Istoricul cosmeticelor

Istoricul cosmeticelor

Ingrijirea pielii, mentinerea ei in stare de sanatate si echilibru fiziologic formeaza obiectul cosmeticii, definita ca o disciplina completa de medicina curativa, anatomie si igiena, care au ca scop infrumusetarea corpului, pentru a pastra prospetimea pielii si aspectul ei tineresc; ea este totodata o arta care corecteaza imperfectiunile, le infrumuseteaza iar tehnicile folosite, pe langa aportul la mentinerea organismului in bune conditii de igiena si sanatate, ajuta la a da stralucire si a scoate in evidenta unele trasaturi si caracteristici proprii.

Igiena frumusetii si a sanatatii, desi prezinta aspecte diferite, se intrepatrund, cosmetologia reprezentand arta ingrijirii; a mentinerii unor valori date folosind diferite preparate si tratamente speciale, in timp ce dermatologia este preocupata de ingrijirea biologica a pielii tinand seama de procesele sale vitale.

Astazi nu se poate concepe frumusete fara sanatate si igiena; desi, poate exista sanatate si fara frumusete. Perfectionarea aspectului exterior al omului au determinat cosmetologia sa patrunda in procesele vitale interne ale organismului, identificand functiile sale biologice si legatura acestora cu pielea.

Dorinta de infrumusetare si a trai cat mai mult este o tendinta naturala, atat a femeilor cat si a barbatilor.

Cauzele care au determinat aceasta dorinta oamenilor, prezente in documente ale vremurilor si atestate de analistii sociologi; facute pe baza cercetarilor arheologice sunt:

conditiile de mediu, viata si modul de gandire al oamenilor;

instinctul de aparare fata de fortele supranaturale si de dusmanii apropiati; cultul zeilor si al mortilor;

instinctul de aparare a sanatatii fata de daunatorii naturali.

Protejarea pielii a aparut ca o necesitate in primul rand in Orientul Mijlociu si in special in Egiptul Antic.

Traind in climatul torid, startul natural de grasime al pielii nu-l mai putea proteja pe om, care muncea in soarele arzator. Au inceput sa fie folosite grasimile animale, uleiul vegetal. Acestea au determinat produse de necesitate in cadrul colectivelor organizate, muncitorilor si ostasilor, date ca rate zilnice.

Teama omului primitiv de fortele supranaturale, dorinta de a-I imbuna pe zei, a ridicat pe trepte mai inalte folosirea unor produse naturale, ce incalzite degajau un parfum ce era oferit cu prilejul jertfelor.

Pentru a nu fi recunoscuti de dusmani; isi ungeau fata si corpul cu tot felul de culori, considerand ca astfel se impuneau fata de dusmani.

In conceptia lor fata de viata si moarte, oamenii au manifestat un cult deosebit al mortilor, astfel ca pentru conservarea cadavrelor in necropole, foloseau rasini, balsamuri si substante parfumate antiseptice.

Substantele odorizante au capatat apoi o arie de folosinta mai larga ceremoniile religioase.

Necesitatea curateniei corporale a aparut instinctiv la omul primitiv, care-si curata corpul cu toate mijloacele naturale.

Datorita caldurilor nari ei se spalau mult invatand mai tarziu sa prepare sa si prepare sapunul. Acolo unde apa era un lux, in Sahara, spalarea se facea cu nisip uscat. In tinuturile arctice, unde clima facea cu neputinta spalatul cu apa sau zapada, bastinasii au nascocit baia cu aburi.

In Roma antica, folosirea bailor calde erau foarte obisnuite, imparatii facandu-se populari acordand gratuit vizitatorilor posibilitatea de a face baie, precum precum si uleiurile necesare. S-au constituit baile publice (Termale), unde oamenii erau chemati prin clopote. Pentru a indeparta mirosul transpiratiei, isi puneau mici pernite aromate la subsuori. Alifiile cu ulei de palmier, ricin, untura cu adaosuri de ierburi diferite si de prafuri metalice, aparau pielea de insolatii, de intepaturile insectelor, de frig si de vant.

Metodele folosite pentru zugravelile chipului sunt precursoare ale cosmetologiei; dupa cum regulile de igiena, de aparare a sanatatii sunt considerate ca precursoare ale medicinii. Dandu-si seama de actiunea apei reci, a aburului fierbinte, a razelor soarelui tropical asupra pielii, oamenii au invatat si aplicat noi cerinte ale igienei.

Egiptenii, incepand cu frumoasa Cleopatra, au lasat multe procedee de infrumusetare, Cleopatra fiind prima femeie care a scris un manual de ingrijire a frumusetii femeilor. Ea folosea malul Nilului pentru a-si incretii parul. Ca sa dea stralucire umerilor folosea scoici si albastru. Facea baie cu lapte pentru o piele mai catifelata.

Grecoaicele foloseau creme pentru albit tenul, farduri, vopsele pentru gene si sprancene avand un intreg arsenal de oglinzi, agrafe, pensete, flaconase cu parfumuri.

La noi in tara, sulemenitul (de la cuvantul turcesc sülümen), obicei vechi oriental, a fost introdus dupa 1820, odata cu reforma radicala in imbracamintea femeilor, care adaptasera portul european. La pasti, fetele isi inroseau obrajii cu coji de oua rosii sau cu "creasta cocosului" o planta cu rizom carnos, sfecla etc.

In literatura noastra sunt putine lucrari de cosmetica, in trecut, printre care e de mentionat lucrarea de o valoare stiintifica reala a Dr. Aurel Voina, dupa care au aparut diferite lucrari de initiere in cosmetica cu indicatii practice si formule de preparate cosmetice.

Medicina a fost totdeauna in stransa legatura cu cosmetica, cei mai celebrii medici ai antichitatii, Hipocrate la greci, Celse si Galen la romani, sau interesat de cosmetica. Ei au prescris norme de ingrijire igienica a pielii si chiar tratamente pentru unele dermatoze inestetice. Mai tarziu, dupa 1600, medicina s-a separat de cosmetica.

De-a lungul timpului cuceririle stiintei medicale, a igienei, a dieteticei, gerontologiei si a esteticii au schimbat fundamental preocuparile cosmetologiei. Sanatatea organismului este pastrata si intretinuta astazi si prin tratamente cosmetice corespunzatoare.

Infrumusetarea nu mai este un lux, ea reprezinta un progres social, de o reala importanta. Biochimia, chirurgia, fizioterapia si-au largit domeniile de activitate si in ceea ce priveste corectarea imperfectiunilor fizice. Preocuparea pentru cosmetologie este o practica curenta a dermatologiei contemporane.

Pana s-a ajuns la substantele cosmetice de azi, omenirea a strabatut un drum lung. Din 1600 si pana in 1800, stiinta cosmetica a fost raspandita intre diferite grupuri: alchimisti, barbieri, coafori si chiar doamne nobile.

In tara noastra, prepararea produselor cosmetice era mai ales o arta casnica sau artizanala, pana la mijlocul secolului al XIX- lea. La avantul industriei a contribuit enorm chimia prin introducerea metodelor stiintifice de lucru, perfectionarea procedeelor tehnologice.

Cosmetologia dateaza din 1895, cand a fost predata pentru prima oara in scoala superioara folosirea preparatelor cosmetice la ingrijirea pielii si a parului. Aceasta stiinta s-a extins apoi rapid, mai ales dupa 1922, in multe scoli oficiale si particulare si in invatamantul universitar tehnic si medical.

Moda a influentat intotdeauna cosmetologia, criteriile ideale de apreciere a frumusetii au evoluat dupa moda si epoca. Cele mai vechi oglinzi erau facute din scoici netede sau discuri de metal lustruite, ale caror forme luxoase de mai tarziu din Egipt, China, Grecia se pot vedea in muzeele din lumea intreaga.

In domeniul cosmeticelor, Franta isi mentine intaietatea la fabricarea parfumurilor, retetele de preparare fiind considerate secrete de stat. Parfumurile "Cristian Dior", "Chanel" sunt considerate ca o mandrie a Frantei iar fabricile de parfumuri sunt obligate sa tina pasul cu moda, ce produc schimbari la perioade mai mari decat moda vestimentara.

Ondularea parului cu fierul este inventia unui coafor francez, Raoul Marcel (1872) caruia i s-a ridicat o statuie drept recunostinta.

Ondulatia permanenta se datoreaza lui Karl Nessler din Germania, care a trebuit sa imigreze in America pentru a-si valorifica inventia, deoarece nici in Germania nici in Anglia nu gasise intelegere.

In zilele noastre, estetica fetei si a corpului a trecut in obisnuinta iar folosirea mijloacelor de infrumusetare a devenit ceva normal atat pentru femei cat si pentru barbati.