TEORII CRIMINOLOGICE CU RELEVANTA PENTRU MUNCA DE ASISTARE SOCIALA

Teoriile criminologice cu relevanta pentru munca de asistare sociala a infractiunilor sunt:

teoria presiunii sociale ( strain theorie);

teoria controlului social - care in opinia specialistilor e cea mai interesanta din punctul de vedere al aplicabilitatii in programe de reabilitare si integrare sociala;

teoria deviantei culturale.

Teoria presiunii sociale - il are ca reprezentant de seama pe Merton. Modelele la care Merton se refera (conformarea, revolta, inovarea, si ritualismul) sunt modele de adaptare la situatii sociale create de distanta, inadecvarea dintre scopurile valorizate cultural si mijloacele de atingere a lor dezirabile din punct de vedere social. Teoria lui Merton e importanta pentru ca scoate in evidenta si modalitatile de adaptare ce favorizeaza comportamentul infractional. Adaptarea prin inovare este un asemenea mod ce in plan concret inseamna acceptarea scopurilor dezirabile social, dar incercarea de atingere a lor se face prin mijloace diferite de cele legale,in timp ce in cazul revoltei se produce refuzul atat al valorilor cat si mijloacelor considerate socialmente acceptabile.

Oamenii, in general, sunt dispusi sa se conformeze legii. Chiar si cei cu comportamente deviante si/sau infractionale, in foarte multe situatii de viata, se comporta intr-un mod conformist. Incalcarea legii si devierea de la comportamentul conform normei sociale se datoreaza unei presiuni la care indivizii devianti sunt supusi din cauza tensiunii create printre scopuri si mijloace, teoria presiunii sociale e cunoscuta si sub numele de teoria motivationala.

Afirmarea presiunii sociale indica faptul ca societatea e responsabila (datorita aspectelor de injustitie pe care le include) de unele din probeleme care favorizeaza comportamentul infractional al unora dintre indivizi sai. Societatea isi compenseaza partea de responsabilitate, prin politicile de asistare sociala pe care le dirijeaza spre indivizii cu comportament infractional si/sau cei aflati in situatii de dezavantaj social care dezvolta riscuri sub aspect infractional.

Aceasta teorie e preluata si transformata intr-un argument pentru munca de asistare sociala, pentru implicarea societatii civile in contrabalansarea efectelor presiunii sociale.

Aceasta teorie mai este importanta si pentru ca se refera la socializarea indivizilor astfel ca ei sa valorizeze mijloacele legale de atingere a scopurilor, in defavoarea celor ilegale. Dezideratul valorizarii mijloacelor legale, pune problema inegalitatii sociale si a unui inegal acces la resurse. Daca nu exista la indemana mijloace legale de realizare a scopurilor (saracie ce conduce la abandon scolar si la lipsa calificarii scolare, ce va determina lipsa de resurse pentru obtinerea unui loc de munca, deci sansa de a detine pe cai legale mijloace pentru atingerea scopurilor) vor fi folosite cele ilegale. Se creeaza o presiune spre mijloacele ilegale. Prin urmare inovatia e semnul clar ca individul n-a gasit resursele care sa-i permita utilizarea mijloacelor legale de atingere a scopurilor.

A.Cohen scoate in evidenta prin sintagma frustrare de status faptul ca apartenenta unui individ la o anumita clasa sociala ataseaza acelui individ un anumit status care determina si intretine un anumit tip de frustrare de care individul incearca sa se elibereze, uneori chiar prin comportament delincvent. Autorul se refera la clasa de mijloc din societatea americana din anii '50 subliniind ca copii apartinand acestei clase sunt formati printr-un stil educational care ii modeleaza in spiritul unor valori care in realitate, prin mijloace legale foarte greu puteau fi atinse din cauzasocial. Desigur, frustrarea de status poate fi o explicatie in unele cazuri. Cu cat rezistenta la frustrare e mai scazuta indivizii vor comite mai degraba infractiuni. In munca de asistare sociala cunoasterea acestei teorii ne ajuta sa punem in evidenta inca un aspect ce releva complexitatea comportamentului infractional, ne ajuta sa punem in legatura conditiile de viata ale individului determinate de pozitia lui in ierarhia sociala si raspunsul individual pe care acesta il da situatiilor de viata cu care acesta se confrunta.

Conceptia lui Cohen are o mai clara aplicabilitate pentru societatile in care clasa de mijloc exista cu adevarat. Teoria lui Cohen releva faptul ca, comportamentul delincvent vazut cu un raspuns la presiunea anomica ce se exercita asupra minorului trimite la intelegerea faptului ca, de multe ori comportamentul nu este rational, nu este utilitar,ci este compus din acte impulsive ce vizeaza satisfacerea de placeri pe termen scurt si nu castiguri pe termen lung.

Cloward si Ohlin pornesc de la recunoasterea aceleasi presiuni sociale ce se exercita asupra indivizilor, accentuand raspunsul cultural pe care individul il da situatiei problematice in care se afla. Ei se refera la bande , la grupuri aflate in conflict in comunitati unde infractionalitatea e mica si neorganizata. Explicatia autorilor e proprie anilor 60 perioada in care in SUA au inceput sa se dezvolte subculturile , unele dintre ele caracterizate prin delincventa mica, spre deosebire de subculturi propriu zise alcatuite din adulti si unde caracterul utilitarist e clar(achizitionarea de bunuri si valori cat mai mari). Se poate vorbi de subculturi care in timp, datorita orientarii spre si valorizarii mijloacelor ilegale, s-au constituit ca subculturi infractionale.

In concluzie in munca asistentilor sociali e important sa se includa drept criteriu de evaluare a celor asistati si a conduitei lor, raportul aspiratii/asteptari respectiv scopuri/mijloace. De asemenea, e importanta includerea in evaluare si interventie a criteriului accesul la resurse (acces la educatie, la un loc de munca, existenta unei familii, acces la serviciile de sanatate, acces la resurse materiale, legaturi sociale). Totodata, este important sa fie constientizata si recunoscuta nevoia implicarii comunitatii in/prin programele de asistare sociala, in efortul de prevenire si/sau diminuare a conduitelor infractionale ale unora dintre membrii sai.

Teoria controlului social - are cea mai mare aplicabilitate in domeniul asistentei sociale. Aceasta teorie incearca sa combine explicatiile psihologice cu cele sociale, cu privire la comportamentul infractional. Ideea de la care porneste aceasta teorie e de ce nu toti oamenii comit infractiuni? De ce cei mai multi oameni nu comit infractiuni?

Hirschi in 1969 a formulat pentru prima data teoria controlului, contributia sa concentrandu-se pe setul de argumente ce stau la baza teoriei controlului: oamenii nu sunt la modul absolut nici morali, nici amorali. Aceste grade diferite de moralitate explica de ce anumiti oameni sunt inclinati sa se conformeze norrnelor si legilor si de ce doar o minoritate se va comporta in dispretul legii. Variatiile de moralitate se explica prin grade diferite de atasament fata de societatea conventionala. Fiecare dintre noi este atasat , intr-un fel sau altul intr-o masura sau alta de societatea conventionala, de normele si regulile ei.

Hirschi a stabilit ca aceasta legatura a individului cu societatea conventionala se exprima prin:

1. atasament;

preocuparea individului pentru un comportament conventional;

implicare;

convingeri, crezuri.

E esential sa evaluam atasamentul clientilor fata de societate prin intermediul atasamentului fata de familie, prieteni, comunitatea carora ii apartin. Cu cat exista un atasament mai clar, mai puternic fata de familie, cu atat motivatia pentru schimbare a interlocutorului e mai mare. Cheia interventiei dintr-o asemenea perspectiva sta in intelegerea atasamentului, a modului in care clientul concepe modul de a-si exprima legatura si apropierea de familie. Atasamentul fata de familie e o dimensiune de urmarit in munca de asistare pentru ca distanta dintre cel ce comite infractiunea si cei de care se simte atasat creste din cauza comportamentului infractional si efectelor sale ( etichetare, pedeapsa). Cu cat aceste legaturi sunt mai slabe cu atat e mai mare riscul de recidiva, si invers, cu cat aceste legaturi - ptin interventie de tip asistenta sociala - se refac si/sau se dezvolta, se reconstruieste de fapt, o importanta resursa ce poate sa fie folosita de cel asistat in scopuri pro-sociale.

Preocuparea individului pentru un comportament conventional, adica pentru un comportament conform legii, presupune ca un el va depune energie, efort, va consuma timp pentru a avea un comportament conform normele sociale. Un comportament conventional presupune o investitie, incalcarea legii atrage dupa sine pierderea a tot ce s-a investit. Cu cat s-a investit mai putin, individual are mai putin de pierdut si riscul pentru o conduita infractionala si apoi pentru recidiva creste.

Implicarea reprezinta participarea motivata a unui individ la un comportament conventional, la situatii ce pun in evidenta conformarea la norma. Implicarea e aspectul dinamic al preocuparii pentru un comportament conventional. Implicarea presupune motivatie consistenta pentru un comportament pro-social.

Convingerile exprima legatura cuiva cu societatea. Cei ce comit infractiuni, de cele mai multe ori stiu foarte bine ca nu fac bine ceea ce fac convingerile lor pro-sociale se amesteca cu cele care permit decizii ce conduc spre acte infractionale. In interventie trebuie sa se acopere distanta dintre convingerile pro-sociale ale celor ce comit infractiuni si actiunile lor. Exista insa si persoane ce comit infractiuni din convingere, sunt cei ce se revolta conform teoriei lui Merton. Aceasta categorie de oameni sunt cel mai greu de asistat, desi exista oameni ce sunt dispusi sa renunte la convingerile lor care i-au condus spre infractiune si apoi, sanctiune.

Cele patru aspecte interactioneaza. Daca interactiunea lor e subreda exista sanse sa fie afectata legatura dintre individ si societate, individul se va simti liber sa comita infractiuni, nimic nu-l va mai retine sa incalce legea.

Dintre cei ce au impartasit idei ale teorie controlului se afla si David Matza; el pune in legatura aspectele culturale cu principalele idei din teoria controlului. Matza respinge teoria lui Cohen ca subcultura este sursa valorilor deliberat si radical opuse valorilor societatii.

Matza spune ca exista anumite capricii toane ale umanismului , prin capricii inte1egand o stare de fatalism, de proasta dispozitie, care deschide spre un anumit fel de a trai, de a-ti petrece timpul liber, stil ce e permeabil la valorile subterane care in general dau distractiilor un sens al evadarii, al iesirii din granitele prestabilite de traditii. In acest cadru, cineva poate sa devina la fel de bine atat victima unei infractiuni cat si autorul ei, pentru ca modul acesta de a vedea lucrurile si de a trai, creste vulnerabilitatea individului de a deveni fie victima, fie infractor.

Aceasta explicatie atrage atentia asupra faptului ca nu e suficient sa criticam modul in care se distreaza tinerii, felul in care ei isi petrec timpul liber (unii dintre ei angajandu-se sa comita acte pre-delincvente si/sau infractiuni) ci e mai important sa intelegem de ce aleg aceste modalitati alternative de a-si petrece timpul liber. Tinerii ce comit infractiuni n-au prea multe modalitati alternative de a-si petrece timpul liber, societatea nu le ofera prilejuri, cadre de a se simti bine si de a-i tine deoparte de infractiuni, in acelasi timp, depinde (prea) mult de ceea ce, la fiecare individ reuseste sa construiasca; resursele/ofertele comunitatii, sunt prea putine pentru a sustine un efort la nivel individual pe care unii tineri il fac pentru a ramane in cadre social dezirabile si totodata a-si satisface interesele dictate de varsta.

Sociologii englezi au incercat sa testeze modul in care functioneaza in spatiul britanic ideile teoriei controlului social. Incercand sa demonstreze validitatea ideilor teoriei in spatiul britanic sociologii au descoperit ca asteptarile adolescentilor britanici nu erau exagerat de mari, ci erau realiste si chiar destul de scazute. Baietii studiati (marea lor majoritate din Londra) nu pareau sa sufere nici de frustrare de status si nici efectele anomiei, ei nu erau membrii unor bande organizate deci nu avea sens pentru ei nici explicatia ce trimitea din aceasta perspectiva la un mod de viata delincvent. Adolescentii nu pareau sa fie fatalisti sau resemnati in sensul in care resemnarea ar fi deschis spre furie, ci pareau mai degraba marcati de sentimentul apartenentei la o anumita clasa sociala (erau copii de muncitori) si resemnarea lor era legata de aceasta apartenenta de clasa.

Agnew (un alt cercetator britanic l985) a studiat scopurile pe care le urrnaresc cei ce comit infractiuni. El a demonstrat ca scopurile nu sunt fixe si universale asa cum credeau teoreticienii americani. Scopurile valorizate de adolescenti, valorile lor sunt cu atat mai putin fixe; adica adolescentii nu inclusiv cel delincvent sunt atat de atasati pe cat s-ar parea de scopurile ce le orienteaza comportamentul. Asa ca interesul pentru un comportament sau altul poate fi pus in discutie, astfel incat minorul sa-si dea seama ca un scop valorizat pe termen scurt poate deterrnina un comportament ca cel infractional ce insa va avea consecinte defavorabile in plan personal insa pe termen lung.

Critici la adresa teoriei-contro1u1ui

Cea mai frecventa critica se refera la faptul ca aceasta teorie nu ar include o explicatie. De aceea criticii considera ca aceasta teorie nu evidentiaza o alta motivatie a comportamentului infractional in afara absentei controlului. Intr-o versiune mai radicala am putea considera ca oricare dintre noi poate fi deviant in cazul in care riscam un comportament sau altul fara alta motivatie decat obtinerea unei gratificatii legata de dorinte de ale noastre. Daca ar fi asa cea mai mare probabila consecinta ar fi ca atasamentul nostru fata de altii si fata de societatea conventionala ar fi mai subred decat este.

A doua critica se refera la faptul ca daca ar trebui sa luam versiunea americana a teorie am putea intelege ca oamenii nu au un set al valorilor bine internalizat si ca de fapt ei raman conformisti mai degraba pentru a castiga o imagine sociala dezirabila. Aceasta critica sugereaza faptul ca noi respingem comportamentul ce incalca legea pentru ca ne temem ca am putea pierde prestigiul social, sau ne abtinem de frica sa nu fim pedepsiti. Acest lucru e putin plauzibil pentru ca pentru cei mai multi dintre oameni infractiunile foarte grave sunt ceva de neimaginat.

O alta critica se refera la faptul ca aceasta teorie ofera putin in ceea ce priveste gama de factori ce determina un individ sa comita un anumit tip de infractiune mai degraba decat un altul. Teoria controlului social nu evidentiaza ocaziile ce fac ca anumite infractiuni sa devina accesibile pentru anumiti indivizi la un moment dat.

Teoria deviantei culturale este utila asistentilor sociali in sensul intemeierii perspectivei de intelegere si a interventiei profesioniste.

Aceste teorii par incompatibile cu teoria controlului social. Aceasta incompatibilitate ar parea nejustificata deoarece la o citire in diagonala a teoriei deviantei culturale s-ar putea intelege ca ele afirma ca individul este de fapt incapabil sa comita acte deviante, dar cand ele sunt savarsite explicatia trebuie cautata la nivelul subculturii careia individul ii apartine si care subcultura e devianta in raport cu cultura dominanta. Ceea ce apare ca deviant pentru cineva din afara subculturii e un comportament legitim dintr-o perspectiva interioara a acelei subculturi. Comportamentul infractional in asemenea varianta simplista de intelegere a teoriei deviantei culturale face ca individul sa fie deviant doar pentru outseideri, deci comportamentul deviant nu are o motivatie speciala, singnra explicatie tinand de grila in functie de care se judeca comportamentul individului.

Sutherland si Cressey pleaca de la teoria asocierii diferentia le ce poate fi valorizata in sensul ca atrage atentia asupra faptului ca in evaluarea unui comportament infractional trebuie sa tinem cont de optiunile pe care clientul le-a avut apropo de definitiile favorabile incalcarii legii comparativ cu cele defavorabile incalcarii legii.

In forma sa de baza teoria asocierii diferentiale e mult prea generala, iar predictiile sunt nefolositoare. Nu e foarte clar daca aceasta teorie sustine faptul ca definitiile favorabile incalcarii legii ii fac pe indivizi sa nu aiba retineri in a incalca legea. Daca teoria aceasta ar sustine acest lucru ar putea fi doar o varianta a teoriei controlului.

Teoria deviantei culturale, in general, pare sa fie prea rigida in afirmarea idei ca infractiunile pot fi explicate prin existenta subculturilor, ale caror valori pot fi diferite de valorile culturii dominante.

Exista cateva aspecte din teoria deviantei culturale aplicabile in munca de asistare sociala a delicventilor. In cazul infractonlor cronici teoria deviantei culturale scoate in evidenta ca valorile infractionale sunt transmise in timp, iar transmiterea are legatura cu felul in care indivizii gasesc suport social si cultural pentru un asemenea comportament infractional persistent. Prin suport social si cultural consistent intelegem apartenenta la un grup ce traieste in dispretul legii, transformarea in erou a celui ce comite infractiuni, modul in care e etichetat si valorizat in comunitate actul infractional etc. Felul in care de-a lungnl timpului comportamentul infractional primeste intarire si suport inf~uenteaza persistenta in acel comportament.

Teoria stigmatizarii etichetarii A fost formulata si dezvoltata de cercetatori americani si englezi care au analizat devianta infractionalitatea dintr o noua perspectiva, in dorinta de a identifica noi cauze ale producerii fenomenului infractional

Aceasta teorie subliniaza relativitatea deviantei infractionalitatii incercind sa demonstreze ca devianta infractionalitatea depind de de contextul normativ in care se manifesta., si anume comportamentele actele care intr o anumita cultura sau epoca sunt considerate deviante sunt considerate normale sau tolerate intr o cultura/epoca diferita..Urmind aceeasi schema de gindire se poate afirma ca o persoana sau un act devine deviant numai cind eticheta de devianta/ infractionalitate a fost aplicata cu succes de catre alti oameni, in speta de cei care detin puterea si care datorita acestui fapt pot sa-si impuna punctul de vedere despre cea ce este normal si ce nu Conform acestei teorii puterea reprezinta in masura egala, conditia si miza crearii deviantei Nu devianta ori delincventa duce la control social adica la judecata si condamnare ci controlul social judecata si condamnarea conduce la devianta si delincventa.(Lemert Teoreticienii etichetarii sustin ca procesul prin care oamenii sunt etichetati drept devianti infractori si nu actele lor trebuie analizat Principalul in devianta si delincventa nu este actul criminal si autorul lui ci procesul prin care societatea aplica eticheta de deviant sau delnicvent unor indivizi si maniera in care acesti indivizi reactioneaza la stigmatizare Gasssin, 1980).

Teoria se bazeaza in mare masura pe tezele perspectivei interactioniste privind intelegerea procesului de etichetare ca si pe perspectiva conflictuala pentru a explica de ce unii oameni si acte mai degraba decit altele sunt etichetate ca deviante Etichetarea este considerata un tip de reactie la devianta, reactie care nu face decit sa amplifice devianta, in loc sa o reduca. Astfel atunci cind fata de un deviant persoana care a incalcat norma se ia o masura de marginalizare respingere sociala, de pedepsire el este nevoit sa gaseasca solutii de adaptare la aceasta situatie Solutia de cele mai multe ori este de a accepta eticheta si a se comporta ca atare Intreaga sa viata se schimba semnificativ marginalizarea il scoate din aria de influenta a persoanelor cu comportament conformist stigmatizarea il face sa caute compania altor devianti Efectul sanctiunilor aplicate este prin urmare unul de intarire a comportamentului indezirabil din punct de vedere social Riscul ca individul etichetat si exclus sa-si internalizeze comportamentul deviant ca raspuns la reactia sociala, este foarte crescut

E. Lemert si H.Becker au remarcat faptul ca, fiecare om se comporta intr-o maniera devianta la un moment dat. Acest comportament este temporal, exploratoriu, usor ascuns, inscriindu-se in categoria deviantei primare ( de exemplu un tinar incearca sa foloseasca un drog ilicit din curiozitate). Comportamentul respectiv poate sa nu fie observat de ceilalti, caz in care indivizii ce manifesta comportamentul nu se privesc pe ei insisi ca fiind devianti si nici cei din jurul lor nu-i considera in acest fel. Daca insa, comportamentul este descoperit de catre persoane semnificative - prieteni, parinti, profesori, politie, etc - individul este acuzat de savirsirea actului deviant, dezaprobat si poate fi chiar pedepsit Din acest moment individul in cauza este etichetat ca fiind deviant, consecinta acestei etichetari este asumarea rolului de deviant de catre persoana respectiva. Cea mai mare parte a comportarii sale viitoare va fi interpretata de catre cei din jur in lumina acestei singure caracteristici, indiferent cit de nerelevanta este ea in interactiunile obisnuite, de zi cu zi.

Referindu-ne din perspectiva acestei teorii la persoanele care savirsesc infractiuni,se poate afirma ca, prin aplicarea pedepsei de catre instanta de judecata, condamnatul capata eticheta de infractor.Persoana stigmatizata astfel, va fi privita de grupurile sociale din care face parte (prieteni, vecini, colegi de scoala sau de serviciu si chiar de catre familia sa) prin prisma etichetei.Deoarece imaginea de sine a unui individ deriva intr-o masura semnificativa din reactiile persoanelor cu care relationeaza, individul respectiv se va autopercepe in termenii etichetei aplicate si va persista in comportamentul infractional..

Stadiile acestui proces, dupa Becker, sunt:

etichetarea individului in mod public ca infractor

respingerea lui din mai multe grupuri sociale

determinarea savirsirii unei noi infractiuni ( spre exemplu, fostii condamnati pot avea dificultati in gasirea unui loc de munca din cauza etichetei de infractor si sunt astfel constrinsi sa recurga din nou la infractiune pentru a-si procura cele necesare traiului).

Teoria stigmatizarii, privita in ansamblul ei, cuprinde si multe idei utile, relevante pentru intelegerea comportamentului infractional si a factorilor ce influenteaza riscul de recidiva, dar si unele cu mai putina relevanta.Este un fapt cert ca reactia sociala si aplicarea pedepsei produce efecte stigmatizante asupra celor care au comis infractiuni.Condamnarea contribuie la izolarea sociala a indivizilor cu comportament infractional, devenind prin aceasta un factor criminogen, o cauza a recidivei; rezultatele studiilor si cercetarilor au demonstrat acest lucru intr-o foarte mare masura.

Dar recidiva nu se datoreaza numai condamnarii si stigmatizarii, ci si altor factori individuali si sociali.Reducerea etiologiei criminalitatii pe de o parte, numai la cauze sociale, iar pe de alta parte la o singura cauza sociala - stigmatizarea, etichetarea infractorului - neluindu-se in considerare cauzele individuale, psihologice, inseamna subestimarea caracterului eterogen, complex al acestui fenomen.

Promotorii acestei teorii explica de fapt, numai infractionalitatea secundara, comportamentul recidivant in general ca o contrareactie psihica negativa pe care infractorii primari o au fata de reactia sociala prin care ei sunt calificati infractori si stigmatizati ca atare. Cuzele infractionalitatii primare, a deviantei primare (actele comise inainte de etichetarea lor publica) nu sunt investigate considerindu-se ca aceasta are "implicatii marginale pentru statusul si structura psihica - conceptia despre sine - a persoanei respective".(Lemert,1967). Teoria raspunde prin urmare doar la intrebarea "de ce infractorii continua activitatea infractionala, de ce exista recidiva?"

Analiza de caz.

L.O, tinar in virsta de 28 ani, fara antecedente penale, a fost condamnat la 2 ani si 10 luni inchisoare pentru savirsirea infractiunii de tilharie. Cazul a fost luat in evidenta Serviciului Experimental de Probatiune Cluj in vederea intocmirii referatului de evaluare psihosociala pentru liberare conditionata.

Studierea Dosarului de penitenciar a furnizat informatii privind biografia clientului, starea de sanatate si fapta comisa de catre acesta. Din expertiza psihiatrica existenta la dosar, efectuata la Institutul Medico- Legal " Mina Minovici " din Bucuresti reiese ca asistatul prezinta tulburari de personalitate (Border -line).

Cu ocazia primului interviu realizat, clientul a fost rugat sa-si prezinte biografia cat mai amanuntit si sa stabileasca legaturile pe care le considera justificate intre infractiunea savarsita si imprejurarile vietii sale. Clientul nu a refuzat comunicarea si s-a dovedit deosebit de deschis pentru prezentarea problemelor cu care se confrunta, neexistind nici un blocaj in comunicarea client - consilier de probatiune.

Evenimentele pe care le considera semnificative in viata sa sunt : perioada petrecuta in prima copilarie intr-un camin de copii cu program saptaminal si experienta de elev la liceul militar.Caminul de copii a reprezenta pentru client primul mediu traumatizant. Faptul ca parintii sai au ales aceasta varianta pentru ingrijirea copilului si deseori nu-l duceau acasa nici duminica, l-a facut sa considere ca nu este iubit de parinti. Acest lucru l-a afectat profund pe L.O. si alaturi de evenimentele ulterioare din familia sa, a contribuit la scaderea treptata a atasamentului lui fata de parinti.

Din relatarile clientului si a membrilor familiei (mama, frate, tata) rezulta ca relatia dintre L.O si tatal sau a fost distanta si tensionata inca din primii ani ai copilariei, clientul fiind puternic marcat de absenta afectiunii parentale si de comportamentul agresiv al tatalui fata de el. (Metodele de disciplinare folosite de tatal lui sunt extreme de brutale). Clientul da o explicatie personala asupra conduitei tatalui : a fost un copil nedorit, nu a satisfacut asteptarile tatalui in ce priveste fumusetea unui copil ( L.O. se considera un baiat urit ); in plus sufera de acea tulburare de personalitate care, crede clientul, a amplificat reactia de respingere a familiei.Distantarea afectiva dintre parinte si copil s-a datorat si comportamentului evitativ, timid si autodevalorizarii din partea asistatului care au dus in final la o comunicare deficitara cu toti membrii familiei..

Consumul excesiv de alcool al tatalui agraveaza si mai mult relatiile din familie, inclusiv relatiile dintre client si tatal sau.Rolul si autoritatea in familie a acestuia din urma scad, pierzindu-se respectul si stima copilului fata de parinte.Violenta verbala si fizica este din ce in ce mai greu de suportat, clientul incearca sa gaseasca refugiu in afara familiei. Stima de sine scazuta, timiditatea, slabele abilitati de relationare, faptul ca se simtea diferit de ceilalti de virsta lui, fac ca si aceasta incercare sa esueze. Nu a avut prieteni apropiati si nu a fost atasat in mod deosebit de vreo fata, avand doar relatii ocazionale, de conjunctura.Devine tot mai singur si marcat de faptul ca nu poate vorbi cu parintii sai despre preocuparile sale, despre problemele sale.Ar fi dorit sa fie ascultat, inteles, indrumat. Aceeasi dificulate de comunicare o are si cu fratele sau mai mic.

Disfunctiile familiale se accentueaza, culminind cu divortul parintilor, care continua insa sa convietuiasca in aceeasi locuinsa , din motive financiare.

Criza familiala il distanteaza si mai mult pe L.O de familia sa, accentuindu-i nevoia de autorealizare, autoafirmare si prestigiu social. Din pacate, modul de satisfacere a acestor nevoi l-a adus pana la urma in conflict cu legea.

Pentru a scapa din mediul stresant al familiei, clientul se prezinta la examenul de admitere la un liceu militar din alta localitate. Aceasta solutie se dovedeste nefericita pentru ca, datorita fragilitatii personalitatii sale nu face fata sistemului rigid, cazon, din liceul militar.Cu toate ca ii placea sa invete, sa acumuleze cunostiinte cit mai diverse si mai temeinice (aceasta mai ales din dorinsa de a se face remarcat, de a fi valorizat de ceilalti), nu are amintiri placute nici din timpul scolii.(atit colegii cit si profesorii il ignora; L.O. se considera diferit, din cauza boli, din cauza aspectului sau neplacut). La examenul de admitere in treapta a II-a de liceu da foaia goala pentru a fi sigur ca nu promoveaza examenul.

Se intoarce in familie,( in aceeasi atmosfera tensionata, agravata acum si de lipsurile materiale cu care se confrunta familia ) urmeaza cursurile unui liceu industrial din Cluj si la presiunea parintilor sai da examen de admitere la Universitatea Tehnica, reusind. Abandoneaza insa dupa 2 ani studiile datorita constientizarii faptului ca profesia aleasa nu este adecvata intereselor si aspiratiilor sale precum si "ostilitatii" manifestate de catre profesori si colegi..

Urmeaza o perioada de cautare a locului si rolului sau in societate, incercind mai multe variante : curs de cascadorie, scoala postliceala de programatori calculatoare, un semestru la Facultatea de filosofie, insa nici una dintre acestea nu-l satisfac. Pe fondul unui psihic labil si a unei stime de sine scazute s-a dezvoltat o personalitate care a avut mereu probleme de adaptare in toate mediile cu care a venit in contact : gradinita, scoala, loc de munca.

In aceasta perioada confuza, stresanta, intilneste un tinar student basarabean care se ocupa cu afaceri ilicite (trafic de masini, valuta,vinzare de armament) - aceasta intilnire fiind semnificativa pentru evolutia lui ulterioara. Tinarul respectiv l-a gazduit in apartamentul sau,rugindu-l in schimb sa-l invete engleza si sa-i faca unele proiecte de care avea nevoie la facultate, pe calculator.. A fost singura persoana in prezenta careia se simtea acceptat, valorizat,util, relatia aceasta dindu-i incredere in sine.Totodata , basarabeanul a fost singura persoana care i-a inspirat respect si admiratie, reprezentind pentru L.O. un model, acesta din urma dorindu-si sa fie la fel de descurcaret, de dezinvolt in relatiile interpersonale,de stapin pe sine.

Motivul comiterii faptei - conform explicatiei date de client a fost   dorinta de a face rost de bani cat mai multi pentru a-i dona copiilor strazii, a caror soarta, marturiseste L.O., l-a impresionat profound.

Modul de pregatire a infractiunii ( cumpararea unui pistol si confectionarea unei masti ), modul de actionare ( atac armat in plina zi fara a-si lua nici o masura menita sa-i asigure retragerea ) si nu in ultimul rand motivatia pe care o da faptei, dovedesc ca actul comis nu raspunde motivatiei date de client. Actul infractional poate fi mai degraba explicat, pe de o parte, ca o nevoie de a se face remarcat, de a avea prestigiu, iar pe de alta parte ca o consecinta a tulburarilor de personalitate de care sufera clientul.

Desi din perspective lui, fapta a fost justificata, clientul a dovedit ca nu a fost capabil sa se raporteze adecvat la realitate in momentul savirsirii tilhariei, sa constientizeze semnificatia faptelor sale si a consecintelor acestora.

Particularitatile psihosociale ale clientului au facut ca intervetia sa fie dificila dar deosebit de interesanta. Dupa identificarea si evaluarea problemelor si nevoilor criminogene ale clientului :

dificultate majora de relationare si adaptare sociala

relatia deficitara cu familia, in special cu tatal sau;

stima de sine scazuta;

cognitii disfunctionale;

indecizie vocationala;

s-au stabilit urmatoarele obiective generale ale planului de interventie :

modificarea comportamentelor dezadaptative si indezirabile din punct de vedere social;

diminuarea intensitatii trairii conflictelor;

imbunatatirea stimei de sine ;

imbunatatirea relatiei cu familia, cu precadere relatia cu tatal ;

consiliere vocationala ; 

Interventia in penitenciar a reusit sa diminueze anxietatea clientului, sa atenueze sentimentul de autoblamare si blamare a altora, sa-i dezvolte responsabilitatea , toleranta fata de greselile celor din jur, sa-i stimuleze flexibilitatea, disponibilitatea pentru schimbare. S-a reusit modificarea in mare masura a stilului specific de gandire prin constientizarea convingerilor sale dezadaptative, urmata de evaluarea critica si realista a acestora. In paralel s-a realizat medierea relatiei cu familia si consilierea individuala a membrilor acesteia. Sub acest aspect interventia a atins obiectivele urmarite.

Dupa liberarea conditionata din penitenciar, clientul a fost luat in supravegherea Serviciului de Probatiune. Interventia s-a concentrat in etapa post-detentie asupra urmatoarelor aspecte:

reintegrarea in familie ;

reducerea efectului stigmatizant al detentie ;

cresterea stimei de sine ;

ameliorarea starii de sanatate psihica ( consiliere individuala in vederea constientizarii de catre client a necesitatii de a urma tratament de specialitate, urmata de medierea intre client si un medic psihiatru) ;

continuarea consilierii vocationale (identificarea intereselor profesionale, alegerea unei calificari profesionale adecvate acestor interese, cautarea unui loc de munca, angajarea in munca) ;

Pana la sfirsitul perioadei de supraveghere, toate obiectivele interventiei au fost atinse.

Analiza studiului de caz din perspectiva teoriilor explicative ale comportamentului infractional:

Acest caz este ilustrativ din punctual de vedere al asumptiei ca determinarea cauzala a unui anumit comportament antisocial/infractional este plurifactoriala, implicind cauze de ordin psihosocial si psihoindividual, intr-o interconditionare complexa.

La baza conduitei individului se afla in primul rind multiple conditionari normative si determinari valorice influentate de succesul sau esecul procesului de socializare.Dintre instantele de socializare existente in cadrul societatii - familie, scoala, grupul de egali - prima si poate cea mai semnificativa pentru socializarea individului este reprezentata de familie.Familia, ca sistem social mediaza intre capitalul ereditar al individului si setul de norme sociale si valori culturale ale societatii.Orice experienta de viata, orice reactie afectiva sau comportamentala din viitor, vor fi resimtite in functie de bazele socializarii oferite de familie.

In cazul lui L.O. familia s-a dovedit a fi un mediu de socializare cu efecte mai degraba negative.Povestea sa se inscrie in explicatia conform careia slabirea atasamentului afectiv fata de parinti, fata de familie, se coreleaza cu infractiunea.(teoria atasamentului). Structura familiei, alaturi de calitatea relatiilor dintre membrii ei, constituie factori de risc (teoria controlului social). In aria influentelor directe asupra dezvoltarii comportamentului deviant, antisocial se inscrie si indeplinirea rolurilor parentale intr-o maniera disfunctionala. Atitudinea indiferenta a parintilor fata de client, aplicarea pedepselor brutale de catre tatal sau, lipsa claritatii in formularea asteptarilor pe care parintii le-au avut fata de L.O.au favorizat aparitia si dezvoltarea comprtamentului inadecvat din punct de vedere social .

Absenta modelului pozitiv oferit de parintele de acelasi sex (teoria invatarii sociale), respingerea reciproca dintre tata si fiu (teoria controlului social) reprezinta elemente cu risc infractional, conform teoriilor mentionate.De asemenea, comunicarea saraca cu familia, cu cei din jur, saracia de resurse, slabele abilitati sociale - mai cu seama de relationare- evidentiaza din nou rolul socializarii asupra comportamentului viitor al clientului, socializarea fiind in prima instanta un proces de comunicare, de relationare.Dupa cum s-a subliniat in prezentarea studiului de caz, L.O. avea relatii slabe si distante cu cei de virsta lui ( conform lui Hirschi tinerii care au atfel de relatii cu persoanele de aceeasi virsta se implica mai degraba in activitati neconventionale).

Clientul analizat nu are legaturi conventionale, nu are de pierdut nimic comitind actul infractional - nici respectul si dragostea familiei, nici consideratia celor din jur, nici prestigiul social. Singura persoana de care se simtea legat manifesta un comportament antisocial din care obtine avantaje sociale si financiare. Urmind modelul (teoria invatarii sociale - invatarea comportamentului infractional prin asocierea cu modelul infractional oferit de tinarul cu care a locuit aproape un an si jumatate), LO. considera comiterea tilhariei ca solutia cea mai accesibila pentru a avea bani si prestigiu (teoria structurala).

Factorii psihoindividuali au avut de asemenea un rol in dezvoltarea comportamentului antisocial.( teoriile psihologice arata ca persoanele cu tulburari de personalitate manifesta predispozitie spre comportamente deviante/infractionale); in multe din cazurile de acest gen, exista la origine o stare de insecuritate, de frustrare, care favorizeaza alunecarea spre conduite deviante, respectiv infractionale.

Tema:

Identificati pe baza cazului prezentat in acest capitol, factorii predispozanti pentru angajarea infractionala si stabiliti care ar mai fi in afara teoriei etichetarii explicatiile teoretice relevante pentru intelegerea cazului.

Repetati exercitiul folosind ca material de analiza cazuri de infractiuni prezentate in presa.