"Flori de mucigai" - comentariu

"Flori de mucigai" - comentariu

Poemul-manifest traduce, in simboluri artistice, atmosfera sumbra a universului carceral si a captivitatii scriitorului in inchisoarea Vacaresti. In capitolul intitulat "Tudor Arghezi"din volumul al doilea al operei "Scriitori romani de azi", criticul Eugen Simion remarca viziunea "infernului uman" din volumul "Flori de mucigai", pe care il disociaza atat ca motivatie, cat si ca imaginar artistic de cel al lui George Bacovia.

Textul liric este alcatuit din doua strofe asimetrice, prima fiind una polimorfa, iar cea de-a doua -un catren. Desi evoca atmosfera detentiei, a revoltei si a suferintei umane datorate unei captivitati nedrepte, poemul arghezian se refera, in fapt, la truda creatiei desfasurate chiar si in asemenea conditii vitrege.

Versurile inspirate din aceasta experienta-limita a existentei sale sunt evocate discret, printr-o forma pronominala neaccentuata: "le-am scris". In absenta hartiei, pe care sa-si astearna gandurile, poetul le-a incrustat in materia dura a "tencuielii" de pe peretii celulei. In locul tocului, a folosit "unghi", cu care a zgariat pe ziduri imaginile nou create. Epitetul "firida goala", enumeratiile substantivale "pe tencuiala", "pe un parete", "pe intuneric", "in singuratate"sugereaza ambianta nefavorabila actului poetic si genereaza impresia de captivitate a spiritului.

Singura lumina in intunericul celulei prizonierului-artist este creatia, pe care nimeni nu poate s-o faca sa inceteze. Poetul recunoaste ca a trait momente de disperare si de angoasa, in care nu s-a simtit ajutat nici de exemplele crestine ale martirilor-ucenici ai Mantuitorului, care au scris ulterior "Evangheliile" (Luca, Marcu si Ioan). Isi numeste versurile de atunci "stihuri fara an", "stihuri de groapa", deoarece, in detentie, pierduse simtul duratei temporale si resimtea acut apropierea de moarte si de neant. Senzatiile umane fundamentale -precum setea de apa si foamea- se transformasera in "scrum", pierzandu-si calitatea de impulsuri vitale. Sentimentul sperantei, infatisat metaforic prin metafora "unghia ingereasca", se epuizase si el, iar artistul se temea ca inspiratia sa lirica "s-a tocit". Harul poetic ramane o taina capricioasa in formele ei de manifestare si nici chiar scriitorul nu poate anticipa momentul propice desfasurarii actului creator. Desi lasa inspiratia "sa creasca", aceasta pare sa se fi retras din fiinta lui, covarsita de trauma existentiala a momentului incarcerarii.

In strofa a doua, imaginile poetice sunt insa marcate de o influenta simbolista: "intunericul" interior si frigul launtric sunt in concordanta cu ostilitatea ploii, care "batea departe, afara". Prizonierul are senzatia ca lumea insasi devenise ostatica fortelor naturale. Din pricina suferintei datorate privatiunilor indurate, "unghi ingereasca" a talentului poetic se transforma intr-o "gheara", incapabila sa mai insemne stihurile pe tencuiala zidurilor ori pe cea a sufletului poetului. Semantic, substantivul "gheara" sugereaza disperarea si chiar agresivitatea unei fiinte damnate, care se agata de orice nadejde de libertate si de supravietuire. Si totusi, ultimul vers releva increderea poetului in fortele proprii, caci el va continua sa scrie, in ciuda oricaror adversitati ale soartei, cu "unghiile de la mana stanga".