SPECIFICUL PERCEPTIEI TACTIL-KINESTEZICE

SPECIFICUL PERCEPTIEI TACTIL-KINESTEZICE

Obiective:

Prezentarea particularitatilor perceptiei tactil-kinestezice.

Descrierea strategiilor de explorare  tactil-kinestezica.

In absenta simtului vizual, informatiile tactil- kinestezice si cele auditive devin dominante la nevazatori, receptia si perceptia tactila jucand rolul principal in cunoasterea senzoriala, nemijlocita a obiectelor si fenomenelor, mai cu seama in dimensiunile "microspatiului", ale "spatiului obiectelor" si ale "spatiului de munca", in timp ce "spatiul mare", spatiul indepartat este explorat preponderent acustic.

Pornind de la legitatile generale ale perceptiei, studiate de psihologia generala, de psihologia genetica etc. (Piaget, 1961; Rosca, 1963; Foss, 1973; Preda 1988), tiflopsihologia studiaza si, in acelasi timp, ridica o serie de probleme specifice, care aduc elemente noi, particulare receptiei senzoriale si perceptiei, in conditiile cecitatii si ambliopiei. Astfel, asemenea probleme specifice se refera la structura perceptiei tactile independente de perceptia vizuala, la echivalenta informationala a diferitelor modalitati senzoriale si la notele lor specifice, la aspectele comune si diferentiatoare ale perceptiei tactil-kinestezice si vizuale. In cele ce urmeaza vom puncta cateva aspecte de acest gen.

1. Particularitati ale perceptiei tactil-kinestezice

Prin intermediul senzatiilor tactil-kinestezic se realizeaza doua structuri informationale: modelul informational al eului fizic (conturul schemei corporale), ca unitate functional dinamica delimitata de obiectele mediului extern si sistemul modelelor informationale ale obiectelor perceptibile (referitoare la substantialitate, forma, volum, asperitate, duritate). Sub unghiul gradului de adecvare la real, desigur, nevazatorii sunt dezavantajati, intrucat trebuie sa se limiteze doar la senzatiile tactile si kinestezice privind aceste modele informationale, in timp ce la vazatori aceste senzatii se conjuga, in diverse moduri, cu cele vizuale.

Se stie ca "lectura" caracterelor limbajului Braille nu se poate efectua decat cu ajutorul unei mici regiuni situate la extremitatea degetelor, dimensiunile sale nedepasind 12-15 mm. La extremitatea degetelor se gasesc campuri de receptori de foarte mici dimensiuni, ceea ce face din acest "teritoriu" particular o zona in care acuitatea perceptiei tactile ste cea mai mare. "Montajul" acestor receptori pe o musculatura digitala foarte fin controlata de cortex a permis compararea extremitatii degetelor cu o veritabila "fovee tactila" (Roll, 1987).

In privinta sensibilitatii tactile, pentru didactica si mai ales pentru mijloacele de invatamant destinate nevazatorilor sunt importante urmatoarele aspecte:

Valorile medii ale pragurilor de presiune cutanata (sensibilitatea absoluta) la varful degetelor mainii: 3g / mm, iar la antebratul anterior: 8g/mm.

Finetea discriminativa topografica (pragul diferential): pe fata interna a varfului degetului aratator: 2,3 mm; pe suprafata dorsala a degetelor: 6-7 mm; palma: 11, 3 mm.

Valorile de mai sus s-au obtinut in conditiile stimularii punctiforme statice, fiind exclusa miscarea activa (kinestezica) a subiectilor valizi. Cercetarile efctuate sub conducerea lui Ananiev (1959) au demonstrat ca, in cazul tactului activ, cand subiectul are posibilitatea sa palpeze nemijlocit suprafata obiectelor-stimul, pragurile diferentiale inregistreaza valori semnificativ mici. La fel se intampla si in cazul subiectilor nevazatori, datorita exersarii indelungate a perceperii tactil-kinestezice si a fenomenelor compensatorii.

Pentru educatia nevazatorilor o importanta deosebita o au cercetarile referitoare la functia cognitiva a receptiei senzoriale tactil-kinestezice, prin intermediul careia se elaboreaza imaginea perceptiva, tactil - kinestezica a obiectelor, diferentierea si identificarea lor.

In conditiile cecitatii, sensibilitatea tactila se restructureaza calitativ in contextul activitatii de cunoastere si al activitatilor practice, prin conectare la schemele motorii si kinestezice. Astfel, se formeaza asa-numitul complex functional-operational tactil-kinestezic (sau kinestezic-tactil), care permite o prelucrare si integrare superioara a informatiei obiectale (Golu, 1978, p.149).

Sensibilitatea tactila este aceea care poate furniza semnalele specifice despre contur, substantialitate, duritate, asperitate etc. Dar, factorul principal care faciliteaza integrarea informatiilor tactil secventiale, fragmentare, intr-un model unitar percept, imagine perceptiva redand individualitatea specifica a obiectului perceput, este tocmai miscarea, kinestezia explorativa. Aceasta este absolut necesara, intrucat perceperea tactil statica (tactul " pasiv") este improprie formarii imaginii unitare a obiectului, semnalele (informatiile) ramanand disparate si izolate. In aceste conditii, subiectul nu poate da decat relatari vagi, confuze, atat despre forma si marmea obiectelor, cat si despre identitatea lor categoriala (Chircev si colab., 1958; Zemtova, 1961; Golu, 1978).

Specificul receptiei tactile, dupa Wekker, consta in declansarea activitatii reflexe (raport bilateral periferie centru), in conditiile contactului dinamic receptor-obiect (prin interventia si a kinestezicului) si ale intreruperii acestuia, precum si in conditiile contactului stationar, deci, fara miscare, caz in care, dupa cum am specificat deja , obiectul plasat pe piele sau atins, fara a-l palpa, aprope ca nu este sesizat, dand prea putine informatii spre a putea fi identificat (Damaschin, 1973). Declansarea miscarii de palpare este determinata de contactul cu obiectul, deci de semnale tactile. In continuare, palparea devine un mecanism psihofiziologic de reglare a fluxului informational, asigurand orientarea si aranjarea succesiva a diferitelor puncte de receptare pentru o cuprindere mai ampla a suprafetei si conturului obiectului. In procesul perceptiei tactil-kinestezice s-a observat o diviziune functionala a schemelor exploratorii motorii, avand la baza asimetria functionala a celor doua maini, cu exceptia cazurilor de ambidextrie. In mod obisnuit, mana dominanta in praxie joaca rolul conducator, rolul principal in explorare, in vreme ce mana subdominanta indeplineste un rol auxiliar in cunoasterea tactil- kinestezica a obiectelor. Astfel, mana dominanta va realiza miscarile de percepere propriu-zisa, iar cealalta mana realizeaza miscarile de sustinere si de fixare a obiectului. In cadrul mainii dominante s-a observat realizarea unei anumite ierarhizari a miscarilor degetelor: in explorarea suprafetelor si relevarea asperitatii, rolul principal revine degetului aratator si celui mijlociu; in detectarea colturilor si identificarea contururilor, pe primul plan se situeaza functionalitatea degetului aratator si a degetului mare (Golu, 1978, p.150). In conditiile cecitatii, desigur, specializarea functionala a mainii cunoaste o si mai mare precizie, inclusiv la nivelul diviziunii actiunilor si actelor ce-i revin fiecarui deget. Astfel, degetul mare fixeaza obiectul si este punctul de plecare in explorarea tactila, care se transmite apoi celorlalte degete. Degetul aratator si degetul mijlociu parcurg obiectul mai intai global si apoi analitic. Degetul aratator este cel mai activ in cuprinderea spatiului palpat si in receptia tactil-kinestezica. Degetul mare, aratatorul si mijlociul formeaza un fel de compas, care asigura receptia spatiala a obiectului, parcurgand punct cu punct conturul, detaliile, colturile, si in general, punctele critice, cu maxima valoare informationala pentru cunoasterea formei obiectului (Damaschin, 1973, p.141).

Intr-adevar, cercetarile asupra perceptiei tactile efectuate din perspectiva teoriei informatiei (Linsday, Norman, 1972; Fromm, 1975) au demonstrat ca strategia explorarii active a obiectelor este subordonata principiului informatiei relevante, ceea ce se intimpla, de altfel, si in cazul explorarii vizuale (Iarbus, 1965; Levy-Schoon, 1969, 1974, 1980; Golu, 1972, 1975, Preda, 1988). Pentru perceptia tactila, elementele nodale, critice, purtatoare ale informatiei relevante sunt: colturile, curburile, muchiile, denivelarile suprafetelor, prportionalitatea unghiurilor si laturilor. Avand in vedere interrelatiile functionale dintre sensibilitatea tactila si sensibilitatea proprioceptiv-kinestezica si in cazul acesteia din urma elementele cu incarcatura cea mai mare de informatie relevanta sunt colturile, unghiurile, curburile si proportiile. Totodata, intrand in contact direct cu obiectele materiale din jur, concomitent cu informatiile despre pozitia posturala si miscarile care se impun in vederea manipularii lor adecvate, in procesul receptiei proprioceptive si kinestezice, la veriga corticala a analizatorului se transmit si informatii despre greutate, volum si raporturi spatiale. In ceea ce priveste estimarea greutatii obiectelor, analizatorul proprioceptiv-kinestezic poate fi considerat singurul aparat specializat in perceperea si evaluarea ei directa, cel tactil ocupand o pozitie subordonata. Dar, totodata, s-a demonstrat experimental ca semnalele kinestezice pot exercita o influenta deformatoare asupra estimarii tactile a distantelor si lungimilor, in functie de viteza miscarilor de explorare. Astfel, atat in cazul tactului asa-zis pasiv (obiectul fiind miscat pe degetele sau palma nemiscata), cat si in cazul tactului activ (parcurgerea lungimii prin miscarea palmei/degetelor), parcurgerea rapida a marginii (muchiei) unui obiect sau a unei rigle determina frcvente erori de subestimare, dupa cum parcurgerea lenta a acelorasi lungimi provoaca erori de supraestimare in lipsa controlului vizual.

De asemenea, s-a demonstrat experimental, pe baza studiilor iluziilor intervenite in perceptia unor configuratii spatiale, ca asa-numitele iluzii optico-geometrice nu sunt exclusiv vizuale, existand o categorie analoga de iluzii tactil-kinestezice la nevazatori si vazatori (Hatwel, 1960, Roth, 1964). Astfel, de exemplu, iluzia Müller-Lyer s-a intalnit la marea majoritate a subiectilor cu care s-a experimentat (Kulaghin si Roth). Factorul principal caruia i se datoreaza aparitia iluziei este, probabil, cel kinestezic. Interventia unor procedee tactil-kinestezice speciale de " masurare" contribuie la perceprea corecta a raporturilor de marime, redate cu mijoace tiflografice.

In plan comportamental, functia fundamentala a sensibilitatii proprioceptive si kinestezice (care se interreleaza cu cea tactila, iar la indivizii valizi si cu cea vizuala) este cea instrumental-adaptativa, de creare a conditiilor fiziologice de fond pentru desfasurarea reactiilor otorii si de reglare a dinamicii acestor reactii in concordanta cu anumite scopuri si criterii de eficienta (cu anumite praxii).

Functiilor specifice ale aferentatiei proprioceptiv-kinestezice mentionate mai sus li se adauga o functie nespecifica, auxiliara. Dupa cum arata Golu (1978), aceasta consta, pe de o parte, in activarea scoartei cerebrale si intretinerea la nivel optim a starii de veghe, iar pe de alta parte, in asigurarea crearii starii de pregatire fiziologica generala, a starilor de set (motorii): set-ul de asteptare relaxata (calma), set-ul de asteptare incordata (orientat-concentrata), set-ul de start, set-ul de tintire etc.de importanta hotaratoare in organizarea si desfasurarea optima a intregii activitati. Desigur, in conditiile cecitatii si ambliopiei toate aceste stari de set primesc note specifice, in raport cu momentul survenirii deficientei, cu gradul deficientei si cu calitatea educatiei corectiv-compensatorii.

Ca si in cazul altor modalitati senzoriale, in perceptia tactila, pe langa mecanismele fiziologice primare, un rol impotant revine mecanismelor de reglare elaborate in ontogeneza, in interactiunea directa a subiectului cu obiectele din jur. Sub influenta limbajului si a experientei perceptive anterioare, actul ca stare al pipaitului se ordoneaza, se sistematizeaza, isi diversifica structura operatiilor si traiectoriilor si se adecveaza la tipologia formelor si contururilor obiectelor. Acest lucru este foarte important la deficientii vizuali, mai ales ca la nevazatori imaginea tactila nu poate trece sub controlul vazului-ca la valizi, iar la ambliopi controlul vazului asupra imaginii tactile este perturbat in diferite grade.

2. Specificul strategiilor de explorare  tactil-kinestezica

In ontogeneza se elaboreaza, treptat, scheme speciale ale strategiei de explorare kinestezico- tactila a obiectelor. In cadrul acestor scheme s-au evidentiat doua tipuri de miscari ale mainii, ca efect al unei anumite specializari (Zincenko, Lomov, 1959), analoage cu cele ale ochiului (Tihomirov, 1969). Astfel, Zincenko si Lumov au distins:

miscarile de cautare si pregatire

miscarile de urmarire

Miscarile de cautare si pregatire se caracterizeaza prin viteza mare de desfasurare, traiectorii divergente si ample pe suprafata obiectului, fixarea obiectului intr-o anumita pozitie. Ele urmaresc impartirea obiectului, respectiv a zonei de explorare a obiectului, in portiuni mici, usor de investigat, in vederea extragerii informatiei relevante.

Miscarile de urmarire au un caracter orientat, se desfasoara pe traiectorii mai scurte si recurente, leaga succesiv intre ele diferite puncte comparate. Functia acestor miscari este eminamente integrativa, facilitand nemijlocit elaborarea imaginii tactile a obiectului. Miscarile de urmarire au o deosebita importanta in procesul tactil si in formarea reprezentarilor tactil-kinestezice, prin cele trei functii pe care le indeplinesc: de construire a imaginii perceptive, de masurare si de control si conectare. In explorarea obiectului, prin miscarile de urmarire (de tatonare) se cauta sa se extraga informatiile relevante, prin gasirea si palparea elementelor nodale, critice, cu maxima valoare informationala, iar apoi, prin miscarile de evaluare si comparare, se realizeaza integrarea lor intr-o matrice perceptiva sau "schelet" de baza al modelului informational, al imaginii (Golu, 1978, p.150).

Observarea atenta a procesului de palpare, de explorare tactil-kinestezica a unui obiect de catre nevazatori releva faptul ca acest proces perceptiv are o desfasurare discontinua, prin detasari, salturi, reveniri, miscari repetate de inaintare in cunoasterea unor parti ale obiectului si miscari inverse, de revenire. Acest mod de palpare realizeaza o cunoastere mai rapida si mai adecvata decat daca degetele urmaresc succesiv si in contact nemijlocit fiecare parte a obiectului. Rezulta, de aici, ca palparea are legi proprii si numai pe baza lor se ajunge la efecte receptive optime (Damaschin, 1973, p.140).

Controlul informational pe cale tactil kinestezica se realizeaza prin micromiscari repetate, prin reveniri si oscilatii, prin actiuni aferent inverse si deliberari intre miscarea analitica si ea integrativ-sintetica. In citirea in Braille, de exemplu, functia de control are loc printr-o explorare tactil-kinestezica segmentata, prin investigari discontinue, prin miscari ale degetelor care se succed, cu cele doua maini, in urmarirea acelorasi puncte. Exista, deci un sistem de dublare si de triplare a semnalizarii tactil-kinestezice, fapt care determina un inalt nivel de sensibilitate, usurand elaborarea unei imagini adecvate. Capacitatea deosebita de analiza, diferentiere si sinteza a semnalelor palpate, receptate tactil-kinestezic, este elaborata printr-un sistem de asociatii functionale intre mana, ca organ periferic efector-receptor si formatiunile (proiectiile) corticale implicate in procesul de citire/scriere Braille. Forma in care se efectueaza citirea tactil-kinestezica (Braille) este succesiva si analitica (respectiv, analitico-sintetica), avand o mai mare intensitate in faza initiala a formarii deprinderilor de citire. In citirea tactil-motorie, limita cuprinderii spatiale este determinata de linia de contact a mainii cu semnele punctiforme, viteza de reproducere fiind limitata in acest spatiu si, deci, relativ diferitade posibilitatile optice, care sunt eliberate de contactul prin atingere si realizeaza anticiparea in spatiul optic, in cadrul campului operativ al vederii. Totodata, in timp ce vazul opereaza simultan si rapid, mana, in miscare, opereaza pipaind, palpand succesiv si analitic. De aceea, citirea in Braille se realizeaza cu o viteza mai redusa decat citirea obisnuita, vizuala. In tehnica citirii in sistemul punctiform Braille, degetul aratator i mijlociu de la mana dreapta,analizeaza,diferentiaza si identifica (recunoaste) semnalele alfabetului,punctuatiei, cifrele si simbolurile matematice, semnele (notele) muzicale etc., iar aceleasi degete de la mana stanga verifica respectiv confirma sau infirma identificarile efectuate anterior,cu mana dreapta.

Rezultatele evident superioare obtinute de nevazatori in comparatie cu persoanele valide in utilizarea perceptie tactile (de exemplu, citirea tactila in sistemul Braille) nu se explica atat prin cresterea sensibilitatii tactil-kinestezice, ci prin formarea unor deprinderi senzorio-motorii operative, prin valorificarea superioara a datelor senzoriale tactil-kinestezice in raport cu modificarea semnificatiei lor pentru trebuintele cotidiene ale nevazatorilor, formandu-se factori motivationali specifici.

Intrebari si teme:

In ce consta diviziunea functionala a schemelor exploratorii motorii?

Abordati comparativ strategiile de explorare tactil-kinestezica.