Cultura organizationala universitara - cultura a plagiatului?

Cultura organizationala universitara - cultura a plagiatului?

Frauda intelectuala, in general, si plagiatul, in special, reprezinta o problema majora in invatamantului universitar din Romania, ca si din alte tari. Dupa definirea plagiatului si precizarea stadiului actual al cercetarilor privind frauda intelectuala a studentilor pe plan mondial si in Romania, sunt prezentate investigatiile autorilor privind autoevaluarea onestititii, atribuirile pe care le fac studentii copiatului la examenele scrise si preluarii referatelor de pe internet, precum si atribuirea sentimentele de vinovatie si rusine in cazul diferitelor forme de frauda intelectuala. In final, este avansata propunerea de infiintare a unui "Centru pentru Integritatea Universitara", dupa modelul celui ce isi desfasoara activitatea incepand din 1992 la Duke University (SUA).

Se intampla in universitatile din Romania, azi.

In revista Dialog a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi, citim despre "Cultul plagiatului in Universitate": o studenta de la cursul de master prezinta profesorului un referat fara nicio legatura cu tema fixata. Studenta recunoaste ca a incurcat referatele. Se angajeaza sa aduca a doua zi "referatul bun". Noul text corespunde intr-adevar cerintei tematice, dar este copiat cuvant cu cuvant dintr-un autor de referinta in domeniu. Din lehamite si de teama ca, in urma unei posibile contestatii, studenta sa primeasca din partea vreunei "comisii ad-hoc" o nota mai mare, profesorul ii da cinci (R. Neculau, 2005/2006 2, 7-13).

Din cotidianul Ziua aflam ca "Romania a ajuns tara furtului intelectual". Cazurile aduse in discutie sunt stupefiante: decanul uneia Facultatii de Drept din Targoviste acuzat de plagiat a refuzat sa comenteze faptul ca a furat chiar si frazele insemnate cu Nota Bene dintr-un tratat publicat de un reputat profesor universitar; un secretar de stat a ajuns conferentiar la UMF "Carol Davila" din Bucuresti plagiind o carte publicata cu 14 ani mai inainte de trei reputati profesori in Spania; rectorul Academiei Universitare Atheneum a schimbat doar titlul de coperta unui tratat publicat de un bine-cunoscut genetician si a tiparit astfel o "opera originala"; seful catedrei de "Drept comunitar european" de la Universitatea din Bucuresti a reprodus fara ghilimele sau indici bibliografici dintr-un tratat celebru aparut in Franta.

Dar "profesorii uiversitari" copiaza nu numai din tratatele, ci si din tezele de doctorat: asa a procedat un conferentiar de la Universitatea din Pitesti. Toate aceste cazuri, aduse in atentia publica de ziaristul Silviu Alupei (2006, 4-5), culmineaza cu cel al conferentiarului Mircea Beuran, fost ministru al sanatatii, care a reprodus cuvant cu cuvant pagini intregi dintr-o lucrare de specialitate americana. Conferentiarul-plagiator este in prezent profesor la UMF "Carol Davila" din Bucuresti.

Cazuri asemanatoare - dar nediscutate in mass-media - se mai intalnesc. Intr-o sedinta a consiliului profesoral dintr-o universitate bucuresteana, unul dintre profesori isi informeaza cu stupoare colegii ca un lector din aceeasi facultate a copiat in cartea pe care tocmai o publicase 40 de pagini dintr-un curs mai vechi al domniei sale. Consiliul nu se autosesizeaza. Cel invinuit isi cere telefonic scuze. Scuzele sunt acceptate. Lectorul-infractor va fi promovat Inaintea sesiunii de examene, un profesor semnaleaza conducerii facultatii ca o cincime dintre studentii sai copiasera de pe internet referatul ce urma sa constituie proba pentru evaluarea activitatii din seminar, parte componenta a notei finale. Conducerea facultatii lasa profesorului libertatea sa procedeze cum crede de cuviinta. "Profesorul e suveran! - nu-i asa?!

Se vorbeste si despre alte cazuri. La examenul de licenta dintr-o institutie de invatamant superior din Capitala, una si aceeasi lucrare, condusa de unul si acelasi personaj, este sustinuta in fata comisiei de doua absolvente, care pretindeau ca au elaborat-o personal. Respectivul "lector", care a notat cu zece "lucrarile originale" isi continua activitatea de "indrumare" a lucrarilor de licenta si in prezent La aceeasi facultate, studentii comenteaza ca sefa de promotie a prezentat o lucrare de licenta cumparata. Absolventa a fost felicitata pentru "performanta" ei si a ramas in institutia de invatamant universitar ca preparator. Va deveni un profesor

Frauda intelectuala practicata de studenti

Frauda intelectuala, in ansamblul ei si plagiatul in mod deosebit, reprezinta dusmanul numarul unu al invatamantului universitar din Romania de azi. Plagiatul se pare ca reprezinta cea mai raspandita forma a fraudei intelectuale in invatamantul de la noi, judecand dupa semnalele de alarma din presa si dupa rezultatele studiilor consacrate acestui fenomen ce se perpetueaza din liceu la universitate, printre elevi, studenti si profsori, chiar printre "savantii" ajunsi in guvern sau in Academiea Romana. Dan C. Mihailescu (2004, 7), facand trimitere la plagiatul dovedit al ex-ministrului sanatatii, deplange "cvasigenerala practica a plagiatului in lumea diplomelor noastre, de la lucrarea de licenta pana la examenele de grad, definitivat, masterat si doctorat. Plagiatul este de mult o regula a jocului, ca spagile omniprezente, nepotismul, traficul de influenta. Ceea ce surprinde este tocmai exceptia, rara, abaterea de la norma, de la normalitatea 'pe stil vechi', invariabil privita piezisi, ca o practica perimata, pernicioasa. Toata lumea copiaza si fura pe toata lumea". Dincolo de pamflet, cele afirmate de criticul literar contine o mare doza de adevar.

Ne putem intreba, impreuna cu Gregory J. Cizek (1999), autorul unei lucrari de referinta (Cheating Tests: How To Do It, Detect It, and Prevent It in care a incercat sa prezinte tot ce stia la sfarsitul secolului XX despre frauda la examene, "cum de suntem atat de schizofrenici in atitudinea noastra fata de frauda intelectuala": pe de o parte, avem oroare de frauda intelectuala, pe de alta parte, "inchidem ochii" cand ea se produce. Ca cetateni si ca educatori, este timpul sa ne reconsideram atitudinile si comportamentele, este necesar sa gasim modalitati mai eficiente de reducere a frecventei vechilor si noilor forme (de exemplu, ciber-plagiatul) ale fraudei intelectuale in universitati.

Noi consideram ca frauda intelectuala in universitati intra in categoria "deviantei tolerate". In contextul studiului nostru, prin "devianta tolerata" intelegem "conduitele care se distanteaza semnificativ de la normele sociale in sens negativ, dar care distantare este perceputa de catre cei ce le realizeaza si de catre colectivitate ca moderata". Ca si infractionalismul, devianta tolerata este o forma particulara a deviantei sociale (T. Bogdan, 1973, 17). Sensul pe care il dam termenului de "devianta tolerata" este apropiat de cel conferit de Stefan Boncu: "Conceptul de devianta tolerata se refera la situatii de devianta lejera (mild deviance), la acte de devianta foarte frecvente, vizibile si sanctionate foarte ingaduitor de autoritati. Desi foarte raspandite si cvasiacceptate de societate, anumite tipuri de devianta lejera se soldeaza cu urmari cat se poate de nefericite" (St. Boncu, 2000, 13). Dincolo de terminologie (moderat/lejer), noi punem accentul pe discrepanta dintre gravitatea efectiva a faptei si "lejeritatea" perceptiei si autoperceptiei ei.

Ce este plagiatul?

Cuvantul "plagiat" provine din limba latina (plagiarius, persoana care fura sclavi). Satirizand moravurile vremii, Martial (Marcus Valerius Martialis, c. 40-c. 104) a folosit pentru prima data cuvantul "plagiat" pentru a-l ridiculiza pe Fidentinus, care ii recita versurile ca si cum ar fi fost "stapanul" lor (A.M. Kolich, 1983, 143, apud D. Bowden, 1996, 82). In secula seculorum, intelesul cuvantului s-a cristalizat ca furt din proprietatea intelectuala.

Analizand plagiatul in universitatile americane, Leonard P. Stavinsky (1973, 447) da urmataoare definitie: "Prezentarea muncii altuia pentru a indeplini cerintele academice constituie plagiat. Manuscrisul 'imprumutat' este prezentat ca rezultat al muncii proprii, fara citarea de rigoare".

Legea privind drepturile de autor si drepturile conexe adoptata de Parlamentul Romaniei la 14 martie 1996 prevede: "Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 700000 la 7 milioane de lei, daca nu constituie o infractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea consimtamantulul titualrului drepturilor recunoscute prin prezenta lege, reproduce integral sau partial o opera" (Art. 142, litera a). Ca "opera", in sensul acestei legi, sunt cuprinse "comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice" (Art. 7, litera b). Dura lex, sed lex.

Pentru evidenta, observarea si controlul modului de aplicare a legislatiei privind protectia dreptului de autor a luat fiinta Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor. "O creatie care nu este orginala nu beneficiaza de protectia [acestei] legii" - precizeaza fostul presedinte al Curtii constitutiobnale a Romaniei, Lucian Mihai (2002, 30). Probabil, ca cei care nu reclama furtul stiu ca nu beneficiaza de protectia legii

Codul de etica al Universitatii din Bucuresti (2006, 4) defineste plagiatul ca "insusirea de catre autor a rezultatrelor muncii altui autor (indiferent daca este vorba de reproducerea exacta a unui text sau de reformularea unei idei cu adevarat originale), fara ca aceasta din urma sa fie mentionata ca sursa a textului sau a ideii respective".

In ciuda faptului ca prevederile juridice sunt clare si normele eticii universitare sunt fara echivoc, plagiatul constituie un adevarat flagel, impotriva caruia nu se actioneaza cu fermitatre - dupa cum observau si Robert A. Lupton si Keneth J. Chapman (2002, 18).

Stadiul actual al cercetarilor privind frauda intelectuala in randul studentilor

Pe plan mondial, numarul cercetarilor asupra plagiatului este impresionant. Literatura americana de specialitate - asa cum au remarcat Robert A. Lupton si Kenneth J. Chapman (2002, 18) - s-a axat pe cinci teme: 1) raportarea cazurilor de frauda intelectuala si relevarea formelor acestui fenomen (J.S. Baird, 1990; D.L. McCabe si W.J. Bowers, 1994); 2) identificarea cauzelor comportamentale si situationale ale fraudelor intelectuale (D.N. Bunn et al., 1992; E.E. LaBeff et al. 1990); 3) relevarea reactiilor cadrelor didactice fata de frauda intelectuala (M.P. Jendrek, 1989; R.N. Roberts, 1986); 4) discutarea modalitatilor de prevenire si combatere a fraudei intelectuale (P.D. Ackerman, 1971; R.J. Hardy, 1981); 5) prezentarea metodologiei cercetarilor statistice utilizate pentru masurarea fraudei intelectuale (R.B. Frary et al., 1977, 1997).

In SUA, o cercetare condusa de Donald McCabe, director fondator al Centrului pentru Integritate Academica (The Center for Academic Integrity - CAI) de la Universitatea Duke, a relevat ca 70 la suta dintre studenti admit ca au recurs la diferite forme de frauda intelectuala in anii de studii universitare. Rezultatele asupra acestui studiu la care vom reveni au for difuzate in 2005 pe internet si sunt cat se poate de ingrijoratoare.

La fel de ingrijoratoare este si concluzia lui Gregory J. Cizek, care sustine ca aproape toti studentii au recurs si recurg la diferite forme de frauda intelectuala. In Cheating Tests: How To Do It, Detect It, and Prevent It., Gregory J. Cizek (1999), a identificat nu mai putin de 15 tehnici utilizate de studenti pentru transmiterea si receparea frauduloasa a informatiilor in cadrul examinarilor (testelor), 21 de moduri diferite de folosire a materialelor interzise si 23 de tehnici prin care studentii incearca in mod incorect sa obtina avantaje la testarea cunostintelor.

Un studiu recent (O.W. Tsang si T.T. Choy, 2005) a evidentiat ca studentii care considera plagiatul o practica foarte raspandita au si ei tendinta de a plagia. Conform acestui studiu - realizat pe un lot de 319 studenti -, studentii care au declarat ca au plagiat (intentionat sau neintentionat) estimau un procent ridicat al colegilor lor care ar fi plagiat (34%), spre deosebire de studentii care au sustinut ca nu au plagiat niciodata si care apreciau la jumatate proportia celor care ar fi plagiat (15%). Studiul lui Ooi W. Tsang si Tan T. Choy (2005) a condus la concluzia ca probabilitatea ca un student sa recurga la plagiat creste daca acesta considera ca majoritatea studentilor comit acest tip de frauda intelectuala. Pe de alta parte, studentii care copiaza incearca sa elimine sentimentele de rusine si vina, autoconvingandu-se ca furtul intelectual este raspandit in institutia lor de invatamant.

Cercetarile psihosociologice concrete au aratat ca existenta unor coduri de etica in universitati are un efect pozitiv asupra integritatii academice. Donald L. McCabe si colaboratorii (1999) au gasit ca studentii din facultatile in care exista un cod de etica recurg la frauda intelectuala intr-o masura mult mai mica decat studentii din facultatile in care nu exista un astfel de cod.

Bernard E. Whitley, Jr. (1998) a constatat, pe baza metaanalizei unui numar de 107 studii despre copiat realizate in intervalul 1970-1996, anumite caracteristici socio-demografice, precum varsta si starea civila, coreleaza cu frauda intelectuala: pe de o parte, cu cat studentiil sunt mai tineri, cu atat creste probabilitatea ca ei sa incerce sa copieze si, pe de alta parte, probabilitatea de a plagia este mai mare la studentii necasatoriti. S-a constatat - contrar asteptarilor de bun simt - ca mai degraba copiaza studentii care presteaza mai putine ore de munca in cazul ca au un job, cecat cei care lucreaza mai multe ore. In ceea ce priveste diferentierea dupa apartenenta la gen (masculin/feminin), majoritatea cercetarilor au aratat ca ca studentii recurg mult mai probabil la plagiat decat studentele.

Bernard E. Whitley, Jr. a atras atentia asupra faptului ca majoritatea studiilor despre plagiat s-au bazat pe autoevaluari. S-ar putea ca rata tendintei de furt intelectual sa fie nediferentiata la studenti si studente, dar pentru ca studentii au disponibilitate mai mare in a recunoaste comportamentul deviant, s-a impus concluzia ca studentele au tendinta mai redusa spre plagiat.

Intr-un alt studiu (K.J. Chapman si R.A. Lupton, 2004), s-a aflat ca studentele au o implicare in frauda intelectuala diferita fata de cea a studentilor. In timp ce studentii copiaza la examene, studentele favorizeaza frauda intelectuala, in sensul ca ii lasa sa copieze dupa lucrarile lor. Daca riscul de a fi prinse copiind (intr-un climat permisiv - am spune noi) este scazut, atunci si studentele recurg la copiatul la examene.

S-a constatat ca internalismul versus externalismul ca factor de personalitate coreleaza cu tendinta de a copia la examene: persoanele internaliste, care plaseaza locul controlului in interior, considerand ca "norocul si-l face omul cu mana lui, copiaza mai frecvent la examene decat persoanele externaliste, care cred ca nu pot controla evenimentele, ca "ce iti este scris in frunte este pus". Acelasi studiu al lui Bernard E. Whitley, Jr. 1998) a relevat ca perceptia studentilor ca se afla in competitie cu ceilalti pentru a obtine cea mai mare nota, precum si programa supraincarcata reprezinta cei mai buni predictori ai fraudei intelectuale in universitati.

Intr-o investigatie realizata pe un numar de 200 de studenti, in topul motivele pentru care studentii copiaza se aflau: 1) competitia pentru note; 2) timpul insuficient pentru studiu; 3) programa incarcata; 4) exigenta profesorilor; 5) presiunea de a absolvi facultatea si de a gasi un loc de munca; 6) presiunea din partea parintilor; 7) influenta prietenilor; 8) timpul limitat rezervat desfasurarii examenului (J.S. Baird Jr., 1980, apud C.H. Bishop, 1992, 17).

Unele cercetari au urmarit sa masoare amploarea fraudei intelectuale in randul studentilor. O ancheta sociologica realizata in 1964 de William J. Bowers a relevat ca, din cei 5300 de studenti de la Universitatea Columbia (New York) intervievati, 28 la suta au recunoscut faptul in perioada studiilor universitare au plagiat (9% o singura data, 16 % de cateva ori, 3% de multe ori). Aproximativ 14 la suta dintre studentii cuprinsi in esantion au marturisit ca au prezentat ca elaborari proprii lucrari scrise de alte persoane. Dintre acestia, 64 ca au procedat la fel si in liceu.

Din studiul publicat de Doris R. Dant (1986, 82) aflam ca mai mult de jumatate dintre studentii de la Brigham Yong University (Marea Britanie) inclusi intr-un esantion de tip probabilist (N = 309) au plagiat macar o data (Tabelul 1)

Tabelul 1. Distributia raspunsurilor la intrebarea "In universitate, in cate lucrari ati scris

parti din materialul dv., copiind cuvant cu cuvant din alte surse, precum enciclopediile?" (N = 309)

(dupa D.R. Dant, 1986)

Pe baza cercetarilor lui Donald L. McCabe si P. Drinan (1999) si ale lui William J. Bowers (1964), s-a ajuns la concluzia ca mai mult de 60 sau 70 la suta dintre studenti practica o forma sau alta de frauda intelectuala (D.D. Carpenter et al., 1999, 9).

In investigatia sa, Doris R. Dant (1986, 82) a gasit ca 17 la suta dintre studenti apreciaza ca profesori lor le recomanda sa copieze cuvant cu cuvant informatii din alte surse (Tabelul 2).

Tabelul 2. Distributia raspunsurilor la intrebarea "Cati dintre profseorii dv. de la universitate

care va dau lucrari scrise va recomanda sa copiati cuvant cu cuvant informatii din alte surse?"

(N = 309) ) (dupa D.R. Dant, 1986)

Este adus in discutie faptul ca de profesorii nu ii invata totdeauna pe studenti ca a te documenta nu inseamna a plagia. Intelegerea corecta a continutului termenului de "plagiat" reduce probabilitatera ca studentii sa preia in lucrarile lor informatii din diferite surse, fara a le mentiona.

Faptul ca studentii nu au totdeauna o reprezentare corecta a actiunii de a copia rezulta si din cercetarea coordonata de Donald D. Carpenter (2002). In cadrul unui proiect mai amplu privind "Perceptiile si atitudinile fata de copiat la studentii in inginerie", Donald D. Carpenter si colaboratorii au cerut absolventilor si studentilor din cinci institutii si facultati de inginerie din Michigan (N = 349) sa indice daca actinile incluse intr-o lista reprezinta sau nu a copia (Anexa A).

Frauda intelectuala, rusinea si vinovatia

Ne vom referi numai la frauda intelectuala practicata de studenti, incluzand in aceasta categorie plagiatul, copiatul la examene si prezentarea unei lucrari scrisa de altcineva ca find o elaborare personala. Suntem constienti ca exista si alte forme de frauda intelectuala, dar ne-am oprit doar asupra acestora, considerandu-le ca fiind cele mai raspandite in randul studentilor. Am abordat separat cazurile de favorizare a fraudei intelectuale: a ajuta un coleg/o colega sa promoveze prin frauda un examen de an si a ajuta un coleg/o colega sa promoveze prin frauda examenul de licenta.

Pornind de la asumptia ca diluarea sentimentelor de rusine si vinovatie conduce la proliferarea plagiatului si a altor forme de frauda intelectuala, am urmarit:

1) Sa punem in evidenta diferentele dintre studentii care au plagiat si cei care nu au plagiat in ceea ce priveste evaluarea importantei onestitatii ca virtute civica si ca virtute academica, precum si autoevaluarea onestitatii studentilor care au plagiat, comparativ cu ceilalti studenti.

2) Sa aflam atribuirile pe care le fac studentii copiatului la examenele scrise si preluarii referatelor de pe internet.

3) Sa identificam sentimentele de rusine si vinovatie in unele cazuri de furt intelectual, in primul rand a copiatului la examene.

Am verificat aceste ipoteze in cadrul unor investigatii de teren in perioada 2005-2006, apeland succesiv sau concomitent la experimentul mintal, ancheta pe baza de chestionar, diferentiatorul semantic, atribuirea indirecta, observatia calitativa si la studiul documentelor neoficiale (analiza articolelor aparute in revistele de specialitate si in ziare si reviste de mare tiraj).

Cercetarile psihosociologice pe care le vom prezenta in continuare fac parte dintr-un proiect mai amplu cu tema "Sentimentele sociale: rusinea si vinovatia in spatiul public postcomunist din Romania postdecembrista".

1) Evaluarea si autoevaluarea onestitatii

Am incercat sa constatam daca studentii care au plagiat si cei care nu au comis acest tip de furt intelectual (sau nu au fost prinsi) exista diferente in ceeea ce priveste evaluarea onestitatii. In acest scop am recurs la un experiment natural pasiv sau la un experiment mintal - in terminologia propusa de Claude Bernard in Introducere in studiul medicinii experimentale (1865/1958, 68).

Designul experimental. Pentru a fi admisi la examenul de Psihologie sociala, studentii din anul al II al Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (Departamentul de Sociologie) trebuiau sa prezinte un referat ca activitate de semnar. Un numar de 22 de studenti au preluat referatul de pe Internet (au plagiat). Nu li s-a permis prezentarea la examenul din sesiunea de iarna. Dintre studentii care au avut dreptul sa se prezinte in sesniunea de iarna (2005), 30 de studenti nu au obtinut nota de promovare. In aceste conditii, s-au prezentat in sesiunea de vara 52 de studenti.

Inaintea anuntarii subiectelor de examen, sub pretextul validarii unui instrument de cercetare, studentii au fost rugati sa completeze Chestionarul pentru masurarea "efectului Muhammad Ali". Li s-a cerut studentilor sa semneze chestionarele, in vederea reaplicarii lor dupa un interval de un an. Nu s-au inregistrat refuzuri sau cazuri de semnare fictiva a chestionarelor, studentii fiind cunoscuti pe nume de catre conducatorii de semniar care au aplicat chestionarele. Completarea chestionarelor a durat 10-15 minute.

Descrierea chestionarului. Chestionarul pentru masurarea "efectului Muhammad Ali" utilizat are doua parti. In prima parte sunt incluse 16 intrebari cu raspunsuri scalate tip Likert (11 trepte) si in partea a doua este inserat un diferentiator semantic avand drept stimul cuvantul "onestitate".

Prezentarea datelor. Raspunsurile celor doua grupe, experimentala (G1: studentii care au plagiat) si de control (G 2: studentii care nu au plagiat), sunt prezentate in Anexa B.

Tabelul 3. Media raspunsurilor la intrebarile referitoare la onestitate (G 1: N = 22; G 2: N = 30)

Nota. 1 = "In foarte mica masura" pentru intrebarile nr. 1 si nr. 2 si "Mult mai putin cinstit"

pentru intrebarea nr. 3.

11 = "In foarte mare masura" pentru intrebarile nr. 1 si nr. 2 si "Mult mai cinstit"

pentru intrebarea nr. 3.

Rezultatele diferentiatorului semantic au condus la configurarea profilelor celor doua grupe (Figura 1). Este de remarcat similaritatea profilelor polare.

Bun								Rau
Nedezirabil								Dezirabil
Ereditar								Dobandit
Evident								Discret
Important								Fara importanta
Limpede								Contradictoriu
Slab								Puternic
Constant								Intamplator
Cald								Rece
Urat								Frumos
Interesant								Plictisitor
Rational								Afectiv
Ambiguu								Clar
Observabil								Greu observabil
Enervant								Linistitor
Pasiv								Activ
Valoros								Fara valoare
LEGENDA		Au plagiat
		Nu au plagiat

Fig. 1. Diferentiatorul semantic pentru cuvntul stimul "onestitate", comparativ la grupul

studentilor care au plagiat (G 1) si la grupul studentilor care nu au plagiat (G 2)

Discututie. Din datele prezentate in Tabelul 1 se desprind doua constatari ce ar merita sa fie dicutate: 1) faptul ca studentii care au plagiat au un punct de vedere foarte asemantator cu cel al studentilor care nu au plagiat, dar care au ramas restantieri, atat in ceea ce priveste dezirabilitatea onestitatii si masura in care in onestitatea este apreciata de catre colegii lor; 2) faptul ca studentii care au comis furtul intelectual se considera mai cinstiti decat colegii lor restantieri care nu au comis aceasta abatere de la normele academice.

Acceptand teza lui Charles E. Osgood (1957) potrivit careia grupurile care au "spatiul semantic" al cuvintelor similar au un mod de raportare la lume si la sine identic, putem spune - pe baza profilelor polare ale conceptului de "onestitate" - ca studentii care au plagiat sunt foarte asemanatori sub raportul sistemului de valori cu studentii care nu au plagiat, dar care au ramas restantieri.

2) Atribuirile pe care le fac studentii copiatului la examenele scrise si preluarii referatelor de pe internet

Care sunt, in opinia studentilor, cauzele copiatului la examene si ale copiatului referatelor de pe internet? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, am la o modalitate indirecta de cercetare.

Designul cercetarii. In cadrul examenului scris la disciplina "Tehnici de cercetare sociologica" din 3.07.2005, studentii de la Invatamantul Deschis la Ddistanta din anul II ai Facultatii de Comunicare si Relatii Publice (SNSPA, Bucuresti) au avut, alaturi de alte subiecte, sarcina de a formula fie o ipoteza pentru explicarea tendintei unor studenti de a copia la examenele scrise, in prima parte a ipotezei fiind doua variabile aflate in conjunctie (N = 109), fie o ipoteza pentru explicarea tendintei unor studenti de a copia referatele de pe internet, in prima parte a ipotezei fiind doua variabile aflate in conjunctie (N = 109). Indirect, s-a cerut studentilor sa faca atribuiri furtului intelectual. (In legatura cu "teoria atribuirii" a se vedea lectia "Fenomenul atribuirii" de Andreea Moldoveanu din manualul Psihosociologie. Teorie si aplicatii, 2006).

Din numarul total de 212 studenti a ramas un lot de 189 de studenti, 23 de lucrari neraspunzand cerintei de atribuire (s-au formulat ipotezele gresit).

Prezentarea datelor. Atribuirile au fost impartite in doua categorii: atribuiri interne (N = 212) si atribuiri externe (N = 126). Cele mai frecvente (primele patru) atriburi interne sunt: studentii nu invata, comoditatea, lipsa interesului pentru respectiva disciplina de studiu si nesiguranta de sine (Tabelul 4).

Tabelul 4. Cele mai frecvente atribuiri interne (N = 189)

Din categoria atribuirilor externe, cele mai frecvente sunt: lipsa timpului pentru studiu, programa incarcata, accesibilitatea internetului si permisivitatea profesorilor (Tabelul 5).

Tabelul 5. Cele mai frecvente atribuiri externe (N = 189)

Discutie. Cele mai multe atribuiri sunt atribuiri interne (diferenta este statistic semnificativa), fapt ce releva si in cazul copiatului "eroarea fundamentala de atribuire", cel putin pentru lotul nostru de studenti de la IDD. Este posibil ca studentii de la cursurile de zi sa faca alte atribuiri.

Din punctul nostru de vedere, frauda intelectuala apare la confluenta factorilor interni (de structura a personalitatii, in special, de carenta sentimentelor de rusine si vinovatie) si externi (climatul social-concret permisiv, generat de lipsa unor norme si sanctiuni clare, de goana dupa fonduri financiare - auri sacra fames, cum ar spune poetul -, de teama profesorilor fata de "relatiile sus-puse" ale studentilor si de sanctiunile institutionale, de predispozia "umanitara" a profesorilor etc.). Urmeaza sa verificam aceasta supozitie.

3) Sentimentele de rusine si vinovatie atribuite de studenti cazurilor de frauda intelectuala

Pentru a identifica sentimentele de rusine si vinovatie atribuite de studenti unor cazuri de frauda intelectuala (copiatul la examenele de an, prezentarea unor referat elaborate de altcineva ca fiind o elaborare proprie, preluarea de informatii de pe internet fara a se mentiona acest lucru) si de favorizare a acesteia (a ajuta un coleg/o colega sa promoveze prin frauda un examen de an, a ajuta un coleg/o colega sa promoveze prin frauda examenul de licenta), am procedat la o ancheta pe baza de chestionar, la care au fost rugati sa raspunda doua loturi (grupuri) de studenti de la Departamentul de Sociologie din anul I (N = 22) si din anul IV (N = 32).

Descrierea chestionarului. Chestionarul utilizat consta dintr-un numar de 39 de intrebari inchise si o intrebare deschisa (Anexa B). Se cerea studentilor sa atribuie sentimentele de rusine, vinovatile, ambele sau nicunul dintre aceste sentimente cazurilor de frauda intelectuala si de favorizare a fraudei intelectuale mentionate anterior si sa indice pe o scala tip likert cu cinci trepte gravitatea (nocivitatea) si frecventa cazurilor de frauda intelectuala in facultatea lor. Chestionarul anonim a fost aplicat colectiv (procedeul extemporalului) in cursul lunii aprilie 2006 in cadrul activitatii didactice curente. Durata de aplicare a chestionarului nu a depasit 15 minute si nu a condus la refuzul de a raspunde. Studentii inclusi in ancheta au cunoscut scopul investigatiei noastre.

Prezentarea datelor. Distributia raspunsurilor la intrebarile privind cazurile de frauda intelectuala pentru cele doua loturi de studenti este prezentata in Anexa C (Tabelele 1, 2, 3, 4).

Studentii au trebuit sa se pronunte in legatura cu patru cazuri de posibile fraude intelectuale (a copia la examenele de an, a prezenta referate scrise de altcineva ca fiind elaborari proprii, a prelua de pe internet informatii fara a mentiona aceasta, a prelua pasaje din lucrari tiparite fara a indica sursa) si in legatura cu doua caz de favorizare a fraudei (a ajuta un coleg/o colega sa promoveze un examen de an si, respectiv, examenul de licenta), acte comise fiind cunoascute (a) de colegi; b) de colegi si sanctionate de catre profesori) sau c) ramanand secret personal. Pentru comparativitate, am analizat separat cazurile de frauda intelectuala (Tabelul 6) de cele privind favorizarea fraudei intelectuale.

Tabelul 6. Autoevaluarea sentimentelor de rusine si vinovatie in cazurile de frauda intelectuala in situatia

in care acest comportament este cunoscut de catre colegi, santionat de catre profesor sau a ramas

secret personal (N = 57)

Autoevaluarea sentimentelor de rusine si vinovatie in cazul fraudei intelectuale. In 29 la suta de cazuri, situatia de frauda intelectuala, indiferent de cunoasterea ei de catre colegi, de santionarea de catre profesori sau de ramanerea ei ca un secret personal, nu provoaca nici sentimentul de rusine si nici sentimentul de vinovatie. Rusinea este evocata in 20 la suta din cazuri si vinovatia in 24 la suta din cazuri (in tot atatea cazuri sunt evocate ambele sentimente).

Cand frauda intelectuala este cunoscuta de catre colegi, cel mai frecvent este evocata rusinea (23% din cazuri); cand frauda ramane un secret personal proportia raspunsurilor asociate rusinii scade de trei ori (de la 23% la 8%). Situatia se inverseaza in cazul sentimentului de vinovatie, care este mai frecvent evocat cand frauda ramante un secret personal (42 % din cazuri), spre deosebire de situatia in care frauda estre cunoscuta de colegi (15% din cazuri).

Ce se intampla cand frauda intelectuala este santionata public de catre profesor? Rusinea si vinovatia sunt evocate intr-o proportie crescuta (47% din cazuri, comparativ cu 8% cand frauda ramane un secret personal).

Studentii din anul I evalueaza diferit cazurile de frauda intelectuala fata de colegii lor din anul IV? Resimt rusine si vinovatie intr-o proportie mai mare decat cei studentii care sunt in apragul absolvirii? Daca raspunsul la aceasta intrebare este pozitiv, atunci "mitul" ca studentii recurg la diferite forme de frauda intelectuala pentru ca asa s-au obisnuit din liceu se destrama (Anexa C).

Tabelul 7. Autoevaluarea sentimentelor de rusine si vinovatie in cazurile de frauda intelectuala, in situatia

in care aceasta este cunoscuta de catre colegi, santionata de catre profesor sau a ramas secret personal,

pe ani de studiu (Anul I: N = 37; Anul IV: N = 32 )

Se constata ca studentii din anul declara ca nu ar resimti nici rusine si nici nu s-ar considera vinovati in 24 la suta din cazuri; colegii lor din anul IV fac astfel de evaluari in proportie semnificativ mai mare (36% din cazuri). Daca furtul intelectual ar fi santionat public de catre profesor, studentii apreciaza intr-o proportie de 61 la suta din cazuri ca ar resimti sentimentele de rusine si vinovatie; cei din anul IV asociaza aceste sentimente intr-o proportie mai mica (32% din cazuri). Studentii din anul I apreciaza, de asemenea, intr-o proportie mai mare decat cei din anum IV ca s-ar simti vinovati daca frauda ar fi cunoscuta de catre colegii lor (52% din cazuri fata de 25%). (Anexa C, Tabelul 5, 6).

Opiniile studentilor privind gravitatea unor forme de frauda intelectuala. Ce forma de frauda intelectuala este cea mai grava, in opinia studentilor? Studentii din anii incepatori au o perceptie asupra fraudei intelectuale asemanatoare sau diferita de cea a studentilor din anii finali ai facultatii? Pentru a schita un raspuns la aceste intrebari, am cerut studentilor sa ierarhizeze gravitatea faptului de a copia la examenele de an, de a prezenta referate elaborate de altcineva ca fiind elaborari proprii, de a preluarea de informatii de pe internet fara a se mentiona acest lucru si de a prelua pasaje din lucrari tiparite (Anexa C, Tabelul 7). Atat pentru studentii din anul I, cat si pentru cei din anul IV, cel mai grav este sa prezinti o lucrare scrisa de altcineva si cel mai putin grav este preiei de pe internet informatii fara a mentiona acest lucru (pentru studentii din anul I) si sa copiezi la examene (pentru studentii din anul IV). Pe baza coeficientului de corelatie intre ranguri (Spearman), am constatat ca ierarhizarea gravitatii formelor de frauda intelectuala este foarte asemanatoare (ρ = 0,91, indicand o corelatie statistica foarte semnificativa).

Opiniile studentilor privind frecventa unor forme de frauda intelectuala in facultatea lor. Si de aceasta data am constatat o anumita similaritate a afrecierilor studentilor din anul I si anul IV (Anexa C, Tabelul 8). Studentii opineaza ca cel mai frecvent se recurge la plagiat, fie din alte lucrari (cred studentii din anul I), fie de pe internet (dupa opinia studentilor din anul IV).

Comentariu

Frauda intelectuala ca "fenomen social" nu poate fi explicata monocauzal. Iata de ce nu subscriem integral opiniei lui Doris R. Dant (1986, 81) potrivit careia "studentii care plagiaza nu sunt neaparat lipsiti de onestitate, indolenti sau lipsiti de originalitate. Plagiatul infloreste pentru ca profesorii nu il combate si unii dintre ei chiar il incurajaza". In investigatia sa, Doris R. Dant a gasit ca 17 la suta dintre studenti (N = 307) apreciaza ca profesori lor le recomanda sa copieze cuvint cu cuvant informatii din alte surse.

Nu ni se pare de acceptat in totalitate nici opinia lui Solomon Marcus, dupa care plaga plagiatului la studentii de azi se datoreaza educatiei pionierilor si utecistilor de ieri, stimulati "sa colaboreze la revista scolii sau la alte publicatii locale, sa prezinte 'comunicari' la diferite sesiuni organizate dupa principiile intrecerii socialiste" (S. Marcus, 2002, 3). Daca acesti factori ar epuiza cauzalitatea plagiatului, ar fi imposibil de explicat de ce la acceasi disciplina de invatamant predata de unul si acelasi profesor, unii studenti plagiaza si altii nu. Studentii americani care plagiaza intr-o proportie deloc neglijabila au trecut si ei prin "scoala plagiatului organizata pe principiile intrecerii socialiste"?

Am incercat sa sistematizam rezultatele cercetarilor concrete privind frauda intelectuala la care am avutr acces aplicand "schemei lui Lasswell" (who says what, in which channel, to whom, with what effect?). Am completat schema cu inca doua intrebari. Asadar, studiul fraudei intelectuale in universitati ar urma sa aiba in vedere urmatoarelor intrebari: 1) cine practica frauda intelectuala?; 2) ce tip de frauda intelectuala este practicat?; 3) cum se procedeaza?; 4) la ce tip de profesori se practica frauda intelectuala?; 5) cu ce consecinte?; 6) cat de raspandita este frauda intelectuala printre studenti?; 7) care este climatul universitar?; 8) care este contextul social general? La cateva dintre aceste intrebari vom schita in cele ce urmeaza un raspuns.

Cine practica frauda intelectuala? Probabil, mai mult studentii decat studentele (B. E. Whitley Jr., 1998). Datele cercetarilor nu sunt concludente. Se accepta ca "studentele au adesea o atitudine mai negativa fata de frauda intelectuala decit studentii, dat fiind ca selful moral al lor este, in general, asociat cu retelele sociale si este mai incarcat de resonasbilitate, decat de dreptate si clamarea dreptati, asa cum este cazul barbatilor" (B.E. Whitley, Jr. et al., 1999, aupd T.S. Harding et al., 2002, 14). Studentele au tendinta de a favoriza frauda intelectuala (K.J. Chapman si R.A. Lupton, 2004). Cu cat varsta studentilor este mai mare, cu atat tendinta fraudei intelectuale este mai mica. Studentii casatoriti, ca si cei care au un job si lucreaza mai multe ore pe zi recurg la frauda intelectuala intr-o proportie mai mica decat studentii necasatoriti si cei care avand un job presteaza mai putine ore de munca (B.E. Whitley Jr., 1998). Nu s-a gasit nicio corelatie intre credinta religioasa si furtul intelectual al studentilor (C. Nowell si D. Laufer, 1997, 3-12). Numeroase cercetari au pus in evidenta ca intre fradua intelectuala si apartenenta studentilor la diferite subculturi (organizatii, echipe sportive etc.) exista o corelatie pozitiva, in sensul ca studentii implicati in activitatile unor asemenea grupuri si organizatii au tendinta spre frauda intelectuala mai mare decat colegii lor (G.M. Dickhoff et al., 1996 s.a.).

Dincolo de variabilele demografice, studentii care practica frauda intelectuala se diferentiaza de colegii lor printr-o serie de variabile psihologice. Trevor S. Harding et al. (2001, 14) mentioneaza cativa dintre factrorii psihologici. Din studiul anterior citat rezulta ca cel mai important factor in predictia fraudei intelectuale il reprezinta sistemul de valori. Aproape doua treimi dintre studentii care au declarat ca au recurs la frauda intelectuala in universitate au marturisit ca au facut acest lucru si in colegiu (W.J. Bowers, 1964). Au tendinta de a recurge la diferite forme de frauda intelectuala studentii care cred ca si colegii lor recurg la aceleasi practici (O.W. Tsang si T.T. Choy, 2005). Studentii care prin structura lor de personalitate au "locul controlului" in interior (asa-numitii internalisti) au o propensiune spre frauda intelectuala mai mare decat cei care plaseaza "locul controlului" in exterior (B.E. Whitley Jr., 1998).

La ce tip de profesori recurg studentii la frauda intelectuala? Exigenta profesorilor este una dintre cauzele pentru care studentii recurg la frauda intelectuala (J.S. Baird Jr., 1980). De asemenea, la profesorii care tolereaza frauda intelectuala se comit mai frecvent fapte de acest tip (D.R. Dant, 1986).

Cat de raspandita este fraduda intelectuala printre studenti? Estimarile difera nu numai in timp si spatiu, dar si de la o cercetare la alta in functie de esantionul sau lorul studiat. William J. Bower (1964) a gasit ca 28 la suta dintre studenti au plagiat in timpul studiilor universitare (9 la suta o singura data, 16 de cateva ori, 3 la suta de multe ori). Doris R. Dant (1986) a ajuns la concluzia ca aproximativ jumatate dintre studentii americani plagiaza. Donald D. Carpenter et al. (1999, 9) apreciaza ca proportia este mai mare: 60-70 la suta dintre studenti comit fraude intelectuale. O cercetare coordonata de Donald McCabe, directorul fondator al Centrului pentru Integritatea Academica (The Center for Academic Integrity) de la Duke University (SUA) a relevat ca 70 la suta dintre studenii americani admit ca au recurs la diferite forme de frauda intelectuala in anii de studiu universitar, ca o patrime dintre ei recunosc faptul ca au copiat la examene in cursul anului de dinaintea desfasurarii anchetei si ca jumatate dintre studentii inclusi in esantion au plagiat odata sau de mai multe ori in lucrarile lor scrise. Cercetarea s-a desfasurat in intervalul 2002-2994 si a cuprins aproximativ 62.000 de studenti din 96 de campusuri universitare. (https://www.academicintegrity.org/cai_research.asp)

In Romania, o cercetare realizata in aprilie-mai 2005, sub egida Ministerului Educatiei si Cercetarii, coordonata de Mihaela Miroiu de la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti a relevat ca aroximativ 55 la suta dintre studentii din esantionul reprezentativ national cunosc cazuri de preluare de catre colegi in referatele lor a unor paragrafe intregi sau fragmente fara sa precizeze sursa, ca peste 60 la suta recunosc faptul ca au copiat la examene, ca aproximativ 20 la suta au prezentat ca apartinandu-le rezultatele cercetarilor altora. Ancheta pe baza de chestionar autoadministrat s-a desfasurat in 14 universitati (zece de stat si patru private) din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova, Ploiesti si Targu Jiu.

Care este climatul universitar? In facultatile in care exista un cod de etica frauda intelectuala tinde sa scada (Donald L. McCabe et al., 1999). Frauda intelectuala este mai frecventa in facultatile in care programa este supraincarcata si in care exista o competitie accentuata pentru obtinerea unei note cat mai mari (Bernard E. Whitley Jr. 1998). Cand timpul pentru rezolvarea subiectelor de examen este redus, tendinta spre frauda intelectuala a studentilor este marita (J.S. Baird Jr., 1980). In facultatile in care studentilor nu li se lanureste clar ce inseamna frauda intelectuala, acest fenomen tinde sa se raspandeasca (D.R. Dant, 1986, 82).

Care este climatul social general? Presiunea de a absolvi facultatea si de a gasi un loc de munca sporesc probabilitatea fraudei intelectuale. De asemenea, presiunea parintilor pentru obtinerea de note mari. Adesea, studentii recurg la frauda intelectuala sub influenta prietenilor (J.S. Baird Jr., 1980).

In ceea ce priveste Romania, credem ca pentru explicarea fraudei intelectuale in universitati trebuie avute in vedere:

a)     schimbarea tablei de valori dupa decembrie '89: individualismul, succesul rapid, tendinta de imbogatire pe orice cale etc.).

b)     inexistenta unor norme universitatre clare in privinta fraudei intelectuale (absenta mult ptim a unor coduri de etica, necunoasterea lor de catre studenti).

c)     apariti aunui numar mare de universitati publice si particulare si sporitrea numarului de studenti in fiecare institutie de invatamant superior, amploarea IDD-ului, fac aproape imposibil ca profesorii sa-si mai cunoasca studentii cu adevarat. In anul universitar 1997-1998 reveneau in medie 15 studenti la un cadru didactic; in anul universitar 2004-2005 numarul mediu al studientilor la un cadrul didactic a crescut la 21. (Tendinte sociale, 2005, 29). Aceasta tendinta de crestere a numarului mediu de studenti la un cadru didactic se va mentine foarte probabil si in viitor

d)     calitatea cadrelor didactice: numarul mare de persoane cu functii publice (politicieni, sefi de institutii etc.) deveniti peste noapte pe cai oculte profesorii.

e)     numarul mic de cadre didactice cu norma de baza in universitati: prea multi profesori consacra cel mai mult timp si cea mai multa energie altor activitati (in Parlament, in partidele politice, in armata si in serviciile speciale, in afaceri etc.).

f)      incarcarea profesorilor cu mai multe ore, la mai multe facultati, chiar in mai multe localitati din tara.

Ce aduc nou cercetarile noastre?

Vrem sa credem ca investigatiile noastre de pana acum au adus unele progrese in cunoasterea fenomenului fraudei intelectuale in universitati, nu numai in plan teoretic, dar si practic-aplicativ, in sensul prevenirii si combaterii acestui flagel.

Asa cum am precizat, am pornit de la supozitia: "Cu cat sentimentele de rusine si vinovatie sunt mai diluate si contextul social-concret mai permisiv, cu atat tendinta de furt intelectual in randul studentilor este mai accentuata". In literatura consacrata problemei, nu am intalnit nici un studiu care sa explice frauda intelectuala din universitati prin carenta sentimentelor de rusine si vinovatie.

Datele inregistrate in investigatia noastra sustin ipoteza sugerata de antropologul american Ruth Benedict (1946), ca rusinea apare ca urmare a dezaprobarii de catre altii, in spatiul public, iar vinovatia ca urmare a dezaprobarii de catre noi insine, in spatiul privat. In acelasi sens, David Lester (1998, 535) sutine ca "Rusinea implica imposibilitatea de a-i privi in fata pe altii din cauza actiunilor proprii. Vinovatia implica internalizarea regulilor morale ale societatii". Conform autorului citat anterior, persoanele traiesc sentimentul rusinii cand faptele lor care transgreseaza normele sociale sunt cunoscute de ceilalti, spre deosebire de vinovatie - sentiment pe care il traiesti chiar daca nimeni nu cunoaste faptele pe care le-ai savarsit.

Identificarea si sanctionarea in prezenta studentilor a celor care au recurs la frauda intelectuala este de natura sa sporeasca sentimentele de rusine si vinovatie, iar aceste sentimente ar putea actiona in sensul diminuarii probablitatii de reiterare a faptelor incriminate.

Cercetarea noastra a pus in evidenta faptul ca mediul universitar nu numai ca nu ii descurajeaza pe studenti sa respinga frauda intelectual, ci dimpotriva ii face sa nu se rusineze si sa nu se simta vinovati chiar daca ceilalti colegi ai lor cunosc faptele incriminate. Cei care recurg la procedee ilicite nu resimt sentimentele de rusine si vinovatie, probabil si pentru ca ei apreciaza ca si ceilalti studenti practica intr-o forma sau alta frauda intelectuala.

Studentii din anul I ierarhizeaza formele de frauda intelectuala dupa gravitatea lor intr-un mod similar cu studentii dein anul IV. Cel mai grav, declara ei, este sa prezinti o lucrare (un referat) scrisa de alta persoana ca elaborare proprie. Dar, chiar si in acest caz unul din zece studenti din anul I si trei din zece studenti din anul al IV considera ca nu ar resimti nici sentimentul de rusine, nici sentimentul de vionovatie.

In ceea ce priveste frecventa cu care se recurge la diferitele forme de frauda intelectuala in facultatea lor, opinia studentilor este ca cel mai adesea se plagiaza si cel mai rar se prezinta lucrari elaborate de altcineva.

Datele investigatiilor noastre conduc, sub rezerva nereprezentativitatii lor statistice, spre un raspuns afirmativ la intrebarea din titlul comunicarii.

Propuneri

In vederea dezvoltarii unui climat de onestitate in mediul universitar, propunem infintarea in cadrul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea din Bucuresti, a unui "Centru pentru Integritatea Universitara", dupa modelul "The Center for Academic Integrity" (CAI) existent la Universitatea Duke din Carolina de Nord (SUA).

Cateva date despre CAI ar putea fi lamuritoare. A luat fiinta in 1992 si functioneaza pe principiul consortiului, din care fac parte peste 200 de colegii si universitati, la care se adauga aproximativ 500 de membri individuali, profesori si studenti. Activitatea CAI are la baza un set de valori fundamentale ale integritatii academice, si anume: onestitate, incredere, impartialitate, respect si responsabilitate.

Filosofia CAI este ca onestitatea (honesty) constituie fundamentul procesului de invatamant, al activitatii de cercetare stiintifica si al serviciilor administrative in colegii si universitati. "Onestitatea incepe cu tine insuti si se extinde abia apoi la ceilalti". Sa fim in primul rand cinstiti cu noi insine pentru a putea construi in dialogul cu ceilalti un climat al integritatii universitare, premisa a culturii civice. Onestitatea cultivata in institutiile de invatamant ramane un bun castigat pe viata! Aceasta presupune dezvoltarea in fiecare dintre noi a curajului de a lua decizii dificile, de a accepta responsabilitatea actiunilor noastre si a consecintelor ce decurg din alegerile pe care le-am facut.

Un climat al integritatii morale in universitati presupune increderea reciproca, schimbul de idei liber si dezvoltarea la nivelul cel mai inalt al potentialului fiecaruia. Integritatea cumunitatii academice se realizeaza prin stabilirea unor standarde, a unor practici si proceduri clare, a unor expectatii de impartialitate in interactiunile dintre studenti, profesori si conducerea facultatilor. Integritatea universitara recunoaste natura participativa a procesului de invatamant, respectul opiniilor si ideilor celuilalt, fie el student, professor, decan sau rector.

Am rezumtat dupa Fundamental Values of Academic Integrity (1999) filosofia CAI. In continuare, vom prezenta recomandarile CAI:

A avea standarde, politici si proceduri clare ale intergritatii academice care sa fie in mod consistent

implementate.

A informa si educa intreaga comunitate academica cu privire la politicile si procedurile referitoare

la integritatea academica;

A promulga si aplica in practica, in mod riguros aceste politici si proceduri, de la varf institutiei pana baza

si a oferi support pentru aceia care le urmeaza.

A avea un sistem clar, accesibil si echitabil de judecare a celor suspectati de incalcarea acestor politici.

A dezvolta programe de promovare a integritatii academice printre toate segmentele comunitatii academice.

A manifesta atentie fata de tendintele care pot afecta integritatea academica;

A evalua in mod regulat efectele politicilor si procedurilor, si a lua masurile pentru

imbunatatirea si reajustarea lor.

Noi credem ca Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti ar putea gira activitatea primului "Centru pentru Integritatea Universitara", la care sa se asocieze si alte departamente de sociologie si stiinte socioumane, precum si studenti si personalitati ale vietii intelectuale din Romania. De altfel, si-au anuntat disponibilitatea de a colabora la activitatea de cercetare stiintifica si la efortul de translare a valorilor academice in programe de actiune pentru dezvoltarea integritatii universitare mai multi colegi de la universitatile din Cluj, Constanta, Iasi, Pitesti si Sibiu. Lista ramane deschisa.

Mai 2006

Anexa A

Tabelul 1. Raspunsurile studentilor (in procente din total) la intrebari care vizau situatii care i-ar fi putut impiedica

sa se angajeze in actiuni de frauda intelectuala (dupa D.D. Carpenter et al., 2002, 11)

Tabelul2. Procentul studentilor care si-au definit reciproc actiunile ca fiind frauda intelectuala si frecventa

acestor actiuni (dupa D.D. Carpenter et al., 2002, 14)

Anexa B

Tabelul 1. Valorile diferentiatorului semantic pentru cuvantul stimul "Onestitate", comparativ la grupul studentilor care au copiat referatul de pe internet (G 1) si la grupul studentilor care nu au copiat (G 2)

Anexa C

1. Distributia raspunsurilor studentilor din anul I (Sociologie) la intrebarea: "Daca ati realiza comportamentele descrise in tabelul de mai jos, ce sentimente apreciati ca ati avea: de rusine, de vinovatie, ambele sau niciunul dintre aceste doua sentimente?" (N = 37)

3. Distributia raspunsurilor studentilor din anul IV (Sociologie) la intrebarea: "Daca ati realiza   comportamentele descrise in tabelul de mai jos, ce sentimente apreciati ca ati avea: de rusine, de vinovatie, ambele sau niciunul dintre aceste doua sentimente?" (N = 32)

Tabelul 5. Autoevaluarea sentimentelor de rusine si vinovatie in cazurile de frauda intelectuala, in situatia in care aceasta este cunoscuta de catre colegi, santionata de catre profesor sau a ramas secret personal, pe ani de studiu (Anul I: N = 37; Anul IV: N = 32 )

Tabelul 6. Autoevaluarea sentimentelor de rusine si vinovatie in cazurile de frauda intelectuala, in situatia

in care aceasta este cunoscuti de catre colegi, santionata de catre profesor sau a ramas

secret personal, pe ani de studiu (Anul I: N = 37; Anul IV: N = 32 )

Tabelul 7. Aprecierea de catre studentii din anul I (N = 37) si de catre studentii din anul IV (N = 32)

a gravitatii unor cazuri de furt intelectual

Nota. 1 = Deloc grav; 5 = Foarte grav.

Tabelul 8. Aprecierea de catre studentii din anul I (N = 37) si de catre studentii din anul IV (N = 32)

a frecventei unor cazuri de furt intelectual in facultatea lor

Nota. 1 = Foarte rar sau deloc; 5 = Foarte frecvent.

Bibliografie

Alupei, Silviu. (2006). Raiul plagiatorilor. In Ziua, 3656, 4-5.

Balmus, Pavel (ed.). (2004). Plagiatul la romani. Chisinau: Editura Arc.

Bergadaà, Michelle. (2006). Du plagiat à la normalité, selon les etudiants. https://responsable.unige.ch/main.php?model=4.

Bernard, Claude. [1865](1958). Introducere in studiul medicinii experimentale. Bucuresti: Editura Stiintifica.

Bishop, Carrie H. (1992). A comparison of faculty and student's attitudes toward academic cheating. The University of Mississippi.

Bogdan, Tiberiu. (1973). Probleme de psihologie judiciara. Bucuresti: Editura Stiintifica.

Boncu, Stefan. (2000). Devianta tolerata. Iasi: Editura Universitatii "Al. I. Cuza".

Bowden, Darise. (1996). Coming to terms: Plagiarism. The English Journal, 85, 4, 82-84.

Bowers, William J. (1964). Student Dishonesty and Its Control in College. New York: Bureau of Applied Social Research, Columbia University.

Carpenter, Donald D. et al. Student perceptions of institutional and instructor based techniques for dealing with academic dishonesty. 32nd ASEE/IEEE Frontiers in Education Conference. Boston, MA (6-9 nov. 2002)

Chapman, Kenneth J. si Lupton, Robert A. (2004). Academic dishonesty in a global educational market: a comparison of Hong Kong and american university. The International Journal of Educational Management, 18, 7, 425-435.

Chizek, Gregory J. (1999). Cheating Tests: How To Do It, Detect It, and Prevent It. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Creighton, Millie R. (1990). Revisiting shame and gulit cultures: A forty-year pilgrimage. Ethos, 18, 3, 279-307.

Dant, Doris R. (1986). Plagiarism in high school: A survey. The English Journal, 75, 2, 81-84.

Dickhoff, G.M. et al. (1996). College cheating: Ten yers later. Research in Hgher Education, 37, 4, 489-502.

Doi, Takeo. (1973). The Anatomy of Dependence. Tokyo: Kodansha (Trad. engl. J. Bester).

Hewstone, Mils. [1995](1996). Attributional bias. In A.S.R. Manstead si M. Hewstone (eds). The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology (pp. 71-76). Oxford, UK: Blackwell Publishers Ltd.

Institutul National de Statistica. (2005). Tendinte socialein 2003-2004. Bucuresti: Editura INS.

Kolich, Augustus M. (1983). Plagiarism: The worm of reason. College English, 45, 2, 141-148.

Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe. Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.

Lupton, Robert A. si Chapman, Kenneth J. (2002). Russian and american colelege student's attitudes, perceptions and tendencies towards cheating. Educational Research, 44, 1, 17-27.

Marcus, Solomon. (2002). La scoala plagiatului. Romania literara, 48, 3.

McCabe, Donald L. et al. (1999). Academic integrity in honor code and non-honor code environments: A qualitative investigation. The Journal of Higher Education, 70, 2, 211-234.

McCabe, Donald L. si Drinan, P. (1999). Toward a culture of academic integrity. Chronicle of Higher Education, 46, 8.

Mihai, Lucian. (2002). Protectia creatiilor literare, artistice si stiintifice prin drepturile de autor. Buletin informativ, 8, 30-31.

Mihailescu, Dan C. (2004). Faradelegea ingaduintei. In P. Balmus (ed.). Plagiatul la romani (pp. 7-12). Chisinau: Editura Arc.

Moldoveanu, Andreea. (2006). Fenomenul atribuirii. In S. Chelcea (coord.). Psihosociologie. Teorie si aplicatii (pp. 205-215). Bucuresti: Editura Economica.

Neculau, Radu. (2005/2006). Cultul plagiatului in universitate. Cateva cazuri comentate. Dialog, 2, 7-13.

Nowell, C. si Laufer, D. (1997). Undergraduate cheating in the fields of bisnisses and economics. Journal of Economic Education, 28, 1, 3-12).

Osgood, Charles et al. [1957](1970). The Measurement of Meaning. In G.F. Summers (ed.). Attitude Measurement (pp. 227-234). Chicago: Rand McNally & Company.

Parrott, Gerrod W. [1995](1996). Guilt and shame. In A.S.R. Manstead si M. Hewstone (eds.). The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology (p. 284). Oxford, UK: Blackwell Publishers Ltd.

Principii etice in invatamantul superior din Romania, Aprilie-Mai 2005, Fundatia Konrad Adenauer (CD)

Sennett, Richard si Cobb, Jonathan. (1973). The Hidden Injuries of Class. New York: Vintage Books.

Stavinsky, Leonard P. (1973). Term paper "mills", academic plagiarism, and state eegulation. Political Science Quarterly, 88, 3, 445-461.

Tangney, Price June si Dearting, Ronda L. (2002). Shame and Guilt. New York: The Guilford Press.

The Fundamental Values of Academic Integrity. The Center for Academic Integrity, 1999.

Tsang, Ooi W. si Choy, Tan Tuck. (2005). A survey on awareness and attitudes towards plagiarism among computer science freshmen. Learning Issues, 9, 3.

Whitley, Jr., B.E. et al. (1999). Gender differences in cheating atittudes and classroom cheating behavior: A meta analysis. Sex Roles, 41, 9, 1999, 657-680.

Whitley, Jr. si Bernard E. (1998). Factors associated with cheating among college students: A review. Research in Higher Education, 39, 3, 235-274.

https://www.academicintegrity.org/cai_research.asp

Academic organizational culture: A Culture of Plagiarism?

Abstract

Intellectual fraud and particularly plagiarism represent the major enemy of higher education in Romania, just like in other countries. After we define plagiarism and outline the current research regarding intellectual fraud among students internationally and in Romania, we present our own investigations regarding the self evaluation of honesty, the attributions that students assign to written exams cheating and downloading essays from internet. We also discuss guilt and shame feelings to different forms of intellectual fraud. Finally, we advance a proposal for the establishment of a Center for Academic Integrity", following the blueprints of such a center that has been established in 1992 at Duke University (USA).