Rolul Arhivei Sonore In cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune

Rolul Arhivei Sonore In cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune

- 80 de ani de la primele zambete in eter -

Referent:

1 noiembrie 1928 la ora 17:00: 'Alo, alo, aici Radio Bucuresti!'

Din simplul motiv ca ne aflam foarte aproape de ziua aniversara a Societatii Romane de Radiodifuziune - 1 noiembrie- , gasesc si mai potrivita pentru discutie, tema studiului propus pentru concurs. Asadar, la data de 1 noiembrie 2008 , se aniverseaza 80 de ani de la prima emisiune radio, oficiala , transmisa la 1 noiembrie 1928, primului semnal radiofonic lansat in eter.

Pe de-o parte, evenimentul ar trebui sa reaminteasca nevoia de constientizare a importantei Arhivei Radio ( o entitate efectiv vie de 80 de ani), insa bineinteles in plan secundar sarbatoriirii evenimentului,. Spun asta, deoarece problema constientizarii este partial indeplinita, in prezent derulanadu-se demersuri pentru valorificarea Arhivei Radiodifuziunii, in concordanta cu nivelului tehnic actual, de pastrare a informatiei.

Societatea Romana de Radiodifuziune, a reusit sa creeze in timp, cea mai veche arhiva media din tara, constituind practic, in cel mai pragmatic sens al cuvantului ,un patrimoniu cultural unic.

Radio, inseamna, naiv si simplist spus, cel putin pentru mine , "ACUM". Are, intr-adevar un scop imediat de informare, printre trasaturile esentiale, dar in termeni cantitativi, "universul informational" ar fi totalitatea aspectelor informationale. Aceste aspecte informationale, se adreseaza unor audiente mai mult sau mai putin largite, dar intotdeauna «deschise», ele, fiind anonime si eterogene. Acesti receptori beneficiaza, in ce-i priveste, de un acces liber la mesajele difuzate, spre deosebire de presa scrisa care presupune un act de cumparare sau o intentie de lectura". Consider ca tocmai aici se regaseste particularitatea acestui instrument de comunicare in masa, mai precis, in faptul ca prin simpla-i natura functionala , insemnatatea lui este majora pentru societate si publicul larg.

Documentandu-ma pentru realizarea studiului - eseu, de fata, am aflat despre cifre impresionante ale documentelor arhivate, atat din arhiva scrisa, arhiva sonora, sau cea documentara.

Povestea arhivelor radioului public incepe in anul 1932, odata cu primul Regulament de Organizare si Functionare al Radiodifuziunii. Acesta prevedea ca toti invitatii emisiunilor aveau obligatia sa lase un material scris pentru a fi arhivat. O urmare a acestui act, a fost crearea Arhivei scrise, "Biblioteca radio" cum a fost numita atunci, in care erau pastrate toate textele conferintelor, ale discutiilor sustinute la microfon( deoarece banda magnetica nu se folosea inca). Asa s-a creat fondul de manuscrise radiofonice - caz singular printre celelalte radiodifuziuni europene care nu au conservat decit documente sonore -, semnate de Gheorghe Bratianu, Eugen Lovinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Constantin Noica, MihailSebastianetc.
Arhiva sonora a fost constituita in perioada interbelica, primele documente fiind discuri muzicale, dar si discuri cu vocile unor personalitati culturale( din cele mai vaste domenii). Unele dintre acestea au fost distruse imediat dupa razboi, altele au ajuns in institutii de cultura sau in colectii particulare. In prezent Arhiva sonora cuprinde sute de mii de inregistrari, stocate pe diverse suporturi tehnice.

Inceputurile radiofoniei romanesti (in sensul larg al cuvantului, incluzand si radiotelefonia si radiotelegrafia), pentru ca despre rolul Arhivei sonore in Radiofuziunea Romaneasca este vorba, se plaseaza in anul 1908 cand Serviciul Maritim Roman a instalat primul post de radiotelegrafie la Constanta. Ecoul exploatarii radiodifuziunii peste hotare a gasit si in Romania un grup de entuziasti, in frunte cu profesorul universitar Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic al Universitatii din Bucuresti, care in luna martie a anului 1925 au pus bazele unei asociatii a amatorilor iubitori ai radiofoniei, devenita in scurt timp persoana juridica, denumita Asociatia 'Prietenii Radiotelefoniei'. Prima emisiune oficiala a avut loc pe data de 1 noiembrie 1928 la ora 17:00, cand in eter a fost lansat emotionantul semnal 'Alo, alo, aici Radio Bucuresti!' urmat de cuvantarea de deschidere rostita de profesorul Dragomir Hurmuzescu, presedintele Consiliului de Administratie.

Desigur, impresionante, cifrele care desemneaza cantitata documentelor de arhiva, inseamna dincolo de volumul lor cantitativ, un capital simbolic, m-as avanta eu sa remarc. Capital simbolic, deoarece cumulate pe benzile magnetice, stau manifestarile artistice (teatrale, literare, etc), politice, istorice, stiintifice, si mai ales muzicale, pe un parcurs de aproape un secol, nefiind nimic altceva decat marturii vii ale diferitelor etape in evolutia culturala romaneasca.

Arhiva Sonora, denumita generic "Fonoteca de Aur", in cazul Radiodifuziunii romanesti, reprezinta fara doar si poate, mai mult decat un tezaur cultural national, urmand sa argumentez afirmatia, in cele ce urmeaza.

Daca ar fi sa studiem notiunea de <<fonoteca>>, conform DEX-ului, ea ar suna cam asa: 1. Colectie de inregistrari sonore pe discuri, pe benzi de magnetofoane, etc., care se foloseste la sonorizarea unor productii artistice. 2. [I incapere special amenajata in care este depozitata o astfel de colectie.

Dar nu-i asa, fonoteca inseamna si altceva, de unde extragem si primele caracteristici de rol: laboratorul unde se desavarseste alchimia sunetului. Realitatea imediata din odaile fonotecii, presupune, intr-o amicitie necalculata, oameni, suporturi audio, aparatura tehnica de redare si multe idei intrupate in emisiuni gata sa porneasca pe unde radiofonice.

Rolul Fonotecii in Societatea Romana de Radiodifuyiune este unul in primul rand valoric, deoarece din ea se pot extrage reconsituiri ale faptelor istorice, sociale, artistice, stiintifice. Raritatea documentelor sonore radiofonice, din arhiva, de orice natura (conferinte , prelegeri, emisiuni, piese de teatru , comunicate), este implicita, si pastrarea lor in conditii cat mai optime, este dezirabila, tocmai in aceasta idee.

Programul de digitalizare a "Fonotecii de aur" aprobat in 7 august 2008 de catre Consiliul de Administratie al Radioului, nu va face decat sa sedimenteze capitlul informational ( si nu numai, dupa cum voi stabili in cele ce urmeaza), care se constituie din aceste documente.

Ca un alt aspect valoric al documentelor din fondul de Arhiva Sonora, al Radiodifuziunii, faptul ca "vocile timpului" redau aceste importante documente din si despre epoca, sporeste pretiozitatea acestora, deoarece ofera o redare palpabila, veritabila.

Asa cum afirmam mai sus, desi axat pe "acum" si "aici", contextualizat in diverse cadre, poate conduce catre rolul de indicator al memoriei colective, dincolo de eticheta de memorie a Radioului Public.Memorie colectiva a populatiei, deoarece el pastreaza cel mai fidel (in idea prospetimii redarii intamplarilor "recente") amintirile unui popor, in sensul cel mai generic, in acelsi timp el find insa si un memorator al detaliilor cultural istorice.

Daca pana acum am incercat sa arat rolul atat de important al documentelor Patrimoniului Sonor in termeni calitativi (imi asum subiectivitatea greu de infranat a naturii mele profesionale), discutia cantitativa despre volumul acestora nu este de neglijat, dar cu siguranta ii este subordonata celei calitative.

Telul vastului proiect de conservare a arhivelor Radiodifuziunii , este estimat a se realiza in nici mai mult nici mai putin de 13 ani. Sugereaza deci, volumul fizic impresionant al arhivelor sonore. Presa din 2008 ( Dilema Veche, Anul V, nr.219 - 26 aprilie 2008, Ruxandra Tudor, << Restaurare unui trecut in ruine>>), nota: "Daca cineva s-ar incumeta sa parcurga toate documentele audio pastrate in Arhiva sonora a Societatii Romane de Radiodifuziune, ar trebui, probabil, ca timp de 15 ani sa nu mai faca nimic altceva decit sa asculte. Neintrerupt, 132.000 de ore de inregistrari, mii de discuri, de CD-uri, de casete, sute de mii de benzi muzicale sau vorbite. In depozitele radioului public nu sint arhivate insa numai documente sonore. Arhiva scrisa cuprinde 4.000 de metri liniari de documente, 25.000 de dosare, 12.000 de fotografii, iar inventarul cu multe zerouri ar putea continua". Este poate si firesc, se se adune un astfel de volum documentar, in 80 de ani de existenta radio, iata apropae impliniti.

Poate in sprjinul intaririi caracterlui valoric deosebit de important al Arhivei Sonore radio, ar fi de reamintit si atentia UNESCO, indreptata catre cele 10 documente sonore ale Radiodifuziunii vizate, mai precis :" Cuvantul lui C. Argetoianu la funerariile lui Armand Calinescu din 24 septembrie 1939, conferinta radiofonica a lui Constantin Brailoiu ( iscusit etnomuzicolog si sociolog, pe langa celelalte multiple valente ale sale) din 8 noiembrie 1940, 'Nunta in Somes', cu ilustratie muzicala, inregistrarea din 1951 a piesei de teatru 'D'ale Carnavalului', inregistrarea din 1954 facuta de Lucian Blaga, talmacind si rostind poeme din lirica universala, inregistrarile din 1964 ale unor poeme de Nichita Stanescu, nepublicate, in rostirea autorului sau inregistrarea din 1968 pe care Henri Coanda a facut-o cu titlul 'Despre prima inventie din anii copilariei si aplecarea lui spre tehnica'.

Cu siguranta, tema acestei discutii ar putea solicita mai multe cuvinte rostite, insa fara reamintirea caracterului nostalgic al fosnetului magnetic, nu as putea incheia abordarea de fata. Fonoteca inseamna si istorie radiofonica. Aici se intalnesc voci care vin din trecut ca sa dea binete prezentului, inregistrari muzicale realizate cu decenii in urma impresionand prin acuratete. In circuitul interior, Fonoteca poatea vea rolul pildei, de la care actualii "invatacei radio" pot lua lectii.

De asemenea, de natura direct publica, este si rolul Fonotecii de a restitui publicului, bunuri media create "in spatiul public si prin sustinere publica". Ori, programul de conservare al Arhivei, va putea realiza acest lucru prin repunerea in circulatie, catre publicul interesat, materialele atat de pretioase, prin caracterul digitalizat, mult mai usor de manuit in noile sisteme informatice de comunicare. Astfel, ca un amendament de factura sociologica, se realizeaza de fapt puntea dintre contemporana "societate informatizata" si comunicarea in masa, functie caracteristica a radiodifuziunii, prin mijloacele cele mai potrivite contextului actual. Tocmai aici, trebuie subliniat ca istoricul recent din aria politcilor publice, ia in calcul nevoia considerarii perspectivelor diemensiunilor culturale ale arhivelor radiodifuziunilor, in idea medierii si facilitarii comunicarii interculturale, prin transparenta comunicationala.

Practic, in opinia mea, proiectul de digitalizare al Fonotecii, gandit pe teremen lung, pe langa dezvoltarea institutionala si nu numai, pe care o presupune, are si o alta insemnatate, anume, depasirea spatiului cultural national,(lucru realizat desigur, prin simpla notiune de radio), prin facilitarea accesului din exterior, la o posibila "baza de date" disponibila online. Radiodifuziunea, si cazul sau particular, Fonoteca, raman o importanta entitate culturala, deloc de neglijat , in actuala viteza debordanta a tranyitului informati-onal.

Bibliografie:

Istoria Societatii Romane de Radiodifuziune : : de la inceputuri pana la dictatura regala / Eugen Denize Bucuresti : Editura Casa Radio, 1998

Istoricul Societatii Romane de Radiodifuziune , disponibil la 18.10.2008 pe

https://www.srr.ro/despre/istoric/ ; www.srr.ro

Restaurarea unui trecut «in ruine»/ Ruxandra Tudor/ Dilema Veche Anul V, nr.219 - 26 aprilie 2008, disponibil la 18.10.2008 pe :

https://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=219&cmd=articol&id=8154