Virusul
marmorarii necrotice a cerealelor - Cereal chlorotic mottle virus, CCMoV,
Nucleorhabdovirus, Rhabdoviridae.Tulpini: CCMoV-Marocco, (Pop, 2009, TVV, II, 82). A fost descris prima data la Zea mays in Brisbane (Australia), in prezent, fiind cunoscut
in Australia
si Maroc (Greber, 1982,
Qust. J. agric. Res. 33, 13). La porumb (Zea mays), proportia plantelor
infectate natural este de 0-10 %, ocazional,
gasindu-se si infectii de 100 %, plantele bolnave
manifestand striuri foliare clorotice fine, diferite grade de piticire
si sterilitatea paniculului. La orz (Hordeum
sativum) si grau (Triticum
aestivum), virusul produce, de asemenea, striuri foliare si piticire,
insa la culturile de iarna atacul este
mic neaparand epifitii importante. Infectate natural sunt si
unele specii de ierburi care constituie surse de infectii pentru culturile
de cereale. Alte plante infectate natural sunt Avena sativa, Digitaria ciliaris, Dinerba retroflexa, Echinochloa
colona, Leptochloa filiformis, Setaria verticillat si Urochloa
panicoides boala manifestandu-se prin dungi clorotice, diferite grade
de piticire si sterilitate. În conditii
experimentale, virusul a fost transmis si la Eleusine coracana si
Eragrostis cilianensis. La
25°C, dupa cca. 14 zile de la inocularea prin cicade,
plantele liniilor de porumb (Z. mays)
sensibile (B37, H84) manifesta striatiuni clorotice fine si
scurte in lungul nervurilor frunzelor, tecilor si
panusilor. La Triticum spp. si x Triticosecale,
virusul produce striatiuni clorotice evidente pe primele frunze care se
formeaza dupa inoculare, iar plantele de Dinebra retroflexa se infecteaza usor si
reactioneaza prin striuri clorotice persistente, fiind preferate
si in experimentarile de transmitere prin insectele vectoare (Greber, 1982, l.c.). La porumb,
virionii se gasesc in majoritatea tesuturilor plantelor
infectate, in special mezofil, floem si celulele acompaniatoare.
Se pare ca
virionii achizitioneaza anvelopa exterioara de la membrana
nucleara interna si se acumuleaza, sub forma de
particule baciliforme, in spatiul perinuclear si in
vezicile citoplasmatice. În unele celule ale plantelor si insectelor
vectoare, se observa acumulari mari de
particule peste tot in nucleu. În tesuturile
insectelor, particulele pot fi, de asemenea, incluse in structuri
granulare asemanatoare viroplasmelor inauntrul sau
in jurul nucleului (Greber,
1982, l.c). Experimental, virusul
poate fi transmis la insectele vectoare prin injectarea virusului in
corpul acestora, dar nu si prin hranirea lor cu preparate virale
purificate intepand printr-o membrana. În
natura, virusul se transmite, in mod persistent propagativ, prin
cicadele Nesoclutha pallida, Cicadula
bimaculata si Cicadulina
bipunctata ssp. bipunctella, fiind retinut la
naparlirea insectelor, multiplicandu-se in vectori
si transmitandu-se congenital la urmasi. Pentru N. pallida, perioada minima de
achizitionare este de 4 h, latenta in vector de 12-27 zile,
dupa care majoritatea insectelor transmit virusul toata viata,
iar unele inceteaza sa fie virulifere peste 4
saptamani de la achizitionare, achizitionarea poate
fi facuta atat de adulti cat si de nimfe, iar
infectiozitatea este retinuta la naparlire. Virusul
infecteaza celulele creierului insectelor, aparent se multiplica
in insecte iar, la inocularea insectelor prin injectare, perioada de
incubatie in vector se reduce la 8-10 zile. Sursele
de infectie in natura sunt mai ales speciile de ierburi
infectate natural. Sucul extras din frunze contine numerosi
virioni, in forma de bastonase sau cartuse cu anvelopa,
avand 73 nm in diametru, o lungime modala clara, de 214
nm, si canalul axial obscur. La ultracentrifugare, virusul se
sedimenteaza sub forma unei singure componente, iar in virioni s-au
identificat cinci proteine. Principalele masuri de
prevenire constau in folosirea masurilor agrotehnice in
vederea reducerii populatiilor cicadelor vectoare (Lockhart, 1986, Plant Dis. 70, 912).
.com