Amalgame - probleme selectate

AMALGAME - PROBLEME SELECTATE

Problema 1. Un amalgam mixat este indepartat dificil din capsula si pare exagerat de umed. Ce poate fi facut pentru a obtine un amestec mai bun?

Solutia a. Cea mai frecventa cauza .este reprezentata de supratriturare. Timpul de triturare trebuie redus cu 1-2 secunde si amestecul va fi testat din punct de vedere al plasticitatii.

Solutia b. E posibil ca viteza de triturare sa fi fost prea mare; pentru urmatorul ames­tec, mixarea se va face cu o viteza mai redu­sa. Trebuie reamintit ca lucrul mecanic de triturare este important in obtinerea unui ames­tec normal, iar acesta depinde de viteza si de timpul de triturare; cresterea oricareia dintre ele va determina o crestere a lucrului mecanic.

Problema 2. Amestecurile de amalgam sunt consistente, uscate si le lipseste plasti­citatea in timpul condensarii. Ce ar putea determina o mixtura uscata si cum poate fi corectat acest impediment?

Solutia a. Spre deosebire de situatia pre­cedenta, amestecul uscat este determinat frecvent de subtriturare. Vor fi facute mai multe amestecuri cu cresterea timpului de triturare (cu 1-2 secunde), la fiecare testan- du-se plasticitatea. Se urmaresc modificarile sonore din timpul triturarii; pistilul se poate bloca in primele secunde, pierzandu-se o cantitate semnificativa de lucru mecanic. O alta posibilitate ar fi sa se utilizeze un amal- gamator cu viteza mai mare.

Solutia b. O mixtura uscata poate rezulta prin pierderea mercurului din capsulain tim­pul triturarii. Cele doua portiuni ale capsu­lei sunt mentinute prin frictiune, uneori mercurul putandu-se scurge la exterior in timpul mixajului. Trebuie observat daca in interiorul amalgamatorului au aparut mici picaturi de mercur, care pot apare si ca un praf fin. Daca se gaseste mercur, se aplica procedurile de curatare mentionate la sfarsitul capitolului. Daca problema persista, se recomanda schimbarea tipului de inchi­dere a capsulei.

Problema 3. Cand se realizeaza restau­rari mari de amalgam, materialul este dificil de modelat si poate face priza inainte de modelarea corespunzatoare. Care ar putea fi cauza acestei probleme?

Solutia a. Timpul de lucru al aliajului poate fi influentat de compozitia specifica sau dimensiunea particulelor aliajului si de tratamentul de imbatranire aplicat de producator. Daca aceste caracteristici par a fi modificate fata de precedenta aplicare, este posibila o modificare facuta de producator. Daca se realizeaza o viteza de reactie prea mare in testele initiale cu un aliaj nou sau unul necunoscut, aceasta indica, pur si sim­plu, ca aliajul are un timp de priza prea scurt si nu este indicat pentru anumite operatii.

Solutia b. Doua din cele mai comune variabile ale manipularii care pot accelera reactia, facand astfel modelare dificila, sunt supratriturarea si reducerea raportului mercur-aliaj. Un amestec supratriturat se recunoaste prin aspectul sau stralucitor si foarte umed si prin plasticitatea initiala mare. Un raport redus mercur-aliaj conduce la un aspect foarte uscat in timpul condensarii si amalgamul prezinta dificultati de prelucrare.

Solutia c. Viteza crescuta a reactiei poate fi compensata prin realizarea mai multor amestecuri, in cantitati mai mici. Nu trebuie incercata realizarea restaurarilor mari dintr- o singura portie sau continuarea utilizarii unui amalgam dupa ce plasticitatea a iesit din limitele adecvate. De asemenea, trebuie evaluata tehnica; multe din problemele de modelare pot fi remediate prin asistenta si prin imbunatatirea vitezei de lucru a operatorului.

Problema 4. Cand se testeaza un nou aliaj, unele amalgame pot parea uscate si casante in stadiul de modelare si tind sa se fragmenteze in loc sa se prelucreze plastic. Care ar fi cauza acestei probleme?

Solutia a. Trebuie facute aprecieri cu cronometre pentru a determina punctul, dupa initializarea mixarii, la care se ames­tecul devine casant. Condensarea prelungita implica prelucrarea materialului peste limita sa de plasticitate si pierderea coeziunii dintre particulele modelate. Condensarea intarziata, in care exista o intrerupere scurta, de neevitat in timpul procedurii, poate con­duce Ia prelucrarea materialului dupa for­marea unui matrix semnificativ, determi­nand scindarea structurii. Rezultatul este constituit de o suprafata cu rezistenta redu­sa, friabila, care nu poate fi modelata cores punzator. Este foarte important ca operatiu­nile de condensare si modelare ale unui aliaj sa se realizeze continuu, in etapa formarii retelei din reactia de priza.

Solutia b. Timpul de priza sau timpul de lucru ale aliajului pot fi prea reduse pentru procedura realizata. Cele mai moi aliaje par a face priza mai repede si consistenta este ceva mai redusa pentru respectarea tim­pului de lucru. Cauzele scurtarii timpului de priza sau ale cresterii vitezei de reactie sunt trecute in revista in problema precedenta.

Solutia c. in anumite situatii, absenta fortei de condensare poate conduce la o restaurare cu un numar mare de spatii aerie­ne sau cu o coeziune redusa intre particule. Frecvent, aceasta se realizeaza cand nu se foloseste o matrita sau cand aceasta este instabila. Este posibila aparitia acestui impedi­ment si cand interfera contaminarea cu saliva, crescandu-se astfel coeziunea dintre particule.

Problema 5. Ce factori sunt implicati in modificarea exagerata a culorii si in coroziu­nea care apar la cativa ani dupa realizarea restaurarii?

Solutia a. Un nivel crescut al mercurului rezidual in restauratia finala poate conduce la o amplificare a coroziunii ca urmare a cresterii procentului de faza y₂ staniu- mercur. Acest mercur poate fi consecinta unui raport mercur-aliaj prea mare in ames­tecul initial sau a unei condensari in care nu s-a realizat indepartarea excesului.

Solutia b. Pacientii cu o dieta bogata in sulf prezinta o modificare mai accentuata a culorii restaurarilor de amalgam. Suprafata bine lustruita este cea mai buna modalitate de a reduce colorarea.

Solutia c. Textura suprafetei este impor­tanta in prevenirea coroziunii. Neregulari- tatile mici si golurile expuse se vor constitui in numeroase celule galvanice, in care sa­liva actioneaza ca electrolit. Astfel, coroziu­nea slabeste amalgamul in zonele critice de tipul interfetei marginate si declanseaza procesul de scindare. Unul din avantajele majore ale suprafetelor lustruite de amalgam consta in faptul ca reduce efectele coroziunii, imbunatatind performantele clinice.

Solutia d. Actiunea galvanica se poate declansa in cavitatea bucala si atunci cand vin in contact doua metale diferite. Cel mai frecvent exemplu este acela aparut in pre­zenta aurului si amalgamului pe dinti adia­centi. Efectele sunt reprezentate de produsii intunecati de coroziune ce apar pe supra­fata amalgamului. Acest fenomen nu se realizeaza intotdeauna, severitatea fiind dependenta de compozitia salivei si de functionarea sa ca electrolit.

Solutia e. Contaminarea umeda in tim­pul condensarii determina aparitia unor goluri de aer in intreaga masa a restaurarii, coroziunea evoluand cu viteza mai mare.

Problema 6. Cand se uzeaza o restaura­re de amalgam, zona marginala este prima in care se observa semnele de incompeten­ta. Se fractureaza particule mici de amalgam sau de smalt nesustinut, apar fisuri, se amplifica infiltratia si apar carii secundare. Ce factori contribuie la deteriorarea margi­nala de acest tip?

Solutia a. Initial, fiecare margine a re­paratiei trebuie sa fie examinata ca poten­tiala zona de fractura a smaltului. Prismele de smalt nesustinut si peretii subminati pot constitui situsuri de fractura cand sunt soli­citati de fortele ocluzale. Toate marginile superficiale ale cavitatii trebuie sa fie bizo- tate si sa nu prezinte smalt nesustinut. Peretii cavitatilor trebuie sa intalneasca suprafetele externe ale dintelui in unghiuri de 90° pentru a asigura suportul dentar optim si a permite amplasarea unei cantitati suficiente de amalgam pentru a rezista la fractura.

Solutia b. Modelarea amalgamului tre­buie sa fie in concordanta cu forma dintelui, asigurandu-se o adaptare corespunzatoarea la nivelul marginilor expuse. Extensiile sub­tiri ale amalgamului peste marginile smal­tului se pot fractura usor, ducand la aparitia unor fisuri intre amalgam si smalt.

Solutia c. Condensarea necorespunza­toare a amalgamului in zonele adiacente marginilor, in special in cele ce constituie stopuri ocluzale, determina un nivel crescut al mercurului rezidual la interfata marginala. Excesul de faza y₂ din aceste zone conduce la cresteri ale fluajului si coroziunii si la reducerea rezistentei, ceea ce predispune la fracturi ale restaurarii.

Solutia d. Utilizarea unui aliaj cu valori mari ale fluajului, cum sunt cele 'microcut', conduc la fracturi marginale usoare candsunt solicitate la fortele masticatorii. Aliajele cu continut redus de cupru au un fluaj mai redus, demonstrand o adaptare marginala mai durabila.

Problema 7. Restaurarile mici interproxi- male adesea cedeaza prin fracturarea trans­versala a istmului ocluzal. Cum poate fi explicat acest fenomen?

Solutia a. Cauza majora a fracturilor seroase ale restaurarilor de amalgam este reprezentata de designul preparatiei. Trebuie asigurata o grosime suficienta a ma­terialului pentru a asigura rezistenta la fortele ocluzale. Cel mai bine este sa se mentina istmul si sa se asigure o profunzime adec­vata a cavitatii; uneori, poate fi necesara evitarea acestui lucru pentru protejarea pulpei. Obturatia trebuie strabatuta de axa pulpara pentru a reduce concentrarea solicitarii in acea arie.

Solutia b. Trebuie ajustate contactele ocluzale pentru a evita solicitarile excesive ale marginilor. Plasarea istmului sub actiunea fortelor de torsiune il tensioneaza, determinand fracturi.

Solutia c. in zona istmului trebuie utilizat un fuloar mai mic, astfel incat sa poata fi realizata condensarea adecvata. Amalgamul condensat necorespunzator determina aparitia unor arii de minima rezistenta, predispuse la fracturi.

Solutia d. Daca se indeparteaza suficien­ta den tina in cursul prepararii cavitatii pentru a permite amplasarea unei baze de ciment, trebuie ales un material suficient de rigid. Cimentul fosfat de zinc este cel mai bun ma­terial in acest scop, avand un modul destul de mare pentru a reduce deflectia amalgamului. Alte cimenturi dentare, in special cel de tip oxid de zinc-eugenol, au valori mici ale modulelor si, sub influenta fortelor ocluzale, permit o deflectie prea mare, devenind po­sibila fracturarea amalgamului. Unghiul liniei axiopulpare este o zona critica, fiind necesara reface sa cu o baza de ciment fosfat de zinc.

Problema 8. Un amalgam cu continut ridicat de cupru si cu priza rapida nu poate fi finisat prin tehnicile precoce in primele 20 minute dupa amalgamare, neobtinandu-se o lustruire satisfacatoare. Care ar fi cauza acestui fenomen si care ar fi procedura clinica adecvata?

Solutie. Pentru amalgamele de acest tip, finisarea trebuie inceputa la 8-10 minute dupa triturare, in functie de aliaj. Daca finisarea este intarziata pana la 20 de minute, priza amalgamului a avansat prea mult, iar rezistenta aliajului este prea mare pentru a se putea realiza lustruirea cu silex triple-x si apa. Daca finisarea a fost intarziata, se va renunta la tehnica precoce, finisarea finala fiind facuta ulterior, in modul clasic.

Problema 9.0 mixtura de amalgam cu particule sferice a fost condensat cu un fuloar cu diametru de 2 mm pentru a obtine o presiune de condensare mare si o restaurare de calitate. Totusi, obturatia rezultata are rezis­tenta redusa, devenind incompetenta. De ce?

Solutie. Aliajele cu particule sferice, dupa triturare cu mercur, nu rezista la con­densarea cu dispozitive de dimensiuni reduse, permit penetrarea acestora in masa, reducand presiunea de fulare. Trebuie utilizate fuioare cu diametre mari, care sa nu penetreze in masa de amalgam, realizan- du-se astfel presiuni mari si o condensare de calitate. Aceste amalgame par a se con­densa usor si exista tendinta de a utiliza o forta mai mica decat cea necesara. Pentru atingerea rezistentei optime, trebuie utilizata o presiune de condensare de 7 MPa.

Problema 10. De ce resturile de amal­gam trebuie depozitate in solutii de tiosultat de sodiu, asa cum este fixatorul fotografic si nu doar in apa?

Solutie. Vaporii de mercur eliberati vor reactiona cu ionii tiosulfat si presiunea de vapori va fi sub limita de detectare instru­mentala, adica sub 0,01 mg/m³.

Daca resturile sunt depozitate doar in apa, cantitatea de vapori de mercur din aerul aflat deasupra apei creste cu logaritmul timpului scurs de la depozitare.-

Problema 11. Ce asigurari trebuie date unui pacient pentru a-i risipi temerile legate de toxicitatea mercurului din amalgamele de dentare?

Solutie. Cu exceptia unor rare reactii alergice, nu exista nici o dovada stiintifica a efectelor locale sau sistemice ale amalga­melor dentare.

Pacientii cu 9 suprafete ocluzale de amalgam inhaleaza mai putin de 1% din mercurul pe care l-ar inhala un individ la un loc de munca unde se respecta standardul impus de OSHA.

Mercurul ingerat este eliminat prin fecale si urina.

Aportul zilnic de mercur prin aer, apa si alimente il depaseste pe cel din amalgamele dentare.