Closterovirusul piticirii galbene a sfeclei

Beet yellow stunt virus, BYSV - Closterovirusul piticirii galbene a sfeclei, Closterovirus, Closteroviridae, (Pop, 2009, TVV, II, 572). A fost descris prima data in S.U.A., fiind mult raspandit mai ales la Sonchus oleraceus in California (Duffus, 1972 . Phytopathology 62, 161). Simptome similare au fost observate in statele Oregon si Washington (S.U.A.), Anglia si Scotia, insa prezenta virusului nu a fost verificata experimental. În conditii de infectii naturale, virusul produce ingalbenire, contorsionarea frunzelor si piticire la Beta vulgaris, cloroze grave si distrugerea plantelor la Lactuca sativa si ingalbeniri sau inrosiri internervuriene la Sonchus oleraceus (Wright, 1991, In: Viruses of Plants p. 226. Eds A.A. Brunt s.a., 1997. Univ. Press, Cambridge, U.K). Inoculat experimental, virusul produce contorsionarea, cuparea si epinastia frunzelor intermediare, scurtarea petiolului, marmorarea si ingalbenirea frunzelor, piticire si colaps la Beta vulgaris, inrosiri internervuriene asemanatoare celor produse de beet yellows virus dar fara clarifierea si gravarea nervurilor la Chenopodium capitatum, piticire grava si cloroze, colaps si necroze pe frunzele mature la Lactuca sativa si ingalbenirea sau inrosirea intensa a tesuturilor internervuriene la Sonchus oleraceus. Susceptibile la acest virus sunt si alte plante din diferite familii. Agregate de particule virale s-au gasit in citoplasma celulelor vasculare. În natura, virusul este transmis, in mod semi-persistent, prin afidul Nasonavia lactucae si, mai putin eficient, prin Myzus persicae si Macrosiphum euphorbiae, in majoritatea cazurilor persistenta in vectori fiind de 1 sau 2 zile si mai rar 4 zile de la achizitionare. Virionii sunt filamentosi, avand c. 1400 nm lungime si c. 12 nm in diametru. Boala fiind putin raspandita, in practica nu se aplica masuri speciale de combatere.