MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE GANDIRII

MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE GANDIRII

Oricat am admite polivalenta functionala a unei structuri neuronale particulare este imposibil sa gasim acoperirea anatomofiziologica necesara diversitatii calitative de continut a operatiilor si integrarilor informationale pe care ar trebui sa le realizeze pentru a fi declarata drept centru unic al gandirii. Totodata, ni se pare la fel de nejustificata, sub raport stiintific si tendinta de a nu pune in nici un fel problema specificitatii mecanismelor neurofiziologice ale gandirii si de a considera ca nu exista asmenea structuri care sa fie legate preponderent de realizarea acestui complex proces psihic. Nu este viabil nici modelul dualist preconizat de Eccles de a corela din afara organizarea neuronala a creierului si organizarea gandirii ca doua entitati in sine, independente.

Singura alternativa stiintifica justa la asemenea exagerari este cea oferita de conceptia localizarilor si integrarilor dinamice. In lumina acestei conceptii, gandirea ca proces complex, multifazic si multinivelar nu poate fi legata de o oarecare zona unica si strict delimitata a creierului; in acelasi timp insa, ea nu e lipsita de o baza neurofiziologica mai mult sau mai putin specifica.

Trebiue admis ca mecanismul gandirii are o structura complexa si eterogena. In cadrul lui se impune delimitarea a doua componente mari: componenta specifica si componenta nespecifica. In alcatuirea celei dintai pe langa structurile si circuitele activatoare ascendente intra: structurile integrative modale, care stau la baza proceselor cognitive subordonate gandirii si care furnizeaza acesteia informatia necesara propriei sale constructii (perceptiile si reprezentarile) ; structurile care integreaza si realizeaza functia limbajului ; structurile memorative care integreaza si realizeaza procesele mnezice (stocarea , pastrarea si reactualizarea).

Desi pe om un experiment de dezaferentare totala prin scoaterea in functiune a canalelor senzoriale nu este cunoscut, din datele obtinute in experientele pe animale se poate deduce fara dificultate, consecinta pe care ar avea-o o asemenea operatie pentru gandire. Lipsita fiind de sursa sa discreta de informatie, adica de senzorialitate, desfasurarea normala a gandirii ar deveni practic imposibila. Constatam apoi ca tulburari primare a unuia sau altuia dintre modalitatile senzoriale atrag dupa ele tulburari secundare in sfera gandirii, fie in structura ei emotionala, fie in dinamica ei operationala. De exemplu, agnoziile constand in pierderea capacitatii de identificare vizuala a obiectelor externe fac imposibila desfasurarea adecvata a procesului de gandire in situatii problematice, reprezentate prin intermediul imaginilor sau schemelor, a caror decodare reclama buna functionare a mecanismelor perceptiei vizuale. Si mai severe sunt tulburarile provocate de diferite focare patologice localizate intr-o veriga sau alta a mecanismelor corticale ale limbajului (veriga senzoriala sau motorie, executiva). Realizarea normala a limbajului in toate formele sale constitue o conditie sine qua non a formarii si functionarii structurilor gandirii. De aceea limbajul ca instrument principal dedecodare si dezorganizare a continuturilor operatiilor gandirii se include ca o veriga fundamentala in componenta nespecifica a mecanismelor ei.

Deosebit de importanta este si veriga mnezica. Gandirea se desfasoara nu numai pe baza informatiilor actuale furnizate de perceptie ci presupune apelul permanent si selectiv la fondul experientei anterioare stocate in mecanismele memorative. Totodata insasi stabilitatea in timp a continuturilor sale informationale si a schemei logico-operationale de organizare, presupune nu numai o integrare fazica actuala ci si o integrare tonica, latenta in mecanismele memorative de lunga durata. Cu alte cuvinte, structural ea poseda si o dimensiune mnezica. Este logic atunci ca asemenea focare lezionale care provoaca primordial tulburari in organizarea si functionarea subsistemului memoriei sa determine in ordine secunda tulburari si in sfera gandirii.

In alcatuirea componentei specifice a mecanismelor gandirii intra dupa toate probabilitatile zonele asociativ -integrative de ordinul 3-4 ale scoartei cerebrale impreuna cu circuitele comunicationale dintre ele. Acestea se dispun cu precadere, in lobii parietali si frontali. Pe baza datelor obtinute din analiza tulburarilor provocate de focare lezionale localizate in diferitele regiuni ale emisferelor cerebrale se poate emite ipoteza ca veriga de coordonare si integrare supraordonata a activitatii diferitelor zone care formeaza componenta specifica a mecanismelor gandirii se situeaza in lobii frontali.

Numarul mare de zone si retele neuronale care intra in configuratia acestor mecanisme, presupune existenta unei diferentieri si specializari functionale dintre ele. Cu alte cuvinte trebuie presupus ca diferitele zone si retele neuronale particulare dobandesc in cursul evolutiei istorice si ontogenetice a creierului uman specializari operational-integrative diferite. Deja exista o serie de date faptico-experimentale care pledeaza in favoarea acestei ipoteze. Astfel, prin analiza comparativa a tulburarilor de gandire consecutive unor afectiuni in focar ale creierului, s-a demonstrat ca zonele din hemisfera stanga sunt solicitate cu precadere in integrarea asa numitelor concepte figurale, a operatiilor de ordonare, sistematizare si clasificare a materialului imagistico-intuitiv, a structurilor propozitionale si a operatiilor de calcul simple. In acelas timp s-a pus in evidenta faptul ca zonele din lobii parietali realizeaza cu precadere operatiile executive propriu-zise ale gandirii , de corelare si transformare a continuturilor informationale specifice ; lezarea lor afecteaza indosebi structura asa numitei gandiri obiectuale, adica a gandirii care se reflecta asupra lumii obiectelor si fenomenelor sensibil concrete. Zonele din lobii frontali participa cu precadere la integrarea laturii formal-abstracte a gandirii. Lezarea lor afecteaza in primul rand capacitatea de a opera cu notiuni abstracte si cu forme simbolic-propozitionale in sine, desprinse de suportul lor obiectual-sensibil. De exemplu, la pacientii cu asemenea tulburari se diminueaza considerabil sau este cu totul destramata capacitatea de a descifra sensul constructiilor de genul aforismelor sau al proverbelor, de a sesiza contradictia sau absurditatea unor judecati, de a organiza mintal, intr-o structura propozitionala logica, elementele unei judecati prezentate in dezordine si de a stabili adevarul sau falsul judecatii date. Pe langa diferentierea si specializarea functionala data, mecanismele specifice ale gandirii presupun si o anumita organizare dinamica spatio-temporara adica elaborarea unui program de contacte si succesiuni in timp si spatiu a diferitelor zone, secvente si operatori.

Intrucat procesul gandirii are un caracter discursiv desfasurandu-se pe traiectorii largi, aceasta organizare trebuie sa se organizeze dupa schema "intrare-iesire -intrare" si "stare initiala-stare intermediara-stare finala-stare initiala". Depilda, intrarea va fi reprezentata de structurile care inregistreaza si decodifica datele unei probleme, iar iesirea de structurile in care se elaboreaza solutia.

Cum orice proces de gandire are o desfasurare seriala, este logic sa presupunem ca iesirea unitatii operatorii devine intrare pentru unitatea operatorie urmatoare. Se pare ca unitatea centrala care asigura mentinerea controlului asupra acestei succesiuni se situeaza in lobii frontali, indeosebi in cel al emisferei dominante: stanga la dreptaci si dreapta la stangaci. Focarele lezionare localizate in jumatatea anterioara a lobului frontal din emisfera dominanta au dus in mod constant la tulburari ale schemei spatio-temporale si ale planificarii actelor de gandire.

Gandirea unor asemenea pacienti devine lipsita de orizont, fragmentara si situationala.