Necesitatea asigurarii echilibrului intre puterile politiei si drepturile persoanelor

Necesitatea asigurarii echilibrului intre puterile politiei si drepturile persoanelor

Evolutiile care au avut loc in ultimul deceniu al secolului XX si la inceputul acestui nou mileniu, in toate domeniile de activitate umana, au produs o ingrijorare la nivelul intregii planete. Traim intr-o lume a terorismului si a criminalitatii organizate transnationale, exacerbate de recurgerea la noile tehnologii ale Internet-ului si la savarsirea unor noi forme de infractiuni, cu noi moduri de operare: furtul de identitate, distributia pornografiei juvenile si a filmelor privind exploatarea sexuala a copiilor si tinerilor. La aceste amenintari, Comunitatea internationala a trebuit sa faca si face eforturi mari pentru a reactiona eficient.

1. O cooperare internationala crescuta

Reactia guvernelor, a organizatiilor internationale si a serviciilor politienesti la aceste amenintari si riscuri la adresa ordinii publice si a securitatii persoanelor a dat nastere la aplicarea unor noi metode de actiune politieneasca, la preocupari si practici de integrare si de cooperare intre serviciile politienesti la nivel national si international, precum sunt operatiunile complexe comune. Au fost create echipe integrate permanente ale caror componenti sunt selectionati dintre membrii fortelor de politie traditionale si din alte organisme de aplicare a legii, cum sunt politiile de frontiera si cele de combatere a imigratiei sau serviciile de informatii politienesti, pentru a nu mentiona decat pe doua dintre ele. Peste tot si permanent, aceste echipe schimba informatii intre ele, intrucat este evident ca infractiunile sunt comise de catre persoane si, de aceea, strangerea si analiza informatiilor personale reprezinta piatra unghiulara a mentinerii ordinii.

Se stie ca, astazi, criminalii, infractorii si teroristii nu tin seama de frontierele nationale. In scopul protejarii propriilor cetateni si, recunoscand pericolul acestor probleme, statele nationale si-au schimbat perceptia istorica cu privire la suveranitatea nationala. Persistenta si tratarea rigida a problemei suveranitatii a condus la exploatarea sanselor oferite de catre infractori. Tari care, pana mai recent, refuzau extradarea propriilor cetateni, accepta astazi sa faca acest lucru.

Numeroase alte semnale demonstreaza ca, astazi, aceste modificari nu se limiteaza doar la practicile politienesti, ci ca ele se extind si la legislatia adoptata de diversele guverne. Ele vizeaza, printre altele, tratatele si acordurile privind extradarea, mandatele de arestare internationala, comisiile rogatorii, recunoasterea actelor procedurale s.a., care dau forta probanta in fata tribunalelor din tari diferite de locul unde au fost consemnate probele. Unele state au semnat acorduri privitoare la executarea reciproca a ordonantelor privind confiscarea averilor si a bunurilor, in scopul recuperarii produselor infractiunii si a repararii prejudiciilor acestora. S-a mers, insa, si mai departe, pana la colectarea si introducerea in baza de date a esantioanelor ADN, prelevate de la delincventii cei mai periculosi, pretabili la comiterea de crime, atat la nivel international cat si la nivel national.

Perfectionarea regimurilor nationale de supraveghere civila

Schimbarile, despre care am amintit anterior, au extins si aprofundat continutul activitatilor politienesti, atingand, din ce in ce mai mult, viata privata a persoanelor. Ele au fundamentat introducerea regimurilor de supraveghere civila, care indeplinesc si functia de verificare a eventualelor abuzuri de putere. O parte dintre aceste regimuri nu-si executa mandatul primit decat dupa primirea unei plangeri.

Regimul traditional al solutionarii plangerilor consta in interventia politiei in situatiile de omoruri, talharii, violuri sau inselaciuni; spre exemplu, se prezuma utilizarea fortei si a mijloacelor din dotare pentru retinerea, arestarea si incarcerarea autorilor unor asemenea fapte, pe timpul carora se putea folosi excesiv forta. Acest regim ne apare astazi mai putin eficient, daca vorbim despre crimele internationale sau despre cele complexe.

In tarile care au introdus asemenea sisteme de supraveghere , responsabilitatile de aplicare apartin serviciilor guvernamentale sau municipalitatilor .

Desi si-au dovedit utilitatea, regimurile de supraveghere civila intampina serioase dificultati . Acestea survin din extinderea cooperarii dintre diversele organisme politienesti. In toate statele, combaterea retelelor si organizatiilor criminale presupune interventia politiilor de la nivel local, municipal, regional si national. Ori, functia de supraveghere si examinare, pe care o detine fiecare Comisie, este stabilita prin lege si se refera doar la o anumita categorie de serviciu politienesc, la nivel federal, provincial, municipal sau local. Problema care se pune este aceea de a stabili care este comisia care poate efectua cel mai bine supravegherea, intrucat cele trei nivele de servicii politienesti formeaza deja o entitate integrata, fiind competente sa desfasoare anchete comune.

3. Supravegherea si cooperarea internationala

Intrucat politia coopereaza la nivel international, se poate pune intrebarea: Cine are mandatul de a supraveghea activitatile serviciilor de politie din celelalte tari, cum ar fi situatia unui agent de politie sub acoperire infiltrat intr-o operatiune care are loc intr-o alta tara si care coopereaza cu politia acelei tari ? Se intampla frecvent, in zilele noastre, ca supravegherea derularii urmaririi penale in situatii de criminalitate transnationala sa revina mai multor comisii. De exemplu, Comisia centrala canadiana isi va asuma responsabilitatea supravegherii anchetei daca activitatea criminala principala are loc pe teritoriul canadian, chiar si in situatiile in care politia canadiana coopereaza cu unul sau mai multi politisti infiltrati din Statele Unite, Franta, Mexic sau Columbia. Este raspunsul la situatia concreta a unui caz de trafic de droguri care face obiectul incriminarii nu numai in Canada ci si in celelalte state mentionate anterior. Insa, daca o asemenea ancheta antreneaza depunerea unei plangeri cu privire la comportamentul unui agent de politie dintr-o alta tara, este imposibil ca acesta sa fie obligat sa ofere explicatii in fata unei comisii sau unei instante locale.

Cooperarea internationala transfrontaliera poate inregistra situatii in care supravegherea este exercitata intr-o anumita tara, documentele si bunurile provenite din infractiuni sunt confiscate intr-o a doua tara, iar comunicatiile sunt interceptate intr-o a treia tara. Este normal ca politia sa ia masuri de a opera arestari fata de toti acuzatii, fie intr-o singura tara, fie de a recurge la institutia extradarii si a efectuarii confiscarii produsului infractiunii, in vederea asigurarii finalitatii procesului. Oare la ce modalitate sau procedeu se poate recurge in domeniul supravegherii in cazul in care se apeleaza la o asemenea cooperare politieneasca internationala ? Iata de ce si in aceasta situatie, pertinenta supravegherii activitatii politienesti ridica probleme, din moment ce o ancheta privitoare la o activitate criminala se desfasoara in mai multe state, in acelasi timp.

Mult mai dificile sunt, insa, anchetele asupra unor crime grave ori complexe. Ele se pot intinde de-a lungul mai multor arii si sunt insotite de utilizarea informatorilor, agentilor infiltrati, supravegherilor clandestine si, tot atat de posibil, de cercetari desfasurate in secret, de-a lungul carora politia incepe sa mearga pe o pista plecand de la infractiuni de mai mica importanta pana a se ajunge la capii organizatiilor. Aceste anchete au loc in domeniul criminalitatii organizate sau al terorismului international. Costurile si complexitatea proceselor impotriva retelelor de criminalitate organizata sunt cele care, cel mai adesea, fac obiectul acuzatiilor. Si totusi, se intampla ca, pe timpul unei anchete importante asupra unei crime majore grave, zeci de persoane sa se trezeasca, fara a sesiza sau a fi incunostintate, ca sunt supuse interceptarii telefoanelor sau interceptarii corespondentei private. Persoanele care nu stiu ca au facut sau fac obiectul unei supravegheri politienesti pot profita si apela la regimul de reglementare a plangerilor impotriva masurilor politienesti.

4. Noile provocari pentru supravegherea civila

Potrivit analistilor si expertilor domeniului, exista doua riscuri si obstacole puse in fata unei supravegheri eficace si credibile a politiei, al carei scop este acela de a veghea la mentinerea echilibrului intre securitatea colectiva si respectarea drepturilor individuale ale persoanei.

Primul obstacol este reprezentat de structurile politienesti integrate si operatiunile comune. Al doilea obstacol il reprezinta anchetele politienesti complexe pe termen lung, care nu se preteaza cu usurinta la un regim de supraveghere civila fundamentata pe plangeri. Daca nu se asigura o supraveghere adecvata a acestui domeniu, vor fi absente si veritabilele mecanisme de tragere la raspundere in ceea ce priveste anchetele politienesti, cu privire la principalele amenintari la adresa securitatii publice. Aceasta creeaza un mediu favorabil abuzurilor sau, lucru la fel de tulburator, a unui mediu in care populatie crede ca se produc abuzuri. Aceste doua situatii pot eroda increderea populatiei in sistemul politienesc.

Concomitent, solutia acestor probleme nu consta doar in elaborarea unor practici politienesti inovatoare, nici in criticarea efortului guvernamental de legiferare. Solutia consta in modernizarea supravegherii civile, in doua forme. In primul rand, trebuie sa se permita organismelor de supraveghere civila sa efectueze anchete comune asupra plangerilor si sa schimbe informatii dupa necesitati. Evident ca, aceasta colaborarea este mai fructuoasa atunci cand ea este efectuata intre organisme de supraveghere civila dintr-o singura tara, decat in cazul unor organisme cu sedii si competente in doua sau mai multe tari, din ratiuni care tin de conceptul de suveranitate. In al doilea rand, partizanii supravegherii civile sustin ca trebuie sa li se acorde organismelor de supraveghere puterea generala de a efectua supravegheri, din proprie initiativa, asupra oricarei activitati politienesti, in scopul radiografierii operatiunilor, practicilor si procedurilor utilizate, chiar si in absenta unor plangeri depuse in acest sens.