CD-ROM-UL
CUPRINS
CAPITOLUL I : GENERALITATI
CAPITOLUL II : ELEMENTRE CONSTRUCTIVE. FUNCTIONAREA UNITATII CD-ROM
Elemente constructive
Mod de functionare
Interfete pentru unitatile CD-ROM
CAPITOLUL III : INDICATORI DE PERFORMANTA AI UNITATII CD-ROM
3.1. Aspecte generale ale performantei
3.2. Viteza nominala
3.3. Timpul pentru schimbarea vitezei
3.4. Timpul de cautare
3.4. Timpul de cautare
3.6. Timpul de acces
3.7. Rata de transfer interna si externa
3.8. Buffere sau memorii cache interne
3.9. Memorii cache de sistem
3.10. Aspecte legate de calitate si fiabilitate
CAPITOLUL IV : SISTEMUL DE FISIERE PENTRU
CD-ROM
CAPITOLUL V : MONTAREA UNITATII CD-ROM
CAPITOLUL VI : SOFTWARE-UL PENTRU CD-ROM
CAPITOLUL I : GENERALITATI
Calculatorul modern este aproape de neconceput fara o unitate CD-ROM, montata in cutia calculatorului, cu care se pot citi fisiere si date inscrise pe CD, deoarece pe CD-uri se inregistreaza astazi multe programe utile (sisteme de operare), documente si imagini, sau chiar se poate asculta muzica de pe CD-uri audio.
CD-urile au fost folosite initial la scara larga pentru inregistrari audio, dar in ultimii ani ele sunt folosite si pentru inregistrari de date de pe calculator, deoarece inregistrarile pe CD sunt foarte fiabile si pot fi folosite multi ani, spre deosebire de inregistrarile magnetice, care se estompeaza in timp. Ele se pot altera doar daca discul este zgariat sau este deformat in alt mod.
Istoria CD-ROM-urilor nu este prea indepartata de zilele noastre. Preocuparile in acest domeniu se remarca indeseobi dupa anul 1980, in urma unei intelegeri intre renumitele companii Philips si Sony. Pana la aceasta data fiecare dintre cele doua companii realizase, dupa propriile conceptii si tehnologii, anumite variante de CD-ROM-uri insa abia in anul 1982, ca urmare a intelegerii stabilite, acestea au definitivat standardul actualelor CD-ROM-uri. Discurile CD-ROM si discurile CD-audio sunt asemanatoare (unii spun identice) dar in acelasi timp sunt si diferite unele fata de altele. Ele sunt identice ca suport, ca principiu de citire, si ca marime si format fizic, insa difere din punct de vedere al continutului informational si al unitatilor hard pentru inregistrare si redare. Un CD-audio, introdus insa intr-o unitate hard de CD-ROM, va putea fi citit si redat fara probleme.
CD-ROM-ul (Copmact Disc Read Only Memory) reprezinta suportul de memorie in plina ascensiune datorita facilitatilor deosebite pe care le prezinta, atat in ce priveste tehnologia avansat de fabricatie,cat si in ce priveste modul de organizare si de accesare a informatiilor . Stocarea si accesarea datelor de pe CD-ROM-uri, se realizeaza prin mijloace optice cu o viteza mult mai rapida, care reduc numarul de componetnte mecanice si maresc fiabilitatea suportului.
CAP. II ELEMENTRE CONSTRUCTIVE. FUNCTIONAREA UNITATII CD-ROM
2.1. Elemente constructive
Exista doua sisteme de incarcare a CD-ROM-ului in unitate: mecanismul cu support (caddy) si cel cu tava (tray)
Mecanismul cu suport este folosit in cele mai multe unitati de CD-ROM . Pentru a introduce un CD intr-o unitate dotata cu un astfel de mecanism, se va introduce discul intr-un suport cu inchizatoare metalica glisanta. Suportul are un capac cu balamale ce se deschid cand se introduce discul si care apoi ramane inchis. Cand sa introduce suportul in unitate, se deschide inchizatorea metalica de suport, ceea ce permite accesul ulterior la disc.
Figura nr. 1 : unitatea CD-ROM
Alte unitati utilizeaza un mecanism de incarcare cu tava, care este mai ieftin. De fiecare data cand se schimba discul, trebuie scos din unitate si asezat in caseta de protectie; apoi se scoate noul disc din caseta si se introduce in unitate. Multi producatori folosesc pentru protejarea lentilelor si a componentelor interne, carcase care etanseaza unitatea fata de compartimentul in care este monata in sistem. Alte unitati nu sunt etanse, dar folosesc un sistem cu doua usi (una interna si una externa), care impiedica praful sa patrunda in interior. Daca lentilele folosite de raza laser se murdaresc, citirea datelor este compromisa. Unitatea va pierde din ce in ce mai mult timp cautand si recauntand datele pentru ca in final sa abandoneze. Exista discuri pentru curatarea lentilelor, dar exista unitati care include un mecanism de autocuratare a lentileor.
Unitatile de CD-ROM pot fi interne sau externe PC-ului; unitatile externe sunt utile atunci cand PC-ul are deja instalata o interfata SCSI externa sau cand se doreste cuplarea unitatii de CD-ROM la un alt calculator; daca PC-ul are instalata o interfata interna SCSI sau unitatea va fi utilizata doar cu calculatorul in care este instalata , este preferata unitatea interna.
In cazul uniatii de CD-ROM, impulsurile electrice rezultate in urma citirii compact discului sunt decodificate de microprocesor. In cazul unui CD audio, informatiile digitale sunt convertite in semnale analogice, pe care le prelucreza amplificatoarele stereo. Existenta unui anumit numar de erori este acceptabila, deoarece nu influenteaza decisiv sunetul muzical. In schimb, in cazul discului CD-ROM nu poate fi tolerata nici o imprecizie. Fiecare bit de date care trebuie citit corect. Din acest motiv este necesara utilizarea codului EDC/ECC. Inforamtiile continute de acest cod sunt folosite la detectrea si corectarea celor mai multe dintre erorile minore, ceea ce aduce fiabilitatea si precizia la niveluri acceptabile pentru stocarea datelor.
In alcatuirea interna a unitatii CD-ROM intra:
un capac optic (de citire),
un platan pentru disc,
un controller,
un sistem pentru prelucrarea semnalului.
Capul optic ce emite un fascicul laser pe suprafata discului, este montat pe un brat ce poate culisa sau pendula si este alcatuit dintr-o dioda laser, o lentila si un dispozitiv fotodetector pentru interpretarea reflexiilor de pe suprafata discului. Dispozitivul fotodetector contine si cateva fotodiode care asigura focalizarea si stabilitatea fasciculului laser pe pista.
Platanul roteste dicul cu o viteza variabila in functie de locul de unde trebuie sa sa faca citirea de pe disc. Viteza variaza intre 500 rot/min in apropiere de centrul discului, si 200 rot/min la exterior.
Controlerul, o placa de circuite montata in interiorul unitatii, inregistreaza cateva functii care controleaza focalizarea , astabilitea pe pista, motorul platanului, viteza de rotatie si poate primi semnalele de control de la utilizator.
Procesorul de semnal executa opratiile de demodulare si decodare, si aplica datele citite de pe disc algoritmul de corectie a erorilor.
Cand se executa accesul pe discul CD-ROM, dispozitivele electronice din unitate masoara reflexiile fasciculului laser focalizat pe pista discului. Reflexiile de pe suprafata discului sau spatiile netede dintre acestea. Fluctuatiile de intensitate ale luminii reflectate sunt convertite in informatia digitala care este apoi decodificata de unitate, obtinandu-se programe sau date.
2.2 Mod de functionare
Unitatea de CD-ROM lucreaza in felul urmator:
Dioda laser emite o raza de joasa putere spre suprafata reflectorizanta;
Servomotorul, comandat de microprocesor, misca suprafata pana cand raza se pozitioneza pe pista corespunzatoare a discului;
La impactul razei cu discul, lumina reflectata este focalizata de prima lentila(aflata sub disc) si apoi transmisa prin intermediul suprafetei spre prisma;
Prisma directioneaza raza de lumina spre o alta lentila focalizatoare;
De la cea de-a doua lentila, lumina ajunge la un fotodetector care o converteste in impulsuri electrice;
Impulsurile sunt decodificate de microprocesor, iar datele rezultate sunt transmise calculatorului.
Lungimea cavitatilor gravate in CD-ROM este variabila. Raza de lumina reflectata isi modifica intensitatea la trecerea de la o zona neteda la o cavitate. Odata cu intensitatea luminii reflectate variaza si semnalul electric transmis de fotodetector. Bitii de date sunt cititi ca modificari ale semnalelor de la nivel ridicat la nivel scazut, determinate de trecerea de la o zona neteda la o cavitate. Deoarece citirea eronata a unui singur bit poate fi suficienta pentru compromiterea datelor din intregul fisier, sunt utilizati algoritmi de detectare si corectare a erorilor. Acestia sunt implementati sub forma de rutine care ofera o precizie de detectare de 1:10(la puterea 25). Cu alte cuvinte, poate sa apara o eroare netetctabila la doua milioane de miliarede de discuri(aceasta ar foram o stiva de 1,5 miliarde de kilometri).
Doar pentru corectarea erorilor sunt necesari 288 octeti pentru fiecare bloc de 2.048 de octeti de date. Acesta pemite corectarea mai multor biti eronati de date, inclusiv a unei secvente de date eronate cu lungimea de 1.000 de biti. Aceasta capacitate foarte puternica capacitate de corectare a erorilor este impusa de existenta defectelor fizice care pot produce erori si de faptul ca proiectarea compact-discului a fost facuta in vedera utilizarii lui ca suport pentru inregistrarile audio.
2.3. Interfete pentru unitatile CD-ROM
Interfata unui CD-ROM reprezinta legatura fizica dintrea unitate si magistrala de extensie a calculatorului. Prin intermediul interfetei, calculatorul primeste datele citite de unitate. Pentru atasarea unei unitati de CD-ROM sunt disponibile trei tipuri de interfata:
a) SCSI/ASPI
b) IDE/ATAPI
a) Interfata SCSI (Small Computer System Interface) provine din interfata SASI (Shugart Associates System Interface), care a fost elaborata in anul 1981 de firma producatoare de unitati de discuri Shugart Associates si a fost destinata conectarii unitatilor de discuri la calculator. Aceasta interfata utiliza adrese logice in locul celor fizice si comenzi de cate 6 octeti. In acelasi an, comitetul de lucru X3T9 al institutului american de standarde ANSI a utilizat specificatiile SASI ca baza pentru elaborarea unui standard al unei interfete paralele, standard care a fost numit ulterior SCSI-1 si a fost publicat in anul 1986. Acelasi comitet X3T9 a elaborat standardul SCSI-2, care a fost publicat in forma sa finala in anul 1994. In anul 1993, un alt comitet de lucru, T10, a inceput activitatea la versiunea SCSI-3 a standardului. Documentele componente ale acestui standard au fost publicate separat, pe parcursul mai multor ani, incepand din anul 1996. Aceste documente continua sa fie actualizate si in prezent prin versiuni noi.
SCSI nu este o interfata de disc, deci un anumit tip de controler, ci o interfata de sistem formata dintr-o magistrala la care se pot conecta mai multe echipamente. Unul din aceste echipamente, adaptorul sistemului gazda, functioneaza ca o punte intre magistrala SCSI si magistrala sistemului.
Magistrala SCSI nu comunica direct cu echipamentele periferice, cum sunt unitatile de discuri, ci cu controlerul care este inclus in aceste unitati.
O singura magistrala SCSI poate accepta pana la 8 sau 16 unitati fizice, numite unitati SCSI, dintre care una este adaptorul SCSI. Unitatile fizice pot fi unitati de discuri magnetice, unitati de banda, unitati CD-ROM, scanere, imprimante. Majoritatea sistemelor pot accepta pana la patru adaptoare SCSI.
Tipuri de interfete electrice SCSI
Exista doua tipuri principale de interfete electrice SCSI: normale si diferentiale.
In cazul unei interfete SCSI normale (Single Ended - SE), pentru fiecare semnal transmis pe magistrala exista un singur fir. Circuitele receptoare de la celalalt capat al cablului detecteaza tensiunile electrice de pe liniile magistralei. Costul unei asemenea interfete este redus, dar semnalele transmise sunt influentate de zgomote si de interferentele electromagnetice.
La interfetele SCSI diferentiale, pentru fiecare semnal exista cate o pereche de fire. Pe unul din fire se transmite un semnal de acelasi tip cu cel folosit la interfetele normale. Pe al doilea fir se transmite un semnal care este obtinut prin inversarea logica a semnalului original. Circuitele de receptie nu trebuie sa detecteze valoarea absoluta a tensiunii, ci numai diferenta dintre semnalele care sunt receptionate pe cele doua fire. Interfetele diferentiale au mai multe avantaje: imunitatea crescuta la zgomote, posibilitatea unor transferuri de viteza mai ridicata si o lungime mai mare a cablului. La interfetele SCSI normale, lungimea cablului poate fi de pana la 6 m, in cazul unor frecvente reduse ale magistralei SCSI, sau de pana la 3 m in cazul unor frecvente mai ridicate. La interfetele SCSI diferentiale, lungimea cablului poate fi de pana la 25 m sau 12 m, in functie de frecventa magistralei.
Standarde SCSI
SCSI-1
Primul standard al interfetei SCSI, SCSI-1 (ANSI X3.131-1986), a fost aprobat de institutul ANSI in anul 1986. Inca inaintea aprobarii acestui standard, producatorii unitatilor de discuri erau ingrijorati de faptul ca multe din comenzile si caracteristicile specificate de standard erau optionale. De aceea, nu exista nici o garantie ca un anumit periferic va putea executa toate aceste comenzi.
SCSI-2
Standardul SCSI-2 este o versiune imbunatatita a standardului SCSI-1, la care au fost adaugate caracteristici si optiuni noi. In mod normal, echipamentele SCSI-1 si cele SCSI-2 sunt compatibile, dar echipamentele conforme cu standardul SCSI-1 nu recunosc optiunile suplimentare introduse de standardul SCSI-2.
Versiunea finala a fost aprobata la inceputul anului 1994. Practic, toate prevederile din standardul SCSI-1 se regasesc si in standardul SCSI-2. In plus fata de acceptarea setului de 18 comenzi SCSI de baza, standardul SCSI-2 contine si definitii suplimentare, cum sunt comenzi noi pentru unitati CD-ROM (inclusiv posibilitatea utilizarii discurilor CD audio), unitati de banda si alte periferice. De asemenea, a fost definita o versiune mai rapida a interfetei, numita Fast SCSI-2, si o versiune pe 16 biti, numita Wide SCSI-2. O alta imbunatatire definita de standardul SCSI-2 este posibilitatea de a depune comenzile intr-o coada de asteptare, care permite unui periferic sa accepte mai multe comenzi si sa le execute intr-o ordine care este considerata cea mai eficienta. Aceasta posibilitate este importanta pentru sistemele de operare multitasking, care pot transmite pe magistrala SCSI mai multe comenzi in acelasi timp.
Standardul SCSI-2 defineste urmatoarele caracteristici optionale:
. Fast SCSI;
. Wide SCSI;
. Coada de comenzi;
. Comenzi noi;
. Terminatoare imbunatatite.
SCSI-3
SCSI-3 reprezinta o colectie de standarde care au fost elaborate si publicate separat. Aceste standarde au fost impartite in categorii care cuprind: standarde pentru comenzile specifice diferitelor clase de echipamente, standarde pentru protocoalele de comunicatie utilizate de acestea si standarde pentru interconexiunile fizice.
Semnalele magistralei SCSI
Magistrala SCSI de 8 biti care utilizeaza cablul ce contine 18 semnale, dintre care 9 de date si 9 de control. Pentru variantele de 16 si 32 de biti exista extensii ale magistralei. Semnalele sunt descries in continuare.
. BSY (Busy). Un semnal de tip SAU cablat care indica faptul ca magistrala este ocupata.
. SEL (Select). Un semnal de tip SAU cablat utilizat de un echipament initiator pentru a selecta
un echipament destinatie sau de un echipament destinatie pentru a reselecta un echipament initiator. Identificatorul echipamentului selectat va apare pe liniile de date.
. C/D (Control/Data). Este utilizat de echipamentul destinatie pentru a indica transmiterea informatiilor de control sau de date pe magistrala de date. Starea activa a acestui semnal indica transmiterea informatiilor de control.
. I/O (Input/Output). Echipamentul destinatie controleaza prin acest semnal sensul de transfer al datelor. Sensul se considera din punctul de vedere al echipamentului initiator. Valoarea activa indica o operatie de intrare pentru initiator. Acest semnal este utilizat si pentru a se distinge fazele de Selectie si Reselectie.
. MSG (Message). Destinatia indica prin acest semnal faptul ca pe magistrala se transmite un mesaj (in faza de Mesaje).
. REQ (Request). Acest semnal este generat de echipamentul destinatie pentru a indica o cerere de transfer utilizand protocolul asincron.
. ACK (Acknowledge). Este generat de echipamentul initiator pentru a confirma o cerere de transfer asincron efectuata de un echipament destinatie prin activarea semnalului REQ.
. ATN (Attention). Este utilizat de un echipament initiator pentru a indica o conditie de atentionare pentru echipamentul destinatie.
. RST (Reset). Un semnal de tip SAU cablat care initializeaza magistrala SCSI si reseteaza toate echipamentele de pe magistrala.
. DB (7..0, P) (Data Bus). Reprezinta semnalele bidirectionale de date si semnalul pentru bitul de paritate, care formeaza o magistrala de date. DB (7) este bitul cel mai semnificativ si are prioritatea cea mai mare in timpul fazei de arbitraj. DB (P) este bitul de paritate impara a datelor. Paritatea este nedefinita in timpul fazei de arbitraj.
. DB (31..8, P1, P2, P3) (Data Bus). Reprezinta extensia magistralei de date. DB (P1, P2, P3) sunt biti de paritate impara pentru DB (15..8), DB (23..16), respectiv DB (31..24).
. TERMPWR (Terminator Power). Reprezinta semnalul de alimentare pentru terminatorii de magistrala.
b) ATA (AT Attachment) este interfata cea mai utilizata pentru conectarea unitatilor de discuri magnetice la calculatoarele personale. Denumirea "AT Attachment" provine de la faptul ca interfata a fost proiectata initial pentru conectarea unei unitati de discuri direct la magistrala calculatorului IBM PC/AT (Advanced Technology), magistrala numita ISA (Industry Standard Architecture) sau AT. ATA este o interfata paralela de 16 biti. O varianta seriala a acestei interfete, denumita Serial ATA (SATA) a fost introdusa in anul 2000, aceasta interfata fiind utilizata in sistemele de calcul incepand din anul 2002.
Interfata ATA este numita si IDE, de la numele primelor unitati de discuri pentru care a fost utilizata interfata. Denumirea IDE (Integrated Drive Electronics) se refera la unitatile de discuri care au un controler integrat in unitate. Ansamblul format din unitate si controler este conectat la unul din conectorii de pe placa de baza a calculatorului.
Conectorul ATA de pe placa de baza a calculatoarelor IBM PC/AT la care s-au conectat primele unitati de discuri cu controlerul inclus in unitate continea un subset de 40 de pini din cei 98 de pini utilizati la un conector de extensie standard al magistralei ISA de 16 biti. Acelasi subset este utilizat si de conectorul interfetelor ATA actuale ale unitatilor de discuri obisnuite, cu exceptia unitatilor de 2,5", care utilizeaza un conector cu 50 de pini. Chiar daca interfata ATA este integrata in setul de circuite de pe placa de baza si functioneaza la o frecventa mai ridicata a magistralei, semnalele utilizate si asignarea lor la pinii conectorului sunt aceleasi ca si la interfata originala provenita din magistrala ISA.
Primele unitati de discuri care utilizau interfata ATA au fost produse in anul 1986 de firmele Control Data Corporation (CDC), Western Digital (WD) si Compaq, care au stabilit si asignarea semnalelor la pinii conectorului pentru interfata ATA.
In prezent, specificatiile interfetei paralele ATA sunt elaborate si actualizate de un grup independent care reprezinta principalii producatori de calculatoare si unitati de discuri.
Versiunea curenta a standardului ATA este ATA/ATAPI-7, care a fost publicata in anul 2005, fiind in pregatire versiunea viitoare, ATA/ATAPI-8.
Standardul ATA permite conectarea in serie a doua unitati de discuri la un conector al interfetei aflat pe placa de baza, printr-un cablu cu trei conectori: unul pentru conectarea la placa de baza si celelalte doua pentru conectarea la unitatile de discuri. Dintre cele doua unitati, una este unitatea primara (master), iar a doua este unitatea secundara (slave). Fiecare unitate de discuri are propriul controller integrat in unitate, dar cele doua unitati utilizeaza aceeasi magistrala. Pentru functionarea corecta, trebuie ca, la un moment dat, un singur controler din cele doua sa raspunda la o comanda. De obicei, aceasta se asigura prin pozitionarea corespunzatoare a unor jumpere sau comutatoare pe cele doua unitati.
Calculatoarele IBM PC actuale contin doua interfete ATA in cadrul setului de circuite, care permit conectarea unui numar total de maxim 4 unitati de discuri. Dintre aceste unitati, o parte pot fi unitati de discuri optice.
Specificatiile ATA definesc conectorii si cablurile interfetei, semnalele interfetei, rolul acestor semnale, modul de configurare al unitatilor si comenzile care pot fi transmise acestora.
Conectori si cabluri
Exista mai multe tipuri de conectori care se pot utiliza pentru interfata ATA. Cel mai utilizat conector este cel cu 40 de pini (Figura 2). De obicei, conectorul este prevazut cu o cheie care elimina posibilitatea inserarii gresite a acestuia. Pentru realizarea cheii, se elimina pinul 20 din conectorul tata al unitatii de discuri si se blocheaza pozitia 20 din conectorul mama al cablului. In plus, de multe ori conectorul perifericului este prevazut cu o crestatura care se potriveste cu o protuberanta aflata pe conectorul cablului. Nu toti conectorii ATA sunt prevazuti insa cu o cheie. Inserarea conectorului
unui cablu ATA in pozitia inversa nu va conduce la defecte permanente, dar poate avea ca efect blocarea sistemului.
Figura 2. Conectorul ATA cu 40 de pini.
Un alt conector este cel cu 44 de pini, utilizat pentru unitatile de discuri de 2,5" ale calculatoarelor portabile. Acest conector contine in plus pini pentru tensiunea de alimentare a placii logice dinunitate si pentru tensiunea de alimentare a motorului de antrenare. Conectorul cel mai utilizat pentru unitatile de discuri ale calculatoarelor portabile este insa cel cu 50 de pini, cu o spatiere mai redusa intre pini fata de conectorii cu 40 si 44 de pini. Partea principala a acestui conector contine aceiasi 40 de pini ca si conectorul ATA standard, existand in plus pini pentru alimentare si pentru pozitionarea jumperelor unitatii. Cablul corespunzator este prevazut cu un conector cu 44 de contacte.
Figura 3 ilustreaza conectorul ATA cu 50 de pini. Pinii din pozitiile A..D sunt prevazuti pentru instalarea jumperelor unitatii, iar pinii din pozitiile E si F sunt eliminati. De obicei, se plaseaza un jumper intre pozitiile A si B pentru ca selectia tipului unitatii (master sau slave) sa se realizeze prin cablu.
Figura 3. Conectorul ATA cu 50 de pini.
Pentru conectarea unitatilor de discuri la controlerul interfetei ATA de pe placa de baza se utilizeaza un cablu panglica cu 40 de fire, prevazut cu trei conectori de acelasi tip, dar de culori diferite. Conectorul de la un capat al cablului este de culoare albastra, conectorul de la celalalt capat este de culoare neagra, iar cel din mijloc este de culoare gri. Cablul este marcat cu un fir de culoare rosie sau albastra pe latura corespunzatoare pinului 1 al conectorilor. Pentru a asigura integritatea semnalelor si a evita problemele legate de zgomote, lungimea cablului trebuie sa fie de cel mult 0,45 m. In caz contrar, poate apare alterarea datelor. Cablul cu 40 de fire poate fi utilizat pentru frecvente ale magistralei ATA de pana la 33 MHz inclusiv, corespunzatoare modului Ultra DMA/33 (cu rata maxima de transfer de 33,3 MB/s).
Pentru modurile de transfer incepand cu Ultra DMA/66, este necesar sa se utilizeze un cablu cu 80 de fire. Semnalele acestui cablu sunt aceleasi ca si cele ale cablului cu 40 de fire, dar intre doua
semnale adiacente exista un semnal de masa cu rolul de a ecrana cele doua semnale active intre ele.
Toate firele de masa sunt legate impreuna intr-un conector al cablului. Conectorii acestui cablu sunt aceiasi ca si cei ai cablului cu 40 de fire.
Deoarece toti cei trei conectori ai unui cablu ATA sunt identici, teoretic unitatile de discuri se pot conecta la oricare dintre acestia. Se recomanda insa ca pentru conectarea la controlerul de pe placa de baza sa se utilizeze conectorul de culoare albastra de la un capat al cablului (conector care se afla la distanta mai mare fata de restul conectorilor).
Daca exista o singura unitate de discuri, se recomanda conectarea acestuia la un capat al cablului, la conectorul de culoare neagra (conectorul din mijloc va ramane liber). In acest fel se asigura
terminarea corecta a magistralei. In cazul in care ramane liber un conector dintr-un capat, pot apare reflexii ale semnalelor din cauza capatului care nu este prevazut cu terminatori. Semnalele reflectate se combina cu cele originale si pot conduce la rezultate imprevizibile.
Semnalele interfetei ATA
Interfata ATA se bazeaza pe arhitectura magistralei ISA, dar nu utilizeaza toate semnalele acestei magistrale. De exemplu, nu sunt necesare semnalele pentru adresarea memoriei, deoarece registrele
interfetei ATA nu sunt mapate in spatiul de adrese al memoriei. Aceste registre sunt mapate in spatiul de I/E, fiind utilizate doar acele semnale care sunt necesare pentru adresarea registrelor ATA.
In Tabelul 1 se prezinta semnalele interfetei ATA si asignarea acestor semnale la pinii conectorului.
Tabelul 1 : Semnalele interfetei ATA
CAP. III Indicatori de performanta ai unitatilor CD-ROM
3.1. Aspecte generale ale performantei
Importanta performantei unitatilor CD-ROM depinde in mare masura de aplicatiile pentru care se utilizeaza aceste unitati. In cea mai mare masura, evaluarea performantei unitatilor CD-ROM se realizeaza cu aceiasi factori de performanta ca si cei utilizati la unitatile de discuri fixe. Totusi, principalii factori de performanta care sunt scosi in evidenta de producatori sunt diferiti. Daca in cazul unitatilor de discuri fixe principalii factori utilizati in specificatii sunt, de exemplu, timpul de cautare si viteza de rotatie, in cazul unitatilor CD-ROM metrica principala este viteza "X" (2X, 4X, etc.), urmata probabil de rata de transfer si timpul de acces.
In general, performanta unei unitati CD-ROM este de mai mica importanta decat cea a unei unitati de discuri fixe. Unitatea de discuri fixe este utilizata pentru incarcarea sistemului, rularea aplicatiilor, pastrarea datelor si ca memorie virtuala pentru sistem. Din cauza acestor utilizari, performanta unitatii de discuri fixe are impact asupra majoritatii activitatilor efectuate cu ajutorul sistemului. In cazul unitatilor CD-ROM, situatia este diferita. De exemplu, daca unitatea CD-ROM din sistem se utilizeaza mai ales pentru instalarea programelor, nu este necesar ca aceasta unitate sa fie cea mai rapida de pe piata. Impactul utilizarii unei unitati rapide nu va fi semnificativ decat in cazul aplicatiilor care necesita performante ridicate, ca in cazul aplicatiilor multimedia sau a unor jocuri.
In anumite aplicatii, se transfera in mod continuu un volum mare de date de pe discul CD-ROM, de exemplu la redarea unei secvente video. In aceste cazuri, rata secventiala de citire (rata de transfer) a unitatii este de o importanta mai mare decat performanta la accesul aleator (timpul de acces). In alte aplicatii, nu este necesar transferul continuu al datelor, ci transferul unor cantitati mai mici de date de pe diferite zone ale discului. In aceste cazuri, prioritatile sunt
inversate, iar performanta la accesul aleator este mai importanta decat performanta la accesul secvential.
Exista mai multi factori care determina nivelele si cerintele de performanta.
Un factor este utilizarea unei memorii cache de dimensiune orespunzatoare, care poate compensa performantele mai reduse ale unei unitati CD-ROM. Un alt factor este faptul ca, in multe cazuri, datele de pe discul CD-ROM pot fi copiate pe discul fix. Unitatea de discuri fixe fiind mult mai rapida decat oricare unitate CD-ROM, un calculator cu o unitate rapida de discuri fixe si o unitate CD-ROM lenta va avea in multe situatii performante mai bune fata de un calculator cu o unitate mai lenta de discuri fixe si o unitate CD-ROM rapida. Evident, dezavantajul este ocuparea spatiului pe disc.
In fine, desi unitatile CD-ROM cu viteza de 32X sau 36X sunt disponibile la preturi reduse, exista un numar mare de unitati mai vechi, mai lente. De aceea, cei mai multi producatori de software asigura ca cerintele de performanta pentru unitatile CD-ROM sa fie moderate. Cele mai multe programe necesita o unitate cu viteza de 4X sau mai mare, sau chiar o unitate cu viteza de numai 2X.
3.2. Viteza nominala
Viteza nominala a unei unitati CD-ROM, numita si viteza "X", se refera la viteza de rotatie a acesteia, fiind si un indicator al ratei maxime teoretice de transfer. O unitate cu viteza 1X are viteza de rotatie egala cu cea a unei unitati standard CD audio; o unitate cu viteza 2X are o viteza de rotatie dubla, etc.
Deoarece unitatile CD-ROM obisnuite sunt de tip CLV, iar viteza de rotatie a unei unitati 1X variaza intre 210 si 539 RPM, in cazul unei unitati 2X viteza de rotatie variaza intre 420 si 1078 RPM.
Majoritatea unitatilor cu viteza de pana la 12X sunt de tip CLV. Unitatile mai noi si mai rapide au o viteza de rotatie constanta, fiind de tip CAV. La acestea rata de transfer variaza in functie de zona de unde se realizeaza citirea.
Avantajul acestor unitati este ca nu este necesara schimbarea vitezei de rotatie.
Performantele unitatilor CD-ROM nu variaza liniar cu viteza "X". Desi rata maxima teoretica de transfer variaza liniar cu viteza "X", aceasta rata este afectata de mai multi factori, ca timpul necesar transmiterii comenzilor, viteza interfetei, etc. Timpul de acces al unitatii este mai redus la unitatile rapide, dar variatia nu este liniara. In multe cazuri, ca de exemplu la instalarea programelor de pe discul CD-ROM, sunt necesare accesuri aleatoare la diferite zone de pe disc, timpul de acces avand deci o pondere importanta.
In cazul unitatilor de tip CAV, viteza "X" nu se poate utiliza pentrudeterminarea ratei de transfer. Rata de transfer maxima (cea care apare de obicei in specificatii, si care corespunde vitezei "X"), este valabila numai la citirea din zona exterioara a discului. In zona centrala a discului, rata de transfer este mult mai redusa, cu aproximativ 60%. Mai mult, deoarece inregistrarea discului se realizeaza incepand de la zona interioara a acestuia, in cazul in care discul nu este plin, nu vor exista date care sa fie transferate la viteza maxima sau apropiata de aceasta.
Este important de notat ca nu toate unitatile cu aceeasi viteza "X" au aceleasi performante. Desi viteza de rotatie este aceeasi, diferentele intre circuitele de control, posibilitatile de acceleratie sau deceleratie a vitezei motorului si alti factori de calitate determina diferente intre performantele diferitelor unitati.
Exista anumite unitati CD-ROM care sunt specificate ca avand o viteza de "100X". De fapt, acestea sunt unitati obisnuite, cu o viteza care nu este neaparat cea mai mare disponibila, dar care utilizeaza discul fix pentru pastrarea continutului discului CD-ROM. Astfel viteza creste in mod semnificativ. Acelasi lucru se poate insa realiza cu orice unitate CD-ROM, daca se dispune de un spatiu liber de 650 MB pe discul fix, existand diferite programe de accelerare pentru unitatile CD-ROM care procedeaza in mod similar.
3.3. Timpul pentru schimbarea vitezei
Un factor de performanta care este relevant pentru majoritatea unitatilor CD-ROM este timpul pentru schimbarea vitezei (speed change time). Deoarece unitatile CD-ROM standard utilizeaza metoda CLV, deci volumul de date citite in unitatea de timp este acelasi, viteza de rotatie a discului trebuie sa se modifice pe masura ce ansamblul de citire se deplaseaza din partea interioara a discului spre cea exterioara sau invers.
Timpul necesar pentru schimbarea vitezei motorului de antrenare poate fi semnificativ, in special la unitatile mai rapide. In cazul acestor unitati, diferenta dintre viteza in partea interioara si cea in partea exterioara a discului poate fi de mai multe mii de rotatii pe minut. Atunci cand se efectueaza un numar mare de accesuri aleatoare, intarzierea datorata schimbarii vitezei este importanta.
De obicei, aceasta metrica nu este specificata direct de producatori, fiind inclusa in timpul de acces. Schimbarea vitezei discului se poate efectua in acelasi timp cu deplasarea ansamblului de citire in timpul pozitionarii. Daca insa pozitionarea este terminata inainte ca schimbarea vitezei sa fie terminata, va exista o anumita intarziere.
Datorita timpului necesar schimbarii vitezei (ca si altor motive), multe unitati mai noi utilizeaza metoda CAV. La aceste unitati nu este necesara schimbarea vitezei, si deci nu va exista o intarziere datorita acestei schimbari. Pe de alta parte, rata de transfer a acestor unitati se reduce pe masura deplasarii ansamblului de citire spre interiorul discului, deoarece distanta liniara parcursa in unitatea de timp scade. O unitate CD-ROM de 24X are viteza 24X numai in partea exterioara a discului, fiind totusi echivalenta cu o unitate de cel putin 12X chiar si in partea interioara a discului.
3.4. Timpul de cautare
Timpul de cautare (seek time) al unei unitati se refera la timpul necesar pentru deplasarea ansamblului de citire intr-o anumita parte a discului in scopul efectuarii unei citiri. De obicei, timpul de cautare este masurat ca o medie pentru o citire tipica aleatoare de pe disc. Aceasta metrica este prezentata mai in detaliu in sectiunea care descrie factorii interni de performanta din capitolul dedicat unitatilor de discuri fixe.
Timpul de cautare este utilizat ca indicator de performanta mai ales la unitatile de discuri fixe. Pentru unitatile CD-ROM, indicatorul mai des utilizat este timpul de acces, timpul de cautare fiind o componenta a timpului de acces.
De aceea, adesea este dificil de a discerne exact care este timpul de cautare a unei unitati CD-ROM.
Unitatile CD-ROM au performante mai reduse decat unitatile de discuri fixe in ceea ce priveste timpul de cautare. Unitatile CD-ROM au un mechanism de pozitionare mai putin eficient, si din acest motiv este necesar un timp mai mare pentru pozitionarea pe diferitele piste ale discului. Aceasta probabil din cauza tehnologiei preluate de la unitatile CD audio, unde pozitionarea aleatoare pe o anumita pista se realizeaza mult mai rar.
3.5. Latenta
Dupa pozitionarea corecta a ansamblului de citire, este necesar un timp pentru ca datele sa ajunga in dreptul acestui ansamblu. Acest timp este numit latenta (latency). Aceasta metrica este prezentata mai in detaliu in capitolul dedicat unitatilor de discuri fixe.
Latenta depinde in mod direct de viteza de rotatie a discului. Deci, unitatile cu o viteza "X" mai ridicata vor avea o valoare mai redusa a latentei.
Acesta este unul din motivele pentru care aceste unitati au performante mai ridicate.
Masurarea latentei pentru unitatile CD-ROM standard este mai complicata decat pentru unitatile de discuri fixe, deoarece viteza de rotatie la unitatile CD-ROM conventionale este variabila, fiind mai mare la citirea din zonele interioare ale discului. Deci, aceste unitati au o latenta mai redusa la citirea din zonele interioare.
Ca si in cazul timpului de cautare, valorile latentei nu sunt indicate de obicei in specificatii. In schimb, se utilizeaza timpul de acces ca un indicator global al timpului necesar pentru accesul la o anumita parte a discului. Latenta este doar una din componentele timpului de acces, acesta fiind indicatorul care trebuie luat in considerare la evaluarea performantelor unei unitati CD-ROM la accesul aleator.
3.6. Timpul de acces
Unul din cei mai utilizati indicatori de performanta ai unitatilor CD-ROM este timpul de acces. Acest indicator reprezinta timpul de la inceputul unei operatii de citire pana la inceperea citirii datelor de pe disc. Timpul de acces indicat in specificatii reprezinta un timp de acces mediu, calculat pe baza unei serii de citiri aleatoare de pe disc; timpul de acces real depinde de localizarea datelor pe disc. Timpul de acces este un indicator compus, fiind format din urmatoarele metrici:
. Timpul pentru schimbarea vitezei
. Timpul de cautare
. Latenta
Desi timpul de acces se compune din acesti indicatori, aceasta nu inseamna ca se poate calcula prin insumarea timpilor componenti. Relatia este mai complexa deoarece unele operatii se pot efectua in paralel. De exemplu, viteza motorului de antrenare poate fi schimbata in acelasi timp cu deplasarea ansamblului de citire.
Timpul de acces al unitatilor CD-ROM depinde in general de viteza "X" a unitatii, desi exista variatii de la o unitate la alta. Primele unitati CD-ROM aveau timpi de acces de peste 300 ms; pe masura cresterii vitezei unitatilor, timpii de acces s-au redus, actualmente fiind in jur de 70-80 ms.
Unitatile CD-ROM cu o viteza "X" mai ridicata au timpi de acces mai redusi datorita imbunatatirilor prin care se reduc cele trei metrici componente ale timpului de acces. Unele din acestea (de exemplu, latenta) se reduce atunci cand creste viteza de rotatie. Pe de alta parte, imbunatatirea timpului de cautare este independenta de viteza de rotatie, acesta fiind motivul pentru care unele unitati vor avea un timp de acces mai redus decat alte unitati cu aceeasi viteza.
Chiar si cele mai rapide unitati CD-ROM sunt in mod semnificativ mai lente decat cele mai lente unitati de discuri fixe. Unitatile CD-ROM se bazeaza pe tehnologia dezvoltata initial pentru unitatile CD audio, la care performantele la accesul aleator sunt neimportante. Din cauza faptului ca datele sunt inregistrate pe o singura spirala, gasirea unei anumite date este mult mai dificila.
Desi timpul de acces este un indicator important, performanta la accesul aleator este doar o componenta a performantei globale a unei unitati CD-ROM. Importanta performantei la accesul aleator depinde de aplicatia pentru care se utilizeaza unitatea. Chiar si in cazul in care performanta la accesul aleator este importanta, in general exista un numar mult mai redus de citiri aleatoare de pe un disc compact decat de pe un disc fix.
3.7. Rata de transfer interna si externa
Deoarece numeroase aplicatii necesita transferul unor blocuri mari de date, rata de transfer a unei unitati este o metrica importanta de performanta.
Exista doi factori care determina rata de transfer globala: rata interna de transfer si rata externa de transfer. Rata interna de transfer masoara viteza cu care datele sunt citite de pe disc si sunt transferate la controlerul intern al unitatii CD-ROM. Rata externa de transfer masoara viteza cu care datele sunt transferate de la controler la sistemul de calcul prin intermediul interfetei.
Spre deosebire de unitatile de discuri fixe, rata externa de transfer este rareori un factor important in cazul unitatilor CD-ROM. Ratele interne de transfer ale acestora sunt reduse, astfel incat nici chiar interfetele lente nu reprezinta un factor de limitare. Doar in cazul unitatilor de mare viteza interfata ar putea constitui o problema, dar intr-o masura mult mai redusa decat in cazul unitatilor de discuri fixe de mare viteza.
Rata interna de transfer reprezinta de fapt rata reala de transfer a unitatii, cei mai multi producatori mentionand aceasta rata in cadrul specificatiilor.
Rata indicata este cea la varf, in cazul ideal, ea nefiind atinsa in cazuri reale. De asemenea, cazurile reale constau dintr-o combinatie de accesuri aleatoare si transferuri secventiale, iar rata de transfer tine cont numai de transferurile secventiale.
Primele unitati CD-ROM functionau la aceeasi viteza de rotatie ca si cititoarele de discuri audio. Citirea se realiza cu o rata de 75 de sectoare pe secunda.
Deoarece un sector contine 2.048 octeti, rezulta o rata de transfer de 2.048 75 = 153.600 octeti/s, ceea ce este egal cu 150 KB/s. Aceasta este rata corespunzatoare unitatilor cu viteza simpla (1X). Ulterior, aceasta rata de transfer a fost marita, realizandu-se unitati cu viteze de 2X, 4X, 6X, 8X, ., 48X.
In general, unitatile cu o viteza de
pana la 12X sunt de tipul CLV, avand o rata de transfer
In cazul unitatilor CD-ROM
conventionale, de tip CLV, rata de transfer este
Tabelul 2. Ratele de transfer ale unor unitati CD-ROM.
Unele unitati utilizeaza de fapt o implementare mixta CLV si CAV, unde viteza discului variaza, dar in limite mai reduse decat in cazul unei unitati CLV. In aceste cazuri, se utilizeaza metoda CAV la citirea din zonele exterioare ale discului, dar viteza de rotatie este marita la citirea din zonele interioare ale discului. Aceasta se realizeaza pentru a se mari rata de transfer la citirea din zonele interioare. Combinatia celor doua metode este numita P-CAV (Partial-CAV).
Una din intrarile Tabelului 6.4 indica ratele de transfer ale unei unitati mixte CLV/CAV. Aceasta unitate utilizeaza metoda CAV la citirea din zonele exterioare ale discului, pentru a obtine o rata de transfer maxima care corespunde unei unitati CAV cu viteza de 20X. La citirea din zonele interioare ale discului se utilizeaza metoda CLV, obtinandu-se la marginea interioara a discului o rata de transfer cu 50% mai mare decat in cazul unei unitati CAV de 20X.
3.8. Buffere sau memorii cache interne
Practic toate unitatile CD-ROM dispun de buffere interne utilizate pentru imbunatatirea performantelor. Acestea sunt numite uneori memorii cache interne, desi utilizarea acestui termen este problematica, deoarece pot apare confuzii cu memoria cache de sistem utilizata pentru reducerea accesului la unitatea CD-ROM.
Bufferul intern este utilizat pentru pastrarea informatiilor citite de pe disc, astfel incat acestea sa fie disponibile atunci cand sunt solicitate de sistem in viitorul apropiat. Performantele sunt imbunatatite prin reducerea numarului de accesuri fizice la disc, similar modului in care se utilizeaza memoria cache de pe placa logica a controlerelor unitatilor de discuri fixe.
Bufferele pot asigura ca transferul datelor la
calculator sa se realizeze la o rata
Dimensiunea bufferului influenteaza in mod direct performantele, pana la un punct. Dimensiunea tipica a bufferului pentru unitatile actuale este de 256 KB. In general, unitatile mai rapide dispun de un buffer de dimensiune mai mare, pentru a putea face fata ratelor de transfer mai ridicate.
3.9. Memorii cache de sistem
O memorie cache de sistem utilizata pentru transferul datelor de la o unitate CD-ROM reprezinta o zona din memoria principala a sistemului care este rezervata pentru pastrarea datelor citite recent de la unitatea CD-ROM.
Majoritatea sistemelor de operare vor utiliza in mod automat o memorie cache pentru unitatile CD-ROM, desi de obicei se poate controla dimensiunea memoriei alocate si modul de lucru al memoriei cache. De exemplu, in cazul utilizarii intense a unitatii CD-ROM, se poate creste dimensiunea memoriei rezervate. Unitatile CD-ROM mai lente necesita o memorie cache de dimensiune mai mare decat unitatile mai rapide. Exista programe care utilizeaza unitatea de discuri fixe ca memorie cache pentru unitatea CD-ROM. Prin utilizarea memoriei principale ca memorie cache se obtin performante mai bune decat prin utilizarea discului fix, dar in cazul utilizarii discului fix dimensiunea memoriei cache poate fi mult mai mare.
3.10. Aspecte legate de calitate si fiabilitate
In general, calitatea unitatilor CD-ROM este importanta, dar nu este atat de critica ca si calitatea unitatilor de discuri fixe. Acesta este probabil motivul pentru care exista un mare numar de unitati CD-ROM ieftine si de calitate redusa pe piata, un numar mult mai mare decat in cazul unitatilor de discuri fixe.
Una din problemele legate de calitatea unitatilor CD-ROM mai noi este ca viteza de rotatie a discului este din ce in ce mai ridicata, dar proiectarea acestor unitati nu este corespunzatoare pentru aceasta viteza. La unele unitati cu viteza ridicata exista probleme legate de vibratii si nivelul de zgomot. Vibratiile pot produce defectarea unitatii. Multe unitati au un nivel de zgomot ridicat si acest nivel poate creste dupa utilizarea unitatii timp de cateva luni.
O alta problema a acestor unitati este zgomotul generat la schimbarea vitezei motorului. Acest zgomot este de nivel ridicat la unele unitati, producand in acelasi timp uzura unitatii.
La multe unitati mai rapide, datorita vitezei ridicate care solicita motorul de antrenare, motorul este oprit dupa o perioada de inactivitate. Problema este ca atunci cand se doreste accesarea unitatii, trebuie sa se astepte pana cand motorul ajunge din nou la viteza nominala. Pentru multe aplicatii aceasta intarziere este inacceptabila si poate crea probleme. In aceste cazuri, este necesara
procurarea unei unitati la care oprirea motorului poate fi controlata sau invaldata printr-o optiune.data printr-o optiune.
Cap. IV SISTEMUL DE FISIERE PENTRU CD-ROM
ISO 9660
Sistemul de fisiere pentru CD-ROM a fost elaborat in 1985 si standardizat in 1988 sub denumirea ISO 9660 ( sau Formatul High-Sierra ). Aproape toate sistemele de operare suporta acest format.
Cu timpul s-a simtit nevoia efectuarii unor mici revizii ale specificatiilor, astfel aparand o serie de extensii de standard.
Nivelul 1 este similar cu sistemul de fisiere MS-DOS si Atari la care numele fisierului respecta regula 8+3.
Nivelul 2 admite nume cu o lungime de pana la 32 de caractere, dar o serie de constrangeri sunt prezente.
Dat fiind ca discul CD-ROM este un mediu read-only, apar unele particularitati: lipseste FAT-ul. Ideea este ca daca se inregistreaza fisierele in mod secvential, ocupand zone continue intr-un spatiu adresabil liniar, este suficient sa se precizeze sectorul de inceput si de sfarsit, din marimea fisierului putandu-se deduce si numarul de sectoare ocupate - este total nejustificat sa se retina informatii redundante despre toate sectoarele ocupate de catre fiecare fisier sau director.
Exista o zona speciala numita TOC (Table Of Contents), rezervata chiar la inceputul discului, unde sunt specificate toate denumirile de fisiere si directoare de pe disc. Citind aceasta tabela programul de cautare pe CD-ROM va sti exact unde este situat un anume fisier sau subdirector pe disc.
Structura discului CD-ROM este simpla. Descriptorul de volum se compune dintr-o parte specifica standardului si unele caracteristici ale volumului. Structura sa face posibila coexistenta mai multor formate pe acelasi disc ISO 9660 ; programul de citire a discului, daca nu intelege primul descriptor de volum intilnit, pur si simplu va avansa pina cind va gasi un descriptor pe care-l poate interpreta.
De retinut ca descriptorul de volum primar este prezent intotdeauna si optional pot fi prezente descriptoare suplimentare, pentru alte sisteme de fisiere aflate pe acelasi disc.
In descriptorul de volum primar datele sunt reprezentate atat in format BIG ENDIAN (Motorola) cat si LITTLE ENDIAN (INTeL), astfel inregistrarea fiind de marime dubla.
EXTENSII ISO 9660
Specificatiile simpliste ale ISO 9660 nu puteau satisface cerintele tuturor sistemelor de operere (UNIX, VMS, MacOS, OS/2, Windows.), care aveau arhitecturi sifilisofii diferite de MS-DOS, pentru care a fost elaborat initial acest standard. Astfel au aparut o serie de completari care fac ca informatia de pe discul CD-ROM sa poata fi stocata cu toate particularitatile sistemului de operare vizat, si in majoritatea cazurilor ele permit interschimbarea datelor intre diferite platforme.
JOLIET
Aceasta specificatie este o componenta a sistemului de operare Windows95 si elimina unele restrictii ale standardului ISO 9660 privind lungimea numelui de fisier si ofera suport pentru setul de caractere UNICODE.
Pentru descrierea structurii de directoare se foloseste descriptorul de volum suplimentar (Suplimentary Volume Descriptor- SVD). Caracterele UNICODE sunt inregistrate in format BIG ENDIAN. Denumirea fisierelor si a directoarelor poate avea lungimea maxima de 128 de caractere, iar directoareale por avea extensii asemenea fisierelor. Adincimea structurii de directoare poate depasi valoarea de 8 specifica discului ISO 9660.
Secventa de recunoastere a volumului este specifica discului CD-BRIDGE, oferind posibilitatea inregistrarii discului si in mod multisesiune.
MACINTOSH HIERARHICAL FILE SYSTEM ( HFS )
Acest format destinat calculatoarelor MACINTHSH nu este compatibil cu ISO 9660. Stramosul lui a fost Macinthosh File Sistem, pe care le inlocuit cu timpul, eliminand o parte din neajunsurile acesteia. Formatul prezinta o compatibilitate de sus in jos. Volumul HFS incepe cu sectorul 0 absolut si poate fi recunoscut din semnatura specifica 'Apple_HFS'.
Potrivit specificatiei, fisierele din acest sistem pot avea o lungime de pina la 31 de caractere, nu dispun de extensii, si in denumiri este permisa folosirea oricarui caracter cu exceptia ':' care are o functie speciala.
Fisierul HFS are doua componente: prima este componenta de date care este folosita pentru stocarea datelor continute in fisier iar componenta a doua , denumita zona de resurse, contine resursele Macintosh ( date sistem in format special, care sunt folosite de componenta resource manager a sistemului de operare). Ele sunt indicate printr-un camp de 4 caractere, din care rezulta natura fisierului (program executabil, fisier document, desen vectorial etc.).
Discul in format HFS poate fi citit in majoritatea CD-ROM drive-urilor si se utilizeaza programe speciale care vizualizeaza acest sistem de fisiere tipic MacOS sub alte sisteme de operare.
ROCK RIDGE INTERCHANGE PROTOCOL ( RRIP)
In dorinta de a permite o stocare de date si schimb de informatii indiferent de platforma, standardul ISO 9660 a adoptat o structura de fisiere foarte simpla, cu citeva campuri de date specifice, care permit specificarea unor particularitati ale diferitelor platforme. Aceste atribute extinse au fost ignorate (de ex. de MS-DOS), ori au fost insuficiente pentru precizarea unor caracteristici ( ex. UNIX, VMS etc.).
Pentru UNIX principalul dezavantaj l-a constituit restrictia de a avea nume de fisiere numai cu majuscule, fara caractere speciale, fara unele atribute de fisiere extinse, tipic mediilor UNIX. Adincimea ierarhiei de directoare este de asemenea limitata, obstacol care se poate ocoli insa in majoritatea cazurilor.
Pentru a inlatura aceste dezavantaje, cativa furnizori de echipamente de renume au elaborat un standard propriu . Aceasta specificatie este o extensie pentru ISO 9660 si este cunoscuta sub denumirea Rock Ridge Interchange Protocol ( RRIP ).
Extensia Rock Ridge permite inregistrarea completa a unui sistem de fisiere UNIX/POSIX prin compactarea semanticii speciale si codificand aceasta intr-o maniera independenta de platforma. Astfel este posibila inregistrarea fisierelor specifice acestor SO pe discul ISO 9660, in mediile non POSIX aceste fisiere fiind accesate cu atribute tip ISO 9660
ICMA 168
Elaborata de catre European Computer Manufactures Association in anul 1992, ECMA 168 este un standard international de volum si format de fisiere pe CD-ROM. Integreaza toate specificatiile din Orange Book , inclusiv pe cele referitoare la modul multisesiune, inregistrari sub forma de pachete etc. Integraza si functionalitatea extensiei Rock Ridge. Suporta setul de caractere cu mai multi octeti (ex. ISO 10646).
Nu este compatibil cu ISO 9660, dar este posibila elaborarea unui disc CD-ROM cu ambele seturi de volume si structuri de fisiere. Daca acest disc este compatibil cu specificatiile din Yellow Book, atunci el poate fi citit sub ambele norme.
CAP. V MONTAREA UNITATII CD-ROM
In spatele panoului frontal al carcasei se gasesc locasurile de fixare pentru hardisc, unitatea de discheta si CD-ROM. Aceste locasuri sint suprapuse pe verticala si sint de doua tipuri : unele mai late (pentru CD-ROM) numite locasuri ('bays') de 5,25 inci si altele mai inguste (pentru hardisc si unitate de discheta) numite locasuri de 3,5 inci. De obicei locasurile au niste ghidaje care ne ajuta sa introducem corect componentele calculatorului si care in acelasi timp sustin aceste componente pentru ca ele sa nu cada pina cind le fixam cu suruburi.
Hardiscul si unitatea CD-ROM se incalzesc destul de mult atunci cind au activitate intensa (de ex. in timpul jocurilor). Este deci indicat ca intre componentele instalate in locasuri sa fie destul spatiu necesar pentru o aerisire corecta. Panoul frontal are niste placute de plastic care acopera fata locasurilor de 5,25'. Va trebui sa scoatem placuta care acopera fata locasului in care instalam unitatea CD-ROM si eventual placuta care acopera fata locasului in care vom instala unitatea de discheta. Placutele au niste aripioare care le fixeaza la panoul frontal. Daca apasam usor inspre interior pe ambele aripioare de fixare putem scoate foarte usor placutele.
Atunci cind instalam unitatea CD-ROM avem doua posibilitati. Unitatea CD-ROM poate functiona in regim de Sclav ('Slave') al hardiscului ATA insa poate functiona si in regim de Stapin Secundar ('Secondary Master'). Atunci cind scoatem din cutie unitatea ea este configurata sa lucreze in regim de Sclav. Acest lucru este datorat faptului ca PB vine de obicei insotita de un singur cablu IDE si ca urmare cu ajutorul lui trebuie sa conectam atit hardiscul ATA cit si unitatea CD-ROM iar evident hardiscul trebuie sa se afle in postura de Stapin ('Master'). Configurarea ca Sclav sau Stapin se face foarte usor scotind si mutind un comutator ('jumper') in pozitia corespunzatoare pe partea din spate a unitatii CD-ROM.
Este recomandat sa conectam intotdeauna unitatea CD-ROM in postura de Stapin Secundar ('Secondary Master') si anume la priza IDE 2 de pe PB. Pentru aceasta vom fi nevoiti de cele mai multe ori sa cumparam un cablu IDE suplimentar dar cum acesta nu este scump investitia merita banii si ne scuteste de eventualele problemele (erori de citire a datelor de pe hardisc sau scaderea performantei hardiscului) care ar putea apare daca am conecta prin acelasi cablu atit hardiscul ATA cit si unitatea CD-ROM. De asemenea daca avem doua unitati de stocare optice (de exemplu o unitatea CD-RW si o unitate CD-ROM) este recomandat sa le conectam pe amindoua cu acelasi cablu IDE la priza IDE 2, una din unitati fiind in postura de Stapin Secundar si cealalta in postura de Sclav Secundar.
Daca avem un singur hardisc ATA si nu dorim sa cumparam un cablu IDE suplimentar atunci unitatea CD-ROM (aflata exclusiv in postura de Sclav) va putea fi conectata la PB prin intermediul cablului IDE la care este conectat si hardiscul. Pentru aceasta conectam intii cablul IDE la hardiscul ATA cu ajutorul unui conector de la capatul cablului si apoi cu ajutorul conectorului de la mijlocul cablului il conectam si la unitatea CD-ROM. Marginea colorata a cablului IDE trebuie sa se afle inspre priza de alimentare cu curent electric a unitatii CD-ROM. Va fi probabil nevoie sa rasucim cablul pentru a realiza conectarea la unitatea CD-ROM (care trebuie sa fie fixata intr-un locas aproape de locasul in care e fixat hardiscul). In final conectam cablul IDE la priza IDE 1 sau IDE 2 de pe PB.
Unitatea CD-ROM mai trebuie conectata la PB si cu un cablu audio furnizat impreuna cu unitatea. Acesta este format din doua fire si se conecteza la priza numita 'Analog Audio' pe unitatea CD-ROM si la priza CD 1 de pe placa de baza.
Conectarea unitatii de discheta ('floppy disk drive' - FDD) se face cu ajutorul cablului sau special. Cablul FDD are o caracteristica unica si anume ca este despicat catre unul din capete iar un fascicul de fire este rasucit inainte de a intra in conectorul de la capatul cablului. Partea cu fasciculul rasucit se conecteaza la unitatea de discheta iar cealalta parte la priza FDD a placii de baza. Orientarea cablului se face la fel ca mai sus. Marginea colorata trebuie sa fie inspre conectorul sursei de alimentare a unitatii de discheta iar la partea opusa trebuie sa fie aliniata cu capatul prizei de pe PB care este marcat cu cifra 1 in manualul PB.
Dupa ce am conectat cablurile IDE si FDD trebuie sa asiguram alimentarea cu curent electric a componentelor. Din sursa de alimentare ies mai multe cabluri la ale caror capete se afla conectorii care trebuie sa intre in prizele de alimentare prezente pe componentele instalate. Trebuie sa vedem care dintre conectori se potrivesc cu prizele de alimentare prezente pe hardisc, unitatea CD-ROM, respectiv unitatea de discheta. Dupa ce ii gasim ii introducem in prizele componentelor apasind pina in momentul in care vedem ca au intrat complet. Conectorii de la capatul cablurilor de alimentare folosite pentru hardiscuri si unitati CD sint identici. Pe de alta parte fiecare cablu are doi conectori, ceea ce ne permite sa alimentam prin acelasi cablu doua hardiscuri asezate unul linga altul. Acelasi aranjament este valabil si daca avem o unitate CD-ROM si o unitate CD-RW asezate una linga alta.
CAP. VI SOFTWARE-UL PENTRU CD-ROM
Pentru a functiona pe PC, CD-ROM-ul necesita trei componente software:
driver-ul adaptorului SCSI (nu este necesar pentru unitatile CD-ROM ATAPI IDE); driver-ele pentru cele mai raspandite adaptoare SCSI sunt incluse in Windows 95/98;
un driver SCSI pentru unitatea CD-ROM care se instaleaza;
un driver ASPI este inclus in Windows 95 ca CDFS VxD.
In cazul in care se foloseste DOS-ul, primele doau drive-uri (driver-ul pentru adaptorul SCSI si driver-ul CD-ROM) pot fi incarcate de sitem la pornire prin plasarea liniilor de comanda necesare in fisierul CONFIG. SYS. MSCDEX este un fisier executabil ce poate fi adaugat sistemului prin fisierul AUTOEXE.BAT; ele nu sunt necesare in Windows95/98 (exeptand cazul in care se intentioneaza rularea jocurilor DOS); deoarece interfetele detecteaza unitatea la pornire si solicita instalarea driver-elor corespunzatoare in caul in care nu dispun de ele.
Folosirea Windows 95 impreuna cu o unitate corespunzatoare specificatiilor ATAPI/IDE nu necsita nici o interventie din partea utilizatorului. Supotrul pentru aceste unitati este inclus integral in Windows95 inclusiv driver-ul ATAPI si driver-ul CDFS VxD.
In cazul folosirii unei unitati CD-ROM cu Windows, este necesar driver-ul ASPI(Advanced SCSI Programming Interface) al unitatii; in majoritatea cazurilor este inclus impreuna cu unitatea (Windows95 include driver-ele ASPI coresounzatoare pentru majoritatea adaptoarelor SCSI si ruleaza automat driver-ul CDFS VxD).
Fiecare model de adaptor SCSI dispune de un driver specific care permite comunicatia intre PC si interfata SCSI. In mod normal, aceste driver-uri sunt conforem ASPI. Driver-ul ASPI al unitatii conlucreza cu drive-ul ASPI al adaptorului SCSI, permitand adaptorului si unitatii sa comunice. Driver-ul ASPI ar trebui sa fie inclus cu unitatea SCSI si cu adaptorul, dar poate fi adaugat manual in CONFIG.SYS, prin comanda "DEVICE=".
DEVICE= C:/DRIVERS/MYSCSI.SYS in care C:/DRIVERS este subdirectorul in care a fost copiat driver-ul SCSI ASPI, iar MYSCSI.SYS este numele driver-ului. Unele drive-uri dispun de optiuni sau comenzi, de exemplu pentru a permite observarea situatiei incarcarii driverului.
Driver-ul DOS al CD-ROM-ului ar trebui sa faca parte din kit-ul de instalare. Driver-ul include un program de instalare care solicita utilizatorului informatii privind adresa I/O a adaptorului SCSI la care se conecteza unitatea CD-ROM, permitand comunicarea cu unitatea prin magistrala SCSI a PC-ului. Programele de instalare adauga in CONFIG.SYS o linie de forma:
DEVICE = C:/DRIVERS/MYCDROM.SYS/D:mscd001 in care C:/DRIVERS este subdirectorul care contine driver-ul unitatii CD-ROM, numit MYCDROM.SYS in acest exemplu. Optiunea /D:mscd001indica faptul ca driver-ul CD-ROM controleaza prima (001) si singura unitate CD-ROM din sisitem si este folosita de driver-ul Microsoft Dos Extension, care identifica unitatile CD-ROM.
Microsoft CD Extension pentru DOS permite sistemului de operare DOS sa identifice si sa poata utiliza date de pe CD-ROM-urile atasate sisitemului. Sistemul de operare DOS original nu a fost prevazut pentru a lucra cu aceasta tehnologie, astfel ca manipularea CD-ROM-urilor, nu face parte din mediul de operare de baza. Totusi, folosirea acestor extensii este convenabila deoarece MSCDEX poate fi modificat odata cu modificarea tehnologiilor in domeniul CD-ROM-urilor independent de sistemul DOS.
MSCDEX.EXE se gaseste in mod normal in kit-ul software al unitatii CD. Programul de instalare ar trebui sa adauge in AUTOEXEC.BAT o linie de forma C:/WINDOWS/COMMAND/MSCDEX.EXE/D:mscd001 unde C:/WINDOWS/COMMAND este directorul in care se afla MSCDEX.EXE. Optiunea D:mscd001 precizeaza numele unitatii definit de driver-ul de CD-ROM in CONFIG.SYS. Numele date in linia de comanda MSCDEX si cea a driver-ului CD-ROM trebuie sa corespunde, in acest caz, cele doua driver-uri putand conlucra. Daca cele trei driver-uri (driver-ul adaptorului SCSI, driver-ul unitatii CD-ROM si MSCDEX) sunt incarcate normal, unitatea CD-ROM va functiona la fel ca oricare alta unitate din sistem.
Windows include un driver CDFS care ia locul MSCDEX. Acesta este configurat prin intermediul Registry-ului Windows.
In mod normal, unitatea CD-ROM ar trebui sa vina cu programe de instalare care sa copieze driver-ele de pe hard-disk si sa adauge liniile de comanda necesare in CONFIG.SYS si AUTOEXEC.BAT sau in fisierul SYSTEM.DAT al Registry-ului Winnwos 95. Dupa terminarea instalarii, calculatorul poate fi restartat pentru a verifica daca aceasta a decurs in mod corect prin introducerea unei comenzi de tipul "DIR/wG:" dupa inserarea unui CD in unitate, (G: este litera asignataunitatii). Comanda ar trebui sa afiseze un director de pe CD-UL inserat.
Unitatea CD-ROM poate fi folosita ca orice alta unitate DOS. Singurele comenzi DOS care nu functioneza pe o unitate CD-ROM sunt cele de scriere, CD-urile neputand fi suprascrise, sterse su formatate. In momentu in care o unitate este adaugata sistemului, Windows 3.x o recunoaste prin intermeduiul driver-elor si al DOS-ului. Unitatea CD-ROM ests accesibila in File Manager, aparand impreuna cu icon-urile celorlalte unitati. Windows-ul recunoaste unitatea ca fiind o unitate CD-ROM prin intermediul extensiilor DOS. Unitatea CD-ROM poate fi configurata pentru auditia CD-urilor audio in timpul lucrului in Windows. Pentru aceasta este necesara mai intai conectarea unitatii la un amplificator extern. De asemenea, in sectiunea Drivers din Control Panel trebuie adaugat driver-ul [MCI]CD Audio" in cazul in care nu exista deja, selectand ADD si inserand discheta de instalare Windows care contine driver-ul CD AUDIO.
Startand Media Player si selectand optiunea CD in meniul Devices, se obtine o lista a numerelor pistelor de pe CD-ul audio inserat in unitate. Controalele programului Media Player sunt similare celor ale unui player pentru Cd-uri audio, incluzand selectia piesei, lectura continua si pauza.
Bibliografie :
Baruch, Z. F. - Sisteme de
intrare/iesire ale calculatoarelor. Editura Albastra,
Baruch, Z. F. - Sisteme de intrare/iesire. Indrumator de lucrari de laborator Editura U. T. PRES, Cluj-Napoca, 1998
Tr..Surcel - ,,Informatica Generala"
Gh.Sofronie
C.Baron
L.Toma
https://www.muntealb.com/ManualAsamblarePC- bn.htm# UNITATILE %20%20OPTICE
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
