Cromatografia de lichide

CROMATOGRAFIA DE LICHIDE

Introducere

Cromatografia de lichide pe coloana se poate defini ca o tehnica in care componentii amestecului de analizat se separa datorita migrarii lor diferentiale de-a lungul unei coloane umpluta cu o faza otationara solida sau lichida pe support inert sub influenta unei faze mobile lchide.

In functie de modul de lucru exista mai multe tehnici cromatografice care se deosebesc intre ele dupa modul de formare a cromatogramelor si a metodologiei specifice.

Astfel se disting trei procedee principale:

Cromatografia prin elutie

Cromatografia frontala

Cromatografia prin deplasare

Dintre aceste procedee cel mai utilizat este primul. In cromatografia prin elutie proba se introduce in cantitate si volum mic la capatul coloanei, dupa care se adauga un lichid-faza mobile- numit eluent. Acesta contribuie la distributia diferentiata a componentilor probei in timpul deplasarii de-a lungul fazei stationare, realizandu-se separarea. La baza coloanei, componentii sunt colectatii in fractiuni mici (se poate pe cale automata cu collector de fractiuni) si analizati. Metoda permite determinarea calitativa si cantitativa a componentilor dintr-un amestec. In cazul aparatelor cromatografice de lichide sub presiune se utilizeaza diferiti detectori prevazuti cu dispozitive de inregistrare automata a cromatogramelor.

Cromatografia de lchide utilizeaza ca materiale pentru confectionarea coloanelor tuburi cilindrice confectionate din sticla , metale sau materiale plastice de diverse diameter. La capatul prin care eluentul paraseste coloana, aceasta este efilata si eventual este prevazuta cu un robinet pentru reglarea debitului.

Diametrul coloanelor analitice in cromatografia pe coloana este in general de 0,2-1,0cm. Coloane cu dimensiuni mai se utilizeaza in scopuri preventive,in acest caz diametrele ajungand pana in jur de 5cm. Lungimea coloanelor este variabil, fiind aleasa in mod usual de 20, 60 si 100cm se prefere legarea mai multor coloane in serie.

Metoda de umplere a coloanelor utilizata in cazul coloanelor consta in realizarea unei suspensii a materialului de umplutura si introducerea acestuia in coloana. Dupa depunere sedimentului si eventual evacuarea lichidului supernatant, se adauga o noua cantitate de suspensie pana la umplere complete.

Introducerea probei este o etapa de repercursiuni directe asupra rezultatelor analitice, atat cantitative cat si calitative, asa in cat in cadrul unei analize sau separari cromatografice acestei etape trebuie sa i-se acorde importanta cuvenita.

Introducerea probei se face in cromatografia de lichide cu ajutorul pipetelor sau micropipetelor. Astfel, eluentul era lasat sa se scurga din coloana pana la nivelul umpluturii, se adauga apoi proba, lasand-o sa se scurga in coloana, dupa care se adauga eluent. Introducerea seringelor micrometrice, odata cu dezvoltarea cromatografiei de gaze, a facut ca in locul pipetei sa se utilizeze microseringa.

Faze stationare si faze mobile.

Separarea cromatografica este un process care se bazeaza pe repartitia diferita a componentilor amestecului intre doua faze:

- stationara

- mobila

In cromatografia de adsorbtie, cu faza stationara solida (umplutura) se folosesc diferite materiale pulverulente, dintre care cele mai utilizate sunt alumina si silicagelul. Intr-o masura mai mica se folosesc, de asemenea, silicatul de magneziu, pamantul diatomic pulberea de zahar, precum si o serie de adsorbenti modificati.

In cromatografia de reparatie, ca suport se foloseste fregvent celuloza precum si unele din materialele enumerate mai sus, ca de exemplu:

- silicagelul

- pamantul diatomic etc.

In ultimul timp se folosesc tot mai fregvent si fazele stationare chimic legate. In acest din urma caz, intre faza lichida care acopera granula de suport si granula insasi se stabilesc legaturi chimice.

Succesul unei separari realizata prin cromatografia de lichide depinde de alegerea corecta atat a fazei stationare cat si a fazei mobile. Pentru scopuri cromatografice, ca faza mobile se folosesc o serie de solventi organici.

In ce priveste clasificarea solventilor utilizati in cromatografie, exista mai multe criterii. O serie de autori au diferit taria relativa a solventilor pentru adsorbentii polari sub forma unor serii eluotrope, grupandu-I in ordinea puterii de elutie cromatografica, fiind inculsi atat solventii puri cat si amestecuri de solventi.

Marimea , numita "tarie a eluentului", se defineste ca fiind energia de adsorbtie a eluentului pe unitatea de suprafata. Valoarea ei este data in "tabelul 4" pentru o serie de solventi, pe diversi adsorbenti si poate fi folosita in ghid in selectarea solventului dupa taria sa.

Tabelul 4.

Alumina

Pentan 0,00 Clorura de metil 0,42

Septan  0,01 Metilizobutilcetona 0,43

Decan 0,04 Dicoloretilena 0,49

Diclohexan 0,04 Nitropropan 00,53

Diclopentan  0,05 Acetona 0,56

Diclorbutena 0,06 Dioxan 0,56

Pentena 0,08 Acetat de etil 0,58

Tetra clorura de carbon 0,18 Acetat de metil 0,60

Clorura de carbon 0,26 Alcool amilic 0,61

Clor diisepropilic 0,28 Dimetilsulfoxid 0,62

0,29 Dietilamina 0,63

0,32 Piridina 0,71

0,38 Butilcelosolv 0,74

0,38 Alcool propilic 0,82

0,40 Alcool etilic 0,88

Alcool metilic 0,95

Etilenglicol 11,11

Silicagelul

Pentan 0,00 Eter etilic 0,25

Clorura de carbon 0,14 Acetat de etil 0,25

0,18 Alcool etilic 0,25

0,20 Apa 0,25

0,22 Acetona 0,25

0,25 Acid acetic 0,25

Clorura de izopropil 0,25 Alcool metilic 0,25

Cloroform  0,25

Clorbenzen  0,25

Florisil

Pentan  0,00 Cloroform 0,20

Tetraclorura de carbon 0,04 Clorura de metilen 0,23

Dioxan 0,18 Eter etilic 0,31

Oxid de magneziu

Clor de petrol 0,00 Tetraclorura de carbon 0,16

Heptan 0,04 Eter etilic 0,23

Diclohexan  0,06 Acetona 0,50

SEPARAREA PE ALUMINA A PERMANGANATULUI DE POTASIU

SI BICARBONATULUI DE POTASIU /15/

Principiul metodei

Alumina , este unul din cei mai utilizati adsorbanti folositi in cromatografie.

In mod fregvent alumina se prepara din deshidratarea trihidratului de alumina la o temperature mai mica de si este un amestec de alumina si alumina monohidratata intr-un procentuaj mai mic. Desi nu se poate specifica in mod précis natura centrelor de adsorbtie pe alumina se prepara totusi ca acestea sunt atomi de aluminiu superficiali sau legaturi -- tensionate.

La separarea de , componenta adsorbita este bicromatul de potasiu. Permanganatul de potasiu trece prin coloana de alumina, tratata in prealabil cu 0,5 .

Aparatura si reactivi.

Coloana cromatografica cu alumina. Soluta de:

- - 0,5 N;

- -N;

-- N;

- 1 M;

- - 0,1 N;

- -0,1 N.

Mod de lucru.

Coloana de sticla cu diametrul 1,5 - 2cm, se umple cu alumina (30-40g). Se splala coloana cu 25ml 0,5N cu o viteza de scurgere de 2ml/minut.

Solutia de separate () se introduce direct in coloana. Se trece in continuare 0,5N, mentinand aceiasi viteza de scurgere.

Bicarbonatul de potasiu este adsorbit la capatul coloanei iar permanganatul trece prin coloana, uneori cu o banda difuza. Cand aceasta banda este aproape de partea de jos a coloanei, se incepe colectarea permanganatului intr-un balon de titrare, pana cand tot permanganatul a trecut prin coloana.

Dupa aceasta se schimba eluentul cu 1M. Bicarbonatul de potasiu se prinde in al doilea balon de titrare.

Permanganatul se titreaza cu 0,1N in mediu de 20% iar bicarbonatul de 0,1N in prezenta de si 20%. Rezultatele se dau in grame Crom si Mangan.

SEPARAREA PRIN CROMATOGRAFIA DE ADSORBTIE A

ALCOOLILOR ETILIC, PROPILIC SI BUTILIC.

Metoda cromatografica de separare a unor componente in amestec initiate de catre Tvet, s-a bazat pe posibilitatea utilizarii unor substante cu proprietati adsorbante, capabile sa retina diferential functie de o serie de factori cum ar fi structura, marimea moleculei, polaritatea etc. -componentele prezente in amestec. S-au elaborate astfel balele metodei cromatografice, folosindu-se drept model metodei care ulterior s-a incadrat in grupa metodelor cromatografice de adsorbtie.

In lucrarea de fata se urmareste separarea din amestec a alcoolilor etilic, propilic si n-butilic, separare care se poate face in prezenta sau absenta altor alcooli sau componente cum ar fi de exemplu: alcool metilic, alcooli amilici etc.

Principiul metodei.

Solutia in tetraclorura de carbon contin amestecul de alcooli se trece peste o coloana continand drept adsorbant silicagel pregatit anterior scopului propus. Alcoolii sunt adsorbanti pe silicagel diferit functiei de dimensiunea moleculei, precum si de polaritatea moleculei acestora.

Eluarea se face trecand succesiv prin coloana , amestec de si in final , care scot in ordine alcoolii: etilic, propilic si respective butilic.

In eluatele care se obtin, alcoolii care se pot pune in evident ape mai multe cai si anume: cromatografic, absorbtie in u.v., dielcrometric sau prin titrare redox.

Aparatura si reactivi.

Coloana cromatografica cu silicagel, prevazuta cu palnie cu slif:

2 cilindrii gradatii de 10(25) ml.

Pentru fractiunilor de effluent:

4 erlenmayere 25(50) ml.

Pentru oxidarea alcoolului cu :

1 palnie de separare de 50 ml,

3 erlenmayere de 300-500 ml.

Pentru titrare:

1 cilindru gradat de 25 ml,

Pipette,

1 biureta 50 ml.

Pentru bicromat:

1 cilindru gradat de 250 ml,

acooli de concentratie 15-25 mg/ml.

Solutie de bicarbonate de potasiu si tiosulfat de sodium 0,1 N:

acid sulfuric concentrate,

,

glicerina,

,

.

Mod de lucru.

a) Pregatirea coloanei.

Se cantaresc 20 g silicagel pro-chro-matography care se mojareaza bine cu 12,5 ml apa distilata si se adauga in final 80 ml . Se omogenizeaza foarte bine. Silicagelului astfel pregatit se trece in coloana de separare. Retragerea silicagelului dupa folosire se poate face cu (~50 ml), dupa care coloana se poate refolosi.

b) Separarea alcoolilor din solutia lor in CCl.

Alcoolii pot fi separate pe coloana de silicagel din solutie in a acestora, atunci cand concentratia lor se gaseste in limitele: 15-25 mg/ml (pentru cantitatea de silicagel indicate).

In vederea separari se iau 0,75-1,5 ml (volum optim 1ml) de solutie care trece prin coloana. Se adauga apoi ~50 ml pentru indepartarea continut eventual in solutie cat si pentru realizarea unei reparatii differentiate a alcoolilor pe coloana. Dupa aceasta se trece in ordine:

100 ml (3/1, V/V)

100 ml (1/1, V/V)

150 ml . Care vor scoate de pe coloana in ordinea mentionata.

c) Determinarea alcoolilor.

Determinarea se efectueaza dupa prealabila lor extragere in apa, prin oxidare cu in mediu puternic acid comform reactiei:

Deoarece reactia de oxidare decurge foarte lent, se foloseste metoda indirecta de determinare si anume: la solutia apoasa de analizat se adauga un exces de bicromat care se lasa in mediul acid cca. 15 minute pentru oxidarea alcoolului. Excesul de bicromat se titreaza fie cu o solutie de in prezenta difenil aminei drept indicator redox, fie se titreaza pus in libertate din (de bicromat) cu tiosulfat in prezenta de amidon.

Practic se procedeaza in urmatorul mod: dupa introducerea pe coloana a (3:1) se culeg probe din 10 in 10 ml(masurati cu cilindru gradat). Probele se trec in palnii de separare (de cca.50 ml) adaugand si 15 ml de apa distilata. Se agita bine timp de 3 minute, dupa care se lasa in repaus pana la separarea fazelor.

Se indeparteaza stratul organic () culegandu-l intr-un vas de recuperare, iar faza apoasa continand extractul alcoholic se trece intr-un erlenmayer de 50 ml in care s-a adaugat in prealabil un amestec de 10 ml 0,1 N + 5 ml conc. Racit la temperature camerei.

Palnia de separare se mai spala cu 5 ml apa care se adauga la proba di erlenmayer dupa care se agita si se lasa sa stea 15 minute.

Dupa acest timp se trece proba intr-un erlenmayer de 300-500 ml si se adauga 200 ml apa distilata masurati cu cilindru. Se adauga un varf de spatula de glicerina si se titreaza cu tiosulfat excesul de bicromat adaugat. Spre sfarsitul titrarii (decolorarea solutiei) se adauga indicatorul (amidon) si se titreaza pana la decolorare (verde).

Rezultate.

Din volumul de tiosulfat utilizat, se determina cantitatea de bicromat adaugat in exces si respective cantitatea de alcool din fiecare fractiune scoasa de pe coloana.

Din diferenta volumelor de utilizat pentru oxidare, functie de volumul de effluent trecut pe coloana, se deduce continutul alcoolilor din proba si numarul lor. Se obtine o curba cu maxime, numarul acestora corespunzand numarul de specii de alcool iar inaltimea fiind proportionala cu concentratia.

SEPARAREA CROMATOGRAFICA A COLOANELOR

(CLOROFILE-XANTOFILE) DIN MATERIAL VEGETAL

Principiul metodei.

Materialul vegetal verde contine un amestec de compusi cunoscuti sub numele generic de clorofila care este constituita de fapt dintr-un amestec de substante si anume:

Clorofila A,

Clorofila B,

Xantofilele

Formula ccclorofilei A este:

Separarea componentelor clorofilei se face dupa extractia acesteia din materialul vegetal verde in solutie nepolari (eter de petrol, neofalina) prin metoda cromatografiei de lichide pe coloana cromatografica cu suport zahar + 5 % amidon

Mod de lucru.

A Extractia clorofilei. O cantitate cunoscuta de material vegetal verde (20-30 gr) se introduce pentru cateva secunde in apa fierband pentru a separa o parte din cellule vegetale in care se gaseste clorofila. Produsul este apoi introdus intr-un aparat Soxlet in care se face extractia clorofilei cu alcool metilic. Pentru acesta se utilizeaza ca solvent alcoolul metilic, cantitatea necesara fiind de 50-100 ml.

Se efectueaza extractia pana cand intreaga cantitate de clorofila este extrasa (disparitia completa a coloratiei verzi a materialului vegetal). Intreaga cantitate de alcool din balonul extratctorului se trece apoi int-o pilnie de separare de 250 ml si se adauga 5-10 ml apa distilata si apoi, 10-20 ml eter de petrol sau neofalina cu care se extrage clorofila din alcool, prin agitare. Extractia se repeta de 2-3 ori.

Se separa stratul alcoholic si se indeparteaza (la sticla de recuperare) iar stratul de hidrocarburi se spala bine de 4-5 ori cu apa distilata care se indeparteaza dupa fiecare spalare.

Solutia de clorofila in hidrocarburi se usuca apoi prin agitare cu anhidru (un virf de cutit).

ATENTIE. Urmele de apa distrug coloana cromatografica si uscarea trebuie facuta correct.

B. Separarea componentelor clorofilei si determinarea lor. Dupa uscare solutia de clorofila se trece pe coloana si se incepe eluarea cu eter de petrol sau neofilina pana la indepartarea xantofilelor care se pot urmari pe coloana prin culoarea lor galbena. Compusii find fluorescenti se poate observa coloana cromatografica mai bine la lampa u.v.

Fractiunile de xantofila separate se prind la balon cotat si se pot spectrofotometre prin masurarea extintiei la un spectofotometru Spekol la nm.

Determinarea se face cu ajutorul unei curbe de etalonare a concentratiei (se utilizeaza la etalonare o solutie cu concentratie cunoscuta de xantofila din care se fac dilutii succesive).

Pentru eluarea clorofilei care ramane la strat la trecerea de solvent pur prin coloana, se incepe trecerea prin coloana a unei solutii de alcool izopropilic 0,5 % in eter de petrol sau neofilina.

In acest fel se elueaza selective cele doua componente de clorofila.

Pentru clorofila A care se elueaza prima se poate face si determinarea analog ca pentru xantofila, lungimea de unda la care se masoara extintia fiind insa =660 nm.

SEPARAREA IZOMETRILOR CIS - SI TRANS-AZOBENZEN /17/

In general, probele de azobenzen contin aproximativ 1% din izomerul cis, dar la iradiere cu lumina ultravioleta, aceasta proportie creste.

Mod de lucru.

Se dizolva 0,25 g azobenzen in 25 ml fractiuni petroliere usoare () si se lasa intr-un tub de testare la o lampa de U.V. timp de 30 minute.

Coloana de 1,5 cm diametru si 10 cm lungime umpluta cu ~25 g alumina (Alumina for Chromatography BDH) ca adsolbent. Se introduce proba care se antreneaza cu aceiasi fractiune petroliera (eluent) cu debit de 1-2 ml/minut. Izomerul cis-azobenzen ramane in zona compacta la capatul coloanei, iar izomerul trans-azobenzen migreaza in coloana intr-o zona mai difuza. Izomerul trans se colecteaza sub forma unei solutii galbene. Dupa evaporarea solventului se verifica temperature de topire (68C). Cand culoarea galbena a efluentului dispare, se incepe culoarea izomerului cis cu aceiasi fractiune petroliera + 1% methanol. Fractiunea colectata se spala cu apa pentru indepartarea metanolului, se usuca cu sulfat de sodiu si dupa evaporarea solventului la presiune redusa se obtine cis-azobenzen, . Ambii izomeri se pot determina spectofotometric /18/.

SEPARAREA IONILOR Cl/ SO PRIN CROMATOGRAFIA

DE ADSORBTIE FRONTALA.

Materiale necesare.

Se pregateste coloana umpluta cu alumina, folosind 0,5 M ca solvent. Se spala cu solutie de pana la proba test negative pentru ionii clorura si sulfat.

Solutii: 1,0 M si 0,5 M.

Modul de lucru.

Se introduce contiunuu pe la capatul coloanei 150 ml de analizat continand ionii Cl si , cu un debit de 2 ml/minut. Se colicteaza la baza coloanei fractiuni de 2 ml in serii de tuburi. Fiecare fractiune se imparte in doua si se titreaza intr-una pentru clorura (azotat de argint), iar in cealalta pentru sulfat (clorura de Be). Se inregistreaza graphic, (s) volumul colectat inainte ca sa apara ionul clor (a) este de 30-40 ml, iar (b) de 14-20 ml; volumele exacte depind foarte mult de natura aluminei.

SEPARAREA Ca/Ni PRIN CROMATOGRAFIA DE REPARATIE/19/

Materiale necesare.

Coloana de dimensiuni 10 cm lungimea si diametru 1,5-2,0 cm cu pudra de celula (Whatman fibroasa CfO) folosind ca solvent acetone/HCl conc. 98:2 (v/v)

Solutia de analizat contine 2,0 g/l din fiecare metal, obtinuta prin dizolvarea clorurilor in apa.

Modul de lucru.

Se introduce 5 ml (cantitativ) intr-un berzelius de 100 ml. Se separa la sec, iar rezidiul se reia cu 2 ml HCl (80 ml acid concentrate si 20 ml apa). Se adauga 1,5 g pudra de celuloza si se transfera aproximativ la capatul coloanei adaugand 5 ml solvent. Cobaltul se elueaza (flux 2 ml/minut) intr-o zona de culoare verde ca ion complex, iar solventul este retinut intr-o zona aproape incolora.

Se colecteaza eluentul (~100 ml ) pan ace nu mai trece solutia . Pentru obtinerea rezultatelor cantitative se evapora acetone baie de apa, se adauga 2 ml conc. Si 1 ml conc. Se incalzeste pana la vapori de. Se raceste , se dilueaza cu apa si se determina Cobaltul prin metoda spectrofotmetrica.

Nichelul se pune in evidenta in coloana, dupa adaugare de ml ammoniac 2 M si solutie de dimatilglioxima.

COLOANA CROMATOGRAFICA, sediul procesului de separare in metodele cromatografiei de gaze si cromalografiei pe coloana (v.si Cromatografie). Performantele separarii si astfel atingerea scopului propus (analiti, preparative, masuratori fizico-chimice) depind de alegere tipului de c.c., de operarea corecta si prepararea c.c. C.c. sant, in general, de doua tipuri: umplute (uniform si neuniform) cu material granulat si capilare, cu film subtire de lichid sau cu strat subtire produs. Materialele granulate sunt fie suporti inerti cu rolul de sustinere a fazei stationare lichide, fie faze stationare solide de diverse tipuri. Pentru alegerea tipului de c.c este necesar sa tina seama de: permeabilitatea, eficienta, capacitatea pentru proba si raportul de faze al c.c.

Permeabilitatea si curgerea fazei mobile . Faza mobile, gaz sau lichid, este fortata prin c.c. cu viteza liniara u (cm/s) sau cu debitul F(ml/minut), correlate prin relatia:

F=ux

In care x este sectiunea libera a c.c. Se aplica o diferenta intre presiunea de intrare si presiunea de iesire (de obicei atmosferica), numita cadere de presiune, . In cazul cromatografiei de gaze, spre deosebire de cromatografia de lchide, ca urmare a compresibilitatii gazului purtator, are loc o variatie de viteza a acestuia de-a lungul coloanei, cu ata mai mare cu cat raportul , respective este mai mare viteze relative mari ale fazei mobile (oricum mai mici decat in cromatografia de gaze), u particule poroase pot fi umplute cu particule sub 30-40 um , dar cele mai avantajoase si utilizate sant cele cu particule sub 5-10 um, numite si microparticule poroasa. Aceasta micsorare accentuate a valorii duce la eficiente foarte mari, de ordinal a 50-100 000 talere/cm (H=0,01-0,02 mm). Eficienta mare se obtine numai cu conditia unei a particulelor poroase (S=200-400 m /g), capacitatea lor pentru proba este mare, astfel incat conditiile instrumentale sant relative mai putin riguroase decat la umpluturile superficiale poroase.

C.c. cu particule superficiale poroase sau periculoasa sunt umplute cu bile cu miez dur, um, la a caror suprafata se afla un strat poros cu grosimea 1/30-1/40 din , in scopul scurtarii cailor de difuze . Eficienta obtinuta cu asemenea particule este de cca 5 ori mai mare decat cea corespunzatoare unor particule poroasa de aceiasi dimensiune, dar comparative cu microparticulele poroase este mai mica.

Capacitatea pentru proba este mai mica, deoarece suprafata specifica este redusa . Ele se umplu uniform prin procedee uscate, deoarece au sufficient de mare, sunt sferice, netede; au densitate mare de umplere; prezinta rezistenta mecanica.

C.c. preparative cu particule poroase mici, de suprafata specifice mai mare, permit capacitate pentru proba mai mari (mg-g) cu eficiente asemanatoare c.c analitice.

C.c. microumplute, de diametru sub 1 mm, cu particule poroase sub 2um, dezvoltata caderi de presiune foarte mari, astfel incat lungimea lor este 0,1-5 m. Eficienta lor este de peste 100 000 de talere/m, astfel incat se pot realize fie separari foarte dificile, fie, utilizand c.c foarte scurt prezinta viteze mari de analiza, sensibilitatea mult mai mare (50-100 ori) decat cele cu microparticule poroase, discutate anterior. Au un consum de materiale ( faza stationara si mobile) de 50-100 ori mai mic. Problemele instrumentale ridicate de debitele foarte mici,~10ul/min si capacitatile mici pentru proba, au fost rezolvate in ultimii 3-4 ani. C.c ultramicroumplute reduce cu inca un ordin de marime diametrul c.c. si , astfel ca lungimea lor nu pote depasi 0,5 m din cauza foarte mari; debitele de faze mobile scad la 0,5-1ul/min, la fel ca si proba maxima admisa, astfel incat probele instrumentale nu pot fi rezolvate in conditi de rutina. C.c capilare umplute neuniform, cu de ordinal 5-10um, asigura permeabilitatea mai mare decat c.c. cu microparticule poroase, deci l=10-30m. C.c. capilare cu diametrul foarte mic, l=10-50m, asigura de asemenea eficiente totale foarte mari printr-o permeabilitate mare. Conditile experimentale pentru utilizarea lor in analizele de rutina sunt insa departe de a fi rezolvate.( V. si Cromatografie.)