Forme de relief de acumulare create de apele
curgatoare
Apele curgatoare transporta cantitati mari de materiale rezultate din eroziunea
pe care o exercita asupra patului albiei si malurilor, dar si din aporturile
laterale, de pe versanti unde dislocarea si transportarea se realizeaza prin
diverse procese. Transportul presupune o energie ce
rezulta din marimea debitului si viteza imprimata de scurgerea apei pe panta
sub efectul gravitatiei. in sectoarele unde exista
energie, transportul va fi bogat, iar acolo unde aceasta scade raul va fi
nevoit sa depuna o buna parte din debitul solid pe care-l duce. Frecvent acumularile cele mai importante se realizeaza in locurile
unde panta generala scade foarte mult. Aceasta se intampla indeosebi
fie, la trecerile brusce din unitati de relief inalte, fragmentate si unde
pantele sunt ridicate ca valoare (munti, dealuri), la unitati joase, netede (campii,
depresiuni) fie, la varsarea lor in lunci largi, in lacuri, mari
cu platforme litorale extinse si la mica adancime. Rezulta
mai multe tipuri de forme de relief de acumulare cu dimensiuni variabile.
1. Conurile aluviale sunt corespondentul conurilor de dejectie ale torentilor,
dar cu dimensiuni mult mai mari. Sunt frecvente pe rama depresiunilor si rezulta prin acumulari continui de
panze de aluviuni, dar cu accent la viituri cand sunt transportate si materiale
grosiere. Dimensiunile variaza in functie de mai multi factori:
- caracteristicile reliefului, indeosebi altitudinea, energia, pantele unitatii
de relief de unde raul le disloca si le transporta (din munti, dealuri inalte
va aduce o cantitate mare de pietrisuri, bolovanis, iar conul va avea
extindere; dintr-o regiune deluroasa joasa va cara material mai redus si
nisipo-argilos cu care va crea conuri mici aplatizate);
- climatul se va impune in specificul proceselor care au loc pe versanti, in
marimea debitului si prin acesta capacitatea de transport a raului care va
forma conul.
- rocile dominante din bazin faciliteaza cantitati mai
insemnate sau mai reduse de materiale in functie de rezistenta la atacul
exercitat de apa paraielor din bazinul colectorului ce formeaza conul.
- gradul acoperirii cu vegetatie a bazinului
hidrografic etc.
2. Deltele continentale. Constituie conuri aluviale
foarte mari, dar cu inaltime mica dezvoltate la
iesirea in campii (de divagare) sau in depresiunile cu vatra neteda a raurilor
cu debit solid important. Pe suprafata lor pot fi urmarite cursuri parasite
care denota pendularea frecventa a albiei determinata de inaltarea ei, in urma
depunerii de aluviuni; structura tipica este de panze
aluviale suprapuse formate din pietrisuri, nisip, lentile de argila.
in Romania,
astfel de forme au dezvoltat Buzaul, Prahova, Putna in campie; situatii relativ
similare sunt in Asia Centrala, deltele fiind construite de rauri care coboara
din muntii din nordul Afganistanului si Iranului.
3. Glacisurile aluviale. Sunt forme de relief de racord intre
dealuri, munti si depresiuni sau campii rezultate din imbinarea, suprapunerea
laterala a mai multor conuri aluviale construite de rauri. inaltimea lor depinde de dimensiunile elementelor ce
alcatuiesc aluviunile (cele grosiere dau conuri inalte), iar extensiunea de
volumul de materiale acumulate. Configuratia releva aspectul
ondulat si caderea usoara spre exterior. Sunt strabatute de raurile care
le-au creat. Tipice sunt pe marginile depresiunilor Giurgeu,
Ciuc, Brasov
sau in campia Ramnicului (Vrancei).
4. Piemonturile. Sunt campii extinse (zeci, sute de
kilometri) rezultate la contactul relativ brusc dintre o unitate inalta (munti)
si una joasa, neteda (depresiune intinsa, campie lacustra etc.) prin acumularea
unor mase imense de aluviuni carate de catre o retea densa de paraie si rauri.
Evolutiv constituie o forma superioara conurilor si glacisurilor care aparute
intr-o faza de inceput s-au extins si imbinat.
Sunt tipice in Italia de nord, pe marginea Alpilor (regiunea Piemont), in sudul
Himalayei dar, si in tara
noastra (pe rama sudica a Depresiunii Brasov, iar la inceputul cuaternarului la
exteriorul Carpatilor Meridionali).
- Conditii de formare. Formarea piemonturilor solicita existenta pe de o parte
a unui contact net (brusc), intre o unitate de relief inalta (munti sau dealuri
in ridicare), iar pe de alta a unui climat care permite erodarea si
transportarea unui volum mare de aluviuni din munti si acumularea acestora la
marginea lor (fig. 29).
- Conditie de natura tectonica se realizeaza la exteriorul muntilor sau
dealurilor in care energia tectonica impune o ridicare activa; in aceeasi
masura, ea se intruneste si pe marginile depresiunilor tectonice interne
(intramontane), dar unde subsidenta a incetat sau este
slaba. Rezultatul ridicarii muntilor este
individualizarea unor versanti tectonici relativ abrupti care domina sesurile
limitrofe cu mai multe sute de metri. Altitudinile mari
impun pante ridicate care faciliteaza, cresterea vitezei si de aici, putere de
eroziune deosebita a cursurilor de apa, dar si capacitatea de transport
deosebita.
- Conditia climatica solicita pe de-o parte precipitatii bogate, dar cu un ritm de producere torential, iar pe de alta parte
existenta unor luni secetoase cu vegetatia slab dezvoltata care sa permita
expunerea directa a versantilor la atacul agentilor externi. Astfel
de cerinte sunt intrunite in regiunile subtropicale, subpolare dar, in anumite
locuri si in cele temperat continentale.
- Geneza si faze de evolutie
Cand cele doua categorii de conditii sunt intrunite are loc generarea campiilor
piemontane. Au loc doua categorii de procese opuse ca sens al
constructiei in cele doua unitati de relief (muntii si sesul din fata lor),
intre care exista o discontinuitate neta. Pe de-o parte in muntii aflati
in ridicare, raurile exercita o puternica eroziune in tendinta de ai nivela,
iar pe de alta parte pe sesul cvasiorizontal unde
pantele extrem de mici franeaza viteza apei si forteaza depunerea aluviunilor.
Sunt doua actiuni contradictorii care solicita un
echilibru morfodinamic, tendinta care partial este reflectata de forma care
este creata la contactul munte - ses si anume, de campia piemontana.
- Etapa de construire a campiei piemontane. Debuteaza cu
dezvoltarea de conuri aluviale, care prin unire dau glacisuri, iar dupa o
indelungata evolutie prin extindere in suprafata si atenuarea denivelarilor
dintre conuri si panzele de aluviuni, se ajunge la campii piemontane.
Caracteristicile acestora sunt:
- constituie o campie slab fragmentata si ondulata care inclina de la contactul
cu muntele spre periferie;
- este alcatuita din panze de pietris, nisip, lentile
de argila suprapuse in unghiuri variate de unde si numele de ''structura
incrucisata''.
- in lungul ei exista albiile putin adancite ale
raurilor care ies din munti, dar si multe albii parasite lipsite de apa.
- in fazele avansate ale evolutiei acumulative, varfurile conurilor de aluviuni
patrund in lungul luncilor in spatiul montan, iar o parte din aluviuni se
suprapun pe treapta de eroziune rezultata din retragerea versantilor tectonici
prin procese de meteorizare, gravitationale, siroire, torentialitate. La
inceputul evolutiei, dezvoltarea piemontului se face in detrimentul sesului din
fata pe care aluviunile se acumuleaza, ulterior actiunea va
putea cuprinde si marginile muntilor.
Finalul acestei etape ar putea corespunde dobandirii unui echilibru dinamic
cand panta albiei raurilor nu va mai putea asigura
decat scurgerea apei. Un astfel de moment este greu de
realizat intrucat, pot surveni diversi factori care vor impune adancirea
raurilor. intre acestia importanti sunt: - ridicarea muntilor si chiar a
campiei piemontane; coborarea nivelului de baza regional (la exteriorul campiei
piemontane; modificarea radicala a climei. in primele situatii se modifica
panta de scurgere, iar in al doilea debitul astfel ca, raurile dispunand de
energie suplimentara se vor adanci ducand in timp la fragmentarea formei create
in etapa anterioara.
- Etapa fragmentarii piemontului. incepe din momentul
intreruperii procesului de dezvoltare a piemontului si se incheie cand din
acesta nu au mai ramas decat petece, pe unele interfluvii. in
cadrul ei in multe tratate de Geomorfologie se separa, prin specificul modului
in care se realizeaza fragmentarea, trei faze si anume:
- Faza fragmentarii longitudinale. Se caracterizeaza prin: adancirea raurilor
care vin din munte si strabat piemontul. Ea este asociata frecvent cu inaltarea campiei piemontane
impreuna cu muntele. Adesea procesul este destul de
activ, situatie in care unitatea geografica se transforma dintr-o campie
intr-un podis. in aceste conditii pe de o parte,
rezulta culoare de vale ce separa interfluvii plate aproape paralele, iar pe de
alta parte la exteriorul piemontului se formeaza o noua generatie de conuri
aluviale din materialele ce-au fost erodate si transportate de rauri, inclusiv
din podisul piemontan. La contactul cu muntele de pe versantii inca inclinati, apele torentilor se organizeaza intr-o retea
de paraie care converg spre raul care se adanceste. Ele vor eroda adanc si
repede contactul dintre rocile dure ale muntelui si cele slab consolidate ale
piemontului. Ca urmare, aici vor rezulta depresiuni de contact cu dezvoltare
paralela cu muntele, interfluviile se vor ingusta transformandu-se local in
sei, iar piemontul aproape desprins de munte va dobandi un versant cu panta
accentuata (uneori caracter de cuesta) pe care siroirea si alunecarile vor
domina. Prin unirea depresiunilor se poate ajunge la formarea unui culoar
submontan, jos cu caracter eroziv sau tectono-eroziv
(daca muntele este ridicat).
- Faza fragmentarii transversale. inceputul poate fi
asociat fie cu momentul in care raurile adancindu-se, au atins stratele de la
baza piemontului cu rezistenta mai mare, fie cand evolutiv s-au apropiat de un
profil de echilibru. Astfel, se produce o schimbare radicala a manifestarii
eroziunii, pe prim plan trecand modelarea laterala care extinde luncile si
indeparteaza versantii; sunt intersectate panzele de apa
din piemont ceea ce faciliteaza dezvoltarea paraielor. Ca urmare, multimea de
torenti si paraie care sunt pe versantii vailor longitudinale se adancesc
repede datorita pantei mari a acestora. Se dezvolta o noua generatie de vai separate de interfluvii
secundare, piemontul fiind continuu imbucatatit.
- Faza fragmentarii totale a piemontului din care raman
doar martori de eroziune piemontani. Se realizeaza dupa o
indelungata evolutie cand se impun generatii noi de vai torentiale. Din
piemont nu s-au mai pastrat decat cateva varfuri (martori de eroziune)
alcatuite din pietrisuri. Ele se afla peste culmi cu
desfasurare foarte variata. Relieful va fi
format pe de-o parte din principalele vai cu lunci extinse ce au o dezvoltare
longitudinala sau oblica si doua-trei generatii de vai din ce in ce mai inguste
cu caracter secundar. Pe de alta parte acestea sunt
interfluvii rotunjite plate sau chiar creste; la contactul cu muntele exista un
uluc depresionar in care apare si treapta de eroziune realizata prin retragerea
versantilor la inceputul evolutiei si care uneori a fost exhumata de sub
depozitele piemontului.
in Romania,
in sudul Depresiunii Brasov
este in constructie o campie piemontana (Sohodol, Timis-Sacele), in sudul
Carpatilor Meridionali, campia piemontana getica de la inceputul cuaternarului
a fost inaltata piemontul intrand in etapa fragmentarii, din care prima faza
s-a consumat; in jumatatea nordica s-a trecut la faza fragmentarii
transversale. Situatii similare se pot urmari la contactul
Alpilor cu campia Padului.
Concluzii. Piemonturile sunt cele
mai extinse si complexe forme de relief rezultate prin acumulari fluviatile
bogate in anumite conditii tectonice si de climat. Studiul elementelor
sale permit aprecieri genetico-evolutive cum ar fi: specificul factorilor
genetici, mecanismul formarii, etapele si fazele de evolutie, aprecierea
rolului nivelului de baza si al raportului eroziune-acumulare, rolul
neotectonicei si al variatiei conditiilor climatice vis-a-vis de schimbarile de
evolutie etc. Piemonturile prin caracteristicile reliefului si alcatuire impun un specific aparte in desfasurarea activitatilor umane. Mai
intai se remarca un anumit mod in organizarea folosintei terenurilor (culturi
diverse pe podurile piemontane nefragmentate, livezi si paduri pe versanti,
asezari, culturi si cai de comunicatie in culoarele de vale etc.), apoi o
diminuare a degradarii solurilor si stabilitate pe podurile interfluviale opusa
pantelor cu siroire, alunecari si surpari de pe versantii cu inclinari
accentuate, lipsiti de vegetatie si in alcatuirea carora intre panzele de
nisip, pietris exista lentile si strate de argila. Pietrisurile
si nisipurile in panze groase favorizeaza infiltrarea apei la adancime sau
cantonarea si circulatia ei la nivelul stratelor de argila. Ca urmare,
pe de-o parte pe cea mai mare parte a piemonturilor se constata lipsa apei si
ca urmare pe podurile interfluviale, asezarile vor fi rare (locuitorii folosesc
apa din puturi de adancime sau din ochiuri lacustre
amenajate � benturi), iar vegetatia
(indeosebi arborescenta) va fi slab dezvoltata. Izvoarele
apar la baza versantilor vailor principale. Prezenta
acestora, dar si unele trepte de lunca inalta sau de terase extinse au
facilitat pozitionarea majoritatii asezarilor in lungul vailor (ex.
piemonturile Cotmeana, Oltetului etc.)
5.Campiile de nivel de baza. Sunt campii joase
dezvoltate in regiunile de varsare ale fluviilor in lacuri mari,
in mari sau oceane, de unde apelativul ''de baza'' adica in sectorul ce impune
mersul general al eroziunii lineare. Realizarea solicita cateva cerinte -
fluviul sa care cantitati mari de aluviuni, sa existe
o platforma litorala extinsa care sa aiba adancimi mici, sa nu existe curenti
si maree care sa conduca la imprastierea materialelor in largul marilor.
Ca urmare a depunerii aluviunilor care dominant sunt fine (argile, maluri,
nisip marunt) se dezvolta suprafete de uscat formate din grinduri si terenuri
mlastinoase; are loc si o ramificare a cursului de ape ducand la dezvoltarea de
delte. in timp de mii de ani, daca nivelul marii
ramane constant se formeaza o unitate de relief de acumulare numita campie de
nivel de baza si care are pante foarte mici (sub 1�). in
cuprinsul acesteia pot fi urmarite albii secate, mlastinoase, ochiuri de apa si
balti, albii prin care apa se scurge, grinduri, terenuri de cultura si diguri,
unele asezari. in Romania, unitatea formata din Delta
Dunarii si complexul Razim alcatuieste o campie fluvio-lagunara in formare.
Verificari
- Precizati legaturile care se realizeaza in timp si spatiu intre procesele
fluviatile si consecintele genetico-evolutive.
- Desenati si explicati componentele albiei minore si cele din lunca.
- Care sunt elementele morfologice si structurale ale unei terase.
- Explicati geneza teraselor.
- Desenati si explicati tipuri de terase.
- Desenati o captare laterala si indicati elementele care stau la baza
recunoasterii lor acestui tip.
- Care sunt cauzele formarii piemonturilor
- Folositi dictionarele de specialitate pentru explicarea notiunilor � eroziune lineara, eroziune
regresiva, fluviatie, terase acumulative, delte continentale, profil de
echilibru, captari etc.
.com
