Circuite electrice si circuite electronice
Circuitele electrice reprezinta conexiuni ale conductorilor electrici cu elemente de circuit, in cadrul carora are loc o deplasare uniforma de electroni. Circuitele electronice adauga o noua dimensiune circuitelor electrice, prin faptul ca deplasarea electronilor este controlata, intr-o oarecare masura, de un semnal electric aditional, fie sub forma de curent, fie sub forma de tensiune.
Controlul curentului nu este neaparat specific electronicii. Intrerupatoarele si potentiometrele controleaza si ele deplasarea electronilor. Prin urmare, diferenta dintre electric si electronic este data de modul in care acest control este exercitat in circuit, si nu neaparat de existenta sau absenta acestuia. Intrerupatoarele si potentiometrele controleaza curentul mecanic, printr-un element actionat de o anumita forta fizica externa circuitului. In electronica, pe de alta parte, avem de a face cu elemente speciale, capabile sa controleze curentul cu ajutorul unui alt curent, sau prin aplicarea unei tensiuni statice. Cu alte cuvinte, intr-un circuit electronic, curentul controleaza curentul.
Din punct de vedere istoric, precursorul electronicii moderne a fost inventat de Thomas Edison in 1880, pe cand acesta lucra la dezvoltarea becului cu incandescenta. Edison a descoperit ca exista un curent electric intre filamentul becului si o placa metalica instalata in interiorul invelisului vidat (figura alaturata (b)). Astazi, acest comportament este cunoscut sub numele de "efectul Edison". De mentionat ca bateria este necesara doar pentru incalzirea filamentului. Daca am folosi orice alta modalitate de incalzire a filamentului, efectul ar fi acelasi.
In 1904, John Fleming a descoperit ca introducerea in circuit a unui curent extern (bateria atasata placii, figura de mai sus (b)) se poate realiza doar intr-o singura directie, de la filament la placa, dar nu si invers. Aceasta inventie este cunoscuta sub numele de "dioda cu vid", folosita pentru transformarea (redresarea) curentului alternativ in curent continuu. Adaugarea celui de al treilea electrod de catre Lee De Forest (figura de mai sus (c)), a facut posibil controlul curentului de la filament la placa cu ajutorul unui semnal mai mic. Inventia triodei cu vid de catre De Forest a marcat practic inceputul erei electronice.
Tehnologia electronici a cunoscut o revolutie in anul 1948, odata cu inventia tranzistorului. Acest component electronic minuscul joaca acelasi rol ca si un tub cu vid, dar ocupa un loc mult mai mic si este mult mai ieftin. Tranzistorii realizeaza controlul curentului cu ajutorul materialelor semiconductoare si nu prin vid.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |