HEGEMONIA OTOMANA (1526-1593)

HEGEMONIA OTOMANA (1526-1593)

1.Cresterea presiunii otomane asupra Tarii Romanesti (1496 -1521)

Secolul al XVI se caracterizeaza printr-o accentuata instabilitate politica generata de rivalitatile, mereu crescande, dintre diferitele grupari boieresti. Dupa domnia autoritara, centralizatoare, a lui Vlad Tepes (1456-1462; 1476) "partidele" boieresti devin deosebit de puternice. S-au conturat trei grupari puternice:

- Danestii, urmasii lui Dan II (1422-1431)

- Draculestii, urmasii lui Mircea cel Batran si ai lui Vlad Dracul (1436-1446) si

- Craiovestii. Puterea lor a crescut mai ales in timpul domniilor lui Basarab cel Tanar (Tepelus - 1477-1481), Vlad Calugarul (1482 - 1495) si Radu cel Mare (1495 - 1508). Neagoe banul a acumulat in secolul XV mosii intinse, facand din satul sau, Craiova, centrul administrativ al Olteniei. Urmasii sai directi, in frunte cu Barbu Craiovescu, au reusit sa faca din marea banie o dregatorie a familiei lor. Cu ajutorul dregatorilor otomani, cu care aveau stranse relatii economice si politice, Craiovestii au reusit sa arendeze vamile de la Dunare si chiar unele de la sud de fluviu. De asemenea, se inrudeau cu puternice familii din Balcani precum Brancovici si chiar cu influenti dregatori ai Imperiului otoman, crestini renegati. Cu sprijinul acestora ei au exercitat o puternica presiune asupra domnilor din Tara Romaneasca indeosebi dupa 1508.

Deoarece aceasta perioada s-a caracterizat, asa cum am mentionat, de o accentuata instabilitate politica vom mentiona principalele domnii care au avut importanta si au lasat urme importante in cultura noastra. Astfel, Radu cel Mare (1495-1508) a practicat o politica de balans intre Poarta si Ungaria. Pentru a castiga bunavointa Portii a acceptat plata unui tribut de 8 000 de ducati care apoi va fi majorat la 12 000. Ca urmare a bunelor relatii cu regele Ungariei, in 1507, Radu primeste, din partea acestuia, domeniul Geoagiu, in Transilvania pentru a-i servi drept loc de adapost, in caz de primejdie. De domnia lui se leaga doua momente importante: infiintarea primei tiparnite din Tara Romaneasca instalata la manastirea Dealu, langa Targoviste. Pentru acest scop este adus in tara, din Muntenegru, calugarul Macarie care tipareste aici primele trei carti, toate cu caracter liturgic. Un alt moment insemnat este legat de reorganizarea bisericii. Pentru aceasta este adus in tara Nifon II, fostul patriarh ecumenic. Acesta a creat, in 1508, doua noi episcopii: de Buzau si de Ramnic (Valcea) supragane (dependente canonic) mitropoliei din Targoviste, si a pus ordine in viata religioasa. Curand intra insa in conflict cu domnul si este alungat din tara. Se va retrage al Muntele Athos unde va si muri. Mai tarziu, din porunca lui Neagoe Basarab, Gavril Protul de la Athos va scrie Viata Sfantului Nifon.

Ajuns pe tron cu ajutorul rudelor sale, Craiovestii, Neagoe Basarab va domni intre 1512-1521. A luat masuri pentru consolidarea puterii centrale. A acordat o mare atentie organizarii aparatului fiscal. Marile venituri pe care a reusit sa le starnga i-au permis sa duca o ampla politica in domeniul cultural. In acest sens, a facut multe danii la Sfantul Munte Athos si a sprijiint asezamintele ortodoxe din Imperiul otoman. De la el ne-au ramas trei monumente de cultura de o deosebita insemnatate: biserica Mitropoliei din Targoviste, Manastirea Arges cu hramul Adormirea Maicii Domnului (biserica episcopala) si primul tratat de diplomatie romanesc Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie. De mentionat ca in acelasi timp in Italia, la Florenta, Niccolo Machiaveli scria Principele, tot un tratat de diplomatie in care analita tipurile de principate si felul in care puteau fi guvernate. In politica externa a continuat linia initiata de Radu cel Mare, pe care l-a avut de altfel, ca model, si a avut relatii bune cu Poarta dar si cu Polonia si Ungaria. De la regele acestuia, primeste in stapanire, ca si Radu cel Mare, domeniul Geoagiului. Dupa moartea lui Neagoe, urmeaza o scurta perioada de anarhie in care Tara Romaneasca era pe punctul de a fi transformata in pasalac. Aceasta situatie a generat o ampla miscare de rezistenta coagulata in jurul noului domn, Radu de la Afumati (1522-1529), fiul lui Radu cel Mare si ginerele lui Neagoe Basarab. Sprijinit de popor dar si de boierime precum si de un corp de oaste trimis de Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, Radu de la Afumati a dus o apriga lupta importiva otomanilor care luasera in stapanire parti din tara. Piatra sa de mormant din biserica episcopala de la Arges este o adevarata cronica in piatra a acestor eforturi eroice. Cand infrant, cand victorios, in mai mult de 20 de lupte precum cele de la Gubavi, Stefeni, Clejani, Ciocanesti, Grumazi si in alte locuri, el nu a avut liniste pana nu l-a determinat pe sultan sa renunte la planul sau de a transforma Tara Romaneasca in pasalac. Radu accepta marirea tributului de la 12 000 la 14 000 de ducati, cu obligatia de a face act de supunere din 3 in 3 ani. Boierii din zona Buzaului, constant ostili lui Radu, se vor razvrati impotriva acestuia. Surprins nepregatit, domnul incearca sa ajunga in zona Olteniei pentru a primi spijinul Craiovestilor, cu care se inrudea , in calitatea lui de ginere al lui Neagoe Basarab. Este ajuns insa de dusmanii sai la Ramnicul Valcea si asasinat impreuna cu fiul sau.

Urmeaza o noua perioada de lupte interne care vor slabi capacitatea de rezistanta a tarii. Necontenitele framantari interne au dat posibilitatea otomanilor sa intervina frecvent in viata politica si sa aduca Tara Romaneasca intr-o dependenta tot mai stransa de Poarta. Ocuparea, in 1538-1540, a Brailei si transformarea ei in raia a marcat punctul de schimbare a statutului juridic al Tarii Romanesti care inceteaza de a mai fi un stat liber, ci devine stat vasal al Imperiului otoman

2. Moldova. Caderea sub dominatia otomana.

Bogdan III (1504-1517) a trebuit sa mareasca tributul de la 4000 la 8000 de galbeni. Din motive matrimoniale (i-a cerut regelui Poloniei in casatorie pe sora sa mai mica, cerere respinsa) a purtat un lung si inutil razboi cu Polonia. Pacea se incheie in 1510 prin medierea regelui Ungariei, Vladislav II. Bogdan moare in 1517, lasand tronul fiului sau, Stefanita, un copil de 10-11 ani Va domni zece ani, intre 1517-1527. In timpul minoratului sau tara a fost condusa de puternicul boier Luca Arbore, portarul de Suceava. Puternicii boieri au acaparat, prin abuzuri, multe proprietati sporindu-si pe preturi de nimic domeniile.

In mai 1518, Luca Arbore incheie in numele domnului tratatul de alianta cu Polonia prin care suveranitatea Moldovei nu era cu nimic stirbita. Alianta cu Polonia a nemultumit insa Poarta. Ca urmare, hoardele tatare ataca Moldova. Marele vornic, Petru Carabat strange fortele militare ale tarii si-i infrange pe invadatori. Prin abilitate diplomatica si mari sume de bani, Luca Arbore a reusit sa evite participarea la campania din 1521 impotriva Ungariei.

In 1523, Stefanita se proclama major, si inaugureaza o noua faza a domniei sale printr-un act de autoritate si anume remanierea sfatului domnesc. Conflictul dintre tanarul domn si batranii boieri izbucneste violent. Luca Arbore este decapitat. O parte a boierilor, sub conducerea lui Petru Carabat, parcalab de Neamt se rascoala, dar sunt infranti de fortele ramase loiale domnului.

Are conflicte militare si cu domnul Tarii Romanesti, Radu de la Afumati. In 1526, intreprinde o expeditie de jaf, pana la Targsor. In ianuarie 1527 moare la Hotin. Boierii il aleg domn pe Petru Rares, fiul natural al lui Stefan cel Mare. Acesta va domni in doua randuri 1527-1538 si 1541-1546. Noul domn a preluat domnia in imprejurari extrem de grele. Dupa lovitura data regatului Ungariei, in 1526 la Mohacs, primejdia otomana era extrem de puternica. Pentru a avea linistea necesara consolidarii domniei, noul domn accepta marirea tributului de la 8000 la 10000 de galbeni.Rares si-a dat seama ca numai prin intarirea puterii centrale si ingradirea puterii marii boierimi poate gasi mijloacele pentru a rezista presiunii turcesti. Ca si tatal sau, va ridica in dregatorii oameni vrednici, proveniti din randul boierimii mici si mijlocii. Se ingrijeste de o mai buna administrare a Moldovei, precum si de o colectare mai regulata a veniturilor statului. In politica externa s-a straduit sa asigure tarii independenta. Caderea Transilvaniei sub stapanirea otomana ar fi atras dupa ea si prabusirea Moldovei. Pentru a preveni aceasta situatie, Rares il sprijina pe Ioan Zapolya sa infranga rezistenta nobililor si a oraselor sasesti razvratite obtinand victoria de la Feldioara 1529). In urma acestor actiuni militare ii sunt intarite mai vechile posesiuni ale Moldovei in Transilvania, Ciceul si Cetatea de Balta (date de Matei Corvin lui Stefan cel Mare in 1483) si primeste, in plus, Ungurasul, Rodna si Bistrita (1529). Cautand noi aliati impotriva Portii, Rares incheie, in 1535, un tratat de alianta cu Ferdinand de Habsburg.Turcii intervin in Moldova abia in 1538. Soliman cel Mare, cu 200 000 de oameni reuseste sa infranga rezistenta lui Rares, subminata si de un complot al boierilor care intetionau sa-l prinda si sa-l predea pe domn otomanilor. Rares se salveaza trecand in Transilvania unde se inchide in cetatea Ciceu. Ostile otomane cuceresc Suceava. Din acest moment (1538) statutul politic al Moldovei se schimba, statul devenind vasal al Imperiului otoman. Cetatea Tighina este cucerita si ea si transformata in raia, cu numele de Bender (=Poarta).

Dupa ce Moldova a cunoscut mai multe domnii efemere, Rares reuseste sa se impace cu sultanul majorand tributul la 12 000 de galbeni si acceptand modificarile politice si teritoriale. In schimb primeste pentru a doua oara domnia (1541-1546).De data aceasta Rares a incercat sa indeplineasca toate cererile Portii, dar a mentinut si legaturile cu habsburgii. Principii germani planuiau o expeditie antiotomana. In speranta ca-si va elibera tara , Rares intra in legatura cu acestia. In 1542, la 1 martie, se incheie la Suceava tratatul secret de alianta intre Rares si Ioachim, electorul de Brandenburg (conducatorul coalitiei antiotomane). Rares se angaja sa-i instiinteze despre orice miscare a dusmanilor. La momentul oportun urma sa intre in razboi, ca aliat, cu toata oastea sa, in plus trebuia sa dea electorului 30 000 de boi cu pretul stabilit, numai sa fie eliberata Moldova de turci. Pe langa toate acestea l-a mai imprumutat pe Ioachim de Brandenburg si cu suma de 300 000 de florini. Aceasta expeditie nu a mai avut insa loc. In anul 1546, Rares moare fara a mai putea intreprinde ceva serios pentru eliberarea tarii sale.

FORMAREA PRINCIPATULUI AUTONOM AL TRANSILVANIEI (1541)

In 1541, oastea otomana a lui Soliman Magnificul ocupa Buda transformand Ungaria in pasalac. Partea de dincolo de Dunare (vest) ramane sub stapanirea habsburgilor, iar Transilvania, Banatul si Partium se constituie in principat autonom sub suzeranitate turceasca. Noul principat si-a pastrat autonomia si institutiile proprii. Situatia de autonomie, i-a permis Transilvaniei sa joace un rol important in diferite coalitii europene, dintre care unele indreptate fie impotriva habsburgilor, fie a otomanilor.

Din punct de vedere administrativ, principatul Transilvaniei cuprindea comitatele, districtele si scaunele (sasesti si secuiesti) din Transilvania propriu-zisa, intregul Banat (pana in 1552, cand este ocupat de turci si transformat in pasalac), comitatele din Partium (Satu Mare, Crasna, Solnocul de Mijloc, Solnocul din Afara, Bihorul, Zarandul, Aradul si parte din Maramures).

In fruntea Transilvaniei autonome era un principe ales de dieta. Acest drept este legiferat de dieta intrunita la Cluj in 1543. Ulterior se aducea la cunostinta Portii numele celui ales. Cand interesele Portii o cereau aceasta putea impune un canditat pe placul sau.

Atributiile principelui :

- hotara in probleme de politica externa, declara razboi si incheia pace ; isi numea reprezentantii in misiuni dipolmatice ; primea solii straini.  Principele avea dreptul de a-si alege colaboratorii dintre marii nobili. Acestia formau sfatul (consilium) principelui. Era format din 12 persoane. Problemele mai importante privind politica interna si externa a tarii erau dezbatute si hotarate in dieta. Aceasta era formata din cele trei «natiuni » (adica representantii nobilimii maghiare, a fruntasilor sasi si secui), din reprezentantii celor patru religii oficiale (catolica, luterana, calvina si unitariana), din reprezentantii unor cetati si orase, precum si din reprezentantii personali ai principelui, asa zisii « regalisti » pentru ca erau numiti de principe prin scrisori regale (litterae regales). Era asadar, o adunare formata din marii nobili, clerul superior si patriciatul orasenesc. In total erau 150 de persoane care erau convocate de principe, cel putin de doua ori pe an sau ori de cate ori era nevoie. Romanii nefacand parte din « natiunile » constitutionale ale tarii erau exclusi de la viata politica a tarii, fiind supusi unei duble asupriri : nationale si sociale.  Intre Principatul autonom al Transilvanie si Poarta s-au stabilit raporturi de vasalitate-suzeranitate. Poarta, in calitate de putere suzerana, era obilgata sa ocroteasca si sa sprijine tara vasala. In schimb, aceasta trebuia sa plateasca un tribut (haraci) si daruri (peschesuri), sa asigure provizii si sa acorde ajutor militar. Tributul Transilvaniei a fost stabilit la 10 000 de florini pe an mentinandu-se asa pana in 1575, cand a urcat la 15 000. Darurile pentru sultan si inaltii demnitari otomani urmau indeaproape, ca valoare, valoarea haraciului si a peschesurilor.

Legaturile dintre Transilvania si Poarta erau mentinute prin trimisi ocazionali sau extraordinari numiti de principe si aprobati de dieta, sau prin trimisi permanenti (capuchehaie), alesi de dieta si confirmati de principe.

Bibliografie

St. Stefanescu, Tara Romaneasca de la Basarab I "Intemeietorul" pana la Mihai Viteazul, Bucuresti, 1970, 172 p. ----- Bania in Tara Romaneasca, Bucuresti, 1965, 244 p. .

N.Stoicescu , Radu de la Afumati, Bucuresti, 1983, 158 p.

Radu St.Ciobanu, Neagoe Basarab, Bucuresti, 1986, 200 p. * * * Petru Rares (coord. Leon Simanschi), Bucuresti, 1978, 336 p. Pavel Chihaia, De la "Negru Voda" la Neagoe Basarab. Interferente literar -artistice in cultura romaneasca a evului de mijloc, Bucuresti, 1976, 255 p.

I. Ionascu, P. Barbulescu, Gh. Gheorghe, Tratatele internationale ale Romaniei (1354 - 1920), Bucuresti, 1975, 527 p.