Schimburile dintre fluidul extra si intracelu¬lar

Schimburile dintre fluidul extra si intracelu­lar

Aceste schimburi au loc prin membranele celulare semipermeabile. Cu toata compozitia ionica diferita a fluidelor intra si extracelular presiunea lor osmotica nu difera prea mult. Se numeste solutie fiziologica sau izotonica o solutie care are aceeasi presiune osmotica cu a lichidelor din organism, in jur de 300 mOsm/L, co­respunzand unui punct crioscopic de -0o.56 C.

La temperatura corpului se realizeaza o presiune osmotica aprox de 5500 mmHg sau 7.6 atm.

Deoarece in organism principalul ion cu actiune osmotica este Na+ putem realiza solutii izotonice fo­losind 9 g Na Cl/L.

O solutie cu o presiune osmotica mai mare se numeste hipertona, iar o solutie cu o presiune mai mica-hipotona. Suspendate in solutii hipertone celulele vor pierde apa, in timp ce in solutii hipotone vor castiga apa, starea de hidratare a acestora depinzand deci de variatiile presiunii osmotice.

Presiunea osmotica ce guverneaza repartizarea apei in organism nu reprezinta o forta prin care mol­eculele de apa tind sa scape din interiorul corpului, ele fiind de fapt atrase unele de altele anihiland forta de scapare. Astfel, desi de o parte si de alta actioneaza forte uriase de cateva atmosfere, diferenta dintre ele este mica aceasta fiind cauza difuziunii nete a moleculelor de apa intr-o anumita directie.

1 Schimburile dintre plasma si fluidul interstitial au loc prin intermediul peretilor vaselor capilare alcatuiti dintr-o membrana care spre deosebire de cea celulara este mai permeabila pentru majoritatea ionilor si a moleculelor mici, dar relativ impermeabila pentru proteine. Datorita acestui fapt in comparatie cu presiunea hidrostatica, cea osmotica are o importanta relativ redusa in aceste schimburi, exceptand presiunea osmotica realizata de proteinele plas­matice numita presiune coloidosmotica sau oncotica.

Starling in 1896 interpreteaza schimburile de lichide dintre plasma si flu­idul interstitial ca o interrelatie intre presiunile hidrostatica si oncotica la capetele arterial si venos ale capilarelor.

Exista insa o mare variabilitate a acestor presiuni in capilarele din unele regiuni sau chiar la acelasi vas in diferite conditii. Proteinele care scapa prin peretele capilar ar putea duce la modificarea presiunii coloidosmotice tisulare daca nu ar fi reintroduse in circuitul sanguin prin intermediul limfaticelor.

2 Schimbul de lichide la nivelul capilarelor conform ipotezei lui Starling.

Apa trece in spatiul interstitial la capatul arterial al capilarului si se reinto­arce la capatul venos ca urmare a interrelatiei dintre presiunile hidrostatica si coloidosmotica. Lichidul care nu este reabsorbit la capatul venos al capilarului este reintrodus in circulatie prin intermediul vaselor limfatice.

Diagrama prezinta sistemul limfatic si cel circulator, cele doua sisteme vitale ale corpului. Sangele si limfa transporta in mod constant lichidele extracelulare, ducand substante nutritive si chimice in spatiile dintre celule, de unde pot fi absorbite de celula prin osmoza sau difuziune.

Tulburarile locale ale acestor mecanisme de schimb pot duce la acumularea de lichid in spatiul interstitial respectiv cu aparitia edemului. Astfel de tulburari sunt cauzate de:

- cresterea presiunii hidrostatice

- scaderea presiunii coloidosmotice

- cresterea permeabilitatii capilare

- obstructia sau distrugerea limfaticelor

Edemele pot avea drept cauza si tulburari generale in eliminarea apei si electrolitilor sau in tulburarile hemodinamice ce insotesc afectiunile renale sau cardiace.

O mentiune speciala trebuie facuta pentru edemul pulmonar cauzat de cresterea presiunii hidrostatice din capilarele pulmonare cu trecerea de lichid in spatiul alveolar ceea ce afecteaza serios oxigenarea sangelui punand in pericol viata. Cresterea presiunii trebuie sa fie insa importanta pentru a o depasi pe cea coloidosmotica (25 mmHg), presiunea hidrostatica normala in capilarele pulmonare fiind de doar 7 mmHg fata de cei 30 mmHg din celelalte capilare.