (de exemplu la 10 ani) si nu la perioade scurte deoarece, in acest caz, nu se pot determina cu precizie efectele de ordin educativ asupra generatiilor de elevi si tineri a caror instruire s-a bazat pe utilzarea lui.

De asemenea, atunci cand se pune problema renovarii trebuie sa se revada si finalitatile si obiectivele educatiei pentru ca relatia dintre acestea si continuturile procesului de invatamant sa fie evidenta.