SUBSTANTE ACTIVE PENTRU TEN GRAS SAU CU TENDINTA ACNEICA - Dermatocosmetica

SUBSTANTE ACTIVE PENTRU TEN GRAS SAU CU TENDINTA ACNEICA

Referat Dermatocosmetica

Desi limita e destul de vaga, este posibila diferentierea intre tenul gras fiziologic, rezistent, care are tendinta de a imbatrani mai repede decat alte tipuri de piele, si tenul gras patologic, irematic, care are particularitatea de a fi fragil. Din punct de vedere cosmetologic, tenul gras fiziologic este definit ca o piele lucioasa, grasa sau care pare grasa, cu pori dilatati, in special pe peretii laterali ai nasului sau pe obraz. Culoarea e terna si se irita usor, mai ales in regiunea medie a fetei. (Clar, 1990)

Limitele tenului gras se pot determina prin distribuirea glandei sebacee (G.S.) pe intreaga suprafata a pielii. Se observa doua variatii extreme : absenta pe palme si maini, 50-100 G.S cm² pe antebrate si 400-900 G.S. ./cm² pe spate, pe fata si pe pielea acoperita cu par. (Saint-Léger, 1996)

Seboreea abundenta si tendinta acneica sunt afectiuni cutanate legate de foliculele sebacee. Se refera la afectiunile cele mai frecvente ale fiintei umane, indiferent de rasa. Astfel, in jur de 80% din populatie este atinsa de asa ceva. (Piérard, 1990)

Repercursiunile sale psihologice (complex de inferioritate, anxietate, depresie, izolare) nu sunt de neglijat (Daniel et al., 1998 ; Piérard, 1990). De aceea, produsele de igiena si pentru uz cosmetic sunt pe primul loc, nu doar pentru igiena si ingrijire ci si pentru ca aduc destindere prin confortul utilizarii. De fapt, rolurile acestor produse, in acest domeniu, sunt multiple

rol in igiena pentru indepartarea de pe piele a impuritatilor si a excesului de sebum (Roquier-Charles, 1996) ;

rol protector asupra pielii pentru remedierea efectelor secundare ale tratamentelor medicale (zonele uscate ale pielii, iritatii) (Roger, 1993; Bieder, 1997);

rol profilactic pentru a ajuta in lupta contra proliferarea microbiana, reglarea fluxului seboreic, normalizarea, reducerea hipercheratozei, limitarea inflamatiei, restabilirea supletii si hidratarea pielii (Fallet, 1995);

rol "educativ" in ceea ce priveste sfaturile despre igiena pentru adolescentii care incep sa-si curete si sa-si ingrijeasca pielea.

Tenurile grase sau cu tendinta acneica au nevoie de ingrijiri atente si speciale. De aceea, produsele trebuie :

sa fie bine tolerate si sa nu fie comedogene

sa respecte filmul hidrolipidic si pH-ul pielii

sa opreasca secretia sebacee fara sa irite

Implicarea cosmeticelor in aparitia leziunilor acneei a fost descoperita in anii 1940. Pe urma, numerosi autori au studiat potentialul comedogen a numeroase ingrediente cosmetice (Strauss si al., 1978; Degreff si Dooms, 1979; Nelson si Rumsfield, 1988). Metodele studiului (pe iepure sau pe om) au evoluat chiar daca sunt, uneori, dificil de diferentiat, intre efect comedogen si effect iritant. In plus, anumite substante sunt comedogene asupra iepurelui, darn nu si la om, si invers. Comedoanele la om sunt mai profunde decat comedoanele la iepure.

Efectul comedogen al anumitor ingrediente a dat nastere numeroaselor polemici, in functie de metodele utilizate, a vehiculuilui si a concentratiei utilizata. Astfel, vaselina, mult timp banuita ca este comedogena (Degreff si Doms, 1979), nu ar fi (Kligman, 1996). Efectul comedogen al anumitor substante, cum ar fi gudronul, untul de cacao sau scualenul, este crescut de expunerea la radiatiile UV (Mills si al., 1978).

In ciuda confuziei care domneste inca asupra subiectului, se pot distinge anumite tendinte (Fulton, 1984 si 1989) :

lanturile medii ale acizilor grasi (AG) sunt mai comedogeni decat lanturile scurte sau lungi

esterii acizilor grasi (miristat sau palmitat de izopropil) sunt mai comedogeni decat acizii grasi de la care provin

marirea etoxilarii unui tensioactiv tinde sa diminueze comedogenitatea sa si potentialul lui iritant

comedogenitatea si potentialul iritant al anumitor substante organice pot fi diminuate de adaugarea unui metal sa de zahar polar

lanolina pura e mai putin comedogena decat derivatii sai etoxilati sau acetilati

Obiectivul acestui capitol nu este sa trateze impotriva acneei care reiese din domeniul medical, ci de a arata principalele substante active recomandate in tratarea tenului gras sau cu tendinta acneica.

1. Amintirea reglementarilor

Legislatia (legislatia europeana, primul articol, directivul nr.93/95/CEE) produselor cosmetice defineste bine rolul unui produs cosmetic si al igienei corporale, care este, in special, de curatare, de protectie, de mentinere a starii pielii. Astfel ca nu e nevoie sa dicutam despre acest lucru.

Mai precis, reglementarea (legislatia franceza, articolul L551 din Codul Sanatatii Publice, ordonanta nr. 59-250) despre igiena si ingrijirea pielii cu tendinta acneica insista asupra faptului ca «  nicio eficacitate maximala, nicio promisiune de rezultat absolut nu pot fi revendicate. E bine sa ramana la ideea de a favoriza. E vorba de ingrijire si nu de tratament. Mentiunea « in caz de probleme persistente, consultati farmacistul sau medicul » trebuie intotdeauna sa figureze pe toate documentele publicitare.

In acest context, e logic sa se interzica :

nu numai substantele active considerate ca substante active medicamentoase si care fac parte din lista substantelor care nu pot fi adaugate in compozitia produselor cosmetice ca, de exemplu, retinoidele locale, peroxidul de benzoil, spironolactona, antibioticele locale. ;

dar, de asemenea, un anumit numar de termeni clasati ca prea medicali ca 'tratament', 'tratament de ingrijire', 'acnee', 'pustule', 'papule', 'microchisturi', 'keratoza', 'sa dispara cosurile si punctele negre', 'pentru a obtine o eficacitate maxima sau totala', 'actiune antiseboreica'.

Fabricantul are obligatia de a obtine avizul de publicitate al produsului (viza PP) daca vrea sa utilizeze urmatorii termeni :

asociat unui tratament medical »

« favorizeaza disparitia »

« piele cu tendinta acneica » 

« cosuri si puncte negre »

« ajuta la prevenirea aparitiei sau favorizeaza diminuarea cosurilor sau punctelor negre »

« pentru obtinerea unei ameliorari »

« exces de sebum si impuritati care se acumuleaza in pori ».

Fara avizul de publicitate al produsului, produsele au functie pentru « ten gras, ten tanar cu probleme, lupta impotriva imperfectiunilor pielii. »

2. Principalele substante active

Mecanismul de formare a acneei e complex, caci intervin mai multe fenomene ca : hiperseboree, hipercheratinizare, proliferarea microbiana sau inflamarea. De unde necesitatea de a preveni aceste patru nivele la ajutorul activ cu proprietati complementare. Lista urmatoare de substante active nu este exhaustiva si nu se aplica decat produselor de igiena si ingrijire cosmetica.

2.1. Substante sebo-reglatoare

Trei tipuri de actiuni sunt investigate aici : una de reglare a secretiei sebacee, alta e actiunea purificatoare de absorbtie a sebumului si una astringenta.

2.1.1. Actiune asupra secretiei sebacee

2.1.1.1. Vitamine

Este vorba de vitamine din complexul vitaminelor B :

Vitamina B₂ (Riboflavina)

Carenta sa provoaca o crestere a secretiei de sebum. Joaca un rol important in catabolismul acizilor grasi si este utilizat in special pentru reducerea secretiei sebacee.

Vitamina B₆ (Piridoxina)

Carenta sa experimentala antreneaza o stare seboreica (Thiers, 1986). Permite normalizarea pH-ului pielii reducand fluxul de sebum. Intervine in special in metabolismul steroizilor si acizilor grasi esentiali.

Vitamina B₈ (Biotina)

Absenta sa se traduce, la adulti, prin dermite seboreice, cresterea secretiei de sebum si o inflamare a pielii. Intervine ca si cofactor in diverse metabolisme si, in special, in metabolismul acizilor grasi. Se gaseste in special in drojdia de bere.

De unde reiese utilizarea laptisorului de matca in acest tip de aplicare pentru bogatia sa in vitamine B (B₁, B₂, B₅ si B₆) (Millet, 1992).

2.1.1.2. Zincul

Mecanismul de actiune a zincului si anumite saruri ale lui (sulfat, lactat, gluconat, pidolat, cisteat,.) nu pare legat de corectarea unui deficit. In vitro, el inhiba activitatea 5α-reductazei care asigura, la nivelul glandei sebacee, transformarea testosteronului in forma sa active, dihidrotestosteronul. Astfel, productia glandei sebacee este diminuata (Estrade, 1998 ; Dréno, 1995).

2.1.1.3. Acidul linoleic

Studii aprofundate ale pielii au scos in evidenta:

o deficienta in acid linoleic produce o hipercheratoza si o obstructie foliculara (Lever si Marks, 1990);

acilceramidele comedonului si suprafata pielii la subiectii cu acnee, contin mai putin acid linoleic decat subiectii cu ten normal ;

exista o corelare invers proportionala intre productia de sebum in glanda sebacee a foliculului pilos si concentratia in acid linoleic in stratul superior al epidermei sau in comedon, daca pielea este afectata. Legatura mecanica intre cele doua fenomene nu a fost inca lamurita (Gareiβ, 1996).

Acizii linoleic si linolenic sunt esentiali pentru formarea barierei lipidice a epidermei, caci sunt precursorii eicosanoidelor care se opun actiunii proinflamatorie a LTB4 si 12HETE (Blond, 1992). Mai precis, acidul linoleic este precursorul acidului 13-hidroxi-octadecadienoic care inhiba productia mediatorului inflamator LTB4. In plus, are, in mod egal, un rol in procesul de hipercheratinizare in normalizarea barierei lipidice a epidermei.

Studii clinice au aratat o legitimitate terapeutica a acidului linoleic :

tratarea subiectilor cu o acne moderata cu fosfatidilcolina de soia care contine acid linoleic a pus in evidenta o diminuare a comedoanelor si a iritarii din jurul comedonului (Garei

aplicarea unei emulsii care contine o fosfatidilcolina bogata in acid linoleic asupra acneei moderate a aratat o remarcabila diminuare a scualenului, urmata de o crestere in acid linoleic in lipidele stratului cornean, urmata de o ameliorare a modului in care arata pielea (Morganti, 1997).

Acidul linoleic seamana, in mod particular, adaptat ingrijirii tenului gras acneic, cu toleranta sa cutanata si cu actiunea sa de prevenire. In plus, e posibil sa optimizeze penetrarea sa in piele prin incorporarea sa in lipozomi.

2.1.1.4. Acidul azelaic

Acidul azelaic este un produs natural, rezultat in urma oxidarii acidului oleic de catre « Pityrosporon ovale ». Are efect sebostatic prin inhibarea competitiva a 5 -reductazei (Berova, 1994 ; Cucchiara si al., 1998). In plus, are o actiune bacteriostatica pe P.acnes si pe Staphylococus epidermis si aureus, si, in concentratie mai mare, o actiune bactericida pe cei doi stafilococi. Actiunea sa antimicrobiana ar fi datorata capacitatii sale de a inhiba sinteza proteica celulara. Are, in mod egal, proprietati cheratolitice si comedolitice, inhiband sinteza ADN-ului si a altor proteine sintetizate in cheratinocit.

Intre diferitele sale proprietati, prezinta o foarte buna toleranta cutanata (Rodot, 1995). Efectiv, un studiu clinic (Berova, 1994) a scos in evidenta o eficacitate a acidului azelaic asupra formelor de comedoane si papulopustule fara efecte secundare. Autorii preconizeaza o concentratie de 10% in profilaxie si de 20% in tratament.

In ciuda interesului sau, acidul azelaic e putin utilizat, caci dureaza pana sa actioneze (Leglise, 1993). Pentru ameliorarea biodisponibilitatii sale, de asemenea, s-a recurs la usurarea formularii, s-a descoperit un acid azelaic 'solubil', azaloildiglicinat de potasiu.

2.1.1.5. Diclorofenil- imidazoldioxolan

S-a demonstrat ca, la barbati, aplicarea unei emulsii care contine 0,1% de diclorofenil- imidazoldioxolan, timp de 12 saptamani, reduce acumularea de lipide pe o suprafata de piele de 10-15%. Aceasta substanta actioneaza pe rezervorul folicular si nu pe activitatea glandei sebacee (Piérard si Cauwenberg, 1996).

2.1.1.6. Extractele vegetale

Extractul uleios de « Sabal serrulata » sau de palmier pitic are proprietati de reducere a secretiei sebacee prin actiunea sa inhibitoare a 5α-reductazei si prin capacitatea sa de a inhiba hixarea DHT-ului la nivelul receptorilor sai citozolici si nucleari (Newal si al., 1996).

Alte extracte vegetale au, in mod egal, proprietati antiseboreice, ca si laptuca, urzica alba (flori sau frunze), galbenele (filimica- flori), dovleac (seminte) sau brusture (radacina).

2.1.2. Actiunea purificatoare

Argila (rosie, verde, caolin, bentonita) este alcatuita din silicat de aluminiu, uneori este amestecata cu alte metale, este bogata in substante minerale si oligoelemente. Are capacitatea de a fixa uleiul si este utilizata ca adsorbant (Estrade, 1998), ca si alte substante minerale (talc, oxid de titan, oxid de zinc.).

2.1.3 Actiunea astringenta

Proprietatea substantelor astringente este de a reinchide porii pielii cu scopul  de a limita :

secretia de sebum de la nivelul suprafetei cutanate ;

proliferarea microbiana in interiorul canalului pilosebaceu.

Efectiv, s-a demonstrat ca aplicarea unei creme care contine o molecula astringenta (hidroxiclorura de aluminiu) induce diminuarea excretiei de sebum, explicat prin reducerea rezervorului folicular (Piérard si al., 1993).

Actiunea astringenta este a extractelor vegetale in tannin si/sau flavonoide. Taninurile sunt polifenoli complecsi capabili de a se combina cu macromolecule, in special cu proteine, de unde astringenta lor. Dupa aplicarea pe piele, fac mai impermeabile straturile mai superficiale ale pielii, protejand straturile « fara stapan » si favorizand regenerarea lor in caz de leziune.

Cele mai multe extracte sunt extracte de : mesteacan (frunze), stejar (frunze), cirese, visine (fructe), chiparos (nuci- scoarta), fragi (fructe), zmeura (fructe), gentiana (radacina), hamamelis (frunze), hamei (conuri), iris (rizom), mango (fruct), dude (fructe), afine (fructe), nuci (coaja), portocala (pulpa fructului), urzica alba (flori, frunze), grepfruit (pulpa fructului), panseluta salbatica, saschiu (frunze), ratanie (radacina), trandafir (petale), santal, salvie (frunze), sclipeti (radacina), tuia (ramuri cu frunze) (CEP).

2.2. Substante cherato-reglatoare

2.2.1. Sulful si derivatii

Sulful a fost mult timp cel mai utilizat in acest tip de aplicare, are proprietati cherato-reglatoare si antibacteriana (Gossel, 1990). Dublul sau rol a fost discutat de Mills si Kligman (1972) : acest ultim rol permite diminuarea numarului de leziuni inflamatorii, dar produce, in acelasi timp, formarea de comedoane (chiar la o concentratie de 5%). Acest lucru a fost aratat pentru precipitatul de sulf si nu pentru derivatii lui (tioli.).

Totusi rezultatul nu a fost confirmat de alti autori (Strauss si al., 1978 ; Fulton, 1984). Studii realizate folosind aceeasi metoda utilizata de Mills si Kligman in "testul perechilor" la 5% pe iepuri si oameni, nu au scos in evidenta efectul comedogen al sulfului. Fulton explica rezultatul lui Mills si Kligman a o asociere sulf- vaselina care ar fi comedogena.

Recent, Lin (1998) a insistat mult pe interesul si eficacitatea sulfului in tratamentul acneei si a altor boli ale pielii. El explica mecanismul de actiune al sulfului prin reactia sa cu cisteina din cheratinocite :

sulf + 2 cisteina → cistina + H₂S

O concentratie mica de sulf ar avea un efect cheratoplastic si o concentratie mare , un efect cheratolitic. Aceasta reactie depinde puternic de dimensiunile particulelor, cu cat dimensiunea este mai mica, cu atat interactiunea este mai buna. De aceea, sulful sublimat este mai putin eficace decat sulful precipitat, caci dimensiunea particulelor de sulf sublimat este mai mica.

In plus, actiunea antifungica a sulfului se explica prin conversia sulfului in acid pentationic (H₂S₂O₆) care este toxic pentru ciuperci.

Efectul iritant al sulfului pentru piele este, in mod egal, controversat : dupa unii este iritant (Hjorth, 1980), dupa altii efectele secundare ar fi minime (Breneman si Ariano, 1993 ; Blom si Hornmark, 1984).

Este posibil sa utilizam extracte vegetale bogate in sulf ca si caltunasii (seminte), caquillierul maritim (planta intreaga) sau creson care contine un heterozid sulfuros care elibereaza izotiocianat de feniletil, gluconaturtiozidul. Uleiul de sist contine o mare proportie de sulf (Wendt, 1996).

2.2.2. Hidroxiacizi

α- si β- hidroxiacizii diminueaza coeziunea corneocitelor, amelioreaza flexibilitatea stratului corneos si mareste hidratarea si ingrosarea dermului (Saurel, 1996). Ei realizeaza o curatare cutanata profunda actionand ca modulatori a descuamarii epidermei (effect cheratoreglator) si permite evitarea obstructarii porilor cauzati de hipercheratinizare. Cei mai des utilizati sunt acidul salicilic (Davis si al., 1997), acidul glicolic, acidul lactic sau esterii lor, ca lactatul de amoniu (Rodot, 1995).

Este posibila utilizarea extractelor vegetale bogate in hidroxiacizi dintre care ananasul (fruct), castravete (fruct), affine (fruct), portocale (pulpa fructului), grepfruit (pulpa), panselute salbatice (partea aeriana) sau cretusca.

2.2.3. Alte substante

Anumite enzime ca papaina provenita din papaya sau proteinaze (Schoenrock si al., 1997), asemenea anumitor vitamine, ca vitamina A si derivatii ei, pot fi utilizate pentru proprietatile lor cheratolitice.

Utilizarea particulelor gumante permit debarasarea pielii de celulele moarte printr-o actiune mecanica, de exemplu de particulele de polietilena si seminte de nuc.

2.3. Substante antimicrobiene

Utilizarea actiunii antimicrobiene este important continut al rolului colonizarii microbiene in desfasurarea acneei.

Antimicrobienele utilizate in general, dintre care majoritatea au doze limita care nu pot fi depasite (legislatia europeana, anexa VI), sunt urmatoarele :

alcoolul si derivatii sai : etanol, fenoxietanol, fenoxipropanol ;

clorhexidina si derivatii sai : gluconat, acetat ;

derivatii fenolului : triclosan, p-cloro-m-crezol ;

triclocarbanul ;

diizetionatul de hexamidina ;

piritionul de zinc si pirocton-olamina care au actiune specifica pentru « Pityrosporum ovale » ;

sulful si derivatii sai

acid undecilenic si derivatii : undecilenat de sorbitan, undecilamidopropil betaina. E posibil sa se obtina o actiune intarita si mai bine tolerata pentru altoirea acidului undecilenic cu o proteina (Perrier, 1997).

In scopul cercetarii si optimizarii unei actiuni antibacteriene specifica pentru « P.acnes », studii microbiologice (Kubo si al., 1994) au descoperit interes pentru :

acizii anacardici (derivati ai acidului salicilic) a caror activitate pe P.acnes maresc cu lungimea lantului hidrocarbonat. Ca exemplu, acidul 6-pentilsalicilic are o concentratie minima inhibitoare (CMI) de 200 μg/mL, in timp ce acidul 6-dodecilsalicilic CMI de 0.39 μg/mL ;

anumite componente aromatice ca eugenol, timol, anetol sau farnesol, care au o activitate antibacteriana pe P. acnes. Aceasta activitate este influentata de balanta hidrofila sau lipofila a moleculei ;

alcoolii grasi a caror activitate antibacteriana pe P. acnes se diminueaza cu lungimea lantului hidrocarbonat. Valorile CMI-urilor trec de la 0.78 la 800 μg/mL pentru alcoolii grasi de la C7 la C16.

In plus, efectele sinergice au fost puse in evidenta, ca, de exemplu, anetolul cu acidul anacardic sau farnesolul.

2.2.3 Lactatul de etil

Un studiu clinic (Prottey si al., 1984) pe om cu o solutie alcoolica de lactat de etil sub ocluzie au pus in evidenta o diminuare a pH-ului, a bacteriilor anaerobe si a raportului AG/TG. Mecanismul de actiune al lactatului de etil este datorat capacitatii lui de penetrare in folicul, apoi de a se hidroliza in etanol si acid lactic diminuand, de asemenea, pH-ul in interiorul foliculei si inhiband dezvoltarea bacteriilor anaerobe. Lactatul de etil prezinta, in mod egal, un interes in calitate de vehicul (Morganti si al., 1988).

2.2.4. Extractele vegetale

- Extractele bogate in uleiuri esentiale : mesteacan (frunze), arbore de camfor de Madagascar (frunze), caltunas (seminte), citrice (pulpa), chiparos (scoarta), ienupar (ramuri, bace), hamamelis (frunze), hamei (conuri), lavanda, melisa (frunze), smirna (guma, rasina), cimbru, salvie (frunze), cimbrisor (CEP).

- Extractele bogate in derivati fenolici : brusture (radacina), saschiu (frunze) (CEP).

Alte extracte vegetale pot, de asemenea, sa fie exploatate. Actualmente, chiar daca sunt putin folosite in produsele cosmetice, utilizarea lor traditionala dezvaluie potentiale interesante (Dweck, 1997), ca extractul de busuioc, echinaceea (radacina) sau ceapa. In mod egal, a fost evidentiata o reducere a cresterii P. acnes, conducand la o diminuare a activitatii sale antilipazica prin actiunea flavonoizilor din rizomul de Kampo, iarba medicinala japoneza (Toyoda, 1997).

2.2.5. Uleiul de Melaleuca sau Uleiul de pom de ceai

Acest ulei esential, provenit din Australia, bogat in terpinen-4-ol, are o activitate antimicrobiana recunoscuta (Carson si Riley, 1993 si 1994). Are un spectru larg de actiune si este intradevar eficace pe P.acnes, anumiti stafilococi si Pityrosporum ovale, la concentratii de la 0.2 la 1%. In plus, un studiu comparativ in vivo pe 124 subiecti (Basset si al., 1990), pe care s-au folosit un gel uleios care continea 5% ulei de Melaleuca si o lotiune care continea 5% peroxid de benzoil, a demonstrat o diminuare a numarului de leziuni inflamatorii mai slaba pentru uleiul de Melaleuca, dar prezenta o mai buna toleranta cutanata. In schimb, aceasta ultima nu este lipsita de o anumita toxicitate la administrarea pe cale orala, mai ales la copii (Jacobs si Hornfeldt, 1994 ; Del Beccaro, 1995).

2.2.6. Proteine

Chiard aca se adevereste ca anumite proteine au o activitate biologica, numeroase puncte inca raman sa fie verificate, printre care :

stabilitatea lor in formule (sensibilitati, incompatibilitati.) ;

reactia lor de intoleranta (potential alergizant) ;

penetrarea prin foliculul pilos.

Ca si exemplu, lactoferina ar putea prezenta interes pentru acest tip de aplicare. Aceasta proteina, in mod normal existenta in lacrimi, saliva si in colastra, are capacitatea de a fixa fierul. Ea impiedica dezvoltarea bacteriilor care au nevoie de fier pentru cresterea lor. Lactoferina ar avea, de asemenea, si o putere bacteriostatica si chiar bactericida pentru un numar mare de microorganisme, cuprinzand bacteriile Gram Gram -, aerobe, anaerobe si levuri. In plus, aceasta proteina ar fi capabila de a avea o actiune directa prin formarea de legaturi specifice cu anumite microorganisme, ca aceea demonstrata pentru Staphylococus aureus (receptor al lactoferinei pe membrana sa) (Perraudin, 1994).

2.4. Substante calmante

Cel mai des folosite sunt :

derivatii gliciretinici : enoxolona, glicirizinatul de amoniu, extractul de lemn-dulce (radacina bogata in acid gliciretinic) ;

alantoina ;

zincul si sarurile lui : are proprietatea de a inhiba chimiotactismul polinuclearelor, diminuand reactia inflamatorie cutanata. Eficacitatea gluconatului de zinc a fost demonstrata esential in formele pustuloase, inflamatorii ale acneei (Dréno, 1995) ;

extractele vegetale : ananas (fruct), ienupar (bace), fag (scoarta), filimica sau calendula (flori).

2.5. Substante antiradicalare

Obiectivul este diminuarea efectelor nefaste ale radicalilor liberi care reies din peroxidarea lipidica indusa de razele ultraviolete (Groβ, 1994). Printre substantele cunoscute, se citeaza :

anumite enzime ca superoxid-dismutaza sau proteine ca lactoferina care poate inhiba producerea ionului superoxid chelatand fierul feric ;

vitamina E si derivatii sai;

cuprul (si sarurile lui) care, in afara rolului lui indispensabil la nivelui superoxid-dismutazei, se poate lega de grupari sulfhidrice ale metalotioneinelor, proteine foarte importante in apararea impotriva radicalilor (Leccia, 1995) ;

zincul (si sarurile lui) care are capacitatea de a inhiba radicalii liberi printr-un mecanism de competitie cu metalele de tranzitie. Ar fi capabil, de asemenea, sa inhibe peroxidarea lipidica la nivelul acizilor grasi polinesaturati (Leccia, 1995).

In total, chiar daca exista numeroase substante active, formulatorii cauta substante noi care sa fie mai eficace. Dar, daca eficacitatea substantelor active este un punct foarte important de tratat, atunci de o importanta capitala este toleranta, in acest tip de aplicare.

Tenurile grase si tenurile cu tendinta acneica, in ciuda progreselor considerabile in acest domeniu, raman o preocupare pentru un numar mare de indivizi.

Numeroase substante active de origini variate (minerala, vegetala, sintetica.) sunt astazi disponibile. Exploatarea anumitor extracte vegetale, cunoscute pentru utilizarea lor traditionala, dezvaluie potentiale interesante. In plus, utilizarea unor substante ca acizi grasi esentiali, vitamine si proteine, permit restituirea echilibrului cutanat, ar putea fi un apropo interesant pentru a acoperi dezechilibrul cutanat observat in acest domeniu.

Este convenabil sa se aminteasca faptul ca punerea in forma galenica este o etapa foarte importanta. Efectiv, este primordiala adaptarea formulei fiecarei substante, caci eficacitatea sa si toleranta sa depind de doza aplicata dar, de asemenea, si de natura vehiculului utilizat (excipienti, solventi.) (Mena si al., 1994). Ca exemplu, o substanta antimicrobiana trebuie sa fie formulata la pH-ul sau optim de actiune. In plus, excipientii trebuie sa nu fie iritanti si sa nu provoace comedoane.

Alegerea formulatorului reaseaza la locul lor eficacitatea si toleranta cutanata a substantei active, dar, de asemenea, forma galenica in care aceasta este prezenta, care are o influenta considerabila pentru punerea sa la dispozitie.