pregatirea fizica a portarului in jocul de handbal

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV "BANATUL" TIMISOARA

 

PREGATIREA FIZICA A PORTARULUI IN JOCUL DE HANDBAL

PLAN

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

PORTARUL IN JOCUL DE HANDBAL

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

GRADUL DE ACTUALITATE AL TEMEI

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA STIINTIFICO-TEORETICA A TEMEI

ETAPIZAREA PREGATIRII PORTARULUI

REALIZAREA PREGATIRII PORTARULUI

DEZVOLTAREA CALITATILOR MOTRICE SPECIFICE PORTARULUI

ANTRENAMENTUL PORTARULUI IN FUNCTIE DE PERIOADELE DE PREGATIRE

EXEMPLE DE METODE SI MIJLOACE ALE PREGATIRII PORTARULUI

CAPITOLUL III - CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I INTRODUCERE

PORTARUL IN JOCUL DE HANDBAL

Marile competitii internationale din ultimii ani au demonstrat ca, pe plan mondial, exista anumite orientari referitoare la selectia, pregatirea si participarea portarilor, precum si la modul de abordare a continutului tehnico-tactic in cadrul antrenamentelor de handbal.

In ceea ce priveste selectia portarilor, se observa tendinta tot mai accentuata de a acorda preferinta jucatorilor cu o talie inalta, deoarece s-a dovedit ca randamentul acestora este, in general, superior randamentului portarilor cu o talie medie sau mica, concluzie ilustrata de altfel pe deplin de rezultatele din teren obtinute in cazul marilor confruntari internationale. Aceasta explica de ce majoritatea echipelor de handbal care obtin constant rezultate foarte bune pe plan mondial au in componenta portari cu o talie inalta, care, bine pregatiti tehnico-tactic aduc adeseori o contributie insemnata la obtinerea performantelor. Acoperind mai usor si eficient spatiul portii in segmentele lor mai lungi, prin suprafata mai mare a corpului, mai ales in momentele in care ies in intampinarea mingii, acesti portari reusesc sa apere numeroase aruncari, care, in situatia unor portari cu talie mai redusa s-ar materializa in goluri.

Totodata, in cadrul procesului de pregatire a portarilor de handbal se acorda o tot mai mare pondere pregatirii psiholo­gice, deoarece este evidenta dependenta randamentului si de acest factor. Atentia, stapanirea de sine, vointa sunt tot atatea insusiri ce se impun a fi dezvoltate si perfectionate pe parcursul pregatirii. Fara portari care sa apere cu acelasi randament pe toata durata unui joc sau a unui turneu, fara portari care sa poata rezista stresului psihologic creat de miza jocului sau de locul unde acesta se desfasoara, nu se pot obtine rezultate de valoare.

Este de retinut ca in cazul grupelor de copii exista o emulatie deosebita intre membrii echipei, deoarece majoritatea dintre ei doresc sa obtina postul de portar. Aceasta situatie trebuie valorificata printr-un proces de selectie orientat stiintific si verificat in practica, ceea ce ingaduie sa se atinga rezultatele scontate. Pregatirea la nivelul grupelor de copii este mult usurata de natura sarcinilor si obiectivelor ce trebuie atinse in cadrul acestor grupe, acest aspect nu trebuie sa se repercuteze negativ asupra insusirii corecte a elementelor si procedeelor de joc. O tehnica gresita este mult mai greu de corectat decat o tehnica incompleta. Mai bine mai putin dar corect, decat mult si gresit.

Fara a considera ca am epuizat toate orientarile si tendintele in handbal existente la ora actuala pe plan mondial, cred ca enumerarea catorva dintre cele mai importante aspecte este utila si necesara. Utilitatea decurge atat din necesitatea de a obtine rezultate de valoare, cat si de a fi la nivelul, sau de a depasi pe cele mai bune echipe din lume.

In ultimii 20 de ani, suprematia in handbalul mondial a fost de partea echipelor care au prezentat portari de valoare, al caror randament in jocuri s-a materializat atat prin apararea mingilor aruncate de la distanta, a celor aruncate din apropie­rea semicercului, cat si a mingilor aruncate sus sau jos.

In aparare, colaboreaza cu echipa in diferite situatii, dirijeaza zidul format de aparatori la aruncarile de la 9 m, corecteaza plasamentul coechipierilor, dand indicatii in timpul desfasurarii jocului de aparare.

In atac, ajuta echipa prin punerea rapida a mingii in joc, prin lansarea rapida si precisa a contraatacului.

Aceste sarcini dificile pot fi indeplinite numai de catre un portar bine antrenat, care poseda calitati fizice si psihice deosebite, pe langa o tehnica si cunostinte tactice avansate.

Calmul, siguranta lui in interventii, curajul si spiritul sau de sacrificiu influenteaza starea de spirit a celorlalti jucatori, ii mobilizeaza in "lupta".

Un portar slab pregatit, insuficient mobilizat si concentrat in joc, poate periclita victoria, chiar daca echipa este superioara adversarului din toate punctele de vedere.

Alegerea jucatorului pentru postul de portar, instruirea si educare lui necesita multa munca, rabdare si intelegere atat din partea antrenorilor, cat si din partea coechipierilor. Formarea unui portar cere timp, rabdare si ingaduinta, datorita dificilelor sarcini pe care le indeplineste. De aceea, pregatirea si formarea lui au la baza o foarte atenta si riguroasa selectie.

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

De ce am ales aceasta tema? Practic handbalul de 8 ani si in toti acesti ani am jucat pe postul de portar. Insa postul de portar mi-a fost intotdeauna mai aproape de suflet si m-a fascinat prin spectaculozitate si prin cerintele necesare acestui post: pentru ca aveam nevoie atat de o pregatire fizica specifica, respectiv de o pregatire psihologica extrem de buna. Asa am ajuns sa doresc sa imi perfectionez tehnica si pregatirea fizica pentru a putea progresa atat ca individ, cat si pentru a ajuta echipa sa progreseze.

De aceea am ales ca tema pentru lucrare: "Pregatirea fizica a portarului in handbal", pentru ca inca mai am acea dorinta puternica de perfectionare. Astfel pentru a putea elabora cat mai complet lucrarea am fost nevoit sa caut, sa ma documentez pentru ca acesta sa fie pe masura asteptarilor mele. Acum am ocazia de a invata mult mai multe decat ceea ce am invatat pana in momentul de fata despre pregatirea fizica specifica postului de portar in handbal si voi folosi cunostintele adunate pe parcursul documentarii pentru lucrare si in practica, adica in antrenamentul meu de zi cu zi.

Iubesc acest post - postul de portar si cred ca e cel mai important in handbal, el influentand intens psihic echipa .

GRADUL DE ACTUALITATE AL TEMEI

Continutul tehnico-tactic al jocului de handbal, complex si variat, necesita un fond motric adecvat. Nu se mai poate vorbi de performanta fara a adauga prezenta calitatilor motrice dezvoltate la un nivel coresunzator cerintelor efortului specific in handbal. Caracterizarea acestuia din punct de vedere al complexitatii il prezinta ca fiind diversificat in regimuri de calitati motrice (rezistenta in regim de viteza, forta, indemanare) si de factori ai performantei (lupta corporala, stres). Se observa ca sfera motricitatii este reprezentata de toate componentele ei, aflate intr-o stransa interdependenta.

La prima vedere, generalizarea acestei caracterizari a efortului specific pentru toate posturile ar fi exacta. Si totusi postul de portar face exceptie intr-o mare masura. Coreland continutul tehnico-tactic cu necesitatile motrice specifice postului, rezulta un efort complex si diversificat in regimuri de calitati motrice si factori ai performantei, respectiv viteza de reactie in regim de indemanare si rezistenta specifica, in conditiile existentei unui fond puternic stresant. Aceste caracteristici ale efortului specific postului de portar rezulta, dupa cum a fost aratat, din corelarea continutului tehnico-tactic cu necesarul motric specific postului. Portarul de handbal trebuie sa apere aruncari executate cu o forta deosebita, de la distante variind intre 2 si 11 m (uneori chiar mai putin). Precizia acestor aruncari este mult mai mare decat in alte jocuri sportive, ele fiind executate cu mana. Rezulta ca timpul in care portarul trebuie sa actioneze este foarte mic, de ordinul zecimilor de secunda, timp in care include intuirea sau observarea traiectoriei mingii, analiza situatiei respective (pozitia sa fata de poarta, pozitia segmentelor corpului fata de directia mingii si fata de corp, procedeul tehnic ce trecuie executat etc.) precum si raspunsul motor (deplasarea corpului sau segmntelor acestuia). Toate aceste actiuni pot fi executate cu eficienta numai in cazul existentei unei viteze de reactie superioare, calitate motrica ce este dominanta in jocul portarului de handbal. Este necesara existenta unei indemanari deosebite, atat generala (mobilitate articulara si suplete necesare in principal), cat si specifica (tehnica), pentru ca pe baza vitezei de reactie, interventiile portarului sa aiba un randament sporit. Acest randament trebuie mentinut pe tot timpul desfasurarii jocului, rezistenta specifica fiind cea care poate sustine nivelul eficientei actiunilor desfasurate de portar. Factorii stresanti sunt constituiti atat din faptul ca portarul fiind un ultim aparator orice interventie nereusita se transforma intr-un gol pentru adversari, precum si din actiunilor atacantilor adversi (forta de aruncare, precizia aruncarilor, procedeele tehnice de finalizare a postului de pe care se arunca la poarta). La acestea se adauga manifestarile publicului, de cele mai multe ori aspre, la adresa portarului.

In afara acestor calitati motrice, care caracterizeaza in principal efortul specific postului de portar, sunt prezente intr-o forma sau alta toate celelalte componente ale motricitatii, ceea ce face necesara prezentarea unor generalitati privind substratul morfofunctional al acestora.

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA STIINTIFICO-TEORETICA A TEMEI

ETAPIZAREA PREGATIRII PORTARULUI

A.    Etapa incepatori (anii I si II)

Selectia portarului de handbal

Constituirea grupelor de incepatori reprezinta o prima faza a procesului complex si continuu care este selectia:

a) nu are loc o specializare pe posturi;

b) portarul poate iesi in relief prin dorinta de a sta in poarta ; prin calitati necesitate de specificul postului (viteza de reactie, cu­raj, indemanare generala) si prin tipul somatic;

c) daca nu exista un copil care sa intruneasca mai multe ca­litati sau nu se reliefeaza din cadrul grupei, este bine ca toti cei selectionati sa treaca prin poarta si cel care se apropie mai mult de modelul portarului sa fie convins sa se specializeze pe postul de portar;

d) datorita necesitatii de a juca este indicat sa se specializeze (prin trecerea in poarta la jocuri si exercitii) 1-3 copii pe acest post (dintr-o grupa);

e) incurajarea permanenta.

Criterii de seiectie initiala:

dorinta de a sta in poarta;

curajul (se urmareste sa nu inchida ochii, cand se arunca doua mingi, ferirea capului);

viteza de reactie;

indemanarea generala (mobilitate, agilitate, suplete);

din punct de vedere tehnic pot fi urmarite: deplasarea in poarta (sa nu fie statica) si actiunea de aparare (pasire, saritura, plonjon, interventii sporadice cu mana si piciorul).

a)     Criteriul SOMATIC

Talie 10-12 ani Fete - peste 1,60 m

Baieti - peste 1,65 m

Anvergura  Fete - peste 1,68 m

Baieti - peste 1,72 m

Tip longllin

Lungimea mainii Fete - peste 17 cm

Baieti - peste 17,5 cm

Lungimea labei piciorului cit mai mare

b)     Criteriul MOTRIC (in acelasi mod cu calitatile jucatorilor)

Fete 10 - 11 - 12 ani peste 1,70 m lungime de pe loc,

peste 21 m aruncarea mingii de oina,

sub 5'4/10 - 30 m plat

Baieti 10-11-12 ani   peste 1,75 m lungime de pe loc,

peste 37 m aruncarea mingii de oina,

sub 5'3/10 - 30 m plat.

3. Model final al etapei incepatori (12 ani)

a) Somatic

b) Motric

c) Tehnico-tactic

Sa cunoasca si sa pastreze pozitia fundamentala pe centrul por­tii si pana la interi; sa se deplaseze in poarta cu pasi adaugati ra­zanti cu solul; sa prinda si sa paseze mingea (putand fi utilizat si ca jucator de camp). Apararea mingilor sa fie executata fara o accentuare a procedeelor tehnice corecte, dar trebuie sa intervina la mingile joase cu piciorul, (sau picior si mana), la mingile inalte cu una sau cu ambele maini, la mingile aruncate la semiinaltime cu mana; trebuie urmarita ca executarea fandarilor, semifandarilor sau pasilor laterali, pentru interventia la mingile joase, sa nu se execute prin pasire (ridicarea talpii piciorului mult deasupra soLului), ci prin tararea piciorului pe sol.

d) Psihic: curaj, vointa, atentie, viteza de reactie, temperament., anticipare, motivatie.

4. Sarcini si obiective

a) Pregatire fizica generala cu ceilalti componenti ai grupei, insistand asupra executiilor mai ample (mobilitate, forta) si mai ra­pide (viteza):

dezvoltarea vitezei de deplasare,

dezvoltarea vitezei de reactie,

dezvoltarea indemanarii generale (mobilitate, suplete, echi­libru, coordonare, orientare spatiala),

dezvoltarea fortei generale (accent pe brate, abdomen sI spate),

dezvoltarea detentei (accent pe membrele inferioare),

b) Pregatire tehnico-tactica:

invatarea pozitiei fundamentale in centrul portii (accent pe insusirea corecta a acesteia, pozitia picioarelor, bratelor si a trun­chiului);

invatarea deplasarii in poarta, in functie de locul unde se afla mingea, mentinand pozitia fundamentala;

invatarea prinderii si pasarii mingii de pe loc, cu joc de picioare si din alergare (portarii vor participa la toate exercitiile de prindere-pasare, impreuna cu ceilalti jucatori de camp);

invatarea aruncarii la poarta de pe loc, precedata de pas in­crucisat si adaugat si din saritura;

apararea mingilor aruncate la poarta din diverse unghiuri, actiunile de aparare pornind din pozitia fundamentala;

invatarea respingerii cu doua maini a mingilor aruncate sus si la semiinaltime;

invatarea respingerii mingii cu piciorul (ducerea piciorului razant cu solul la pasirile laterale, semifandarile si fandarile nece­sare apararii mingilor aruncate jos);

invatarea recuperarii rapide a mingii si repunerea ei in joc (la intermediar).

c) Pregatire teoretica:

notiuni de regulament.

B.    Etapa incepatori (anii III-IV, juniori lII)

1. Model final (junior III),

a) Somatic

b) Motric

c) Tehnico-tactic

Portarul la terminarea pregatirii la nivelul juniorului III tre­buie sa se apropie mult de specificul postului, necesitate aparuta si ca urmare a participarii la sistemul competitional.

El trebuie sa cunoasca si sa mentina pozitia fundamentala in functie de unghiul de aruncare, iar deplasarea in poarta sa fie fa­cuta cu pasi adaugati, trecand prin pozitiile fundamentale (extrema, inter, centrul portii).

Apararea mingilor aruncate spre poarta va fi facuta fie prin prinderea mingilor cu doua maini, fie prin respingerea acestora cu doua maini (la mingile aruncate pe directia sa, acentuand pe res­pingerea lor in aut de poarta sau in spatiul de poarta), cu o mina de pe loc si din saritura (cu sau fara pas intermediar de elan), cu bataie pe piciorul din aceeasi parte, prin fandare laterala, la min­gile aruncate spre colturile de jos ale portii.

La mingile aruncate de la semicerc, portarul va trebui sa mic­soreze unghiul de aruncare prin atacarea mingii (iesire spre aceasta) sau prin ocuparea unei pozitii mai avansate, situate pe linia ima­ginara ce uneste mingea cu centrul portii, pozitie din care va ac­tiona.

2. Sarcini si obiective

a) Pregatire fizica generala

Se va realiza prin aceleasi sarcini si obiective cu ale jucatori­lor de camp.

b) Pregatire fizica specifica:

dezvoltarea vitezei de reactie, la stimulii optici in special;

dezvoltarea vitezei de deplasare pe distante scurte, corelata cu indeminare generala (coordonare, orientare spatiala, opriri);

dezvoltarea indemanarii generale (mobilitate, suplete, coor­donare, echilibru, orientare spatiala);

dezvoltarea indemanarii specifice (formarea simtului mingii, si al controlului ei);

dezvoltarea fortei generale la nivelul segmentelor corpului si articulatiilor, solicitate de mentinerea pozitiei fundamentale pe timp mai indelungat, precum si la nivelul abdomenului si spatelui;

dezvoltarea rezistentei specifice, concretizate prin mentine­rea pozitiei fundamentale si concentrarea si stabilitatea atentiei.

c) Pregatire tehnico-tactica

invatarea si consolidarea pozitiei fundamentale in functie de postul de pe care se arunca (invatarea pozitiei fundamentale joase: consolidarea pozitiei fundamentale inalte);

invatarea si consolidarea deplasarii in. poarta (consolidarea cu pasi adaugati si invatarea deplasarii prin saritura);

consolidarea prinderii mingii cu doua maini, de pe loc si din deplasare in poarta;

consolidarea respingerii mingii:

cu doua maini (la mingile aruncate pe directia porta­rului);

invatarea respingerii mingii cu o mana de pe loc, cu pasire laterala, semifandare sau fandare la mingile arun­cate spre colturile de jos ale portii;

invatarea respingerii mingii cu mama si piciorul de aceeasi parte, prin fandare la mingile aruncate spre col­turile de jos ale portii;

consolidarea degajarii rapide a mingii prin pasarea ra­pida spre intermediar de pe loc sau cu elan de pas in­crucisat sau adaugat;

invatarea opririi contraatacului advers;

invatarea respingerii pasive a aruncarii de pe ex­trema;

(micsorarea unghiului la aruncarile de la semicerc) - invatarea respingerii mingii aruncate de la semicerc;

invatarea apararii aruncarii de la 7 m;

invatarea jocului portarului in camp.

d) Pregatire teoretica:

cunoasterea regulamentului.

e) Pregatire psihologica:

dezvoltarea curajului;

stabilitatea atentiei;

formarea si dezvoltarea calitatilor volitive.

C. Etapa avansati (anii V-VI)

1. Model final (Junior II)

a) Somatic

b) Motric

c) Tehnico-tactic

Portarul care termina cei doi ani de pregatire cuprinsi in etapa avansati trebuie sa cunoasca si sa aplice un numar mai mare de procedee tehnice, practic el trebuie sa cunoasca tot continutul tehnico-tactic specific postului de portar.

Portarul trebuie sa aiba un plasament corect, in functie de pos­tul de pe care se arunca, actiunea de aparare propriu-zisa incepand dintr-o pozitie fundamentala inalta sau joasa, corespunzatoare ac­tiunii atacantului (aruncare de la 9 m sau de la semicerc). Depla­sarea in poarta se va face cu pasi adaugati, practic ea legand po­zitiile fundamentale conform cu locul (postul) unde se afla mingea in atac. Ca deplasari pentru interventia la minge vor fi utilizate si sarituri, dar numai in situatii extreme.

Mingile aruncate spre poarta, in cazul in care nu pot fi prinse cu doua maini (mai rar la acest nivel), vor fi respinse, cautand ca mingea sa ramana in spatiul de poarta sau sa fie deviata in aut de poarta. La mingile aruncate pe directia portarului sau in apropierea acestuia (sus si la semiinaltime cu ambele picioare), la mingile aruncate spre colturile de sus ale portii si la semiinaltime se va interveni cu o mana, iar ia mingile aruncate spre colturile de jos ale portii se va interveni cu piciorul (prin semifandare) si cu mana sau cu piciorul de aceeasi parte (prin fandare).

Portarul va trebui sa recupereze rapid mingile aruncate spre poarta si deviate sau cele care au trecut in afara portii si sa dega­jeze mingea in functie de distanta, pozitia si deplasarea coechipie­rilor precum si de plasamentul adversarilor, la varful de contraatac sau la intermediarul demarcat in partea opusa varfului de contra­atac.

Colaborarea cu coechipierii din aparare se va realiza la arun­carile de la 9 m si in timpul jocului in functie de actiunea de aparare efectuata de coechipieri.

2. Sarcini si obiective

a) Pregatire fizica generala:

se realizeaza prin sarcinile si obiectivele stabilite pentru jucatorii de camp.

b) Pregatire fizica specifica:

dezvoltarea vitezei de reactie la stimuli optici si auditivi;

dezvoltarea vitezei de deplasare pe distante scurte;

dezvoltarea vitezei de executie a procedeelor tehnice si in­deosebi a procedeelor utilizate in interventia la minge;

dezvoltarea indemanarii generale (coordonare, echilibru, orientare spatiala, acrobatica, mobilitate articulara);

dezvoltarea indemanarii specifice (mobilitate in articulatiile coxo-femurala, scapulo-humerala, suplete musculara la nivelul trun­chiului si membrelor inferioare, simtul echilibrului in timpul sari­turilor si fandarilor, simtul mingii si al portii);

dezvoltarea detentei musculare in membrele inferioare si su­perioare;

dezvoltarea fortei generale (accent pe musculatura spatelui si abdomenului);

dezvoltarea fortei specifice (in membrele superioare si in­ferioare la nivelul articulatiei acestora);

dezvoltarea rezistentei specifice (rezistenta in regim de vi­teza de reactie si de executie, rezistenta in regim de indemanare specifica-tehnica, particularizata prin mentinerea o perioada lunga de timp a pozitiei fundamentale si tehnica eficienta pe toata durata jocului sau antrenamentului).

c) Pregatire tehnico-tactica:

perfectionarea pozitiei fundamentale inalte pentru interven­tia la mingile aruncate sus;

consolidarea si perfectionarea pozitiei fundamentale joase pentru interventia la mingile aruncate de pe postul de pivot;

perfectionarea deplasarii in poarta cu pasi adaugati si prin saritura;

perfectionarea prinderii si pasarii mingii de pe loc si din deplasare, in poarta si ca jucator de camp;

invatarea si consolidarea respingerii mingilor cu o mana;

perfectionarea respingerii cu doua maini a mingilor, sus sau la semiinaltime;

invatarea si consolidarea respingerii cu piciorul prin semi-sfoara a mingilor aruncate jos, in apropierea portarului;

consolidarea si perfectionarea respingerii cu ambele picioare a mingilor aruncate jos, pe directia portarului;

invatarea si consolidarea respingerii cu mana si piciorul de aceeasi parte, prin fandare, a mingilor aruncate spre colturile de jos ale portii;

perfectionarea recuperarii rapide a mingilor aruncate spre poarta;

perfectionarea degajarii rapide a mingii spre intermediarul demarcat pe partea opusa varfului de contraatac;

invatarea si consolidarea degajarii mingii spre varful de contraatac, in functie de distanta, pozitia si deplasarea acestuia si de plasamentul adversarilor ; de pe loc sau cu elan de pasi adau­gati sau incrucisati;

consolidarea plasamentului portarului (aruncarile de pe ex­trema, de la 7m, de pe postul de pivot, aruncarile de la 9 m), in functie de postul de pe care se arunca;

invatarea si consolidarea respingerii active a mingilor arun­cate de pe extreme;

invatarea si consolidarea respingerii mingilor aruncate de la semicerc;

consolidarea opririi contraatacului advers, prin plasament in afara semicercului propriu;

invatarea si consolidarea colaborarii cu aparatorii proprii la aruncarile de la 9 m;

invatarea colaborarii cu aparatorii proprii in functie de ac­tiunile acestora;

invatarea jocului in camp al portarului.

d) Pregatire teoretica:

cunoasterea regulamentului de joc;

notiuni teoretice privind antrenamentul individual;

cunostinte despre viata rationala.

e) Pregatire psihologica:

dezvoltarea vitezei de reactie prin dezvoltarea acuitatii spe­cifice postului analizatorului optic ;

dezvoltarea selectivitatii perceptiei si dezvoltarea intuitiei (cand atacantul poate arunca, in. functie de aparator, unde poate ajunge mingea etc.) ;

dezvoltarea curajului si perseverentei ;

formarea si consolidarea motivelor practicarii sportului de performanta (intentii, aspiratii, idealuri) ;

dezvoltarea stabilitatii si concentrarii atentiei.

D. Etapa perfectionati (anii VII-VIII)

1. Modelul final al etapei perfectionati

a) Modelul somatic - (optim) -

b) Model motric - (minimal) -

c) Model tehnico-tactic

La terminarea junioratului (18 ani), dupa 7 - 8 ani de pregatire sportiva, portarul de handbal trebuie sa cunoasca si sa aplice absolut tot continutul tehnic si tactic specific postului. De asemenea, el tre­buie sa aiba format "stilul' personal de aparare, materializat prin utilizarea cat mai corecta a procedeelor tehnice specifice.

Toate actiunile de aparare vor fi executate pornind din pozitia: fundamentala specifica postului de unde se arunca, iar la mingile aruncate de la semicerc portarul va iesi spre acestea pentru micso­rarea unghiului de aruncare. Respingerea mingilor va fi facuta cu o mana prin saritura, cu mina si piciorul de aceeasi parte prin fan-dare, cu ambele maini sau picioare sau cu corpul, in functie de punc­tul portii spre care se arunca si in functie de plasamentul porta­rului. Se va utiliza plonjonul pentru evitarea aruncarilor de la colt, sau pentru respingerea (sau prinderea) unor mingi ce nu pot fi ajunse prin alt procedeu tehnic.

Mingile vor fi recuperate si degajate rapid, spre virful de con­traatac sau la intermediar, in functie de situatia concreta de joc, portarul trebuind sa iasa imediat din suprafata de poarta pentru a putea ajuta coechipierii (cand este cazul).

Randamentul portarului trebuie sa fie constant pe toata durata unui joc (campionat, turneu), constanta realizata printr-o pregatire tehnico-tactica si fizica, corecta si completa.

Sarcini si obiective

a) Pregatire fizica generala:

se realizeaza prin participarea portarului la exercitiile ce rezolva sarcinile si obiectivele pregatirii fizice generale ale jucato­rilor de camp.

b) Pregatire fizica specifica:

dezvoltarea vitezei de reactie la stimuli optici si auditivi;

dezvoltarea vitezei pe distante scurte si a starturilor din po­zitii initiale diferite (si dificile);

dezvoltarea vitezei de executie a procedeelor tehnice speci­fice (de interventie la minge);

dezvoltarea indemanarii generale (coordonare, echilibru, acro­batica, mobilitate articulara);

dezvoltarea indemanarii specifice (mobilitatea articulatiilor coxo-femurale, scapulo-humerale, simtul echilibrului si orientarii spatiale in. timpul sariturilor si fandarilor, procedee tehnice in con­ditii de dificultate sporita, simtul mingii si al portii);

dezvoltarea detentei membrelor inferioare in regim de teh­nica;

dezvoltarea fortei specifice (la nivelul membrelor inferioare, superioare si abdomen);

dezvoltarea rezistentei specifice (in regim de viteza de reac­tie si de executie, in regim de indemanare specifica).

c) Pregatire tehnico-tactica:

perfectionarea pozitiei fundamentale inalte pentru inter­ventia la mingile aruncate sus (de la 9 m);

perfectionarea pozitiei fundamentale joase pentru interven­tia la mingile aruncate de pivot;

perfectionarea deplasarii in poarta (cu pasi adaugati si prin sarituri), mentinand pozitia fundamentala si trecind prin pozitia fundamentala intermediara;

perfectionarea procedeelor tehnice de prindere-pasare, drib­ling, aruncare la poarta, specifica jucatorilor de camp;

perfectionarea prinderii mingii cu o mana si cu doua maini de pe loc (din pozitie fundamentala) si din deplasare in poarta;

perfectionarea respingerii mingii cu ambele picioare;

perfectionarea respingerii mingii cu doua maini;

perfectionarea respingerii mingii cu un. picior din semi-sfoara;

perfectionarea respingerii mingii cu o mana:

de pe loc

din saritura;

perfectionarea respingerii mingii cu mana si piciorul de ace­easi parte prin fandare;

consolidarea si perfectionarea respingerii pasive a mingii aruncate de pe extreme si de la semicerc;

perfectionarea respingerii active a mingii aruncate de pe extreme;

(perfectionarea respingerii mingilor (in aut de poarta) prin plonjon;

perfectionarea recuperarii rapide a mingilor aruncate sau respinse in aut de poarta sau in spatiul de poarta;

perfectionarea degajarii rapide a mingii spre varful de con­traatac sau spre intermediar, de pe loc sau cu elan de pasi adaugati si incrucisati, din orice loc al spatiului de poarta si in functie de situatia concreta de joc;

perfectionarea plasamentului portarului in functie de postul de pe care se arunca;

perfectionarea opririi contraatacului advers;

perfectionarea apararii aruncarilor de la 7 m, prin utiliza­rea fentelor sau prin atacarea prin iesire la minge;

consolidarea si perfectionarea colaborarii cu aparatorii, la aruncarile de la 9 m;

consolidarea si perfectionarea colaborarii cu aparatorii in timpul jocului.

d) Pregatire teoretica:

cunoasterea perfecta a regulamentului de joc;

notiuni generale despre antrenament;

notiuni generale privind refacerea organismului dupa efor­tul depus in antrenamente si jocuri.

e) Pregatire psihologica:

dezvoltarea posibilitatilor de adaptare (temporara, spatiala, la stres auditiv sau psihic);

dezvoltarea acuitatii specifice postului analizatorului optic si auditiv (la zgomotul mingilor in bara, fluierul arbitrului si indica­tiile antrenorului);

dezvoltarea selectivitatii perceptiei si a orientarii observa­tiei spre scop;

dezvoltarea intuitiei in raport cu actiunile efectuate de ata­canti si coechipieri;

dezvoltarea rapiditatii si operativitatii gandirii;

dezvoltarea calitatilor volitive: curajul, darzenia, perseve­renta, disciplina, orientarea spre scop, hotarare;

dezvoltarea aptitudinilor speciale ale personalitatii;

dezvoltarea rezistentei la emotii;

dezvoltarea stabilitatii si concentrarii atentiei.

Metodica invatarii jocului portarului

Un portar bun in jocul de handbal se formeaza pe un timp relativ lung (4-5 ani) si cere foarte multa rabdare, munca individuala

si in comun cu ceilalti coechipieri. Acest timp de 4-5 ani se imparte in trei etape :

Etapa I-a : In aceasta perioada, care cuprinde un an, se urmareste insusirea corecta a elementelor tehnice si tac­tice de baza.

Etapa a II-a. Pe langa perfectionarea elementelor tehni­ce si tactice invatate portarul invata noi elemente mai grele, in conditii diferite, pe o durata de 1-2 ani.

Etapa a III-a: dureaza cca 2 ani si are ca scop perfec­tionarea elementelor tehnice si tactice ale portarului si a-plicarea lor in conditii de joc cu adversari diferiti. In a-ceasta etapa, pe suportul pregatirii pe factorii de antrena­ment, se formeaza stilul portarului.

2.2 REALIZAREA PREGATIRII PORTARULUI

Realizarea procesului de pregatire a portarilor de handbal pre­supune practic realizarea modelului stabilit, atat din punct de vedere motric, cat si tehnico-tactic, teoretic si psihic. Dupa cum a fost mentionat anterior, modelul sau mai bine spus modelele (incluzan-du-le si pe cele intermediare) necesita esalonarea continutului pre­gatirii pe o perioada mai indelungata de timp, in functie de carac­teristicile somatice, functionale si psihice ale sportivilor, in diferitele etape ale pregatirii specifice. Esalonarea continutului pregatirii presupune la randul ei o metodica adecvata specificului etapei respec­tive, metodica ce trebuie sa tina cont de mai multe repere, printre care putem mentiona: posibilitatile psihomotrice individuale, spe­cificul efortului in handbal si specificul postului de portar, condi­tiile materiale de pregatire, sistemul competitional, obiectivele de performanta ce trebuie indeplinite. Corelarea acestor factori este posibila prin stabilirea si realizarea unor sarcini si obiective reale pe fiecare etapa in parte si prin utilizarea unor mijloace adecvate in cadrul procesului practic de pregatire.

Pornind de la modelele stabilite anterior, a fost realizata o esalonare a sarcinilor si obiectivelor antrenamentului specific por­tarului de handbal, pe factorii antrenamentului si pe niveluri spor­tive stabilite de sistemul competitional intern la nivelul juniora­tului In acelasi timp continutul pregatirii este esalonat pe cele trei stadii ale instruirii : invatare, consolidare si perfectionare.

Prezentata grafic, aceasta esalonare poate fi utilizata in orice moment al pregatirii sportive, in acelasi timp putand da relatii des­pre sarcinile si obiectivele ce trebuiesc realizate, dar si date ce pot fi luate ca sistem de referinta in analiza muncii sau a randamentului muncii depuse pe o perioada mai indelungata de timp.

Se poate observa ca realizarea tuturor sarcinilor si obiectivelor duce practic la realizarea modelului final stabilit anterior, dar in acelasi timp si a modelelor intermediare necesare verificarii muncii practice depuse pe o perioada de timp sau etapa de instruire.

Limitele stabilite prin aceasta esalonare nu sint rigide in direc­tia depasirii lor intr-un sens sau altul, in functie si de posibilitatile individuale ale sportivilor cu care se lucreaza. Exista in acelasi timp o suprapunere a doua stadii de instruire in cadrul aceleiasi etape, fapt care duce in final la o usurare a realizarii sarcinii respective si la o posibilitate mai mare de manevrare a mijloacelor de reali­zare a acesteia. Posibilitati mai largi de valorificare a experientei profesorilor prezinta factorul de pregatire fizica, in cadrul careia calitatile motrice au fost repartizate pe cele patru etape ale instruirii sportive.

Urmarirea realizarii continutului pregatirii, conform esalonarii prezentate, aduce cu sine posibilitatea unei munci sistematice, de­puse in vederea realizarii modelului final al portarului de handbal (conform graficului de mai jos).

PREGATIREA FIZICA A PORTARULUI

Pregatirea fizica generala a portarului se realizeaza de-a lungul peri­oadelor de antrenament, odata cu a celorlalti jucatori de camp.

Pregatirea fizica specifica se deosebeste insa fundamental de cea a jucatorilor de camp, imbracand aspecte atat de diferite, incat tratarea se­parata se impune de la sine.

a. Dezvoltarea vitezei

Succesiunea rapida a fazelor de joc pretinde portarului sa reactioneze prompt pentru deplasarea corpului, a bratelor sau a picioarelor in directia de zbor a mingii, in cel mai scurt timp. Avand in vedere ca portarul reac­tioneaza ca raspuns la excitanti optici, este obligatorie folosirea acestor excitanti si in cadrul antrenamentelor pentru dezvoltarea vitezei de reactie.

Prezentam cateva dintre cele mai cunoscute exercitii:

mai multi jucatori, asezati intr-un cerc cu raza de 4 m, cu portarul la mijloc, isi paseaza de voie mingea cu piciorul, razant cu solul, iar portarul se straduieste sa atinga mingea cu piciorul, intervenind cat mai rapid in drumul ei;

acelasi exercitiu, cu deosebirea ca pasele se executa cu mana;

"aparatorul cetatii';

portarul se gaseste in poarta cu fata spre antrenor, care ii arunca de la distanta mica, cu intensitate potrivita, minge dupa minge, fara sa indice coltul portii in care va arunca;

aruncari la poarta cu mingi de tenis;

portarul sta cu fata la un panou de reflexe sau la perete, la o dis­tanta de 3 m; antrenorul arunca mingea, portarul trebuind sa o prinda dupa ce ricoseaza;

aruncari repetate, fara pauze prea mari, in toate colturile portii;

starturi rapide la semnale optice si acustice din diferite pozitii: sezand, culcat, inainte, culcat pe spate etc.

Exemple de viteze:

viteza de reactie se refera la rapiditatea cu care organismul da un raspuns motor la aparitia unui stimul exterior;

viteza de executie - denumita si viteza miscarilor singulare, defineste rapiditatea cu care se executa o actiune motrica singulara, unitara ca structura

viteza de repetitie reprezinta frecventa cu care se repeta miscarile singulare.

Viteza de reactie trebuie dezvoltata in sensul scurtarii timpului de reactie (elaborarea cat mai rapida a unui raspuns motor la stimulul aparut). Legata indisolubil de pregatirea tehnica a portarului si de experienta motrica a acestuia, viteza de reactie este componenta cea mai importanta a vitezei si dezvoltarea ei este absolut necesara in procesul de pregatire al unui portar.

Viteza de deplasare pe distante scurte, viteza de repetitie a miscarilor ciclice trebuie dezvoltate de asemenea, dependente de pregatirea tehnica, de procedeele tehnice specifice postului de portar: recuperarea mingii, elanul pentru degajarea mingii si mai ales pentru deplasarea in poarta.

Viteza de executie a procedeelor tehnice este o alta componenta a vitezei, particularizata in practica prin executia cat mai rapida a procedeelor tehnice de aparare a mingii (corelata cu viteza de reactie) si a procedeelor tehnice de pasare (respectiv degajare a mingii), corelata cu viteza de deplasare.

b. Dezvoltarea detentei

Detenta musculara trebuie dezvoltata atat la nivelul musculaturii membrelor superioare, cat si la nivelul membrelor inferioare. Deosebit de importanta pentru portar, detenta, este particularizata practic prin miscari ale membrelor superioare spre minge sau prin deplasarea corpului realizata prin impulsia localizata la nivelul membrelor inferioare (in principal). Corelata cu nivelul vitezei de reactie si al fortei, detenta contribuie intr-o pondere mare la randamentul pe care il poate da un portar in cadrul jocurilor.

Dezvoltarea detentei se realizeaza prin:

sarituri variate cu coarda;

sarituri ca mingea cu bataie pe ambele picioare, intercalate cu sa­rituri inalte cu ducerea genunchilor la piept;

aceleasi sarituri ca mingea cu ducerea picioarelor intinse in fata si atingerea varfurilor cu palmele;

sarituri laterale, alternativ spre stanga si spre dreapta, atingand cu rnana coltul de sus al portii;

sarituri in adancime de pe un aparat de gimnastica;

pas saltat sau pas sarit cu sacul de nisip de 10 kg pe umeri.

c. Dezvoltarea rezistentei

Desi s-ar putea crede ca, la handbal, portarul nu depune un efort prea mare si ca deci nu ar avea nevoie de rezistenta fizica specifica, realitatea este cu totul alta. De-a lungul jocului, portarul este supus la eforturi maximale repetate la intervale imprevizibile, uneori de numai cateva secunde.

Rezistenta fizica specifica se dobandeste prin intermediul exercitiilor pentru dezvoltarea vitezei de reactie, a detentei, a vitezei de deplasare, de executie, a exercitiilor de perfectionare a tehnicii si tacticii si in jocurile de antrenament.

Factorii care favorizeaza dezvoltarea rezistentei sunt constituiti din:

nivelul de dezvoltare al aparatului cardiovascular si respirator;

nivelul coordonarii neuromusculare;

calitatea proceselor volitive.

d. Dezvoltarea fortei

Fara o forta exploziva, care ii este specifica, portarul nu va putea indeplini cu succes sarcinile de joc.

Forta specifica se concretizeaza prin forta de aruncare (forta membrelor superioare si a trunchiului) si forta de impingere (la membrele inferioare). Corelata cu nivelul de insusire al procedeelor tehnice de pasare, forta de aruncare este necesara lansarii contraatacurilor (pasele lungi) sau chiar in aruncarile la poarta. La nivelul membrelor inferioare forta de impingere este necesara deplasarii in poarta si impreuna cu viteza de reactie si executie creeaza posibilitatea cresterii indicilor detentei.

Pentru dezvoltarea fortei portarului se folosesc extensoare, mingi medicinale, hantele, haltere etc. Iata citeva exemple de exercitii pentru portar:

din pozitia ghemuit, sarituri cu extensie si aterizare in ghemuit

miscarea rapida a bratelor prin lateral in sus si in jos, ca in timpul apararii mingilor. Se poate executa tinand in maini hantele de 3-4 kg;

diferite rotari si arcuiri de brate executate cu benzi elastice;

din fandat lateral dreapta, tinand mingea medicinala in maini, trecere rapida in fandat lateral stanga si invers;

flotari si, la semnal, saritura inalta in intins si aterizare in ghemuit, apoi din nou flotari s.a.m.d.;

aruncarea mingii de handbal la distanta.

e. Dezvoltarea supletei si indemanarii

Exercitiile de gimnastica pentru dezvoltarea mobilitatii articulare si elasticitatii musculare trebuie folosite zilnic sub forma gimnasticii de inviorare chiar si in acele zile cand portarul are lectii de antrenament. Exercitiile acrobatice - rostogoliri inainte si inapoi, diferite salturi executate la aparate de gimnastica, la trambulina elastica, stand pe maini, mers in maini, pod, cilindru, exercitii de echilibru la barna, exercitii asi­metrice, schiul alpin, sariturile in apa de la trambulina sant mijloace bune de dezvoltare si intretinere a indeminarii.

Factorii de care depind dezvoltare indemanarii sunt reprezentati de:

dezvoltarea analizatorului kinestezic;

gradul de dezvoltare al proceselor de coordonare la nivelul sitemului nervos central;

mobilitatea proceselor nervoase la nivelul scoartei;

nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice;

experienta motrica anterioara.

ANTRENAMENTUL PORTARULUI IN FUNCTIE DE PERIOADELE DE PREGATIRE

Proces complex de insusire si perfectionare a procedeelor tehnice, cunostintelor tactice, de dezvoltare a calitatilor fizice de baza si a celor specifice, de educare a calitatilor psihice, efectuat in cadrul muncii de pregatire a echipei, dar cu un. caracter extrem de individualizat - antrenamentul portarului se desfasoara de-a lungul intregului an, in mod planificat. Factorii antrenamentului au o pondere diferita de-a lungul perioadelor de antrenament, pondere ce nu poate fi stabilita decat in urma unei temeinice analize individuale. Baza acestei analize o constituie datele obtinute la controlul medico-sportiv, la trecerea normelor de control,

la interpretarea fiselor de observatie a randamentului portarului in jocuri. In functie de concluziile la care se ajunge dupa terminarea anlizei

individuale, se stabilesc obiectivele de antrenament pe factori, care se ataca simultan in fiecare perioada de antrenament, insa in proportii variabile, determinate de calitatile si lipsurile fiecarui portar in parte, din progresele remarcate in urma lucrului efectuat.

La inceputul perioadei pregatitoare, accentul cade pe pregatirea fizica generala si pe cea teoretica.

Prin pregatirea fizica generala de la inceputul perioadei pregatitoare se urmareste imbunatatirea rezistentei fizice generale, largirea bagajului de deprinderi motrice, prelucrarea multilaterala a corpului si influentarea marilor functiuni ale organismului. Aceasta se realizeaza prin exercitii de gimnastica, cu accent pe suplete si oarecum pe forta, cu exercitii din pregatirea atletilor saritori si alergatori, jocuri dinamice si pregatitoare pentru handbal, jocuri sportive (fotbal si baschet), toate executate in antrenamentul comun cu intreaga echipa.

Dupa aceasta prima etapa de pregatire de 2-3 saptamani, se trece la o noua etapa, in care accentul cade pe dezvoltarea calitatilor motrice specifice portarului, la care se adauga si preocupari privind pregatirea tehnica. Pe fondul crescut al indicilor de dezvoltare a calitatilor motrice de baza se lucreaza pentru dezvoltarea calitatilor motrice specifice. Se ur-mareste dezvoltarea detentei si a fortei fizice in brate, a vitezei de depla­sare, de executie si de reactie. La inceputul acestei etape de pregatire se reia si studiul tehnicii portarului, care nu poate fi izolat de pregatirea tactica. In continuare, se exerseaza tehnica specifica in conditii de efort fizic, ceea ce contribuie la buna pregatire a portarului pentru joc. La sfar-situl etapei, care dureaza 2-3 saptamini, portarul trebuie sa fie pregatit sa apere in meciuri de antrenament.

In etapa precompetitionala, accentul cade si mai pregnant pe dezvol­tarea calitatilor motrice specifice portarului, pe realizarea, deci, a unei pregatiri fizice corespunzatoare sarcinilor din viitorul sezon competitional, precum si pe pregatirea tehnico-tactica si psihologica.

Se urmareste realizarea unor indici crescuti ai rezistentei fizice spe­cifice. Se utilizeaza exercitii in care dificultatea sporeste datorita solici­tarii tot mai mari a vitezei de executie, de repetitie si mai ales de reactie, ceea ce va avea ca efect dezvoltarea vitezei sub toate formele ei specifice de manifestare in jocul portarului, precum si a rezistentei in regim de viteza. Nu se poate scapa din vedere nici mentinerea fortei si a supletei specifice.

Pregatirea tehnica si tactica trebuie sa se faca in conditii concrete de joc, fara sa se excluda insa si lucrul antrenorului cu portarul pentru co­rectari sau perfectionari la aceste capitole ale pregatirii. Portarul trebuie sa apere in perioada precompetitionala in cel putin 4-5 jocuri de veri­ficare sau amicale cu public. De asemenea, in aceasta etapa trebuie sa lucreze individual de cel putin 4 ori pe saptamina, sub supravegherea an­trenorului.

In perioada competitionala, cresterea sau mentinerea, gradului de an­trenament atins, dar si obtinerea formei sportive maxime constituie prin­cipalul obiectiv. Antrenorul trebuie sa urmareasca imbunatatirea calita­tiva a jocului portarului printr-o munca sustinuta de mentinere si dezvoltare a pregatirii fizice generale si specifice, prin perfectionarea con­tinua a tehnicii si tacticii de joc, ca si prin valorificarea experientei dobandite in cadrul jocurilor, ceea ce va avea efecte pozitive si asupra pre­gatirii teoretice si psihice.

La inceputul perioadei competitionale se urmareste imbunatatirea pre­gatirii fizice generale si speciale, concomitent cu perfectionarea tehnicii si tacticii in conditii concrete de joc.

In ciclurile saptaminale de la mijlocul perioadei competitionale se in­tretine pregatirea fizica generala si speciala si se lucreaza pentru perfec­tionarea calitatilor motrice specifice care se dovedesc deficitare, consti­tuind factori limitativi ai randamentului in joc. Pregatirii tehnico-tactice i se acorda, de asemenea, o atentie deosebita, portarul fiind supus unui volum mare de munca.

Daca, spre sfirsitul perioadei competitionale, se observa greseli de plasament, reactii intarziate din cauza neatentiei, anticipare hazardata pen­tru compensarea lipsei de viteza, se recomanda schimbarea continutului ciclurilor saptamanale de antrenament si luarea unor masuri speciale: re­ducerea volumului de antrenament individual si colectiv, pastrandu-se gimnastica zilnica si introducandu-se plimbarile si alergarile in ritm lent prin padure, inotul, tenisul de camp si alte jocuri sportive in scop distrac­tiv, in care portarul nu este angajat la eforturi mari. De doua ori pe saptamana se efectueaza antrenamente specifice, de 30 - 40 minute, cu intensitate maximala si submaximala, pentru mentinerea calitatilor motrice si a stereotipurilor tehnico-tactice la conditiile cerute de joc. In cazuri de oboseala accentuata, se recomanda ca portarul sa faca numai un antre­nament specific de intensitate pe saptamana; la celelalte antrenamente cu echipa, portarul poate sa participe in calitate de jucator de camp, ceea ce echivaleaza de fapt cu schimbarea naturii efortului, cu efecte fizice si psihice pozitive.

In perioada de tranzitie, portarului nu ii este ingaduit sa intrerupa brusc efortul fizic. Dupa doua saptamani insa, este bine sa plece in concediu de odihna, continuand sa practice sporturi individuale (tenis, tenis de masa, biliard, popice) sau inot, excursii pe munte si plimbari lungi. Un asemenea regim, din care nu trebuie sa lipseasca gimnastica de dimineata (30 de minute), cu accent pe suplete si forta generala, mentine starea fizica si psihica favorabila reinceperii antrenamentelor.

Cei ce au suferit unele traumatisme in timpul perioadei competitionale este indicat sa fie trimisi la tratament, intr-o statiune balneoclimaterica, pentru vindecare completa.

Dupa cum se vede, antrenamentul portarului este foarte complex. Din acest motiv, la alcatuirea planului de antrenament este absolut obligatorie colaborarea antrenorului cu medicul, psihologul si cu subiectul insusi.

EXEMPLE DE METODE SI MIJLOACE ALE PREGATIRII PORTARULUI

A.    Pregatirea generala

Exercitii pentru indemanarea generala (IG)

Sarituri in inaltime si in lungime, cu bataie pe o suprafata mai inalta si efectuarea unor miscari in zbor, prestabilite (se poate folosi o trambulina elastica sau o cutie de la lada de gimnastica. In zbor se executa: rotari spre dreapta si spre stanga, ghemuirea picioarelor, ridicarea picioarelor in echer etc.)

Sarituri cu desprinderi de pe diferite aparate cu inter­vale intre ele (se vor folosi lazi si banci de gimnastica pe care se executa diferite combinatii de sarituri).

Sarituri in lungime cu bataie pe un suport sau intr-o zona delimitata (se folosesc pentru bataie mingi medicinale, banci, lazi, trambulina rigida, zona marcata etc).

Sarituri pe sol in dreptul unor semne (se folosesc cercuri, patrate, cu bataie pe un picior si pe ambele).

Exercitii cu obiecte (maciuci, cercuri, mingi de tenis sau de rugbi).

Exercitii acrobatice la sol si exercitii la aparate de gimnastica (se folosesc: franghiile, bara fixa, inelele, spalie­rele, plasa elastica etc).

Jonglerii cu mai multe mingi de handbal sau de tenis.

Exercitii pentru rezistenta generala (RG)

Alternari de mers cu alergare usoara, in tempo de 2/4.

Alergari in teren variat, in tempo 2/4, 3/4.

Alergare de durata, in tempo 2/4.

Alergari pe intervale: 100, 200, 400, in tempo 3/4.

Alergari in tempo uniform: 150 m, 400 m, in tempo 3/4.

Alergare in tempo variat: 80 m, 300 m, in tempo 2/4,4/4.

Exercitii pentru forta generala (FG)

FORTA - ABDOMEN - SPATE - TRUNCHI

Culcat pe spate: ridicari de trunchi (serii de 8-10 ridicari).

Culcat pe spate: ridicarea picioarelor la orizontal si coborarea lor fara atingerea solului (serii de 6-8 ridicari).

Culcat pe spate: ridicarea picioarelor la 45° cu forfe­carea lor in plan vertical si orizontal.

Culcat pe spate: ridicarea si mentinerea picioarelor la 45°.

Atarnat la scara fixa: ridicarea genunchilor si cobo­rarea lor (serii de 15 - 20 ridicari si coborari).

Aliniat la scara fixa: ridicarea picioarelor intinse si coborarea lor (serii de 5 - 7 ridicari si coborari).

Culcat pe spate, cu o minge intre palme cu bratele in prelungirea corpului: ridicarea trunchiului cu ducerea mingii la nivelul gleznelor si revenire in culcat cu ducerea picioarelor peste cap cu mingea tinuta la nivelul gleznelor (serii a 10 - 12 ridicari).

Culcat pe spate, picioarele la 90°: partenerul impinge picioarele executantului spre sol, iar acesta nu are voie sa atinga solul cu calcaiele (serii a 10 - 12).

Sezand cu spatele la scara fixa, banda elastica la nivelul umerilor, apucata cu bratele (in prelungirea trunchiului): indoirea trunchiului inainte.

Culcat inainte, cu mainile sub barbie: arcuirea trun­chiului inapoi, cu ducerea bratelor lateral, revenire in pozitia de plecare (8 - 10 arcuiri).

Culcat inainte, cu picioarele sub prima sipca a scarii fixe: extensii de trunchi (se pot executa si cu greutate, cu o minge medicinala de 1 - 3 kg).

Culcat inainte pe lada de gimnastica, cu picioarele fixate cu ajutorul unui partener: extensia si flexia trunchiu­lui cu palmele la ceafa sau cu o minge medicinala tinuta intre palme, bratele in prelungirea corpului.

Sezand cu fata spre scara fixa, cu o banda elastica prinsa de o sipca mai sus de nivelul umerilor si bratelor intinse in prelungirea corpului, coborarea trunchiului, pana la nivelul solului (culcat pe spate).

Atarnat cu fata spre scara fixa: extensia trunchiului, ducand picioarele cat mai mult inapoi.

Stand: indoirea si ridicarea trunchiului cu o minge medicinala de 3 kg intre palme (serii de 8 - 10).

Stand cate 2 - 4 portari (dupa inaltime) de aceeasi parte a bancii de gimnastica: ridicarea bancii deasupra capului (bratele intinse) si asezarea ei in partea cealalta.

FORTA - MEMBRE SUPERIOARE (FMS)

Flotari, cu sprijin pe palme, pe degete, pe o minge medicinala (schimband alternativ pozitia bratelor si a picioa­relor - bratele mai sus decat picioarele si invers).

Atarnat la bara fixa: mentinerea pozitiei.

Tractiuni in brate la bara fixa.

Culcat, pe spate: impingerea barei de haltere (30 - 40 kg) de 8-10 ori.

Stand cu hantele de 1 - 2 kg in maini:

ridicarea lor deasupa capului prin lateral;

pendularea bratelor inainte si inapoi alternativ;

flexia bratelor pe antebrat;

rotari de brate inainte si inapoi;

ducerea hantelelor sub axila, alternativ;

ridicarea si coborarea bratelor cu hantela pana la ori­zontala, simultan.

Stand indoit, bratele in prelungirea corpului cu hantelele in maini: ducerea bratelor oblic, lateral si revenire.

B.    PREGATIREA FIZICA SPECIFICA

Exercitii pentru viteza de reactie (VR)

Culcat inainte sau inapoi: la semnal ridicarea in stand.

Stand: la semnal trecerea in culcat sau sezand, in ghe­muit sau in sprijin pe brate.

La semnal sarituri cu plecarea din diferite pozitii (stand, culcat, ghemuit, sprijinit pe brate).

P_sF1; P₀F4; P_sF6; P₀F7;

R₀1; R₀2; R₀3; R₀4; R₀6; R₀7; R₀8; R₀9; R₀10; R₀11; R₀12; R₀14; R₀15; R₀16;

R_sM2; R₀M4.

Sezand: atingerea (prinderea sau respingerea) mingii lasata sa cada din mana antrenorului, asezat in spatele porta­rului.

Stand in pozitie fundamentala in centrul portii, cu spatele spre teren: la semnal intoarcere rapida si respingerea mingii aruncate de jucatorii aflati in sir cate unul la distanta de 13 - 14 m (distanta se va mari sau micsora).

Exercitii pentru viteza de deplasare

1. Alergare cu joc de glezne, pe distantele de: 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

2. Alergare cu genunchii sus, pe distantele de: 20, 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

3. Alergare lansata pe distantele de: 20, 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

4. Alergari cu start din picioare, pe distantele de: 20, 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

5. Alergari cu start de jos, pe distantele de: 20, 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

6. Alergari la vale, pe distantele de: 20, 30, 50, 60 m, in tempo de 4/4.

7. Alergare cu numar maxim de pasi pe distantele de: 30 - 50 m, in tempo de 4/4.

8. Alergare cu numar minim de pasi pe distantele de: 20, 30, 40 m, in tempo de 4/4.

Exercitii pentru mobilitate

Balansarea unui picior in plan sagital (10 - 12 serii executate amplu).

Balansarea unui picior in plan frontal (in timpul balansului se va tine piciorul intins).

Sprijin cu un picior pe sipca scarii fixe, pe lada, pe capra etc.: aplecarea trunchiului spre piciorul care se sprijina pe sol.

Sezand cu fata la scara fixa, apucat de o sipca sub nivelul umerilor: flexia progresiva a trunchiului pe coapse, mutand bratele de pe o sipca pe alta, din ce in ce mai jos (picioarele si bratele intinse).

Culcat pe spate, cu ambele maini se cuprinde una din gambe: rulari pe spate inainte si inapoi.

Stand pe omoplati: forfecarea picioarelor in plan sagtal (executii ample din articulatia coxofemurala).

Cate doi sezand spate in spate sau individual sezand cu spatele lipit de scara fixa, cu bratele intinse sus apucat de o sipca: extensia trunchiului.

Exercitii pentru detenta

Mers cu derularea completa a talpii, cu ingrenare (saci cu nisip, mingi medicinale).

Stand: ridicare pe varfuri apoi alternativ pe un picior si pe celalalt, cu ingrenare (haltera, saci cu nisip, mingi medicinale).

Sarituri repetate pe un picior:

cu ingreuiere;

la deal;

pe scari.

Sarituri pe loc cu picioarele apropiate.

Stand: sarituri de doua ori consecutiv pe acelasi picior, inapoi - inainte - inapoi.

Cate doi fata in fata, cu mainile sprijinite pe umerii partenerului: sarituri simultane pe loc.

Sarituri pe loc cu departarea mare a picioarelor in aer.

Sarituri pe loc cu ghemuirea picioarelor in aer.

Sarituri in lungime fara elan.

Pas sarit (serii de 10 - 14 pasi).

Pas saltat (serii de 15 - 20 pasi).

Legari de pasi saltati cu pasi sariti.

Sarituri peste banca de gimnastica, cu bataie pe un picior si pe ambele, picioare (serii de 6 - 10 sarituri) (fig. 1, 2, 3).

Sarituri in adancime urmate de sarituri in inaltime (ex. saritura de pe cal urmata de saritura pe lada sau pe banca de gimnastica).

Sarituri in ghemuit (serii de 6 - 8).

Exercitii pentru rezistenta specifica (RS)

Cresterea timpului de executie sau a numarului de exercitii.

Masurarea randamentului, prin organizarea unor con­cursuri sau stabilirea unor norme (ex: cine atinge mai multe mingi din 100 de aruncari; depaseste-ti recordul anterior; trebuie sa aperi 60 de aruncari din 100; cine executa mai multe cicluri de deplasari in poarta fara sa se opreasca).

Toate mijloacele de la continutul tehnico-tactic.

Reprize de joc prelungit, in cazul carora se va urmari randamentul mai ales in prelungirea reprizei (finalurile de reprize sau finalurile de joc).

Exercitii pentru forta specifica (FS)

La nivelul articulatiei coxofemurale se leaga o banda de cauciuc, care va fi fixata de scara fixa: intinderea benzii prin deplasarea inainte pana ce portarul opune rezistenta pentru mentinerea ei intinsa. Se vor executa deplasari in pozitie fundamentala inainte, inapoi, lateral (fig. 4, 5).

Banda elastica trecuta dupa o sipca a scarii fixe, se leaga la nivelul gleznelor, cu un capat de piciorul sting, iar cu celalalt capat de piciorul drept: se executa fandari spre stanga si spre dreapta (fig. 52).

Sarituri in adancime: de pe cal; de pe lada.

Catarari la franghie fara si cu ajutorul picioarelor.

Exercitii cu hantele: rotari de brate, ridicarea bratelor intinse prin lateral, indoiri laterale de trunchi cu bratele intinse, deasupra capului.

Departat cu trunchiul aplecat inainte, bratele in lateral cu hantele in maini: arcuiri urmate de incrucisarea bratelor in fata.

Stand cu banda elastica sub talpi: ducerea bratelor prin lateral sus (fig. 53, 54).

Stand cu banda elastica sub talpi: intinderea alterna­tiva sau simultana a bratelor deasupra capului.

Stand departat, banda elastica fixata la scara fixa: tractiuni dinainte inapoi, alternativ si simultan (fig. 55, 56).

Deplasari laterale cu sarituri spre stanga si spre dreap­ta (serii de 7 - 9 stanga, apoi dreapta).

Stand departat peste banca de gimnastica: sarituri pe banca si de pe banca (serii de 10 - 12 sarituri).

CAPITOLUL III CONCLUZII

Totodata, in cadrul procesului de pregatire a portarilor de handbal se acorda o tot mai mare pondere pregatirii psiholo­gice, deoarece este evidenta dependenta randamentului si de acest factor. Atentia, stapanirea de sine, vointa sunt tot atatea insusiri ce se impun a fi dezvoltate si perfectionate pe parcursul pregatirii. Fara portari care sa apere cu acelasi randament pe toata durata unui joc sau a unui turneu, fara portari care sa poata rezista stresului psihologic creat de miza jocului sau de locul unde acesta se desfasoara, nu se pot obtine rezultate de valoare.

Dupa cum se vede, antrenamentul portarului este foarte complex. Din acest motiv, la alcatuirea planului de antrenament este absolut obligatorie colaborarea antrenorului cu medicul, psihologul si cu subiectul insusi.

Proces complex de insusire si perfectionare a procedeelor tehnice, cunostintelor tactice, de dezvoltare a calitatilor fizice de baza si a celor specifice, de educare a calitatilor psihice, efectuat in cadrul muncii de pregatire a echipei, dar cu un. caracter extrem de individualizat - antrenamentul portarului se desfasoara de-a lungul intregului an, in mod planificat. Factorii antrenamentului au o pondere diferita de-a lungul perioadelor de antrenament, pondere ce nu poate fi stabilita decat in urma unei temeinice analize individuale.

BIBLIOGRAFIE

Bota, Ioan - Handbal, Antrenamentul portarului,

Macovei, Bogdan Editura Sport-Turism, Bucuresti

Cercel, Paul - Calitatile motrice in handbal,

Editura Sport-Turism, Bucuresti 1983

Gogaltan, Valeriu  - Instruirea copiilor si juniorilor in handbal,

Editura Stadion, Bucuresti 1974

Kunst - Ghermanescu, Ioan  - Teoria si metodica handbalului,

si colaboratorii Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti 1983

Thiel, Andreas - Halten Wie Wir

Hecker, Stefan