SINDROMUL COLONULUI IRITABIL

SINDROMUL COLONULUI IRITABIL

Definitie. Este descris ca o asociere de simptome, incluzand distensia si durerea abdominala, ameliorarea durerii dupa o miscare a intestinului, cresterea numarului de scaune odata cu "startul" durerii, eliminarea de scaune cu mucus la debutul durerii.

Recurenta este obligatorie pentru definirea sindromului; pentru delimitarea acestui sindrom au mai fost folositi urmatorii termeni: colon spastic, colita spastica (acest din urma termen este insa inadecvat pentru ca nu se observa inflamatie la colonoscopie).

Epidemiologie. Afecteaza 15-30 % din populatia generala; 50% din bolnavi prezinta simptome inainte de varsta de 35 ani si 33% din copilarie; la adult, este a 7-a cauza mai comuna de vizita la medicul de asistenta primara si cea mai comuna cauza de trimitere la gastroenterolog. Sex ratio femeie/barbat este de 1,5-2:1; nu a fost dovedita vreo predispozitie genetica.

Fiziopatologie. Este de cele mai multe ori o problema de motilitate a tractului gastrointestinal. Nu au fost notate anomalii histologice, microbiologice sau biochimice. S-a sugerat ca ar putea reprezenta o percepere alterata a motilitatii gastrointestinale normale. Au mai fost propuse urmatoarele mecanisme: raspuns alterat la alimente in colon; diferente de motilitate - atribuite unei functii anormale a muschiului neted - intre bolnavi si indivizii de control, incluzand proasta contractilitate anala.

De asemenea, presiunea mare/contractii duodenale mai proaste, cu consecinte asupra momentului de contractare a duodenului si dereglarea complexului motor "migrator". In sfarsit, aportul excesiv de lichide (peste 2l/zi la sugar) poate fi o cauza.

Clinic, diagnosticul se bazeaza pe spectrul de simptome, fiind si un diagnostic de excludere. Evaluarea initiala va include o anamneza atenta si detaliata, cu descriere amanuntita a simptomelor. Dieta obisnuit folosita si eventualele calatorii pot focaliza diagnosticul. Vor fi evidentiati eventualii factori incitatori.

Durerea abdominala este cel mai comun mod de prezentare; aceasta poate fi intensa, estompata, sub forma de crampe sau ca arsura. Este obisnuit periombilicala sau localizata in abdomenul inferior. Debuteaza dupa mese si rareori in somn.

La copil este asociata cu paloare, greturi, anorexie si oboseala, eructatii (pana la varsatura) si flatulenta. O alta suferinta comuna, de prezentare este distensia abdominala, cu asocierile deja citate (eructatie si flatulenta). Frecvent se semnaleaza de catre bolnav modificarea habitusului intestinal; modificarile sunt progresive si in timp pot duce la alternarea diareei cu constipatia.

Multi bolnavi realizeaza o calmare a durerii dupa o miscare a intestinului. La cei cu constipatie pot trece mai multe zile pana la o saptamana fara sa aiba scaun. Uneori se noteaza eliminarea de mucus (asociat, obisnuit, cu constipatia, dar sangele este foarte rar prezent: obisnuit, prin iritatie sau fisura, secundare diareei sau constipatiei). Rareori exista febra, anorexie si scadere in greutate. Pot fi evidentiate unele evenimente care exacerbeaza sau declanseaza episodul: stress, anxietate si unele alimente (lapte, produse de panificatie din grau), cafea, alcool si tutun.

Examenul fizic este de obicei complet normal (inclusiv abdominal si rectal); nu se constata scadere in greutate si esecul dezvoltarii; pot fi decelate mari "pungi" de aer. Paraclinic, nu exista nici un test de laborator care sa permita diagnosticul, fiind vorba mai mult de un diagnostic de excludere. De rutina se fac: hemograma, VSH, examenul de urina, ionograma, albuminemia.

Radiografia abdominala cauta eventuale procese abdominale. Se cauta de asemenea o posibila intoleranta la lactoza. Endoscopia superioara si colonoscopia pot fi de folos. Complicatiile, au obisnuit o baza psihica, anxietate crescuta, depresie. Absenteismul la scoala sau la munca este notabil.

Diagnosticul diferential se face cu: intoleranta la lactoza (ca entitate distincta), boala inflamatorie a intestinului, constipatia (de alte cauze), ITU, esofagita, gastrita, boala celiaca, obstructia jonctiunii ureteropelviene, duodenita, folosirea unor antibiotice (augmentin, eritromicina), pancreatita cronica, folosirea cronica a aspirinei, folosirea medicamentelor antiinflamatorii nesteroide, giardiaza, calculoza urinara(renala), calculii veziculei biliare, fibroza chistica, endometrioza (la varstele corespunzatoare), porfiria, migrena abdominala, duplicatie/chisturi mezenterice. Bolile nesubliniate reprezinta entitati care pun mai putin comun problema unui diagnostic diferential.

Tratamentul include in primul rand linistirea bolnavului si a familiei (cel mai bun dar si cel mai dificil tratament); vor fi asigurati ca boala nu este periculoasa. In rest, este vizata ameliorarea simptomelor; medicatia simptomatica include: suplimentarea dietei cu fibre (este primul "pas" terapeutic, prelungind timpul de tranzit si facilitand mai buna absorbtie a apei; micsoreaza presiunea ridicata din regiunea rectosigmoidiana).

Exista un mare numar de medicamente folosite: anticolinergice si/sau antispastice (Diciclomina, Hiosciamina, Donnetal si Mebeverine). Au mai fost folosite: Amitriptilina, Imodium, Lorazepam. Psihoterapia poate fi utila.