Conceptul de mimesis

Conceptul de mimesis

Comentati in scris definitia data de Aristotel tragediei

Tragedia desemneaza specia genului dramatic, in proza sau in versuri, reprezentand personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente, acest conflict solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Desi tragicul se poate manifesta in orice arta, forma lui deplina de expresie a constituit-o, pana in prezent, tragedia.

Originile sale pot fi regasite in ditirambi, canturile si dansurile care il celebrau pe zeul grec Dionisos. Se crede ca spectacolele acestea extatice si legate de bautura au fost create de satiri, fiinte pe jumatate tapi care il inconjurau pe Dionisos la petreceri. De asemenea, o alta origine a termenului este legata de cuvintele grecesti tragos semnificand 'tap' si aeidein- 'a canta', combinate dand 'cantece ale tapilor', din care a rezultat 'tragedie'.

Aristotel (n. 384 i.Hr. - d. 322 i.Hr.) a fost unul din cei mai importanti filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al scolii peripatetice.

In Poetica , Aristotel defineste tragedia astfel: "Tragedia este imitatia unei actiuni alese si intregi, de o oarecare intindere, in grai impodobit cu diferite soiuri de podoabe, osebit dupa fiecare din partile ei, imitatie inchipuita de oameni in actiune, nu povestita si care starnind mila si frica savarseste curatirea (catharsis) acestor patimi."

Autorul Poeticii deosebeste sase parti ale tragediei: subiectul, caracterul, limba, judecata, muzica si elementul spectaculos .

In primul rand, tragedia trebuie construita in jurul unui subiect, care reprezinta cel mai important element al acesteia, prezentand peripetii, rasturnari de situatii si scene de recunoastere. Imitatia actiunii este centrata pe fapte .

Caracterul se defineste pe baza faptelor eroului sau antieroului, acestea avand insusiri exemplare.

Judecata este darul vorbitorului intr-o situatie anume, avand menirea de a transmite un mesaj potrivit cu situatia data; caracterul cuvantarii trebuie sa fie lamuritor si sa defineasca scopul urmarit de erou.

Tragedia poate fi in versuri sau proza, limba urmarind latura expresiva, ritmul, armonia; muzica fiind considerata "cea mai de pret podoaba" a acesteia.

In viziunea lui Aristotel, elementul spectaculos este "cel mai putin artistic" si "cel mai strain de natura poeziei", el fiind mestesugul decoratorilor pentru pregatirea efectelor de scena.

Astfel "tragedia este imitatia unei actiuni alese si intregi". Prin aceasta, Aristotel afirma ca pentru a putea fi considerata tragedie, subiectul trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte. Prima si cea mai importanta dintre ele - aceea care le rezuma si le implica pe toate - este conditia ca imitarea sa fie a unei actiuni complete si intregi, citandu-l pe Aristotel: sa aiba " inceput, mijloc si sfarsit".

Definitia continua cu expresia: "de o oarecare intindere intelegand prin aceasta ca tragedie este bine realizata atunci cand actiunea se desfasoara intr-un timp care se potriveste cu realitatea ("o rotatie a soarelui"), actiunea desfasurandu-se intr-un interval mult mai scurt decat al epopeei.

Prin expresia " in grai impodobit cu diferite soiuri de podoabe" se face referire la latura expresiva

Prin afirmatia: "imitatie inchipuita de oameni in actiune, nu povestita", intelegem ca poetul trebuie sa imite inainte de toate fapte, si nu sentimente sau caractere ale eroilor. Faptele si subiectul se dovedesc a fi rostul tragediei. Eroii si eroinele tragediei trebuie sa se ridice la un nivel reprezentativ pentru intreaga omenire, atat in bine cat si in rau, si sa depaseasca prin armonia trasaturilor si statura morala. Prin aceasta trasatura se spune ca "epopeea se apropie de tragedie intru atat ca este, ca si ea, imitatia .. unor oameni alesi".

O tragedie este bine realizata atunci cand actiunea se desfasoara intr-un timp care se potriveste cu realitatea si reuseste sa teraca de la starea de fericire la starea de nefericire.

de o oarecare intindere

Poetul este dator sa vorbeasca cat mai putin in nume propriu pentru ca nu face asta din el un imitator

TEMA II

Atat esteticienii cat si teoreticienii literaturii au afirmat ca notiunile de continut si de forma sunt indisociabile una de cealalta. Formalistii rusi au contestat distinctia dintre forma si continut, iar Wellek si Warren propun asocierea celor doua notiuni cu termenii material si structura.

Forma si cuprinsul gasesc un teren de atingere in motivul operei. Motivul este mediul prin care continutul ideal al operei comunica cu aparenta ei si o conformeaza in consecinta. Acesta este recunoscut ca unitate a cintinutului alaturi de : laitmotivul, topos, subiect, functie narativa, persona.

Motivul poate fi repreyentat in cadrul operei literare prin intermediul unui personaj, un obiect, un numar simbolic. Un motiv des intalnit in literatura romantica este cel oniric sau motivul visului. Luna

Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie,

Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate

De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis pe toate.

(M. Eminescu - Scrisoarea I)

De asemenea, un motiv poate avea semnificatii diferite, in functie de autor, de tema sau de curent literar. Motivul apei din opera lui Eminescu nu are aceeasi semnificatie ca in creatia lui Bacovia. Astfel, apa pentru poetul Mihai Eminescu inseamna infinitul, oceanul primordial din care a luat nastere lumea, in timp Bacovia creeaza imagini apocaliptice, amintind de potop, apa este cea care distruge universul.

De-atatea nopti aud plouand,

Aud materia plangand

Sunt singur si ma duce-un gand

Spre locuintele lacustre.

(G. Bacovia- Lacustra)

Laitmotivul este un element cu valoare simbolica evidentiat prin «  aparitia repretata a unui obiect intr-un pasaj semnificativ » (Kayser) cu functia de liant.

El poate fi un grup verbal, un referen, o idee, un adjectiv, o frazaa, o formula , o tema.

Unitatile continutului sunt : motivul

Exista o legatura externa intre semn si semnificatie, si anume aceea de alegorie (alegoria - personificatie sau alegoriia metafora). Forma si cuprinsul gasesc un teren de atingere in motivul operei. (motiv = conexitatea elementelor aparte intr-o totalitate semnificativa). Cercetarea artistica vb. Despre diferite motive tipice (ex: madona cu pruncul in Renastere) sau despre tipuri de motive. 

Elemetele pe care analiza le poate izola din complexul unei opere de arta:

Forma = suma tuturor datelor sensibile care intregesc aparenta ei. Aceste date se recompun in motive. Sub motiv, ochiul priveste materia operei de arta, o varietate determinata a ei. Materia, duce gandul la virtuozitate, la executia in sine a operei de arta.