Virusul varsatului prunului

Virusul varsatului prunului - Plum pox virus PPV, Potyvirus, sinonime Prunus virus 7 Christoff 1938; Annulus pruni Christoff 1947; Sharka virus Nicolič 1951; Prunus virus 5 Smith; tulpini CG si D 1 Kegler, D (Dideron), M (Marcus), El Amar, SoC, SwC (PPV-C), 3174-01, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 398). Boala "Varsatul prunului" (plum pox; Šharka proszlivite) a fost observata in 1918, la prunul Kjustendil din Bulgaria, fiind descrisa prima data de Atanasoff (1932, Jahrb. Univ. Sofia, Agr. Fak. De aici, s-a raspandit rapid in Jugoslavia, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, afectand, in scurt timp, mai multe milioane de pomi, apartinand mai ales soiului Pozegaca. În continuare, virusul s-a extins in multe tari europene, din regiunea mediterraniana, orientul apropiat, orientul mijlociu si din alte zone ale globului. În Spania si Portugalia PPV a fost introdus dupa 1970 mai ales cu prunul Brompton si alti portaltoi importati din tarile contaminate.

În Olanda, PPV a fost prezent inainte de anii 1970, cand a fost eradicat si aplicate masuri stricte de prevenire. Acesta a reaparut insa, in 1996, la 379 pruni soiul Jubileum din 15000 de pomi importati plantati in 29 de livezi (Verhoeven s.a, 1998, Acta Hort. 472, p. 407). Deoarece, in baza reglementarilor oficiale, toti pomii infectati au fost distrusi si se aplica masuri speciale de carantina, se considera ca boala va fi eradicata din nou. Prin aplicarea masurilor de carantina, America de Nord a fost mentinuta mult timp libera de PPV. Serotipul D al acestuia a fost identificat insa, in 1999, la Prunus persica si la alte specii de Prunus, in Pennsylvania (S.U.A.) si, ulterior, la pomi din soiul de nectarine Fantasia (P. persica var. nectarina), fara simptome, in regiunea Niagara, Ontario (Thompson s.a., 2001, Plant Dis. 85, 97) si la alte specii de Prunus in Noua Scotie din Canada. În tara noastra, varsatul prunilor este o boala mult raspandita si foarte pagubitoare, virusul fiind identificat la prun, cais si piersic in toate zonele pomicole (Pop, 1958,), la prun, fiind identificate tulpinile D si M (Ravelonandro si Minoiu, 1998, Acta Hort. 472, 367). În conditii naturale, virusul infercteaza prunul (Prunus domestica), caisul (P. armeniaca), piersicul (P. persica), nectarinul (P. persica var. nectarina), ciresul (P. avium), visinul (P. cerasifera), prunul japonez (P. salicina) P. insititia, P. spinosa si P. glandulosa, producand simptome persistente, constand in marmorarea frunzelor si patarea sau malformarea fructelor. Nu se cunosc specii lemnoase susceptibile inafara de genul Prunus. La soiurile sensibile de prun (Prunus domestica), pe frunzele complet dezvoltate apar pete, inele sau benzi, uneori asociate cu nervurile, cu marginea difuza, de culoare verde-deschis, verde-pala, galbena sau verde-maslinie, uneori insotite de pete brune necrotice.

Toamna tarziu, petele caracteristice bolii isi mentin mai mult timp culoarea verzuie, contrastand cu fondul limbului de culoare galbuie. În unele cazuri, se observa craparea si moartea lastarilor. Cu 3-4 saptamani inainte de maturare, pe suprafata fructelor unor soiuri, mai ales a celor din grupa vinetelor, apar depresiuni in forma de pete neregulate, inele sau linii curbe, in dreptul carora pulpa devine bruna-rosietica sau violacee si de cosistenta gomoasa. În cazul altor soiuri pe fructele mature apar pete neregulate mai deschise la culoare care afecteaza numai epiderma. Datorita caderii si deformarii prunelor, la soiurile foarte sensibile se pot inregistra pierderi totale de productie, fructele afectate nefiind proprii pentru consum in stare proaspata sau prelucrate industrial. Pe samburi, pot apare, de asemenea, pete brune cu halou de culoare mai deschisa. În cazul unor soiuri, cum sunt Gelbrater Spilling si Victoria, pe fructe apar numai benzi rosii, cu o margine difuza si alta net delimitata, sau inele si linii rosii, inguste, situate mai ales in partea inferioara a prunelor. Acestea par a fi mai caracteristice varsatului prunului decat petele adancite descrise anterior, care se pot forma si in cazul pseudo-varsatului prunului (plum pseudo-pox) produs de Apple chlorotic leaf spot virus, in acest caz lipsind insa simptomele caracteristice VVP pe frunze. Reactia soiurilor de prun este foarte diferita, unele (Pozegaca, Vanat de Italia, De Bistrita, Hauszwetsche, Tulen Gras, Czar, Dolan s.a.) manifestand simptome pe frunze si fructe, altele (Anna Späth, Büler Frühzwetsche, Renclod Mare Verde, Montfort si Stanley) nu manifesta simptome pe fructe, iar la Mirabelle de Nancy nu apar simptome pe frunze. La piersic (Prunus persica), virusul se manifesta prin clarifierea nervurilor, urmata de aparitia unor pete si benzi galbui in lungul nervurilor secundare si tertiare si deformarea limbului. În faza de semicoacere, pe piersicile cu epiderma pala, apar inele sau benzi difuze de culoare galbuie, iar pe cele cu epiderma necolorata o repartizare neuniforma a pigmentatiei.

În Canada, soiul de nectarine (P. persica var. nectarina) Fantasaia s-a gasit infectat latent cu PPV (Thompson s.a., 2001,l.c.). În cazul caisului (Prunus armeniaca), pe frunze apar pete de culoare verde deschis sau galbuie, pe fructele mature se observa pete sau inele mari de culoare pala, iar pe samburi pete maronii cu aureola galbuie. Unele soiuri pot prezenta infectii latente iar altele sunt rezistente la virusul varsatului prunului. Soiurile de cires (P. avium) si visin (P. cerasifera) pot fi infectate fara a manifesta simptome externe, sau prezinta pete de culoare verde-pal. Unele forme de mirobolan (P. cerasifera) manifesta simptome pe frunze si pe fructe asemanatoare cu cele de la prun, la altele infectia fiind latena. Pomii speciilor Prunus glandulosa, P. insititia, P. spinosa si P. salicina pot fi infectati fara a manifesta simptome externe. Alte specii lemnoase infectate natural sunt Prunus brigantiana, P. diversicata, P. heloxierica, P. hortulana, P. japonica, P. mandshurica, P. mume, P. nigra, P. sibirica, P. simonii si P. tomentosa. Virusul infecteaza in natura si o serie de plante ierboase, printre care Campanula ranuculoides, Lamium album, L. amplexicaule, L. purpureum, Lupinus albus, Lycium halimifolium, Medicago lupulina, Melilotus officinalis, Ranunculus acer, R. arvensis, R. repens, Silene vulgaris, Solanum dulcamara, Trifolium incarnatum si T. repens, prin inoculari artificiale fiind transmis si la alte specii (Verderevskaya s.a., 1985, Arch. Phytopath. Pflanzenschutz, Berlin Inoculat artificial, virusul produce pete galbene, unele cu centrul necrotic, sau pete necrotice locale fara infectie sistemica la Chenopodium foetidum si leziuni locale necrotice negre la Nicandra physaloides, pete dungi sau inele clorotice la Prunus domestica soiurile Italian Prune si Pozgaca, pete clorotice difuze la P. japonica, necroze nervuriene si pete clorotice la P. maritima, desene lineare fine si pete verzi la P. sibirica, pete clorotice sau necrotice pe frunzele batrane, urmate de epinastia si deformarea frunzelor tinere la P. tomentosa si pete galbene sau cloroze foliare la Sorbus domestica. Prin inoculare de suc, a fost transmis, de asemenea, la Nicotiana clevelandii si N. benthamiana. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor infectate ale mezofilului si xilemului din frunze, radacini, flori, muguri, fructe si lastarii tineri, unde se gasesc si incluziuni, sub forma de corpuri-X amorfi, formatiuni "pinwheels", si manunchiuri de paracristale aciculare proteice, care nu contin particule virale, primele cristale care se formeaza fiind inconjurate de membrane polisomale, observandu-se, de asemenea, invaginari ale anvelopei nucleare externe si ale cloroplastelor, cresterea nucleoproteinei si a numarului ribozomilor.

Incluziunile sub forme de "pinwheels", suluri si lamele sunt caracteristice potyvirusurilor din subgrupa III. Dupa Remeth (1986), celulele infectate contin corpuri -X amorfi, incluziuni "pinwheels" si incluziuni nucleare. În conditii experimentale, virusul este transmisibil prin inoculare de suc (Kegler s.a., 1977, Arch. Gartenbau, Berlin 25, 171), toate formele de grefare si altoire si afide. In conditii naturale, raspandirea are loc prin multiplicarea si comercializarea materialului saditor infectat si, in mod nepersistent, prin peste 10 specii de afide, principalii vectori fiind Aphis spiraecola si A. fabae, Brachycaudus helichrysi, Myzus persicae si Myzus (Phorodon) humuli. Dupa Verderevskaja s.a. (1985, l.c.), buruienile susceptibile la PPV nu joaca un rol deosebit ca surse de infectie pentru plantatiile de pruni. Transmiterea nu are loc prin samburii de prun, se transmite prin samburii de cais (Nemeth si Kolber, 1983), iar tulpina M s-a transmis prin samanta de Nicotiana benthamiana si N. clevelandii. Raspandirea virusului in plantatii are loc in mod rapid, in cazul surselor de infectie interne rata anuala medie de infectie fiind de 17 % (Pop s.a., 1972, An. I.C.P.P. 8, 33), de la o sursa de infectie situata la 100 m infectarea in proportie de 48-100 % realizandu-se in 10 ani, iar plantatiile tinere situate la peste 500 m de sursele de infectie ramanand neinfectate (Jordović, 1968, TagBer. dt. Akad. LandwWiss. Berlin 97, 301). In functie de gazda, sucul foliar poate contine cantitati variabile de virioni. În suc de Nicotiana clevelandii, temperatura de inactivare este intre 54 si 56°C, dilutia limita 10^-5, iar longevitatea in vitro de maximum 48 ore la 20°C si 5-7 zile la 0-2°C. Virionii sunt filamentosi, flexuosi, lungi de 660-770 nm si de 12 -20 nm in diametru, van Oosten (1972 a) obtinand o lungime modala de 764 nm.

La ultracentrifugare virusul se separa sub forma unui singur component, iar punctul izoelectric este pH 5-5,5. Genomul este ARN monocatenar, linear, iar capsida este formata dintr-o singura proteina. Data fiind importanta economica deosebita a varsatului prunului, in majoritatea tarilor avansate, prevenirea si eradicarea acestuia sunt reglementate prin lege, instituindu-se programe nationale de supraveghere si eradicare a acestuia si aplicandu-se cu strictete masurile de carantina interna si externa, care au dat rezultate partiale in unele tari europene, au condus la eradicarea bolii in Olanda si au evitat mult timp patrunderea virusului in America de Nord, cu toate ca acesta aparuse in America de Sud (Herrera s.a., 1998, Acta Hort. 472, p. 393). Avand posibilitati mari de raspandire, PPV este considerat agent patogen de carantina de organizatiile de protectia plantelor din Europa si regiunea mediterraniana, Africa si America de Nord si este trecut pe lista IIA2 a Directivei Uniunii Europene pentru Sanatatea Plantelor. Producerea, certificarea, comercializarea si utilizarea materialului saditor liber de PPV din toate speciile pomicole si formele de portaltoi si plantarea acestuia izolat la cca. 1000 m de plantatiile contaminate (Pop s.a., 1972, l.c.) constituie masuri de baza pentru toate tarile cu pomicultura dezvoltata. Datorita ratei mari de transmitere a virusului pe cale naturala, se recomanda ca, in zonele puternic infestate, cu presiune mare de infectie, sa se planteze numai soiuri de pomi rezistente la PPV, obtinute prin metode traditionale de ameliorare sau prin crearea de germoplasme modificate genetic. La speciile de Prunus se gasesc doua tipuri de rezistenta la PPV, una de tip calitativ bazata pe hipersensibilitate, care face ca soiurile sa fie total rezistente la infectiile naturale, si una de tip cantitativ, soiurile cu acest tip de rezistenta infectandu-se mai putin si tolerand mai bine boala in camp decat cele sensibile (Kegler s.a., 2001, Phytopathology 149, 213; Hartmann si Petruschke, 2002, Sanatatea plantelor 6, 12). La prun (Prunus domestica), rezistente la PPV sunt soiurile Kirke, Jojo, Udilinionnaia si Jelta boutikovidna, hibridul K 4 descendent din Kirke si clona transgenica C-5, iar tolerante soiurile Stanley, Renklod Harmovih si 9 hibrizi obtinuti recent. La cais (P. armeniaca), cu rezistenta de tip calitativ sunt soiul Harlayne si Hibridul LE-3276, iar la piersic (P. persicae) surse de rezistenta se gasesc in P. amigdalus, P. davidiana si soiul de piersic ornamental Early Double Red (Pascal s.a, 2002, Sanatatea plantelor 6, 36). In experimentarile lui Ernst s.a. (2002), calitativ rezistente s-au dovedit soiul de prun Jojo si soiurile de cais Kuresia, Orangered si Harlayne, iar cantitativ rezistente soiurile de prun Opal, Nancymirabelle, Scoldus si Schone von Lowen si soiurile de cais Brevirca, Virosia, Strak Early Orange si Goldrich.