Botanica

BOTANICA

Este stiinta care studieaza plantele din toate punctele de vedere : morfologia, anatomia, cresterea, dezvoltarea, reproducerea, evolutia, clasificarea, raspindirea si asocierea.

MORFOLOGIA PLANTELOR se ocupa cu infatisarea externa a organismelor si organelor vegetative.

ANATOMIA , cerceteaza alcatuirea sau structura macro , micro si ultramicroscopica a organelor si organismelor.

CITOLOGIA se ocupa cu studiul structurii si ultrastructurii celulei si organitelor sale.

EMBRIOLOGIA se ocupa cu studiul mecanismelor particulare si generale care stau la baza dezvoltarii embrionare si a desfasurarii proceselor ontogenetice.

FIZIOLOGIA plantelor studiaza totalitatea fenomenelor vitale sub raport dynamic si comparative, ce se desfasoara in interiorul organismelor vegetale

FITOPATOLOGIA investigheaza bolile plantelor sub raportul cauzelor care le provoaca si a raspunsului organismului vegetal atacat

FITOCHIMIA se ocupa cu studiul fenomenelor vitale in dinamica lor, utilizind tehnicile de lucru ale chimiei

GENETICA se ocupa de cercetarea ereditatii si variabilitatii caracterelor in succesiunea generatiilor

TACSONOMIA se ocupa cu studiul theoretic si practice al clasificarii organismelor, prin clasificare intelegindu-se recunoasterea, descrierea exacta a speciilor si orinduirea acestora in tacsoni pe baza inrudirii dintre ele.

SISTEMATICA se ocupa cu studiul stiintific al organismelor in toata variabilitatea lor, tinind seama de totalitatea legaturilor biologice dintre ele. Scopul sistematicii este acela de a inventaria speciile de plante si de a le clasifica.

CITOLOGIA

Vietuitoarele cele mai simple au corpul format dintr-o singura celula - monocelulare sau unicelulare.

Spre deosebire de cele pluricelulare alcatuite dintr-o multime de celule differentiate prin forma, structura si functii.

Organismul pluricelular poate fi considerat o vasta colonie sau asociatie de unitati elementare care constituie un sistem integrat unic bine inchegat, functionind ca un tot unitar.

Celulele procariote sunt proprii bacteriilor si algelor albastre-verzi, sunt celule fara nucleu tipic diferentiat, dar cu un echivalent al nucleului numit nucleoid. Cele mai mici procariote sunt, microplasmele, care sunt niste organite sferice parasite.

Celulele bacteriene sunt mai mari, unele au forma sferica, sunt inconjurate atit de un perete celular cit si de o membrane plasmatica.

Unele celule bacteriene sunt prevazute cu cili.

Celulele encariote au nucleu bine diferentiat, numit veritabil sau tipic. Unele celule encariote aparte sunt celoblastice specific unor alge si ciuperci.

Celobastul se considera afi un organism intermediar intre monocelulare si pluricelulare, parind a fi o singura celula cu mai multe nuclee

Tipul normal de celule encariote se recunoaste prin prezenta in protoplasma a unui singur nucleu.

Protoplasma este inconjurata de un perete celular solid format din fibre de celuloza si alte substante.

Limita protoplasmei vii, o constituie plasmalema. In interiorul protoplasmei se mai pot distinge: cloroplastele, sferozomii, mitocondriile si vamolele.

Forma celulelor encariote variaza de la un organism la altul, de la o specie la alta, independent de functiile fiziologice pe care le indeplineste in organismul respective.

In cazul plantelor pluricelulare, forma celulelor difera foarte mult, putind fi: sferica, ovala, cilindrica, prismatica, stelata.

Celulele plantelor pluricelulare pot fi impartite in deoua grupe mari:

-celule parenchimatice a caror latime si lungime sunt aproximativ egale si a caror capete sunt rotunde sau tesite

-celule prosenchimatice a caror lungime este de citeva ori mai mare ca latimea, iar capetele celulelor adesea sunt alungite si ascutite.

STRUCTURA SI FUNCTIILE CELULEI VEGETALE ENCARIOTE

CITOPLASMA este o component complexa care apare in celulele vii, transparent si semifluida.

Mediul de baza il constituie apa , in proportie de 85-90%, in care se afla dispersate diferite substante organice si anorganice, fie sub forma de solutii adevarate (saruri, hidrati de carbon), fie in stare coloida (proteine si grasimile).

PLASMALEMA sau membrane plasmatica are rolul de a permite schimbul de substante dintre celula si mediul extern. Permite sau impiedica patrunderea informatiilor din exterior in celula, mentine contact strins si direct cu celelalte unitati vii invecinate.

PLASTIDELE sunt organite celulare specific plantelor si se impart in trei grupe, in funtie de culoarea pe care o prezinta:

-cloroplastele, de culoare verde cu rol esential in fotosinteza

-leucoplastele, fara culoare, dar putind sa se coloreze ulterior prin inglobarea unui picment

-cromoplastele,de culori diferite in functie de natura picmentului pe care il contine

CLOROPLASTUL este un organit celular specific plantelor verzi cu importanta deosebita in sinteza substantei organice din dioxid de carbon si apa cu ajutorul radiatiei solare vizibile.

Este un organit celular cvasi independent, separat de citoplasma printr-o membrane

LEUCOPLASTUL se intilneste in celulele organelor subpamintene. In ele se pot acumula diferite substante de rezerva, in functie de natura carora se denumeste diferentiat

-aminoplast (amidon)

-protermoplast (proteine)

-claroplast - inmagazinarea substantelor uleioase

CROMOPLASTUL este o plastid frecventa in fructe, petale si alte parti colorate ale plantelor

MITOCONDIILE sunt mai putin in tesuturile verzi cu cloroplaste decit in tesuturile lipsite de cloroplaste. Functia principal este de a produce in timpul respiratiei celulare ATP, substanta capabila sa inmagazineze o mare cantitate de energie.

RIBOZOMII sunt corpusculi de forma aproximativ ovoidala cu diametru variabil, in ei se petrece sinteza proteinelor - in cei neatasati reticului endoplasmatic, iar in cei atasati se sintetizeaza enzimele, hormonii.

RETICULUL ENDOPLASMATIC poate sa aiba mai frecvent aspectul unor canalicule legate unele de altele, care pe alocuri prezinta dilatari sub forma de saculeti cistern sau vezicule.

APARATUL GOLGI cu rol in secretia proteinelor si formarea membranelor plasmatice pina la construirea peretelui celular celulozic al celulei vegetale.

LIBOZOMII contin enzyme cu actiune proteolitica, indeplinesc un rol important in diminuarea substantelor de rezerva din cotiledoane in timpul germinatiei.

NUCLEUL CELULAR este organit de importanta majora. Se gaseste in toate celulel eucariote cu exceptia vaselor ciuruite mature de la plantele superioare.

De obicei are forma sferica, dar poate avea si alte forme, lenticulara, fusiforma, filamentoasa.

In nucleu se afla AND prin care se realizeaza transferul de informative genetic in sirul generatiilor de celule care se suced in cursul diviziunii celulare.

Prin ARN se transfera informatia ereditare de la nucleus pre citoplasma in timpul sintezei moleculelor de proteine.

Cea mai mare parte a nucleului este ocupata de nucleoplasma. In interiorul nucleelor interfazice sau in stare de repaos, AND se afla condensate in aglomerari de cromatina care in timpul diviziunii celulare se asociaza intre ele pentru a forma cromozomii.

Numarul cromozomilor pentru o celula la o anumita specie este de regula constant.

NUCLEOLUL este un suborganit al nucleului, de obicei are forma sferica si este present numai in nucleele aflate in interfaza.

In nucleol se petrece sinteza ARN mesager care transmite informatia ereditara ribozomilor din citoplasma.

DIVIZIUNEA CELULARA

Procesul prin care se transmite informatia eriditara de la celula parentala spre cele doua celule fiice se numeste Diviziune celulara sau CITOKINEZA. In acest proces nucleul celular joaca un rol esential, dar participa activ atit citoplasma fundamentala cit si organitele celulare.

MITOZA se desfasoare in patru faze :

PROFAZA in care fiecare cromozom se divide longitudinal in doua subunitati care poarta numele de CROMATIDE

METAFAZA in care nucleele nu mai sunt individualizate

ANAFAZA care succeed metafaza si in care cele doua cromatide incep sa se deplaseze spre cei doi poli opusi ai celulei.

TELOFAZA in care cromatidele respective cromozomii se aduna lacei doi poli ai celulei si incep sa reconstituie nucleul celular .

Dupa forma peretelui celular , celula intra in stadiul inerfazic sau de repaus al nucleului .In parallel cu desfasurarea cariokinezei se petrece citokineza care consta in inpartirea in mod egal al unora din organitele celulare si a citoplasmei fundamentale .

Cariokineza este procesul de diviziune a nucleului .

MEIOZA se petrece in organelle de inmultire ale plantelor si se finalizeaza la plantele cu flori , cu formarea micro si macro sporilor .

Meioza este diviziunea prin care se asigura reducerea numarului de cromozomi , formarea celulelor reproducatoare asecsuate si a gametilor . Are aceleasi faze ca si mitoza .

In cazul organitelor pluricelulare diviziunea celulara a carei rezultat este inmultirea celulelor intr-un tesut , organ sau organism , face parteintrinsecta din procesul general al cresterii .

Meioza constituie acea diviziune celulara care asigura formarea celulelor reproducatoare si prin aceasta mijloceste inmultirea organismelor .

PERETELE CELULAR este un constituient cu multiple roluri (retinerea apei, apararea celulei) rol de citoschelet extern care confera celulei rigiditate, durabilitata si elasticitate.

Participa la adeziunea organismelor unicelulare la substrat.

Este format din : celuloza, hemiceluloza, pectin, lignin, apa proteine proprii.

Compozitia peretelui celular, variaza in special de virsta celulelor. In cazul celulelor tinere alaturi de celuloza se afla hemiceluloza, iar in cazul celor mature - lignin(intareste peretele celular)

Formarea peretelui celular incepe imediat dupa telofaza. In afara de substantele sus mentionate, in tesuturile mature pot sa aiba loc depuneri de substante cu character hidrofob (ex.cutina, suberina , cerurile) sau impregnari cu substante nat.insolubile (dioxidul de siliciu, carbonatul de calciu).

VACUOLELE reprezinta un constituent neviu, specific celulei vegetale. Continutul vacuolei este foarte eterogen si constituie sucul celulelor. Acesta este de obicei lichid, fiind format din apa in care sunt dizolvate saruri minerale, zaharuri, acizi organic si uneori pigmenti.

Vacuolele sunt inconjurate de o membrane plasmatica numita TONOPLAST. Acesta este responsabil de permeabilitatea diferitelor substante din citoplasma in vacuola si de mentinerea tonusului celulelor sau a turgescentei celulei vegetale prin presiunea osmatica a sucului celular.

Vacuolele constituie si spatiul in care sunt depozitati deferiti produsi ai metabolismului secundar ai plantelor (alcaloizi, glicozizi sau alte substante).

Esenta proceselor citofiziologice in cazul celulelor vegetale, o constituie realizarea bioconversiei energiei luminoase in energie chimica potentiala substantelor organice -

FOTOSINTEZA. Respiratia este reversul fotosintezei , in timpul ei glucoza sintetizata in fotosinteza fiind degradata la dioxid de carbon si apa.

HISTOLOGIE

Toate plantele care se reproduce pe cale sexuata, isi au originea intr-o singura celula numita ou sau zigot. Rezultata din contopirea a doua celule specializate de sex opus.

Histologia este acea parte din anatomia plantelor care se ocupa cu studiul tesuturilor vegetale.

Prin tesut se intelege o grupare permanenta de celule, de aceiasi forma si origine sau de forme si origini diferite, interdependente, care indeplinesc aceiasi functie.

Celulele care alcatuiesc un tesut, sunt unite intre ele alcatuind o unitate anatomica permanenta, cu nivel de organizare si eficienta superioare celulei.

Tesuturile propriu zise sunt caracteristice plantelor superioare, inclusive unor talofite ale caror celule au suferit un process de diferentieresi specializare ca raspuns la conditiile de viata mereu schimbatoare.

TESUTURILE FALSE SI TESUTURILE ADEVARATE

Unele organite unicelulare pot in anumite conditii dupa diviziunea repetata a singurei celule, sa ramina unite intr-o masa comuna mucilaginoasa, alcatuind structure multicelulare. Aceste formatiuni se deosebesc de tesuturile adevarate prin acea ca celulele respective separate din aceasta asociatie, in conditii obisnuite pot sa-si duca viata independent de restul celulelor dincare au fost desprinse. La rindul lor celulele ramase in grup, nu sunt afectate de desprinderea uneia sau mai multor celule.

HISTOGENEZA - formarea tesuturilor poarta numele de histogeneza.

Prin tesut se intelege o asociatie permanenta de celule, interdependente, specializate in indeplinirea unei functii.

Celulele se pot asocial in diferite feluri. Unele se aseaza cap la cap spre a forma un filament, alteori se aseaza unele linga altele intr-un singur plan formind o lama. De cele mai multe ori, celulele se dispun in diferite planuri formind masive celulare cu anumita sarcina fiziologica.

Spre deosebire de tesuturile false, tesuturile adevarate se formeaza exclusive prin diviziunea celulara din tesuturi meristematice.

Intr-un tesut veritabil , intre celulele care-l alcatuiesc, adesea se afla spatii sau goluri care poarta numele de meaturi sau spatii intercelulare. In tesuturile de la plantele care cresc pe soluri umede aceste spatii sunt mari si se numesc lacune intercelulare.

Tesuturile adevarate sunt specializate pentru indeplinirea unei anumite functiuni. Celulele care le alcatuiesc sunt prevazute cu punctuatiuni corespondente prin care trec plasmodemele.

Datorita acestor particularitati tesuturile alcatuiesc o unitate fiziologica si anatomica permanenta. In afara de plasmodesme intr-un tesut adevarat celulele sunt legate unele de altele prin lamella mijlocie, de natura pectica.

Peretele despartitor dintre doua celule este format din trei lamele, cea mijlocie de natura petica si celelalte doua de natura celulozica.

PRINCIPII DE BAZA IN ORGANIZAREA TESUTURILOR ADEVARATE

Tesuturile vegetale sunt organizate dupa urmatoarele principia:

1 - Principiul specializarii functionale. Plantele lipsite de tesuturi adevarate au corpul alcatuit din celula asemanatoare morfoanatomic si fiziologic. Ele indeplinesc in general mai multe functiuni. La plantele superioare observam o tendinta pronuntata spre o specializare in vederea indeplinirii de catre un tesut a unei singure functiuni.

2 - Principiul maririi suprafetei de contact cu mediul exterior. Pentru ca planta sa-si poata asigura hrana are nevoie ca suprafata de contact cu mediul inconjurator sa fie cit mai mare.

3 - Principiul sustinerii. Pentru a ocupa un loc in spatiu, potrivit cerintelor sale fiziologice, planta are nevoie de un sistem de tesuturi de sustinere corespunzator fitomasei sale. Asa se explica de ce la unele plante acvatice, acesta este slab reprezentat sau chiar lipseste, in timp ce la plantele terestre acest sistem atinge maxim de dezvoltare si perfectionare.

4 - Principiul economiei de material. Planta foloseste materialul cu maxim de economie la formarea si repartizarea tesuturilor mecanice care sunt distribuite in corpul plantei in asa fel incit cu minim de material se realizeaza rezistenta maxima la indoire, tractiune, rupere.

Tesuturile adevarate s-au format ca rezultat al diferentierii si al specializarii structural functionale al celulelor component.

Vorbim de tesuturi adevarate atunci cind gruparea de celule considerate nu se abate de la nici una din urmatoarele particularitati:

Celulele componente ale gruparii sunt legate intre ele prin lamele mijlocii si plasmodesme, alcatuind o unitate anatomica permanenta

- celulele sunt specializate in indeplinirea unei functii fiziologice , constituind o unitate fiziologica.

Celulele unui tesut adevarat sunt interdependente, fiind subordonate organului respectiv organismului din care fac parte.

Daca una din aceste conditii nu este satisfacuta, gruparea de celule respectiva poate fi numita cenobiu, colonie sau tesut fals.

CLASIFICAREA TESUTURILOR

Tesuturile care alcatuiesc organe pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

Forma celulelor

Gradul de dezvoltare si diferentiere al celulelor

Compozitia chimica a peretilor celulari

Functia pe care o indeplinesc

Prezenta sau absenta protoplastului

Sunt 12 categorii de tesuturi impartite dupa o clasificare anatomofiziologica:

Tesuturi formatoare (Meristeme)

Sistem epidermal

Sistem mecanic

Sistem absorbant

Sistem asimilator

Sistem conducator

Sistemul tesuturilor de inmagazinare a materiilor de rezerva

Sistemul aerifer

Organele de secretie si excretie

Tesuturile de miscare

Organele de simt

Structuri si tesuturi conducatoere pentru excitanti

Un sistem de tesuturi , reprezinta o grupare morfologica si functionala de celule interdependente care coexista intr-un intreg si care indeplinesc o anume functiune.

Tinind seama de aceasta consideratie, se grupeaza tesuturile vegetale in 5 mari sisteme:

1 - sistemul generator care este format din meristeme primordiare, meristeme primare si meristeme secundare.

2 - sistemul protector (aparator) care este format din epiderma sau rizoderma, exoderma, endoderma si periderma.

3 - sistemul conducator, format dinxilem, floem, parenchim conducator.

4 - sistemul fundamental, format din paranchim asimilator, paranchim acviferm, aeriferm, de inmagazinarea substantelor de rezerva colenchim si schelencrim

5 - sistemul tesuturilor speciale, format din structuri secretoare, tesuturi de separate si tesuturi sensitive.

Cele 5 sisteme de tesuturi isi au originea astfel:

Sistemul generator din zigot

Sistemul conducator in procombriu

Sistemul protector in protoderma sau dermatogens

Sistemul fundamental si sistemul tesuturilor special in meristemul fundamental

SISTEMUL GENERATOR. Meristemele numite si tesuturi de origine sau tesuturi formatoare, sau tesuturi embrionare, determina cresterea si dezvoltarea plantei si formarea celulelor reproducatoare. Odata cu cresterea si dezvoltarea embrionului, diviziunea celulara se restringe numai la anumite parti ale acestuia.

Pe masura alungirii si maturizarii plantulei si apoi a plantei, tesuturile embrionare se fracmenteaza si se distanteaza intre ele, intercalind tesuturile definitive, in acest fel tesutul embrional initial, unitar si limitat la forma embrionului, se repartizeaza si se localizeaza in virfurile axelor supra si subterane ale plantei adulte. Acest tesut embrionar care nu sa epuizat in procesul cresterii si dezvoltarii plantei, se conserva in corpul matur al plantei alcatuit din tesuturile definitive.

Meristemele se caracterizeaza printr-o activitate nelimitata care duce atit la formarea de celule noi, cit si la reproducerea permanenta a acestora.

Tesuturile embrionare conservate in virfurile vegetative, sunt reprezentate de o singura celula initiala sau de mai multe celule initiale APICALE.

Formarea tesuturilor definitive din activitatea celulelor meristematice nu epuizeaza tesutul meristematic respective. Acesta ramine permanent in virfurile vegetative.

Celulele care se diferentiaza pierd treptat caracterele embrionale, transformindu-se in cele din urma in tesuturi definitive.

Clasificarea meristemelor:

Meristeme primordiale, rezulta din diviziunea zigotului

Meristeme primare, se afla la mica distant de virful vegetative meristemic al tulpinii sau al radacinii, ocupat de meristemul primordial

Celulele meristemului primar, prezinta déjà un inceput de diferentiere exprimat printr-o vacularizare mai clara si prin schimbarea evidenta a formei. Ele isi pastreaza in continuare capacitatea de diviziune Mitotica.

Meristemele primare pot fi: Apicole si intercalare.

Meristemele primare apicole sunt alcatuite din 3 meristeme primare : Protoderma, procambiu si fundamental.

Protoderma da nastere la epiderma sau rizoderma si uneori la tesuturi mecanice si asimilatoare.

Procambriul este alcatuit din celule prosenchimatice ascutite la capete si da nastere la tesutul conducator. Are cea mai lunga viata meristematica.

Mesristemul fundamentar este alcatuit din celule parenchimatice care dau nastere tesuturilor - cortical, assimilator, aerifer, acvifer, de inmagazinarea substantelor de rezerva.

Meristemele secundare deriva din tesuturile definitive care au suferit déjà un proces de diferentiere. Aceste meristeme contribuie la cresterea in grosime a organelor vegetative.

SISTEMUL PROTECTOR. Tesuturile de aparare dupa originea lor sunt primare si secundare.

Din prima face parte epiderma, exoderma, endoderma si tesutul caliptral.

Din cea de a doua categorie - suberul sau pluta care este element component al peridermei si ritidomul.

EPIDERMA, este principalul tesut de aparare. Prin epiderma se intelege stratul exterior de celule care acopera si protejeaza, frunzele, organele florale, fructele , semintele, tulpinile si radacinile, inainte ca acestea din urma sa depaseasca in circumferintao anumita limita.

Este un tesut lipsit de spatii intercelulare acoperit de cuticula. Este cel mai important tesut primarde protectie al corpului primar si uneori si secundar al plantelor.

Apara tesuturile vii ale organismelor vegetative, impotriva diferitilor factori ai mediului.

Tipuri de celule epidermice- propriu zise si celule specializate cum sunt: celule stomatice, perii, emergente,etc.

Celulele epidermice propriu zise sunt celule vii. Ele contincitoplasma, nucleu, plastid, mitocondri, reticul endoplasmatic,etc.

In vacuolele celulei epidermice propriu zise a petalelor, in unele Frunze se gasesc: tannin,mucilagii, flavonoide, diferite tipuri de oxalat de calciu.

Rolul epidermei este rol protector care reiese din particularitatile celulei epidermice in special al peretilor lor externi.

La unele plante, in profunzimea cuticulei cit si la suprafat ei, se gasesc de obicei depuneri de ceara. Atit cuticula cit si ceara constituie o bariera care izoleaza tesuturile interne de factorii distructividin mediul exterior.

Epiderma are rolul de a regla transpiratia, schimburile de gaze intre tesuturile vii si mediul inconjurator.

STOMATELE sunt structuri foarte specializate, care prin organizarea lor asigura respiratia si transpiratia celulelor delimitate de epiderma.

O stomata este alcatuita din 2 celule epidermice specializate numite celule stomatice, care lasa intre ele o deschiderenumita OSTIOLA.

La multe plante, stomatele sunt inconjurate de celule anexe care se deosebesc de celulele epidermice propriu zise.

PERII - organele vegetative, tulpina si frunza, sunt acoperite cu peri protector, glandular sau neglandulari,iar radacina cu peri absorbanti.

In toate cazurile , perii sunt formatiuni la origine epidermica.

Perii tineri vii, contin citoplasma densa, un nucleu, una sau citeva vacuole si un perete subtire de natura celulozica sau celulozopectica.

Sunt prevazuti la exteriorcu o cuticula. Forma perilor este uneori atit de caracteristica incit permite identificarea familiei din care face parte specia respecticva.

Clasificarea perilor:

Peri tectoli simpli

Neglandulari sunt peri mono sau pluri celulari si peri uniseriali

Peri tectoli unicelulari din care fac parte papilele si perii unicelulari

Peri solzosi

Peri ramificati

Peri universali

Peri vilosi

Peri sevamosi

Peri masivi

Peri absorbanti

Mai exista o clasa de peri secretori si alta clasa de peri efemeri (caduci)

EMERGENTELE sunt structure specializate mai complexe decit perii, deoarece in afar de epiderma, la alcatuirea lor mai participa si alte tesuturi subepidermare.

Emergenti - ex.spinii

EXODERMA este un tesut primar de aparare caracteristic radacinilor, apartine scoartei primare. Prin exoderma se intelege straturile subrizodermice ale scoartei externe ale caror celule sunt intr-o oarecare masura specializatepentru preluarea functiei de aparare, dupa excumarea epidermei.

Celulele exodermei sunt vii cu peretii usor ligrificati.

ENDODERMA este tesutul cel mai intern al scoartei primare, intilnit mai ales la radacina, mai rar la tulpina si frunza.

Este un tesut viu alcatuit din celule poligonale dispuse intr-un singur strat fara spatii intercelulare.

TESUTUL CALIPTRAL este characteristic radacinilor si are rolul de a proteja virfurile vegetative meristematice ale acestora.

SISTEMUL CONDUCATOR

Seva bruta este o solutie de saruri minerale absorbita din sol de catre radacina la nivelul regiunii pilifere si circula de jos in sus, ascendentde la aceasta regiune pilifera pina la tesuturile asimilatoare prin intermediul tesutului conducator lemons.

Seva elaborate este o solutie de substante organice in deosebi glucide, formata in urma procesului de fotosinteza. Ea circula in general de sus in jos, descendent prin intermediul tesutului conducator Liberian.

Seva elaborata circula la toate tesuturile plantei si in special in zonele de crestere.

Surplusul de seva elaborata ,se depoziteaza ca materii de rezerva in organelle de acumulare.

Prin indeplinirea functiei de transport, corpul plantei este strabatut de tesuturi speciale numite conducatoare.

In procesul evolutiv s-a diferentiat cite un tesut special de conducere pentru fiecare categorie de seva

Tesut lemons - cxilemn pentru seva bruta

Tesut Liberian - floem pentru seva elaborate

Tesuturile conducatoare sunt formate din vase sau tuburi si paremchim.

Specializarea celulelor in legatura cu functia de conducere se manifesta prin alungirea lor, perforarea sau disparitia peretilor transversali, ceea ce a dus la formarea de tuburi ciuruite si formarea de vase lemnoase.

Tesuturile conducatoare isi au originea in tesuturile meristematice apicale sau laterale formate din celule prosenchimatice.

SISTEMUL FUNDAMENTAL este alcatuit predominant din tesuturi perentimatice. Acestea ocupa volumul cel mai mare din corpul plantelor superioare.

Ele iau nastere din meristemul fundamental si sunt alcatuite aproape exclusive din celule vii.

Paremchimurile sunt considerate tesuturi cu o specializare relativ redusa, dar cu sarcini fiziologice variate, alcatuite din celule vii, paremchimurile isi rezerva proprietatea de diviziune chiar la completa lor diferentiere, jucind adesea un rol important in cicatrizarea ranilor si

Dupa functiunea pe care o indeplinesc, deosrbim 5 categorii de paremchimuri: de absortie, asimilare, de depozitare a materiilor de rezerva, acvifere, aerifere.

Tesutul mecanic de sustinere. Tesuturile specializate de sustinere sunt : colenchimul si sclerenchimul.

Elementele care alcatuiesc aceste tesuturi se numesc stereide.

Tesuturile mecanice sunt reunite din punct de vedere functional sub denumirea de stereomi.

Colenchimul este un tesut mecanic, alcatuit din celule vii, caracteristic organelor vegetale in curs de crestere.

Tesutul colenchimatic combina o considerabila rezistenta la extensiune cu flexibilitatea si plasticitatea.

Celulele care alcatuiesc colenchimul , prezinta particularitatea de a creste simultan in suprafata si in grodime.

Ingrosarea peretelui celular se face centriped.

Colenchimul poate sa se diferentieze in tulpina, frunza, elemente florale, pericard si chiar in radacina cind aceasta este expusa la lumina.

Sclerenchimul este un tesut alcatuit din celule nevii la maturitate cu peretele ingrosat secundar si adesea lignifiat.

Sclerenchimul este un tesut elastic in timp ce colenchimul este un tesut plastic.

Scerenchimul este de 2 tipuri: scleros si fibros.

Tesuturi secretoare. In unele celule ale plantelor se produc ca rezultat al procesului de metabolism, multe substante care par a fi neutilizabile in procesele vitale.

Aceste substante sunt : uleiurile esentiale, anume mucilagii, gumorezime, taninul, alcaloizii, oxalate de calciu, nectarul, latexul, etc.

Celulele secretoare nu formeaza un tesut in adevaratul sens al cuvintului, deoarece acestea nu au origine comuna si nici continuitate structurala.

Numai functia fiziologica a acestora permite definirea lor ca tesut secretor.

Pot fi celule izolate, peri, structuri complicate, vascularizate, cavitati, canale, fuziuni de complexe celulare.

Tesutul secretor extern este format din papile secretoare, osmofore, peri secretori, glande saline,, hidotode, emergente secretoare, nectarii.

Tesut secretor intern cuprinde celule izolate, spatii secretoare cum sunt cavitatile si canalele.

Laticiferele sunt structuri secretoare unicelulare sau serii de celule fuzionate, tubuloase, care strabat diferite tesuturi din corpul plantei. Ele contin un lichid numit latex.

Laticiferele sunt elemente vii si pot fi intilnite in toate organele plantelor vegetative si reproducatoare.

ORGANOGRAFIE

Corpul unei plante este alcatuit din 3 organe vegetative: radacina, tulpina si frunza. Un astfel de corp vegetative poarta numele de CORM, iar plantele respective se numesc CORMOFITE.Unele plante au cormul alcatuit numai din tesuturi primare, iar la altele din tesuturile primare se formeaza meristeme secundare care genereaza tesuturi secundare, care conduc la cresterea in grosime a organelor vegetative.

RADACINA care se numeste si RADIX, este unul din cele 3 organe vegetative ale cormofitelor , care indeplineste 2 functii principale:

a.      De fixare a plantulei in sol.

b.     De absorbtie a apei si a sarurilor minerale.

Pe linga aceste 2 functii, mai poate avea functia de depozitare a materiei de rezerva, de regenerare, de inmultire.

Radacina care se dezvolta din radicula sau radacinita embrionului, se numeste - Radacina primara.

Ramificatiile radacinii principale, se numesc radicele sau radacini laterale sau secundare.

Morfologic, baza radacinii se confunda cu baza tulpinii, dar din punct de vedere anatomic intre ele se distinge o zona de trecere mai scurta ,sau mai lunga, numita COLET.

Dupa origine si functiile lor, se pot grupa in 3 categorii:

1 - radacini normale, care se dezvolta din radicula embrionului si indeplinesc cele 2 functii principale. Baza lor se racordeaza cu baza tulpinii.

2 - radacini andvertive, sunt radacini care se formeaza, pe tulpini, pe ramuri sau pe frunze.

3 - radacini metamorfazate, care sau adaptat la alte functii decit cele specific, modificindu-si forma si structura.

MORFOLOGIA RADACINII

Se disting 4 zone sau regiuni morfologice:

Virful vegetativ

Zona neteda

Zona pilifera

Zona aspra

VIRFUL VEGETATIV sau conul vegetativ al radacinii este ocupat de unu sau mai multe celule initiale si de meristemele derivate din ele. Este zona in care celulele se inmultesc prin diviziunea mitotic.

Examinind virful vegetativ, se observa piloriza care se mai numeste si caliptra sau scufie, care este o farmatiune care acopera si protejeaza virful radacinii.

La plantele acvatice, este substituita cu o formatiune mai lunga, care arata ca un deget de manusa, numita RIZOMITRA.

ZONA NETEDA, urmeaza imediat dupa virful vegetativ, este foarte scurta si corespunde zonei de crestere in lungime a radacinii. Celulele sale nu se mai divid, dar cresc prin intindere, marindu-si mult dimensiunea initiala si sporind astfel forta, datorita careia radacina patrunde in sol.

ZONA PILIFERA sau zona perisorilor absorbanti, variaza ca lungime in functie de specie. Denumirea deriva de la faptul ca intreaga zona este acoperita cu perisori absorbanti, subtiri si lungi care inconjoara radacina ca un manson pufos.

Exista exceptii in care acesti perisori absorbanti se extend pina la virful radacinii.

Zona polifera coincide cu zona de specializare a celulelor, cu formarea tesuturilor definitive primare (epiderma numita si rizoderma, scoarta si cilindrul central).

Pe aceasta zona rizoderma , indeplineste in primul rind un rol de absorbtie. Perisorii absorbanti cresc perpendicular pe axul radacinii , fiind de regula unicelulari. Forma lor variaza in functie de mediul in care se dezvolta. Pot fi, cilindrici, indoiti, turtiti, uneori dilatati si foarte rar ramificati.

Numarul lor este foarte mare, cuprins intre 200-400 mmp. Ei prezinta o suprafata de absorbtie foarte mare. Cresc foarte repede, dar se si uzeaza la fel de repede.

ZONA ASPRA , se intinde de la zona pilifera pina la colet. Numele I se datoreaza cicatricelor lasate de perisorii absorbanti care au cazut si suberificarii celulelor din primele straturi ale scoartei, care-i confera si o culoare bruna.

In aceasta zona, rizoderma lipseste, iar rolul protector ii revine exodermei suberificate.

CULOAREA RADACINII

Radacinile tinere sunt de regula incolore, iar cele batrine sunt galbene sau brune din cauza cutisului sau a peridermei.

Radacina plantelor acvatice si a unor plante epifite , au radacinile verzi, datorita cloroplastelor pe care le contin. Mai se intilneste o culoare alb-argintie la unele radacini aeriene.

RAMIFICATIA RADACINII

Cel mai primitiv tip de ramificatie este tipul dihotonic, care consta intr-o bifurcare repetata a virfului radacinii.

Cel mai des intilnit tip de ramificatie a radacinii este monopodial, care se caracterizeaza printr-o axa principal care creste continuu sip e care se formeaza radicele de ordinal 1, pe acestea la rindul lor , se formeaza radicele de ordinal 2.

TIPURI MORFOLOGICE DE RADACINA

Tinind seama de raportul de marime dintre radacina principala si radicele, se deosebesc 3 tipuri de radacini: pivotante, fasciculare, ramuroase.

RADACINILE PIVOTANTE au radacina principal bine dezvoltata, avind forma de tarus, iar radicele sunt scurte si subtiri. Ex. Fasole, trifoi, salata, specii brassico (varza).

RADACINILE FASCICULATE sau fibroase, sint caracteristice in general monocatiledonate. La graminee radacina principala se dezvolta foarte putin sau deloc. Este inlocuita de radacini adventive subtiri si lungi, care se formeaza din nodurile tulpinale bazale.

RADACINILE RAMUROASE sint intilnite la majoritatea arborilor din padurile de foioase si la pomii fructiferi. Se caracterizeaza radacina principala cit si radicele de ordinul 1, au aproape aceleasi dimensiuni, incit nu se pot deosebii unele de altele.

RADACINILE ADVENTIVE se deosebesc de radacinile normale numai prin originea lor, pentru ca din punct de vedere al structurii sunt asemanatoare. Ele nu provin din radicula embrionului si nu se formeaza pe radacina principala, ci pe tulpini, ramuri sau frunze. Le intilnim la majoritatea monocotiladonatelor la care radacina normala dispare foarte curind dupa germinatia semintei si este inlocuita cu radacini adventives.

RADACINILE METAMORFAZATE uneori se intimpla ca functiile specifice ale radacinii sa devina secundare. Schimbarea functiei determina la aceste radacini o serie de modificari morfologice si structural. Procesul se numeste metamorfoza, iar radacinile rezultate - radacini metamorfozate. Ele provin fie din radacini normale fie din radacini adventive.

RADACINI CONTRACTILE sunt caracteristice multor geofite , sunt plante perene. Ele au insusirea de a se scurta, de a se contracta uneori pina la jumatate din lungimea lor. Aceste radacini contractile servesc pentru o mai buna fixare in sol a bulbilor si rizomilor, fie la o etalare a rozetei de frunze bazale la suprafata solului.

RADACINI DE ANCORARE SAU SUPRATERANE FIXATOARE

Sunt radacini adventive cu care unele plante urcatoare se fixeaza pe suportul pe care se ridica continuu, au insa si radacini normale fixatoare si absorbante (ex.iedera).

RADACINI PROPTITOARE sunt radacini adventive care se formeaza din ramurile unor arbori aparte genului ficus.

Adesea se intimpla ca baza trunchiului sa putrezeasca, iar coroana suspendata sa ramina pe aceste radacini care indeplinesc si functia de absorbtie.

RADACINI INMAGAZINATOARE DE APA sunt specifice orhidaceelor, araceelor, la care radacinile aeriene sunt foarte scurte si numeroase, acoperind complect tulpina suport de care se prind.

Aceste radacini sunt lipsite de peri sugatori. Ele absorb si acumuleaza apa din vaporii de apa din atmosfera prin intermediul unui tesut, rezervor de apa de consistenta spongiloasa numit velamen radicum.

RADACINILE ASIMILATOARE sunt radacini foliacee care contin cloroplaste si indeplinesc functia organelor asimilatoare. Ele nu au stomate, schimburile de aer realizindu-se uneori cneumatode de tip special.

RADACINI CU CNEUMATOFORI. Radacinile unor plante din regiunile tropicale si padurile mlastinoase de mangrova, sau adaptat la aceste terenuri in care accesul aerului se face foarte greu prin aceia ca de pe radacinile lor se ridica la suprafata solului niste radicele cu geotroplism negativ numite pneumatofori prin care aerul atmosferic este condus la radacinile afundate in namol.  RADACINILE SIMBIONTE intre radacinile multor plante superioare si anumite bacterii sau ciuperci, se stabilesc relatii de convietuire numite sinbioze din care beneficiaza ambii parteneri.

RADACINI TUBERIZATE sunt cele a caror functie principala este depozitarea unor substante de rezerva (amidonul, ilunila sau alcaloizi). Radacinile care se tuberizeaza isi pierd piloriza si inceteaza sa mai creasca si se incarca cu mari cantitati de substante nutritive.

Ansamblul acestor modificari se numeste tuberizare. Tuberizarea poateafecta atit radacinile principale cit si radicelele sau radacinile adventives.

Radacinile tuberizate sunt greu de deosebit de formatiunile similare provenite din tulpini metamorfazate.

RADACINI CU MUGURI - la specii de populus, malus, tilia, rosa, taracsacum, officinale (papadia), mugurii radicali pot fi aditionali si reparativi.

Cei aditionali servesc la imbogatirea aparatului vegetativ sau la inmultirea pe cale vegetativa.

Mugurii reparativi au o mare insemnatate pentru conservarea individului in caz de leziuni grave.

RADACINI TRANSFORMATE IN SPINI - la unii palmieri radacinile se transforma in spini si functioneaza ca organ de aparare.

RADACINI FALSE - sunt caracteristice plantelor parazite si semiparazite. Pe tulpina lor se formeaza niste organe speciale de absorbtie numite haustori cu ajutorul carora absorb apa si substantele elaborate din vasele lemnoase si liberiene ale plantei gazda.

PLANTE LIPSITE DE RADACINI - adaptarea la mediu a facut ca unele plante, foarte putine la numar, sa-si piarda radacina. La aceste plante

dupa germinatia semintelor sau nu se formeaza deloc.

ANATOMIA RADACINII

Intr-o sectiune transversala prin radacina, deosebim 3 zone concentrice:

Rizoderma

Scoarta

Cilindrul central

RIZODERMA este tesutul protector extern si serveste la absorbtia apei cu saruri minerale si mai putin la aparare.

SCOARTA SAU CORTEXUL este portiunea dintre rizoderma si cilindrul central. De regula pluristratificata, grosimea ei este variabila.

CILINDRUL CENTRAL SAU STELUL este zona care ocupa centrul radacinii.

Componenta cea mai importanta a cilindrului central este reprezentata de tesuturi conducatoare care in radacina formeaza fascicole separate liberiene si lemnoase care alterneaza.

Sensul dezvoltarii vaselor in cazul fascicolelor este centripet. Dupa numarul de fascicole lemnoase care este intodeauna cu cel al fascicolelor liberiene, radacina poate fi monorha, diarha, triarha, etc.

Originea radacinii principale este in embrion si se numeste radicula sau radacinita.

Dupa relatiile pe care le are cu tulpinita, radacina principal poate avea origine interioara sau exterioara.

TULPINA

Este partea plantei in prelungirea radacinii care sustine florile si mai tirziu fructele cu semintele.

Tulpina creste de regula vertical de jos in sus si are geotropism negative.

Tulpina serveste in primul rind ca aparat de sustinere a organismelor de asimilatie si reproducere contribuind la realizarea tuturor functiilor specific ale acestora.

In al doilea rind, tulpina serveste la conducerea materiilor nutritive inlesnind circulatia ascendenta si descendenta a acestora.

In cazuri speciale, tulpina contribuie la nutritia plantei, luind parte la fotosinteza, iar uneori serveste la inmagazinarea apei si a materiilor de rezerva.

Tulpina isi are originea in embrion si isi incepe dezvoltarea odata cu radicula si cu cotiledoanele

MORFOLOGIA TULPINEI

Tulpina ca si radacina este un organ simetric. Baza tulpinei se confunda cu baza radacinii, axa ei de simetrie fiind prelungirea axei de simetrie a radacinii.

Dea lungul tulpinei principale sunt frunzele, iar la subsuoara acestora se gasesc mugurii sau ramurile. Locul putin umflat de pe tulpina unde este fixata frunza se numeste nod, iar portiunea de tulpina cuprinsa intre doua noduri se numeste interned.

La virful tulpinei frunzele sunt foarte mici si se acopera unele pe altele, cele externe numite catafile si au rol protector. Toate frunzulitele servesc la apararea virfului tulpinei care se numeste virf vegetative.

Acest ansamblu alcatuit din virful vegetativ si frunzulite care il apara poarta denumirea de mugure terminal.

Mugurii axilari se formeaza cite unul la subusoara unei frunze, prin dezvoltarea lor rezultind ramurile.

Frunza, la subsuoara careia se dezvolta o ramura se numeste BRACTEE.

Mugurii adventivi se dezvolta independent de frunze in locuri nedeterminate si prin dezvoltarea lor iau nastere ramurile adventive.

Mai exista muguri foliari si muguri florari. Din mugurii foliari se dezvolta ramuri care poarta numai frunze, iar din cei florari se dezvolta ramuri care poarta numai flori.

Mugurii adormiti sunt muguri care sunt in stare de viata latenta.

RAMIFICATIA TULPINII

La unele plante tulpina ramine neramificata. Plantele care au tulpina neramificata se numesc monocaule.

La majoritatea plantelor tulpina este ramificata. Plantele a caror axa principala da nastere numai la ramuri principale, iar acestea se termina cu flori, se numesc diplocaule.

Dispozitia ramurilor pe tulpina depinde de modul cum sunt asezate frunzele pe acest organ si in general la tulpina avem:

Ramificatia dihotonica

Ramificatia monopodiana

Avem dihotonia simpodiala in care ramurile care se succed sunt neegale.

La ramificatia monopodiana avem:

Ramificatia racemoasa

Ramificatia cimoasa