Virusul mozaicului galben striat al orzului

Barley yellow striate mosaic virus, BYSMV - Virusul mozaicului galben striat al orzului, Cytorhabdovirus, Rhabdoviridae, (Pop, 2009, TVV, II, 64). BYSMV si Northern cereal mosaic virus difera intre ele numai prin faptul ca Bromus spp., Zea mays cv. Golden, Poa pratensis, Sorghum spp. si Trisetum flavescens sunt susceptibile la primul si nesusceptibile la ultimul, iar Alopecurus aequalis si Echinochloa crus-galli sunt rezistente la primul si susceptibile la ultimul (Ito si Fukushi, 1944). A fost izolat prima data de la insecta Laodelphax striatellus colectata de pe plante de Hordeum vulgare si Triticum durum bolnave, de langa localitatea Novara (Conti, 1969, 1972), fiind observat apoi anual la graul de toamna (T. vulgare) din partea nordica a vaii Po din nordul Italiei, incidenta bolii in perioada 1972-1977 fiind de 8-9 % (Conti, 1980, Ann. appl.Biol. 95, 83). Ulterior, virusul a fost identificat la grau si orz in Franta, Liban si, mai recent, in Tunisia si Uzbekistan (Makkouk si Kumari, 2001, Plant Dis. 85, 1122). În conditii naturale, virusul infecteaza plantele de Triticum vulgare, T. durum, Hordeum vulgare, Secale cereale si Avena sativa, la care produce simptome de mozaic striat galben, ingalbenirea si adesea uscarea frunzelor si piticire (Conti, 1980). Plantele de orz (Hordeum vulgare) infectate natural manifesta ingalbeniri sau dungi clorotice pe frunzele bazale, pe cele tinere observandu-se un mozaic dungat mai mult sau mai putin evident. La soiul de orz Delisa, boala se manifesta printr-un mozaic galben stralucitor. La graul tare (Triticum durum) se observa pete clorotice care evolueaza in linii fine asociate cu nervurile frunzelor, plantele infectate ramanand pitice, se ingalbenesc precoce iar, in ultima faza, sunt complet distruse. La T. aestivum, T. compactum, Zea mays si Agropyron repens virusul produce dungi clorotice sau mosaic, la Avena sativa si Secale cereale mozaic galben si inrosirea frunzelor bazale, iar la Setaria viridis si alte specii de Setaria striuri si dungi clorotice si piticire. La inocularea prin insecta vectoare, susceptibile s-au dovedit Avena sativa, Briza maxima, Bromus aleutensis, B. arvensis, B. commutatus, B. macrostachys, B. rigidus, B. rubens, B. secalinus, Dactylis glomerate, Hordeum vulgare, Lagurus ovatus, Lolium perenne, L. remotum, Panicum spontaneum, Phalaris canariensis, Poa pratensis, Secale cereale, Setaria italica, S. viridis, Sorghum halepense, S. vulgare, Triticum aestivum, T. durum si Zea mays (Conti, 1980). În conditii experimentale, produce mozaic striat galben, piticire si inrosirea frunzelor bazale la Avena sativa soiul Alba, piticire si ingustarea frunzelor la Bromus spp., mozaic striat stralucitor pe frunza 3-a a plantelor inoculate in stadiul de coleoptil, piticire si ingalbenirea frunzelor bazale la Hordeum vulgare soiul Delisa, ingalbenirea si adesea uscarea frunzei apicale si piticire la Phalaris canariensis, dungi clorotice continui si piticire la Setaria italica, dungi clorotice cu marginile necrotice si reducerea cresterii la Sorghum halepense si S. vulgare si dungi foliare alburii, care ulterior se mascheaza la Zea mays soiul Golden (Conti, 1980). Particulele virusului se gasesc in citoplasma celulelor floemice, in interiorul unor "cisterne" inconjurate de membrane fiind absente in nucleu si in spatiul perinuclear. În celulele infectate se gasesc incluziuni sub forma de viroplasme. Virusul a fost identificat si in diferire organe ale insectei vectoare, fiind localizat in citoplasma si absent in nucleu. Virusul nu a fost transmis prin inoculare de suc. În natura, este raspandit, in mod persistent propagativ, prin cicada Laodelphax striatellus, timpul minim de achizitionre fiind de 1-5 ore, timpul minim necesar inocularii 15 minute, perioada de latenta in vector cea mai comuna de 15-16 zile, perioada de incubatie in planta de 8 pana la 24 zile, timpul maxim in care insectele au ramas virulifere a fost de 36 zile, iar la 2 din 5 femele virulifere virusul s-a transmis prin ou la urmasi, larvele devenind infectioase in a doua saptamana si au transmis virusul timp de pana la 3 saptamani (Conti, 1980). Experimental, virusul a fost transmis si prin cicada   Javesella pellucida, dar nu si prin Macrosteles sexnotatus sau Psammotettix striatus (Conti, 1980). Sursa de infectie in natura este asigurata de speciile susceptibile perene, cum sunt Agropyron repens si Sorghum halepense. Virusul poate fi transmis la insecta vectoare prin injectare cu suc extras din plantele de orz sau cu virus purifict. Sucul extras din frunzele infectate contine putine particule virale. Inactivarea termica are loc la 55-60°C, rezistenta in vitro este 1-2 zile la 22°C si 2-4 zile la 5°C, iar dilutia limita 10^-2-10^-3 (Conti, 1980). Virionii si nucleocapsidele pot fi puse in evidenta usor prin micorscopie electronica atat in suc crud cat si in tesuturi si preparate purificate. La pregatirea preparatelor este necesara fixarea lor cu glutaraldehida inainte de contrastarea cu acid fosfotungstic sau acetat de uranil, particulele nefixate fiind distruse de substantele contrastante. Virusul a fost purificat din plante de orz utilizand 0 M tampon fosfat pH 7,2, filtrarea prin celita, precipitarea cu PEG si centrifugarea in gradiente de zaharoza. Virionii sunt baciliformi, prevazuti cu anvelopa, avand aproximativ 60 x 320-330 nm, nucleocapsida construita helicoidal si pasul helixului de 4 nm. La ultracentrifugare, virusul se sedimenteaza sub forma unui singur component, iar genomul este ARN monocatenar. Pana in prezent, virusul nu a produs pagube care sa justifice aplicarea unor procedee speciale de combatere. O masura de prevenire consta in respectarea epocii optime de semanat, evitandu-se insamantarea graului si orzului de toamna prea de timpuriu (Conti, 1980).