Virusul mozaicului dungat al graului

Virusul mozaicului dungat al graului - Wheat streak mosaic virus WSMV, Tritimovirus, Potyviridae, sinonime: Wheat virus 6 si 7 McKinney; Marmor virgatum Holmes; tulpini: Marmor virgatum var. typicum si Marmor virgatum var. viridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 14). A fost descris prima data la Triticum aestivum in S.U.A. (McKinney, 1937, Circ. U.S. Dep. Agric. 442, 23 pp) si apoi in Canada (Slykhuis, 1953, Can. J. Agr. Sci. 33, 195), producand pierderi de productie cu importanta economica majora la grau si porumb mai ales in Platourile Inalte ale S.U.A. În afara de continentul nordamerican, virusul a fost identificat prima data in Romania (Pop, 1961/62, Phytopath. Z. 43, 325) si Iordania (Slykhuis si Bell, 1963, Phytopath. Z. 43, 325) si, ulterior, in Bulgaria, Germania, Ungaria si fosta Iugoslavie (Tošić, 1971, Phytopath.Z. 70, 145). Pe continentul nordamerican, atacul este frecvent, atat la grau cat si la porumb inregistrandu-se scaderi de productie insemnate. În tara noastra si in alte tari europene, virusul a fost identificat mai ales la grau.

În conditii naturale, dintre speciile de cultura, sunt infectate plantele de grau (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare), raigras italian (Lolium multiflorum) si porumb (Zea mays), artificial fiind transmis si la plantele de ovaz (Avena sativa) cultivate in camp (Pop, 1961/62, l.c.), iar triticale se pare ca are o anumita rezistenta la WSMV. La graul de toamna (Triticum aestivum), boala apare la scurt timp de la rasarire, plantele infectate prezentand striuri fine sau dungi de culoare verde deschis sau galbuie, paralele cu nervurile, care se transforma intr-o dungare severa si mozaic pe masura ce boala progreseaza. Într-un stadiu mai avansat, majoritatea suprafetei limbului devine de culoare galbena-aurie, cu exceptia unor portiuni mici de tesut, care raman sub forma de striuri sau dungi verzi pe fond galben, plantele infectate fiind usor de observat de la distanta. Simptomele se mascheaza la temperaturile scazute din toamna, reaparand sub forma asemanatoare in primavara. În unele cazuri, frunzele bazale ingalbenite se usuca incepand de la varf. Cresterea plantelor bolnave este mult franata, reducerile in inaltime fiind de 28 % in cazul infectiilor din toamna si de 22 % in cazul celor care au loc primavara. Fratii plantelor bolnave sunt rasfirati, iar spicele care se formeaza sunt mici si adesea sterile, scaderile de productie variind la soiurile de T. vulgare infectate artificial intre 50-80 % iar la cele de T. durum intre 87-100 % (Pop, 1962, Striatia Virotica a Graului. Teza doctorat IANB-Bucuresti). Pierderile de productie sunt cu atat mai mari cu cat talia plantelor infectate este mai mica. Boabele plantelor bolnave au un randament mai mic la macinare, iar faina are o capacitate de absorbtie mai scazuta. Unele cercetari arata ca virusul sensibilizeaza plantele la atacul ruginii brune si la ciupercile care produc ingenunchierea cerealelor. Plantele de orz (Hordeum vulgare) manifesta striuri de culoare verde deschis pe frunzele tinere si dungi galbui pe cele bazale, cresterea lor fiind mai putin afectata decat in cazul soiurilor de grau. Tufele de raigras italian (Lolium multiflorum) infectate in anul precedent prezinta primavara talie redusa si pete alungite, striuri sau dungi fine de culoare verde-deschis sau galbuie, situate parelel cu nervurile. Într-un stadiu mai avansat, acestea se transforma in necroze superficiale de culoare cenusie sau bruna. În perioada temperaturilor ridicate din vara, simptomele foliare sunt mai putin evidente. Plantele de ovaz (Avena sativa), inoculate artificial in camp, prezinta pe frunze, teaca si pai, pete sau dungi clorotice, care mai tarziu se transforma in necroze superficiale, de culoare alba-cenusie (Pop, 1961/62; 1962, l.c.). Porumbul (Zea mays) este susceptibil la acest virus, fiind frecvent infectat natural in unele state nordamericane. Reactia plantelor depinde de genotip, variind de la imunitate la sensibilitate ridicata, soiul Golden Giant fiind foarte sensibil. La alte soiuri, infectia este latenta sau se manifesta prin leziuni locale clorotice, urmate sau nu de simptome sistemice. Acestea se caracterizeaza prin mozaic, clorozarea generala a varfului frunzelor, piticire, stiuleti mici si incomplet garnisiti cu boabe. În Europa, Tošić (1971) reuseste sa transmita virusul la porumb, simptomele constand in aparitia de pete alungite si linii verzi-deschis in lungul nervurilor. Virusul a fost identificat la plante de orez spontan. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la grau (Triticum aestivum), orz (Hordeum vulgare, H. marianum, H. murinum), secara (Secale cereale), ovaz (Avena sativa, A. bizantina, A. fatua), porumb (Zea mays), raigrasul italian (Lolium multiflorum), Anthoxanthum odoratum, Bromus japonicus, B. sterilis, B. tectorum , Poa compressa si alte specii din genurile Aegilops, Agropyrum, Digitaria, Echinocloa, Eragrostis, Panicum, Phalaris si Stipa (Tošić, 1971, l.c.; Rabenstein s.a., 1982, Arch. Phytopathol. Pflanzenschutz (Berlin) 18, 301). Virusul produce simptome de tip mozaical, la temperaturi joase si ridicate, la aproape toate soiurile de grau, orz si ovaz. Soiul de porumb Golden Cross Bantam reactioneaza prin leziuni locale, iar soiul de orz Astel prin leziuni locale confluente, urmate de infectie sistemica. Virusul invadeaza toate tesuturile plantelor. În citoplasma celulelor infectate se gasesc agregate de particule virale si incluziuni cilindrice, lamelare si de tip "pinwheel". Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc. În natura, este transmis de acarianul Aceria tulipae Keifer, forma de la grau, identificata de subsemnatul pentru prima data in Europa (Pop, 1961/1962; 1962, l.c.) fiind redenumita Aceria tosichella Keifer (Keifer, 1969). Achizitionarea virusului se realizeaza prin hranirea nimfelor timp de 15-60 minute pe plante infectate, dupa care stadiile nimfale si acarienii maturi transmit virusul timp de cel putin 9 zile. S-au pus in evidenta mai multe rase ale vectorului, cu mari posibilitati de adaptare la plantele gazda si in ceea ce priveste capacitatea de transmitere. Se considera ca virusul se transmite in proportie foarte redusa prin samanta. Sursele de infectie pentru culturile de graul de toamna sunt ierburile graminee susceptibile si samulastra (Pop, 1962, l.c.). Porumbul poate fi, de asemenea, o gazda importanta pentru inmultirea virusului si a vectorului. Plantele de grau si de L. multiflorum infectate cu acarienii vectori au frunzele rasucite in lungul nervurii principale, acarienii gasindu-se in interiorul acestor pseudocecidii, fiind sensibili la uscaciune si lumina. În sucul extras din frunzele plantelor infectate se gasesc putini virioni. Inactivare termica are loc la 55°C, dilutia limita este 10^-3 si 10^-4, iar longevitatea in vitro de 4-8 zile la 20°C si de cel putin 30 zile la 2°C, in frunze deshidratate cu CaCl₂, virusul ramanand activ timp de 16 ani. Virionii infectiosi se prezinta sub forma de bastonase sinuase, de 15 x 670 nm, dupa alti autori 13 x 700 nm, particulele mai scurte de 650 nm fiind neinfectioase (Pop s.a., 1962, Stud. Cerc. Inframicrobiologie 13, 233). Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unei singure componente, genomul este format dintr-o singura molecula de ARN monocatenar, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala. Deoarece atacul descreste paralel cu intarzierea semanatului cerealelor de toamna (Pop si Tusa, 1964, NachrBl. dt. Pflanzenschutzd. (Berlin) 18, 41), principala masura de prevenire la graul si orzul de toamna consta in insamantarea acestora in perioada optima iar, in cazul solelor mai expuse atacului, amanarea insamantarii spre a doua jumatate a epocii optime. Se recomanda, de asemenea, combaterea vectorului si lichidarea surselor de infectie, prin distrugerea samulastrei si a buruienilor gazda pe terenurile care urmeaza sa fie insamantate cu cereale de toamna, aplicand lucrari mecanice superficiale, cu 6-7 zile inainte de insamantare. O masura importanta de prevenire consta in obtinerea si cultivarea soiurilor de grau rezistente. Pana in prezent se cunosc cateva soiuri de grau rezistente la WSMV si cinci soiuri rezistente la acarianul vector, iar surse de rezistenta se gasesc la Aegilops tauschii, Haynaldia villosa, Secale cereale, Thinopyrum ponticum si Triticum timopheevii (vezi Li s.a., 2002,). Dintre acestea, importanta este mai ales H. villosa, specie anuala din tribul Triticeae avand potential bun pentru ameliorarea graului si factori de rezistenta la A. tulipae si diferite boli pe cromozomul 6V sau 6VS. Hibrizii grau x pir sunt rezistenti atat la virus cat si la vectorul acestuia. În cazul aparitiei virusului la porumb, atacul poate fi prevenit prin cultivarea hibrizilor rezistenti. Deoarece soiurile de grau manifesta unele diferente in ceea ce priveste comportarea la acest virus, in zonele expuse infectiei se vor cultiva soiurile mai putin atacate.