Virusul mozaicului soiei

Virusul mozaicului soiei - Soybean mosaic virus, SoMV, Potyvirus, Potyviridae, sinonime: Soybean virus 1 Prince, Soja virus 1; tulpini: În Coreea, pe baza simptomelor produse la soia si reactiile diferitelor soiuri, s-au separat tulpinile G1, G2, G5, G6 si G7, G3A si G5H, G5HD si G7H (Kim s.a., 2003, Plant Dis. 87, 1372), (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 282). A fost descris prima data la Glycine max in statul Connecticut, S.U.A. (Clinton, 1915, Rep. Connecticut Agric. Exp. Stn 1915, p. 421), in prezent, fiind raspandit in toata lumea, prezentand importanta economica ridicata (Bos, 1972 CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 93, 4 pp). Soia (Glycine max) este principala gazda in conditii naturale. Plantele infectate manifesta o rugozitate accentuata a frunzelor, benzi verzi inchis in lungul nervurilor si cloroze internervuriene, piticire, incretirea si deformarea frunzelor, patarea semintelor, androsterilitate, deformarea florilor, reducerea pubescentei, uneori necroze locale, necroze sistemice si distrugerea mugurilor. În ansamblu, frunzele sunt mici, cu aspect pielos si casante, pastaile slab dezvoltate, productia de samanta fiind redusa, iar maturizarea acesteia intarziata. Plantele care manifesta simptome necrotice sunt, practic, lipsite de samanta. Boala este foarte raspandita si are mare importanta economica, mai ales in Peninsula Coreana si Manciuria, locurile de origine ale soiei (Kim s.a., 2003, l.c.).

Infectiile cu SoMV pot induce patarea semintelor de soia, care consta intr-o acumulare de substante antocianice sau leucoantocianice, sub forma de pete sau benzi negre ori brune, in stratul epidermal al acestora, incidenta si severitatea patarilor depinzand partial de tulpina virusului si genotipul gazdei, timpul si incidenta infectie, infectiile mixte cu alte virusuri si conditiile inconjuratoare, unii autori constatand ca soiurile de soia continand gena Im sunt imune la patarea semintelor produsa de SoMV indiferent de conditiile externe. Pe baza cercetarilor riguroase, Koning s.a. (2003, Plant Dis. 87, 413) sustin ca SoMV predispune semintele de soia la atacul de Phomopsis, ciuperca izolandu-se din toate semintele patate, iar virusul atat din seminte patate cat si nepatate, acumularea virusului in epiderma semintelor nefiind direct corelata cu amploarea patarii acestora. Alte specii infectate natural sunt Glycine usuriensis, G. wightii si Lespedeza striata. Experimental, virusul a fost transmis la Antirrhinum majus, Canavalia ensiformis, Cassia occidentalis, Chenopodium album, C. quinoa, Crotalaria spectabilis, Cyamopsis tetragonoloba (local), Dolichos biflorus (local), D. labla (local), D. falcatus, Lespedeza stipulacea, Lotus tetragonolobus, Lupinus albus, L. luteus, Nicandra physaloides, Nicotiana benthamiana, Petunia hybrida, Phaseolus lathyroides, P. lunatus, P. nigricans, P. speciosus, P. vulgaris (unele soiuri), Pisum sativum, Sesbania exaltata (sistemic), Trigonella coerulea, Vicia faba (unele soiuri), V. narbonensis si Vigna unguiculata. În conditii de inoculari artificiale, virusul produce leziuni locale necrotice la Phaseolus vulgaris soiul Top Crop, pe frunze detasate mentinute la 300C, si infectie sistemica - cu unele tulpini - la soiul Double White Princess, mozaic la Macroptilium lathyroides, leziuni locale necrotice la Lablab purpureus si leziuni locale clorotice la Chenopodium album si C. quinoa, diagnostic nesusceptibile fiind Cucumis sativus, Nicotiana glutinosa, Zinnia elegans s.a. Soiul de fasole Kentucky Wonder reactioneaza, de asemenea, prin leziuni locale, numarul acestora fiind mai redus la inocularea simultana si cu Bean pod mottle virus, probabil datorita compozitiei fata de locusurile de infectie. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor scoartei radacinilor, epidermei, floemului, testa si embrionul semintelor, uneori sub forma de agregate cilindrice. În celulele infectate se gasesc incluziuni cilindrice ("pinwheels"), valuri, suluri si agregate lamelare scurte curbate care nu contin virioni.

Experimental, virusul este transmis relativ usor prin inoculare de suc. În natura, se transmite, in mod nepersistent, prin 16 specii de afide, principalii vectori fiind Acyrthosiphon pisum, Aphis fabae, Myzus persicae si Rhopalosiphum maidis. Un vector important este si afidul asiatic al soiei, Aphis glycines, care a fost recent introdus si in S.U.A., fiind singurul vector al VMSo care colonizeaza soia in America de Nord (Clark si Perry, 2002, Plant Dis.86, 1219). O caracteristica importanta a virusului este transmisibilitatea lui prin samanta, infectia gasindu-se la nivelul embrionului. Proportia semintelor infectate variaza la diferite linii si soiuri de la mai putin de 1 % pana la peste 60 %, iar soiurile Kavanggio, Hill si Bienville sunt complet lipsite de infectii seminale. Transmiterea prin samanta este mai mare la plantele infectate in faza tanara si mai mica la cele inoculate mai tarziu, plantele infectate dupa inflorire producand, de regula, seminte sanatoase. Virusul poate fi transmis, de asemenea, prin polen la samanta si la planta polenizata. La cercetarea diferitelor loturi de samanta din tara noastra, s-au gasit infectii seminale de 4 -11,3 % (Nicolaescu, M., com. pers). În camp, plantele infectate apar grupate in jurul surselor initiale de infectie, formate din plantele crescute din seminte infectate. Sucul extras din frunze contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la 60-65°C, longevitatea in vitro este de 3-4 zile, iar dilutia limita 10^-4-10^-5, in suc, virusul fiind stabil la pH 6. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, cu lungimi modale clare, de 650-700 nm sau 760 nm, avand 15-18 nm in diametru, canalul central obscur si structura helicoidala obscura. La ultracentrifugarea preparatelor purificate, apare o singura componenta, genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit, iar virionii contin o singura proteina capsidala. Virusul avand posibilitati largi de raspandire in natura, crearea si cultivarea soiurilor rezistente sau tolerante constituie cea mai sigura masura de prevenire. Surse de rezistente se gasesc in cadrul soiurilor actuale, in Japonia 27 din 110 soiuri testate dovedindu-se rezistente. Cunoscute ca rezistente sunt soiurile Minnesota Manchu, Holand 11, F.P.J. 79 610, F.P.J. 92 470, Norinnigo si Quiusango. Soiul Merit are calitatea ca, desi prezinta simptome foliare, nu trasmite virusul prin samanta, datorita prezentei genei Im. În curs de ameliorare exista material care combina toleranta cu un grad redus de transmitere prin samanta. La inceput, s-a afirmat ca rezistenta este controlata genele, Rsv1, Rsv3 si Rsv4. Mai recent, Fayad si Tolin (2003, Phytopathology 93, S25) considera ca aceasta este determinata de o singura gena dominanta situata la trei locusuri distincte (Rsv1, Rsv3, Rsv4). Soiurile Chippewa, Hamsoy, Acme si altele sunt deosebit de sensibile, manifestand simptome foliare evidente, pete la suprafata boabelor si avand un procent ridicat de transmitere prin samanta. În cazul unor astfel de soiuri, principala masura de prevenire consta in producerea si cultivarea de samanta libera de virus.