Virusul marmorarii in forma de pana a cartofului dulce

Virusul marmorarii in forma de pana a cartofului dulce - Sweet potato feathery mottle virus SPFMV, Potyvirus, Potyviridae; sinonime: Sweet potato chlorotic leaf spot virus, Sweet potato internal cork virus, Sweet potato russet crack virus, Sweet potato A virus (Hollings s.a,1976, Ann. appl. Biol. 82, 51); se cunosc tulpinile americana tipica (C) care induce simptome foliare, Russer crack (RC) manifestata prin simptome radiculare, SPV-I din vestul Africii, tulpina severa (S) japoneza si o tulpina din Zimbave, insa cercetarile efectuate mai recent arata ca primele doua pot coinfecta aceeasi gazda, reprezentand, probabil, virusuri diferite, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 503). A fost raportat prima data la Ipomoea batatas in Beltsville, Maryland, S.U.A. (Doolitte si Harter, 1945, Phytopathology 35, 695). În prezent, virusul este raspandit peste tot unde se cultiva cartoful dulce, prezenta ubicvista a acestuia facand aproape imposibila obtinerea unor izolate ale numeroaselor virusuri prezente la Ipomoea batatas necontaminate cu SPFMV (Souto s.a., 2003, Plant Dis. 87, 1226). La plantele de Ipomoea spp. infectate natural, simptomele bolii variaza in functie de genotip, conditiile de mediu, varsta plantelor si tulpina virusului. Simptomele foliare, ce dispar la scurt timp dupa infectie, constau in clorozarea nervurilor, formarea desenului clorotic clasic in forma de pana asociat cu nervura principala si aparitia de pete internervuriene clorotice cu sau fara bordura rosietica. Germoplasmele sensibile manifesta si simptome radiculare externe si interne. Astfel, la soiurile de tip Jersey, tulpina 'russet crack' produce leziuni inelare necrotice si necroze interne caracteristice la suprafata si respectiv, interiorul radacinilor ingrosate sau fibroase, severitatea necrozelor interne fiind favorizata de mentinerea indelungata a tuberculilor la temperaturi de peste 25⁰C.

Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Ipomoea batatas, I. incarnata, I. setosa, unele izolate infectand si plantele de Chenopodium amaranticolor, C. quinoa si Nicotiana benthamiana. Inoculat artificial, virusul produce clarifierea nervurilor, benzi nervuriene si pete inelare la Ipomoea incarnata si I. nil si clarifierea trecatoare a nervurilor la I. setosa, cele mai multe tulpini infectand, de asemenea, plantele de Nicotiana benthamiana, uneori producand simptome evidente numai dupa doua sau mai multe pasari pe aceasta specie. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor din toate partile plantelor, unde apar, de asemenea, incluziuni lamelare si de tip "pinwheels" care nu contin virioni. Experimental, virusul este transmisibil prin altoire si inoculare de suc. În natura, este transmis, nepersistent, prin afidele Aphis gossipii, A. craccivora, Lipaphis erysimi si Myzus persicae, sursele de infectie fiind plantele crescute din tuberculi infectati sau diferite specii de Ipomoea spontane. Sucul foliar contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la 60-65°C, longevitatea in vitro este de 7-12 ore, iar dilutia limita 10^-3-10^-4. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand canalul central obscur, structura helicoidala neevidenta si o lungime modala clara de 830-850 nm, mai lunga cu cca. 100 nm decat in cazul potyvirusurilor tipice. Preparatele purificate se sedimenteaza suf forma unui singur component, genomul consta dintr-un singur ARN monocatenar pozitiv, iar virionii contin o singura proteina structurala. La soiurile sensibile, virusul produce scaderi insemnate de productie insa majoritatea soiurilor americane sunt tolerante la tulpinile din S.U.A. Pentru prevenirea bolii se recomanda obtinerea si plantarea de material saditor liber de virus, amplasarea lui izolat de culturile infectate si speciile de Ipomoea spontane, combaterea afidelor vectoare si obtinerea soiurilor rezistente (Karyeija s.a., 2000, Phytopathology 90, 1250).