Virusul latent al hameiului - Hop
latent virus, HpLV, Carlavirus, sin. Hop rod-shaped latent virus, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 664). Observat la
microscopul electronic in fosta R.F.G. (Rademacher
s.a., 1958, Z. Pflanzenkh. 65, 272), descris prima data la Humulus japonicus si H. lupulus,
in fosta R.D.G. (Schmidt s.a.,
1966, Zbl. Bakt. ParasitKde InfKr. U. Hygene II. 120, 461) si clar
diferentiat de Hop mosaic virus
de Thresh si Ormerod (1969, Rep. E. Malling Res Stn
for 1968, 41), VLHa este raspandit acum
in majoritatea tarilor europene, Australia,
China si S.U.A.,
principalele soiuri de hamei cultivate in Anglia si Germania dovedindu-se total infectate. Probabil, virusul
este raspandit peste tot unde se cultiva hameiul, diseminarea
lui realizandu-se prin comercializarea materialului saditor
infectat, care nu prezenta simptome externe, proportia plantelor infectate
cu HpLV in plantatii fiind de 91,9 % in S.U.A. si de 59-92
% in Polonia (Cajza
s.a., 1996, J. of Plant Prot. Res. 37, 59). În natura, virusul a fost identificat
numai la Humulus lupulus si H. candens. De
regula, plantele bolnave nu prezinta simptome externe, sau
manifesta o patare clorotica fina. Prin inoculari artificiale, a fost transmis la numeroase
plante ierboase. Inoculate mecanic, plantele de Humulus lupus obtinute din seminte manifesta
patari, cloroze si distorsiuni sistemice, Phaseolus vulgaris soiul Kinghorn reactioneaza,
inconstatnt, prin leziuni locale, iar Chenopodium
murale, in anumite conditii, prin leziuni locale clorotice fine. Experimental, virusul poate fi transmis
prin inoculare de suc si altoire, iar in natura se transmite
prin multiplicarea materialului infectat si, nepersistent, exclusiv, prin
afidul Phorodon humuli, care este absent in Australia si Noua
Zeelanda. Raspandirea virusului in natura are loc cu
viteza mare, in Germania, gradul de
infectie cu acest virus fiind de 38 % dupa trei ani de la plantarea
materialului sanatos. Investigatiile epidemiologice efectuate
in statul Whashington, S.U.A. si Australia au aratat ca,
primele surse de infectie in culturile de hamei sunt plantele infectate existente in
materialul saditor, de la care virusul se raspandeste
incet, fiind puternic influentata de contactul dintre plante. De regula, sucul foliar contine putini virioni.
În suc crud mentinut la temperatura camerei, virusul isi
pierde infectivitatea dupa 30 minute, iar in suc tamponat stabilizat
inactivarea termica are loc intre 70 si 75°C, dilutia
limita este 1/100 -1/1000, iar virusul ramane infectios
timp de 25 zile la -19°C. Virionii sunt filamentosi, drepti sau
putin flexuosi, avand o lungime modala clara
de 675 nm, 14 nm in diametru si canalul axial obscur (Barbara si Adams, 1983, CMI/AAB Descr.
Pl. Viruses No. 262, 3 pp). Dupa
Schmidt s.a. (1964,
Phytopath. Z. 51, 177), virusul are lungimea modala de 650 nm
si diametru de 22 nm. Preparatele purificate se sedimenteaza sub
forma unei singure componente, genomul este ARN
monocatenar, linear, unipartit, iar virionii contin o singura
proteina. Masurile de
prevenire constau in folosirea de material liber de virusuri la plantare,
amplasarea noilor
plantatii de hamei izolat de cele vechi, combaterea afidelor vectoare
si aplicarea masurilor privind evitarea transmiterilor prin contactul
dintre plante. Obtinerea de material liber de acest virus prin
termoterapie este foarte dificila, rezultate bune
inregistrandu-se insa prin culturi meristematice, sau
prin combinarea acestei metode cu termoterapia.
.com
