Virusul mozaicului dovleacului

Virusul mozaicului dovleacului - Squash mosaic virus SqMV, Comovirus, Comoviridae; sinonime: Cucurbit ring mosaic virus, Muskmelon mosaic virus, Pumpkin mosaic virus, Marmor melonis virus; tulpini: se cunosc tulpinile tipica, Cucurbit ring mosaic virus, Muskmelon mosaic virus, Latent muskmelon mosaic virus, Arizona watermelon stunt virus, tulpinile fiind impartite in grupele serologice I si II, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 290). A fost descris prima data la Cucurbita pepo, in California (Freitag, 1956, Phytopathology 46, 73). În prezent, se pare ca este raspandit peste tot, fiind introdus in diferite tari, probabil, prin samanta infectata. Este mult raspandit pe continentele americane, Australia, China, Taiwan, Noua Zeelanda, Canada, Israel, bazinul sudic al Mediteranei si Franta. Produce pagube mari, mai ales in tarile in care se gasesc speciile de plante gazda spontane, in special la dovlecei si la unele soiuri de pepene galben de tip Charentais. Infectate natural cu acest virus sunt pepenii galbeni (Cucumis melo), castravetii (C. sativus), dovleceii (Cucurbita pepo), dovleacul (C. maxima) si C. moschata, la care produce infectii sistemice, manifestate prin mozaic obisnuit, mozaic inelar si deformarea frunzelor. La pepenele galben, se manifesta adesea prin benzi verzi in lungul nervurilor principale si secundare. În Israel, virusul a fost identificat si la Ecballium elaterium, la care se manifesta prin mozaic galben. Unele izolate infecteaza, de asemenea, plantele de Citrullus lanatus iar, in Maroc, a fost gasit la unele soiuri de mazare (Pisum sativum) si la plante de Chenopodium album, C. murale si C. quinoa (Lockhart, 1982, Plant Dis. 66, 1191).

Artificial, a fost transmis la Chenopodium album, C.quinoa, Citrullus lanatus (unele tulpini), Cucumis melo, C. sativus, Cucurbita maxima, C. moschata, C. pepo si Pisum sativum (unele soiuri). Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale clorotice la Cucumis metuliferus, unele colectii ca PI 202681 si 292190 si mozaic, frecvent patare inelara, si deformarea frunzelor la Cucumis melo si Cucurbita pepo, Citrullus lanatus fiind rezistent la toate tulpinile, exceptand tulpina watermelon. Virionii se gasesc in toate partile plantelor. Experimental, virusul se transmite usor prin inoculare de suc. Fiind extrem de stabil, se raspandeste in cultura prin contactul dintre plante si ranile aparute in urma efectuarii lucrarilor de intretinere si la recoltare. În natura, este transmis, nepersistent, prin speciile de coleoptere Acalymma trivittata, A. thiemei, Diabratica undecimpunctata, D. bivittula, Epilachna chrysomelina si E. paemulata. Insectele transmit virusul dupa cinci minute de la hranirea lor pe frunzele plantelor bolnave, dupa care raman virulifere timp de 1-3 saptamani. Cel mai eficient mod de raspandire, prin care virusul a fost introdus in Franta, Canada, Israel, este prin samanta, proportia semintelor bolnave fiind de cca. 10 % la Cucumis melo si pana la 35 % la Cucurbita pepo, dupa unii autori de pana la 95 % la pepene si de 1-5 % la dovlecel, transmiterea neavand insa loc prin polen (Nolan si Campbell, 1984, Plant Dis. 68, 971). În Franta, virusul fost introdus prin samanta infectata. Se considera ca, in continuare, acesta ar fi putut fi achizitionat de insecta Epilachna arguis, si transmis la planta rezervoare Ecbalium elaterium, pe care se dezvolta si presupusul vector. Virusul se transmite, de asemenea, prin samanta de Chenopodium album si C. murale, ceea ce permite supravietuirea acestuia in natura independent de prezenta unui vector sau a altor plante susceptibile. Inactivarea termica are loc la 70-80°C, longevitatea in vitro este de 30 zile, iar dilutia limita 10^-4-10^-6. Virionii sunt izometrici, de 28 nm in diametru, avand profil unghiular si aranjamentul capsomerelor neevident. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma de trei componente, genomul este bipartit constand din doua molecule de ARN monocatenar, linear, iar in virioni se gasesc doua proteine capsidale. Cea mai importanta masura de prevenire consta in utilizarea de samanta sanatoasa, ceea ce se realizeaza prin obtinerea acesteia din culturi absolut libere de infectie. În prezent, sunt puse la punct metode de testare a semintei cu privire la prezenta acestui virus, care se utilizeaza la producerea si certificarea acesteia. În cazul aparitiei bolii in cultura, in special in cele din sere si solarii, se vor elimina plantele bolnave, imediat ce acestea pot fi recunoscute pe baza simptomelor externe, atentie maxima acordandu-se examinarii culturilor tinere, pentru a putea elimina imediat plantele provenite din seminte infectate. La aplicarea acestei masuri, se va avea in vedere ca incubatia bolii este de 7-14 zile, astfel ca, la apartia primelor plante bolnave, este posibil ca dezvoltarea epidemica a bolii sa fi fost deja inceputa. Virusul transmitandu-se usor prin contactul direct si indirect dintre plantele sanatoase si bolnave, instrumentele folosite la lucrarile de intretinere si la recoltare vor fi dezinfectate, prin cufundare intr-o solutie de fosfat trisodic in concentratie de 1-10 %. În zonele in care se gasesc speciile de insecte vectoare, se va asigura combaterea acestora prin tratamente chimice corespunzatoare.