Compensarea la deficientii de auz

UNIVERSITATEA "BABES - BOLYAI" CLUJ - NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

IDD

REFERAT

COMPENSAREA LA DEFICIENTII DE AUZ

In cazul deficientilor senzorial, la baza reabilitarii comunicarii verbale, a dezvoltarii structurilor psihice si a personalitatii, sta actul complex al compensatiei.

Contactul intre ''eu-ri'' (personalitati) se stabileste, in primul rand, prin intermediul limbajului. De aceea, se poate afirma ca ''demutizarea'' realizata pe baza compensarii auzului deficitar constituie elementul principal in formarea si structurarea tuturor componentelor personalitatii handicapatiilor de auz.

Trebuie subliniat faptul ca limbajul joaca un rol important in formarea si dezvoltarea si formarea personalitatii ca instrument principal de interrelatie, de acces la viata sociala, la informatii, la organizarea conduitei, la analiza si exprimarea trairilor si universul propriu interior.

Procesul complex al demutizarii de realizeaza pe baza legilor generale si speciale ale compensarii ; dar atat demutizarea cat si compensarea nu pot fi realizate decat in activitatea prin exercitiu, prin antrenament si invatare.

Compensarea presupune o substituire a functiei lezate (pierdute) prin crearea unui nou mod de actiune pe baza legii unitatii si interactiunii unui sistem in vederea echilibrarii functionale a organismului si adaptarii la cerintele mediului natural si social.

J. Piaget remarca faptul ca dezvoltarea fiintelor a dus la aparitia unor organe specializate avand functia de reglare si autoreglare - cel mai important fiind sistemul nervos central. Functia de autoreglare a unui sistem determina si este detrminata de heterostazie. Exista insa o diferenta intre ''echilibru '' si fenomenul ''echilibrarii''. Astfel, in mod practic, procesul de echilibrare ''homeorezis''conduce prin compensare la ''homeostazie'' - starea de echilibru.

Fenomenul complex al compensarii a constituit obiectul cercetarilor a numerosi oameni de stiinta : I. P. Pavlov, P. Janet, S. Freud, A. Adler, E. A. Astratian, A. B. Luria, T. Ruch si J. Fulton etc.

La noi in tara , o contributie importanta in elucidarea fenomenului compensator in cazul deficientelor senzoriale si mintale au adus A. Kreidler, C. Paunescu, C. Pufan, D. Damaschin , M. Golu, E. Verza etc.

Din observatii si prin aplicarea teoriei sistemelor la fenomenul compensarii se disting trei tipuri de compensare :

compensarea organica la nivelul fiecarui bloc ;

compensarea functionala intrasistemica ;

compensaea mixta.

1. Compensarea la nivel de bloc (sau organ de simt), numita si compensarea organica,

se realizeaza in cazul surditatii partiale prin marirea eficentei perceptiei auditive. In compensarea organica nu se pune problema perfectarii partii distruse din organul auditiv, cat mai ales exersarea si marirea eficientei auditive pe baza reziduurilor existente.

2. Compensarea intrasistemica se realizeaza in cazul pierderii totale a organului de

simt (in cofoza) la nivelul intregului sistem psiho -fizic. Compensarea intrasistemica este functionala , deoarece presupune restructurarea schemei functionale prin preluarea de catre analizatorii valizi a functiei pierdute. In acest caz, auzul deficitar este compensat de vaz (prin biolectura), de simtul vibrotactil (initial pentru perceptia miscarilor nevizibile prezente in articulare) si mai ales de suplinirea mintala (pentru interpretarea corecta a informatiilor primite pe cale vizuala si vizual-motrica). Compensarea (organica sau functionala) poate fi ajutata, pentru o mai buna functionare, de mijloace tehnice (proteze de diferite tipuri) si medicale (timpanoplastii).

3. In anumite cazuri (hipoacuzie), poate fi realizata o compensare de tip mixt   -

organico-functionala.

Contactul dintre '' eu-ri'' se stabi9leste prin intermediul limbajului. Demutizarea

constituie astfel elementul principal atat pentru stabilirea legaturii cu membrii societatii cat si pentru dezvoltarea psihica specific umana.

Relatiliile intersistemice conduc loa integrarea bipolara a deficientului de auz in

societate.

Teorii unilaterale asupra compensatiei la surzi

Creierul prezinta un izvor de energie care se redistribuie in zonele valide

atunci cand un organ de simt este lezat. In acest caz, celelalte organe functioneaza mai perfectionat deoarece au o cantitate suplimentara de energie. Aceasta teorie nu tine insa seama de faptul ca lezarea unei parti influenteaza negativ functionarea intregului sistem.

Aceasta idee a condus la emiterea teoriior contagiunii si indiferentei.

a.       Teoria contagiunii sustine ca o tulburare in functionarea unui organ de simt

influenteaza negatic activitatea celorlalti analizatori, si in consecinta a intregii capacitati psihice.

b.      Teoria indiferentei minimalizeaza sau chiar neaga influenta negativa a

organului de simt lezat asupra activitatii celorlalti analizatori intacti (exemplu : vizual, tactil, olfactiv, gustatv).

c.       S. Freud abordeaza problema compensatiei de pe pozitle psihanalizei, iar A.

Adler abordeaza teoria supracompensarii. A. Adler afirma ca, in oprezenta unor defecte organice, sistemul de inferioritate da nastere tendintei de afirmare, care este strans legata de vointa de putere.

d.      La surzi, compensarea se realizeaza prin contrastul dintre cele doua trepte ale

cunoasterii (intre nivelul scazut al gandirii notionale si cel ridicat al gandirii intuitive). Aceasta teza nu tine seama de raporturile reciproce dintre cele doua trepte ale cunoasterii . La om, primul sistem de semnalizare este calitativ suoperior in raport cu al celorlalte vietuitoare datorita organizarii lui de catre cel de-al doilea sistem (de limbaj) si gandire notional-verbala.

Restabilirea cmponentelor afectate ale personalitatii deficientului impune cu

necesitate restructurarea integrativ - unitara, in acest proces, a factorilor biologic, biochimic, psihic etc.

Personalitatea fiind considerata un sistem dinamic deschis, procesul

compensarii implica si in cazul deficientului de auz, urmatoarele principii : integrarii si ierarhizarii, care explica posibilitatea autoreglarii si echilibrarii organismului ; activismul, fundamental in compensarea organica si functionala (numai in activitate se realizeaza compensarea ) ; unitatii tuturor componentelor sistemului ; analizei si sintezei datelor si informatiilor din scoarta cerebrala care determina si metodologia recuperatorie .

Implicatii in activitatea scolara

In cazul copiilor cu deficiente, care nu au acces la unele dintre caile obisnuite de invatare, o deosebita importanta dobandeste recurgerea la "cai ocolite" , cu ajutorul carora copii isi pot completa informatia lacunara. Printre caile ocolite se numara de exemplu, mijloacele tilflografice, inclusiv comunicarea mimicogestuala si limbajul dactil.

Dificultati accentuate intalnim la formarea acelor reprezentari complexe, care in situatii de normalitate, implica masiv tocmai sensibilitatea pierduta.La deficientii de auz, indeosebi la cei surzi, pierderea capacitatii de feed-back auditiv duce la imposibilitatea formarii spontane a reprzentarilor verbal-kinestezice, implicate in vorbirea orala. In aceste conditii, formarea comunicarii verbale nu se poate realiza decat printr-o metodologie speciala de demutizare, de exersare compensatorie, pe cai ocolite, a raprezentarilor verbal-kinestezice.

Printre aceste cai se numara implicarea masiva a imitatiei si reproducerii de modele - inclusiv cu ajutorul unei aparaturi electronice, care converteste vibratia sonora in unda luminoasa, respectiv in imagine grafica pe ecran - precum si implicarea permanenta a controlului vizual si vibro-tactil.

In raport cu momentul interventiei terapeutice si de eficienta acesteia, dezvoltarea gandirii la deficientii de auz se va desfasura:

fie pe un traseu si un ritm obisnuit, atunci cind, la o varsta frageda, copilul isi insuseste comunicarea verbala, datorita demutizarii prompte si eficiente;

fie pe un traseu dereglat si intr-un ritm prea lent, atunci cand demutizarea intarzie, iar comunicarea se reduce la comunicarea mimico-gestual, lipsit de bogatia semantica, de operativitatea si supletea pe care o imprima limbajul verbal, sistemul regululor gramaticale.

Ajuns la varsta debutului scolar, copilul surd nedemutizat se caracterizeaza prin continutul gandirii sale, adica prin incapacitatea de-a se desprinde de concretul nemijlocit, de-a depasi realitatea momentului de fata, precum si printr-o accentuata nedezvoltare a operativitatii.Bagajul sau notional este sarac si rigid, iar esecul repetat in incercarile spontane de comunicare cu cei din jur dau nastere unei atitudini de pasivitate si neparticipare la comunicare, aceste limitandu-se la contactul cu alti deficienti de auz, prin intermediul limbajului mimico-gestual.

Pentru asiguarea dezvoltarii gandirii la copilul surd pe un traseu obisnuit, demutizarea timpurie constituie o conditie prealabila obligatorie. De asemenea este foarte importanta introducerea copilului surd in contexte comunicationale si stimularea initiativei de contact verbal cu auzitorii. Demutizarea ca proces larg, care nu se reduce la un simplu proces de exercitiu de pronumtare a sunetelor izolate, prezinta atat un instrument de inlatuare a principalei consecinte a surzeniei - mutitatea , cat si un instrument de declansare a dezvoltarii compensatorii a gandirii verbale la copilul surd.

In ceea ce priveste copiii cu deficiente partiale de auz, dezvoltare gandirii lor este dependenta de momentul depistarii acestei deficiente, de promtitudinea si calitatea masurilor pentru asigurarea dezvoltarii vorbirii orale si a comunicarii obisnuite cu persoanele auzitoare.De asemenea o deosebita importanta dobandesc masurile de protezare auditiva si de utilizare eficienta a resturilor de auz. In cazul persoanelor asurztite mai tarziu, prevenirea pierderii reprezentarilor verbomotorii - prin antrenarea, in continuare la procesul comunicarii orale - reprezinta o conditie importanta pentru dezvoltarea gandirii, a intregii vieti psihice.

Sugestii metodice

Bugetul de timp este stabilit prin planul de invatamant.

Activitatea de terapie specifica de compensare se va desfasura in cabinete cu izolare fonica sau spatii special amenajate, cu tehnica moderna de protezare individuala si/sau colectiva.

Principala modalitate de desfasurare a terapiei specifice de compensare este cea INDIVIDUALA. Cand se desfasoara activitatea in microgrupuri, numarul de elevi este de 2-3, in functie de gradul de pierdere a auzului, de nivelul intelectual, de nivelul achizitiilor verbale si de motivatia pentru comunicare verbala ale elevului deficient de auz.

Activitatea parcurge anumite etape:

Dezvoltarea motricitatii aparatului fono-articulator prin:

gimnastica faciala

gimnastica labiala

gimnastica linguala

gimnastica pentru valul palatin

gimnastica pentru obraji

Respiratie neverbala si verbala.

Emitere, corectare si stabilizare a vocii.

Emiterea sunetelor specifice limbii romane.

Exersarea si consolidarea fonemelor in configuratii fonetice

diferite ca structura si dificultate.

Antrenament foniatric pentru foneme, grupuri vocalice si grupuri consonantice.

Antrenament foniatric pentru corectarea tulburarilor de articulatie.

Antrenament foniatric pentru consolidarea elementelor prozodice

ale comunicarii orale: accent, ritm, intonatie, coarticulatie.

Stimularea insusirii si imbogatirii vocabularului prin exersare si extindere spre arii curriculare diferite.

Sistemul global al terapiei specifice de compensare formeaza si exerseaza urmatoarele componente:

1 - ortofonia, care se defineste ca insusirea limbajului verbal pe stadii si nivele diferite: foneme izolate, configuratii fonetice(silabe, cuvinte, sintagme, propozitii etc.)

2 - labiolectura, care se defineste ca lectura/citirea vorbirii prin simboluri de sustinere:

verbale - ideo-vizual-fonetice (labioleme)

nonverbale - ideo-vizuale (expresii faciale si atitudinale)

paraverbale- gest-semn natural, mimico - gesticulatie conventionala, dactileme, dramatizare

3 - tehnica vorbirii, care se defineste ca formarea si dezvoltarea controlului si autocontrolului vizual, vibrotactil, kinestezic si al auzului rezidual pe care se desfasoara actul complex al articularii, fonatiei si al comunicarii verbale

4 - antrenamentul auditiv si audiologia educationala, care se concretizeaza in:

invatarea auditiva - detectarea prezentei sau absentei sunetului

discriminare - identificarea si recunoasterea sunetului, silabei,

cuvantului (constientizare auditiva)

audiometria tonala - determinarea pragurilor auditive subiective

la tonuri pure

audiometria vocala - antrenarea "auzului social" pe diferite

configuratii verbale dupa spectograme

elaborate(liste de cuvinte si structuri)

5 - comunicarea totala si stimularea limbajului verbal ca filozofie a comunicarii bazata pe "sanse egale" la comunicare, conform careia fiecare elev cu deficienta de auz si fiecare "nevoie" a lui au forme specifice de comunicare: auzul rezidual, vorbirea, dactilemele, semnele naturale, citirea, scrierea, desenul narativ, mimico-gesticulatia conventionala.

- stimularea oricarei forme de comunicare va parcurge un traseu individualizat, pe parcursul scolarizarii cu scopul major al dobandirii unui comportament verbal raspunzator de gradul de insertie sociala, perfectibil ulterior, de-a lungul intregii vieti.

- programul individual de terapie specifica (PIT) este rezultatul punerii de acord a profilului psihoindividual cu componentelespecifice din curriculum si inlocuieste traditionala planificare calendaristica mult mai rigida in raport cu interventia speciala. PIT va permite un demers in care specialistul are posibilitatea sa intervina prin exersari, consolidari si chiar reveniri in functie de rezultate, progresul elevului in comunicare, de starea de moment a elevului. PIT va oferi astfel confortul psihologic atat pentru elev cat si pentru profesorul specialist, contribuind astfel la asigurarea unei motivatii optime pentru dobandirea competentelor de comunicare verbala de catre toti elevii cu deficiente de auz.

BIBLIOGRAFIE

1. C. Neamtu, A. Ghergut, Psihopedagogie speciala, (2000) Ed. Polirom, Iasi,

2. Gh. Radu, Introducere in psihopedagogia scolarilor cu handicap, (1999) Ed. Pro Humanitae, Bucuresti

3. Gh. Radu, Psihologie scolara pentru invatamantul special, (2002) Ed. Fundatiei Humanitas, Bucuresti ,

4. I. Stanica, M. Popa, D.V. Popovici, A. Razoare, I. Musu, Psihopedagogie speciala - deficiente senzoriale, (1997) Ed. Prohumanitate, Bucuresti,

https://www.didactic.ro/lectii-invatamant-special-psihologie-scolara-51-terapii-specifice-de-compensare_surzi-p19578-t2